Contestaţie la executare. Decizia nr. 239/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 239/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 239/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:016._
DECIZIA CIVILĂ NR. 239
Ședința publică din data de 10.02.2016
Președinte: P.-A. A.
Judecător: Ș. O.-C.
Grefier: S. L. F.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-intimat R. D., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. L. G. din Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._ pronunțate la data de 01.10.2015 de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-contestatoare Direcția R. a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 500 lei, conform chitanței . nr._/15.12.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul apelantului-intimat, avocat L. G., lipsă fiind intimata-contestatoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin Serviciul Registratură, la data de 29.12.2015, intimata-contestatoare a depus întâmpinare, după care:
Tribunalul, verificându-și competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform disp. art. 482, art. 131 și art. 95 pct. 2 NCPC.
Apărătorul apelantului-intimat, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului-intimat, având cuvântul în dezbateri, arată că, prin sentința civilă apelată s-a admis contestația la executare formulată de intimata-contestatoare, raportat la un unic argument afirmat de instanța de fond. Astfel, instanța de fond a apreciat că, atunci când există o executare silită împotriva statului, promovată de către o persoană fizică sau atunci când o persoană fizică are de încasat o sumă de bani de la stat, obligatoriu și cu titlu prealabil, persoana fizică nu are voie să promoveze o executare silită, fiind necesar să se adreseze mai întâi cu o notificare Direcției de Finanțe care va acorda această sumă de bani. În cazul de față, creditorul – apelant, după un proces derulat pe o perioadă de 4 ani a obținut despăgubiri și s-a adresat executorului judecătoresc. În opinia apelantului-intimat, așa cum a expus pe larg în prima parte a motivelor de apel, normele legale invocate, respectiv Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 1899/2004 și art. 117 alin. 1 lit. f și alin. 9 din O.G. nr. 92/2003 nu impun ca și condiție obligatorie a validității cererii pe care persoana fizică este obligată să o adreseze Direcției de Finanțe, o anumită formă. Strict formal, apelantul poate considera că, cererea pe care persoana fizică a adresat-o executorului judecătoresc și, ulterior, somația emisă de executorul judecătoresc către Direcția de Finanțe, are ca și efect acoperitor valoarea acestei cereri. Dincolo de această interpretare pe care apelantul o dă situației de fapt deduse judecății, strict pe principiile juridice aplicabile situației create, s-a întrebat retoric de ce statul, atunci când are calitatea de parte într-un raport juridic de drept privat, trebuie să aibă o poziție dominantă și discreționară. Subliniază că principiile de drept sunt valabile pentru toți participanții la un proces civil, care include atât faza judecății, cât și faza executării, principiile echității și egalității în drepturi. Arată că a invocat, cu titlu de practică judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Hornsby contra Greciei, apreciind că principiul inserat de legiuitor în codul de procedură civilă, acela că o obligație trebuie executată de bunăvoie, trebuie să fie aplicabil tuturor, inclusiv Statului Român. Cât timp Statul Român nu a dat dovadă de bună-credință și, după finalizarea procesului, nu a pus la dispoziția creditorului său suma de bani pe care i-o datora în baza unei hotărâri judecătorești, nu înțelege de ce ar trebui interpretate normele legale în mod discreționar, prin impunerea unei obligații în sarcina creditorului – persoană fizică, aceea de a se adresa personal reprezentantului statului pentru a se achita suma de bani datorată. Concluzionând, solicită instanței să admită apelul, iar pe fondul cauzei, să respingă contestația la executare sub toate aspectele, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.01.2015 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatoarea Direcția R. a Finanțelor Publice Ploiești a chemat în judecată pe intimatul R. D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării silite a sumei de 141.425,66 lei conform somației, compusă din 126.908,00 lei - debit si 14.517,66 lei cheltuieli de executare silita și anularea executării silite efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc M. I. în dosarul de executare nr.6355/2015.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că prin adresa înregistrată la Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, sub nr.992 din data de 09.01.2015, Biroul Executorului Judecătoresc M. I. a încunoștințat-o că s-a declanșat urmărirea silită la cererea creditorului Raduta D., pentru recuperarea creanței cuprinsă în titlul executoriu, respectiv Sentința civila nr.103/13.01.2014 pronunțata de Tribunalul Prahova in dosarul nr._ *, definitiva prin Decizia civilă nr.435/6.05.2014 a Curții de Apel Ploiești. Odată cu adresa sus menționată, a fost comunicată, înștiințarea privind măsura înființării popririi și somația prin care i s-a pus în vedere ca în termen de o zi de la primire, să achite suma de 141.517,66 lei, sumă compusă din 126.908.00 lei debit și suma de 14.517,66 lei cheltuieli de executare silită.
Prin adresa înregistrată la Trezoreria Ploiești sub nr.993/09.01.2015, B. M. I. a comunicat dispoziția de poprire, prin care a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani pana la încasarea sumei de 141.425,66 lei.
Contestatoarea a considerat că executare silită ce face obiectul dosarului de executare nr.6355/2014, este nelegală, întrucât în cauza s-au nesocotit prevederile art.117 lit. f din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala (R), cu modificările si completările ulterioare, care reprezintă prevederi legale ce reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, in condițiile legii. In aceste condiții, printr-o simpla cerere adresata instituției noastre si nu executorului judecătoresc, aceste sume pot fi restituite, fără a fi nevoie sa se plătească cheltuieli de executare. Bugetul general consolidat nu poate fi încărcat cu aceste cheltuieli inutile de executare, atâta timp cat restituirea sumelor se face, la cererea creditorului, conform prevederilor legale invocate mai sus.
Instituția reclamantă nu a primit o cerere prin care să se solicite punerea în executare a titlului executoriu, și în consecința nu a refuzat restituirea sumei ca să se poată trece la executarea silita.
Un alt aspect pe care reclamanta îl supune atenției instanței de judecată este acela că, la emiterea somației, executorul judecătoresc nu a avut în vedere dispozițiile prevăzute de O.G.nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și în mod nelegal a stabilit ca în termen de o zi de la primirea somației sa se facă plata debitului și tot în mod nelegal a stabilit si cheltuieli de executare silita.
Un alt aspect pentru care contestatoarea a înțeles să critice actele de executare emise de B. M. I. în dosarul de executare nr.6355/2014, se referă la următoarele aspecte:
Prin Sentința nr.103/13.01.2014 Tribunalul Prahova a admis acțiunea reclamantului Raduta D. și a obligat Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 121.108 lei, reprezentând valoarea de piața a imobilului situat in Ploiești ..3, la data efectuării raportului de expertiza întocmit de expertul Dubuleac L..
În consecința, B. M. I. în mod greșit a dispus executarea silită împotriva Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, în condițiile în care MFP în calitate de reprezentant al Statului R. a fost obligat la plata contravalorii imobilului sus menționat.
În ce privește cheltuielile de executare, contestatoarea a înțeles să critice cuantumul acestora, având in vedere următoarele:
Suma de 6.000 lei reprezentând onorariu de avocat în faza executării silite, apreciază ca este exagerat de mare, fapt pentru care solicită să fie diminiuat, în raport de prestația efectiva a avocatului in faza executării silite, pe care urmează sa o dovedească.
De asemenea, onorariul executorului judecătoresc ce a fost stabilit la suma de 8.145,66 lei este total netransparent, întrucât din actele de executare transmise instituției noastre, nu reiese cum s-a ajuns la suma menționata mai sus, pentru a se putea verifica daca in cauza s-au respectat dispozițiile OMJ nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
Având in vedere motivele expuse mai sus, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare si pe cale de consecința anularea tuturor actelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc M. I. in dosarul de executare nr.6355/2014.
Contestatoarea a înțeles să-și dovedească contestația la executare cu înscrisuri.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.711-716 si art.718 Cod procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr.138/2014, O.G.nr.22/2002, precum și toate actele normative invocate în cuprinsul prezentei acțiuni.
Contestatoarea a solicitat proba cu acte și judecata cauzei în lipsa reprezentantului contestatoarei, potrivit art. 223 alin. 3 Cod procedura civila.
Intimatul R. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiata pentru următoarele considerente:
Contestatoarea a invocat faptul că executarea silită este nelegală deoarece contestatorul nu s-a adresat cu o cerere acestuia pentru a-i fi achitată suma cu titlu de despăgubiri rezultata din titlurile executorii.
Or, chiar contestatoarea invocă ca și argument legal disp.art.622 alin.2 c.pr.civ., însă îl interpretează total eronat.
Art.622 alin.2 instituie principiul conform căreia executarea unei obligații cuprinse în titlurile executorii se aduce la îndeplinire de către creditor de buna voie.
Îndeplinirea de buna voie a obligațiile presupune într-o logică nu numai juridică, dar și formală, presupună ca în acest raport juridic determinat de executarea - de buna voie ! - a unei obligații primul care se manifesta trebuie sa fie debitorul.
Mergând deci pe firul acestui raționament și aplicându-l la ceea ce susține contestatoarea intimatul a observat că și la acest moment - al contestației la executare - se susține că acela care trebuia să facă demersuri pentru a-și încasa suma de bani acordata de instanța trebuia sa fie tot intimatul Raduta D..
In concepția contestatoarei intimatul era acela care ar fi trebuit sa anunțe contestatoare - după ce se judecase cu acesta într-un proces de circa 4 ani de zile, în 2 cicluri procesuale complete, inclusiv I.C.C.J.- ca dorește să i se achite tocmai suma care formase obiectul procesului.
În concepția contestatorului, ordinea stabilita de legiuitor în art.622 alin.2 pentru executarea de buna voie a unei obligații stabilite într-un titlu executoriu este așadar inversata în sensul ca: debitorul este acela care trebuie sa atragă atenția creditorului - printr-o cerere - ca acesta trebuie să își execute obligația.
Intimatul a considerat că această interpretare pe care contestatorul o dă art.622 alin.2 c.pr.civ., respectiv punerii în aplicare a principiului executării de buna voie a unei obligații, rezultă din poziția pe care contestatorul crede că o are într-un raport juridic de drept privat cu persoane fizice sau juridice, în sensul că contestatorul reprezentând practic Statul consideră că în privința sa normele legale trebuie altfel interpretate de vreme ce și acum pretinde că intimatul-creditor trebuia să facă mai întâi o cerere către instituția publica.
Total eronat aceasta înțelegere a normei legale. In raporturile juridice de drept privat Statul se afla pe poziție de egalitate cu toți ceilalți participanți la raportul juridic și trebuie sa respecte - prin instituțiile sale - întocmai normele legale care reglementează - în cazul de față - executarea obligațiilor.
Daca într-adevăr ar fi dorit să execute de buna voie obligația de plata atunci contestatorul ar fi achitat creanța după ce hotărârea fondului - a rămas definitivă în al doilea ciclu procesual - adică in apel, în fata Curții de Apel Ploiești - si nu după judecarea recursului la I.C.C.J. și evident somația adresata de executorul judecătoresc.
Contestatoarea a invocat O.G.nr.22/2002 astfel cum a fost modificata si completata prin Lg.110/2007 în sensul că aceste norme legale stabilesc o procedură specială pentru instituția publica debitoare, respectiv stabilirea unui termen de gratie de 6 luni.
Contestatoarea a afirmat că acest termen de gratie de 6 luni este stabilit pentru că instituția publică să facă demersurile necesare să execute voluntar obligația.
Condiția prevăzută de legiuitor pentru existenta termenului de 6 luni este prevăzuta în art.2, teza l-a o constituie: lipsa de fonduri a instituției publice.
Prin urmare la data la care contestatoarea a primit somația de plata trebuie ca în conturile sale să nu existe disponibil suma executată, astfel încât plata să nu poată fi efectuată.
Așa cum prevede și legiuitorul în art.2, teza finala din O.G.nr.22/2002 termenul de 6 luni curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Prin urmare, odată primita somația, contestatoarea a aflat de executarea silita promovata împotriva sa și pentru ca are interes să execute de buna voie obligația - în termenul de gratie de 6 luni - are obligația de a se manifesta în acest sens în dosarul de executare. Astfel, contestatorul este acela care - în cadrul dosarului de executare - pentru a uza de termenul de gratie de 6 luni - trebuie să facă dovada ca la data primirii somației nu avea disponibil în conturile sale suma de plata și să înștiințeze de aceasta situație la dosarul de executare.
În situația în care, deși primită somația de plată, contestatorul nu a făcut dovada la executorul judecătoresc că este în incapacitate de plată, atunci termenul de 6 luni invocat nu operează, iar executarea silita urmează calea dreptului comun.
Prin urmare, ca termenul de gratie de 6 luni să opereze este necesar ca: - la data comunicării somației, contestatorul să invoce în dosarul de executare situația prevăzuta de art.2, teza l-a din O.G.22/2002- modificata; iar la data primirii somației, în mod real, în conturile contestatorului să nu existe disponibil de plata suma solicitata.
Un al treilea argument al contestatoarei îl reprezintă acela ca executorul judecătoresc a dispus executarea silita a D.G.F.P.- Ploiești, deși obligat la suma executata a fost MFP ca reprezentant al Statului R..
Executarea silită a privit pe contestatoare ca reprezentant în teritoriu al MFP; plata propriu-zisă efectuându-se - în mod real - din conturile Trezoreriei Ploiești.
Un ultim argument al contestației privește cuantumul onorariului de executor și cel al onorariului de avocat.
Cu privire la onorariul de executor, intimatul a învederat următoarele:
Onorariile executorului judecătoresc sunt stabilite în funcție de creanța de executat (valoare), dar și de forma de executare, fiind determinantă atât valoarea creanței, cât și actele specifice fiecărei forme de executare.
Astfel, onorariul executorului judecătoresc se stabilește în temeiul art.39 din Lg.188/2000 în funcție de valoarea creanței de executat, daca este vorba despre creanțe având ca obiect plata unei sume de bani.
Cu alte cuvinte criteriile valorii și complexității sunt apreciate prin lege-art.451alin.2 NCPC.
În sine, limitele maxime din lege și din ordin (Ordinul Ministerului Justiției nr.2550/2006) nu pot fi cenzurate de instanța de executare chiar daca le-ar considera disproporționate în raport cu valoarea creanței de recuperat, deoarece aceste limite maxime sunt stabilite prin norme legale.
Nici onorariile minimale nu sunt susceptibile de cenzurare în fata instanței de executare, cu consecința reducerii sumelor datorate sub prag, deoarece chiar art.39 alin. l si alin.2 din Lg.188/2000 fac referire la acestea, mai mult lăsând Ministerului Justiție sarcina stabilirii acestora.
Ca atare, cenzurarea onorariului executorului judecătoresc de către instanța de executare se poate realiza în limitele minime și maxime prevăzute de lege și în Ordinul ministrului Justiției, acestea reflectând însăși ideea de proporționalitate.
Intimatul a înfățișat așadar, din punctul nostru de vedere modalitatea de analiza a onorariului executorului judecătoresc, principiul fiind acela ca: onorariul executorului trebuie să fie încadrat între limita minima și limita maxima stabilite de lege.
Astfel art.39 lit. d prevede:
În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:
- pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Contestatoarea a arătat că are de achitat o creanța de 126.908 lei. Executorul judecătoresc și-a stabilit un onorariu de 8145,66 lei. Onorariul maxim al executorului - cf. art.39 lit.d din Lg.188/2000: - 8990,8 lei.
Se poate observa că onorariul executorului judecătoresc se încadrează între limita minimă și maximă fixată de lege, fiind sub valoarea maxima.
Cu privire la onorariul avocatului, intimatul a considerat că acesta raportat la valoarea creanței si demersurile efectuate de acesta nu are o valoare exagerata.
Strict valoric și strict exact acest onorariu reprezintă un procent de 4,7 % din valoarea creanței.
Demararea încasării efective a sumei stabilita în titlu executoriu a fost inițiata de avocat prin legalizarea hotărârilor, iar ulterior contactarea executorului judecătoresc, formularea cererii de executare si menținerea contactului permanent cu acesta și cu creditorul în vederea încasării efective a sumei.
Deși invocă un onorariu exagerat al avocatului, contestatoarea ar trebui să arate, care ar fi din punctul său de vedere acel onorariu al avocatului pe care ar fi capabila să îl accepte atunci când are de achitat sume de bani către persoane fizice sau juridice.
Însă, intimatul a considerat că indiferent de cuantumul onorariului principiul călăuzitor al contestatoarei ar fi fost acela ca nu trebuie sa achite niciodată nici un onorariu de avocat in faza de executare silita a unor astfel de titluri executorii, astfel încât, oricare ar fi fost valoare onorariului, sarcina (de serviciu) a promovării prezentei contestații oricum ar fi existat.
Excepția lipsei de interes a cererii de suspendare a executării silite raportat la faptul ca cele trei sume de bani reprezentând creanța intimatului, onorariu executor si onorariu avocat la data formulării întâmpinării - sunt deja virate in conturile acestora.
Cu privire la cererea de suspendare a executării, a solicitat respingerea acesteia pentru următoarele considerente:
Art.718 alin.1 c.pr.civ. stabilește ca si condiție esențiala pentru admiterea cererii de suspendare existenta motivelor temeinice.
Contestatoarea nu a arătat în cuprinsul contestației care sunt acele motive temeinice care sa determine suspendarea executării. Totodată, intimatul a învederat instanței următorul aspect: la data formulării întâmpinării în contul intimatului - creditor contestatoarea a virat deja debitul. Coroborat cu acest aspect este si faptul ca motivele contestației nu se refera la contestarea cuantumului sumei si a persoanei obligate la plata, pentru ca reiteram faptul ca plata sumei de bani se face din contul trezoreriei de către D.G.F.P.
Prin urmare, indiferent de soluția pronunțata de instanța în contestație creanța de 126.908 lei oricum trebuie executata fata de intimat. Cum la acest moment suma de 126.908 lei exista deja in contul intimatului-creditor, în plan concret, nu exista nicio consecința a suspendării executării. Din aceasta cauză, atâta vreme cat toate cele trei sume de bani: creanța propriu - zisă, onorariu executor si onorariu avocat sunt sume virate in conturile acestor persoane suspendarea executării este lipsita de interes.
În măsura admiterii contestației evident exista instituția întoarcerii executării si solicitării de la aceste persoane fizice si juridice a sumelor încasate.
Intimatul a solicitat prin întâmpinare proba cu acte și proba cu interogatoriul contestatoarei.
In cadrul probei cu acte intimatul a solicitat situația disponibilului din conturile D.G.F.P.- deschise la Trezoreria Ploiești - destinate efectuării de plați către creditori, precum și situația efectuării plaților de către D.G.F.P.; ambele la data comunicării somației executorului judecătoresc.
La termenul de judecată din data de 17.09.2015, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri.
În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul de executare 6355/2014 al B. M. I..
În urma probei cu înscrisuri administrată în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat Sentința civilă nr._/01.10.2015 prin care a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția R. a Finanțelor Publice Ploiești, în contradictoriu cu intimatul R. D., anulează actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 6355/2014 al B. M. I..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr.103 din 13 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul R. V. și continuată de reclamantul R. D. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București prin DGFP Prahova, Ministerul Finanțelor Publice București prin DGFP Prahova și pe cale de consecință a dispus obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București prin DGFP Prahova și Ministerul Finanțelor Publice București prin DGFP Prahova la plata către reclamantul R. D. a sumei de_ lei reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în Ploiești, .. 3, județul Prahova la data efectuării raportului de expertiză întocmit de expert Dubulescu L..
De asemenea, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și Ministerul Finanțelor Publice București la plata către reclamant a sumei de 330 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii expert și avocat.
La data de 16.2.2014, creditorul R. D. a declanșat executarea silită împotriva debitoarei Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Ploiești, formându-se astfel dosarul de executare nr. 6355/2014 al B. M. I..
Potrivit art. 117 alin. 1 lit. f și alin. 9 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor, aprobându-se prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice.
Prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.899/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 13 din 5 ianuarie 2005, s-a reglementat o procedură legală de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Această procedură prevede că restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, cererea de restituire trebuind să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte ca aceasta nu este datorată la buget.
S-a mai arătat că cererea de restituire trebuie să fie însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță, precum și de copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.
Ori, în raport de aceste dispoziții legale ale O.G. nr. 92/2003 cu completările și modificările ulterioare și Ordinului nr. 1.899/2004 s-a constatat că legiuitorul și-a manifestat voința în sensul instituirii unei proceduri obligatorii de urmat în situația în care prin hotărâri judecătorești s-a dispus restituirea unor sume achitate la buget.
Astfel, în raport de prevederile legale precizate, s-a impus concluzia că beneficiarul unui astfel de titlu executoriu nu are un drept de opțiune între a apela la procedura de restituire mai sus descrise sau la cea a executării silite, acesta având obligația de a se conforma acestor dispoziții legale și de a depune o cerere de restituire, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o în cauză.
Instanța de fond a reținut că este de natura evidenței că, prin instituirea unei proceduri de restituire, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite și al punerii în executare de bună-voie, cu celeritate și fără costuri suplimentare a hotărârilor judecătorești prin care se stabilesc drepturi de creanță ce trebuie restituite de la bugetul de stat.
În consecință, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect, iar pe fond a admis contestația la executare și a anulat actele de executare emise în dosarul de executare 6355/2014 al B. M. I..
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, a declarat apel intimatul Raduta D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, intimatul a susținut că unicul argument pe care instanța de fond l-a avut în vedere atunci când a admis contestația la executare a fost acela că, dat fiind faptul că executarea silită privea Statul R. față de prevederile legale care se aplică în cazul unei astfel de executări silite, contestatorul trebuia să urmeze o anumită procedură obligatorie, respectiv: înainte de a porni executarea silită creditorul este obligat sa se adreseze cu o cerere pentru încasarea creanței chiar debitorului, adică Statului R. prin reprezentantul sau în teritoriu Direcția Finanțelor Publice Prahova, iar în baza cererii astfel formulate în termen de 45 de zile debitorul va achita suma solicitată.
Apelantul – intimat a susținut că numai după parcurgerea unei astfel de proceduri creditorul are dreptul de a promova executarea silită.
Referitor la primul motiv de apel, în ceea ce privește strict îndeplinirea condiției existentei cererii adresate debitorului prin reprezentantul sau în teritoriu - D.G.F.P., apelantul – intimat a susținut faptul că Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1899/2004 invocate de instanța nu prevăd - sub sancțiunea validității - o anumita formă a cererii pe care creditorul trebuie sa o adreseze debitorului.
În acest sens, apelantul – intimat a susținut că, într-adevăr atât în art.117 alin.1 lit. f și alin.9 din O.G.nr.92/2003 din Codul de procedura fiscală, cât și în OMFP nr.1899/2004 legiuitorul precizează explicit de existența cererii adresate DGFP, dar trebuie remarcat ca în niciuna din aceste norme legale invocate legiuitorul nu instituie o anumită formă pentru o astfel de cerere, cu alte cuvinte o astfel de cerere poate fi formulată inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc.
În atare situație, apelantul – intimat a susținut că somația emisă de executorul judecătoresc reprezintă o adevărată cerere de restituire a sumei în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.
De altfel, apelantul – intimat a solicitat instanței de apel să remarce un aspect esențial și anume: chiar intimata - debitoare a considerat că somația care i-a fost adresată prin executorul judecătoresc reprezintă prin ea însăși o cerere în sensul normelor legale sus menționate câtă vreme suma de bani reprezentând creanța intimatului-creditor a fost deja virata în cont.
Referitor la al doilea motiv de apel, cu privire la condiția în sine a îndeplinirii de către creditor a unei proceduri speciale și prealabile de încasare a creanței atunci când debitorul este Statul R., apelantul – intimat a considerat că printr-o astfel de argumentare instanța de fond instituie un drept discreționar al Statului R. cu privire la executarea obligației sale de a achita o sumă de bani către persoane fizice sau juridice.
Astfel, apelantul – intimat a solicitat a se avea în vedere că această creanță a intimatului rezultă din titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești.
Or, apelantul – intimat a susținut că aceste hotărâri judecătorești sunt obținute de intimatul - creditor în urma soluționării unui proces civil a cărui durată s-a întins pe o perioadă de circa 4 ani.
Mai mult, apelantul – intimat a susținut că disp. art.622 alin.2 stabilesc cu caracter de principiu: buna-credința a debitorului în executarea unei obligații.
De asemenea, apelantul – intimat a susținut că executarea de buna voie a obligației din partea debitorului nu presupune în concepția legiuitorului nici o somație a acestuia de a-si îndeplini aceasta obligație.
Prin urmare, apelantul – intimat a susținut că a executat de bună voie o obligație - susceptibilă a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite nu poate presupune nicio solicitare din partea creditorului ca debitorul să își execute obligația.
Or, așa cum a învederat și la instanța de fond în raporturile juridice de drept privat întotdeauna Statul R. trebuie să se situeze pe o poziție de egalitate (juridică) cu persoanele fizice sau juridice cu care intra in astfel de raporturi.
Cu privire la faptul că apelantul-intimat ar fi trebuit să se adreseze mai întâi cu o cerere debitoarei pentru restituirea sumei pe care i-o datorează, stabilită printr-o hotărâre judecătorească și nu de executorului judecătoresc, apelantul – intimat a considerat că niciun debitor și cu atât mai mult o instituție publică, a cărei activitate implică o anumită stabilitate și credibilitate în orice stat de drept, nu se poate prevala de nicio dispoziție legală pentru a se sustrage de la plata debitelor datorate creditorilor.
Aceasta întrucât „procesul echitabil" nu implică, de plano, numai procedura judiciară în fata instanței, ci și procedura execuțională, ulterioară finalizării litigiului, în condițiile în care finalitatea oricărui proces nu este numai obținerea unei hotărâri favorabile prin statuarea scriptica a drepturilor reclamantului, ci și realizarea efectiva a acestora, numai în acest mod procedura judiciară având finalitate practica.
De altfel, apelantul – intimat a susținut că, în cauza Hornsby c. Greciei, Curtea Europeana a stabilit cu valoare de principiu că executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă din proces, iar dreptul părților la un proces echitabil este înscris cu valoare de principiu în art.6 din Convenție.
Pentru toate aceste considerente, apelantul – intimat a solicitat admiterea apelului desființarea sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, iar pe fond respingerea contestație la executare, fără cheltuieli de judecată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 04.12.2015, pricina fiind soluționată, în faza procesuală a apelului, în condiții de legală citare a părților litigante.
Intimata-contestatoare Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești a formulat la data de 29.12.2015 întâmpinare (f.15), prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr._/1.10.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
În acest sens, intimata-contestatoare a susținut că instanța de fond în mod corect a admis contestația la executare formulat de instituția noastră și a anulat formele de executare efectuate in dosarul de executare nr.6355/2014 de B. M. I..
Astfel, intimata-contestatoare a susținut că titlul executoriu ce a fost pus în executare în prezenta cauza, reprezentat Sentința nr.103/2014 a Tribunalului Prahova prin care a fost admis acțiunea reclamantului Raduta D. și a obligat Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 121.108 lei, reprezentând valoarea de piață a imobilului situat in Ploiești, ..3, la data efectuării raportului expertiză.
De asemenea, a obligat Statul R. prin Ministerul Finanțelor Public plata către reclamant a sumei de 330 lei cheltuieli de judecată.
Mai mult, intimata-contestatoare a susținut că, prin adresa înregistrată la DGRFP Ploiești sub nr.9925/09.01.2015, B. M. I. i-a încunoștințat că s-a declanșat urmărirea silită la cererea creditorului Raduta D. pentru recuperarea creanței din titlul executoriu-sentința nr.103/_ a Tribunalului Prahova.
Or, intimata-contestatoare a susținut că odată cu adresa susmenționată a fost comunicată înștiințarea privind măsura popririi și somația prin care i s-a pus în vedere ca în termen de o zi de la primire, să achitam suma de 141.517,66 lei, compusă din 126.908, 00 lei debit și suma de 14.517,66 lei cheltuieli de executare silită.
De altfel, intimata-contestatoare a susținut că, prin adresa înregistrată la Trezoreria Ploiești sub nr.993/09.01.2015, B. M. I. a comunicat dispoziția de poprire, prin care a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani până la încasarea sumei de 141.425,66 lei.
Astfel, că, intimata-contestatoare a susținut că, prin contestația la executare a criticat actele de executare atât în ceea ce privește faptul ca acestea au fost emise mod greșit împotriva DGRFP Ploiești, întrucât aceasta instituție a asigurat doar reprezentarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Public și în consecința nu are calitatea de debitor, cât și in ceea ce privește faptul ca in cauza nu au fost respectate prevederile art.117 lit. f și alin.9 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Mai mult, intimata-contestatoare a susținut că, potrivit acestor prevederi, se restituie la cererea debitorului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor, aprobându-se prin Ordin al Ministrului finanțelor publice.
Prin OMFP nr.1899/2005 publicat în MO nr.13/2005 a fost reglementata procedura legala de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Conform ordinului sus menționat, restituirea sumelor se efectuează la cererea contribuabilului, in termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării acesteia la organul fiscal căruia ii revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, cererea de restituire trebuind sa fie depusa in cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, sa cuprindă codul de înregistrare fiscal a contribuabilului, suma si natura creanței solicitate a fi restituita, precum si documentele necesare din care sa rezulte ca aceasta nu este datorata la buget.
În aceste condiții, intimata-contestatoare a considerat că printr-o cerere adresată instituției debitoare și nu executorului judecătoresc, aceste sume pot fi restituite, fără a fi nevoie sa se plătească cheltuieli de executare.
Potrivit prevederilor legale în materie, respectiv art.622 alin.2 din Codul de procedură civilă, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin legea specială nu se prevede altfel.
Or, așa cum a reținut și instanța de fond, apelantul a preferat să apeleze la serviciile executorului judecătoresc, fără a se adresa cu o cerere de restituire a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, cerere la care trebuia să indice contul în care se putea vira suma, informație pe care instituția debitoare nu avea cum să o cunoască în lipsa cererii.
În continuare, intimata-contestatoare a învederat instanței de apel, faptul că, în cadrul executării silite, onorariul de avocat a fost stabilit în cuantum de 6.000 lei, iar onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 8.145,66 lei, onorarii care în opinia sa sunt exagerat de mari și netransparente.
Aceste cheltuieli în cadrul contestației la executare nu sunt justificate, iar bugetul general consolidat al statului nu poate fi încărcat cu plata acestora, atât timp cât restituirea sumelor se face la cererea creditorului, conform prevederilor legale sus menționate.
În ce privește susținerea apelantului referitoare la faptul că intimata debitoare a considerat că somația reprezintă prin ea însăși o cerere in sensul prevederilor art.117 lit.f și alin.9 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscal și ale OMFP nr.1899/2005, intimata-contestatoare a susținut că atâta vreme cât suma de bani reprezentând creanța, a fost virata în contul apelantului, nu poate fi primită de instanța, întrucât instituția debitoare nu se putea opune la plata creanței din titlul executoriu la care a fost obligata.
Astfel că, intimata-contestatoare a susținut că solicitarea apelantului de restituire a sumelor prin intermediul executorului judecătoresc a generat cheltuieli de executare ce nu sunt justificate, având în vedere faptul că instituția debitoare nu a refuzat plata de bunăvoie.
În concluzie, pentru toate cele prezentate, intimata-contestatoare a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinica și legală a sentinței nr._/2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Procedura de executare a unei hotărâi judecătorești reprezintă parte componentă a procesului civil ce antrenează toate garanțiile reglementate de art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Analiza caracterului nerezonabil a duratei procedurii de executare face obiectul unei ample jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului ce a statuat, în interpretarea și aplicarea art.6 din Convenție, că accesul liber la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți (Hotărârea dată în cauza Ș. contra României sau Hotărârea dată în cauza Sacaleanu contra României).
Tribunalul subliniază și împrejurarea că, prin Rezoluția nr.1787 din anul 2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, statul român a fost invitat să trateze cu prioritate problema neexecutării hotărârilor judecătorești, apreciind această chestiune drept una dintre deficiențele majore și sistemice, aspect dovedit de numărul mare de hotărâri de condamnare, pronunțată de Curtea Europeană.
Conform art.622 alin.1 și 2 C.pr.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, astfel încât intimata contestatoare trebuia să execute de bunăvoie dispozițiile irevocabile și cu putere de lucru judecat ale sentinței civile nr.103/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția I Civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.435/06.05.2014 a Curții de Apel Ploiești, Secția I Civilă (filele 18-35 dosar fond), iar nu să rămână în pasivitate, astfel cum a procedat în cauză.
Este adevărat că prin Ordinul nr.1899 din 22.12.2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice a fost stabilită procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, fără însă ca edictarea acestui act normativ să poată primi semnificația pretinsă de intimata-contestatoare, însușită în mod eronat de judecătorul fondului.
Practic, prima instanță a transformat dreptul apelantului-creditor la încasarea sumelor stabilite prin titlul executoriu în obligația de a parcurge o procedură administrativă a cărei finalitate în timp nu este și nu poate fi previzibilă, procedură care nu poate condiționa posibilitatea declanșării executării silite, dată fiind forța juridică superioară a codului de procedură civilă prin raportare la Ordinul nr.1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice.
Instanța de apel apreciază că neparcurgerea procedurii reglementate de ordinul identificat anterior de către apelantul-debitor nu poate atrage nulitatea actelor de executare silită, acte care au fost realizate de B.E.J. M. I. cu respectarea prevederilor codului de procedură civilă.
Referitor la incidența dispozițiilor O.G. nr.22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.110/2007 care instituie un termen de 6 luni în favoarea debitorului instituție publică, pentru a-și îndeplini obligația de plată, termen în care debitorul nu poate fi supus executării silite, tribunalul consideră că respectivul act normativ constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrară prevederilor art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În situația unui conflict între dispozițiile interne din O.G. nr.22/2002 și prevederile art.6 CEDO, în baza art.11 și art.20 alin.2 din Constituție, având în vedere forța supralegislativă a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern, se va da prioritate dispozițiilor CEDO.
Totodată, instanța de apel consideră că nu poate fi primită susținerea intimatei-contestatoare potrivit căreia executarea silită nu ar fi trebuit să fie declanșată împotriva sa, în condițiile în care este organ teritorial al Ministerului Finanțelor Publice, figurând în procesul în care a fost pronunțată sentința civilă nr.103/2014 a Tribunalului Prahova.
În ceea ce privește cheltuielile de executare stabilite prin încheierea nr.6355/ 09.01.2015, emisă de B.E.J. M. I., tribunalul constată că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu respectarea Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, prin raportare la cuantumul creanței pentru a cărei recuperare a fost declanșată procedura de executare silită.
În schimb, în ceea ce privește onorariul avocatului ales al creditorului pentru faza de executare silită, tribunalul reține că, potrivit art.453 alin.1 cod pr. civila, partea care cade in pretenții va fi obligata la cerere sa plătească cheltuielile de judecata.
Conform art.451 alin.2 C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Tribunalul apreciază că poate cenzura cuantumul cheltuielilor de executare, verificând dacă acele cheltuieli stabilite prin actul emis de organul de executare au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuat de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera de la debitor.
În acest sens, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 451 alin.2 C.pr.civ. sunt aplicabile și în faza de executare silită. Prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică; însă are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (ce rezulta din Hotărârea data in cauza C. impotriva României, Hotărârea din cauza S. si alții împotriva României, Hotărârea data in cauza R. împotriva României etc.), o parte ce câștiga procesul nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât in măsura in care se stabilește realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor.
In cauza, tribunalul observă că suma stabilită prin încheierea nr.6355/09,01,2015 emisă de B.E.J. M. I., cu titlul de onorariu avocat, are un cuantum de 6.000 lei, fiind achitată de către R. D..
Sub aspectul necesitații si al caracterului rezonabil al acestei sume, instanța de control judiciar apreciază ca disproporționată în raport cu volumul de munca efectuat de avocatul ales in vederea derulării procedurii de executare silită, executare care se derulează în modalitatea popririi, fără a necesita efectuarea unor intervenții complexe ale avocatului ales al apelantului.
Tocmai de aceea, tribunalul apreciază că suma de 6000 lei pretinsa de apelant cu titlu de cheltuieli de executare, reprezentând un onorariu al avocatului ales, reprezintă o suma excesiva prin raportare la circumstanțele concrete ale dosarului de executare.
Față de toate rațiunile expuse, în baza art.480 cu aplicarea art.711 și art.712 cu aplicarea art.451 alin.2 și art.453 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de R. D. împotriva sentinței civile nr._ pronunțate la data de 01.10.2015 de Judecătoria Ploiești, pe care o va schimba în parte în sensul că va admite în parte contestația la executare și va dispune reducerea cheltuielilor de executare reprezentând onorariu avocat în faza de executare silită de la suma de 6000 lei la suma de 3000 lei.
Tribunalul va modifica în parte actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 6355/2014 al B. M. I. prin luarea în considerare a unor cheltuieli de executare reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 3000 lei, urmând a respinge în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.
Totodată, va fi menținută soluția primei instanțe cu privire la cererea de suspendare a executării silite.
În baza art.453 C.pr.civ., constatând că intimata-contestatoare se află în culpă procesuală, tribunalul o va obliga la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel către partea adversă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-intimat R. D., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. L. G. din Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr._ pronunțate la data de 01.10.2015 de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-contestatoare Direcția R. a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova și, în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că admite în parte contestația la executare și dispune reducerea cheltuielilor de executare reprezentând onorariu avocat în faza de executare silită de la suma de 6000 lei la suma de 3000 lei.
Modifică în parte actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 6355/2014 al B. M. I. prin luarea în considerare a unor cheltuieli de executare reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 3000 lei.
Respinge în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.
Menține soluția primei instanțe cu privire la cererea de suspendare a executării silite.
Obligă intimata să plătească apelantului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P.-A. A. Ș. O.-C.
GREFIER,
S. L.-F.
Operator de data cu caracter personal 5595.
Red. P.A.A. /tehnored. A.Ș.P.
4ex./17.02.2016
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. D. F.-I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 221/2016. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 82/2016. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
