Pretenţii. Decizia nr. 508/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 508/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 508/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 508
Ședința publică din data de 10.02.2015
Președinte: N. C.
Judecător: D. G.
Grefier: A. Ș. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - pârât P. S., CNP_, cu domiciliul în comuna Sălcioara, .. 34, județul Dâmbovița, împotriva Sentinței civile nr. 2990/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul - reclamant F. L. B., CNP_, cu domiciliul în B., . A, județul Prahova și cu domiciliul ales la C.. Av. E. T. în Câmpina ., nr. 10, ., ..
Cerere de apel scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Procedura de citare este îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul – pârât, reprezentat de avocat M. I. C. și intimatul – reclamant, reprezentat de avocat T. E..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură: la data de 05.01.2015 și, respectiv, la data de 14.01.2015, prin e-mail și, respectiv, prin poștă, adrese înaintate de Consiliul Local B. – Serviciul Public Comunitar Local de Evidența a Persoanelor, prin care comunică că urmare a verificările efectuate în SNIEP, domiciliul intimatului – reclamant F. L. B. este în B., . A, județul Prahova; la data de 06.01.2015, precizări formulate de apelantul – pârât, prin apărător; la data de 07.01.2015, o cerere formulată de intimatul – reclamant, prin apărător, prin care solicită comunicarea actelor de procedură la C.. Av. E. T. în Câmpina ., nr. 10, ., județul Prahova; la data de 23.01.2015, prin fax, întâmpinare formulată de intimatul – reclamant, după care,
Apărătorul intimatului – reclamant depune la dosar împuternicire avocațială, însoțită de chitanța privind plata onorariului de avocat.
La interpelarea instanței de a arăta care este motivul amânării, apărătorul apelantului – pârât arată că a constatat că s-a formulat întâmpinare și ar fi vrut să ia la cunoștință de conținutul acesteia.
Tribunalul comunică apelantului – pârât P. S., prin apărător, o copie de pe întâmpinare formulată de intimatul – reclamant F. L. B..
Apărătorul apelantului – pârât, având cuvântul, arată că solicitarea era de a se acorda termen pentru a formula răspuns la întâmpinare, care i-a fost comunicată la acest termen de judecată.
Apărătorul intimatului – reclamant, având cuvântul, față de cererea formulată de apelantul – pârât, arată că nu se opune și precizează că înțelege că se solicită proba cu înscrisuri și că se depun și înscrisuri, astfel că vor și ei dacă se va încuviința. Solicită termen pentru acest aspect, ca să câștige un termen.
Apărătorul apelantului – pârât, având cuvântul, arată că aceasta era și solicitarea lor.
Tribunalul respinge cererea formulată de apelantul – pârât, prin apărător, de a se acorda un termen de judecată pentru a se lua la cunoștință de întâmpinare, întrucât nu este reglementat în codul de procedură civilă posibilitatea acordării termenului pentru ca partea să ia la cunoștință de întâmpinare, cu atât mai mult cu cât prin aceasta sunt formulate apărări ale intimatului – reclamant față de apelul declarat de pârâtul P. S., după care acordă cuvântul cu privire la cererea formulată de apelantul – pârât, de solicitare a probei cu înscrisuri.
Apărătorul apelantului – pârât depune la dosar un set de înscrisuri și, având cuvântul, solicită completarea probatoriilor cu înscrisurile noi și precizează că, pe lângă înscrisurile pe care le-a depus alăturat cererii de apel, a mai depus un set de înscrisuri. Arată că ele vizează o soluție de începere a urmăririi penale ca urmare a unor denunțuri formulate de intimatul din prezenta cauză împotriva apelantului, referitor la aceleași împrejurări care fac obiectul cererii de chemare în judecată.
Tribunalul ia act că se depune la dosar de către apelantul – pârât, prin apărător, un set de înscrisuri, respectiv: Referatul întocmit la data de 10.03.2014 de MAI - Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigare a Fraudelor – Biroul 3 Câmpina în dosarul nr. 368/P/2013; Ordonanța din dosarul nr. 368/P/2013 din data de 20.10.2014; Ordonanța de extindere a urmăririi penale a MAI din data de 19.05.2014; 2 Rezoluții din data de 05.07.2013 ale aceleași instituții; Ordonanța Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Câmpina din dosarul nr. 2064/P/2013; Referat cu propunere de declinare în vederea conexării a IJP Prahova - Serviciul de investigare a Fraudelor; Plângere penală formulată de reclamantul F. L. B., o declarație a reclamantului, alte plângeri penale ale reclamantului, Ordonanță din data de 01.04.2014 din dosarul nr. 368/P/2013; adresa IJP Prahova pentru Direcția Generală de Antifraudă Fiscală – Direcția de Combatere a Fraudelor.
Apărătorul intimatului – reclamant, având cuvântul, arată că nu solicită termen pentru a lua la cunoștință de înscrisurile noi depuse la acest termen de judecată. Precizează că a luat la cunoștință de conținutul acestora.
Apărătorul apelantului – pârât, având cuvântul, arată că, vizavi de aceste înscrisuri din acest dosar penal nr. 368/P/2013, pentru că s-a dispus începerea urmării penale atât pentru fapte de evaziune fiscală în sarcina apelantului – pârât, cât și pentru infracțiunea de folosire necuvenită a bunurilor societății, fapte ce ar viza stocul de marfă pretins a fi rămas în patrimoniul . solicitare de suspendare a cauzei bazată pe disp. art. 413 al. 1pct. 2, apreciind că sunt întrunite toate elementele care ar putea impune suspendarea. Practic, arată că au formulat 3 denunțuri, care au fost conexate și aduse toate la acest dosar nr. 368/P/2013, s-a făcut o primă expertiză contabilă la care s-au formulat obiecțiuni și această expertiză contabilă vizează tocmai acest stoc de marfă asupra căruia se fac atâtea discuții și pe care se bazează practic și acțiunea în pretenții de față. Apreciază că există înrâurire asupra pronunțării pe fondul cauzei și mai ales pe cererea de apel pe care ei au formulat-o, văzând ordonanța de conexare și de extindere a urmăririi penale, pe care le-au depus azi. Astfel că, apreciază că se impune suspendarea cauzei. Totodată, arăta că urmărirea penală s-a început în 2013 pentru fapta de evaziune fiscală, iar în octombrie 2014, pe parcursul judecării cauzei s-a dispus extinderea și pentru folosirea în scopuri personale a bunurilor societății. Precizează că de conținutul acestui dosar a luat la cunoștință abia în 07 ianuarie anul acesta (deci după declararea apelului și formulării motivelor de apel), de toate Ordonanțele care s-au pronunțat în acest dosar nr. 368/P/2013, precum și de întregul dosar penal la Ploiești, aici la compartimentul Fraudă, de aceea vin cu această cerere de suspendare acum.
Apărătorul intimatului – reclamant, având cuvântul, arată că se opune suspendării. Astfel, în primul rând, apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 413 al. 1 pct. 2 în sensul că nu este vorba de o infracțiune care să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în prezenta cauză și așa cum a antamat și instanța, se va constata că Ordonanța de extindere a urmăririi penale prin care, într-adevăr s-a dispus extinderea urmăririi penale privind infracțiunea de folosire cu rea credință a bunurilor societății în interes propriu a fost dată la data de 19.05.2014, deci cu mult înainte de soluționarea cauzei la Judecătoria Câmpina. Or, faptul că se spune în fața instanței că s-a luat la cunoștință de existența acestuia numai la acest moment este o susținere care este nedovedită. Arată că în luna octombrie, așa cum s-a susținut de către apelantă a fost trimis dosarul la Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Direcția de Combatere a Fraudelor, însă nu poate să spună că soluția ce se va da în dosarul penal poate să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției din prezenta cauză pentru că, așa cum s-a arătat în primul rând începerea urmăririi penale s-a făcut pentru infracțiunea de evaziune fiscală care nu are nicio legătură cu prezenta cauză și chiar și folosirea bunurilor societății în interes personal cu rea-credință nu poate să aibă legătură prejudiciul, pentru că aici sunt într-o răspundere civilă delictuală și nu poate să aibă legătură cu întinderea prejudiciului față de intimat. Precizează că este vorba numai de un prejudiciu care a fost adus statului, prin neplata impozitelor la timp. Apreciază că efectiv nu are nicio legătură.
Apărătorul apelantului – pârât, având cuvântul, arată că două observații are de făcut. Astfel, arată că a depus în setul de înscrisuri de azi o Ordonanță din data de 20.10.2014 din acest dosar, prin care i s-a admis cererea de studiere a dosarului, respectiv studiere și obținere de copii xerox de pe toate actele de urmărire penală extinsă, conexată, și așa mai departe, care s-a dus la îndeplinire abia pe data de 07 ianuarie, dar oricum admiterea cererii de consultare a întregului material probator din dosarul penal este ulterioară pronunțării sentinței apelate, acest fiind un prim aspect. În ceea ce privește un al doilea aspect, arată că prejudiciul care se cere pe răspundere civilă delictuală vizează contravaloarea stocului de marfă rămas la data săvârșirii falsului, respectiv la data de 03.03.2009, deci prejudiciul acesta este calculat privitor la anumite împrejurări, la valoarea stocului de marfă, la situația financiar-contabilă a societății preluate de către apelantul – pârât, la data întocmirii falsului, deci înrâurirea există pentru că dacă se constată că fapta de folosire necuvenită a bunurilor societății la care intră practic stocul de marfă al societății pentru că despre aceasta se face vorbire, inclusiv în denunțul formulat, se constată că nu a existat această faptă și soluția instanței pe pretențiile civile va trebui să fie cu totul alta, anume aceea pe care o solicită ei pe calea apelului, referitor la cele 2 variante de calculare a prejudiciului pe care le-a întocmit, inclusiv expertul din prezenta cauză, deci înrâurirea, în aprecierea sa există și sunt îndeplinite elementele cerute de 413 al. 1 pct. 2.
Tribunalul respinge cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de apelantul – pârât, prin apărător, având în vedere că nu sunt incidente disp. art. 413 al. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, respectiv când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel și, întrucât prin rezoluția despre care se face vorbire și în raport cu care se solicită suspendarea judecății se dispune începerea urmării penale față de apelantul – pârât pentru infracțiunea de evaziune fiscală, iar obiectul cauzei cu care a fost învestită instanța de fond reprezintă pretenții, respectiv obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei sume de bani cu titlu de daune materiale și daune morale, despăgubiri rezultate, așa cum se arată prin petitul acțiunii, din comiterea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Părțile, prin apărători, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantului – pârât, având cuvântul, arată că au formulat apel împotriva Sentinței civile a Judecătoriei Câmpina nr. 2990/10.10.2014, criticând aspecte de nelegalitate și netemeinicie și pe care sintetizându-le, vizează, în primul rând greșita identificare a prejudiciului cauzat de fapta penală a apelantului pentru care s-a solicitat despăgubirea civilă și morală, precum și cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat apelatul. Referitor la primul motiv de apel, arată că o să facă un scurt preambul în speța dedusă judecății. Arată că, practic, instanța a fost investită cu o acțiune în pretenții care a vizat, într-adevăr, despăgubirea reclamantului ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de fals. Mai mult, învederează că în motivarea acțiunii s-a aratat, așa cum a spus și instanța, că valoarea solicitată, respectiv aceea de 100 de mii de lei reprezentând despăgubiri materiale se reflectă în contravaloarea activelor societății preluate de către apelantul-pârât (odată cu întocmirea falsului), active reprezentate de stocurile de marfă existente la data respectivă, de chiriile pe care le-au produs spațiile proprietatea societății ulterior întocmirii falsului și anterior, precum și contravaloarea unui autoturism BMW marca X3; nu va face vorbire despre despăgubirile morale, pentru că apelul lor nu vizează acest capăt de cerere. Mai mult, în susținerea acestui capăt al acțiunii, s-a dispus efectuarea expertizei contabile care a avut obiective foarte clare și anume: să stabilească pentru data de 03.03.2009, data săvârșirii infracțiunii de fals, care a fost valoarea activelor patrimoniului acestei societăți preluate ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals raportat la actele contabile care au fost puse la dispoziția contabilului de părți, pentru că s-au pus la dispoziție atât balanțele de verificare din lunile ianuarie – martie 2009, precum și întreaga documentație financiar-contabilă aflată în posesia pârâtului – apelant la dispoziția expertului – contabil. Arată că d-na expert a formulat concluzii propunând 2 variante ale valorii acestui patrimoniu, raportat la care se va calcula valoarea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta de fals săvârșită de apelantul – pârât. De asemenea, arată că d-na expert a explicat foarte pe larg în paginile 6 și 7 din raportul de expertiză contabilă inițial întocmit în cauză, că acest stoc de marfă în valoare aproximativă de 120 de mii de lei, declarat prin balanța de verificare contabilă lunară depusă de către societatea preluată ca urmare a falsului, nu se regăsește faptic în evidențele financiar-contabile ale societății și practic, că acest stoc de marfă nu ar fi existat și că valoarea lui ar trebui diminuată cu suma de 97.319 lei. Or, raportat la acest aspect pe care și la menținut chiar și ulterior formulării răspunsurilor la obiecțiuni, a formulat aceste două variante de calcul ale prejudiciului cauzat de fapta aplatului – pârât și a susținut într-o variantă că prejudiciul ar fi de 673 de mii de lei raportat la stocul de marfă existent în această balanță contabilă, stoc de marfă care se pare că a fost declarat eronat și față de care, a depus înscrisul nou acum în susținerea apelului și altă variantă în care a calculat un prejudiciu de 20 de mii de lei raportat la stocul pe care efectiv societatea la avut. Or, așa cum au susținut și ei și au solicitat pe fondul cauzei să fie obligat apelantul – pârât la această valoare faptică care a existat în evidențele . toate artificiile financiar-contabile care s-au făcut în vederea declarării unui stoc de marfă mult mai mare decât cel pe care societatea l-a avut, nu-i sunt imputabile apelantului – pârât, el preluând practic societatea după data de 03.03.2009 și practic, menținând această balanță de verificare, cu acest stoc uriaș, fără să facă mențiunile necesare pentru că nu a avut cunoștință. Arată că, ulterior, în anul 2011 (a depus alăturat cererii de apel) s-a făcut un control de către DGFP Dâmbovița ca urmare a unei sesizări venite de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș prin care se constata că urmare a unui control efectuat la societate, deci în perioada când apelantul – pârât încă gestiona societatea, că s-a declarat eronat vânzarea către . valori de mărfuri de aproximativ 100 de mii de lei vechi, valoare care se regăsește în respectivul proces-verbal și că practic concluzionează încă o dată că acest stoc de marfă în patrimoniul . existat și că valoarea faptică reținută de d-l expert contabil este cea reală la care apelantul – pârât ar trebui să fie obligat la dezdăunare ca urmare a infracțiunii de fals. Arată că pe acest considerent a formulat apel și pe acest considerent solicită să se constate nelegalitatea și netemeinicia sentinței și chiar dacă instanța a respins cererea de suspendare a cauzei, supune atenției un înscris în susținerea apelului, respectiv Ordonanța din data de 19.05.2014, prin care s-a extins urmărirea penală împotriva apelantului-pârât pentru folosirea cu rea-credință a bunurilor societății în interes propriu. De asemenea, aduce la cunoștință că după ce a luat la cunoștință de materialul probator a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul penal tocmai pe acest în scris pe care l-a depus și în susținerea apelului și care spune că este evident că demonstrează că nu a existat acel stoc de marfă declarat eronat în balanța contabilă lunară a societății preluate ca urmare a falsului, obiecțiuni ce au fost admise și pentru care s-a dispus refacerea raportului de expertiză, scoțând din calcul aceste valori uriașe ale acestor mărfuri care au fost eronat declarate în balanța contabilă. În ceea ce privește al doilea motiv de apel care vizează cheltuielile de judecată, arată că se referă la modalitatea prin care instanța a înțeles să cenzureze cheltuielile de judecată la care a fost obligat apelantul-pârât. Arată că acesta a solicitat printr-o cerere aflată la dosarul cauzei să fie cenzurat onorariul apărătorului de fond pe motiv că este exagerat de mare raportat la obiectul cauzei, la volumul de muncă și așa mai departe, iar instanța a respins această cerere, însă a cenzurat cheltuielile de judecată la ½ din suma totală care a fost cheltuită cu faza de fond a dosarului apreciind că cenzurarea cu ½ s-ar impune ca urmare a admiterii în cuantum de ½ și a pretențiilor solicitate prin acțiunea introductivă. Or, arată că dacă s-ar face un calcul matematic simplu, se observă că nu aceasta este proporționalitatea și că pretențiile care au fost admise sunt sub cuantumul de ½ motivat de instanța de fond. Pe acest aspect, solicită să se aibă în vedere și acest motiv de apel și să se cenzureze mai întâi onorariul apărătorului și după aceea să se reducă proporțional cu valoarea pretențiilor, spun ei, după admiterea apelului. Solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului – reclamant, având cuvântul solicită să se respingă apelul, ca fiind neîntemeiat. Cu privire la primul motiv de apel, solicită a se constata că data la care a preluat apelantul – pârât societatea este 03.03.2009. Arată că în raportul de expertiză se menționează foarte clar valoarea brută a activelor ., la data de 03.03.2009 era de_,77 lei, iar valoarea netă era de 204.362,60 lei și se menționează mai departe că valoarea activelor în prezent nu poate fi stabilită deoarece începând cu data de 31.12.2009 nu mai există o evidență contabilă a societății . și numai dacă se va analiza această mențiune din cuprinsul raportului de expertiză se poate constata că hotărârea pronunțată de instanța de fond este întemeiată pentru că din 204.362 lei cât era valoarea netă a patrimoniului . s-a încuviințat să fie despăgubit cu suma de 66.113,33 lei. Arată că s-a susținut în fața instanței că s-a făcut dovada prin acel înscris care a fost depus de la Direcția Fiscală Dâmbovița că în realitate nu s-ar fi făcut transferul de marfă de la vânzător către . anumită cantitate de marfă. Solicită a se constata însă că această susținere nu este corespunzătoare mențiunilor din raportul de expertiză și se va vedea că în alin.1 de la fila 11 a raportului de expertiză se menționează că valoarea celor 2/3 din părțile sociale, conform documentelor contabile înregistrate este de 66.113,33 așa cum și se reține de instanța de fond, iar în aliniamentul 3 al acestei file se menționează că diferența de 97.319,26 lei include TVA-ul și adausul comercial și este evident că în situația în care acest fond de marfă nu ar fi fost însușit în mod ilegal de către apelantul – pârât, adausul comercial i s-ar fi cuvenit pentru că dacă el era scos la vânzare, adausul comercial revenea societății, în patrimoniul social și ca urmare i s-ar fi cuvenit intimatului – reclamant. De asemenea, solicită să se aibă în vedere și faptul că există la dosar un contract de închiriere, că a fost audiat și administratorul firmei care a închiriat unul din spațiile comerciale ale societății, din care contract rezultă că în momentul în care s-a închiriat spațiul, s-a predat și un fond de marfă către acea societate. Totodată, arată că s-a susținut în mod frecvent de către apelantul – pârât și a încercat să se dovedească că de fapt acolo ar fi dispărut marfa respectivă și că d-lui nu ar fi avut nicio culpă în faptul că nu s-a mai găsit marfa respectivă, numai că nu poate în niciun caz să facă o astfel de apreciere, pentru că dacă depunea diligențele unui administrator care ar fi gestionat în mod corect societatea, ar fi depus și făcut toate demersurile necesare, ar fi întreprins, pentru ca să recupereze acei bani de la societatea respectivă, dacă într-adevăr ar fi fost suma de bani respectivă rămasă în patrimoniul societății chiriașă, numai că în realitate situația nu este aceasta și rezultă din cuprinsul raportului de expertiză. Cu privire la cea de-a doua critică care vizează cheltuielile de judecată, solicită a se constata că instanța de fond, în primul rând, în mod corect nu a cenzurat onorariul apărătorului, având în vedere valoarea cererii dedusă judecății și având în vedere câte termene au fost necesare pentru soluționarea acestei cauze. Precizează că în cuprinsul întâmpinării a arătat că a fost vorba de 12 termene, cererea cu care a fost investită instanța a fost de 190 de mii de lei și dacă se va avea în vedere toate cheltuielile pe care ei le plătesc din onorariul pe care îl încasează (le-a menționat în cuprinsul întâmpinării ca să se știe), se va constata cu cât mai rămâne din onorariul respectiv. Solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelantului – pârât depune la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ la data de 02.04.2013 reclamantul F. L. B. a chemat în judecată pe pârâtul P. S. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale și 90.000 lei cu titlu de daune morale, despăgubiri rezultate din comiterea acestuia a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că, referitor la competența Judecătoriei Câmpina în soluționarea acțiunii urmează a se avea în vedere disp. art. 94 pct. 1. lit. j și art. 116 rap. la art. 113 alin. 1 pct. 9 C. pr. civ.
A arătat reclamantul că, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 77/2009 eliberat de BNP F.-V. D., el, în calitate de fiu, este singurul moștenitor legal al defunctului F. Ș.. Tatăl său, F. Ș., a fost căsătorit cu F. F., aceasta decedând la data de 08.03.2009, la dezbaterea succesiunii acesteia fiind emis certificatul de moștenitor nr. 378/2009 de BNP I. M. - S. V..
Tatăl său și soția acestuia au avut calitatea de asociați ai .., societate ce avea sediul în B., ., jud. Prahova.
Precizează reclamantul că în ultima perioadă a vieții tatălui său, el a fost plecat la muncă în străinătate, iar pârâtul, care are calitatea de nepot al defunctei F. F., a profitat de faptul că atât tatăl cât și soția acestuia erau bolnavi și astfel nu aveau posibilitatea de a verifica ce se întâmpla cu societatea în care erau asociați și a întocmit în fals o hotărâre a adunării generale a asociaților, respectiv Hotărârea A. nr. 2 din 03.03.2009, în care se menționează că cei doi soți F. F. și F. Ș. cesionează pârâtului P. S. și numitei P. L. părțile sociale pe care le dețin în cadrul .., renunțând astfel atât la calitatea de asociați cât la cea de administrator deținută de tatăl său.
După întocmirea actului fals, pârâtul a folosit acest document și 1-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului Prahova, însușindu-și întregul fond de marfă ce exista în firmă, încasând chiria pentru spațiile comerciale, fără să înregistreze în contabilitate aceste venituri, a trecut mașina ce aparținea societății pe numele lui, înregistrând totodată datorii mari la bugetul de stat, la bugetul local și la furnizori. Totodată, pârâtul a mutat și sediul firmei la domiciliul său.
Arată reclamantul că pârâtul a falsificat semnătura tatălui său și la momentul încheierii a două contracte de închiriere pentru un spațiu comercial.
După decesul tatălui său, când s-a întors în țară, a constatat toate aceste ilegalități și a formulat plângere penală.
Astfel prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 28.03.2011 dată de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina în dosarul nr. 3418/P/2009, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată, fiindu-i aplicată o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei. Ulterior constatării falsului, P. de pe lângă Judecătoria Câmpina a promovat la Tribunalul Prahova acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._, solicitând în baza art. 249 alin.2 C pr. pe., coroborat cu art. 245 alin. l lit. c C. pr. pe. anularea hotărârii A. nr. 2 din 03.03.2009 a .. ca fiind un act falsificat. Prin sentința nr. 586 din 23.09.2011Tribunalul Prahova a admis acțiunea și a anulat hotărârea falsificată.
Se menționează de reclamant că în baza acestei hotărâri judecătorești a solicitat instanței radierea mențiunilor efectuate la ORC în baza actului falsificat, reînmatricularea societății în Prahova, cu menționarea ca asociați a moștenitorilor legali ai defuncților F. F. și F. Ș., iar Tribunalul Prahova prin sentința civila nr. 195 din 05.11.2012 a admis acțiunea.
Toate demersurile întreprinse de el au avut ca efect faptul că actele societății au intrat în legalitate, însă la acest moment firma nu mai are niciun activ, cu excepția unui singur spațiu comercial, deși la momentul săvârșirii infracțiunii de fals avea un fond important de marfă, așa cum rezultă din balanța contabilă ce i-a fosteliberată de AFP T., avea o mașină ce a fost trecută pe numele pârâtului și totodată nu existau datorii.
De asemenea pârâtul a încasat și sume de bani cu titlu de chirii fără ca acestea să fie prinse în contabilitatea firmei, banii fiind însușiți de pârât în nume propriu.
Datorită acțiunilor întreprinse de pârât în prezent firma figurează cu datorii atât la bugetul de stat cât și la AFP B., existând totodată debite și față de furnizori.
Cu privire la prejudiciul moral produs, precizează reclamantul că de la decesul tatălui său nu a putut să obțină veniturile ce i se cuveneau din desfășurarea activității societății, având astfel probleme în familie, discuțiile fiind datorate și faptului că a trebuit să aloce mult timp din timpul pe care trebuia să îl petreacă cu familia pentru la rezolva situația juridică a societății. De asemenea, i-a fost lezat prestigiul deoarece cunoștințele sale considerau că tatăl său a cesionat părțile sociale deoarece el nu s-a comportat ca un bun fiu, fiind astfel prejudiciat și în relația cu restulfamiliei tatălui său. Și sănătatea sa a fost afectată deoarece în permanență se gândea care a fost motivul pentru care tatăl său a făcut cesiunea respectivă, astfel că până la momentul în care și-a dat seama că actul este falsificat, a avut traume psihice datorită acestui aspect.
În drept s-au invocat disp. art. 19 si urm. Cod pr. pe., art. 998 Cod civ.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul: certificatul de moștenitor nr. 77/2009, nr. 378/2009, hotărârea A. nr. 2/03.03.2009, ordonanța nr. 3418/P/2009, sentința nr. 586/23.09.2011 a Tribunalului Prahova, adresă DGFP Dâmbovița nr._, balanțe verificare, referat organ urmărire penală, rezoluție din 27.09.2012 (f. 7-22).
Prin rezoluția din 07.05.2013 în baza disp. art. 200 alin. 2 C. pr. civ. s-a dispus comunicarea întâmpinării și a înscrisurilor pârâtului, și acesta în temeiul disp. art. 205 - 208 C. pr. civ. a formulat întâmpinare la 23.05.2013 (f. 26, 27) prin care a invocat excepția netimbrării cererii apreciind că acesta a formulat o acțiune în pretenții, iar potrivit art. 2 din Legea nr. 146/2007, toate acțiunile și cererile evaluabile în bani, se taxează la valoare.
A mai invocat pârâtul și prev. art. 21 din Constituția României ce consacră principiul accesului liber la justiție, dar textul nu instituie nici o interdicție în privința taxelor, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de instanțele judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor, iar prezenta acțiune în pretenții nu derivă dintr-o cauză penală.
A mai invocat pârâtul și excepția prescripției dreptului la acțiune în baza disp. art. 8 din Decretul 167/1958 și art. 3 din același decret de 3 ani și art. 1 din același act normativ, considerând că P. de pe lângă Judecătoria Câmpina a dispus începerea urmăririi penale în dos. 3418/P/2009 pentru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătura privată prev. de art.290 Cod penal, fapte săvârșite la data de 03.03.2009 și 01.06.2009, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței civile la data de 02.04.2013, fiind depășit termenul legal de 3 ani.
Pe fond solicită pârâtul respingerea acțiunii ca nefondată deoarece potrivit certificatelor de deces, rezultă că numita F. F. a decedat la data de 09.03.2009, iar F. Ș. la data de 06.04.2009 și de pe urma defunctei F. F. au rămas moștenitori F. Ș., P. N., P. E. și P. D. (tatăl său), iar de pe urma defunctului F. Ș., reclamantul F. L. B..
La Administrația Finanțelor Publice a orașului B. a fost înregistrat la 13.11.2008 un contract de închiriere între . B. și reprezentanții S.C STEFI DAR SRL B. privind un spațiu comercial situat în . din orașul B..
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 2 ani, cu începere de la 01.11.2008 până la 30.10.2010.
Astfel, la data decesului numitei F. F. și a numitului F. Ș., contractul de închiriere era încă valabil. Moștenitori au primit cota-parte din prețul încasat în baza contractului de închiriere.
Potrivit actului adițional întocmit la data de 28.11.2008 referitor la contractul de închiriere nr. 8842/13.11.2008, se menționează faptul că marfa din incinta spațiului comercial, precum și mijloacele fixe și obiectele de inventar vor rămâne în custodia chiriașului S.C.STEFI DAR SRL.
Prin urmare, arată pârâtul că este neadevărată susținerea reclamantului că el și-a însușit marfa existentă în firmă, că a înregistrat datorii la bugetul de stat, la bugetul local și la furnizori, situația expusă de reclamant fiind infirmată de conținutul expus în procesul-verbal din 10.04.2009 a Adunării Generale a Asociaților, menționându-se că în anul 2008, anterior deceselor numitei F. F. și F. Ș., societatea a înregistrat o pierdere de 13.263,89 lei.
În drept s-au invocat disp. art. 205 C. pr. civ.
În conformitate cu disp. art. 201 alin. 2 C. pr. civ. la 07.06.2013 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 65-67) prin care a precizat referitor la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată conform art. 15 lit. o din Legea nr. 146/1997, cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei de timbru.
Așa cum rezultă din motivarea în fapt a cererii, despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea prejudiciului ce i-a fost cauzat de pârât ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar art. 15 lit. o din Legea nr. 146/1997 prevede că sunt scutite de plata taxei de timbru "cauzele penale inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea", astfel încât toate susținerile pârâtului sunt contrare textului legal în materie, prevederile constituționale invocate neavând nici o relevanță în soluționarea excepției.
Astfel solicită respingerea excepției invocată ca fiind neîntemeiată.
Solicită reclamantul și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, deoarece în conformitate cu prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiune pentru recuperarea prejudiciilor izvorâte dintr-un fapt ilicit începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut ori trebuia să cunoască atât prejudiciul cât și persoana care a cauzat acest prejudiciu, iar cu privire la cunoașterea persoanei care a cauzat prejudiciu, urmează a se constata că acest lucru s-a știut la momentul la care s-a dat rezoluția de scoatere de sub urmărire penală nr. 3418/P/2009, respectiv la data de 28.03.2011. Prin această rezoluție s-a confirmat faptul că cel care a săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este pârâtul însă acestuia i-a fost aplicată o amendă administrativă, raportat la aprecierea procurorului față de pericolul social.
Anterior acestui moment erau numai indicii referitoare la persoana învinuitului ca
fiind cel care a săvârșit fapta, începerea urmăririi penale nereprezentând identificarea făptuitorului, deoarece în cursul urmăririi penale putea rezulta împrejurarea că falsificarea a fost săvârșita de o altă persoană.
De altfel, în cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 28.03.2011 se precizează și faptul că "prin ordonanța din data de 14.01.2011, s-a dispus extinderea cercetărilor penale față de P. S., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată", astfel încât susține că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 raportat la cunoașterea persoanei care a cauzat prejudiciul este data de 28.03.2011, astfel că cererea de chemare în judecată este adresată instanței în termen.
Referitor la apărările de fond ale pârâtului solicită reclamantul înlăturarea acestora ca fiind neîntemeiate.
Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4837 din 09.11.2009 de notar public I. M., a primit suma de 15.000 lei reprezentând sultă - cota parte ce i se cuvenea din chiriile încasate pe spațiile comerciale, calculate de la data decesului defunctului tată, F. Ș., până la data de 30 septembrie 2009, însă aceste chirii vizau spatiile comerciale care aparțineau defunctului ca persoană fizică și nu chiriile pentru spațiul comercial aparținând ., deoarece la momentul semnării actului de partaj voluntar nu se știa de falsul săvârșit de către pârât. Atașează prezentului răspuns la întâmpinare atât copia actului de partaj cât și copiile contractelor de închiriere ale spațiilor deținute de tatăl său ca persoană fizică, făcând astfel dovada relei credințe a pârâtului care încearcă să considere că banii primiți cu titlu de chirie se referă la spațiul aflat în patrimoniul societății comerciale.
Cu privire la fondul de marfă, precizează reclamantul că nu cunoaște conținutul Actului adițional întocmit în data de 28.11.2008 la contractul de închiriere nr. 8842/13.11.2008, deoarece acest act nu i-a fost comunicat cu întâmpinarea, însă în cazul în care în cuprinsul acestuia se menționează faptul că marfa din incinta spațiului comercial, precum și mijloacele fixe și obiectele de inventar vor rămâne în custodia chiriașului ., cu atât mai mult se impune admiterea acțiunii deoarece la data la care societatea chiriașă a părăsit spațiul comercial trebuia ca pârâtul să facă demersurile necesare pentru recuperarea acestor bunuri, dat fiind faptul că la acel moment acesta era considerat ca fiind reprezentantul legal al .. Oricum nu se mai poate pune în discuție recuperarea acestor bunuri de la societatea căreia i-au fost lăsate în custodie deoarece o astfel de acțiune este prescrisă extinctiv, însă pârâtul a fost cel care a încasat contravaloarea acestor bunuri, fiind direct responsabil de prejudiciul cauzat.
În întâmpinare pârâtul susține că . a avut datorii la bugetul de stat, bugetul local și la furnizori și anterior decesului autorului său și susține că acest lucru se constată din procesul verbal din 10.04.2009 a Adunării Generale a Asociaților (pe care omite însă să-l prezinte). Acest proces verbal este întocmit ulterior datei de 03.03.2009, dată la care a săvârșit falsul privind cesionarea părților sociale ale ., fiind astfel un document redactat chiar de către pârât și care nu poate fi reținut ca având relevanță în cauză.
Prin încheierea din 20.09.2013 instanța a respins excepția netimbrării și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârât pentru motivele arătate în încheiere.
În cauză s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri, interogatorii, martori și expertiză contabilă.
În ședința publică din 29.11.2013 s-a audiat martorul M. D. M. (f.122), propus de reclamant și s-au luat interogatorii părților (f. 115-121), iar în ședința de 24.01.2014 au fost audiați martorii B. G. D. (f. 129) propus de reclamant și M. Ș. C. (f. 140) propusă de pârât.
Raportul de expertiză a fost depus de d-na expert S. V. C. la 19.02.2014 (f. 156-175), ulterior fiind completat (f.226-239) și lămurit asupra unor aspecte (f. 290, 295).
Prin sentința civilă nr. 2990 din data de 10.10.2014, Judecătoria Câmpina a A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F. L. B. în contradictoriu cu pârâtul P. S., și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 67.113,33 lei reprezentând daune materiale, și suma de 5.000 lei reprezentând daune morale.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fond că, prin ordonanța nr. 3418/P/2009 din 28.03.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (f.11,12) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului P. S. și aplicarea acestuia a sancțiunii amenzii administrative, în cuantum de 1000 lei.
În motivarea ordonanței s-a reținut că învinuitul, respectiv pârâtul din prezenta cauză, a falsificat hotărârea luată de adunarea asociaților . B., la 03.03.2009 – privind cesiunea părților sociale între F. F., F. Ș. (asociați) și persoanele cercetate (P. S. și P. L.), precum și retragerea celor doi asociați din societate – prin contrafacerea semnăturii acestora, cesiunea fiind înscrisă în Registrul Comerțului.
S-a mai reținut că fapta pârâtului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În aceeași ordonanță se menționează că s-a dispus extinderea cercetărilor și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și cu privire la contractul de închiriere nr. 5658/02.06.2009.
P. de pe lângă Judecătoria Câmpina a apreciat că în raport de circumstanțele reale în care au fost comise faptele acțiunea penală nu poate fi exercitată, fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiunii, motiv pentru care i s-a aplicat acestuia sancțiunea amenzii administrative, astfel cum mai sus s-a reținut, și s-a dispus și neînceperea urmării penale pentru infracțiunea de fals în declarații.
Așadar din cercetările penale rezultă cu certitudine că pârâtul a falsificat semnătura celor doi asociați ai societății . în hotărârea adunării generale a asociaților nr. 2/03.03.2009 (f. 10) prin care F. F. cesiona întregul aport la capital pârâtului P. S. și se retrăgea din funcția de administrator, iar F. Ș. își cesiona întregul aport lui P. L. și se retrăgea din funcția de administrator.
În consecință administrarea societății . a revenit pârâtului și numitei P. L., probabil soția acestuia, din 17.03.2009 când hotărârea A. a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, aspect ce rezultă din sentința nr. 195/05.11.2012 (f.14, 15) prin care s-a dispus radierea mențiunii privind cesiunea părților sociale și reînmatricularea societății la ORC de pe lângă Tribunalul Prahova și înscrierea acționariatului potrivit certificatelor de moștenitor nr. 378/2009 și nr. 77/2009.
Conform acestor certificate de moștenitor (f. 7,8) F. F. a decedat la 08.03.2009 și a lăsat ca moștenitori pe F. Ș. – soțul său, cu o cotă de 2/6 din succesiune, pe P. N. și Podan E., în calitate de părinți cu câte o cotă de 1/6, și pe fratele său - P. D. (tatăl pârâtului), cu o cotă de 2/6.
La data de 04.04.2009 a decedat și P. Ș. ce are ca unic moștenitor pe reclamant, în calitate de fiu.
Astfel dreptul succesoral al reclamantului este de 2/3, culegând cota legală a tatălui de pe urma lui F. F. de 2/6 din 1/2, la care se adaugă dreptul propriu al tatălui de 1/2.
După preluarea administrației societății ., astfel cum însuși pârâtul recunoaște prin răspunsurile la interogatoriu (f. 121, întrebările nr. 3 și 5) a trecut mașina ce aparținea societății pe numele său și nu a achitat datoriile societății datorate la bugetul de stat cât și la furnizori.
De asemenea martorul M. D. M. (f. 122) în calitate de reprezentant al ., a precizat că a avut un contract de închiriere a unui spațiu comercial cu . pentru 2 ani, însă contractul nu s-a putut derula decât cel puțin un an din cauza pârâtului care, deși i s-au predat banii necesari plății utilităților, nu a achitat aceste utilități, spațiul rămânând fără curent electric și gaze, condiții în care nu a mai putut funcționa.
A mai preciza martorul că . își desfășura activitate într-un spațiu alăturat celui închiriat de societatea sa, dar și în alte 5 locații, și a observat că în prezent societatea mai desfășoară activitate și de 3 dintre magazine se ocupă pârâtul.
Și martorul B. G. D. (f. 129) a relatat că după decesul tatălui reclamantului, ce a fost prietenul său, pârâtul a fost cel care a condus afacerile societății Trident și a aflat că în prezent societatea ar fi în faliment, iar magazinul auto nu mai funcționează.
Se reține și faptul că și martorul propus de pârât, M. Ș. C. (f. 130), în calitate de reprezentant al . un contract de închiriere cu reprezentanții . soții F., pentru o perioadă de 2 ani, iar ulterior pârâtul i-a spus că a preluat conducerea societății și este cel care încasează chiria.
A mai menționat M. Ș. C. că pârâtul nu a plătit utilitățile spațiului închiriat și societatea pe care o reprezintă nu și-a mai putut desfășura activitatea în acest spațiu. A luat legătura cu pârâtul, dar nu a recunoscut că nu-și respectă obligațiile contractuale.
Martora a făcut și precizarea că după preluarea societății de către pârât activitatea acesteia nu s-a mai desfășurat ca înainte.
Rezultă astfel indubitabil că situația actuală a societății este determinată de modul în care pârâtul a înțeles să o administreze.
Moștenitorii celor doi foști asociați ai . au încheiat și un act de partaj voluntar autentificat sub nr. 4837/09.11.2009 prin care și-au împărțit 4 spații comerciale ale societății ., precum și chiria aferentă anumitor spații comerciale (neindicate), chirie calculată până la data decesului lui F. Ș..
Dar situația societății nu a fost soluționată prin acest act, societate care, așa cum s-a reținut mai sus, prin sentința nr. 195/05.11.2012 a Tribunalului Prahova a fost reînmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul Prahova.
Prin acțiunea formulată reclamantul consideră că societatea a fost prejudiciată prin faptul că pârâtul și-a însușit întregul fond de marfă, a încasat chiria, dar s-au întrerupt și contractele de închiriere pentru nerespectarea obligațiilor asumate, nu a achitat datoriile către furnizori și la bugetul de stat, a preluat autoturismul ce aparținea societății, etc.
Instanța reține că toate aceste aspecte au fost analizate prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de d-na expert S. V. C., care prin precizarea din data de 12.09.2014 și din 10.10.2014 (f. 290, 295) a subliniat că în valoarea activelor este cuprinsă și valoarea autoturismului și a luat în calcul toate bunurile și creanțele firmei. Astfel din valoarea activelor a scăzut datoriile și a calculat activul net contabil la data de 03.03.2009, acesta fiind de 100.670 lei.
Întrucât dreptul succesoral al reclamantului este de 2/3, respectiv 67.113,33 lei, instanța a reținut că acesta este prejudiciul efectiv suferit de acesta, prin lipsirea sa de dreptul de a beneficia de rezultate societății, de veniturile acesteia, respectiv de posibilitatea de a administra societatea.
În considerarea celor analizate s-a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale stipulate în art. 1357 alin. 1 și 2 C. civ., potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, și autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, iar prin probele administrate s-a făcut dovada prejudiciului, faptei ilicite comisă de pârât, a vinovăției acestuia și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Se are în vedere și faptul că deși inițial pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, ulterior prin concluziile orale ale apărătorului său a fost de acord cu acțiunea în limita prejudiciului stabilit prin raportul de expertiză.
Așa fiind a admis în parte cererea reclamantului cu privire la despăgubirile materiale, dar și în privința daunelor morale solicitate de acesta.
Potrivit art. 58 alin. 1 C. civ. orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritatea fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private și alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
Chiar dacă se susține de către pârât că reclamantul nu este o persoană importantă și relația cu tatăl său nu era foarte apropiată, daunele morale vizează omul propriu-zis, nu în raport de importanța funcției, publicității sau personalității sale.
Așadar reclamantul constatând faptele pârâtului a fost necesar a se plânge organelor competente, a se prezenta la solicitarea acestora, a încerca clarificarea situației societății preluată de pârât, astfel că fost necesar a întreprinde demersuri specifice, a consulta persoane de specialitate, respectiv a angaja avocați, pentru a-și obține dreptul succesoral.
În consecință toate aceste activități au avut un impact psihic asupra reclamantului, care fără această atitudine ilicită a pârâtului, nu ar fi fost necesare, iar situația dreptului succesoral al reclamantului s-ar fi putut soluționa mult mai simplu.
În considerarea acestora instanța de fond a apreciat întemeiată și cererea privind acordarea daunelor morale, însă a apreciat că suma de 5.000 lei este suficientă, dat fiind faptul că demersurile efectuate au fost soluționate într-un termen rezonabil și în interesul reclamantului, dar părțile au ajuns și la o oarecare înțelegere cu privire la modul de partajarea a unei părți din masa succesorală, iar pârâtul în cele din urmă nu s-a opus admiterii cererii reclamantului.
Așa fiind instanța a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul la plata către reclamant sumei de 67.113,33 lei reprezentând daune materiale, și suma de 5.000 lei reprezentând daune morale.
În baza art. 453 alin. 1 Cod proc. civilă instanța de fond a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din onorariul avocatului și din onorariul expertului, întrucât cererea reclamantului a fost admisă în parte, respectiv cca. 50 % din suma totală solicitată (f. 5, 152).
Referitor la onorariul apărătorului reclamantului, în cuantum de 5.000 lei, instanța nu a procedat la reducerea acestuia, astfel cum a solicitat pârâtului (f. 201) întrucât acesta este proporțional cu complexitatea cauzei și cu munca depusă de avocat, dar și cu cuantumul despăgubirilor acordate.
Împotriva acestei sentințe în termen lega a declarat apel [pârâtul P. S. criticând-o ca nelegală și netemeinică.
A criticat pârâtul sentința arătând că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul, F. L. B., a solicitat instanței de judecată ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea sa la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale, și la plata sumei de 90.000 lei, reprezentând daune morale, ca urmare a săvârșirii de care acesta a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată constatată prin Ordonanța nr.3418/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Campina. A motivat prin cererea de chemare în judecată că suma solicitată drept despăgubiri materiale reprezintă cota sa din valoarea activelor societății autorului sau rezultată din balanța declarată anterior săvârșirii faptei, iar suma de 90.000 lei reprezintă contravaloarea traumelor produse de aceeași fapta.
În dovedirea pretențiilor sale, pe lângă proba cu înscrisuri, martori și interogatorii, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, o lucrare amplă care era menită a stabili efectiv valoarea prejudiciului material pe baza documentelor contabile ale societății ..
Obiectivele expertizei contabile dispuse în cauza au vizat stabilirea activelor societății . la data de 3.03.2009, data săvârșirii falsului, dacă la data expertizării societatea exista și care era situația sa, stabilirea împrejurării existenței în patrimoniul societății a unui autoturism și în caz afirmativ, soarta acestuia, stabilirea valorii fondului de marfă la data de 3.03.2009 și în prezent, stabilirea existenței spațiilor comerciale deținute de societate, eventualele contracte de închiriere încheiate de aceasta pentru aceste spații, chiriile încasate și situația contabilă raportat la acest aspect, datoriile societății către stat, furnizori sau către bugetul local, precum și stabilirea efectivă a prejudiciului material produs reclamantului.
În vederea efectuării lucrării de specialitate, expertul contabil a avut la dispoziție toata situația contabilă deținută de societate si păstrată de pârât, actele de la dosar depuse de ambele părți, precum și balanța de verificare depusă la lunile februarie-martie 2009 de către .. Din verificările efectuate de expertul contabil au rezultat diferențe față de situația contabilă reieșită scriptic din balanțele de verificare periodice și situația faptică reieșită din stocurile de marfă deținute de societate.
Astfel, la obiectivul nr. 3 din expertiza, se reține raportat la valoarea stocului de marfă că la data de 3.03.2009, între valoarea fondului de marfă reținută în balanța contabilă și stocurile de marfă de la cele două gestiuni deținute de ., se găsește o diferență valorică de 97.319 Ron, diferență uriașă care este amplu explicată de expert la filele 6-7 din Raportul de expertiză contabilă inițial. Astfel, referitor la spațiul și gestiunea magazinului deținut de societate, se explică pe larg că, între valoarea contabilă stocul scriptic) și stocul faptic deținut de aceasta rezultă o diferență de 93.019,02 Lei „care provine din perioada anterioara închirierii către Stefi Dar SRL"(așa cum explica contabilul), deci din perioada anterioara datei de 13.11.2008 când a fost încheiat contractul de închiriere cu această societate de către vechii asociați, F. F. și Ș..
În consecință, dată fiind această împrejurare menținută de expert și în răspunsul la obiecțiuni, această diferență între stocul scriptic și cel faptic nu îi poate fi imputată pârâtului, în speță apelantului, aceste artificii contabile existând din perioada când societatea era gestionată încă de vechii asociați, diferența în plus reținută prin balanțele de verificare neputând să îi fie imputată acestuia deoarece nu se face vinovat de aceste artificii contabile, ci doar de falsificarea hotărârii A. privind cesiunea părților sociale.
Acesta este motivul pentru care, expertul desemnat în cauză, care a răspuns obiectiv tuturor cerințelor stabilite de instanța de fond, a calculat în mod distinct valorile activelor contabile și prejudiciul cauzat reclamantului în două maniere, respectiv un calcul conform stocului scriptic și un calcul conform stocului faptic, pentru considerentele expuse pe larg mai sus.
Raportat la această împrejurare, a solicitat pe fondul cauzei ca pârâtul-apelant să fie obligat la plata despăgubirilor materiale stabilite conform răspunsului de la fila 17 din raportul de expertiză inițial, corectată prin răspunsul la obiecțiuni, în sensul de a fii obligat la suma de 20.306,50 Lei rezultata din diferența dintre stocul faptic si cel scriptic, bazata pe explicațiile de la filele 6-7 din raport, și nu la valoarea de 67.113,33 lei rezultată din documentele contabile, diferența de valoare neputându-i fi imputabilă pârâtului-apelant, diferențele datând din perioada anterioară încheierii contractului de închiriere cu Stefi Dar SRL de către vechii asociați și anterioară implicit săvârșirii falsului.
Față de aceste aspecte, critică soluția instanței de fond apreciind că lipsa unei motivări complete pentru care nu a admis obligarea sa la valoarea prejudiciului în cuantumul corect de 20.306,50 lei coroborată cu obligarea sa la plata unei sume în care este cuprinsă o valoare contabilă ce nu s-a regăsit în valoarea stocurilor de marfă preluate la data săvârșirii falsului nu poate duce decât la constatarea nelegalității și netemeiniciei soluției instanței de fond.
În completarea datelor cuprinse în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, de a cărui obiectivitate nu s-a îndoit, înțelege să se folosească în fața instanței de apel de proba cu înscrisuri noi, printre care o constatare efectuată în data de 10.06.2011 de către ANAF Dâmbovița, care, ca urmare a unei solicitări din partea DGFP Argeș, a constatat în evidența contabilă a societății . înregistrarea eronată a unei sume de 100.893 Lei, reprezentând pretinse achiziții de bunuri de la societăți din jud. Argeș, în perioada semestrului 2 din 2007 și a ambelor semestre din 2008.
Susține pârâtul că, în balanța de verificare atașată la Raportul de expertiză contabilă se regăsește la poziția 371-Mărfuri un pretins stoc de 121.551 lei, care, așa cum motivează expertul contabil la filele 6-7 din raport, nu se regăsesc faptic în gestiune, diferența de valoare datorându-se așa cum reiese din acest înscris nou unor evidente artificii contabile neimputabile acestuia.
A doua critică vizează cheltuielile de judecată care nu au fost cenzurate de instanța de fond conform solicitării exprese a pârâtului, care a apreciat că valoarea de 5000 Ron solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată de reclamant este vădit disproporționată față de obiectul cauzei, volumul de muncă a apărătorului și durata procesului. Instanța de fond a respins cererea de reducere a onorariului apărătorului reclamantului, în schimb l-a obligat la 1/2 din suma solicitată, apreciind că, față de admiterea în parte a acțiunii în cuantum de aprox 50% din valoarea sumelor solicitate se impune obligarea la 1/2 din valoarea cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat și onorariu de expert).
În speță cererea de chemare în judecată a vizat suma totala de 190.000 lei, din care, prin sentința apelată i s-a acordat reclamantului suma totală de 72.133,33 lei, mai puțin de ½ din valoarea pretențiilor. Astfel, motivarea instanței de fond privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, așa încât, solicită să fie cenzurat mai întâi onorariul raportat la dispozițiile art. 451 alin 2 C.pr. civ. și apoi să se dispună reducerea acestuia raportat la admiterea în parte a acțiunii reclamantului.
Față de aceste considerente solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării sale Ia plata contravalorii prejudiciului material adus prin fapta penală săvârșită conform valorii faptice de 20.306,50 Lei și a daunelor morale de 5000 lei, urmând ca la cheltuielile de judecată să se dispună obligarea sa la onorariul redus al apărătorului, în cuantum proporțional cu cota de admitere a pretențiilor bănești solicitate.
In drept, art. 466-481 C. pr. civ.
Reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât, primul motiv de apel este vădit netemeinic dat fiind faptul că, așa cum a reținut instanța de fond, este singurul moștenitor legal al tatălui său, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 77/2009 eliberat de BNP F.-V. D., tatăl său, F. Ș. a fost căsătorit cu F. F., aceasta decedând la data de 08.03.2009, la dezbaterea succesiunii fiind emis certificatul de moștenitor nr. 378/2009 de BNP I. M.-S. V..
Tatăl său și soția sa au avut calitatea de asociați ai .., societate ce avea sediul în B., ., jud. Prahova.
Precizează că în ultima perioadă a vieții tatălui său a fost plecat la muncă în străinătate iar pârâtul, care are calitatea de nepot al defunctei F. F., a profitat de faptul că atât tatăl reclamantului cât și soția acestuia erau bolnavi și astfel nu aveau posibilitatea de a verifica ce se întâmplă cu societatea în care erau asociați și a întocmit în fals o hotărâre a adunării generale a asociaților, respectiv hotărârea A. nr. 2 din 03.03.2009, în care se menționează că cei doi soți F. F. și F. Ș. cesionează apelantului pârât P. S. și numitei P. L. părțile sociale pe care le dețin în cadrul .., renunțând astfel atât la calitatea de asociați cât și la cea de administrator deținută de tatăl său.
După întocmirea actului fals, apelantul pârât a folosit acest document și a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului Prahova, însușind-și întregul fond marfă ce exista în firmă, încasând chiria pentru spațiile comerciale, fără să înregistreze în contabilitate aceste venituri, a trecut mașina ce aparținea societății pe numele lui, înregistrând totodată datorii mari la bugetul de stat, la bugetul local și la furnizori.
Deși în cuprinsul motivelor de apel apelantul pârât susține că în mod greșit instanța de fond a stabilit obligarea acestuia la plata sumei dc 67.113,33 lei cu titlu de despăgubiri către reclamant și că în mod corect trebuia să fie obligat numai la suma de 20.306,50 lei, urmează a se constata că, această apărare, are la bază o analiză trunchiată a expertizei, cu referire numai la o parte din mențiunile din obiectivul nr.3, fără a se avea în vedere și restul constatărilor din expertiza contabilă.
Astfel, în răspunsul la primul obiectiv expertul menționează în mod clar că "Valoarea brută a activelor firmei Trident S.RX. la data de 03.03.2009 era de_,77 lei iar valoarea netă era de_,60 lei".
Ca urmare, conform evidenței contabile ținută în mod corespunzător până la data efectuării falsului și preluării firmei de către apelantul pârât, societatea avea un patrimoniu important, acesta fiind atras de valorile mari pentru a săvârși fapta ilicită.
În obiectivul nr. 3 al expertizei contabile experta desemnată trebuia să precizeze care era valoarea fondului de marfă la data de 03.03.2009 și dacă în prezent mai exista vreun astfel de fond.
Prima mențiune făcută de experta desemnată ca o concluzie în răspunsul Ia acest obiectiv (alin.l din fila 11 a raportului de expertiza) este următoarea: "Valoarea celor 2/3_din. părțile sociale, conform documentelor contabile înregistrate este de 67.113,33 lei, în expertiză se precizează și de unde reiese diferența între fondul scriptic și faptic, menționându-se "Diferența de_,26 Iei include TVA 19% și adaos comercial".
În situația în care de la data preluării ilegale a firmei apelantul pârât nu a mai ținut evidenta contabilă, așa cum se precizează în expertiza, iar la momentul actual nu se mai poate identifica niciun fond de marfă, este evident că în mod corect instanța de fond a stabilit obligarea acestuia la plata despăgubirilor calculate conform fondului scriptic de marfă. Dacă apelantul pârât ar fi administrat în mod corect și cu diligențele necesare firma și în cazul în care s-ar fi constatat eventuale diferențe în gestiunea societății între fondul scriptic și cel faptic trebuia să întreprindă toate demersurile, pentru recuperarea eventualului prejudiciu însă acesta, nu_ a avut un astfel de interes, singurul sau scop fiind acela de a-și însuși întreg activul firmei până la momentul eventualei descoperiri a falsului făcut, astfel încât să nu mai poată beneficia cu nimic de pe urma muncii tatălui său.
De asemenea, trebuie sa fie avut în vedere și faptul că diferența dintre fondul scriptic și faptic al stocului de marfă nu se menționează numai pentru magazinul 1 închiriat către Stefi Dar S.R.L. ci și la magazinul de piese auto care a fost preluat de către apelantul pârât cu întregul fond de marfă, inventarul făcut la data de 07.03.2009 neputând fi un reper corect în stabilirea situației faptice în condițiile în care acesta a fost întocmit după efectuarea falsului și însușirea de bunuri din patrimoniul social de către apelantul pârât.
Urmează a se constata că această conduită imorală manifestată Ia momentul săvârșirii falsului de către apelantul pârât este exprimat și în prezent în contextul în care deține cota de 2/3 din firma care la data de 03.03:200° avea valoarea netă a activului de 204.361 lei iar acesta susține că este îndreptățit să primască numai suma de 20.300,50 lei.
Pentru aceste motive solicită să constatate că este neîntemeiată critica adusă sentinței pronunțată de instanța de fond și ca urmare să se respingă apelul pentru acest motiv.
În cel de-al doilea motiv de apel este criticată hotărârea instanței de fond cu privire la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, susținând că acestea "nu au fost cenzurate de instanța de fond conform solicitării exprese a pârâtului apelant, care a apreciat că valoarea de 5000 Ron solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată de reclamant este vădit disproporționată față de obiectul cauzei, volumul de muncă al apărătorului și durata procesului " deducându-se astfel că este criticată hotărârea cu privire la respingerea cererii de diminuare a onorariului avocatului acestuia.
Cu privire la acest aspect urmează a se constata că obiectul cauzei cu care instanța a fost investită a fost de 190.000 lei, că durata litigiului a fost mai mare de un an, fiind 12 termene de judecată în care apărătorul și-a desfășurat activitate, urmând a se adăuga și activitatea de redactare a cererilor din dosar. Apreciază că trebuie menționat și faptul că din onorariul încasat apărătorul trebuia să achite următoarele taxe și impozite: 10 % - C.A.S.S., 5,5 % CAS-, 16 % impozit, cota barou, cota U.N.H.R., la care se adaugă celelalte cheltuieli cu consumabilele necesare pentru redactări, astfel încât susținerea conform căreia suma "este vădit disproporționată" față de obiectul cauzei, volumul de muncă al apărătorului și durata procesului o apreciază ca fiind o jignire adusa profesiei de avocat.
Având în vedere considerentele expuse în precedent, solicită respingerea apelului și obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Critica pârâtului vizează faptul că în mod greșit s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei dc 67.113,33 lei cu titlu de despăgubiri către reclamant și că în mod corect trebuia să fie obligat numai la suma de 20.306,50 lei.
Instanța de fond la stabilirea acestei sume a avut în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză de expert S. V. C. din care rezultă că, la data de 03.09.2009, valoarea celor 2/3 din părțile sociale, conform documentelor contabile înregistrate era de 67.113,33 lei.
Nemulțumirea pârâtului vizează faptul că, în mod greșit instanța de fond a reținut această sumă, întrucât suma corectă ce trebuia reținută era cea de_, 50 lei.
Referitor la această sumă, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond nu a reținut-o întrucât, aceasta constituie doar o constatare din raportul de expertiză, ori în momentul efectuării expertizei este necesar să fie avute în vedere toate elementele care au dus la crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului și dacă au fost în măsură să cauzeze acestuia un prejudiciu.
În cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză s-a precizat faptul că, la stabilirea valorii activelor pe care le avea . la data de 03.03.2009 când a fost săvârșit falsul, au fost luate în calcul bunurile și creanțele aparținând societății și pentru că unele active au fost depreciate, au fost prezentate atât la valoarea brută cât și la valoarea netă.
S-a mai arătat în cuprinsul expertizei că, în momentul în care se dorește stabilirea valorii unei firme, se calculează valoarea netă contabilă și, conform definiției, din valoarea activelor la valoarea netă, se scad datoriile.
La data de 03.09.2009, din valoarea activelor au fost scăzute datoriile și a fost calculat activul net contabil, fiind de 100.670 lei.
Pentru că dreptul succesoral al reclamantului este de 2/3, adică 67.113,33 lei, prejudiciul efectiv cauzat acestuia, determinat de imposibilitatea de a administra firma.
Totodată s-a menționat în cuprinsul raportului de expertiză că, în prezent valoarea activelor nu poate fi stabilită întrucât de la data de 03.12.2009 nu s-a mai ținut evidența contabilă.
A doua critică adusă de pârât sentinței pronunțate de instanța de fond, se referă la cheltuielile de judecată, acesta susținând că, în mod greșit au fost acordate cheltuieli în suma de 5000 lei, fără ca, instanța să cenzureze în vreun fel suma acordată cu acest titlu.
Referitor la această susținere, tribunalul constată că este nejustificată, având în vedere că, obligarea la plata cheltuielilor de judecată are la bază culpa procesuală, dedusă din expresia, partea care cade în pretenții, adică partea care pierde procesul.
Cheltuielile de judecată reprezintă totalitatea sumelor avansate de părți pe parcursul procesului, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorariu de expert și onorariu de avocat, etc.
În condițiile în care reclamantul a dovedit cuantumul cheltuielilor de judecată sub aspectul cuantumului acestora, a existenței și întinderii lor, în mod corect au fost acordate acestea de instanța de fond, raportat la cuantum, volumul de muncă al apărătorului reclamantului, termenele de judecată acordate în cauză.
Acordarea cheltuielilor de judecată de instanță trebuie să țină seama valoarea pricinii cu care a fost investită, de munca îndeplinită de avocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în jurisprudența sa că, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil.
Așa fiind, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a avut în vedere prevederile art.453 alin. 1 privitor la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge apelul ca nefundat, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ.
În baza disp. art. 453 alin. 1 C. pr. civ., apelantul va fi obligat la plata către intimat a sumei de 3300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul - pârât P. S., CNP_, cu domiciliul în comuna Sălcioara, .. 34, județul Dâmbovița, împotriva Sentinței civile nr. 2990/10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul - reclamant F. L. B., CNP_, cu domiciliul în B., . A, județul Prahova și cu domiciliul ales la C.. Av. E. T. în Câmpina ,., nr. 10, ., ., ca nefondat.
Obligă apelantul la plata către intimat a sumei de 3300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi 10.02.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
N. CălinDaniela G.
GREFIER
A. Ș. P.
Operator date cu caracter personal 5595
Redactat/tehnored. N.C
4 ex./09.03.2015
Df._ Judecătoria Câmpina
Jf. Ș. M. A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 520/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 865/2015.... → |
|---|
