Uzucapiune. Decizia nr. 3354/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3354/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 3354/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3354
Ședința publică din data de 15.12.2015
PREȘEDINTE – R. C.
JUDECĂTOR – C. M.
GREFIER – CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât M. Ploiești prin Primar, cu sediul în Ploiești, .-2, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 4763/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații reclamanți I. Steluța, domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, L. I. C., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova.
Cererea de apel timbrată cu suma de 2570,50 lei taxă de timbru conform ordinului de plată nr.2367/03.11.2015, anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații reclamanți reprezentați de avocat S. I., lipsind apelantul pârât.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimaților reclamanți, având cuvântul, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consitată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimaților asupra apelului.
Reprezentantul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, modificarea în tot a sentinței instanței de fond, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arată că imobilul a fost declarat și s-au plătit taxele și impozitele cuvenite la bugetul local. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /03.05.2012 la Judecătoria Ploiești, reclamanții I. Steluța, L. I. C. au chemat în judecată pe pârâtul M. Ploiești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în Ploiești, ., având un teren de circa 600 mp și o construcție, ca efect la uzucapiunii și accesiunii imobiliare.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că autorii lor au deținut terenul în litigiu de circa 600 mp situat în Ploiești, ., dobândit în baza unei chitanțe încheiată în anul 1976 cu numiții P. I., P. M., teren pe care au edificat o construcție cu 4 camere, dependințe, figurând înscriși în evidențele fiscale cu aceste imobile pe care le-au dobândit în urma decesului autorului lor și asupra cărora au exercitat o posesie continuă, utilă, netulburată și sub nume de proprietari.
După administrarea probelor cu acte, martori, expertize tehnice construcții, topometrică, prin sentința civilă nr.4763/09.04.2015 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului și s-a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de 630 mp situat în Ploiești, ., jud. Prahova identificat potrivit raportului de expertiză tehnică topo ind. Troașcă A., iar prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe terenul sus menționat în suprafață de 101,35 mp identificată, evaluată în cadrul expertizei tehnice construcții ing. T. A..
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza chitanței din anul 1976, declarației de impunere nr. 8209/13.11.1986, adresei nr._/27.08.2013, declarațiilor martorilor audiați în cauză, în anul 1976 autorii reclamanților, C. I., L. R. au cumpărat de la numiții P. I., P. M. o construcție situată în Ploiești, ., jud. Prahova, amplasată pe un teren de 600 mp, proprietate de stat, dată de la care autoarele reclamanților s-au înscris în evidențele fiscale, figurând permanent înscrise cu imobilele situate în Ploiești, ., având o construcție și un teren de 630 mp, imobile pe care le-au posedat de-a lungul timpului, exercitând o posesie utilă, continuă, neîntreruptă, neviciată, de peste 30 de ani, motiv pentru care în baza disp.art. 1860 cod civil a fost admisă acțiunea și s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului de 630 mp în litigiu, identificat în urma administrării probei cu expertiză tehnică topometrică, drept dobândit prin uzucapiune.
S-a menționat că autoarele reclamanților au edificat inițial o construcție fără autorizație, având 4 camere, 2 bucătării, 2 băi, 2 holuri, cămară, în suprafață utilă de 101,35 mp,potrivit raportului de expertiză tehnică construcții ing. T. A., ceea ce înseamnă că, în speță, devin aplicabile disp. art. 492 C.civ.care conferă recunoașterea în favoarea reclamanților a unui drept de proprietate asupra construcției în litigiu, amplasată pe terenul proprietatea acestora, în urma accesiunii imobiliare, autoarele reclamanților fiind cele care au edificat prin mijloace proprii construcția în litigiu, operând prezumția conform căreia proprietarul terenului devine și proprietarul construcției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, motivându-se că pentru a exista posesia trebuie îndeplinite cumulativ două elemente, respectiv cel material, adică actele materiale de deținere, de folosire a lucrului, cel intențional, constând în faptul că cel care săvârșește actele materiale de deținere, de întrebuințare a bunului are intenția de a le face pentru sine și că potrivit adresei nr._/2013 reclamanții nu au achitat impozitul pentru terenul în litigiu, plata impozitelor, taxelor fiind atributul titularului de drept sau al celui care se consideră adevăratul proprietar, dovedindu-și intenția de a stăpâni pentru sine, posesia având la bază o asemenea intenție, în caz contrar, existând o detenție precară a bunului.
În continuare, pârâtul a arătat că plata taxelor, impozitelor atestă în mod neechivoc intenția reclamanților de a stăpâni pentru sine imobilul, aspect confirmat de jurisprudență care a stabilit că în cazul în care locatarul dovedește că de la o anumită dată a folosit imobilul sau o parte din imobil închiriat, în mod constant, neîntrerupt, netulburat cu titlu de proprietar timp de 30 de ani, plătind impozitul, dobândește dreptul de proprietate prin uzucapiune și că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 50/1991 care stabilesc executarea lucrărilor de construcții numai pe baza unei autorizații de construire, autorizație inexistentă în speță, reclamanții edificând construcția fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991, creându-se un precedent judiciar având ca efect eludarea dispozițiilor legale în materie, ajungându-se la edificarea unor construcții fără autorizații, în lipsa unor proiecte, a unor acorduri legale, nerespectarea cerințelor urbanistice.
De asemenea, pârâtul a precizat că în condițiile în care există dispoziții legale imperative cu privire la procedura prealabilă referitoare la executarea construcțiilor este imposibil din punct de vedere legale să se constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra construcției în litigiu, ajungându-se la recunoașterea unor drepturi prin încălcarea unor norme juridice speciale.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 19.08.2015.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform actelor de stare civilă existente la dosar, procesului verbal nr.35/22.06.1991, adreselor nr._/11.04.2011,_/27.08.2013,_/02.09.2013,_/17.04.2013, declarațiilor de impunere din data de 13.12.1958, 13.11.1989, declarațiilor autentificate existente la dosar, autoarele reclamanților, numitele L. R., C. I., au figurat înscrise în evidențele fiscale ale Municipiului Ploiești cu imobilul situat în Ploiești, ., constând într-un teren de 631,40 mp și o construcție, edificată fără autorizație, începând cu data de 13.11.1989, imobilul figurând inițial înscris la partida de rol fiscal a numitului P. I. în temeiul unei declarații de impunere întocmită la data de 13.02.1958.
În cuprinsul înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță de vânzare – cumpărare” s-a menționat că numiții P. I., P. M. au înstrăinat numitelor L. R., C. I. imobilul situat în Ploiești, . având o construcție amplasată pe un teren de 600 mp, în schimbul sumei de 10.000 lei din care au fost achitați cu titlu de avans 3000 lei, restul de 7000 lei fiind achitați în luna iulie 1976, chitanță încheiată la data de 18.04.1976 și în baza căreia s-au înscris în evidențele fiscale autoarele reclamanților la data de 13.11.1989.
Potrivit raportului de expertiză tehnică construcții ing. T. C., construcția în litigiu situată în Ploiești, . are o valoare de 37.986 lei, iar în conformitate cu raportul de expertiză tehnică topometrică ing. Troașcă A. terenul în litigiu pe care se află amplasată construcția sus menționată, situat în Ploiești, . are suprafața de 630 mp. și o valoare de 163.800 lei.
Martora K. N. J. a declarat că imobilul în litigiu constând în construcție și teren a fost folosit permanent de către familia reclamanților începând cu anul 1976, fiind cei care au îngrădit terenul în integralitatea sa, edificând de-a lungul timpului și o construcție nouă.
Disp.art.1294-1295 c.civ. stipuleaza ca un contract de vanzare-cumparare reprezinta acel contract in temeiul caruia o parte (vanzatorul) transmite dreptul de proprietate asupra unui bun imobil in favoarea celeilalte parti (cumparatorului) in schimbul obtinerii unei sume de bani cu titlu de pret, transferul dreptului de proprietate realizandu-se din momentul manifestarii de vointa a partilor de a vinde si, respectiv de a cumpara, indiferent daca pretul a fost platit efectiv, iar imobilul a fost predat.
Totodata, disp.art.1073-1077 c.civ. prevad ca orice creditor are dreptul sa pretinda debitorului său executarea intocmai a obligatiei asumate de catre acesta, in caz contrar, creditorul avand dreptul la desdaunari din partea debitorului său, pentru executarea cu intarziere, executarea necorespunzatoare sau neexecutarea obligatiei asumate de catre acesta.
In baza art.969 c.civ., conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, caz incare partile nu pot deroga de la drepturile si obligatiile asumate in temeiul acestor conventii.
De asemenea, dispozitiile art.111 cod pr. civila, stabilesc ca partea care are interes poate sa formuleze cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept cu exceptia cazului in care a re posibilitatea formularii cererii in realizarea dreptului.
De asemenea, disp.art.488 si urm.c.civ. reglementeaza accesiunea imobiliara artificiala constand in faptul ca proprietarul terenului devine proprietarul constructiilor, plantatiilor facute pe acel teren si anume, doua situatii cand proprietarul terenului face constructii, plantatii pe terenul său cu materialele altei persoane si cand constructiile, plantatiile, sunt facute de catre o persoana cu materialele sale, dar pe terenul ce apartine altuia, distangandu-se situatia constructorilor de buna sau rea-credinta si dreptul acestora la despagubiri, in anumite condiții.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că numiții P. I., P. M. au figurat înscriși în anul 1958 cu imobilul situat în Ploiești, ., compus dintr-o construcție cu 2 camere, sală, bucătărie, amplasată pe un teren de 600 mp, iar în baza chitanței încheiată la data de 18.04.1976, aceștia au înstrăinat autoarelor reclamanților L. R., C. I. imobilul sus menționat compus dintr-o casă de locuit, având 5 camere, edificată pe terenul sus menționat, în schimbul sumei de 10.000 lei achitată în două rate, inclusiv în luna iulie 1976, motiv pentru care autoarele reclamanților s-au înscris în evidențele fiscale cu imobilul în litigiu constând într-un teren de 630 mp și construcții la data de 13.11.1989, achitând până în prezent taxele, impozitele aferente acestui imobil.
Ca atare, atât timp cât numiții P. I., P. M. au înstrăinat autoarelor reclamanților construcția situată în Ploiești, . la data de 18.04.1976, având 5 camere, amplasată pe terenul de 630 mp., teren folosit de către foștii vânzători începând cu data de 13.02.1958 și până în prezent, inclusiv de către reclamanți, înseamnă că în realitate între P. I., P. M. și autoarele reclamanților a intervenit operațiunea juridică de vânzare – cumpărare a construcției având inițial 5 camere deoarece foștii vânzători și-au manifestat voința de a transmite dreptul de proprietate asupra construcției în favoarea autoarelor reclamanților, în schimbul achitării unui preț în valoare de 10.000 lei, sumă predată de către cele două cumpărătoare foștilor vânzători în perioada aprilie – iulie 1976.
De altfel, în condițiile în care la data încheierii chitanței, respectiv 18.04.1976, numiții P. I., P. M. figurau în calitate de proprietari ai construcției având inițial 5 camere, amplasată pe terenul în litigiu, fiind înscriși în evidențele fiscale încă din anul 1958 cu această construcție, iar în baza chitanței din data de 18.04.1976 aceștia au transmis dreptul de proprietate asupra construcției în favoarea autoarelor reclamanților, înseamnă că în realitate la data încheierii chitanței autoarele reclamanților au dobândit în folosință și terenul de 630 mp pe care se află construcția în litigiu, motiv pentru care s-au înscris la data de 13.11.1989 în evidențele fiscale cu întregul imobil constând în construcție și teren, exercitând efectiv o posesie și asupra terenului încă din data de 18.04.1976.
Mai mult chiar, atât timp cât autoarele reclamanților au intrat în folosința terenului de 630 mp. începând cu anul 1976, teren pe care l-au îngrădit, achitând taxele, impozitele începând cu anul 1989 și până în prezent, înseamnă că autoarele reclamanților, reclamanții înșiși, în calitate de moștenitori legali ai acestora din urmă pot pretinde recunoașterea unui drept de proprietate asupra întregului teren de 630 mp și asupra construcției amplasată pe acest teren, deoarece autoarele reclamanților au dobândit prin cumpărare un drept de proprietate nu numai asupra construcției, ci și asupra terenului, imobile pe care le-au posedat în mod continuu, neîntrerupt, netulburate, sub nume de proprietare începând cu anul 1976 și până în prezent.
De fapt, exercitarea de către autoarele reclamanților, a reclamanților înșiși a unei posesii asupra întregului teren în suprafață de 630 mp. timp de 36 de ani și implicit și asupra construcției, având în prezent 4 camere, 2 bucătării, 2 băi, 2 holuri, cămară, posesie confirmată de adresele existente la dosar, are ca efect prin însăși natura sa dobândirea unui drept de proprietate asupra întregului teren de 630 mp. și asupra construcției, întrucât chitanța din data de 18.04.1976, declarația de impunere nr.8209/13.11.1989, au vizat atât construcția care avea inițial 5 camere, cât și terenul de cca. 600 mp. în mod global, nefiind efectuate măsurători efectiv la data întocmirii declarației de impunere.
Faptul că în cuprinsul chitanței din data de 18.04.1976 s-a menționat componența construcției ca având 5 camere, fiind amplasată pe un teren de 600 mp. și că autoarele reclamanților au declarat la organele fiscale imobilele deținute după un interval de 13 ani de la data întocmirii chitanței, înscriindu-se cu aceste imobile în evidențele fiscale abia în anul 1989, nu înseamnă în mod automat că autoarele reclamanților, reclamanții înșiși au dobândit efectiv și au posedat doar o construcție cu 5 camere și terenul de 600 mp., deoarece la stabilirea configurației acestor imobile se ține seama în exclusivitate de necesitatea executării unor lucrări de construcție la casa în litigiu în vederea conservării, întreținerii acesteia, sporirii confortului, de întinderea reală a suprafeței de teren aferentă acestei construcții, întindere care poate fi determinată numai în urma administrării probei cu expertiză tehnică topo care permite stabilirea exactă a întinderii terenului
În realitate, înscrierea autoarelor reclamanților în evidențele fiscale după un interval de 13 ani de la data întocmirii chitanței, nu reprezintă un impediment în ceea ce privește recunoașterea unui drept de proprietate în favoarea reclamanților, drept dobândit încă din anul 1976 și nu înlătură efectele juridice produse de exercitarea unei posesii în fapt, pentru sine, asupra tuturor imobilelor încă din anul 1976.
Pe de altă parte, inexistența unei autorizații de construcție pentru construcția în litigiu, nu reprezintă un impediment în ceea ce privește recunoașterea unui drept de proprietate în favoarea reclamanților asupra construcției în litigiu în condițiile în care probele administrate în cauză atestă edificarea construcției încă din anul 1959 de către foștii proprietari P. I., P. M., având inițial 2 camere, sală, bucătărie, construcție care în perioada 1958-1976 a suferit transformări efectuate de către foștii vânzători, motiv pentru care în cuprinsul chitanței încheiată la data de 18.04.1976 s-a specificat componența construcției în ceea ce privește cele 5 camere, împrejmuirea terenului cu gard de scândură, plata sumei de 10.000 lei, sumă care reprezenta un preț destul de mare ținându-se seama de valoarea monedei naționale la data respectivă.
De altfel, împrejurările sus menționate atestă prin însăși natura lor executarea unor lucrări de modificare a construcției anterior anului 1989 și nicidecum ulterior anului 1990 pentru a se pune în discuție modalitatea de edificare a construcției, existența sau inexistența unei autorizații de construcție cu caracter obligatoriu, iar în speță valoarea construcției calculată la suma de 37.986 lei, vechimea acesteia de 54 de ani, mențiunile existente în cadrul chitanței încheiată la data de 18.04.1976 privind componența construcției, prețul achitat reprezintă dovezi certe că în realitate locuința a fost edificată efectiv în urmă cu 54 de ani, dată la care nu era reglementată modalitatea de edificare a construcțiilor, nu era obligatorie obținerea unei autorizații de construcție, mai ales că autoarele reclamanților, reclamanții aveau dreptul să execute lucrări de întreținere, de conservare a construcției fără să fie necesară obținerea unei autorizații de construcții.
Astfel, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune imobilul în litigiu situat în Ploiești, . având un teren de 630 mp. și prin accesiune imobiliară construcția amplasată pe acest teren, fiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.1837 și urm. cod civil, art.1294-1295 cod civil, art.492 cod civil, art.111 cod pr. civilă.
Afirmațiile pârâtului conform cărora posesia presupune îndeplinirea cumulativă a elementului material, respectiv intențional constând existența intenției pentru sine din partea celui care săvârșește actele materiale de deținere, de întrebuințare, reclamanții neachitând impozitul pentru terenul în litigiu potrivit adresei nr._/2013, plata impozitelor, taxelor fiind atributul titularului de drept, dovedind intenția de a stăpâni pentru sine, în caz contrar existând o detenție precară a bunului, nu pot fi avute în vedere deoarece întocmirea chitanței din data de 18.04.1976, înscrierea în evidențele fiscale ale autoarelor reclamanților constituie prin însăși natura lor elemente care demonstrează deținerea, folosirea terenului pentru sine, exercitarea cu bună credință a unei posesii efective asupra ambelor imobile, iar autoarele reclamanților, reclamanții înșiși au achitat impozitele, taxele pentru cele două imobile începând cu luna noiembrie 1989 și până în prezent în măsura în care au avut posibilitatea să declare aceste imobile la organele fiscale, fiind de notorietate că în timpul regimului comunist orice înscriere a unor imobile în evidențele fiscale avea loc după o verificare în prealabil a unor acte de proprietate, acte inexistente în cazul autoarelor reclamanților.
În fapt, achitarea impozitelor, taxelor pentru terenul de cca. 600 mp, construcția în litigiu reprezintă prin însăși natura lor elemente care atestă folosirea pentru sine, în mod efectiv, a acestor două imobile de către autoarele reclamanților, reclamanții înșiși în scopul de a le apropia, de a deveni proprietarii acestora, mai ales că niciodată pârâtul nu a contestat modalitatea de înscriere în evidențele sale fiscale a autoarelor reclamanților în ceea ce privește întinderea terenului, configurația clădirii.
Susținerile pârâtului potrivit cărora plata taxelor, impozitelor atestă neechivoc intenția reclamanților de a stăpâni pentru sine imobilele, aspect confirmat de jurisprudență care a stabilit posibilitatea locatarului de a dobândi prin uzucapiune un drept de proprietate în cazul exercitării unei posesii neîntrerupte, netulburată, cu titlu de proprietar timp de 30 de ani, achitând impozitul, nu au relevanță în cauză în condițiile în care aspectele sus menționate vizează raporturi juridice diferite față de prezenta cauză, izvorâte dintr-un contract de locațiune și nicidecum dintr-o operațiune juridică de vânzare – cumpărare care a avut loc la data de 18.04.1976, dată de la care a operat nu numai în drept, ci și în fapt predarea construcției în litigiu, a terenului de cca. 600 mp., bunuri asupra cărora reclamanții, autoarele acestora au exercitat efectiv, neîntrerupt, netulburați, sub nume de proprietari o posesie având ca efect dobândirea unui drept de proprietate asupra acestor imobile.
Motivele invocate de către pârât privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991, reclamanții edificând construcția fără autorizație, cu nerespectarea dispozițiilor acestei legi, a cerințelor urbanistice, creându-se un precedent judiciar având ca efect eludarea dispozițiilor legale în materie, ajungându-se la edificarea unor construcții fără autorizații, sunt neîntemeiate deoarece la stabilirea aplicării sau neaplicării dispozițiilor Legii nr.50/1991, se ține seama în exclusivitate de data edificării construcției în litigiu, respectiv în urmă cu 54 de ani, neexistând nicio dovadă la dosar că reclamanții ar fi edificat o construcție nouă, ulterior anului 1991, deci după . Legii nr.50/1991, pentru a fi necesară obținerea unei autorizații de construcție, iar inexistența unei autorizații de construcție nu înlătură dreptul reclamanților de a solicita recunoașterea pe cale judecătorească a unui drept de proprietate asupra construcției în litigiu în vederea conservării unui asemenea drept, ținându-se seama de situația de fapt dedusă judecății în raport de probele administrate în cauză, instanțele judecătorești neavând obligați să țină cont pur și simplu doar de susținerile pârâtului care exced situației de fapt dedusă judecății.
Criticile pârâtului privind imposibilitatea legală de a se constata dreptul de proprietate al reclamanților asupra construcției în litigiu, ajungându-se la recunoașterea unor drepturi prin încălcarea unor norme juridice speciale, existând dispoziții imperative cu privire la procedura prealabilă referitoare la executarea construcțiilor, sunt nefondate întrucât, în speță, nu devin aplicabile dispozițiile Legii nr.50/1991, ținându-se seama de data edificării construcției în litigiu, respectiv în urmă cu 54 de ani, fiind imposibilă aplicarea acestui act normativ cu caracter retroactiv, pentru situații de fapt existente anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar edificarea construcției în litigiu în lipsa unei autorizații de construcție emisă în baza actelor normative în vigoare în urmă cu 54 de ani, nu reprezintă un impediment legal în scopul recunoașterii unui drept de proprietate în favoarea reclamanților asupra construcției, fiind în interesul părților să se clarifice raporturile juridice cu privire la imobilele în litigiu pentru a le permite reclamanților să intre în legalitate în raport de situațiile de fapt născute anterior anului 1991.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp. art. 296 alin.1 C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
În baza disp. art. 274 C.pr.civ. va fi obligată apelanta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata I. Steluța reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul pârât M. Ploiești prin Primar, cu sediul în Ploiești, .-2, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 4763/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. Steluța, domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, L. I. C., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă apelanta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata I. Steluța.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
R. C. C. M.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. CM./Tehnored. B.G.G.
5 ex./15.02. 2016
D.f._ – Judecătoria Ploiești
J. f. I. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2753/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 396/2015. Tribunalul... → |
|---|
