Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 1130/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1130/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 1130/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1130
Ședința publică din data de 18.03.2015
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P.-A. A.
Grefier: N. L. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova -
- reprezentat prin procuror R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelantul-intervenient S. L. ȘI I. P. SUPLAC - M., cu sediul în M., Calea Republicii, nr. 33, jud. Bihor, împotriva încheierii de ședință din data de 09.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, și de apelantul-petent S. NAȚIONAL P., cu sediul ales la Cabinetul de Avocatură M. A., cu sediul în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/28.10.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul apelantului-petent, avocat Chiriacopol V., lipsind apelantul-intervenient.
Procedura de citare este îndeplinită.
Apelul declarat de apelantul-petent timbrat cu taxă de timbru, în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr._/9.03.2015, iar apelul declarat de apelantul-intervenient netimbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa dovezilor de achitare a taxelor de timbru aferente apelurilor promovate, precum și că apelantul-petent a depus la dosar întâmpinare, după care
Apărătorul apelantului-petent depune la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă apelului promovat de petent și, având cuvântul, invocă excepția de netimbrare a apelului declarat de apelantul-intervenientul.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea excepției de netimbrare a apelului promovat de apelantul-intervenient.
Apărătorul apelantului-petent, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri noi, pe care le depune la dosar, respectiv practică judiciară.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri noi, solicitată de apărătorul apelantului-petent.
Tribunalul, apreciind concludentă și pertinentă soluționării apelului declarat de apelantul-petent proba cu înscrisuri noi, în baza art. 480 raportat la art. 254 cod proc. civilă, încuviințează pentru apelantul-petent proba cu înscrisuri noi, care au fost depuse la dosar.
Apărătorul apelantului-petent și reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestora.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
Apărătorul apelantului-petent, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea excepției de netimbrare a apelului promovat de apelantul-intervenient și anularea acestuia ca netimbrat și admiterea apelului declarat de petent, având în vedere că Legea nr. 62/2011 obligă la organizarea activității sindicale, toate sindicatele (peste 80) au fuzionat în S. . peste_ de angajați și, întrucât nu se putea organiza activitatea sindicatului, sediul acestuia fiind în Ploiești, fiecare a devenit o filială și astfel Filiala Schela Boldești a fuzionat cu S. Național P., însă Judecătoria Ploiești a respins cererea formulată în dosarul nr._, însă prin decizia civilă nr. 1255/28.09.2012 Tribunalul Prahova a admis recursul și a luat act de fuziune și a acordat personalitate juridică filialei ICERP a Sindicatului Național P.. Ulterior, s-a formulat o nouă cerere de fuziune și s-au creat alte filiale cu sediul în Câmpina, s-au creat alte 35 filiale, care au fuzionat cu alte sindicate, însă Judecătoria Ploiești din cinci cereri a admis doar 2 dintre acestea, trei fiind respinse, pe motive care au fost contestate de petent, cererile fiind admisibile, conform disp. art. 5 din Legea nr. 62/2011, art. 5 teza a II a din aceiași lege coroborate cu art. 232 și următoarele din noul cod de procedură civilă, dar și prevederile Statutului Sindicatului Național P., care impun crearea filialelor, astfel că ar fi incorect ca 3 filiale să nu poată ființa, motive pentru care solicită admiterea apelului și, în principal, anularea sentinței și admiterea cererii astfel cum a fost formulată, conform art. 480 alin 3 cod proc. civilă, sau, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței, conform art. 480 alin 2 cod proc. civilă, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea excepției de netimbrare a apelului promovat de apelantul-intervenient, cu consecința anulării acestuia ca netimbrat, și admiterea apelului declarat de petent.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată:
Prin cererea introdusă la data de 05.06.2014 pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr._, S. Național P. a solicitat acordarea personalității juridice a Filialei Schela Boldești.
În motivarea cererii, a arătat că la nivelul fiecărei structuri organizatorice din România a societății OMV P. SA, s-au constituit sindicate. A menționat că s-a impus reorganizarea sindicală și în cadrul societății OMV P. SA, în vederea creării unui sindicat care să îndeplinească condițiile de reprezentativitate prevăzute de art. 51 lit. c.
De asemenea, a învederat că un număr de 41 de sindicate au hotărât fuziunea prin absorbție cu S. Național P., sindicatele absorbite urmând să devină filiale cu personalitate juridică, buget propriu și conducere proprie.
Aceasta a menționat că prima cerere de fuziune a avut loc între S. Național P. și S. Petrochim Cercetare și că, potrivit deciziei civile nr. 1255/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, instanța a luat act de fuziune prin absorbție și a dispus acordarea personalității juridice Filialei.
Totodată, a mai arătat că a doua cerere de fuziune a avut loc între S. Național P. și alte 40 de sindicate, printre c are și S. P. Ploiești.
În acest sens, a menționat că, potrivit sentinței civile nr. 8/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosar nr._, rămasă irevocabilă la data de 27.03.2014, prin respingerea recursului conform deciziei nr. 425/2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a luat act de fuziunea prin absorbție conform hotărârii nr. 2/11.10.2012 și nr. 3/26.10.2012 a Conferinței Extraordinare a Sindicatului Național P. dintre acesta din urmă, ca sindicat absorbant și toate celelalte 40 de sindicate absorbite printre care și S. P. Ploiești.
În continuare, a învederat că prin cererea introductivă a solicitat pentru toate cele 40 de sindicate absorbite ca instanța să acorde personalitate juridică filialelor însă instanța s-a pronunțat doar cu privire la 5 din filiale ce intră în competența teritorială a Judecătoriei Câmpina.
Aceasta a adăugat că prin Hotărârea nr. 2 a Conferinței Extraordinare a Sindicatului Național P. din data de 11.10.2012 s-a hotărât, ca în urma fuziunii prin absorbție, S. P. Ploiești devine Filiala P. Ploiești, entitate cu personalitate juridică și conducere proprie.
În drept, a invocat art. 5,7,14 și art. 20 din Legea nr. 62/2011.
În probațiune, a depus la dosar nr. Hotărârea nr. 2 Conferința Extraordinară a Sindicatului Național P. 11.10.2012, Hotărârea Adunării Generale nr. 11/13.01.2012, proces verbal încheiat în data de 13.01.2012 în Adunarea Generală Extraordinară a Sindicatului L. și I. Schela Boldești, situație Consiliul SLI Schela Boldești, statut Filiala Schela Boldești a Sindicatului Național P., sentința civilă nr._/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr._/281/2012, sentința civilă nr. 8/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosar nr._, decizia nr. 1255/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr._ .
La data de 24.06.2014, prin Serviciul Registratură, numitul S. L. și I. P. Suplac M. a formulat cerere de intervenție principală prin care a solicitat respingerea cererii formulate de petentă ca inadmisibilă.
La termenul din data de 14.07.2014, petenta S. Național P. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție formulată de intervenientul SLI P. Suplac M., fiind atașat cererii un set de înscrisuri.
Prin Încheierea din data de 09.09.2014, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de către S. L. și I. P. Suplac M..
La data de 17.10.2014, prin Serviciul Registratură, numitul S. Petroliștilor D. a depus la dosar cerere de intervenție prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către petentă, ca inadmisibilă.
După terminarea ședinței de judecată, s-au depus prin email concluzii scrise formulate de către numita S. Petroliștilor D..
Prin Sentința civilă nr._/28.10.2014, Judecătoria Ploiești a respins cererea de intervenție ca inadmisibilă formulata de S. Petroliștilor D., a respins cererea ca neîntemeiată formulata de petenta S. Național P. – Filiala Boldești Schela.
Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește cererea de intervenție formulată de S. Petroliștilor D., instanța de fond a reținut că, potrivit art. 61 alin. 2 C.proc.civ., intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.
Cererea formulată de către petenta S. Național P. prin care solicită acordarea personalității juridice a Filialei P. Ploiești din cadrul Sindicatului Național P. este o cerere prin care nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, fiind astfel o cerere supusă procedurii necontencioase.
Pentru aceste considerente și având în vedere că numita S. Petroliștilor D. nu justifică niciun interes după cum rezultă din cererea formulată de acesta din urmă, instanța de fond a respins cererea de intervenție principală ca inadmisibilă.
Cu privire la cererea principală, formulată de către petenta S. Național P. prin care solicită să se dispună acordarea personalității juridice Filialei Schela Boldești din cadrul Sindicatului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale au dreptul de a-și elabora reglementări proprii, de a-și alege liber reprezentanții, de a-și organiza gestiunea și activitatea și de a-și formula programe proprii de acțiune, cu respectarea legii.
Articolul 5 al aceluiași act normativ prevede că constituirea, organizarea, funcționarea, reorganizarea și încetarea activității unei organizații sindicale se reglementează prin statutul adoptat de membrii săi, cu respectarea prevederilor legale. În absența unor prevederi statutare exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității organizației sindicale, se vor aplica dispozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice.
In ceea ce privește dobândirea de către sindicat a personalității juridice, instanța reține că, potrivit art. 14 din Legea nr. 62/2011, împuternicitul special al membrilor fondatori ai sindicatului, prevăzut în procesul-verbal de constituire, trebuie să depună o cerere de înscriere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul acesta.
Totodată, conform art. 41 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, două sau mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiași sector de activitate se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale. Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că două sau mai multe federații sindicale din sectoare de activitate diferite se pot asocia în vederea constituirii unei confederații sindicale. Conform art. 41 alin. 4 din același act normativ, federațiile sau confederațiile sindicale pot constitui din sindicatele componente uniuni sindicale teritoriale.
Analizând înscrisurile depuse la dosar de către petentă și cele învederate de acesta, instanța de fond a reținut că aceasta a solicitat să se dispună acordarea personalității juridice Filiala Schela Boldești, însă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, posibilitatea acordării de personalitate juridică unei filiale a unui sindicat nu este reglementată.
Potrivit art. 16 din capitolul IV al Statutului Sindicatului Național P., SN P. are la nivel teritorial filiale cu personalitate juridică, filialele au organizare, cont și conducere poprire prin care se asigură reprezentarea membrilor de sindicat și funcționează pe bază de Statut propriu – parte integrantă a prezentului Statut.
Deși art. 7 din Legea nr. 62/2011 prevede că organizațiile sindicale au dreptul de a-și elabora reglementări proprii și de a-și formula programe poprii de acțiune, instanța de fond a reținut că statutul trebuie întocmit în conformitate cu legea iar înființarea unei filiale în cadrul Sindicatului nu este prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins cererea formulată de către S. Național P. ca neîntemeiată.
Împotriva Încheierii de ședință pronunțată la data de 09.09.2015 de Judecătoria Ploiești, a declarat apel intervenientul S. L. și I. P. Suplac -M., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești pentru motivele ce urmează a le învedera.
În motivarea cererii de apel, intervenientul a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit cererea de intervenție ca inadmisibila pentru că cererea intimatului se judeca în procedura necontencioasă; în procedura necontencioasă intervenientul nu poate pretinde pentru sine, în tot sau în parte dreptul dedus judecații, pentru că intimatul nu are un adversar; nu există nicio prevedere legală din care să rezulte că în procedura necontencioasă nu poate fi formulată o cerere de intervenție principală; încheierile pronunțate în procedura necontencioasa nu au autoritate de lucru judecat (art. 535 C.proc.civ); dispozițiile referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispozițiile de procedura contencioasa (art. 536, alin. 1 C.proc.civ).
Mai mult, apelantul - intervenient a susținut că intervenientul justifică un interes în aceasta cauză pentru că: dacă intimatul înființează în mod abuziv filiala tinde să devină reprezentativ la nivel de unitate și să negocieze singur contractul colectiv de muncă în conformitate cu prevederile art. 134, pct. B, lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011; intervenientul participa în prezent la negocieri în conformitate cu prevederile art. 135, alin. (1), lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, adică prin federația reprezentativa Ia nivel de sector de activitate; dacă intimatul devine reprezentativ înlătura intervenientul de la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate; interesul intervenientului întrunește toate condițiile prevăzute de lege.
Din aceste considerente, apelantul - intervenient a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești.
În drept, apelantul - intervenient a invocat prevederile art. 456 și următoarele Cod procedură civilă.
De asemenea, apelanta - intervenientă a precizat că înțelege să solicite în dovedirea apelului proba cu înscrisuri.
Împotriva Sentinței civile nr._/28.10.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești a declarat apel petentul S. Național P..
În motivarea cererii de apel, petentul a susținut că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a apreciat că Legea nr. 62/2011 nu prevede posibilitatea acordării personalității juridice filialei din cadrul unui sindicat.
În acest sens, apelantul – petent a apreciat că este greșită interpretarea Legii nr. 62/2011, astfel cum este ea făcută de către instanță în motivarea Sentinței Civile nr._/ 28.10.2014.
În ceea ce privește primul motiv de apel, apelantul – petent a susținut că Legea nr. 62/2011 nu interzice ca în cadrul unui sindicat să existe filiale cu personalitate juridică.
Astfel, subun prim aspect, apelantul – petent a susținut că portdrapelul unui asemenea silogism juridic îl reprezintă Decizia civila nr. 1255/28.09.2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._ .
În acest sens, apelantul – petent a susținut că, inițial, Judecătoria Ploiești a respins cererea, conform Sentinței Civile nr. 9421/13.06 2012, considerând netemeinic și nelegal, faptul că nu este posibila nici fuziunea dintre două sindicate și nici înființarea unei filiale cu personalitate juridică.
Mai mult, apelantul – petent a susținut că ulterior, aceasta apreciere greșită a fost îndreptată de către Tribunalul Prahova, conform Deciziei nr. 1255/ 28.09.2012, fiind admis recursul, modificată în tot Sentința nr. 9421/13.06.2012 și pe fond admisa cererea, în sensul că s-a luat act de fuziune și s-a dispus acordarea personalității juridice a filialei Incerp, a Sindicatului Național P., cu personalitate juridica și conducere proprie.
Or, apelantul – petent a susținut că pentru a decide astfel, Tribunalul Prahova a apreciat ca „Legea nr. 62/2011 prevede ca fiecare sindicat se poate organiza in mod liber, conform intereselor membrilor săi, interes motivat de crearea unui cadru legal de negociere a Contractului Colectiv de Munca la nivel de unitate și obținerea reprezentativității."
Astfel, apelantul – petent a susținut că în Statutul SNP s-a stabilit ca structură de organizare este aceea de „sindicat cu filiale cu personalitate juridica", astfel cum rezultă din art. 16, Capitolul IV, intitulat Organizarea și structura SNP", iar potrivit acestuia, S. Național P. are la nivel teritorial filiale ce au organizare, cont, conducere proprie, prin care se asigura reprezentativitatea membrilor de sindicat și funcționarea pe baza de Statut - parte integranta a Statutului SNP și deși, în motivarea cererii a făcut referire la aceasta decizie și a atașat-o, instanța de fond nu a ținut cont de ea și nu a făcut nicio referire la susținerea lor.
În ceea ce privește al doilea aspect, apelantul – petent a susținut că urmare a Deciziei nr. 1255/ 28.09.2012, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, a promovat o nouă cerere, dar pentru 40 de noi Sindicate fuzionate și 40 de noi Filiale, dosar înregistrat la Judecătoria Câmpina, sub nr._ .
Astfel, în ceea ce privește un prim aspect, apelantul – petent a susținut că potrivit Sentinței Civile nr. 8/ 14.11.2014, instanța a acordat personalitate juridică unui nr. de cinci Filiale, respectiv: Filiala BOOS Petromservice Câmpina, Filiala CCPEG Câmpina, Filiala Petromservice Băicoi, Filiala B.A Florești și Filiala ICPT Câmpina, care aveau sediul pe raza de competență teritorială a Judecătoriei Câmpina, iar pentru celelalte filiale, le-a recomandat să se adreseze judecătoriilor competente teritorial, în funcție de sediul fiecărei filiale.
Or, apelantul – petent a susținut că și în acest caz, instanța de fond a motivat admiterea cererii, având în vedere art. 5 din Legea nr. 62/2011 și art. 16 din Statutul SNP.
Mai mult, apelantul – petent a susținut că a făcut referire și la această sentință, în considerentele acțiunii, însă instanța de fond nu a făcut nicio referire la aceasta sentință.
În ceea ce privește al treilea aspect, apelantul – petent a susținut că după rămânerea definitivă și irevocabilă a Sentinței nr. 8/14.11.2012, a promovat 35 de cereri distincte, la nivelul instanțelor competente teritorial din România, pentru alte 35 de filiale cu personalitate juridică, conducere și buget propriu.
Or, apelantul – petent a susținut că din cele 35 de cereri, le-au fost soluționate 32, având în curs de soluționare doar 3 dosare ale Judecătoriei Ploiești și, spre surprinderea sa, doar trei complete ale Judecătoriei Ploiești le-au respins cererile, în mod netemeinic și nelegal în cele 3 (trei) dosare, întrucât în dosarul nr._/281/2014 și dosarul nr._/281/2014, complete diferite le-au admis cererile pentru înființarea altor filiale.
În ceea ce privește al patrulea aspect, apelantul – petent a susținut că ulterior au fuzionat încă 23 de Sindicate cu S. Național P., conform încheierii nr. 4 pronunțată în ședința publică la data de 13.08.2014 de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._ și a înființat alte 19 filiale, la nivelul întregii țări, în prezent S. Național P. având 56 de filiale.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, apelantul – petent a susținut că există cadrul legal pentru acordarea personalității juridice unei filiale din cadrul unui sindicat.
Astfel, apelantul – petent a susținut că primul temei de drept invocat vizează Legea nr. 62/2011, care la art. 5 din Lege prevede: „constituirea, organizarea, funcționarea, reorganizarea și încetarea activității unei organizații sindicate se organizează prin statutul adoptat de membrii sal, cu respectarea prevederilor legale. În absența unor prevederi statutare exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității organizației sindicale, se vor aplica dispozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice."
De asemenea, apelantul – petent a susținut că al doilea temei de drept invocat vizează dispozițiile art. 5 - teza a II-a din Legea nr. 62/2011 coroborat cu disp. art. 232 si urm, din N.C.P.C.
În acest sens, apelantul – petent a susținut că art. 5 - teza a doua, din Legea nr. 62/2011, prevede: „în absența unor prevederi statutare exprese cu privire la organizarea și încetarea activității organizației sindicale, se vor aplica dispozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice."
Or, apelantul – petent a susținut că dispozițiile de drept comun, vizează Codul Civil, care este cadrul general de reglementare în materie civilă și coroborând disp. art. 5 din Legea nr. 62/2011 cu disp. art. 227 alin. 2 din N.C. Civ. și dispozițiile Capitolul IV art. 12 din Statutul Sindicatului Național P., se ajunge la concluzia conform căreia, cererea de constituire a filialei are temei legal.
Mai mult, apelantul – petent a susținut că art. 5 din Legea nr. 62/2011, prevede faptul că „organizarea, funcționarea (…) unei organizații sindicale, se reglementează prin Statutul adoptat (…)", iar capitolul IV art. 12 al Statutului Sindicatului Național P., are prevedere specială cu referire la filiale.
De altfel, apelantul – petent a susținut că organizarea acestui sindicat are la baza filiale cu organizare proprie și conducere proprie, prin care se asigura reprezentarea membrilor de sindicat la nivelul întregii țări.
Totodată, apelantul – petent a susținut că dispozițiile art. 227 alin. 2 N.C.Civ., prevăd că „în funcție de obiectul de activitate, persoana juridica poate avea mai multe sedii cu caracter secundar, pentru sucursale, reprezentantele sale teritoriale (…)".
În concluzie, având in vedere Legea nr. 62/2011, N.C.Civ. și Statutul Sindicatului Național P., cât și specificul organizării S.C. Omv P. SA, la nivelul întregii țări, apelantul – petent a apreciat că se impune crearea filialelor în fiecare zonă unde activează cea mai mare societate comercială din România.
Astfel că, apelantul – petent a solicitat admiterea apelului, în principal, conform art. 480 pct. 3 Cod Procedura Civilă, anularea Sentinței Civile nr._/ 28.10.2014 și admiterea cererii astfel cum a fost formulată (după judecarea procesului si evocarea fondului) și acordarea personalității juridice a Filialei Schela Boldești, iar în subsidiar, conform art. 480 pct. 2 Cod Procedura Civila, schimbarea in tot a Sentinței Civile nr._/ 28.10.2014 și pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată și acordarea personalității juridice a Filialei Schela Boldești.
În drept, apelantul – petent a invocat disp. art. 456 - 483, raportat la art. 534 pct. 2-5 Cod Procedura Civila.
În probatoriu, apelantul – petent a solicitat proba cu înscrisuri.
Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova, sub același număr unic de dosar, la data de 04.03.2015, iar apelantul - petent S. N. P. - Filiala Schela Boldești a formulatîntâmpinarefață de apelul declarat de SLI P. Suplac M., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
În motivare, apelantul – petent a susținut că în mod temeinic și legal, instanța de fond a respins cererea de intervenție formulată de apelanta SLI P. Suplac M. .
Astfel, apelantul – petent a susținut că, așa cum a reținut instanța de fond și cum a arătat în întâmpinare, cererea de intervenție este inadmisibilă, motivat de următoarele considerente:
Apelantul – petent a precizat că, astfel cum este formulată, cererea intervenientului nu îndeplinește niciuna din formele prevăzute de disp. art 61 Cod Procedura Civila.
În acest sens, apelantul – petent a menționat că, potrivit art. 61 pct. 2 „intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății", însă după cum se poate observa, intervenientul nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecății, el solicita doar respingerea cererii lor.
Mai mult, apelantul – petent a susținut că cererea de intervenție prin care nu se solicită un drept pentru sine, ci doar respingerea cererii lor, nu poate fi asimilată unei cereri de intervenție principală, fiind inadmisibilă.
Astfel, apelantul – petent a arătat că potrivit art. 81 pct. 3, „intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre parți.", însă intervenientul nu sprijină apărarea niciunei părți din cauză și, ca urmare, nu se află nici în situația cererii de Intervenție accesorie.
În concluzie, apelantul – petent a apreciat că cererea de intervenție nu îndeplinește condițiile art. 61 pct. 2 si 3 Cod Procedura Civilă și, în plus, fiind depusă într-o cauză în procedura necontencioasa, este inadmisibilă.
În acest sens, apelantul – petent a susținut că cererea de acordare a personalității juridice a Filialei se soluționează în procedura necontencioasă judiciară prevăzută de Cartea a III-a din Cod Procedură Civilă, art. 527-537.
Or, apelantul – petent a susținut că se află în cazul în care nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, iar conform art. 61 pct. 1 Cod Procedura Civila „oricine are interes, poate interveni într-un proces care se judeca între părți originare.""
Interpretând disp. art. 61 pct. 1 Cod Procedura Civila, apelantul – petent a concluzionat că cererea de intervenție este admisibila doar în procedura contencioasă, deoarece intervenția vizează „un proces care se judeca între părți originare", respectiv reclamant și pârât.
Mai mult, apelantul – petent a susținut că, în procedura necontencioasa, intervenția este Inadmisibilă, întrucât nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, astfel încât, intervenientul nu poate pretinde pentru sine dreptul dedus judecații și nu poate sprijini apărarea uneia dintre părți.
Apelantul – petent a apreciat și că intervenientul nu justifică un interes legitim în promovarea cererii de intervenție principală.
Mai mult, apelantul – petent a susținut că interesul acestuia este unul nelegitim, încercând prin orice mijloace să destabilizeze mișcarea sindicală la nivel de S.C. OMV P. S.A.
Cererea de intervenție nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 62 și art. 63 pct. 1 Cod Procedura Civila, întrucât nu este făcuta în forma prevăzută pentru cererea de chemare în Judecată el nu cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. 1 Cod Procedura Civila, respectiv obiectul cererii.
Or, apelantul – petent a susținut că, așa cum se poate observa, cererea de intervenție nu are obiect, nu se solicită decât respingerea cererii lor, ceea ce nu echivalează cu „obiectul cererii".
Pentru aceste considerente, apelantul – petent a susținut că, cererea este nula absolut, în temeiul art. 174 și următoarele Cod Procedura Civila, întrucât ii lipsește „obiectul”.
Prin urmare, apelantul – petent a solicitat respingerea apelului formulat de SLI P. Suplac M. și menținerea ca legală și temeinică a încheierii din 09.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ .
La termenul de judecată din data de 18.03.2015, apelantul – petent a invocat excepția de netimbrare a apelului declarat de apelantul intervenient, pe care tribunalul a pus-o în discuție în ședință publică.
Examinând excepția de netimbrare, instanța de apel constata că, potrivit art.33 alin. 1 din OUG nr.80/2013, actualizată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Coroborând prevederile art.33 alin.2 din OUG nr. 80/2013 cu disp. art. 470 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul constată că lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de apel poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
În cauză, instanța de control judiciar a pus în vedere apelantului-intervenient obligația de a achita o taxa judiciară de timbru în sumă de 100 lei, stabilită potrivit art.23 alin.1 lit. a cu aplicarea art. 12 lit. b și art. 34 alin. 3 din OUG nr.80/2013, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată (fila 15 dosar apel).
Cum apelantul nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecată stabilit, din data de 18.03.2015, în baza art.248 alin.1 Cod procedura civilă cu aplicarea art.36 alin.2 din OUG nr.80/2013, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată de apelantul-petent și, pe cale de consecința, va anula apelul declarat de S. L. și I. P. SUPLAC-M. împotriva încheierii pronunțate la data de 09.09.2014 de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, ca fiind netimbrat.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
Pe fondul cauzei, examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate de petentul S. NAȚIONAL P., precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că această cale de atac este fondată pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Instanța de control judiciar reține că, în mod justificat, prima instanță a reținut incidența disp. art. 5 din Lg. nr. 62/2011 ce statuează că în absența unor prevederi statutare exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității organizației sindicale se vor aplica dispozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice. Este adevărat că nici în Legea dialogului social nr. 62/2011, nici în cuprinsul Noului cod civil (art. 187 - 243), nu există dispoziții care să interzică acordarea personalității juridice pentru filialele unui sindicat.
Mai mult, conform art. 233 din Codul civil, reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, prin divizare sau prin transformare, cu respectarea condițiilor prevăzute pentru dobândirea personalității juridice în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel.
Tribunalul apreciază ca fiind nefondat punctul de vedere al primei instanțe potrivit căruia ar fi inadmisibilă acordarea personalității juridice unei filiale de sindicat atât timp cât dobândirea personalității juridice este prevăzută prin lege doar pentru sindicate.
În concret, prin sentința civilă nr.8/14.11.2012 a Judecătoriei Câmpina, irevocabilă la data de 27.03.2014, ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 425/2014 a Tribunalului Prahova, s-a luat act de fuziunea prin absorbție, dintre S. Național P., ca sindicat absorbant, și toate celelalte 40 de sindicate absorbite, printre care și S. L. și I. Schela Boldești potrivit hotărârii nr.2/11.10.2012 și nr. 3/26.10.2012 a Conferinței Extraordinare a Sindicatului Național P..
Totodată, conform art. 16 din Cap. IV al Statutului Sindicatului Național P., apelantul-petent are la nivel teritorial filiale cu personalitate juridică. Filialele au organizare, cont și conducere proprie prin care se asigură reprezentarea membrilor de sindicat si funcționează pe bază de statut propriu. Filialele sunt organizate pe structura fostelor sindicate constituite la nivelul zonelor de activitate, fiind compuse din totalitatea membrilor de sindicat cuprinși în zona respectivă de activitate a S.C. OMV P. S.A. (fila 52 dosar fond).
Potrivit dispozițiilor Lg. nr. 62/2011 privind dialogul social, fiecare sindicat se poate organiza în mod liber, conform intereselor membrilor săi, iar apelantul-petent S. Național P. are structura organizatorică stabilită prin statut de sindicat cu filiale cu personalitate juridică.
Instanța de apel reține că stabilirea unei asemenea structuri nu contravine nici unui act normativ, de vreme ce art. 6 alin. 1 lit. h din Lg. nr. 62/2011 dă posibilitatea sindicatului ca, prin statut, să-și stabilească modul în care are loc divizarea, comasarea sau dizolvarea organizației sindicale, transmiterea ori, după caz, lichidarea patrimoniului, observându-se că înființarea de filiale, deși nu este expres prevăzută, nu este totuși interzisă.
Față de toate argumentele expuse, în baza art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă tribunalul va admite apelul declarat de petent împotriva sentinței nr._/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, sentință pe care o va anula, reținând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.
Reținând cauza spre judecare, tribunalul va admite cererea formulată de apelantul-petent și va constata ca fiind îndeplinite condițiile legale pentru acordarea personalității juridice pentru Filiala Schela Boldești, cu sediul în Boldești-Scăeni, ., jud. Prahova, din cadrul apelantului-petent.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, constatând și că în cauză nu poate fi stabilită culpa procesuală a vreuneia dintre părți, tribunalul va lua act că apelantul-petent nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a apelului declarat de apelantul-intervenient, invocată de apelantul-petent.
Anulează apelul declarat de apelantul-intervenient S. L. ȘI I. P. SUPLAC - M., cu sediul în M., Calea Republicii, nr. 33, jud. Bihor, împotriva încheierii de ședință din data de 09.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind netimbrat.
Admite apelul declarat de apelantul-petent S. NAȚIONAL P., cu sediul ales la Cabinetul de Avocatură M. A., cu sediul în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/28.10.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Anulează sentința atacată în tot și, reținând cauza spre rejudecare, admite cererea formulată de apelantul-petent.
Constată ca fiind îndeplinite condițiile legale pentru acordarea personalității juridice pentru Filiala Schela Boldești, cu sediul în Boldești-Scăeni, ., jud. Prahova, din cadrul apelantului-petent.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către apelantul-petent.
Definitivă
Pronunțata în ședința publică, azi, 18.03.2015
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
Ș. O.-C. P.-A. A.
Grefier,
N. L.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. P.A.A./tehnored. S.L.F.
4 ex./02.06.2015
D.f. nr._ – Judecătoria Ploiești
J.f. C. C.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1140/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1175/2015.... → |
|---|








