Pretenţii. Decizia nr. 2411/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 2411/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 4050/281/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2411

Ședința publică din data de 10.06.2015

Președinte: P. – A. A.

Judecător: Ș. O.-C.

Grefier: A. I. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant S. DE P. PLOIEȘTI, având CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 4 – 6, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/10.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – pârât B. N., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județul Prahova.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul – pârât, personal, lipsă fiind apelanta - reclamantă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care,

Tribunalul în temeiul art. 131 raportat la 95 pct. 2 NCPC constată că este competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Intimatul – pârât solicită respingerea apelului și menținerea soluției pronunțate pe fondul cauzei, întrucât nu este vinovat de cele arătate în cererea principală, fără obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamantul S. de P. Ploiești a solicitat obligarea pârâtului B. N. la plata sumei de 775,56 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ce au fost necesare pentru acordarea de îngrijiri medicale persoanei vătămate I. C. M..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 26.08.2011 – 29.08.2011 i-a acordat îngrijiri medicale persoanei vătămate I. C. M., ca urmare a accidentării acesteia de către pârâtul B. N., valoarea acestor îngrijiri medicale fiind de 775,56 lei, așa cum rezultă din fișa de cont întocmită de reclamant.

De asemenea, a mai arătat că prin Rezoluția nr._/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. f) din C.proc.penală, iar acesta, deși nu răspunde potrivit legii penale pentru fapta sa, trebuie să răspundă potrivit legii civile și să suporte contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a victimei accidentului.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) NCC. coroborat cu art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În probațiune, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: rezoluție din 28.06.2012 a PJ Ploiești (f. 5), referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale (f. 6), proces-verbal de mediere (f. 7), invitație la mediere (f. 8, 9), decont cheltuieli (f. 10).

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia întrucât nu el este vinovat de producerea accidentului, ci persoana vătămată I. C. M., aceasta traversând . nepermis și fără să se asigure corespunzător, lovindu-se astfel de portiera stângă spate a autoturismului condus de către pârât. A mai susținut pârâtul că la aceeași concluzie privind nevinovăția sa au ajuns și organele de poliție care au efectuat cercetări în cauză, așa cum rezultă din înscrisurile anexate întâmpinării.

În dovedire, pârâtul a depus următoarele înscrisuri: rezoluție din 28.06.2012 a PJ Ploiești (f. 15), referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale (f. 16).

Instanța de fond a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin Sentința civilă nr._/10.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 26.08.2011 a avut loc un accident de circulație în urma căruia persoana vătămată I. C. M. a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale. Victima a fost internată la S. de P. Ploiești un număr de 3 zile, cheltuielile de spitalizare fiind în cuantum total e 775,56 lei, așa cum rezultă din decontul de cheltuieli depus de către reclamant (f. 10).

Din referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de către Poliția Municipiului Ploiești (f. 6) a rezultat că în accident au fost implicați pârâtul B. N., ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, și minora I. C. M., aceasta din urmă încercând să traverseze . loc nepermis.

S-a mai reținut că împotriva pârâtului B. N. nu a fost formulată plângere prealabilă, astfel că la data de 28.06.2012 prin rezoluția pronunțată în dosarul nr._/P/2011, P. de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus, în temeiul art. 288 alin. 6 rap la art. 10 lit. f) din C.proc.penală neînceperea urmăririi penale față de pârât pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 din C. pen.

Potrivit art. 313, alin. (1) din Legea 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund conform legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Având în vedere data producerii incidentului (26.08.2011), instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, conform art. 3 și 4 din Legea nr. 71/2011.

Astfel, potrivit art. 998-999 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Din prevederile legale enunțate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Din probele ce au fost administrate în cauză a rezultat că sunt întrunite doar primele trei condiții pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului B. N., fără ca din vreuna dintre probe să rezulte vinovăția acestuia. În plus, în referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale întocmit de către Poliția Municipiului Ploiești s-a reținut că persoana vătămată I. C. M. a încercat să traverseze . loc nepermis, lovindu-se astfel de portiera autoturismului condus de către pârât.

Ca urmare, constatând că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului B. N., a respins cererea de obligare a acestuia la plata sumei de 775,56 lei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. de P. Ploiești, solicitând a solicitat admiterea apelul și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de apel, reclamantul a susținut că în conformitate cu prevederile art. 313 alin.1 și 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată.

În acest sens, reclamantul a susținut că sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Or, pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuala a acestora,in toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată (alin. 1).

De asemenea, s-a precizat că furnizorii de servicii care acordă asistență medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective (alin.2).

Astfel, S. de P. Ploiești a acordat îngrijiri medicale părții vătămate I. Constanta M. în perioada 26.08 - 29.08.2011, cheltuielile de spitalizare fiind în cuantum de 775,56 lei. S. restituie sumele recuperate în urma introducerii în instanța a acțiunilor în pretenții către Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, sume ce se constituie venituri la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și nu se constituie venituri la spital (reclamant).

Decontul de cheltuieli reprezentând cheltuielile de spitalizare se întocmește în conformitate cu prevederile OMS nr.1100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite.

În drept, reclamantul a invocat disp. art. 470 alin. 1, art. 471 alin. 1 NCPC, coroborat cu art. 1349 alin. 1, 2 C.civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 24.04.2015 sub același număr de dosar, respectiv nr._ .

Legal citat, intimatul B. N. nu a formulat întâmpinare, prin care să își expună un punct de vedere cu privire la cauza dedusă judecății.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de apelantul-reclamant, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În esență, reclamantul a invocat în cererea de apel aceleași motive pe care le-a susținut și prin cererea de chemare în judecată.

Așa cum în mod corect a constatat și instanța de fond, dispozițiile legale menționate de către reclamant, respectiv art. 313 din Legea 95/2006, trebuie interpretate în sensul că obligarea unei persoane la plata contravalorii cheltuielilor de spitalizare, ocazionate de acordarea de asistență medicală unei alte persoane, pot fi acordate doar dacă sunt îndeplinite, simultan, condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 998-999 C. civ. (având în vedere că pretinsa faptă ilicită s-ar fi anterior datei de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod civil).

Aceste elemente (condiții) legale necesare pentru a ne afla în prezența unei răspunderi civile delictuale sunt: existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu vinovăție a faptei, producerea unui prejudiciu, precum și existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Or, după cum a menționat și instanța de fond, în prezenta cauză lipsește cel puțina una dintre aceste condiții, respectiv săvârșirea cu vinovăție a faptei ilicite.

Din Rezoluția emisă de către P. de pe lângă Judecătoria Ploiești la data de 28.06.2012 în dosarul penal nr._/P/2011 s-a dispus neînceperea urmării penale față de pârâtul B. N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 și 3 C.penal, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. f C.proc.penală, pe considerentul că lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv pentru motivul că reprezentantul legal al minorei I. C.-M., victimă a accidentului, a declarat că nu formulează plângere penală împotriva făptuitorului B. N..

În plus, reclamantul, prin raportare la dispozițiile art. 249 NCPC, nu a înțeles să solicite a se administra în cauză niciun fel de probă prin care să se dovedească existența vreunei culpe din partea pârâtului în legătura cu acest prejudiciu pretins a fi suportat de către reclamant, constând în contravaloarea cheltuielilor de spitalizate ocazionate de acordarea de asistență medicală numitei I. C.-M..

Prin urmare, rezultă că în mod corect instanța de fond a constatat că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, având în vedere că din probele administrate nu a rezultat îndeplinirea, simultană, a tuturor celor 4 condiții legale necesare pentru a ne afla în prezența unei răspunderi civile delictuale din partea pârâtului.

În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 NCPC, tribunalul va respinge apelul declarat de recurentul-reclamant S. de P. Ploiești împotriva sentinței civile nr._/10.10.2014, pronunțate de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul – reclamant S. DE P. PLOIEȘTI, având CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 4 – 6, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/10.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – pârât B. N., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județul Prahova, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10.06.2015.

Președinte, Judecător,

P.-A. A. Ș. O.-C.

Grefier

A. A. I.

Red. O.C.Ș.

4 ex/02.07.15

d. f._ Judecătoria Ploiești

j. f. T. M.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 2411/2015. Tribunalul PRAHOVA