Uzucapiune. Decizia nr. 2218/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2218/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2218/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P. - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2218
Ședința publică din data de 21 Mai 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă V. P., CNP_, cu domiciliul în București, .. 135-145, ., ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3830/05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. JUDEȚEAN P., cu sediul în Ploiești, .-4, județ P. și AGENȚIA D. S., cu sediul în București, .. 43, sector 1.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 150,00 lei, conform chitanței . nr._ (78)/06.02.2015, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-reclamantă reprezentată de mandatar V. I., lipsind intimații-pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, după care,
Mandatarul apelantei-reclamante, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Mandatarul apelantei-reclamante, având cuvântul, arată că Comisia i-a comunicat faptul că terenul în litigiu nu aparține nici domeniului public, nici domeniului privat, ci aparține fostului Consiliu Popular al Județului Ploiești, fiind în administrarea statului. Arată că OCPI P. a depus la dosar înscrisuri care confirmă ceea ce s-a comunicat. Precizează că au solicitat Biroului Cadastral Câmpina eliberarea unui certificat din care să rezulte că terenul nu este înregistrat, iar uzucapiunea a început din anul 1993. Cu privire la pârâta Agenția D. S. arată că aceasta a fost introdusă în cauză, întrucât a rezultat că terenul a fost înregistrat la Agenția D. S.. Arată că instanța de fond putea concluziona că nu se cunosc succesorii. Solicită casarea sentinței apelate, întrucât instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. Local P. și a se dispune administrarea de probe în soluționarea pe fond a cauzei și a cererii de apel. În subsidiar, solicită casarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul ia act de susținerile părții prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ /25.07.2014, reclamanta V. P. a chemat in judecata pârâții C. Județean P. și Agenția D. S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că defuncta, V. T., mama reclamantei decedată la data de 29.04.2010, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 563 mp, situat în intravilanul comunei Florești, jud. P., tarlaua 4, . posesia exercitată în condițiile legii timp de peste 30 de ani, intabularea terenului menționat în cartea funciară administrată de OCPI P., pe numele reclamantei, în calitate de succesoare legală a defunctei V. T., cu cheltuieli de judecată.
In motivarea actiunii s-a aratat ca în anul 1963, autoritatea locală i-a repartizat defunctei V. T., locuința proprietate de stat situată în ., cu terenul aferent. În baza acestei repartiții s-a perfectat un contract de închiriere pentru locuință și terenul aferent - prelungit în condițiile legislației în vigoare în anul 1994, în temeiul Decretului Lege nr. 61/1990, H.G. 88/1991 și Legea 76/1994 a fost perfectat contractul de vânzare cumpărare nr._/1994 dobândind dreptul de proprietate asupra locuinței și a terenului aferent, inițial în suprafață de 64 mp iar ulterior, prin hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 2066/17.10.2005), în suprafața totală de 808 mp.
Reclamanta a mai arătat faptul că încă din anul 1963, defuncta, V. T., mama sa, a luat în posesie terenul situat în vecinătatea celui aferent locuinței, identificat ca parte din . suprafață de 563 mp, l-a împrejmuit, a plantat pe el pomi fructiferi și a cultivat legume și zarzavaturi și l-a folosit cu această destinație an de an pentru a-și asigura necesarul de fructe, legume și zarzavaturi pentru familie. S-a mai arătat că nici conducerea cooperativei agricole de producție și nici autoritățile comunale, care cunoșteau că posedă și folosește sus-menționatul teren, nu s-au opus în vreun mod, de asemenea, în toată această perioadă nu s-au emis pretenții asupra terenului și nu a fost tulburată în exercitarea posesiei din partea vreunei persoane fizice sau juridice.
Totodată, reclamanta a mai menționat că nici după împlinirea termenului legal de prescripție (1993), V. T., mama reclamantei, nu s-a confruntat cu vreo problemă, a continuat să stăpânească terenul în aceleași condiții ca în perioada premergătoare evenimentelor din decembrie 1989, fiind considerată unanim de către vecini, de către locuitorii comunei și de către autorități ca proprietar legitim – astfel că după o posesie efectivă de aproape 50 de ani reclamanta a găsit de cuviință că trebuie să clarifice statutul juridic al terenului, solicitând primăriei locale sa-i recunoască dreptul de proprietate, pe cale administrativă și să-i emită un titlu de proprietate în condițiile legii, dar fără rezultat. S-a adresat și justiției în contradictoriu cu ., obținând la un moment dat câștig de cauză, dar în final demersurile procesuale au eșuat. A reușit totuși, să obțină prin două hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, soluția că terenul în cauză nu face parte nici din domeniul public al comunei Florești, jud. P. (sentința civilă nr. 279/23.01.2009) și nici din domeniul public al județului P. (sentința civilă nr. 2348/05.10.2011).
A mai arătat că între timp a obținut documente întocmite în anul 1981 (extras din indexul alfabetic al comunei Florești, și extras din registrul posesorilor . terenul s-ar fi aflat în evidența fostului Consiliu Popular Județean P., însă după răsturnarea vechiului regim, C. Județean P. - succesorul de drept al entității premergătoare, nu a preluat niciodată acest teren în administrarea sa.
Pe de altă parte, potrivit unei precizări făcute de Primăria Florești, ar figura în evidența Agenției D. S. ceea ce nu corespunde, însă, realității, întrucât mama reclamantei a devenit proprietară a terenului după o posesie îndelungată exercitată în condițiile art. 1847-1890 C.civ.-1864 (în mod public, continuu, neîntrerupt, netulburată, sub nume de proprietar), împrejurarea că terenul ar figura în anumite evidențe pe numele uneia sau alteia dintre entitățile pârâte fiind irelevantă, câtă vreme din 1963 și până în prezent terenul a fost posedat efectiv numai de V. T., iar după decesul acesteia (2010), prin joncțiunea posesiilor, de către reclamantă, ca succesoare legală - esențial fiind faptul că acest teren nu a făcut parte niciodată din domeniul public al statului sau al uneia dintre unitățile administrativ teritoriale.
A mai arătat reclamanta că nu există nicio dovadă că ar fi făcut parte din domeniul privat al entităților de mai sus, în realitate, terenul a fost anterior anului 1950 proprietate privată, dar în contextul colectivizării, suprafața arabilă de 563 mp, fiind insignifiantă, nu a fost preluată - ca urmare, a rămas în folosința locatarilor din imobilul vecin, iar după anul 1963 a fost preluat - astfel cum s-a menționat în partea introductivă a acțiunii, în posesia efectivă a mamei reclamantei, exercitată în condițiile cerute de lege pentru uzucaparea dreptului de proprietate timp de peste 30 de ani, respectiv până la decesul său în anul 2010, iar în continuare, de către reclamantă care posedă terenul, în aceleași condiții legale și în prezent.
A mai susținut reclamanta că apartenența unui bun imobiliar la domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, nu se prezumă, ci trebuie dovedită - ceea ce în speță nu se poate realiza, câtă vreme în mod real nu a fost preluat niciodată din proprietatea persoanei fizice care l-a avut inițial în proprietatea sau din posesia acesteia. Pe de altă parte, nu există nicio dovadă că ar fi trecut din domeniul privat al statului ori al entităților locale, fiind știută procedura legală a unei asemenea schimbări a statutului juridic al proprietății. Terenul în litigiu nu a figurat niciodată pe lista propunerilor de trecere în domeniul public al comunei Florești sau al județului P., iar ca urmare nu figurează în rândul bunurilor imobile aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 1359/2001 care a aprobat acest statut juridic al proprietăților.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1846, art. 1847-1894 C.civ.-1864 și art. 82 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (text potrivit căruia „în cazul imobilelor pentru care la data începerii posesiei nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune ale Codului civil din 1864") iar în dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei în copie:actul de identitate al subsemnatei, certificatul de deces al numitei V. T., contractul de vânzare-cumpărare nr._/17.11.1994, Sentința civilă nr. 832/18.03.2013 privind dezbaterea succesiunii defunctei V. T., Raportul de expertiză nr. 748/02.06.2011, răspunsul la interogatoriu dat de ., într-o altă cauză, Sentința civilă nr. 2066/17.10.2005, Sentința civilă nr. 279/23.01.2009, Sentința civilă nr. 2348/05.10.2011, Extras din indexul alfabetic al comunei Florești, extras din Registrul posesorilor . OCPI P. nr. 2307/133/18.06.2014.
La data de 29.09.2014 respectiv 03.10.2014 pârâta Agenția D. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu poate avea calitatea de pârâtă în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 245 și 205, alin 2, lit b C proc civ, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei – arătând că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 268/2001, cu modificările și completările ulterioare, pârâta este instituția publică a statului, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului, ce exercită în numele statului, prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului.
S-a mai invocat art. 3 alin. 3 din Legea nr. 268/2001, potrivit căruia „terenurile care urmează să fie retrocedate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, se transmit, la cererea comisiilor județene, comisiilor locale."
Pârâta menționată a mai arătat că potrivit inventarierilor terenurilor efectuate conform alin. 1 al art. 7 din legea menționată, pe teritoriul administrativ al localității Florești, jud. P., pârâta nu deține în patrimoniu suprafețe de teren cu destinație agricolă – astfel că în aceste condiții, având în vedere solicitarea reclamantei de a se constata prin hotărâre judecătorească faptul că mama sa defunctă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului arabil, în suprafață de 563 mp situat în intravilanul corn Florești, jud. P., tarlaua 4, . că nu poate avea calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
La data de 30.09.2014 pârâtul C. Județean P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Județean P. deoarece terenul respectiv nu face parte din domeniul public sau privat al Județului P., aspect care rezultă din actele depuse la dosar, respectiv: adresa nr.15/23.02.2011 emisă de C. județean P. care atestă faptul că terenul în discuție nu se regăsește nici în domeniul public și nici în domeniul privat al Județului P. și sentința civilă nr.2348/2011 pronunțată în soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, definitivă și irevocabilă, prin care instanța a constatat faptul că terenul în discuție nu face parte din domeniul public sau privat al Județului P..
În drept, pârâtul C. județean P. a invocat dispozițiile art.205, 206 C.pr.civ.
La data de 17.10.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta Agenția D. S. prin care a solicitat respingerea excepției invocate ca neîntemeiată arătând că într-adevăr, terenul ce face obiectul cauzei nu face parte din domeniul public sau privat nici al Agenției D. S. și nici al unităților administrativ teritoriale, respectiv . Județean P., menționând faptul că este adevărat că, potrivit unei mențiuni din 1981 cuprinse în Registrul parcelelor, terenul s-ar fi aflat în administrare operativă directă a fostului Consiliu Popular județean P. - în fapt însă, încă din anul 1963 a fost posedat de autoarea reclamantei în mod continuu, netulburat, public și sub nume de proprietar.
De altfel, nici după desființarea în decembrie 1989 a autorității menționate, succesorul în drepturi al entității de mai sus, C. Județean P. nu a preluat terenul în cauză în inventarul bunurilor imobiliare ce constituie domeniul public sau privat al județului, iar la rândul său, . ar fi preluat sau administrat de ea - iar în atare situație, în mod teoretic se poate pune ipoteza că ar fi putut fi preluat în domeniul public sau privat al statului, respectiv în administrarea Agenției D. S. ca instituție publică de stat care exercită în numele acestuia prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului.
A mai arătat reclamanta că împrejurarea că pârâta Agenția D. S. neagă că ar deține în administrare terenul în litigiu nu este de natură să absolve de calitatea procesuală pe care o are în acest proces - specificul instituției uzucapiunii obligând să se solicite constatarea posesiei de lungă durată în contradictoriu cu persoanele fizice sau juridice care ar fi putut invoca un drept real în ipoteza în care nu s-ar fi împlinit termenul legal de uzucapare, iar Agenția D. S. este una dintre aceste entități, faptul că se prevalează de nedeținerea terenului în litigiu neconstituind decât o premisă probatorie pentru soluționarea fondului cauzei.
La data de 17.10.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul C. Județean P. prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, sens în care precizează că terenul ce formează obiectul acțiunii în constatarea uzucapiunii, nu face parte din domeniul public sau privat al județului P..
În opinia reclamantei, întemeiată pe principiile de drept aplicabile în materie, excepția este vădit neîntemeiată, confirmând că terenul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al entității pârâte, dar apreciind că acest fapt este irelevant sub aspectul apărării la care recurge pârâtul - esențial în cauză fiind, în opinia reclamantei, un singur aspect, și anume acela că terenul ce formează obiectul prezentei acțiuni s-a aflat până în anul 1963 în administrarea operativă directă a fostului Consiliu Popular Județean P., fapt ce se deduce dintr-o mențiune făcută în anul 1981 în Registrul de evidență a parcelelor.
A mai arătat reclamanta că după anul 1989, când patrimoniul fostului Consiliu Popular județean P. a fost preluat de actualul Consiliu Județean P., terenul în litigiu nu a fost inclus în inventarul bunurilor mobile și imobile iar de atunci și până în prezent nu apare în nicio evidență a acestei entități, dar ca urmare a faptului că anterior s-a aflat în administrarea operativă directă a Consiliului Popular Județean P., continuatorul personalității juridice de drept public sau privat al entității desființate odată cu Revoluția din 1989, este C. Județean P., ceea ce îi conferă calitatea procesuală pasivă în soluționarea cauzei, cu respectarea principiului contradictorialității, obligația de a sta în cauză în calitate de pârât - de altfel, C. Județean P. fiind unica entitate cu care reclamanta, în calitate de uzucapantă prin posesie îndelungată, se poate confrunta în justiție pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin posesie de lungă durată - sau, altfel spus, C. Județean P., ca succesor în drepturi al fostului Consiliu Popular Județean P., era singura entitate îndrituită să emită pretenții asupra terenului în cauză dacă reclamanta nu ar fi uzucapat terenul în condițiile legii.
Reclamanta a mai susținut că în acest context se impune sublinierea că uzucapiunea poate fi opusă S. ori organelor sale prin care își exercită prerogativele, în considerarea principiului potrivit căruia ca persoană juridică de drept public este egal în fața legii cu orice persoană juridică sau fizică cu care intră în conflict de interese – adăugând și că terenul în litigiu nu a făcut și nu face parte din domeniul public sau privat al statului sau a uneia dintre unitățile administrativ teritoriale, în primul rând, fiind cert stabilit că nu face parte din domeniul public sau privat al . cum se precizează în întâmpinarea Consiliului Județean P., nici în domeniul public sau privat al acestei entități -premise care conduc la concluzia că acțiunea este întemeiată.
In cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâți prin întâmpinare, Judecătoria Câmpina a pronunțat sentința civilă 3830/05.12.2014 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietățiidar reprezintă totodată o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent. Rezultă așadar că în cadrul acțiunii prin care se urmărește constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, calitate procesuală pasivă are fostul proprietar al terenului - reținând că în cauză mama reclamantei a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare dreptul de proprietate asupra unui apartament situat în com. Florești, ., . suprafața de 64,29 mp teren aferent locuinței, iar ulterior, prin sentința civilă nr.2066/17.10.2005 pronunțată de Judecătoria Câmpina s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V. T., fiind obligată Comisia Locală Florești de aplicarea a legilor fondului funciar să înainteze Comisiei Județene propunerea de a se elibera reclamantei titlul de proprietate pentru terenul aferent imobilului construcție mai sus menționat în suprafață de 808 mp.
Prima instanță a mai reținut că reclamanta a susținut că în fapt mama sa a deținut începând cu anul 1963 în plus față de suprafața pentru care s-a eliberat titlul de proprietate și suprafața de 563 mp. - cu privire la proveniența acestui teren reclamanta arătând că acesta a fost anterior anului 1950 proprietate privată, dar în contextul colectivizării, suprafața fiind insignifiantă, nu a fost preluată.
Totodată, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a promovat două acțiuni judecătorești prin care s-a constatat că terenul în suprafață de 563 mp nu face parte din domeniul public al comunei Florești (sentința civilă nr.279/23.01.2009 a Judecătoriei Câmpina) și nici din domeniul public sau privat al Județului P. (sentința civilă nr.2348/05.10.2011) - reclamanta înțelegând să cheme în judecată în prezenta cauză C. județean P. în calitate de continuator al Consiliului Popular P., având în vedere menționarea în registrul de evidență al parcelelor în anul 1981, precum și Agenția D. S., ca instituție publică care exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului.
Instanța a reținut însă că potrivit sentinței civile nr. 2348/05.10.2011 a Judecătoriei Câmpina terenul în suprafață de 563 mp nu face parte din domeniul public sau privat al județului P., motiv pentru care nu se poate aprecia că pârâtul C. Județean P. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ceea ce privește pârâtul Agenția D. S. instanța de fond a reținut că potrivit art.4 lit a din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției D. S., Agenția D. S., instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, în subordinea Guvernului și în coordonarea tehnică a ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, are ca atribuție exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului.
Din probe nu s-a dovedit apartenența terenului la domeniul privat al statului, singura entitate care poate figura în calitate de pârât fiind unitatea administrativ teritorială, respectiv . se desprinde și din art.36 din Legea nr.18/1991 potrivit căruia terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.
Prima instanță a considerat că nu poate avea relevanță sub acest aspect răspunsul la interogatoriu formulat de către Primăria Florești în dosarul nr._, iar prin sentința nr.279/23.01.2009 s-a constatat neapartenența la domeniul public, iar nu și la cel privat al comunei Florești - de altfel, autoarea reclamantei solicitând și anterior, respectiv în dosarul nr.31/2006 al Judecătoriei Câmpina constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune în contradictoriu cu autoritățile locale ale comunei Florești.
Față de aceste considerente instanța de fond a apreciat că în cauză nu au calitate procesuală pasivă C. Județean P. și Agenția D. S., motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către cei doi pârâți și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, reclamanta V. P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în primul rând, față de modul de abordare în cauză, a problematicii „calității procesuale pasive" a celor două entități pârâte i s-a blocat accesul liber la justiție, drept garantat prin art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în al II-lea rând, în cauză s-a încălcat principiul imparțialității judecătorului, precum și principiul egalității părților în fața legii.
În susținerea acestor apărări ce pornesc de la împrejurarea de fapt pe care nu a contestat-o nimeni până în prezent, în sensul că a posedat terenul în litigiu în suprafață de 563 mp, în condițiile legii, din anul 1963, timp de 52 de ani, apelanta-reclamantă a susținut că „in condițiile legii", a exercitat o posesie utilă în deplină concordanță cu prevederile art. 1847-1890 din Codul civil 1864 - rezultând deci, că prin exercitarea posesiei de lungă durată, autoarea sa a beneficiat de instituția juridică a uzucapiunii, ca efect al prescripției achizitive – ca urmare dobândind dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu încă din anul 1983 în contradictoriu cu titularul dreptului real de până atunci - C. Popular Județean P., iar în prezent prevalându-se încă de prescripția de 30 de ani (împlinită în anul 1993) pentru că legea îi conferă efecte absolute.
În consecință exercitarea „acțiunii în uzucapiune" nu are ca finalitate constituirea unui drept, ci doar constatarea pe cale judecătorească a dobândirii dreptului de proprietate prin posesia utilă de peste 30 de ani.
Apelanta-reclamantă a susținut că în pofida cunoașterii cauzei a cadrului juridic pe care-l impune instituția uzucapiunii - inclusiv accepțiunea ce-i este dată de Noul Cod Civil, judecătorul fondului a recurs la o abordare simplistă a calității procesuale a entităților pârâte, în scopul de a opri derularea demersului său procesual în acest stadiu, spre a evita dezbaterea fondului cauzei, deși avea la dispoziție datele din care rezultă faptul că s-a judecat în mai multe procese civile cu . C. Județean pentru recunoașterea dreptului său de proprietate asupra aceluiași teren (fără să se fi putut invoca însă, autoritatea lucrului judecat, raportat la prezenta acțiune), inclusiv faptul că în toate cauzele soluționate, instanțele s-au străduit vizibil să favorizeze poziția procesuală a sus-menționatelor autorități publice, reiterând aceeași abordare părtinitoare, în opinia apelantei, prin care s-a încălcat în mod flagrant principiul egalității părților în fața legii și în fața instanței de judecata.
Apelanta a mai arătat că pe de altă parte soluția adoptată, în sensul soluționării acțiunii formulate „pe excepție" este rezultatul greșitei interpretări a prevederilor art. 36 N.C.P.C. raportate la prevederile art. 1847-1890 C.civ. 1864 si a prevederilor art. 930-934 N.C.C.
Astfel, se arată că potrivit prevederilor art. 82 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil, dispozițiile referitoare la uzucapiune (art. 930-934) se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a noii reglementări - pentru cazurile în care posesia a început anterior momentului de mai sus, cum este și cazul în speță, sunt aplicabile prevederile și dispozițiile Codului Civil 1864 – apelanta întemeindu-și acțiunea în mod special pe prevederile art. 1847-1890, precum și pe celelalte dispoziții conexe ale vechii reglementări.
Apelanta-reclamantă a mai arătat că, recurgând la instituția uzucapiunii, avea obligația de a se judeca cu persoana (persoanele) împotriva cărora a exercitat posesia de lungă durată și care au pierdut dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de peste 30 de ani - această persoană fiind C. Județean P., în calitatea sa de entitate succesoare în drepturi a Consiliului Popular Județean P., care și-a încetat activitatea în luna decembrie 1989, iar faptul că terenul în suprafață de 563 mp s-a aflat în administrarea operativă a Consiliului Popular Județean P. rezultă în mod neîndoielnic din extrasul din „Indexul alfabetic al comunei Florești" și extrasul din „Registrul posesorilor de teren în . anul 1981.
A mai arătat apelanta și împrejurarea că luarea în posesie de către autoarea sa în anul 1963 nu a fost negată de C. Popular J.țean P., iar faptul că după evenimentele din decembrie 1989, Consiliul Județean P. nu a preluat terenul de la entitatea pe care a succedat-o, în inventarul terenurilor ce aveau statut juridic de proprietate privată sau publică, este irelevant - cu atât mai mult cu cât în anul 1993, s-au împlinit 30 de ani de posesie utilă exercitată de autoarea sa, care a dobândit astfel de drept proprietatea terenului – din acest moment, singura problemă care a rămas în sarcina acesteia, iar după decesul său (2010), în sarcina apelantei, a constituit-o concretizarea dreptului dobândit într-un titlu emis pe cale administrativă sau prin hotărâre judecătorească, ceea ce nu a reușit să obțină în pofida multiplelor demersuri efectuate în ultimii 10 ani.
Apelanta a mai susținut că prevederile art. 1049-1052 N.C.P.C., pornind de la premisa că uzucapiunea se consumă instantaneu prin împlinirea termenului de exercitare a posesiei ipso jure, instituie o procedură specială privitoare la înscrierea dreptului dobândit prin uzucapiune din care rezultă pregnant persoana care trebuie să aibă calitate procesuală pasivă, si anume „vechiul proprietar sau succesorul acestuia, dacă îl cunoaște" (art. 1050 alin. 2 N.C.P.C.) - aceasta, în considerarea faptului că instanța investită dispune emiterea unei somații care se afișează la sediul imobilului în litigiu, la sediul instanței, la OCPI, la sediul primăriei precum și publicarea ei în două ziare de largă răspândire. Judecarea cauzei va avea loc după un termen de 6 luni, timp în care persoanele interesare pot formula opoziție – iar potrivit acestei proceduri, dacă vechiul proprietar nu este cunoscut iar terții nu au formulat opoziție, cererea de uzucapiune se soluționează în camera de consiliu, după ascultarea reclamantului și audierea a doi martori propuși de acesta.
Apelanta a menționat totodată că este adevărat că vechea reglementare, aplicabilă în cauză este mai complexă, dar aceasta nu înseamnă că judecătorul trebuie să o facă inaccesibilă - în speță apreciind că deși a dovedit că terenul, în perioada în care autoarea sa a început să exercite o posesie utilă asupra acestuia, figura în administrarea Consiliului Popular Județean P. iar succesorul de drept al entității de mai sus - C. Județean P., înființat în anul 1990, nu a preluat niciodată acest teren în inventarul său, judecătorul fondului a acceptat cu ușurință excepția potrivit căreia nu ar avea calitate procesuală pasivă, motivând, pe baza simplei negări a autorității pârâte, că terenul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al județului P., deși apelanta nu a susținut o asemenea teză, ci dimpotrivă a insistat pe considerentul că s-a aflat în administrarea operativă a fostului Consiliu Popular Județean P., entitate al cărei succesor în drepturi este C. Județean P., care însă nu a preluat terenul în litigiu, odată cu celelalte active ale instituției desființate. Cum însă a avut această obligație, pe care nu și-a îndeplinit-o în condițiile legii, în opinia apelantei îi revine obligația a sta în justiție în locul entității pe care a succedat-o.
De asemenea, apelanta-reclamantă a arătat că prima instanță face trimitere la . terenul în litigiu trebuie să facă parte din domeniul public sau privat al acestei unități administrativ-teritoriale, făcând trimitere și la prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991, text potrivit căruia terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor.
Apelanta susține însă că simpla analiză a acestui text evidențiază grava eroare în interpretare comisă de prima instanță, în sensul că prevederile art. 36 din Legea 18/1991, nu sunt aplicabile în cauză întrucât: terenul în litigiu nu a avut niciodată statut juridic de imobil proprietatea statului, ci s-a aflat în patrimoniul Consiliului Popular Județean P. - or, textul se referă exclusiv la terenurile proprietatea statului; terenul nu s-a aflat în administrarea primăriei niciodată și cu atât mai puțin „la data prezentei legi" cum prevede expres textul în discuție; trecerea din proprietatea statului în proprietatea comunei, trebuia să aibă loc la cererea Comisiei Județene, ceea ce în perioada 1991-2014 nu s-a făcut, iar dacă s-a făcut cumva pe parcursul judecății în prezenta cauză sau în cele anterioare, pentru a paraliza în mod abuziv dreptul său legitim a cărui ocrotire în justiție a cerut-o, demersul „pro domo" ce s-ar invoca, nu poate produce efecte juridice.
Apelanta a mai subliniat că ceea ce este esențial în cauză, este doar faptul că autoarea sa a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani, iar statului, comunei Florești ori Consiliului Județean P., le opune prescripția achizitivă în fața oricărei pretenții față de terenul în litigiu, iar calitatea procesuală de pârât a Consiliului Județean P. o justifică prin faptul că vechiul proprietar, neposesor - C. Popular Județean P. s-a desființat iar noua entitate este succesor în drepturi a celei desființate - că, și-a exercitat obligațiile de succesor în drepturi sau nu și le-a exercitat, constituind un aspect irelevant în această cauză ce are ca obiect uzucapiunea.
Oricum, apelanta apreciază că trebuie să se judece cu această entitate pârâtă, nu cu oricine altcineva la care face trimite prima instanță în scopul vădit de a-i obstrucționa dreptul la o judecată pe fondul cauzei și cu finalitatea de a da satisfacție unei autorități județene, care în optica magistratului cauzei, nu trebuie să piardă, chiar dacă poziția sa procesuală este exercitată cu rea-credință.
Față de considerentele expuse, solicită admiterea apelului, desființarea soluției apelate și rejudecând cauza să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul P., cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 20.02.2015.
In raport de motivele de apel, pârâta Agenția D. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, întrucât apelanta nu critică hotărârea primei instanțe, prin care s-a reținut și lipsa calității procesuale pasive a Agenției D. S., iar pe de altă parte în cuprinsul apelului, nu se regăsește nicio referire la modul în care prima instanța a dezlegat susținerile formulate prin întâmpinare, referitoare la neîntrunirea calității de titular al obligației ce formează conținutul raportului de drept material dedus judecății.
În aceste condiții, solicitarea de "desființare" a sentinței apelate și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. este neîntemeiată, luând în considerare disp. art. 480, alin 2 C proc civ, potrivit căruia în caz de admitere instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.
Mai arată intimata - pârâtă că nu deține date suficiente în ceea ce privește apartenența sau nu a suprafeței de 563 mp la C. Județean P., însă față de susținerile reclamantei, din cererea de chemare în judecată potrivit cu care acest teren figurează în intravilanul . că, hotărârea de fond este legală și temeinică, și în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.
Așadar, așa cum a susținut în fața instanței de fond, conform inventarierilor terenurilor efectuate conform alin 1 al art. 7 din Legea nr. 268/2001, în intravilanul loc Florești, jud. P., ADS arată că nu deține în patrimoniu suprafețe de teren cu destinație agricolă, iar în aceste condiții, raportat la solicitarea reclamantei de a se constata prin hotărâre judecătorească faptul că autoarea sa a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 563 mp situat în intravilanul corn Florești, jud. P., tarlaua 4, . evident că, hotărârea instanței fondului este temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.
La data de 13.03.2015, pârâtul C. Județean P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta-reclamantă V. P. ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, având în vedere că aceasta a admis în mod corect excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Județean P. deoarece terenul în cauză nu face parte din domeniul public sau privat al Județului P., aspect care rezultă din actele depuse la dosar, respectiv adresa nr.15/23.02.2011 emisă de C. județean P. și sentința civilă nr.2348/2011 pronunțată în soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, definitivă și irevocabilă – constatând în mod corect faptul că, întrucât nu s-a dovedit apartenența terenului la domeniul privat al statului, singura entitate care poate figura în calitate de pârât este unitatea administrativ-teritorială, respectiv .> În drept, întâmpinarea este întemeiată pe disp.art. 205,206 C.pr.civ.
La data de 25.03.2015 apelanta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul C. Județean P. prin care a solicitat să se constate că susținerile ce constituie apărarea entității în cauză sunt vădit neîntemeiate, iar C. Județean P., atâta vreme cât invocă faptul că terenul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al județului, nu are niciun interes să se opună admiterii acțiunii sale – precizând și că nici nu a susținut că terenul în litigiu ar aparține Consiliului Județean P. ci, dimpotrivă, a învederat că acest teren s-a aflat illo tempore în administrarea fostului C. Popular Județean P., drept real pe care nu l-a exercitat, din moment ce din anul 1962 era un teren abandonat, pe care autoarea sa l-a luat în posesie și l-a stăpânit până la decesul său (30.04.2010) dată de la care îl stăpânește reclamanta, motiv pentru care acțiunea formulată a fost introdusă în contradictoriu cu C. Județean P. pentru simplul fapt că autoarea sa a beneficiat de prescripția achizitivă, al cărei termen s-a scurs timp de 28 de ani împotriva Consiliului Popular Județean P., iar de la 01.01.1990, încă 2 ani împotriva Consiliului Județean P..
De unde concluzia, în opinia apelantei-reclamante, că entitatea pârâtă C. Județean P. are calitatea procesuală pasivă, în primul rând ca entitate succesoare în drepturi a fostului C. Popular Județean P., iar în al II-lea rând, în nume propriu, pentru perioada 1990-1992 când termenul de prescripție achizitivă până la împlinirea prescripției de 30 de ani, s-a scurs în contradictoriu cu C. Județean P..
A mai susținut apelanta că, după introducerea prezentei acțiuni, C. Județean P., de conivență cu Primarul Comunei Horești, au întocmit formalități prin care în mod fraudulos, terenul în litigiu a fost transferat în domeniul privat al Comunei Florești, iar ca urmare la 18.11.2014 a fost intabulat pe numele acestei entități comunale - această manevră frauduloasă, nefiind însă de natură să producă efecte juridice, deoarece în cauză este esențial doar statutul juridic al terenului la data introducerii acțiunii (25.07.2014).
A mai arătat apelanta și că prescripția achizitivă de 30 de ani s-a împlinit în anul 1992 iar prezenta acțiune are ca finalitate doar constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, acțiunea sa fiind guvernată din punct de vedere juridic de prevederile Codului Civil 1864, însă nu pot fi ignorate anumite dispoziții ale Noului Cod Civil, cum ar fi spre exemplu, textul art. 920, dar mai cu seamă prevederile art. 1036 alin 2 NCPC, care circumscriu conținutul acțiunii în uzucapiune, inclusiv persoana care trebuie să aibă calitatea de pârât: vechiul proprietar sau succesorul acestuia, dacă se cunoaște.
Cât privește susținerea pârâtului C. Județean P., în sensul că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al comunei Florești și că, în consecință, această entitate ar trebui să aibă calitatea procesuală pasivă în cauză, subliniază încă o dată că la data introducerii acțiunii (25.07.2014) operațiunea frauduloasă nu avusese încă loc - esențial fiind să se judece cu persoana fizică sau juridică față de care s-a scurs termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani, iar, aceasta este C. Județean P., în dubla sa calitate la care a făcut referire.
Cu privire Ia . juridică de drept administrativ, apelanta-reclamantă precizează că deși terenul se află în raza sa teritorială, acesta nu a făcut parte niciodată din domeniul public sau privat al comunei - aspect dovedit cu prisosință chiar prin precizările exprese ale Primarului, într-o altă cauză civilă (dosarul_ al Judecătoriei Câmpina).
Mai arată că esențial în cauză, este faptul că terenul a figurat scriptic în evidența Consiliului Popular Județean P., dar efectiv nu a fost preluat niciodată în administrarea autorității respective, ceea ce a creat premisa ca autoarea sa să-l preia în posesie în anul 1962 și să-l uzucapeze în condițiile legii - de aceeași pasivitate dând dovadă și succesorul în drepturi al entității sus-menționate, care nu s-a preocupat să preia întregul patrimoniu al instituției desființate după evenimentele din decembrie 1989, iar ca urmare termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani s-a scurs în perioada 1990-1992 și împotriva noii entități ce s-a creat în locul celei desființate, respectiv C. Județean P..
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Apelanta reclamantă a criticat sentința instanței de fond apreciind că derularea procesului în fața primei instanțe s-a făcut . cu încălcarea principiilor imparțialități judecătorului și egalității părților în fața legii, în condițiile în care, în opinia apelantei a fost favorizată poziția procesuală a autorităților publice în detrimentul apelantei persoană fizică căreia prin soluția pronunțată i s-a obstrucționat practic accesul la justiție.
Totodată, apelanta a apreciat că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, este rezultatul greșitei interpretări a prevederilor art.36 NCPC raportate la prevederile art.1847-1890 cod civil vechi și 930-934 din Noul cod civil.
Analizând considerentele sentinței apelate, tribunalul constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a cauzei în raport de probatoriile administrate și de prevederile legale incidente.
Astfel, soluția pronunțată de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâți cu consecința respingerii acțiunii formulate, în sensul arătat, nu este rezultatul pretinsei „favorizări” a autorităților publice, astfel cum susține apelanta, ci rezultatul aplicării prevederilor legale, în condițiile în care apelanta – reclamantă a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren arabil situat în intravilanul ., în temeiul uzucapiunii de lungă durată, respectiv prin posesia exercitată timp de peste 30 de ani - acțiunea fiind însă formulată în contradictoriu cu C. Județean P. și Agenția D. S..
În ce privește aprecierea primei instanțe cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Județean P., tribunalul constată că în mod corect s-a reținut că în condițiile în care uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății reprezintă totodată o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent, acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, nu se poate soluționa decât în contradictoriu cu fostul proprietar al terenului.
În cauză apelanta – reclamantă a înțeles să cheme în judecată C. Județean P., în calitate de continuator al Consiliului Popular P., având în vedere mențiunea din registrul de evidență al parcelelor din anul 1981 (extras din registrul posesorilor - . terenul s-ar fi aflat în evidența fostului Consiliu Popular Județean P..
Împrejurarea arătată a făcut însă obiectul verificărilor în cuprinsul dosarului civil nr._ al Judecătoriei Câmpina, în care a fost admisă acțiunea precizată formulată la acel moment de apelanta - reclamanta V. P. și s-a constatat că terenul în suprafață de 563 mp. situată în intravilanul ., P. A138, identificată și printr-un raport de expertiză tehnică topografică întocmit de expert tehnic P. D. – respectiv suprafața care formulează și obiectul prezentei cereri de chemare în judecată – nu face parte din domeniul public sau privat al Județului P., astfel cum rezultă din sentința civilă nr.2348/ 05.10.2011, pronunțată în dosarul sus menționat, rămasă definitivă și irevocabilă potrivit mențiunii de pe copia sentinței arătate, depusă la filele 29-30 dosar fond.
Mai mult situația arătată a fost confirmată prin adresa nr.15/ 23.02.2011 emisă de C. Județean P. care atestă, de asemenea, că terenul în litigiu nu se regăsește nici în domeniul public nici în domeniul privat al Tribunalului P. – împrejurare față de care nu pot fi reținute susținerile apelantei, care invocă aspecte ce țin de administrarea respectivului teren în decursul timpului, respectiv faptul că acesta s-ar fi aflat în administrare fostului Consiliu Popular Județean P. ca antecesor al actualului Consiliu Județean P. și nicidecum de proprietatea asupra aceluiași teren, chiar apelanta precizând de altfel că „nici nu a susținut că terenul în litigiu ar aparține Consiliului Județean P..
Având în vedere considerentele reținute, în raport de aspectele arătate anterior cu privire la persoana care poate avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în uzucapiune, respectiv fostul proprietar al terenului - tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că pârâtul C. Județean P. nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză față de obiectul concret al acesteia, astfel cum a fost formulată de apelanta – reclamantă și în consecință soluția de respingere a acțiunii față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, este una temeinică și legală.
În ce privește calitatea procesuală pasivă a celeilalte pârâte, Agenția D. S. chemată în judecată de apelanta – reclamantă ca instituție publică ce exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului, tribunalul apreciază, de asemenea, că instanța de fond a pronunțat o soluție legală, reținând că potrivit art.4 lit. a din Legea nr.268/2001, cu modificările și completările ulterioare, pârâta intimată menționată este instituția publică a statului cu personalitate juridică, aflată în subordinea guvernului, ce exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinația agricolă aparținând domeniului privat al statului.
După cum a precizat însă pârâta – intimată menționată, în legătură cu care, de altfel, se constată că apelanta – reclamantă nu a formulat critici concrete în prezentul apel, se constată totuși că potrivit inventarierii terenurilor conform art.7 alin.1 din Legea nr.268/2001, pe teritoriul administrativ al Localității Florești, jud.P., Agenția D. S. nu deține în patrimoniu suprafețe de teren cu destinația agricolă - situație față de care în cauză nu se justifică nicio calitate procesuală pasivă în ceea ce o privește.
Pe de altă parte prin sentința civilă nr.279/23.01.2009 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Câmpina, rămasă de asemenea definitivă și irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat că terenul în cauză nu face parte din domeniul public al Comunei Florești, respectiv din totalitatea bunurilor mobile sau imobile aparținând statului sau unității administrativ-teritoriale care prin dispozițiile legii sau prin natura lor sunt de uz sau interes public si se supun regimului juridic administrativ, fără a se constata însă neapartenența respectivului teren la domeniul privat al Comunei Florești, respectiv la totalitatea bunurilor mobile si imobile care aparțin statului sau unităților administrativ teritoriale, care nu sunt afectate unui interes general, acestea fiind alienabile, prescriptibile si supuse unui regim juridic de drept privat, și care aflându-se în circuitul civil, pot fi înstrăinate, concesionate ori închiriate conform legii, si pot fi dobândite de orice persoana fizica sau juridica.
Având în vedere toate considerentele arătate anterior, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, care nu este de natură ar afecta în vreun fel accesul la justiție al apelantei reclamante, care pur și simplu nu a creat cadrul procesual legal corespunzător solicitărilor formulate prin cererea de chemare în judecată, având însă deschisă în continuare această cale, însă cu respectarea prevederilor legale.
În consecință, tribunalul va aprecia apelul formulat în cauză ca fiind nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare urmând ca, în baza disp. art. 296 C.pr.civ, să păstreze în tot sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă V. P., CNP_, cu domiciliul în București, .. 135-145, ., ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3830/05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. JUDEȚEAN P., cu sediul în Ploiești, .-4, județ P. și AGENȚIA D. S., cu sediul în București, ..43, sector 1, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. M. C. A. M.
GREFIER,
M. D. B.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. C.A.M./tehnored. R.C.
5 ex./30.10.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Câmpina
j.f. T. A. C. A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2133/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2255/2015.... → |
|---|
