Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1930/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1930/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 16442/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1930
Ședința publică din data de 28.04.2015
PREȘEDINTE - ALICE GABRIELA HARHOI
JUDECĂTOR – M. R.
GREFIER – A. D.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 23.06.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – debitor T. A. 2000 SRL, CUI_, cu sediul în B., ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr._/04.12.2014, anulat și atașat la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, precum și că intimatul debitor a depus întâmpinare la cererea de apel, după care:
Având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ la data de 23.05.2014, petenta SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI P. și M., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.06.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. Direcția Generala de Drumuri si Poduri, privind pe debitorul T. A. 2000 SRL.
După administrarea probelor încuviințate părților, prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești, la data de 23.06.2014, a fost respinsă cererea, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct.1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Potrivit art.37 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin decizia nr.10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, instanța de fond a reținut că, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.06.2011, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la domiciliul/sediul acestuia în prezența unui martor asistent (fila 7 dosar fond).
Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța de fond a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.
Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.
În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.
Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.
În consecință, constatând că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.06.2011, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la domiciliul/sediul său în prezența unui martor asistent, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V-a din Codul de procedură civilă, judecătorul fondului a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri de ședință, a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.06.2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001.
În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continua poate fi definita ca fiind acea forma a unității naturale contravenționale care consta in prelungirea in timp in chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) si a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continua este reglementata de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația in care încălcarea obligației legale durează in timp, si anume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are o importanta relevanta in incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate si in jurisprudența înaltei Curți de Casație si Justiție.
In acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Penala s-a statuat faptul ca "in cazul in care in timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii in vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început si a durat o perioada de timp."
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda.
Prin urmare, având in vedere cele sus rubricate, in speța de fata, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul in care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.
Având in vedere faptul ca, in speța, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011 apelanta învederează instanței de apel faptul ca aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțata de ICCJ, prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativa si nu subsidiara.
Prin urmare, datorita faptului ca fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definita si reglementata de OG nr. 15/2002. precum si ca legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese in mod evident faptul ca, in speța, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Emiterea si comunicarea procesului — verbal de contravenție in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, solicitam instanței de apel sa constate faptul ca procesul - verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii fantei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciata sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. l din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție si nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca si sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.
In acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, procesul-verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare solicită instanței de apel sa constate faptul ca in cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției in cauza este identificata creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța in deplin este toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichida si exigibila.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri, fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002.
Prin urmare, potrivit susținerilor apelantei-creditoare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar, în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC și la art. 37 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul că procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare a susținut că instanța de fond, în baza considerentele sus-menționate, trebuia să constate faptul că respectiva creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. (1) - (3) NCPC.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin. (5) NCPC, încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
De asemenea, apelanta-creditoare a arătat că instanța de fond, în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite „avea obligația să respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."
Totodată, apelanta-creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit art. 665 alin. (2) NCPC, încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.
Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul-verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.
În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.
De asemenea, solicita instanței de judecata sa constate faptul ca Deciziile pronunțate de către înalta Curte de Casație si Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egala cu cea a legii cu caracter interpretativ.
Prin urmare, aplicarea Deciziei nr. 10/2013 a ICCJ in speța de fata, deci pentru o situație anterioara momentului pronunțării, ar fi echivalenta cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.
Or, norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurala căreia nu i se aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.
La data de 30.03.2015 prin intermediul compartimentului registratură intimata-apelantă T. A. 2000 SRL a depus întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună respingerea apelului, ca nefundat, menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 23.06.2014.
La termenul de judecată de astăzi 29.04.2015, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării apelului..
Potrivit art.665 alin.6 Teza a - II - a C.pr.civ., „încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare”.
În speță, potrivit procesului – verbal de înmânare, creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. i-a fost comunicată încheierea de ședință din data de 23.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 06.01.2015 (f.10 – dos. fond), ceea ce înseamnă că de la acest moment începe să curgă termenul legal imperativ de 5 zile înlăuntrul căruia se putea exercita calea de atac a apelului.
Procedând la calcularea termenului de 5 zile, conform art.181 alin.1 pct.2 C.pr.civ. în sensul că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul nici ziua de la care acesta începe să curgă și nici ziua când acesta se împlinește, înseamnă că se putea declara apel până pe data de 12.01.2015, inclusiv.
În cauza dedusă judecății, a rezoluției aplicată pe chiar cererea de apel, aceasta a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești la data de 15.01.2015, iar expedierea acesteia și a înscrisurilor atașate prin intermediul Oficiul Poștal nr.55 București s-a efectuat în data de 14.01.2015 (fila 37 dosar) așadar, cu depășirea termenului legal de 5 zile de la comunicarea încheierii care se atacă, termen care, așa cum s-a arătat, expira la data de 12.01.2015, inclusiv, fiind lipsită de relevanță data la care cererea de apel a fost înregistrată în evidențele creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. sub nr.18/_, respectiv 12.01.2015.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul urmează să admită excepția tardivității declarării apelului invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge apelul declarat de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 23.06.2014, ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată din oficiu.
Respinge apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 23.06.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – debitor T. A. 2000 SRL, CUI_, cu sediul în B., ., județul B., ca tardiv formulat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.04.2015.
Președinte, Judecător,
A. G. H. M. R.
Grefier,
A. D.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. M.R../tehnored. M.R.
4 ex.- 07.05.2015.
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. T. M. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1791/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1894/2015.... → |
|---|
