Contestaţie la executare. Decizia nr. 675/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 675/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-05-2016 în dosarul nr. 675/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:016._
DECIZIA CIVILĂ NR. 675
Ședința publică din data de 11.05.2016
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P.-A. A.
Grefier: S. L.-F.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-contestatoare C. C. I., CUI_, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/14.12.2015, pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata . SA, C._, J_, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 271 lei, conform chitanței seria_/2016 nr._/06.05.2016.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta – contestatoare, prin reprezentant - asociat unic H. E. și reprezentantul intimatei, avocat Ș. T..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, verificându-și competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform disp. art. 482, art. 131 și art. 95 pct. 2 NCPC.
Reprezentantul apelantei-contestatoare, având cuvântul, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor instanței de la termenul de judecată anterior.
Tribunalul ia act că apelanta-contestatoare a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul apelantei-contestatoare și reprezentantul intimatei, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantei-contestatoare, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile pronunțate de instanța de fond, apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală, respectiv că încalcă dispozițiile și principiile executării silite și ale legii insolvenței. În motivare arată că apelanta a avut calitatea de lichidator într-un litigiu în care, în ultimă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nu are calitatea de reprezentant, deși era unicul reprezentant al societății aflate în faliment, dar a fost obligată la cheltuieli de judecată, tot în această calitate de reprezentant al societății în lichidare, ca lichidator al . care, la momentul respectiv era în faliment. Solicită să se observe că titlul executoriu păstrează aceeași expresie, arătând că este obligată C. C. I., lichidator al . și, atât timp cât, în titlul executoriu există această mențiune, consideră că nu există identitate între persoana obligată la cheltuieli de judecată și persoana executată silit, acesta fiind motivul pentru care a atacat executarea silită, considerând-o nelegală. Persoana care este obligată, potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție, este C. C. I., lichidator al ., dar din septembrie 2014, procedura de insolvență a societății s-a închis în mod irevocabil, conform sentinței, dar și legii insolvenței, odată cu radierea firmei și închiderea procedurii, lichidatorul este descărcat de orice drepturi, responsabilități și îndatoriri, aceasta fiind situația în prezent, nemaifiind lichidator al ., considerând că nu poate fi obligată la plata de cheltuieli de judecată pentru că, însuși titlul executoriu, arată că, este obligată în calitate de lichidator al ., calitate pe care nu o mai deține. Dacă ar fi avut această calitate și executarea silită s-ar fi pornit în perioada în care procedura era deschis, aceste cheltuieli de judecată ar fi fost suportate din fondul de lichidare, averea sa personală neputând fi angajată în niciun fel, nici pentru drepturi, nici pentru obligații ale societății în insolvență și luând în calcul aspecte ce țin de legea insolvenței. În ceea ce privește legea insolvenței, solicită să fie înlăturate susținerile din întâmpinare, considerând că se aplică art. 57 din Legea nr. 85/2014, actuala lege a insolvenței, pentru că executarea silită s-a pornit sub imperiul acestei legi și, pentru a preîntâmpina asemenea demersuri, cum este executarea silită a lichidatorului, art. 57 din legea indicată stabilește în mod imperativ și expres că lichidatorul nu poate fi obligat sau executat pentru cheltuieli de judecată sau alte datorii nici de către instanța de judecată și nici de alte autorități, cum este executorul judecătoresc. În opinia sa, acest art. 57 este temeiul în baza căruia executorul ar fi trebuit să refuze să execute o asemenea sentință, având în vedere și lipsa de identitate dintre persoana obligată și persoana executată. Totodată, solicită să se observe că, în baza legii insolvenței, lichidatorul, alături de judecătorul sindic, este un organ care aplică procedura insolvenței, nu participă la procedura insolvenței în nume propriu pentru că altfel, drepturile pe care societatea le-ar obține în procedura insolvenței ar trebui să profite lichidatorului, iar dacă, în mod ipotetic, așa cum consideră că trebuia menținută sentința pronunțată de tribunal și de Curtea de Apel Ploiești și să se constate că ., în faliment, era proprietara celor două imobile, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, societatea primea proprietatea celor două imobile, magazine, ceea ce nu presupunea că lichidatorul profită, iar dacă s-a pierdut procesul și societatea a fost obligată la plata de cheltuieli de judecată, prin lichidator, care reprezenta societatea, dreptul câștigat nu i-ar fi profitat acestuia, astfel că, în situația pierderii procesului, obligația nu poate să-i greveze patrimoniul propriu, pentru că acesta nu este implicat în nicio situație în demersuri care țin de legea insolvenței. Pentru acest motiv, consideră că executarea averii sale personale și a patrimoniului propriu, pentru datorii care țin de procedura insolvenței, este nelegală. În consecință, considerând că sentința instanței de fond este nelegală, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul de a se admite contestația la executare, a se anula toate formele de executare silită și a se repune părțile în situația anterioară, respectiv obligarea executorului judecătoresc la restituirea sumei executate deja și a cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei, având cuvântul în dezbateri, arată că demersul apelantei-contestatoare este inadmisibil, în lumina prevederilor art. 713 alin. 1 NCPC, având în vedere că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, se invocă motive de fapt și de drept, respectiv modul de aplicare a prevederilor legale din legea insolvenței și modul de aplicare a dispozițiilor legale prev. de art. 274 NCPC. În ceea ce privește fondul cauzei, consideră că, în mod corect s-a pronunțat o astfel de hotărâre, instanța reținând că lichidatorul judiciar și-a încălcat competențele legale reglementate de art. 25 din Legea nr. 85, prin promovarea acelei acțiuni, constatând lipsa calității procesuale active a acestuia, astfel că achitarea cheltuielilor de judecată revine celui care a inițiat acțiunea, respectiv lichidatorul. Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 85/2014, consideră că, atât timp cât hotărârea a fost pronunțată anterior apariției acestor prevederi, ele nu pot fi avute în vedere pe calea contestației. Pentru toate motivele expuse, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.
Reprezentantul apelantei-contestatoare, având cuvântul în replică, arată că, în niciun caz apelanta nu și-a încălcat mandatul de lichidator, iar judecătorul fondului nu era abilitat să aprecieze activitatea sa ca lichidator și mandatar, mandatul ca lichidator fiind să mărească și să aibă grijă de averea debitoarei, astfel că ar fi greșit dacă nu promova acea acțiune, greșeala nu este a sa.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 03.08.2015 sub nr. _ , contestatoarea C. C. I., în contradictoriu cu intimata . SA, a contestație la executare împotriva încheierii de admitere a cererii de executare silită și 13.07.2015 și anularea actelor de executare inițiate în dosarul de executare 210/2015 al B. M. D..
În motivare, contestatoarea a arătat că a formulat, în calitate de lichidator, în numele societății ., intrată in insolventă, o acțiune care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru două spații de la . admisă de Tribunalul Prahova și menținută în apel de Curtea de Apel Ploiești, însă ICCJ a admis recursul promovat de . a constatat lipsa calității lichidatorului de a formula o astfel de acțiune.
Prin aceiași decizie s-au admis și cheltuielile de judecată, decizia fiind titlu executoriu și obligând-o pe contestatoare la plata acestor cheltuieli, în calitate de lichidator al ., și nu în nume propriu.
Contestatoarea a arătat că a acționat în calitate de lichidator, și nu în nume propriu, și din acest motiv consideră că în mod nelegal și netemeinic B. M. D. a început executarea împotriva sa.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 712 și urm. NCPC.
În susținere au fost depuse înscrisuri.
Intimata . SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității contestației, iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare, apreciind că în contestație nu sunt invocate motive de nelegalitate a actelor de executare, care să poată duce la anularea acestora, ele fiind de fapt o critica a deciziei nr. 2009 pronunțate de ICCJ în dosarul_, considerând că este inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 713 alin. 1 NCPC.
În ședința din 24.11.2015, instanța de fond a constatat că intimata nu mai susține excepția tardivității și a unit excepția inadmisibilității cu fondul cauzei, considerând-o o apărare de fond.
Prin sentința civilă nr._/14.12.2015 Judecătoria Ploiești a respins contestația la executare ca neîntemeiată și a respins cererea de întoarcerea executării, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că titlul executoriu ce a stat la baza urmăririi silite din dosarul execuțional 210/2015 al B. D. M. îl reprezintă decizia civilă nr. 2009/20.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul_, prin care s-a admis recursul formulat de . SA, în sensul că respinge de reclamanta C. C. I., lichidator judiciar al . Ploiești, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, și a obligat intimata-reclamanta C. C. I., lichidator judiciar al . Ploiești, la plata sumei de 7.429 lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta . SA (f. 48-57 dosar fond).
În vederea executării silite, în dosarul execuțional 210/2015 al B. D. M., prin încheierea din 13.07.2015 s-a dispus admiterea cererii de executare silită și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlul executoriu - decizia civilă nr. 2009/20.05.2013 pronunțată de ICCJ în dosarul_ .
Analizând considerentele deciziei civile nr. 2009/20.05.2013 pronunțata de ICCJ în dosarul_ (f 55-56), s-a observat că instanța de control judiciar a constatat că, chiar dacă lichidatorul conduce activitatea debitorului în baza art.25 alin 1 lit. b din Legea 85/2006, acesta nu poate iniția orice acțiune sub pretextul majorării patrimoniului și satisfacerii creanțelor și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și a obligat intimata-reclamanta C. C. I., lichidator judiciar al . Ploiești la plata sumei de 7.429 lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta . SA.
Față de considerentele admiterii recursului, pe lipsa de calitate procesuală pasivă a reclamantei și obligarea intimatei-reclamante C. C. I., lichidator judiciar al . Ploiești, la plata sumei de 7.429 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta . SA, instanța de fond a constatat că executarea silită a fost încuviințată în mod corect în dosarul de executare 210/2015 al B. M. D., împotriva lichidatorului.
Odată ce prin decizia civilă nr. 2009/20.05.2013 pronunțata de ICCJ în dosarul nr._ s-a constatat că lichidatorul judiciar și-a încălcat competențele sale, reglementate de art. 25 din Legea 85/2006, prin promovarea acelei acțiuni, constatând lipsa calității procesuale active a acestuia, este de la sine înțeles că achitarea cheltuielilor de judecată îi revine celui ce a inițiat acea acțiune, în speța lichidatorului.
Chiar dacă acesta acționa în numele unei societăți aflate în insolvență pe care o reprezenta, instanța de fond a considerat că în cazul în care își depășește mandatul dat de lege lichidatorul trebuie să achite cheltuielile de judecată, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Față de soluția adoptată pentru primul capăt de cerere instanța de fond a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind întoarcerea executării.
Asupra cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel și art. 453 alin. (1) NCPC..
Instanța de fond a constatat că la dosarul cauzei există la fila 23 există înscrisuri din care rezultă că cheltuielile de executare sunt în cuantum de 1.500 lei, motiv pentru care a admis cererea intimatei și a obligat contestatoarea la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de executare.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel contestatoarea C. C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, contestatoarea a învederat instanței că sentința atacată este nelegală, întrucât încalcă dispozițiile și principiile executării silite.
Astfel, s-a susținut că prezenta contestație la executare silită a avut două argumente care conduc la concluzia că executarea silită este nelegală.
Mai întâi, s-a precizat de către contestatoare că a avut calitatea de lichidator la ., firmă ce a făcut obiectul procedurii falimentului. În calitate de lichidator, a avut obligația legală de a acționa pentru apărarea patrimoniului debitoarei aflate in faliment. Societatea aflată în faliment nu are alt reprezentant legal în afara lichidatorului, de aceea, în materia citării codul de procedură civilă prevede că o societate aflată în procedura insolventei este citată prin administrator judiciar sau lichidator judiciar.
De asemenea, legea insolventei prevede că la . ridică dreptul de administrare al societății și unicul reprezentant este lichidatorul. Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, întrucât după ., societățile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii 85/2006, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, citarea în cauză a administratorului/lichidatorului judiciar nu este doar o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o astfel de procedură specială. În caz contrar, este încălcată exigența fundamentală a contradictorialității procesului civil, care impune instanței interdicția de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților legal citate, cu consecința încălcării dreptului la apărare și la un proces efectiv. (Decizia nr. 3416/5._ pronunțată în recurs de ICCJ, Secția a II-a Civilă, având ca obiect pretenții).
În acest context legislativ, contestatoarea a susținut că era obligată, ca lichidator, să formuleze o acțiune în constatarea dreptului de proprietate al debitoarei asupra a două magazine, în privința cărora exista o decizie a ICCJ care obligase pe . aceste imobile către debitoare. Nici o altă persoană nu poate reprezenta societatea aflata în faliment, singurul reprezentant al acesteia fiind lichidatorul.
Trecând peste inexplicabila (din punct de vedere juridic și logic ) soluție a aceleiași ICCJ, care anterior stabilise dreptul societății în faliment asupra celor doua imobile și obligase A. să încheie contracte de vânzare-cumpărare iar prin ultima decizie a ales să ofere societății A. (care nu își îndeplinise obligație de vânzare), cele două magazine, este de remarcat că obligarea la plata cheltuielilor a fost dispusă în sarcina lichidatorului, care la vremea respectivă era reprezentantul societății în faliment. În opinia înaltei instanțe lichidatorul nu are calitatea de a reprezenta societatea în faliment însa în privința obligării la cheltuieli de judecată, acestea privesc lichidatorul ca reprezentant al societății.
Ținând seama de contextul special expus mai sus, contestatoarea a menționat că s-a contestat executarea sa, deoarece executarea silită este îndreptată împotriva apelantei, în calitate proprie, iar titlul executor, adică Decizia ICCJ conține precizarea că obligă la cheltuieli de judecată pe C. C., în calitate de lichidator judiciar la ..
In prezent, datorită închiderii procedurii insolventei societății Lid’s SRL, prin sentința irevocabilă 1068/19.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, contestatoarea a precizat că nu mai are calitatea de lichidator la ., iar în sentința menționată se precizează că lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri și responsabilități.
Numai în calitate de lichidator la Lid’s SRL contestatoarea a fost obligată la cheltuieli, or când s-a început executarea silită nu mai avea aceasta calitate, deci nu are calitatea indicată în decizia care se execută.
Și chiar dacă încă mai are aceasta calitate, cheltuielile se puteau suporta din averea debitoarei sau din fondul de lichidare. Daca soluția Înaltei Curți nu era vădit nedreaptă și nelegală, debitoarea avea în proprietate cele două magazine pe care le valorifica în beneficiul creditorilor săi. Însa datorita deposedării de bunurile care i se cuveneau, societatea nu a avut niciun activ. În această situație, onorariul de lichidator a fost achitat din fondul de lichidare, ca urmare a deciziei prin care firma a fost lipsită de cele două active valoroase, care au rămas fără drept la . nu s-a mulțumit cu soluția discutabilă, ci a început și executarea silită împotriva lichidatorului.
Totodată, contestatoare a precizat că executarea silita este nelegală, întrucât încalcă legea insolventei. Astfel, potrivit art. 57 din legea insolventei, în vigoare la data executării silite (Legea 85/2014), lichidatorul unei societăți nu poate răspunde pentru cheltuieli de judecată în care a figurat ca reprezentant al societății lichidate.
Daca ipotetic, hotărârea care ținea loc de contract era valabilă, contestatoarea nu dobândea proprietatea bunurilor, pentru că nu stătuse în proces în nume propriu; similar, obligațiile născute din acel proces nu sunt în sarcina sa, fiind doar reprezentantul societății.
Contestatoarea a mai precizat că nu a acționat în nume propriu, deci nu poate avea nici drepturi, și prin urmare nici obligații proprii. Patrimoniul său nu este angajat în nicio situație pentru datorii sau drepturi ale societății în faliment, așa cum, în mod explicit și imperativ a stabilit legiuitorul prin legea insolventei, tocmai pentru a se evita confundarea reprezentatului cu reprezentantul.
Față de această situație, contestatoarea a arătat că admiterea cererii de executare silită de către executorul judecătoresc, vizând averea sa proprie, pentru un proces în care nu a stat în nume propriu, este nelegală.
Judecătorul fondului nu numai că nu a analizat cele doua motive din contestație, dar, mai mult, face aprecieri asupra mandatului pe care l-a avut ca lichidator. Mandatul său este unul legal, în temeiul căruia a apărat interesele societății în faliment. Dacă nu formula acțiunea, contestatoarea ar fi fost acuzată de neglijentă. Motivarea de o frază din sentință este departe de conținutul mandatului lichidatorului, ca și de problemele puse în discuție.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 24.02.2016 sub același număr de dosar, respectiv nr._ .
Intimata . F. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Astfel, intimata a învederat instanței că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta C. C. I. a chemat în judecată pe intimata din prezentul dosar, respectiv . F. SA, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a două imobile situate în Ploiești.
Prin sentința nr. 539/22.06.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și s-a constatat vânzarea-cumpărarea intervenită între . și intimata din prezentul dosar cu privire la două spatii comerciale.
Împotriva acestei hotărâri intimata s-a declarat apel, acesta fiind soluționat prin decizia nr. 106/20.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost admis în parte apelul promovat, în sensul schimbării suprafețelor imobilelor pentru care a fost constatată vânzarea-cumpărarea.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, soluționat prin decizia 2009/22.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă, prin care a fost admis recursul promovat și s-a dispus modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de . F. SA împotriva sentinței nr. 539/22.06.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei C. C. I. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către parâta-recurentă.
După redactarea și comunicarea acestei decizii, reprezentanții săi au hotărât punerea ei în executare în ceea ce privește recuperarea cheltuielilor de judecată avansate pe durata desfășurării acțiunii ce a format obiect al dosarului nr._ . Ca urmare a acestui fapt, a fost mandatat B. D. M. în vederea punerii în executare a deciziei la care a făcut referire mai sus, aceasta solicitare formând obiect al dosarului de executare nr. 210/2015.
În data de 15.07.2015, prin somația emisă de biroul executorului judecătoresc, i-a fost pus în vedere contestatoarei din prezenta speță faptul că a început executarea împotriva acesteia și că are o zi la dispoziție să achite debitul total în cuantum de 8.723,22 lei.
Față de aceste acte de executare, contestatoarea a formulat contestație la executare, ce a format obiect al dosarului nr._, iar prin sentința civilă nr._/14.12.2015 pronunțata de Judecătoria Ploiești, contestația la executare promovată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la apelul formulat în prezenta cauză, intimata a precizat că atât prin contestația formulată în cauză, cât și prin cererea de apel, reclamanta aduce o . criticii deciziei nr. 2009/22.05.2013 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
Conform art. 713 alin. 1 NCPC, care stabilește condițiile de admisibilitate a contestației la executare, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecații.
Din analiza motivelor ce stau la baza acestei contestații, se observă că toate vizează modul în care instanța de casare a interpretat dispozițiile legale ale Legii 85/2006, precum și dispozițiile art. 274 și următoarele NCPC.
Însă din analiza sentinței apelate, se observă că instanța a procedat în mod corect la cenzurarea contestației formulate în cauză, mai ales în condițiile în care titlu executoriu era reprezentat de o hotărâre definitivă pronunțată de o altă instanță.
În ceea ce privește temeinicia titlului în baza căruia a fost realizată executarea atacată, chiar daca se apreciază că la acest moment nu mai poate fi pusă în discuție valabilitatea acestuia, soluția instanței de casare este una corectă, fiind fundamentată pe prevederile legale ale art. 274 C.proc.civ. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte, iar rezolvarea corectă a cererilor privind cheltuielile de judecată asigură repararea completă a pagubei suferite de partea care a câștigat.
Mai mult, cheltuielile de judecată trebuie să acopere, pentru cel care a câștigat în totul și în exclusivitate procesul, toate sumele avansate în vederea realizării judecății. Aceasta deoarece, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care este în culpă procesuală trebuie să despăgubească integral pe cel care a câștigat procesul.
Pentru a pronunța hotărârea ce reprezintă titlul executoriu, în baza căruia a început executarea contestată, instanța de casare a reținut în mod corect ca „prin admiterea recursului și schimbarea în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, aceasta a căzut în pretenții, motiv pentru care, în raport de solicitarea reprezentantului recurentei pârâte privind plata cheltuielilor de judecata, urmează ca in baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ., sa fie admisa cererea acesteia, in sensul obligării intimatei-reclamante Cardeuelis C. I. - Lichidator Judiciar al . la plata sumei de 7429 lei cheltuieli de judecată (...)”
În ceea ce privește susținerile contestatoarei, care invoca prevederile art. 57 din Legea 85/2014 în prezentul apel, intimata a învederat că acestea nu au relevanță pentru prezenta speța și a solicitat cenzurarea acestora ca atare. Astfel, litigiul a fost soluționat prin decizia 2009/22.05.2013 pronunțată de ICCJ, iar prevederile legale invocate de debitoare, respectiv cele prevăzute de Legea 85/2014, au intrat în vigoare în data de 28.06.2014, fiind evident că nu își găsesc aplicabilitatea într-o speță soluționata cu mai mult de un an înainte de acest moment.
Mai mult decât atât, întreaga procedura de insolventa s-a desfășurat în baza prevederilor Legii 85/2006, astfel încât intimata a apreciat că susținerile făcute de pârâtă urmează să fie cenzurate de instanța de apel.
În ceea ce privește susținerile acesteia în legătură cu prevederile art. 155 NCPC și a jurisprudenței relevante în materia citării societăților aflate în insolventa intimata a apreciat de asemenea că nici aceasta nu își găsesc aplicarea în prezenta cerere de apel, motiv pentru care a solicitat înlăturarea acestora.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Tribunalul reține că prin decizia nr. 2009/22.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de pârâta . F. SA Ploiești împotriva deciziei nr. 106/20.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Astfel, a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a admis apelul declarat de pârâta . F. SA Ploiești împotriva sentinței civile nr. 539/22.06.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta C. C. I. Ploiești – lichidator judiciar al ., ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.
De asemenea, s-a dispus obligarea reclamantei C. C. I. Ploiești – lichidator judiciar al . la plata sumei de 7.429 lei cheltuieli de judecată către pârâta . F. SA Ploiești.
De asemenea, se mai că la data de 10.07.2015 intimata-creditoare . F. SA Ploiești s-a adresat B. D. M. în vederea declanșării executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească sus-amintită, respectiv decizia nr. 2009/22.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă în dosarul nr._ .
Astfel, s-a format dosarul execuțional nr. 210/2015 al B. D. M., în care executorul judecătoresc a emis la data de 13.07.2015 somație către contestatoarea-debitoare C. C. I. Ploiești a fost somată să plătească suma de 8.723,22 lei, reprezentând debit principal, conform titlului executoriu, precum și cheltuieli de executare.
Prin apelul declarat, contestatoarea-debitoare a formulat, în esență, aceleași critici menționate și în cererea introductivă de instanță.
În ce privește susținerile contestatoarei, în sensul că în mod greșit, prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, a fost obligată ea însăși la plata cheltuielilor de judecată către creditoarea . F. SA Ploiești, tribunalul constată că decizia nr. 2009/22.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă în dosarul nr._ este o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar dispozitivul acesteia este foarte clar în acest sens: „obligă reclamanta C. C. I. Ploiești – lichidator judiciar al . la plata sumei de 7.429 lei cheltuieli de judecată către pârâta . F. SA Ploiești”.
Prin urmare, rezultă fără echivoc faptul că instanța supremă, pronunțând respectiva decizie, a dispus obligarea lichidatorului judiciar însuși (C. C. I. Ploiești), și nu a societății comerciale aflate în procedura insolvenței (.) la plata acestor cheltuieli de judecată, în cuantum de 7.429 lei.
Părți în cauza respectivă au fost reclamanta C. C. I. Ploiești, pe de-o parte, și pârâta . F. SA Ploiești, pe de altă parte, prin urmare nu se putea dispune prin acea hotărâre judecătorească obligarea la plata de cheltuieli de judecată a unei terțe persoane, care nu a fost parte în proces. De altfel, această măsură stabilită prin dispozitivul deciziei este în concordanță cu considerentele hotărârii judecătorești respective, apreciindu-se că acea acțiune a fost formulată de o persoană juridică ce nu are calitate procesuală activă, prin urmare reclamanta din acel dosar, C. C. I. Ploiești, este în culpă procesuală față de pârâta din acea cauză, . F. SA Ploiești, prin raportare la prevederile art. 274 C.proc.civ.
Pe de altă parte, așa cum a arătat și intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată, nu pot fi primite criticile reclamantei, în legătură cu soluția pronunțată de Înalta Curte, atâta timp cât această hotărâre judecătorească, fiind irevocabilă, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că printr-o contestație la executare nu poate fi criticată o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
Tribunalul urmează a înlătura susținerile reclamantei, în sensul că executarea silită ar fi nelegală, pe motiv că a acționat în dosarul nr._ în calitate de lichidator judiciar al . și prin urmare executarea silită ar fi trebuit îndreptată societății aflate în procedura insolvenței. Dispozitivul hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu este foarte clar, rezultând fără echivoc că debitorul obligației de plată către . F. SA Ploiești, a cheltuielilor de judecată din dosarul nr._, este C. C. I. Ploiești, și nu ..
De asemenea, strict în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile legilor ce au reglementat ori reglementează procedura insolvenței, respectiv Legea 85/2006 și Legea 85/2014, deoarece în acest litigiu se analizează strict raporturile juridice dintre . F. SA Ploiești și C. C. I. Ploiești.
Astfel, între cele două entități există un raport juridic obligațional, născut prin emiterea unei hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv decizia nr. 2009/22.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă în dosarul nr._, prin care debitoarea C. C. I. Ploiești a fost obligată să plătească creditoarei . F. SA Ploiești o sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, iar din această perspectivă, executarea silită este legală, atâta timp cât aceasta respectă cele statuate prin titlul executoriu.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 480 NCPC, tribunalul va respinge apelul declarate de apelanta-contestatoare C. C. I. Ploiești împotriva sentinței civile nr._/14.12.2015, pronunțate de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
De asemenea, în baza art. 451-453 NCPC, fiind în culpă procesuală, urmare a respingerii apelului declarat de aceasta, contestatoarea C. C. I. Ploiești va fi obligată să plătească suma de 1.200 lei către intimata . SA cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-contestatoare C. C. I., CUI_, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/14.12.2015, pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata . SA, C._, J_, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată, către intimată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.05.2016.
Președinte Judecător
Ș. O.-CorneliuPavel-A. A.
Grefier
S. L. F.
Red. Ș.O.C. / tehnored. B.G.G.
4 ex. / 25.05.16
d. f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j. f. T. N. P.
Operator de data cu caracter personal nr. 5595
| ← Fond funciar. Decizia nr. 230/2016. Tribunalul PRAHOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 161/2016. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
