Contestaţie la executare. Decizia nr. 1364/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1364/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 985/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr. _/281/2011**
DECIZIA CIVILĂ NR.1364
Ședința publică din data de 04.11.2014
PREȘEDINTE: N. C.
JUDECĂTORI: A. G. H.
C. A. M.
GREFIER: M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă . P. M., CUI RO_ cu sediul în comuna P. M., ., nr. 17, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.9760/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamanta . PRIMAR, C._, cu sediul în . Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta pârâtă reprezentată de avocat G. D. și intimata reclamantă reprezentată de avocat M. I. V..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar copia adeverinței medicale, prin care face dovada imposibilității prezentării la termenul anterior.
Părțile prezente, prin apărători, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului apelului.
Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului astfel cum a fost precizat, în principal casarea hotărârii și, în baza art.312 alin6 C.pr.civilă trimiterea cauzei spre judecare în primă instanță Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova.
Arată că, în speță, competența materială în primă instanță pentru judecarea prezentului litigiu aparținea Tribunalului Prahova-secția de contencios administrativ și fiscal, iar nu Judecătoriei Ploiești.
Apreciază că, fiind vorba despre o necompetență absolută a instanței, aceasta poate fi invocată direct în fața instanței de recurs.
Astfel, arată că raporturile părților din prezenta cauză sunt guvernate de dreptul administrativ, ce vizează modalitatea în care sunt puse în valoare bunuri aflate în prezent în domeniul privat al reclamantei, conform unei hotărâri a Consiliului Local.
Solicită trimiterea cauzei la secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova, fiind singura competentă în soluționarea acesteia.
În subsidiar, solicită modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză, pronunțând o soluție prin care a dat mai mult decât s-a cerut; nu a luat în considerare nici un fel de apărare, nu a făcut referire la probele administrate în cauză și la modalitatea în care au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
Totodată, apreciază că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință începând cu luna martie 2008, în condițiile in care prima și singura notificare emisă de reclamantă către pârâtă datează din martie 2011, astfel că instanța de fond nu putea să oblige pârâta la sume de bani către reclamantă din martie 2008, mai ales că la acest moment reclamanta nici nu avea titlu de proprietate asupra terenului, iar decizia Curții Constituționale nici nu fusese pronunțată.
Instanța de fond nu a avut în vedere că abia în luna martie 2011 reclamanta a trimis o notificare pârâtei cu privire la teren și, până atunci reclamanta a stat în pasivitate, nefăcând nici un demers în vederea clarificării situației terenului.
În continuare, arată că recurenta știa, la acel moment, respectiv în 2011, că deține în proprietate terenul în baza adeverinței depusă la dosarul cauzei, din care rezultă că în anul 1964 aceasta l-a cumpărat de la M. S., reclamanta neaducându-i niciodată la cunoștință dreptul ei de proprietate sau că ar dori să-i fie restituit, sau să vândă, închirieze terenul.
Solicită a se avea în vedere că procesul verbal de conciliere este neclar și nu precizează la ce sume se referă și cu ce titlu sunt datorate aceste sume.
Totodată, consideră că recurenta deține cel puțin un drept de superficie asupra terenului de sub construcții, datorită faptul că deține proprietatea asupra construcției și, pe cale se consecință, deține un drept de folosință asupra terenului aferent; în nici un caz nu poate fi obligată la plata unor sume de bani cu titlu de lipsă de folosință și pentru terenul de sub construcții, asupra căreia recurenta are drept de superficie. Arată că în cazul admiterii soluției de modificare a hotărârii instanței de fond, înțelege să solicite obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante, având cuvântul în dezbateri, arată că, în primă fază, când a fost depus recursul inițial, nu a fost invocată această excepție a necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești în ceea ce privește soluționarea în primă instanță a acestui litigiu. În fața instanței – secția a II-a civilă au fost depuse precizări suplimentare prin care această excepție a fost invocată.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Sub un prim aspect, în ceea ce privește excepția invocată prin precizările depuse la dosarul cauzei, solicită a se avea în vedere că Judecătoria Ploiești a fost legal investită, fiind competentă material și teritorial să judece pricina în raport de dispozițiile procedurale, această acțiune fiind o acțiune în pretenții, ce se raportează în mod strict la un teren aflat în domeniul privat al localității P. M..
Arată că, în cauză nu se discută despre domeniul public sau despre raporturi ce țin de sfera contenciosului administrativ în nicio modalitate, sens în care solicită respingerea excepției invocată.
În ceea ce privește fondul cauzei, solicită a se avea în vedere un aspect esențial, în sensul că intimata în cauză este proprietara unei suprafețe de teren de 826 mp situată în centrul satului Pietroșani, . Prahova, iar potrivit art.480 cod civil este îndreptățită să exercite toate prerogativele dreptului de proprietate, constând în posesie, folosință și dispoziție; în realitate însă, aceasta este împiedicată să uzeze de aceste prerogative având în vedere că terenul este ocupat de construcții edificate de către recurentă.
Arată că, în prealabil formulării prezentei acțiuni, între părțile din prezenta cauză, au existat discuții în ceea ce privește folosința acestui teren și acordarea unei anumite sume pentru acest drept de folosință, aceste discuții au fost concretizate prin procesul verbal de conciliere din data de 08.03.2011 depus la dosarul cauzei, pe fond; deși recurenta și-a asumat anumite obligații pentru plata respectivei folosințe asupra terenului, niciodată nu a încercat și nu a uzat de aceste obligații pe care și le-a asumat anterior.
Ca atare, arată că, indiferent de schimbarea poziției procesuale la acest moment, consideră că sunt recunoscute oricum pretențiile intimatei-reclamante și prin procesul verbal de conciliere menționat anterior, fiind de reținut că suprafața în litigiu nu a făcut obiectul vreunui contract de comodat sau a oricărui act juridic care să dea dreptul recurentei pârâte de a putea folosi în mod gratuit suprafața de 826 mp, iar aceasta nu poate proba în nicio modalitate existența unui drept de folosință sau proprietate asupra terenului.
Solicită a se avea în vedere și dispozițiile Deciziei nr.913/2009 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art.107 alin.1 din Legea nr. 1/2005, act normativ invocat de pârâtă ca fiind temei juridic său de folosință; cum această decizie este obligatorie și aplicabilă și în prezenta cauză, apreciază că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de recurentă.
În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, chitanța fiind depusă în dosarul asociat ce a fost în fața Secției a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul, solicită a se avea în vedere aspectele prezentate pe larg și în concluziile scrise ce le depune la dosarul cauzei.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
TRIBUNALUL
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data a chemat în judecată pe pârâta . P. M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei_ lei, din care 28.472 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință și 4.433 lei reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal, până în luna noiembrie 2012, precum și a dobânzii legale aferente debitului principal în continuare, până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că este proprietar al suprafeței de teren de 826 mp situată în . M., jud. Prahova, teren pe care pârâta a edificat o construcție și pentru care nu a achitat chiria aferentă.
În anexă la cerere, reclamanta a depus înscrisurile de la filele 6-10 dosar.
În drept, au fost invocate disp. art. 483 c.pr.civ.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată
Sub aspect probatoriu, au fost încuviințate probele cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă.
P. sentința nr 9760/29.05.2013 Judecătoria Ploiești a admis cererea precizată formulată de reclamanta . PRIMAR și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 32.905 lei, din care 28.472 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință și 4.433 lei reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal, până în luna noiembrie 2012, precum și a dobânzii legale aferente debitului principal în continuare, până la achitarea integrală a debitului, și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.728 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamanta este proprietar al suprafeței de teren de 826 mp situată în . M., jud. Prahova, teren pe care pârâta a edificat o construcție.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză de rezultă că terenul este folosit de pârâtă, aceștia având construită o clădire de birouri și spații comerciale pe acesta.
Din aceleași mijloace de probă mai reține instanța că pârâta nu invocă niciun drept de proprietate sau alt drept real asupra suprafeței de teren în discuție, apărarea sa fiind construită doar pe aspectul existenței unui drept de folosință gratuită asupra acestuia, în virtutea prevederilor art. 107 alin. 1 din legea nr. 1/2005, susținând că este o cooperativă meșteșugărească.
Asupra acestei apărări, instanța observă în prealabil faptul că deși inițial pârâta a fost o cooperativă meșteșugărească, în prezent aceasta este o simplă societate comercială, astfel încât nu mai beneficiază de privilegiile și facilitățile recunoscute unei cooperative meșteșugărești. În plus, prin decizia nr. 913/2009 textul de lege invocat de către pârâtă a fost declarat neconstituțional, în măsura în care instituie un drept de folosință gratuită asupra terenului. În aceste condiții, această apărare a pârâtei va fi înlăturată.
Conform disp.art.494, alin.1 Cod Civil, dacă construcțiile au fost făcute de o persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul sau de a îndatora acea persoană să le ridice.
Art.492 C.Civ a instituit prezumția legală că orice construcție este prezumată a fi făcută de proprietarul terenului, revenind pârâtei sarcina probei de a răsturna această prezumție legală.
Deși prezenți în instanță, pârâții nu au solicitat probe în apărare, pentru a dovedi buna lor credință la momentul edificării construcției, arătând doar că au construit pe terenul care le aparține.
P. construcția edificată, pârâta a încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, drept fundamental, consacrat de Constituție și de art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, respectiv, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.
Conform dispozițiilor articolului 480 cod civil, proprietatea este dreptul unei persoane de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele prevăzute de lege. P. acțiunea sa pârâta a împiedicat reclamanții să folosească terenul, proprietatea lor, astfel încât instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 32.905 lei, din care 28.472 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință și 4.433 lei reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal, până în luna noiembrie 2012, astfel cu a fost calculată în raportul de expertiză întocmit în cauză.
Fiind în culpă procesuală, instanța în baza dispozițiilor art.274 cod de procedură civilă va dispune obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 5.728 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs recurenta-pârâtă . P. M., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
1 - Instanța de fond,, a încălcat prevederile art. 107 indice 1 din Legea nr.1/1005, Lege modificată și republicată în data de l0 iunie 2013 în baza Dec. Curții Constituționale nr.913/23.06.2009, OUG nr.37/2011 și Leg. nr.71 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Cod. Civ.
2 -Chiar dacă prin Dec. Nr.913/23.06.2009 art.107 din Leg.Nr. 1/2005 a fost declarat neconstituțional, Parlamentul României a modificat acest articol in sensul că se lasă în folosință gratuită aceste terenuri până la trecerea lor cu plata în proprietatea cooperativelor.
3 -Aliniatul 2 din același articol de Lege prevede: " În situația în care autoritatea administrației publice centrale sau locale decide înstrăinarea bunurilor imobile din proprietatea lor privată, care sunt în folosința societăților/organizațiilor cooperative, acestea beneficiază de un drept de preemțiune la cumpărarea acestora, precum și de un drept de preferința în cazul concesionarii acestora."
4 -Aliniatul 3 din același articol de lege, prevede: " Oferta de vânzare, concesionare, sau închiriere, cuprinzând datele de identificare a imobilului care se înstrăinează, se concesionează sau se închiriază și prețul se comunică prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire societății cooperative respective
5-Aliniatul 4 prevede ". Dacă în termen de 45 de zile de la data primirii ofertei de vânzare, concesionare sau închiriere, societatea cooperativă nu și-a exprimat voința de a cumpăra, de a primi în concesiune sau de a închiria imobilul respectiv, acesta se poate vinde ."
6-Din prevederile imperative prevăzute de legea 1/2005 modificată și republicată, reiese cu claritate că instanța de fond în pronunțarea sentinței a încălcat grav prevederile legislației române în materie.
7-Nu este admis faptul necunoașterii legii de către o instanță judecătoreasca din România.
8 -Reiese cu claritate și fără urmă de echivoc că terenul în suprafața de 826 mp. se află în folosința gratuită a Cooperativei de Consum P. M..
9-P. P. Marii nici înainte și nici până la această dată, nu a folosit niciuna din procedurile prevăzute de art.107 din legea 1/2005 modificată și republicată.
10-Ca si expertul contabil, autoritatea publică locală s-a bazat pe necunoașterea legii de către judecătorul în cauză.
Recurenta se întreabă de ce i-a trebuit instanei de fond un termen foarte mare respectiv: 22.05.2013 și respectiv 29.05.2013 de a da o pronunțare, când nici măcar nu a studiat Leg.1/2005 actualizată.
11 -Singura motivare din Sent.Civ.Nr.8813/14.05.2013 este: "că art.107 din leg. nr.1/2005 a fost declarat neconstituțional.
12-Chiar dacă acest articol de lege nu ar fi fost modificat și ar fi rămas abrogat prin dec. nr 913/2009, instanța de fond prin sentința dată nu a analizat nimic din fondul problemei deduse spre judecată respectiv:
Nu a analizat faptul că aceste construcții sunt edificate de către Cooperativa de Consum înființată prin Decretul Nr. 1331/1949.
Totodată, pe terenul în suprafață de 826 mp. în afara terenului de sub construcții, se află teren liber pentru care reclamanta a putut și poate să-l folosească oricând și cum dorește .
Ca și expertul contabil instanța de fond nu a observat că pe terenul de |sub construcții pârâta în conformitate cu prevederile art.492-494 are un drept de servitute, ea fiind proprietara complexului de la Pietroșani din anul 1963.
Nu a analizat faptul că aceste terenuri au fost intabulate în 28.10.2010, data când proprietar este reclamantul și nu s-a sesizat la faptul că proprietarul nu a transmis pârâtei - recurente încheierea nr._/28.10.2010, încheiere pentru care proprietari avea un drept de reexaminare .
Trecând lapidar peste fondul cauzei deduse spre judecata, instanța de fond face o confuzie crasă confundând Cooperativa de Consum cu Cooperativa Meșteșugărească. Așa cum a menționat în întâmpinare Cooperativa de Consum P. M. a fost înființată prin Decretul nr.l331/02.04.1949, iar după anul 1990 a funcționat în baza Legilor cooperației respectiv: 67/1990; 109/1996 și Legea 2005 neschimbându-și niciodată obiectul de activitate.
În motivarea sentinței recurate, instanța de fond constată că a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei. Fals: acest drept nu a fost încălcat niciodată. Construcțiile au fost edificate în anul 1963, iar conform adeverinței depuse la dosarul cauzei terenul a fost cumpărat de la o persoana fizică, terenurile erau în circuitul civil. Construcția a fost edificată ca fiind singura care putea satisface nevoile de consum ale populației din mediul rural, respectiv din . alimentare.
Nu a analizat faptul că dobânzile impuse spre plată nu aveau cum să fie calculate din 2009 deoarece terenul a fost intabulat în 28.10. 2010 iar pârâta nu a fost pusă în întârziere așa cum prevede art.252 din cod.civ.
Având în vedere aceste motive coroborate cu cele invocate la instanța de fond și cu probele de care se va folosi, solicită admiterea recursului și desființarea în totalitate a sentinței civile nr. 9760/29.05.2013 ca netemeinică și nelegală.
La data de 05.05.2014, recurenta pârâtă a depus o precizare a motivelor de recurs, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Ploiești în ceea ce privește soluționarea în primă instanță a acestui litigiu.
Raporturile părților în prezentul dosar sunt guvernate de dreptul administrativ, întrucât este vorba de un litigiu ce vizează modalitatea în care sunt puse în valoare bunuri aflate în proprietatea privată a unității administrativ teritoriale . unei hotărâri de Consiliu Local. În cadrul acestui litigiu a ridicat probleme ce țin exclusiv de sfera dreptului administrativ, de exemplu, dreptul de folosință gratuită asupra terenului.
Arată recurenta că, în sprijinul celor susținute de aceasta vine și încheierea de ședință din data de 04.12.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția a I a Civilă în cadrul prezentului dosar, prin care această secție, a transpus cauza la Secția a II a de contencios administrativ și fiscal.
Având în vedere transpunerea cauzei la această secție, consideră pârâta că, instanța competentă era cea de contencios administrativ, respectiv Tribunalul Prahova, hotărârea fiind dată de o instanță necompetentă material.
Critică pârâta sentința arătând că, instanța nu s-a pronunțat asupra celui mai important aspect al cauzei supus judecății, care reprezintă esența litigiului, respectiv situația juridică actuală a terenului și nu a avut în vedere că intimata nu a notificat-o niciodată cu privire la faptul că folosința gratuită ar fi încetat.
Se susține că, până la clarificarea modului în care a deținut și deține terenul în cauză, nu se poate discuta despre o sumă de bani, ce trebuie achitată de pârâtă, arată aceasta, cu titlu de lipsă de folosință, chirie.
În motivarea făcută, instanța se contrazice, invocând pe de o parte prevederile legale referitoare la constructorul de bună credință pe terenul altuia și pe de altă parte, dispozițiile care prevăd că orice construcție e prezumată a fi făcută de proprietarul terenului.
Instanța de fond în mod greșit a considerat că are de achitat sume de bani către reclamantă datorită faptului că aceasta nu poate folosi terenul proprietatea sa, pârâta susținând că are edificată pe acesta o construcție. Instanța a omis din vedere faptul că a edificat construcția în urmă cu zeci de ani, așa cum rezultă din actele aflate la dosar și a plătit impozit pe clădire pentru aceasta.
Se arată că a edificat construcția respectivă cu mult înainte iar reclamanta a dobândit titlul de proprietate abia în anul 2009 pe acest teren.
Reclamanta recunoaște în acțiunea introductivă că respectiva construcție este proprietatea pârâtei și nu a afirmat că ar fi constructor de rea credință, în prezenta cauză nu poate fi vorba despre așa ceva, construind în urmă cu zeci de ani, în anul 1968, în condițiile în care . obținut titlul de proprietate abia în anul 2009.
În prezentul litigiu nu sunt aplicabile dispozițiile privitoare la constructorul de bună credință și nici cel de rea credință, arată pârâta, întrucât nu este doar constructor ci este proprietar al construcției edificate în anul 1968, așa cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de exemplu deciziile de impunere din care rezultă că a edificat Complexul de la Pietroșani în 1968.
Consideră pârâta că deține cel puțin un drept de superficie gratuită asupra terenului de sub construcții, întrucât, datorită faptului că deține proprietatea asupra construcției, pe cale de consecință deține un drept de folosință asupra terenului aferent de sub construcție.
În cazul entităților cooperatiste, dreptul de superficie asupra terenului, s-a născut odată cu atribuirea în folosință fără plată și fără termen sau pe durata existenței construcției a terenurilor proprietate de stat și s-a realizat în temeiul deciziilor comitetelor executive ale fostelor consilii populare județene emise în conformitate cu prevederile Decretului 244/1955 privind reglementarea transmiterii unor imobile proprietatea statului către entitățile cooperatiste, a hotărârilor fostelor consilii populare ale localităților, a hotărârilor fostului Consiliu de Miniștri, a decretelor Consiliului de Stat și decretelor prezidențiale date în perioada 1980-1989. P. darea în folosință cu titlu gratuit a terenurilor respective dreptul de superficie constituit este unul cu titlu gratuit și nu unul cu titlu oneros.
Instanța de fond nu a avut în vedere că abia din luna martie 2011, reclamanta a trimis o notificare cu privire la teren până atunci a stat în pasivitate și nu au făcut nici un demers în vederea clarificării situație terenului.
Consideră pârâta că nu poate fi obligată la plata unor dobânzi de 4433 lei deoarece neplata unei pretinse sume pentru lipsa lipsa de folosință nu este una care să fie imputabilă în vreun mod, având în vedere atitudinea reclamantei care nu a dorit să clarifice în vreun mod situația juridică a terenului, ci dimpotrivă a stat în pasivitate.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._/281/2011**.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Invocarea de către pârâtă a excepției de necompetență materială a Judecătoriei Ploiești în ceea ce privește soluționarea în primă instanță a acestui litigiu întrucât susține că raporturile părților in prezentul dosar sunt guvernate de dreptul administrativ, întrucât este vorba de un litigiu ce vizează modalitatea în care sunt puse în valoare bunuri aflate în proprietatea privată a unității administrativ teritoriale . unei hotărâri de Consiliu Local, nu poate fi avută în vedere întrucât, terenul în litigiu face parte din domeniul privat al comunei P. M., așa cum a fost stabilit de Tribunalul Prahova, Secția a II a Civilă, litigiu având caracter civil iar nu contencios.
Susținerea că, în sprijinul acestei afirmații este încheierea de ședință din data de 4 decembrie 2013 a Secției a I Civilă din cadrul Tribunalului Prahova, nu poate fi avută în vedere întrucât prin încheierea de ședință din data de 06.05.2014 a Tribunalului Prahova, Secția a II a Civilă s-a dispus restituirea cauzei la Secția a I a Civilă, cu motivarea arătată anterior.
Susținerea pârâtei în sensul că, instanța nu s-a pronunțat asupra celui mai important aspect al cauzei supus judecății, care reprezintă esența litigiului, respectiv situația juridică actuală a terenului și nu a avut în vedere că intimata nu a notificat-o niciodată cu privire la faptul că folosința gratuită ar fi încetat, este nejustificată, întrucât reclamanta este proprietara dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 826 mp, teren situat în centrului satului Pietroșani, .. Prahova, învecinat cu moștenitorul defunctului C. M., la est cu moștenitorul defunctului C. M., la sud- drum, la vest –drum, drept de proprietate care este intabulat în cartea funciar în favoarea comunei P. M., sub nr. B.I. 5729.
Este adevărat că, pe această suprafață de teren, pârâta a construit mai multe construcții cu destinația de complex comercial birouri și anexe, fiind notificată în luna martie 2011, cu privire la datoriile reprezentând lipsa de folosință pentru terenul ce-l ocupă, astfel că susținerea acesteia în sensul că, nu a fost notificată niciodată de reclamantă este nejustificată.
Revendicarea este acțiunea reală prin care o persoană care se pretinde proprietara unui lucru, cere restituirea acestui lucru împotriva aceluia care deține lucrul.
Dispozițiile art. 480 Cod civil sunt pe deplin aplicabile în speță, reclamanta făcând pe deplin dovada dreptului său de proprietate, drept care este îngrădit în exercitarea sa, aceasta fiind în imposibilitate să dispună de bunul său întrucât pârâta a edificat construcții cu destinația de complex comercial, birouri și anexe.
Pe de altă parte, la dosarul de fond se află Procesul Verbal din 10.03.2011, recunoaște suma reprezentând chirie pentru cele două suprafețe de teren, dar că nu au fost posibilități de plată.
Totodată, după încheierea procesului verbal, reprezentanții pârâtei au propus eșalonarea la plată a sumelor datorate reclamantei.
Așa fiind, tribunalul constată că susținerea recurentei referitoare la faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut că aceasta datorează o sumă de bani reclamantei este nejustificată, aceasta recunoscând că datorează suma de bani reclamantei pentru terenul folosit.
Totodată, prin Decizia Curții Constituționale nr. 913/2009 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 107 alin. 1 din Legea nr. 1/2005, reținându-se că este neconstituțional textul de lege în condițiile în care folosința terenului se face cu titlul gratuit.
Este nejustificată susținerea recurentei în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză, având în vedere că chiar dacă a depus la dosar adeverința nr. 927/29.10.1964 din care rezultă că a cumpărat terenul de la numitul M. S. și a achitat impozitele, acestea nu îi confereau în mod automat dreptul de proprietate asupra terenului.
Susținerea în sensul ca instanța de fond nu a făcut nici o apreciere asupra materialului probator depus de reclamantă, respectiv notificare somație, încheierea de intabulare nr._ 22.05.2009, procesul verbal din data de 10.03.2011, este nejustificată, având în vedere că, dimpotrivă, au fost analizate actele depuse de reclamantă în sprijinul susținerilor din acțiune, instanța reținând că aceasta a făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate iar faptul că nu le-a enumerat în sentința recurată nu poate fi considerat că nu a avut în vedere probele administrate în cauză.
Arată pârâta că, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata sumei de bani către reclamantă începând cu 2008 și nu cu 2011 când a fost notificată. Această susținere este nejustificată, întrucât prin notificarea din 2011, reclamanta a arătat că suma solicitată reprezintă lipsa de folosință pe ultimele 36 de luni, iar faptul că reclamanta nu avea titlu de proprietate nu este relevant știut fiind că legile fondului funciar au suferit mai multe modificări, republicări, care au determinat și eliberarea titlului de proprietate pentru persoanele interesate mult mai târziu față de data solicitării.
Pe de altă parte, atribuirea terenurilor în folosință a constituit o măsură de sprijin exclusiv pentru unitățile cooperatiste, ori, în cazul pârâtei, aceasta a devenit o societate comercială, invocarea acestei în sprijinul afirmațiilor sale a prevederilor Legii nr. 1/2005, în mod corect nu a fost avută în vedere de instanța de fond.
Critica în sensul că în mod greșit a fost obligată la plata de dobânzi în cuantum de 4433 lei este nejustificată, față de prevederile art. 1082 Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligației, chiar dacă nu este de rea credință, ori dobânda este aferentă debitului principal până în luna noiembrie 2012.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge recursul ca nefondat potrivit disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
În baza disp. art. 274 C. pr. civ., instanța va obliga recurenta să plătească intimatei 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul precizat, declarat de recurenta-pârâtă . P. M., CUI RO_ cu sediul în comuna P. M., ., nr. 17, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.9760/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamanta . PRIMAR, C._, cu sediul în . Prahova, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei 1500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi 04.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
N. C. A. G. H. C. A. M.
Fiind în CO semnează
Președintele Instanței
GREFIER
M. Ș.
Operator date cu caracter personal 559
Redactat/tehnored. NC
2 ex./17.11.2014
Df._/281/2011** Judecătoria Ploiești
Jf. C. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 23-09-2014,... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 956/2014.... → |
|---|
