Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 933/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 933/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 933/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILĂ NR. 933
Ședința publică din data de 08.04.2015
Președinte – N. M.
Grefier – C. R.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect ”modificare acte constitutive formulată de petenta FEDERATIA R. cu sediul social în București, .. 21, sector 1.
Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100,00 lei conform chitanței . nrr._ din 30.01.2015 ce a fost anulată si atașată la dosarul cauzei
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit petenta.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-au depus înscrisurile solicitate, însă s-a depus cerere formulată de apărătorul petentei, av. B. N. prin care solicită strigarea cauzei după orele 11,00.
Tribunalul constată că la dosarul cauzei s-au depus un set de înscrisuri fără viza de primire.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză si solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile reprezentantul Ministerului Public, în sensul de mai sus, în temeiul disp.art. 244 N.C.pr.civ. coroborat cu disp.art. 392 N.C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în dezbateri solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul în temeiul disp.art. 394 alin. 1 N.C.pr.civ. consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2015, sub nr._ petenta FEDERATIA R. cu sediul social în București, .. 21, sector 1 a solicitat operarea în Registrul Federațiilor a modificărilor actului constitutiv hotărâte în adunarea generală din 15.02.2014.
Anexate cererii s-au depus extras din procesul-verbal al adunării generale din 15.02.2014, statutul actualizat al Federației R. și dovada taxei de timbru în cuantum de 100,00 lei constând în chitanța . nr._ din 30.01.2015 ce a fost anulată, filele 7 - 14.
La solicitarea instanței, petenta a mai depus statutul federației, actul constitutiv, procesul-verbal al adunării generale din 15.02.2014, contractul de locațiune și prestări servicii nr. 2377/18. 09, 2014, filele 18 – 41.
Analizând actele și lucrările dosarului, in raport de situația de fapt, de probele administrate in cauză și ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza tribunalul constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2015, sub nr._ petenta FEDERATIA R. cu sediul social în București, .. 21, sector 1 a solicitat operarea în Registrul Federațiilor a modificărilor actului constitutiv hotărâte în adunarea generală din 15.02.2014, fără a arătat și care sunt aceste modificări.
Din cuprinsul procesului-verbal al adunării generale din 15.02.2014, tribunalul reține că la această ocazie s-au supus la vot trei modificări ale actului constitutiv și statutului.
Prima modificare privește privind mutarea sediului din Ploiești, ., în București .. 21, cu privire la care în cuprinsul procesului-verbal al adunării generale din 15.02.2014 se menționează că „se supune la vot” dar nu se face nici o referire și cu privire la rezultatul acestui vot.
Tribunalul mai reține că în cuprinsul procesului-verbal al adunării generale din 15.02.2014 se menționează că „a fost votat art. 6 cu cele două modificări”, punctele 6 și 7, organizarea de programe de pregătire….”, dar nu se menționează și rezultatul votului.
De asemenea, tribunalul reține că nu s-au aprobat modificările art. 10, pct. 2 și art. 26 însă s-a propus și s-a votat în unanimitate ca art. 10 să aibă următoarea formulare: „Cotizațiile anuale ale membrilor federației se stabilesc în funcție de numărul familiilor de albine după cum urmează: 500 lei sumă fixă la care se adaugă câte 100 lei ( cuvânt indescifrabil și tăiat) pentru fiecare 5000 familii de albine ( reprezentate – cuvânt adăugat ) ce depășesc_ familii (existente – cuvânt tăiat)”
Așadar, propunerile privind mutarea sediului din Ploiești, ., în București .. 21 și cele două modificări la art. 6, care nu au fost nominalizate în procesul – verbal, potrivit procesului-verbal al adunării generale din 15.02.2014 deși au fost supuse la vot, nu se poate reține că au și fost adoptate ca hotărâre legală, având în vedere că nu se face nici o referire și cu privire la rezultatul acestui vot.
În ce privește modificarea art. 10 din statut, tribunalul constată că potrivit procesului-verbal al adunării generale din 15.02.2014 s-a votat în unanimitate ca art. 10 să aibă următoarea formulare: „Cotizațiile anuale ale membrilor federației se stabilesc în funcție de numărul familiilor de albine după cum urmează: 500 lei sumă fixă la care se adaugă câte 100 lei ( cuvânt indescifrabil și tăiat) pentru fiecare 5000 familii de albine ( reprezentate – cuvânt adăugat ) ce depășesc_ familii (existente – cuvânt tăiat)”.
Prin statutul modificat și extrasul din procesul-verbal al adunării generale de la filele 7 și urm. petenta dorește în fapt modificarea art. 10 nu conform formulării cuprinse în procesul-verbal al adunării generale ci adăugarea la art. 10 din vechiul statuat a unui nou aliniat, al. 2, cu acest conținut.
În consecință, existând diferențe esențiale între ceea ce s-a hotărât în adunarea generală, conform mențiunilor din procesul-verbal al adunării generale și cele pretinse de către petentă, așa cum rezultă din proiectul de statut modificat și având în vedere că modificările nu au fost și legal votate, văzând că în acest fel nu sunt respectate dispozițiile obligatorii cuprinse la art. 33 coroborat cu art. 8 – 12 din OG nr. 26/2000, modif., tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petenta FEDERATIA R. cu sediul social în București, .. 21, sector 1.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea având ca obiect ”modificare acte constitutive formulată de petenta FEDERATIA R. cu sediul social în București, .. 21, sector 1.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. N. R. C.
operator de date cu caracter personal 5595
red. /tehnored.: N.M./ R.C.
4 ex./ 14.04.2015
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1673/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1360/2015.... → |
---|