Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 804/2015. Tribunalul PRAHOVA

În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată B. A. A., s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului P. I., întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/17.10.2014.

În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.

De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.

Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, apelanta consideră că instanța de fond a reținut in mod eronat faptul că procesul verbal de constatare a contravenției este . 11 nr._/17.10.2014 și nu procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/17.10.2011 astfel cum reiese din titlul executoriu anexat.

În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

Mai mult decât atât, apelanta – creditoare a susținut că potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care consta în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.

Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.

Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale.

Instituția contravenției continue are, în opinia apelantei, o importanță relevantă în incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.

Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție.

În acest sens, apelanta – creditoare a susținut că prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Penala s-a statuat faptul ca „in cazul in care in timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii in vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început si a durat o perioada de timp."

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amendă.

Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că având in vedere cele menționate în precedent, în speța de față momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.

Având în vedere faptul că, în speță, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, apelanta – creditoare a susținut că aplicarea dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțata de ICCJ, prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativa și nu subsidiară.

Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definită și reglementată de O.G. nr. 15/2002, precum și ca legea contravenționala aplicabila în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.

Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.

Prin urmare, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.

Prin urmare, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de Ia data înmânării sau comunicării acestuia.

Or, apelanta – creditoare a susținut că debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție și nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.

În acest sens, apelanta – creditoare a susținut că potrivit art. 37 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.

De asemenea, apelanta – creditoare a solicitat instanței de apel să constate faptul că în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauza este identificata creanța supusa executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichidă și exigibilă.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar să instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani și străini, pentru vehiculele înmatriculate.

Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii 455/2001 si ale HG 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si "obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.

Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.

Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșita de utilizator și în consecința și recuperarea creanțelor aferente.

Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că reiese fără echivoc faptul că în speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.

Această creanță este supusă regulilor de procedura civilă, iar în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se executa la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.

Astfel, apelanta – creditoare a susținut că instanța de fond trebuia sa facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC și la art. 37 din OG nr.2/2001, cu modificările si completările ulterioare si sa constate faptul ca procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.

De asemenea, apelanta – creditoare a susținut că instanța de fond în baza considerentelor menționate, trebuia să constate faptul că această creanță este certa, lichida si exigibila, întrunind cerințele art. 662 alin. 1-3 NCPC.

Mai mult decât atât, apelanta – creditoare a susținut că procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata („pipăie fondul”) la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.

Potrivit art. 665 alin. 5 NCPC încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.

De asemenea, apelanta – creditoare a susținut că instanța de fond în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare in România, in momentul pronunțării si deliberării asupra Încuviințării executării silite avea obligația sa respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabilesc: "Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie."

Totodată, apelanta – creditoare a susținut că potrivit art. 665 alin. 2 NCPC încuviințarea executării silite se face fără citarea pârtilor, tocmai pentru faptul ca procedura încuviințării executării silite este o procedura necontencioasa, legiuitorul reglementând clar acest aspect.

Prin urmare, în această faza, instanța de executare are numai obligația de a verifica daca procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.

În acest sens, apelanta – creditoare a susținut că în procedura necontencioasa a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesata poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investita cu o cerere de încuviințare silită.

În baza acestor considerente, apelanta – creditoare solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a proceselor - verbale de constatare a contravenției . nr._/17.10.2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 NCPC, art.466 și urm. NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.

În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în materia soluționării cererilor de încuviințare a executării silite.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 12.01.2015, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților, fără ca intimatul - debitor P. I. să se fi prezentat la termenul de judecată și fără să fi depus întâmpinare.

Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/17.10.2014, intimatul - debitor P. I. a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr. 15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa si obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.

Acest proces - verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 15.11.2011, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la fila 7 dosar fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.

Potrivit art.27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.

Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Conform art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 C.pr.civ.

Astfel cum statuează art.665 alin.5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

 cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

 hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;

 înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

 creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

 debitorul se bucură de imunitate de executare;

 titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

 există alte impedimente prevăzute de lege.

În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.

Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului-verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.

În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/17.10.2014 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin afișare la domiciliul său.

În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era si nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, e drept) din decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-si găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.

Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art. 480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare si încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/17.10.2014, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, nr. înreg. la O.R.C. București – J_, C.U.I._, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, împotriva Încheierii de ședință din data de 03 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor P. I., CNP_, domiciliat în Ploiești, . C., nr. 11, ., . și, în consecință:

Schimbă în tot încheierea atacată, în sensul că admite cererea și dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/17.10.2014 emis de apelanta – creditoare, în ceea ce privește tariful de despăgubire

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 26.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. G. H. C.-A. M.

GREFIER

M. - D. B.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. MCA./tehnored. M.Ș.

5 ex./16.04.2015

d.f.nr. _ – Judecătoria Ploiești

j.f. S. R. I.

„Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – procesul - verbal de constatare a contravenției .>R 11 nr._/17.10.2014 emis de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C.N.A.D.N.R. - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva debitorului P. I., CNP_, domiciliat în Ploiești, . C., nr. 11, ., .,, pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.