Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1702/2015. Tribunalul PRAHOVA

În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată B. A. A. s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului, întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul - verbal de constatare a contravenției .>R11 nr._/24.10.2011, . nr._/24.10.2011 și . nr._/24.10.2011.

În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.

De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.

Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001.

În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

Mai mult decât atât, apelanta-creditoare a aratat că, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) si a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.

Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.

Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația in care încălcarea obligației legale durează in timp, si anume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale.

În opinia apelantei creditoare, instituția contravenției continue are o importanta relevantă in incidența cu alte instituții de drept, iar legea contravențională aplicabilă in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.

În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Penala s-a statuat faptul ca "în cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii in vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început si a durat o perioada de timp."

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda.

Prin urmare, arată apelanta creditoare, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul in care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.

Având în vedere faptul că, în speță, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, învederează instanței de judecată faptul ca aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțata de ICCJ, prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativa si nu subsidiara.

Datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definita si reglementata de OG nr. 15/2002, precum si că legea contravenționala aplicabilă în timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, apelanta consideră că, în mod evident, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.

Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.13 coroborat cu art.14 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, creditoarea a solicitat instanței de apel să constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Apelanta creditoare apreciază că, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorul i-au fost lezate drepturile procesuale.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție și nici nu a achitat de bunăvoie obligația stabilită prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.

În acest sens, conform art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, apelanta-creditoare a solicitat instanței de control judiciar să constate faptul că, în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Prin Ordonanța Guvernului nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr.144/2012), legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.

Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr.455/2001 și ale H.G. nr.1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.

Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri, fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C.N.A.D.N.R. S.A. în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr.84/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul C.N.A.D.N.R. S.A. de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanțelor aferente.

Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.

Potrivit susținerilor apelantei-creditoare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art.662 C.pr.civ.

Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar, în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.

Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art.640 C.pr.civ. și la art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, apelanta-creditoare a susținut că instanța de fond, în baza considerentele sus-menționate, trebuia să constate faptul că respectiva creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art.662 alin.1 - 3 C.pr.civ.

Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul”) la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.

Potrivit art.665 alin.5 C.pr.civ., încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

De asemenea, apelanta-creditoare a arătat că instanța de fond, în temeiul art.252 C.pr.civ. privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite „avea obligația să respecte dispozițiile art.5 din Legea nr.76/ 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."

Totodată, apelanta - creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit art.665 alin.2 C.pr.civ., încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.

Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.

În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr.10/2013 a I.C.C.J., întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.

De asemenea, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că Deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egala cu cea a legii cu caracter interpretativ.

Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că aplicarea Deciziei nr. 10/2013 a ICCJ în speța de față, deci pentru o situație anterioara momentului pronunțării, ar fi echivalenta cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.

Or, apelanta – creditoare a susținut că norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurala căreia nu i se aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.

Prin urmare, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că procedura de comunicare a titlului executoriu în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare la momentul respectiv.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 C.pr.civ., art.466 și urm. C.pr.civ., precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.

În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 02.03.2015, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților, intimatul-debitor formulând întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat, ca nefondat și menținerea încheierii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin procesul - verbal de constatare a contravenției .> R11 nr._/24.10.2011, . nr._/24.10.2011 și . nr._/24.10.2011, intimatul-debitor a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28,00 de euro pentru fiecare contravenție.