Uzucapiune. Decizia nr. 199/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 199/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 199
Ședința publică din data de 15.04.2015
Președinte: Ș. O.-C.
Judecători: P.-A. A.
Judecător: M. C.-A.
Grefier: N. L. E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți S. P., B. M. și S. C., domiciliați în comuna C., ., nr. 1149, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2935/7.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți J. V. și J. J., domiciliați în comuna C., ., nr. 1148, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți S. P. și B. M. personal și asistați de avocat B. M., care reprezintă și recurentul-reclamant S. C., și intimatul-pârât J. V. personal și asistat de avocat P. A., care reprezintă și intimata-pârâtă J. J..
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 607 lei, conform chitanțelor nr. 871/12.02.2015, nr. 1298/26.02.2015 și nr._(64)/14.04.2015, și timbru judiciar, în valoare de 1 leu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții-reclamanți nu au depus la dosar notă de timbraj și taxa judiciară de timbru aferentă recursului promovat, după care
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat.
Tribunalul constată că taxa judiciară de timbru achitată de recurenții-reclamanți corespunde pretențiilor și criticilor formulate prin motivele de recurs.
Apărătorul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită, în baza art. 305 cod proc. civilă, încuviințarea probei cu înscrisuri noi, în cadrul căreia să se emită de instanță o adresă către Biroul de Carte Funciară Câmpina, pentru a comunica relații referitoare la înscrierea în cartea funciară a imobilului teren intravilan în suprafață de 380 mp și a construcției C1, conform actului_/2009, raportat la susținerile din întâmpinarea formulată de intimați, referitoare la actele de proprietate, existând 2 contracte de vânzare-cumpărare, ultimul neaflându-se la dosar, contract încheiat în condițiile în care vânzătorii erau decedați, unul din anul 2001, iar altul din 2009, dar și raportat la cele referitoare la faptul că au existat în perioada 1982-1985 neînțelegeri referitoare la edificarea unui gard, astfel că solicită ca intimații să facă dovada acestor neînțelegeri, întrucât motivele de recurs vizează acest aspect, depunând în scris nota de probatorii și set de înscrisuri.
Apărătorul intimaților-pârâți, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri noi, pe care le depune la dosar, printre care și comunicarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, potrivit căreia plângerea penală a fost clasat. Totodată, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri noi solicitată de apărătorul recurenților-reclamanți, însă celelalte solicitări ale acestuia apreciază că nu sunt întemeiate, având în vedere că litigiul este al doilea ciclu procesual după casare cu trimitere, iar aceste solicitări au fost formulate și în primul ciclu procesual, beneficiind de suficient timp pentru a intra în posesia acestor înscrisuri, cu atât mai mult cu se solicită eliberarea unor acte care privesc alte persoane decât cele în cauză.
Apărătorul recurenților-reclamanți, având cuvântul, arată că ordonanța de clasare a plângerii penale a fost atacată la instanța de judecată, astfel că nu este definitivă. Totodată, arată că deține un înscris în care se vorbește despre înscrierea în cartea funciară, în condițiile în care J. C. este decedat încă din anul 2001.
Tribunalul în baza art. 305 cod proc. civilă, încuviințează atât pentru recurenții-reclamanți, cât și pentru intimații-pârâți, proba cu înscrisuri noi, respectiv cele depuse la dosar, și respinge celelalte solicitări ale apărătorului recurenților-reclamanți ca fiind nefondate, inutile și neconcludente cauzei.
Apărătorul recurenților-reclamanți și apărătorul intimaților-pârâți, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul recurenților-reclamanți, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului, cu consecința constatării nulității sentinței atacate, conform art. 261 alin 1 pct. 6 cod proc. civilă, având în vedere că nu a fost pronunțată în contradictoriu cu toate părțile și nu au fost soluționate toate solicitările, deci solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că deși s-a dispus rejudecarea cauzei instanța de fond nu a pronunțat soluția și în contradictoriu cu intervenienții P. E. și P. G. (asistați tot de apărătorul pârâților), în condițiile în care aceștia au calitatea de părți în dosarul nr._, suspendat și în prezent și din care a fost disjuns dosarul nr._, în care pârâții au invocat, raportat la cererea de intervenție, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, la prima însă au renunțat, punând concluzii numai asupra celei din urmă, astfel că soluția primei instanțe nu poate fi menținută. Totodată, arată că modalitatea de soluționare a acțiunii reclamanților nu poate fi reținută, având în vedere că nu au fost respectate limitele deciziei de casare, fiind respinsă cererea de completare a probatoriului, aflându-se astfel în situația imposibilității finalizării dosarului. În ceea ce privește fondul cauzei, constatarea dreptului de proprietate asupra terenului d e507 mp reprezintă rezultatul posesiei de lungă durată, termenul fiind îndeplinit chiar din timpul vieții autorilor reclamanților, raportat la acțiunea în revendicare formulată de pârâți, deși nu pot pretinde un teren posedat de recurenții în mod continuu, martorii încuviințați acestora au relatat situații știute de la intimați, iar nu personal, susținând că posesia nu a fost continuă, astfel că solicită a fi înlăturate aceste declarații, raportat la înscrisurile depuse la dosar în contraprobă celor declarate de martori. Totodată, solicită a se avea în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, conform cărei granița dintre proprietățile părților nu a fost modificată și așa va rămâne, astfel că, pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
Apărătorul intimaților-pârâți, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, având în vedere că pârâții au formulat acțiune în revendicare, iar reclamanții au invocat uzucapiunea, astfel că s-a dispus disjungerea cererilor, la care reclamanții s-au opus, întrucât nu se putea judeca cererea de intervenție formulată în acțiunea în revendicare în cadrul acțiunii în uzucapiune. În ceea ce privește fondul cauzei, arată că sunt 2 familii la a doua generație care se ceartă pe un hotar, asupra căruia s-au certat și autorii lor, urmare acestor certuri a existat un dosar penal, însă părțile nu se pot înțelege. Mai mult, nu se poate solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în condițiile în care nu s-a făcut dovada posesiei, depunându-se doar cu certificat de moștenitor din anul 1999, prin care dețineau un teren de 400 mp, însă în anul 2011 solicită un teren în suprafață de 507 mp, cu cheltuieli de judecată (depunând la dosar chitanța privind onorariu de avocat).
Apărătorul recurenților-reclamanți,a vând cuvântul în replică, arată că în încheierea de ședință din data de 27.06.2012 figurau ca părți și intervenienții, precum și că prin această încheierea au fost încuviințate probele. Totodată, arată că terenul este același în prezent.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ reclamanții J. V. și J. J. au chemat în judecata pe pârâții S. P. si B. M. pentru a le lăsa în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 35 mp situat în com. C., ., nr. 1148, jud. Prahova, precum și stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților.
La data de 8.02.2012 s-a formulat de către paratele S. P. și B. M. întâmpinare - cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea cererii de revendicare ca neîntemeiată, stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți pe aliniamentul trasat de autorii lor și respectat de pârâte, iar sub aspect reconvențional au solicitat constatarea dreptului lor de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra terenului deținut în ., ., jud. Prahova, învecinat spre sud cu cel al reclamanților, în suprafață de aproximativ 500 mp conform perimetrului existent, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, s-a arătat faptul că în timpul vieții sale bunicul părților a împărțit în fapt terenul și casa celor doi fii ai săi N. (tatăl pârâtelor reclamante) și C. (tatăl reclamantului), care și-au trasat și linia de hotar a proprietăților, fiecare stăpânind până la deces partea sa în mod continuu, pașnic, netulburat și sub nume de proprietar, respectându-se linia de hotar stabilită de comun acord
După moartea tatălui pârâtelor-reclamante, acestea au continuat alături de mama lor posesia începută de autorul lor în aceleași condiții prev. de art. 1847 și 1890 C. civ. și fiind întrunite și disp. art. 933 NCC.
În drept au fost invocate disp. art. 115-119, 119 C.proc.civ, art. 1847, 1890 C. civ. și art. 922 alin 1 și art. 933 NCC.
A fost solicitată de către pârâtele reclamante proba cu acte, martori,expertiza topometrica, cercetare locală, oricare alte probe necesare.
Odată cu întâmpinarea cerere reconvențională pârâtele reclamante au depus înscrisuri aflate la filele 18-21.
La data de 29.02.2012 reclamanții J. V. și J. J. au formulat întâmpinarea la cererea reconvențională, prin care au arătat, în esență, că înțeleg ca în apărare să invoce, pe cale de excepție, nulitatea absolută parțială a Certificatului de Moștenitor nr. 229/25.10.2011 emis de BNP M. P., pentru nevalabilitatea obiectului actului juridic civil, în sensul că obiectul certificatului atestă o situație nereală, defuncta deținând doar suprafața de 400 mp.
S-a mai invocat faptul că modul de întocmire a certificatului încalcă prevederile legale, certificatul menționat nefiind emis în condițiile disp. art. 86 alin 2 din Legea 36/1995 sau în condițiile art. 88 alin 2 din același act normativ.
S-a solicitat prin întâmpinarea amintită și introducerea în cauză a lui S. C., acesta fiind coposesor al imobilului în cauză.
S-a mai susținut faptul că Certificatul de Moștenitor nr. 229/25.10.2011 a fost obținut cu rea credință, în încercarea pârâtelor reclamante de a dovedi că dețin o suprafață de teren mai mare decât cea stăpânită de autorii lor.
Reclamanții au solicitat respingerea cererii reconvenționale, întrucât din chiar conținutul întâmpinării formulate de pârâte rezultă că acestea nu au avut niciodată o posesie netulburată pentru suprafața pe care o invocă, in condițiile in care litigiile dintre părți si respectiv dintre autorii părților privind posesia asupra terenului si vecinătatea acestuia sunt de peste 40 de ani.
La data de 21.03.2012, pârâtele reclamante S. P. și B. M. au formulat întâmpinare față de cererea completatoare a reclamanților, solicitând în esență respingerea ca lipsită de interes a nulității Certificatului de Moștenitor 229/25.10.2011 invocată pe cale de excepție, arătând faptul că reclamanții nu ar avea niciun folos practic din recurgerea la acest demers întrucât nu au calitatea de moștenitori ai defunctului J. N., astfel încât masa de împărțit rămasă nu le-ar reveni acestora și nici nu ar influența rezolvarea cererii în revendicare.
De asemenea au solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate, în considerarea faptului că autorul pârâtelor a stăpânit în timpul vieții întreaga suprafață de 500 mp provenită de la bunicul J. M. C., în urma partajului voluntar verbal făcut de urmașii acestuia J. N. și J. C., posesie care a fost continuată de pârâte.
S-a mai învederat de către pârâte faptul că suplimentarea Certificatului de Moștenitor s-a făcut cu acordul părților, în calitate de unice moștenitor, în conformitate cu disp. art. 86 alin 2 din Legea 36/1995, în scopul de a apropia suprafață din acte de cea în mod real stăpânită.
Cererea reconvențională a fost precizată, în sensul solicitării introducerii în cauză în temeiul art. 57 C.proc.civ. a numiților J. M., P. E., P. G..
În motivare, s-a arătat că terenul deținut de reclamanți și cel deținut de J. M. a aparținut autorului acestora, J. C., iar după decesul acestora între soția supraviețuitoare J. V. și descendenți s-au întocmit acte de vânzare cumpărare, astfel încât în prezent terenul este deținut de 3 familii: reclamanții, J. M. și P. E..
În drept au fost invocate disp. art. 57, 115-119 C.proc.civ.
La data de 11.04.2012, J. V. și J. J. au formulat întâmpinare 2 la cererea reconvențională, arătând, referitor la excepția lipsei de interes, faptul că Certificatul de Moștenitor nr. 229/25.10.2011 încalcă dispozițiile art. 8 lit. c din Legea 36/1995, dispozițiile art. 54 alin 1 din Legea 7/1996, încălcarea legii reieșind din faptul că s-a avut în vedere de către notarul public simpla susținere a părților conform căreia acestea dețin mai mult teren.
Față de capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al pârâților, prin uzucapiune au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu sunt adevărații proprietari ai terenului deținut de către pârâți, ci doar ai unei suprafețe de aproximativ 35 mp, pe care pârâții au ocupat-o fără drept de 15 ani.
Au arătat, de asemenea, că acțiunea se impunea a fi promovată în contradictoriu cu adevăratul proprietar al imobilului.
La data de 25.04.2012 J. M., P. E., P. G. au formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând obligarea lui S. P., S. C. și B. M. să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 10 mp situat în com. C., ., precum și stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 563, 565 C. civ.
Referitor la solicitarea pârâtelor de a fi chemate în cauză pentru opozabilitate privind constatarea dreptului de proprietate al acestora prin uzucapiunea de 30 de ani au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că nu sunt proprietarii terenului deținut de către pârâte ci doar ai unei suprafețe de aproximativ 10 mp pe care aceștia au ocupat-o fără drept.
Prin încheierea din data de 25.04.2012 (f. 2, 3) instanța de fond a respins excepția lipsei de interes a reclamanților privind invocarea excepției nulității absolute parțiale a CM nr. 229/2011 BNP P. M., a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale a reclamanților.
De asemenea, a fost disjuns capătul de cerere privind uzucapiunea formulat de pârâți, formându-se prezentul dosar nr._ , cu obiect uzucapiune având ca reclamanți pe S. P., B. M. si S. C., pârâți pe J. V. și J. J. si intervenienții principali pe J. M., P. E. si P. G., prorogându-se discutarea cererii de intervenție la termenul următor.
La termenul din 27.06.2012 (f. 31) instanța de fond a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților J. V. și J. J. si a admis in principiu cererea de intervenție in interes propriu formulata de intervenienții J. M., P. E. si P. G..
În cauză a fost încuviințate și administrate proba cu înscrisurile depuse de părți, interogatorii reciproce, martori, precum și expertiză tehnică de specialitate topografică P. D..
Prin încheierea din 20.02.2013 (f. 110) a fost disjunsă cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenienții J. M., P. E. si P. G. având ca obiect revendicare si grănițuire formându-se un nou dosar.
Au fost solicitate de către instanță relații la Primăria C. referitoare la situația juridică a terenului în suprafață de 497 mp situat în C., ., nr.1149, jud. Prahova.
Prin sentința civilă nr. 1935/19.07.2013 Judecătoria Câmpina a admis excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, invocată de pârâții J. V. și J. J. și a respins acțiunea formulată de reclamanții S. P., B. M., S. C., în contradictoriu cu pârâții J. V. și J. J., ca inadmisibilă, cu obligarea reclamanților la plata către pârâți a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții S. P., B. M. și S. C..
Prin decizia civilă nr. 1664/12.12.2013 Tribunalul Prahova a admis recursul, a casat în totalitate sentința civilă nr. 1935/19.07.2013 și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Câmpina
A reținut instanța de recurs că la data de 17.07.2013 instanța de fond a pus in discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și s-a acordat cuvântul în dezbateri și in ceea ce privește fondul cauzei, apreciind instanța de recurs că instanța de fond avea obligația să se pronunțe efectiv asupra excepțiilor și cererilor cu care fusese investita, cu respectarea principiului contradictorialității, disponibilității părților, motiv pentru care in mod eronat, cu ocazia deliberării, instanța de fond a considerat excepția invocata ca fiind excepția lipsei coparticipării procesuale pasive și a respins acțiunea ca inadmisibila, fără sa pună in discuția părților o asemenea excepție, in caz contrar atât reclamanții cat și parații fiind in imposibilitate legala de a-și exercita dreptul la apărare de a formula cereri și de a pune concluzii cu privire la aceasta excepție, având loc o vătămare a drepturilor procesuale ale reclamanților în temeiul dispozițiile art. 105 al.2 C.proc.civ.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 14.04.2014, sub nr._ .
În cauza a fost administrata proba cu înscrisurile aflate la dosar.
A fost atașat spre consultare dosarul_ al acestei instanțe.
La termenul din 23.09.2014 reclamanții au precizat că au înțeles să invoce Certificatul de Moștenitor nu ca temei al uzucapiunii, întrucât prin cerere reconvențională au invocat uzucapiunea de lunga durata de 30 ani, in acest sens fiind și temeiul de drept invocat, și că nu au înțeles sa invoce certificatul de moștenitor ca just titlu, neinvocând uzucapiunea de scurta durata, iar pârâții, față de aceasta precizare, au arătat că nu mai stăruie in acest dosar in excepția nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor, in condițiile in care in acest dosar nu se invoca acest certificat.
De asemenea, pârâții au precizat că prin excepția invocata inițial ca fiind excepția lipsei calității procesuale pasive au înțeles de fapt să invoce in prezenta cauza excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, iar instanța a pus-o in discuția părților.
Prin sentința civilă nr. 2935/07.10.2014 Judecătoria Câmpina a respins excepția lipsei coparticipării procesuale pasive invocată de pârâți și a respins acțiunea formulata de reclamanții S. P., S. C. și B. M., ca neîntemeiată. De asemenea, instanța de fond a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, ca o chestiune prealabila, față de cuprinsul încheierilor pronunțate la data de 25.04.2012 (f. 2,3) si la data de 20.02.2013 (f. 110), că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamanților S. P., B. M. si S. C., formulată în contradictoriu cu pârâții J. V. și J. J., prin care solicită să se constate dreptul lor de proprietate dobândit prin uzucapiune de lunga durata, părțile acestui dosar fiind cele anterior menționate.
Prezenta cauza nu vizează și cererea de intervenție promovată de intervenienții J. M., P. E. si P. G., așa cum susțin reclamanții prin concluziile scrise depuse la dosar, întrucât aceasta cerere de intervenție, având ca obiect revendicare si grănițuire, a fost disjunsa din prezentul dosar prin încheierea din 20.02.2013 (f. 110), formându-se un nou dosar.
De asemenea instanța de fond a reținut că judecarea prezentei cauze se face după Vechiul Cod civil, întrucât art. 82 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009, respectiv Noul Cod Civil, prevede că dispozițiile art. 930 – 934 NCC, referitoare la uzucapiunea imobiliară, se aplica numai in cazurile in care posesia a început după data intrării in vigoare a acestuia.
Pentru cazurile in care posesia a început înainte de aceasta data, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune, in vigoare la data începerii posesiei. Pentru imobilele pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărții funciare, rămân aplicabile dispozițiile in materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
Astfel instanța de fond a reținut ca in prezenta cauza reclamanții pretind un drept de proprietate asupra terenului în litigiu de 507 mp situat in com. C., ., identificat in varianta 2 a raportului de expertiza întocmit de expert P. D., invocând dobândirea acestui teren în calitate de moștenitori ai autorului lor, J. N., care la rândul său a dobândit acest teren în urma unui partaj voluntar efectuat de către autorul comun, respectiv J. M C., în timpul vieții, între autorul reclamanților si autorul părților, J. C. C..
Expertiză tehnică topometrică ing. P. D. efectuată in cauza a stabilit că terenul asupra căruia reclamanții pretind un drept de proprietate prin uzucapiune se învecinează pe o latură cu terenul asupra căruia pârâții pretind, la rândul lor, un drept de proprietate, cele două parcele de teren învecinându-se pe o latură delimitată de pct. C, D, E, F în 5 variante.
Întrucât reclamanții pretind față de pârâți un drept de proprietate asupra terenului de 507 mp pe care îl folosesc în prezent, invocând dobândirea acestui teren de către autorul lor, în urma exercitării unei posesii, timp de peste 30 de ani, teren care a fost predat cu ocazia unui partaj voluntar făcut în timpul vieții de către autorul comun al părților între părinții acestora, instanța de fond a respins excepția lipsei coparticipării procesuale pasive invocată de pârâți, apreciind ca reclamanții pot emite anumite pretenții față de pârâți prin intermediul unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, cu atât mai mult cu cât aceștia emit pretenții față de pârâți, invocând existența unui partaj voluntar efectuat în timpul vieții de către autorul comun al părților, in același sens fiind si considerentele deciziei de casare.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, potrivit art. 1837 si art. 1846 C. civ., prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sub condițiile determinate prin aceasta lege, orice prescripție fiind fondata pe faptul posesiunii iar conform dispozițiilor art. 1847, ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Potrivit art. 1851 C. civ., posesiunea este tulburata când este fondată sau conservată prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului. Este necesar ca posesia să nu fi debutat si menținută prin acte de violenta fizică sau psihică. Chiar dacă posesia a început pașnic, dar a fost conservată prin acte de violență, ea nu-și va produce efectele. Posesia trebuie sa fie netulburată pe tot parcursul ei, deoarece aceasta condiție este impusă de însuși art. 1851 C. civ., care dispune că posesia nu trebuie conservata prin acte de violenta.
Sub acest aspect, martorele Botoaca E., Cracan R. și P. E., audiate la solicitarea reclamanților (f.65,75,108), au arătat că nu cunosc să fi existat discuții intre părți sau intre autorii părților cu privire la terenul in cauza.
In speță însă, declarațiile acestor martore, pe lângă că nu precizează cu certitudine faptul că nu au existat discuții intre părți sau autorii părților cu privire la terenul in cauză și hotarele acestuia, menționând doar că „nu cunosc”, sunt și singulare in raport de ansamblul probatoriu administrat in cauză, fiind contrazise chiar și prin răspunsul reclamantei Stanica P. la interogatoriul luat de pârâți (f.56), în care la întrebarea nr. 5 recunoaște că gardul ce separa proprietățile părților de la coltul grajdului până la casa sa l-a desființat treptat pe aliniamentul EF din expertiza in perioada 1987-1995, iar la întrebarea nr. 6 recunoaște că după o lungă perioada de conflicte și certuri in anul 1982 a avut un conflict grav, întrucât autoarea sa a edificat in anii 1980-1981 un gard pentru a separa partea din fata a proprietăților lor, fără acordul pârâților si al părinților lor.
Totodată, la întrebarea nr. 10 din același interogatoriu reclamanta Stanica P. recunoaște ca in anul 2011, în urma conflictelor dintre părți legate de linia de hotar, a venit la fata locului primarul localității.
Mai mult, martora S. E., audiată la solicitarea pârâților (f.64), a arătat că, fiind vecină cu părțile, cunoaște faptul că au existat discuții intre autorii acestora cu privire la hotarele proprietăților lor, precizând că vechiul gard dintre proprietatea Stanica si J. V. nu mai exista actualmente.
De asemenea, martorul J. V., audiat de asemenea la propunerea pârâților, rudă cu părțile și cunoscător al terenului in discuție încă din copilărie, a menționat că au existat întotdeauna discuții referitoare la limitele proprietăților părților, martorul menționând că, referitor la gardul care desparte acum proprietatea Stanica si proprietatea J. V., în anii 1983-1984 a mai existat un proces referitor la o suprafață de teren care ar fi fost ocupata abuziv de părinții lui Stanica P. de la autorii lui J. V..
In raport de susținerea reclamanților din concluziile scrise, in sensul că in contractul de vânzare cumpărare nr. 961/11.02.2014, ce in vizează pe pârâți, autorul acestora, J. M. C., a declarat că a stăpânit terenul in întregime in mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public si sub nume de proprietar, instanța de fond a reținut din lecturarea acestui contract, aflat la fila 5 dosar_, atașat, ca nicăieri in cuprinsul acestuia nu este consemnată o asemenea declarație.
Având în vedere că potrivit art. 1851 C. civ., pentru a fi utilă, neviciată, posesia trebuie să fie începută, menținută sau conservată în mod pașnic, fără violență, respectiv ., folosirea acestuia de către posesor trebuie să se facă în mod pașnic, fără violență iar dacă . menținerea posesiei asupra bunului se face prin violență, nu ne mai aflăm în prezența unei posesii utile ci a uneia viciate, inapte a produce efectele prevăzute de lege, si întrucât din probele administrate in cauza rezultă ca posesia reclamanților nu a fost una utilă, ea nefiind pașnică, adică netulburată, instanța de fond a constatat ca prezenta acțiune este neîntemeiata respingând-o ca atare.
In baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții S. P., B. M. și S. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că nu se află într-o situație de excepție în care coparticiparea este obligatorie, întrucât părțile nu se găsesc . unic si indivizibil cum ar fi spre exemplu ieșirea din indiviziune.
În cauza dedusa judecații din probele administrate a rezultat ca părțile nu se afla in indiviziune, astfel încât nu se poate discuta despre coparticipare procesuala in sensul dispozițiilor art. 47 si 48 C.proc.civ.
Astfel, reclamanții au susținut că instanța a respins excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, având in vedere că, in calitate de reclamanți, pot emite pretenții față de pârâți prin intermediul unei acțiuni in constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ținând seama de existența partajului voluntar efectuat in timpul vieții de către autorul comun J. M. C., cât și pentru considerentele expuse in decizia de casare.
Daca in privința rezolvării din punct de vedere juridic a excepției, instanța a pronunțat o soluție corectă, reclamanții au arătat că nu același lucru s-a petrecut și in privința rezolvării celorlalte cereri, respectiv a cererii de intervenție asupra căreia nu s-a pronunțat, dar nici in ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea fiind respinsa ca neîntemeiată.
În continuare, s-a precizat că în cauză figurează Stanică P., Stanică C. si B. M., in calitate de reclamanți, J. V. si J. J., in calitate de pârâți, intervenienții J. M., P. E. si P. G., și că, analizând practicaua si dispozitivul hotărârii, s-a constatat că nu au fost indicate toate părțile, respectiv intervenienții J. M., P. E. și P. G., in contradictoriu cu care au formulat cererea reconvențională ce a vizat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului obiect al prezentului litigiu.
Astfel, reclamanții au apreciat că urmează a se constata ca hotărârea nu cuprinde mențiunile prevăzute la art. 261 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. si nici cele prevăzute de art. 261 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., referitoare la obligația instanței ca în dispozitiv sa rezolve corect toate cererile formulate de părți cu privire la obiectul procesului, iar lipsa acestor mențiuni atrag nulitatea hotărârii atacate.
Aprecierea instanței de judecată în sensul că prezenta cauza nu vizează si cererea de intervenție formulată de J. M., P. E. si P. G., nu este de natura să înlăture situația prezentată, întrucât constatarea dreptului de proprietate s-a solicitat și in contradictoriu cu aceste părți, iar probele administrate în aceasta cauză s-au realizat in contradictoriu cu aceștia, așa cum se poate constata din încheierile de ședința.
Reclamanții au apreciat că in mod greșit instanța de fond a considerat ca cele 3 persoane nu figurează in prezenta cauză, mai mult a trecut peste precizarea de la termenul din 20.02.2013, când s-a stabilit care este obiectul prezentei cauze, precum și că nepronunțarea hotărârii in contradictoriu cu toate părțile atrage nulitatea acesteia.
În ceea ce privește modalitatea de soluționare a cauzei la primul termen de judecata, fără a se respecta dispozițiile deciziei de casare, s-a învederat instanței că reprezintă un alt motiv ce susține prezentul recurs, întrucât instanța nu a soluționat cererile tuturor părților si nu a ținut seama de motivele de recurs invocate in prezenta cauza.
Pe fondul cauzei, reclamanții au arătat ca uzucapiunea reprezintă modul originar de dobândire a dreptului de proprietate, in speța fiind vorba despre uzucapiunea de 30 ani, pe care au dovedit-o prin aceea că terenul a fost posedat in tot termenul prevăzut de lege, posesia fiind utila, adică continuă, neîntreruptă, publică si sub nume de proprietar, așa cum prevede art. 1890 C. civ.
Reclamanții au mai susținut că, așa cum au arătat in întâmpinarea depusa in apărare față de pretențiile reclamanților J. V. si J. J., din dosarul_, pârâți in prezenta cauza, imobilul ce face obiectul cauzei provine de la tatăl lor, care a fost frate cu tatăl acestora și că între părți nu au existat niciodată discuții, fiecare in parte stăpânind în mod continuu, netulburat, public si sub nume de proprietar terenul primit de la părinți.
Un prim aspect pe care îl aduc in atenție vizează înscrierea terenului in evidentele agricole si fiscale încă din anii 1956-1958, in registrul agricol voi. III, fila 193 pe numele autorilor lor, J. N. si J. V., fapt ce rezultă din adresa nr. 2135/03.04.2012 emisa de Primăria . că începând cu aceasta perioada terenul a fost stăpânit de autorii lor până la data când a intervenit decesul acestora respectiv, J. N. decedat la 12.06.1987, si J. V. decedata la 05.10.1997.
În continuare, reclamanții au învederat că, procedând la calculul termenului de prescripție de 30 de ani, au constatat ca acesta fusese împlinit in privința ambilor autori in timpul vieții lor, iar in privința moștenitorilor, în speța J. V. si J. P., precum si a lui Stanica C., aceasta era de asemenea împlinită în anul 2007, raportându-ne la decesul lui J. N..
In atare condiții, reclamanții au apreciat că apărarea pârâților, cât și a intervenienților, în sensul că termenul stabilit de lege nu a fost împlinit, ar fi trebuit înlăturat de instanța, cum de altfel trebuia înlăturată si apărarea referitoare la pretinse litigii intre părți.
Mențiunile existente in Certificatul de Moștenitor nr. 562/1987, emis de pe urma lui J. N., in sensul că terenul locuința si grajdul au fost dobândite de defunct prin moștenire de la părinții decedați de peste 40 ani, aceleași mențiuni fiind preluate cu privire la teren si in Certificatul de Moștenitor nr. 42/08.03.1999, emis de pe urma defunctei J. V., regăsite si in Certificatul de Moștenitor nr. 229/25.10.2011, dovedesc odată in plus existența partajului voluntar realizat din timpul vieții de către J. M. C..
Reclamanții au menționat că pe baza acestor mențiuni instanța de fond trebuia să constate că posesia exercitată de autorii lor a fost continu, netulburată, publică si sub nume de proprietar . timp care a depășit termenul de 30 ani prev. de art.1890 C. civ.
S-a mai susținut că instanța de fond a realizat o greșita interpretare a probatoriului, întrucât nu a analizat însăși actele de care pârâții si intervenienții se prevalează in demonstrarea dreptului lor de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 961/11.02.1994 ce ii vizează pe pârâți, cât și contractul de vânzare cumpărare nr. 5166/21.12.199, unde se precizează că terenul in suprafața de 538,40 mp a fost dobândit de J. M. C. prin moștenire de la tatăl său J. M. C., decedat in anul 1950, iar suprafața de 380 mp înscrisă în al doilea contract a fost dobândită prin moștenire de la același autor J. M. C..
Au mai precizat reclamanții că în ambele contracte autorul pârâților, J. M. C., declara că a stăpânit terenul in întregime in mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public si sub nume de proprietar, aspectele regăsite in cele doua contracte fiind dovada certă a inexistentei litigiilor intre părți.
O dovada in plus a faptului că hotarul nu a fost modificat o constituie depoziția martorei C. R., care a relatat situația gardului cunoscuta încă din anul 1980, precizând că acesta nu a fost modificat, iar cu privire la construcții a menționat că sunt de peste 30 de ani, nu s-au produs modificări, fiind depozitate in spatele bucătăriilor „cărămizi aparținând lui Stanica P.."
Reclamanții au apreciat că nu este corect ca instanța sa folosească probe dintr-o alta cauza, ea trebuie să se raporteze strict la probele acestui dosar și să analizeze actele prezentate de pârâți si intervenienții pentru a verifica modalitatea in care aceștia au dobândit dreptul lor de proprietate de la autorii lor (părinți).
Referitor la solicitarea de a se dispune efectuarea unei expertize care să stabilească cu exactitate limitele terenului stăpânit de părți, respinsa de instanță, reclamanții au susținut că aceasta era necesară pentru a se lamuri aspectele invocate prin intermediul obiecțiunilor formulate.
Expertiza întocmită in cauză de către expert P. D., raportată atât la cererea principală, cât și la cererea de intervenție, a evidențiat 5 variante de grănițuire, fiind identificat, măsurat si poziționat pe schița de plan terenul pentru care se solicita constatarea dreptului de proprietate, rezultând o suprafața de 507 mp, in varianta 2.
Aceasta varianta atesta in plus o suprafața de 7 mp față de cei 500 mp regăsiți in certificatul de moștenitor nr. 562/1987, nr. 42/1999 si nr. 229/2011, iar cele 3 certificate de moștenitor atestă faptul ca terenul provine de la J. N., autorul lor, dobândit de acesta „de la părinții decedați de peste 40 ani”.
Astfel, recurenții au învederat instanței că toate aceste considerente le-au apreciat temei pentru constatarea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 507 mp identificat in varianta 2 a raportului de expertiza întocmit de expert P. D., poziționat intre punctele CDEFGHIC, având linia de hotar pe aliniamentul CDEFG, respectiv AF, variantă care respectă dreptul de proprietate al paraților, care ca si intervenienții au lăsat din terenul lor o suprafața de teren regăsita in ulița care le mărginește drumul pe latura de est.
Referitor la excepția nulității absolute a Certificatului de Moștenitor nr. 299/2011, invocată de pârâți prin întâmpinare, reclamanții au solicitat instanței să ia act că intimații nu o mai susțin, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 22.09._.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 12.12.2014, sub nr._ .
Intimații J. V. și J. J. au formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea dispozițiilor sentinței instanței de fond, ca legale și temeinice.
În motivare, referitor la solicitarea recurenților prin care invoca nulitatea hotărârii, intimații au solicitat instanței că observe că în motivarea recursului se face de fapt o reluare a susținerilor făcute de recurenții-reclamanți in primul ciclu procesual, aspecte care au fost soluționate de către instanța de control judiciar.
Astfel, intimații au susținut că recurenții au uitat ca in prezenta cauza sunt in cadrul procesual dat de rejudecarea după casare, iar instanța de fond a soluționat cererea in funcție de dispozițiile instanței de control date in primul ciclu procesual. Ca urmare, intimații au apreciat că toate susținerile recurenților sunt neîntemeiate pentru considerentele expuse în continuare.
Intimații au menționat că prezenta cauza privește doar cererea-reconvenționala formulata de Stanica P., Stanica C. si B. Maia privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune de lunga durata; cererea principala de revendicare si grănițuire fiind disjunse si fac obiectul dosarului nr._ in prezent suspendat pana la soluționarea prezentei cauze.
În continuare, intimații au susținut că instanța de rejudecare după casare, instanța de fond, a respectat întocmai dispozițiile instanței de recurs din primul ciclu procesual și a clarificat problema soluționării in contradictoriu a excepțiilor invocate.
Mai mult decât atât, intimații au apreciat că recurenții au reluat criticile formulate in fata instanței de recurs in primul ciclu procesual si pe care instanța nu le-a considerat temeinice încercând astfel „o rejudecare a recursului" aspect inadmisibil.
Intimații au mai arătat că în cuprinsul motivelor de recurs se repeta de mai multe ori existenta „unui partaj voluntar” încheiat de autorii lor; se folosesc termeni juridici care nu au legătura cu realitatea deoarece pentru ca partajul voluntar (împărțeala prin bună învoială) sa fie valabila, trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: 1) toți coindivizarii să fie prezenți in fata notarului public; 2) coindivizarii să aibă capacitate deplina de exercițiu. 3) coindivizarii să fie de acord cu realizarea împărțelii in acest mod și cu clauzele convenției.
În continuare, intimații au apreciat că instanța de fond a reținut in mod temeinic si legal faptul ca pentru admisibilitatea unei astfel de cereri trebuie întrunite cumulativ condițiile privind posesia utila ce presupune ca posesia sa fie continua, neîntrerupta, netulburata si sub nume de proprietar.
În opinia intimaților soluția instanței de fond este temeinica si având în vedere că datorita permanentelor discuții, părțile nu au avut niciodată un hotar definit acesta modificându-se de mai multe ori, relația dintre părți devenind foarte gravă începând cu anii 1982-1985 când autoarea paratelor, J. V. a edificat un gard despărțitor in zona din fata a proprietarilor pe o lungime de 7 ml fără acordul lor, gard care astăzi nu mai există.
Intimații au mai arătat că recurenții si autorii lor au deținut întotdeauna 400 mp, dar au încercat sa inducă in eroare instanța de judecata prin invocarea mențiunilor din cuprinsul Certificatului de Moștenitor nr. 562/87 încheiat de pe urma defunctului J. N. in care sunt menționate terenul curți construcții in suprafața de 400 mp cu vecinii D. G., Chitulescu I. si drumul național si teren arabil de 500 mp. cu vecinii J. C-tin, J. G. si drumul național;
Pentru motivele mai sus arătate, intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că recurenții încearcă sa dobândească acte de proprietate pe un teren pe care l-au acaparat in mod abuziv, și menținerea dispozițiilor instanței de fond pronunțate ca temeinice si legale si obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurenții-reclamanți, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Așa cum s-a arătat prin decizia pronunțată de instanța de recurs în primul ciclu procesual, prezenta cauză are ca obiect cererea reconvențională formulată de reclamanții S. P., S. C. și B. M. într-un alt dosar, nr._, în care au calitatea de pârâți, prin care au solicitat constatarea dreptului lor de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra terenului deținut în ., ., jud. Prahova, învecinat spre sud cu cel al pârâților J. V. și J. J. (reclamanți în celălalt dosar), în suprafață de aproximativ 500 mp, conform perimetrului existent.
În primul dosar înregistrat, respectiv nr._, au formulat cerere de intervenție, încuviințată de instanța de fond, de către intervenienții J. M., P. E. și P. G., având ca obiect revendicare și grănițuire.
Inițial, odată cu disjungerea cererii reconvenționale formulate de S. P., S. C. și B. M., instanța de fond a dispus ca în dosarul nou format, nr._, respectiv cauza de față, să fie soluționat și această cerere de intervenție, însă prin încheierea de ședință pronunțată la data de 20.02.2013, în raport de constările cu privire la situație de fapt dedusă judecății, urmare a examinării raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert P. D., Judecătoria Câmpina a dispus disjungerea cererii de intervenție și formarea unui alt dosar.
Prin urmare, tribunalul constată că la momentul pronunțării sentinței în al doilea ciclu procesual, respectiv la data de 07.10.2014, intervenienții J. M., P. E. și P. G. nu mai aveau calitatea de părți în dosarul nr._, astfel că în mod corect instanța de fond nu i-a menționat în practicaua și dispozitivul sentinței atacate.
Așadar, tribunalul constată că primul motiv de recurs invocat de reclamanți, vizând nulitatea sentinței atacate, întrucât aceasta nu cuprinde și pe cei 3 intervenienți arătat mai sus, este nefondat.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond în al doilea ciclu procesual, reclamanții au solicitat a se constata că au dobândit în proprietate un teren în suprafață de 507 mp, delimitat în perimetrul CDEFGHIC pe schița de plan nr. 2 din raportul de expertiză completare întocmit de expert P. D. pentru termenul din 09.01.2013 (fila 99 dosar fond inițial), prin efectul uzucapiunii.
Au mai susținut reclamanții că posesia a fost începută, inițial, de autorii lor, J. N. și J. V., încă din anii 1956-1958, fiind apoi continuată, după decesul acestora, de reclamanții din prezenta cauză.
Uzucapiunea (sau prescripția achizitivă) este un mod original de dobândire a dreptului de proprietate sau alte drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. Pe de alta parte, uzucapiunea apare ca o sancțiune pentru proprietarul nediligent, care lasă neprotejat dreptul sau de proprietate, prin nefolosința într-o anumită perioada de timp.
Art. 1890 C. civ. prevede că toate acțiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce un titlu și fără să i se poate opune reaua-credință.
Pentru ca prescripția achizitivă să-și producă efectele se cere îndeplinirea următoarelor condiții: posedarea bunurile timp de 30 de ani, posesia să fie utilă conform art. 1847 C. civ., adică să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În concret, în cauza de față, tribunalul mai reține că pe una din laturile terenului ocupat de reclamanți se învecinează cu terenul deținut de pârâții J. V. și J. J..
Din declarațiile martorilor audiați la instanța de fond S. E. și J. V. rezultă că între părți, dar și, anterior, între autorii acestora, au existat discuții cu privire la hotarul despărțitor al celor două terenuri.
Astfel, așa cum a arătat și instanța de fond, martorii au arătat că gardul care a existat anterior între terenuri a fost desființat de către reclamanți și de autoarea acestora, J. V., în dreptul clădirilor evidențiate drept C1 și C4 pe schițele de plan întocmite de expert P. D., actualul hotar nefiind același cu cel anterior.
De asemenea, se mai reține că, din acest motiv, au avut loc în perioada 1981-1983 o . conflicte între cele două familii învecinate, aparținând celor doi frați, J. N. și J. C. C., iar în urma acestui incident serios, pârâtul J. V. a și suferit o condamnare penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, după cum a recunoscut chiar acesta din urmă.
În privința martorei C. R., propusă de reclamanți, tribunalul observă că declarațiile acesteia nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate în cauză, inclusiv cu răspunsurile reclamanților la interogatoriile ce le-au fost administrate, prin care confirmau că gardul dintre terenuri ar fi fost desființat de autoarea reclamanților.
Prin urmare, rezultă, în mod evident, că raporturile de vecinătate dintre cele două familii nu au fost unele normale, liniștite, existând în moc continuu conflicte pe tema hotarului dintre cele două terenuri.
Îndeplinirea condițiilor exercitării unei posesii utile trebuie analizată de către instanța de judecată în ansamblu, pentru întreaga suprafață de teren pretinsă de reclamanți, de 507 mp, și nu pentru anumite părți din acest teren.
Atâta timp cât pentru suprafața de teren (indiviză din terenul de 507 mp solicitat de reclamanți), din dreptul construcțiilor notate cu C1 și C4 pe schițele de plan anexe la raport, aparținând pârâților, nu s-a dovedit exercitarea unei posesii utile vreme de cel puțin 30 de ani, de către reclamanți și autorii acestora, rezultă că în mod corect instanța de fond a respins prezenta acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanți, pentru întreg terenul de 507 mp, prin efectul uzucapiunii.
În ce privește critica reclamanților, legată de faptul că, în al doilea ciclu procesual, instanța de fond ar fi soluționat cauza la primul termen, tribunalul observă că aceasta este nefondată, deoarece reclamanților le-a fost acordat un al doilea termen pentru a-și angaja un apărător și a-și pregăti apărarea, la data de 24.06.2014, după ce mai formulase anterior o primă cerere în acest sens, însă cauza a fost amânată deoarece președintele completului de judecată formulase o cerere de abținere de la soluționarea cauzei.
De asemenea, se mai observă că prima sentință pronunțată de instanța de fond a fost casată de către instanța de recurs pe considerentul că au fost încălcate dispozițiile ce reglementează principiile contradictorialității, a disponibilității părților în procesul civil, deoarece instanța de fond s-a pronunțat asupra unei excepții fără ca aceasta să fi fost pusă, anterior, în discuția părților, părțile fiind în imposibilitate de a-și expune punctul de vedere cu privire la aceasta, având loc o vătămare a drepturilor procesuale ale părților, potrivit art. 105 alin. 2 C.proc.civ.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 3041, tribunalul va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2935/7.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, ca fiind nefondat.
De asemenea, în baza art. 274 C.proc.civ., tribunalul va obliga reclamanții să plătească pârâților cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți S. P., B. M. și S. C., domiciliați în com. C., ., nr. 1149, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2935/7.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți J. V. și J. J., domiciliați în com. C., ., nr. 1148, jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă recurenții-reclamanți la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații – pârâți.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.
Președinte, Judecători,
Ș. O.-C. P.-A. A. M. C.-A.
Grefier,
N. L.-E.
Red. O.C.Ș.
2 ex/22.06.15
d. f._ Judecătoria Câmpina
j. f. M. J.
Operator de data cu caracter personal nr. 5595
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1800/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1700/2015.... → |
|---|
