Pretenţii. Decizia nr. 2163/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2163/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 12021/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2163
Ședința publică din data de 14.05.2015
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – M. N.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – pârât MUNICIPIUL PLOIEȘTI - S. P. FINANTE LOCALE, cu sediul în Ploiești, str. ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/22.10.2014 si a încheierii din camera de consiliu din data de 19.11.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – reclamant A. E., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova.
Cererea scutită de taxă judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul – pârât reprezentat prin cons.jr. P. R., lipsă fiind intimatul – reclamant.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelantului - pârât arată că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză si solicită cuvântul în dezbateri.
Tribunalul ia act de susținerile reprezentantului apelantului - pârât în sensul de mai sus, constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantului - pârât având cuvântul în dezbateri solicită admiterea apelului modificarea sentinței Judecătoriei Ploiești în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, întrucât suma de bani a fost încasată printr-o formă de executare silită necontestată. Mai arată că nu are cum să restituie suma reținută deoarece prin decizia Curții de Apel Ploiești nu au fost anulate si formele de executare prevăzute de art. 149 din OG nr. 92/2003.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /30.05.2013 la Judecătoria Ploiești, reclamantul A. E. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Ploiești- S. P. Finanțe Locale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să-i plătească sumele de 2682 lei cu titlu de despăgubiri și de 2000 lei cheltuieli de judecată suportate în cadrul dosarul nr._, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia nr.194/2011 emisă de pârât a fost obligat la plata sumei de_ lei, decizie anulată în baza Deciziei nr.2280/05.03.2013 a Curții de Apel Ploiești, fiind exonerat de la plata acestei sume de bani, însă anterior pronunțării acestei hotărâri judecătorești s-a procedat la executarea sa silită prin înființarea popririi asupra veniturilor sale din pensie, executare în urma căreia i s-a reținut suma de 2682 lei, sumă pe care pârâtul a refuzat să o restituie pe cale amiabilă, astfel încât pârâtul îi datorează și cheltuielile de judecată pe care le-a suportat în cadrul dosarului nr._ în valoare de 2000 lei reprezentând onorariu avocat, rezervându-și dreptul de a-l solicita pe cale separată.
La data de 31.03.2014 pârâtul a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, solicitând și respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece reclamantul avea posibilitatea să-și valorifice pretențiile prin intermediul contestației la executare, caz în care prezenta acțiune are un caracter inadmisibil, iar organele fiscale au declanșat procedura de executare silită împotriva reclamantului în baza deciziei nr.194/2011, procedură necontestată de către reclamant, mai ales că suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat în cadrul dosarului nr._ este disproporționat față de amploarea și durata cauzei.
La data de 21.05.2014 reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtului, solicitând înlăturarea susținerilor acestuia, ținându-se seama de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de actele existente la dosar.
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr._/22.10.2014 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtului și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de_ lei despăgubiri în baza Deciziei nr. 194/2011 și 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat suportate în cadrul dosarului nr._, fiind respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că prin decizia nr. 194/2011 emisă de către pârât reclamantul a fost obligat la plata sumei de 85.544 lei, reprezentând obligații bugetare, decizie care a fost anulată potrivit deciziei nr.2280/05.03.2013 a Curții de Apel Ploiești, în urma admiterii recursului declarat de reclamant și în temeiul căreia reclamantul a solicitat pârâtului restituirea sumei reținută în baza deciziei anulate, cerere refuzată de către pârât, deși conform adresei emisă de Casa Națională de Pensii Prahova, reclamantului i s-a poprit în baza deciziei nr. 194/2011 suma de 460 lei lunar, astfel încât în baza disp. art. 1381 C.civ. reclamantului i s-a creat un prejudiciu prin poprirea drepturilor de pensie în temeiul unei decizii anulată definitiv și irevocabil de instanța judecătorească, caz în care pârâtul este obligat să repare prejudiciul și să-i plătească reclamantului și cheltuielile efectuate în cadrul dosarului nr._ reprezentând onorariu avocat, aspect confirmat de chitanța fiscală nr.25/11.02.2013 privind plata sumei de 2000 lei.
Au fost înlăturate susținerile pârâtului potrivit cărora onorariul de avocat ar fi mult prea mare față de obiectul acțiunii, în condițiile în care onorariul de avocat reprezintă apărarea efectuată în toate etapele procedurale, fond, recurs, însă în ceea ce privește onorariul de avocat solicitat în cauză s-a constatat că nu se impune acordarea acestuia în condițiile în care pretențiile care fac obiectul prezentei puteau fi formulate inițial în cadrul dosarului nr._ .
Ulterior, prin încheierea din data de 19.11.2014 a Judecătoriei Ploiești s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr._/22.10.2014 a Judecătoriei Ploiești în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2682 lei și nicidecum de 70.544 lei, dactilografiată din eroare, motivându-se că sunt îndeplinite condițiile prev. de disp art.442 cod pr. civilă privind îndreptarea unor erori materiale referitoare la sumele de bani menționate eronat în cadrul dispozitivului hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei încheieri și a sentinței civile nr._/22.10.2014 a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii, exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că în mod legal s-a procedat la executarea silită a reclamantului în baza deciziei nr. 194/15.03.2011, adreselor de poprire nr._/25.09.2012, privind înființarea popririi asupra veniturilor reclamantului, acte necontestate de către acesta și că potrivit adresei nr._/16.05.2013 întocmită în urma deciziei civile nr.2280/05.03.2013 a Curții de Apel Ploiești, i s-a solicitat reclamantului depunerea unor documente justificative privind sumele reținute prin poprire în vederea restituirii acestora, mai ales că potrivit deciziei sus menționate nu au fost anulate actele de executare întocmite în baza decizii nr. 194/2011, fiind emisă decizia de retragere a răspunderii solidare nr._/05.04.2013 și că reclamantul avea posibilitatea să solicite întoarcerea executării silite pentru sumele de bani reținute de organele fiscale.
În continuare, pârâtul a arătat că eronat a fost obligat să achite reclamantului 2000 lei cheltuieli de judecată fără să se țină seama că această sumă de bani reprezentând onorariu avocat, are un caracter disproporționat în raport cu dificultatea, amploarea, durata cazului, neexistând niciun element care să justifice un asemenea onorariu stabilit într-un cuantum exagerat și că potrivit principiului obligativității respectării contractului de către părți, clientul are obligația să achite integral onorariul avocatului care nu va fi recuperat de la partea adversă decât dacă acesta are un caracter real, necesar, rezonabil, mai ales că la stabilirea cuantumului acestuia se ține seama de munca prestată de avocat, efortul depus de acesta în raport de obiectul pricinii, complexitatea cauzei, reclamantul având posibilitatea să solicite acordarea cheltuielilor de judecată în cadrul dosarului nr._, drept pe care nu l-a exercitat, aflându-se în imposibilitate legală să solicite acordarea acestor cheltuieli în prezenta cauză.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 18.03.2015.
La data de 02.04.2015, reclamantul a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis acțiunea, având dreptul la restituirea sumelor de bani reținute în mod nelegal de către pârât în baza unui titlu de creanță anulat pe cale judecătorească.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În baza deciziei nr.194/15.03.2011, emisă de către pârât s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului împreună cu debitoarea L. Națională a Luptătorilor din Decembrie 1989 pentru suma de 85.544 lei, reprezentând taxă parcare curentă, impozit auto, accesorii aferente perioadei 1999-2010, decizie în temeiul căreia s-a procedat la executarea silită a reclamantului, executare în urma căreia au fost încasate de către pârât, prin poprire, lunar, diferite sume de bani în valoare totală de 2682 lei, aspecte confirmate de adresele nr._/16.03.2013,_/14.10.2014,_/ 29.11.2012,_/21.12.2012, 808/25.01.2013, 2443/06.03.2013, 3732/ 29.03.2013, 4939/2013,_/06.10.2014.
Prin decizia nr.2280/05.03.2013 a Curții de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr.568/05.04.2012 a Tribunalului Prahova în contradictoriu cu pârâtul și a fost modificată în tot această sentință în sensul anulării deciziei nr. 194/ 15.03.2011 emisă de către pârât, motiv pentru care reclamantul a formulat pârâtului la data de 13.05.2013 o cerere în vederea restituirii sumelor de bani reținute de către acesta din urmă în temeiul deciziei nr.194/ 15.03.2011 desființată pe cale judecătorească, cerere în urma căreia pârâtul nu i-a restituit reclamantului sumele de bani încasate în baza acesteia.
Disp. art.1381 și urm. cod civil modificat, stipulează că orice prejudiciu dă dreptul la reparație care se naște din ziua producerii prejudiciului, prejudiciu care se repară integral prin restabilirea situației anterioare.
De asemenea, disp. art.1345 – 1348 cod civil modificat, prevăd că cel care în mod neimputabil s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire în măsura pierderii patrimoniale suferită de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri, îmbogățire justificată atunci când rezultă din executarea unei obligații valabile, din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit, dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său, ori după caz cu intenția de a gratifica, astfel încât cel care s-a îmbogățit este obligat la restituire, cerere care nu poate fi admisă în cazul în care cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.
Totodată, disp. art.1635 și urm. Cod civil modificat, stabilesc că restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut în virtutea legii să înapoieze bunurile primite fără drept, ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desființat ulterior, cu efect retroactiv, ori ale cărui obligații au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestuia.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că, inițial, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului, în solidar, cu L. Națională a Luptătorilor din Decembrie 1989 suma de 85.844 lei reprezentând taxă parcare curentă, impozit auto, accesorii pentru perioada 1999-2010, în baza deciziei nr.194/15.03.2011, decizie în temeiul căreia s-a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor pe care reclamantul le încasa de la Casa Județeană de Pensii Prahova, poprire în urma căreia reclamantul a achitat pârâtului suma totală de 2682 lei, însă, ulterior prin decizia nr. 2280/ 05.03.2013 a Curții de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă, s-a dispus anularea deciziei nr.194/15.03.2011, motiv pentru care reclamantul a formulat cerere de restituire a sumelor de bani reținute de către pârât în urma punerii în executare a acestei decizii, cerere nesoluționată nici până în prezent.
Ca atare, atât timp cât reclamantul a achitat pârâtului în baza deciziei nr. 194/15.03.2011 suma totală de 2682 lei, cu ocazia punerii în executare silită prin poprire a acestei decizii care a constituit la un moment dat titlu de creanță devenit titlu executoriu, iar ulterior prin decizia nr. 2280/05.03.2013 s-a procedat la anularea acestei decizii pe cale judecătorească, înseamnă că în realitate anularea acestei decizii a avut ca efect desființarea propriu-zisă a acesteia, înlăturarea efectelor juridice produse la un moment dat de acest titlu de creanță, înlăturare în urma căreia se naște dreptul reclamantului de a solicita restituirea prestațiilor efectuate în baza acestui titlu de creanță constând în obligația pârâtului de a restitui sumele de bani încasate fără niciun drept de la reclamant.
De altfel, în condițiile în care pârâtul a încasat de la reclamant suma totală de 2682 lei, în baza unui titlu de creanță desființat ulterior pe cale judecătorească, înseamnă că reținerea în continuare a acestei sume de bani de către pârât creează un prejudiciu în dauna reclamantului constând în diminuarea nejustificată a patrimoniului acestuia în favoarea patrimoniului pârâtului fără să existe un act care să conferă pârâtului dreptul de a reține suma de bani respectivă, motiv pentru care pârâtul are obligația să restituie suma de bani încasată la un moment dat de la reclamant, ținându-se seama de efectele juridice produse în urma anulării deciziei nr. 194/2011 pe cale judecătorească, anulare care determină repunerea părților în situația anterioară constând în restituirea prestațiilor efectuate în baza actului anulat.
Faptul că prin decizia nr. 2280/05.03.2013 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus anularea deciziei nr.194/15.03.2011, decizie în temeiul căreia pârâtul a încasat de la reclamant anterior desființării acesteia suma totală de 2682 lei, nu înseamnă în mod automat că pârâtul are dreptul să rețină în continuare suma de 2682 lei și că această sumă de bani a fost încasată în mod legal de la reclamant, deoarece, în realitate, la stabilirea drepturilor și obligațiilor părților se ține seama nu numai de data încasării sumei de bani de 2682 lei, ci și de actul reprezentând titlu de creață în baza căruia a avut loc plata acestei sume de bani, efectele juridice produse de decizia nr.2280/2013 care a desființat cu caracter retroactiv titlul de creanță, desființare în urma căreia are loc, de drept, o restituire a tuturor prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic desființat.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis în parte acțiunea precizată, dispunând obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 2682 lei, sumă încasată fără niciun drept în baza deciziei nr.194/15.03.2011, desființată pe cale judecătorească, fiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.1381 și urm. Cod civil, referitoare la obligația pârâtului de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic desființat, iar reținerea de către pârât a sumei de 2682 lei nu are niciun temei legal, fiind supusă restituirii în urma desființării actului juridic în baza căruia a fost încasată această sumă de bani, în caz contrar producându-se un prejudiciu reclamantului constând în imposibilitatea acestuia de a-și recupera suma de bani pe care nu o datora pârâtului.
Pe de altă parte, în mod legal s-a procedat la obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat suportat în cadrul dosarului nr._, deoarece pârâtul s-a aflat în culpă procesuală constând în emiterea unui act care a fost desființat pe cale judecătorească, reclamantul fiind obligat să efectueze cheltuieli de judecată pentru a beneficia de asistență juridică de specialitate, cheltuieli pe care are dreptul să solicite pe cale separată în condițiile în care nu i-au fost acordate în cadrul dosarului respectiv, mai ales că această sumă de bani are un caracter rezonabil, neavând un caracter exagerat, fiind proporțională cu activitatea prestată de către apărător în cauza respectivă, pe parcursul derulării litigiului în primă instanță și în calea de atac a recursului, ținându-se seama de criteriile prev. de disp. art.451-455 Cod pr. civilă.
Susținerile pârâtului conform cărora în mod legal s-a procedat la executarea silită a reclamantului în baza deciziei nr. 194/15.03.2011, la emiterea adreselor de poprire nr._/25.09.2012, privind poprirea asupra veniturilor reclamantului, acte necontestate de către acesta și că potrivit adresei nr._/16.05.2013 s-a solicitat reclamantului depunerea unor documente justificative privind sumele reținute prin poprire în vederea restituirii acestora, în urma anulării deciziei nr. 194/2011, nu pot fi avute în vedere deoarece în condițiile în care titlul de creanță reprezentând titlu executoriu a fost desființat, nu se mai pune în discuție modalitatea în care a avut loc la un moment dat executarea silită a reclamantului, contestarea sau necontestarea la data respectivă a actelor de executare, fiind normal și firesc să se restituie sumele încasate în temeiul unui act fiscal desființat pe cale judecătorească, iar reclamantul nu avea obligația să facă dovada sumelor reținute, ci dimpotrivă pârâtul în calitate de debitor al obligației de restituire era obligat să efectueze toate demersurile necesare în vederea repunerii reclamantului în situația anterioară executării silite.
Afirmațiile pârâtului potrivit cărora nu au fost anulate actele de executare întocmite în baza deciziei nr.194/2011, fiind emisă decizia de retragere a răspunderii solidare nr._/05.04.2013 și că reclamantul avea posibilitatea să solicite întoarcerea executării silite pentru sumele de bani reținute de organele fiscale, nu au relevanță în cauză întrucât la stabilirea obligației de restituire existentă în sarcina pârâtului se ține seama de efectele juridice produse de decizia nr.2280/05.03.2013 privind anularea deciziei nr.194/2011 și nicidecum de împrejurările care au stat la baza punerii în executare a acestei decizii la un moment dat.
De fapt, în condițiile în care suma totală de 2682 lei a fost încasată de către pârât în urma derulării unei popriri efectuată din oficiu de către acesta prin intermediul organelor sale de executare fiscală, este normal și firesc ca reclamantul să solicite restituirea sumei în baza Codului civil care reglementează restituirea prestațiilor în temeiul unui act juridic desființat și nicidecum în temeiul codului de procedură fiscală, codului de procedură civilă atât timp cât anularea titlului de creanță a avut loc ulterior încasării sumei de bani, închiderii dosarului fiscal, fiind imposibilă solicitarea sumei de bani prin intermediul unei cereri de întoarcere a executării silite.
În realitate, indiferent de modalitatea de formulare a acțiunii, de indicare a temeiurilor juridice, se impune ca pârâtul să restituie sumele de bani încasate în baza unui act juridic desființat pe cale judecătorească, desființare care produce efecte juridice retroactiv constând în repunerea părților în situația anterioară și, deci restituirea tuturor prestațiilor care au avut loc în baza actului juridic desființat, mai ales că dreptul comun, respectiv codul civil, reglementează toate modalitățile privind repararea unei pagube, inclusiv prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic anulat, indiferent de modul în care a avut loc executarea la un moment dat a acestor prestații anterior anulării actului juridic respectiv.
Motivele invocate de către pârât potrivit cărora eronat a fost obligat să achite reclamantului 2000 lei onorariu avocat fără să se țină seama de caracterul disproporționat, exagerat al acestuia în raport cu dificultatea, amploarea, durata cazului, neexistând niciun element care să justifice un asemenea onorariu, sunt neîntemeiate întrucât pârâtul se află în culpă procesuală atât timp cât a emis un act care ulterior a fost anulat pe cale judecătorească, având obligația să restituie cheltuielile de judecată suportate de către reclamant determinate de culpa sa procesuală, iar suma de 2000 lei, achitată efectiv de către reclamant cu titlu de onorariu potrivit chitanței existentă la dosar, corespunde activității, muncii prestate de către apărător ținându-se seama de obiectul și natura cauzei, de faptul că în cadrul dosarului nr._ nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamant.
Criticile pârâtului în sensul că în baza principiului obligativității respectării contractului de către părți, clientul are obligația să achite integral onorariul avocatului care nu va fi recuperat de la partea adversă decât dacă acesta are un caracter real, necesar, rezonabil și că la stabilirea cuantumului acestuia se ține seama de munca prestată de avocat, efortul depus de acesta în raport de obiectul pricinii, complexitatea cauzei, sunt nefondate deoarece suma de 2000 de lei are prin însăși natura sa un caracter rezonabil, serios, fiind corespunzătoare activității prestată de către apărător pe parcursul soluționării dosarului în urma căruia s-a pronunțat decizia nr.2280/05.03.2013, reclamantul având dreptul să-și recupereze toate cheltuielile de judecată suportate în cadrul litigiului respectiv, iar chitanța nr.25/ 11.02.2012 existentă la dosar atestă achitarea acestui onorariu, sumă care corespunde întregii activități desfășurată de către apărătorul respectiv pe parcursul soluționării cauzei sus menționate, in primă instanță și în recurs.
Apărările pârâtului conform cărora reclamantul avea posibilitatea să solicite acordarea cheltuielilor de judecată în cadrul dosarului nr.3392/ 105/2011, drept pe care nu l-a exercitat, aflându-se în imposibilitate legală să solicite acordarea acestor cheltuieli în prezenta cauză, nu au niciun temei legal întrucât reclamantul, în baza principiului disponibilității, are dreptul să-și recupereze cheltuielile de judecată suportate fie în cadrul dosarului sus menționat, fie pe cale separată prin intermediul prezentei acțiuni, neexistând nicio dispoziție legală care să instituie în sarcina reclamantului obligația de a solicita cheltuielile de judecată strict în cadrul litigiului care le-a generat, mai ales că în cuprinsul deciziei nr.2280/05.03.2013 s-a menționat în mod expres dreptul reclamantului de a-și valorifica asemenea pretenții pe cale separată, nefiindu-i deci acordate cheltuieli de judecată în litigiul respectiv.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp. art.480 alin.1 cod pr. civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul – pârât MUNICIPIUL PLOIEȘTI - S. P. FINANTE LOCALE, cu sediul în Ploiești, str. ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/22.10.2014 si a încheierii din camera de consiliu din data de 19.11.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – reclamant A. E., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. M. N.
Fiind în CO, semnează
Președintele completului
de judecată
GREFIER,
R. C.
Fiind în CO, semnează
P. Grefier
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. C.M../tehnored. ST.
4 ex./14.07.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f A. T.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2066/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2054/2015.... → |
|---|
