Fond funciar. Decizia nr. 230/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 230/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:016._
DECIZIA CIVILĂ NR.230
Ședința publică din data de 09.02.2016
Președinte - A. G. H.
Judecător - N. C.
Grefier - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă C. M. E., domiciliată în comuna C., ., nr. 395, județul P., împotriva senitnței civile nr. 606/2.09.2015 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu pârâții P. C. C., C. L. C. de aplicare a legilor fondului Funciar, cu sediul în . și C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar, cu sediul în Ploiești,., județul P..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 09.02.2016 când a dat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ la data de 29.01.2015, repartizată în mod aleatoriu prezentului complet (Civil C2), reclamanta C. M. E., în contradictoriu cu pârâții: P. C. C., C. L. C. De A. A L. F. Funciar și C. Județeană P. De A. A L. F. Funciar, solicitând instanței obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei/zi întârziere în temeiul art. 64 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată, începând de la data pronunțării sentinței penale nr.159/19.06.2014, în dosarul penal nr._, care prevede sancțiunea plății de penalități, până la eliberarea proceselor verbale definitive de punere în posesie și a titlurilor de proprietate, conform hotărârilor C. Locale C. care sunt anexate la dosar la executarea obligației stabilite prin sentințe judecătorești pentru următoarele terenuri: suprafața de 2,94 ha arabil din T 132, P 3970 și 0,14 ha teren T 117 situată în localitatea C..
În motivarea cererii reclamanta a susținut următoarele: suprafața de 2,94 ha arabil din T 132, P 3970 și 0,14 ha T 117 situate în localitatea C., în baza actelor depuse de C. locală C. în dosar nr._ privind îndeplinirea obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 970/2008, respectiv hotărârile executorii cu nr. 186 și 94/martie 2013, anexate și intrate în puterea actului judecat, conform deciziei nr. 790/26.04.2013, (pag. 10, ultimul paragraf și pag. 11, primele paragrafe, anexată de asemenea, alături de sentința civilă cu nr. 997/20.09.2012, care precizează obligația C. locale C. la plata daunelor interese de 40.250 lei pentru neexecutarea dispozitivului sentinței civile nr. 970/2008, respectiv pentru neefectuarea demersurilor de punere în posesie cu 30.800 mp arabil.
Reclamanta arată că înțelege să anexeze adresele cu nr. 262 Lff/30.08.2013 și nr. 335/02.12.2013, semnate de primarul și secretarul comunei, care nu mai respectă hotărârile executorii susmenționate și eliberate de comisia locală, având și autoritate de lucru judecat.
În continuare reclamanta susține că prin adresa nr. 262/2013, se precizează că i-ar fi pus deja în posesie, cf sentinței civile nr.970/2008, cu parcelele menționate în dispozitiv din T 131, când, în realitate, aceasta nu deține aceste parcele încă din anul 2003, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, conform extrasului de carte funciară anexat 444/2003 și a plătit impozit în mod regulat, conform declarației de impunere anexate, amănuntele ilegale din adresă urmând să fie detaliate în cursul judecății prin administrarea probelor.
Arată că suprafața de 1,40 ha vie o deține conform procesului verbal de punere în posesie nr.399/27.09.2006 iar conform declarației de impunere nr. 216/2005, anexată, a luat în posesie și a deținut suprafața respectivă, în conformitate cu sentința penală nr.172/10.10.2008, în care se precizează că, în baza deciziei civile nr.1451/02.10.2003, a Tribunalului P., a fost convocată pentru punerea în posesie și s-a redactat procesul verbal nr. 399/2006, la care sunt anexate și rezoluția Parchetului M. din 29.07.2008, dar și rezoluția Parchetului de pe lângă P., precizate și în sentință.
În dovedirea acțiunii pentru acest punct anexează procesul verbal cu nr. 175/2013, despre care susține că dovedește că i s-a sustras fără știrea sa din suprafața deja pusă în posesie și pentru care a plătit regulat impozitul, astfel încât deține în punctul susmenționat numai suprafața de 1,15 ha vie, deși ambele comisii i-au aprobat 1,40 ha vie, iar suprafața de 2500 mp nu are nici o legătură cu aprobările comisiilor.
Adresa Prefecturii P. cu nr. 8008/_ /VIII/24/VTV/2013 este de asemenea o probă care dovedește că pârâții de mai sus nu respectă solicitarea Prefecturii privind soluționarea punerii sale în posesie cu 1,40 ha vie, aprobată cf. HCJ nr. 3496/2004, în T 116, P 3605.
În legătură cu procesul verbal nr. 175 din 23.05.2013, precizează ilegalitatea înaintării acestuia la OCPI P. împreună cu documentația aferentă sentinței civile în vederea emiterii titlului de proprietate conform adresei nr. 262/30.08.2013 deoarece o sentință dată în 2008 nu putea fi pusă în posesie în baza HCJ 3496/2004 care corespunde altei sentințe.
Suprafața de 1135 mp de la fostul CAP i-a fost aprobată de C. locală C. în baza adresei nr. 335/8.10.2008, eliberată de această comisie, însă nici până în prezent nu i s-a recunoscut și nu a fost pusă în posesie definitivă.
În fapt, în baza sentinței civile nr. 295/2003, s-au eliberat 2 titluri de proprietate anexate pentru suprafețele de 3 ha și 4962 mp și 0,6102 mp, în total 4,10 ha, în loc de 4,22 ha, conform sentinței susmenționate.
Deși a făcut din nou executare pentru această suprafață, iar executorul a emis procesul - verbal din dosar nr. 16 M/2008, pârâții nici până în prezent nu au dat curs acestora.
Solicită să se în considerare și procesul verbal nr. 8/9.09.2014, prin care a încercat o înțelegere pe cale amiabilă cu privire la cele susmenționate, cu reprezentantul Primăriei C., care deși știa termenul nu s-a prezentat.
În probatoriu reclamanta a solicitat înscrisuri și interogatoriu și a anexat cererii înscrisuri filele 6-49
În drept reclamanta și-a întemeiata cererea în baza dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată
Pârâții P. C. C., C. L. C. de A. a L. F. Funciar au depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta solicita obligarea paraților la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, în temeiul art. 64 al 2 din Legea 18/91 republicată, de la data pronunțării sentinței penale nr.159/19.06.2014, până la eliberarea proceselor verbale definitive de punere în posesie și de eliberare a titlurilor de proprietate .
Conform art.64 al.1 din Legea 18/1991 „în cazul în care C. L. refuză înmânarea titlului de proprietate emis de către C. Județeană, sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei raza teritorială este situat terenul”
Conform al. 2 al aceluiași articol „dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.
Din interpretarea acestor articole de lege rezultă cu certitudine că pot fi obligate la daune cominatorii doar C. Locala și P. comunei în calitatea sa de reprezentant al C. Locale de Fond Funciar.
Susțin pârâtele că reclamanta a înțeles să solicite daune cominatorii de Ia membrii C. Locale, nominalizându-i și nu de la instituția chemata în judecată, respectiv C. Locala C. de A. a F. Funciar, astfel încât din acest punct de vedere apreciază că prezenta acțiune apare ca inadmisibilă.
Din alt punct de vedere pentru ca art. 64 al 2 din Legea 18/91, să fie incident trebuiesc îndeplinite cumulative două condiții și anume: refuzul C. Locale de Fond Funciar de a realiza punerea în posesie și acest refuz să fie nejustificat.
Din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că nu există un refuz din partea C. Locale de punere în posesie a reclamantei cu suprafețele de teren solicitate, în acest sens urmează să se observe că, a fost emis procesul-verbal de punere în posesie nr. 175 din 23.05.2013, pentru suprafața de 4,90 ha. teren, reclamanta fiind pusă în posesie de Comisie cu aceste suprafețe de teren, însușindu-și prin semnătură acest aspect.
Menționează că anterior punerii în posesie, conform procesului-verbal nr. 175/2013, între reclamantă și C. Locala au existat numeroase litigii, C. Locala oferindu-i suprafețe de teren pe care aceasta le-a refuzat nefiind de acord cu amplasamentul, refuzând astfel să semneze și procesele verbale de punere în posesie, dar amplasamentul oferit de comisie prin procesul-verbal nr. 175 din 23.05.2013 a fost agreat de reclamanta fiind însușit prin semnătură și fiind pusă în mod definitiv in posesie cu acest amplasament.
Procesul-verbal de punere în posesie împreună cu măsurătorile au fost trimise la O.C.P.I. P. pentru avizare, conform procedurii, urmând ca după avizare întreaga documentație să fie transmisa C. Județene P. în vederea emiterii titlului de proprietate .
După apariția Legii 165/2013 toate aceste operațiuni au fost sistate, procedura de eliberare a titlurilor de proprietate fiind suspendată, conform art. 7 din acest act normative, până la întocmirea situației centralizate la nivel local, termenul fiind prelungit până la data de 1 ianuarie 2016 .
Urmează să se observe că acțiunea reclamantei este neîntemeiată față de împrejurarea că, aceasta a fost pusă în posesie cu suprafețele solicitate conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 175/2013, iar în ceea ce privește eliberarea titlului de proprietate, acesta nu este atributul C. Locale, ci al C. Județene și nu se poate realiza acest lucru datorita lipsei avizării procesului verbal de către OCPI P., in prezent aceste operațiunii fiind suspendate printr-o prevedere legala.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare la daune cominatorii de la data pronunțării sentinței penale nr.159/2014, urmează să se observecă această sentință nu are nici o legătura cu punerea în posesie a reclamantei, procedura stabilită prin art. 64 al 2 vizând strict plângerile formulate în temeiul legilor fondului funciar, astfel încât și din acest punct de vedere acțiunea reclamantei apare ca nefondată.
În probatoriu pârâtele au solicitat înscrisuri.
În drept întâmpinarea a fost întemeiata în baza dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată, Legea 165/2013 modificata, art. 205 C.pr.civ.
Pârâta C. Județeană P. De A. A L. F. Funciar nu a formulat întâmpinare.
La data de 19.03.2015 reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu P. C. C., C. L. C. de A. a L. F. Funciar și C. Județeană P. de A. a L. F. Funciar
La termenul de judecată din data de 03.06.2015 avocat A. M., apărătorul pârâților: P. C. C. și C. L. C. de A. a L. F. Funciar, a invocat excepția autorității de lucru judecat, a depus la dosarul cauzei copia deciziei civile nr. 790 din data de 2604.2013, pronunțată de Tribunalul P.- Secția I Civilă în dosar nr._ certificată conform cu originalul.
La termenul de judecată din data de 30.06.2015 pârâții P. C. C. și C. L. C. de aplicare alegilor fondului funciar au susținut că există autoritate de lucru judecată întrucât prin decizia civilă nr. 790 din data de 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul P.- Secția I Civilă în dosar nr._ instanța s-a pronunțat definitiv asupra unei cereri identice cu cea din prezenta cauză fiind îndeplinite condițiile identității de acuză, obiect și părți.
Prin încheirea din data de 07.07.2015 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții P. C. C., C. L. C. de A. A L. F. Funciar.
În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri și interogatorii.
Prin sentința nr. 606/02.09.2015 Judecătoria M. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta C. M. E. în contradictoriu cu pârâții: P. C. C., C. L. C. de A. a L. F. Funciar și C. Județeană P. de A. a L. F. Funciar a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei/zi întârziere în temeiul art. 64 alin. 2 din Legea 18/1991, republicată, începând de la data pronunțării sentinței penale nr.159/19.06.2014, în dosarul penal nr._ .
Prin nr.159/19.06.2014, în dosarul penal nr._, instanța a respins plângerea formulată de reclamantă împotriva rezoluției nr.1324/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria M., menținută prin rezoluția nr.219/II/2/2012 din data de 18.10.2012 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria M. ca nefondată.
Conform art.64 al.1 din Legea 18/1991 „în cazul în care C. Locala refuză înmânarea titlului de proprietate emis de către C. Județeană, sau punerea efectiva în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul”
Conform al. 2 al aceluiași articol „dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sa, după caz punerea efectiva în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.”
Față de acestei temei instanța a reținut că cererea reclamantei este neîntemeiată întrucât aceasta nu face trimitere la o hotărâre judecătorească care să oblige pârâții la înmânarea titlului de proprietate sau, după caz punerea efectivă în posesie.
În aplicarea art.64 al.1 din Legea 18/1991 reclamanta, în cauza nr._, prin sentința civilă nr. 970 din 18.07.2008 Judecătoria M. a obținut obligarea C. Locale de Fond Funciar C. punerea în posesie asupra terenului în suprafață de 3,50 ha situat în extravilan, respectiv pe terenul de 4200 mp, din tarlaua 131, . Ș. și pentru diferența de teren de 30.800 mp din tarlaua 131, parcelele 3946/2,3948/1/3 și în continuare, pe terenurile din cele care erau libere și disponibile în perimetrul comunei C., județul P..
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta C. M. E. a chemat în judecată pârâta C. L. de A. a L. F. Funciar C., Județul P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata de daune – interese, reprezentând prejudiciul creat de către pârâtă în urma neexecutării punerii în posesie la care a fost obligată conform sentinței civile nr.970/18.07.2008 pronunțată de Judecătoria M., rămasă irevocabilă, asupra terenului în suprafață de 3,50 ha teren arabil extravilan, prejudiciu creat începând cu data pronunțării sentinței civile nr.248/08.02.2010 pronunțată de Judecătoria M. rămasă irevocabilă.
În cauză s-a pronunțat decizia civilă nr. 790 din data de 26.04.2013 prin care admis recursul declarat de de recurenta–pârâtă comisia locală ceptura de A. A L. F. Funciar împotriva sentinței civile nr. 997/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria M. în contradictoriu cu intimata–reclamantă C. M. E. s-a modificat sentința recurată în tot, în sensul că pe fond s-a respins în totalitate acțiunea ca neîntemeiată.
În decizia civilă nr. 790 din data de 26.04.2013 instanța de control judiciar a reținut că recurenta pârâtă C. L. DE A. A L. F. FUNCIAR C., JUDEȚUL P. nu are nic o culpă în neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr.970 din 18 iulie 2008.
De asemenea instanța de control judiciar, cu caracter de autoritate de lucru judecat a statuat, în ceea ce privește culpa pârâtei C. L. de A. a L. F. Funciar C., Județul P., că “terenurile pe care intimata reclamantă a fost pusă în posesie au categoria „vie”, de altfel aceasta este și nemulțumirea acesteia, care solicită teren categoria arabil, reținerea de către instanța de fond a refuzului nejustificat al C. Locale de a o pune în posesie pe suprafața de teren solicitată fiind greșită.
Pe de altă parte recurenta pârâtă a propus intimatei reclamante punerea în posesie asupra terenului cuprins în T 131, P 3952 Punctul Ș., aspect ce reiese din Procesul verbal nr. 339 depus la fila 29 dosar fond,, procesul verbal nr. 339/2011, fila 30 dosar fond, procesul verbal nr. 60/2011 –fila 31 dosar- fiind încheiat chiar și un proces verbal cu ADS P. pentru ca aceasta să pună la dispoziția C. Locale teren în vederea punerii în posesie a intimatei reclamante.
Din actele depuse de recurenta pârâtă la dosarul de recurs, se constată că, prin adresa nr. 94 din 13.03.2013, emisă de . C. de Fond funciar a procedat la punerea în posesie a intimatei reclamante în calitate de moștenitoare a defunctului B. V. V. cu suprafața de 3,50 ha teren pe raza comunei C., situat în tarlaua 132 . ha, Tarlaua 131 . punctul Șoava, iar diferența de 0.1400 ha în aproprierea celorlalte suprafețe, respectiv ./1, în vederea executării dispozitivului sent. civ. 970/2008 definitivă și irevocabilă.
Prin adresa nr. 186 emisă la aceeași dată, . că, s-a hotărât punerea în posesie a intimatei reclamante asupra suprafeței de teren de 2,9400 ha teren arabil situat în Tarlaua 132 .> Instanța reține că demersurile pârâtei C. L. C. de A. a L. F. Funciar de punere în posesie a reclamantei au continuat astfel că prin procesul verbal nr. 175 din 23.05.2013, pentru suprafața de 4,90 ha. teren, reclamanta a fost pusă în posesie cu aceste suprafețe de teren, însușindu-și prin semnătura acest aspect.
În ceea ce privește emiterea titlurilor de proprietate și punerea în posesie asupra terenurilor în cauză instanța reține că după apariția Legii nr.165/2013 toate aceste operațiuni au fost sistate, procedura de eliberare a titlurilor de proprietate fiind suspendată, conform art. 7 din acest act normative, până la întocmirea situației centralizate la nivel local, termenul fiind prelungit pana la data de 1 ianuarie 2016.
Văzând și această normă, instanța a reținut că pârâții nu au culpă în punerea în posesie asupra tuturor terenurilor solicitate de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta arătând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.
În subsidiar, solicită anularea hotărârii și evocarea fondului
Arată că între părți au existat mai multe litigii generate de refuzul intimaților de a pune apelanta în posesia efectivă asupra terenului arabil situat în extravilanul comunei C. conform drepturilor stabilite de C. L. C. de A. a L. F. Funciar.
Prin sentința civilă nr. 970 din 18.07.2008 s-a admis acțiunea formulată de către C. M. E. și a fost obligată C. Locala C. de A. a L. F. Funciar și C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar să o pună în posesia efectivă asupra terenului arabil situat în extravilanul comunei C., Jud. P., în suprafață totală de 3,50 hectare, din terenurile identificate în raportul de expertiză topo întocmit de expert P. D., ca fiind libere și disponibile, respectiv
-pe terenul de 4.200 m.p. în T. 131, P. 3952, in punctul "Soava"
-și pentru diferența de teren, de 30.800 m.p. in T. 131, P. 3946,3946/2, 3948/1/3
-și în continuare din terenurile libere și disponibile aflate în perimetrul comunei C., Jud. P..
Sentința civila nr. 970 din 18.07.2008 este definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat de pârâți, iar din cuprinsul hotărârii face parte integrantă raportul de expertiză tehnică judiciară P. D., expert în specialitatea Topografie cadastru și Geodezie.
Prin sentința civilă nr. 278 din 08.02.2010 a Judecătoriei M., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 790 din 07.07.2010, a fost obligată C. L. C. de Fond Funciar la daune cominatorii în sumă de 50 de lei pe zi de întârziere, până la punerea efectivă în posesie, către reclamantă conform sentinței civile nr. 970/ 18.07.2008 a Judecătoriei M., definitivă și irevocabilă.
Pentru a pronunța aceasta soluție Judecătoria M. constată că pârâta C. Locala C. de Fond Funciar se află în culpă, întârziind, tergiversând și în fond, refuzând punerea efectivă în posesie a reclamantei.
Respingând recursul declarat de pârâți, Tribunalul P. prin decizia civilă 790 din 07.07.2010 reține că: "Reclamanta a întâmpinat piedici nejustificate în punerea în posesie a terenului la care este îndreptățită prin acțiuni de tergiversare repetate din partea pârâtelor, concretizate practic printr-un refuz, mai ales ținând cont și de bilanțul funciar de la data pronunțării sentinței civile nr. 970 din 18.07.2008".
După trecerea a încă doi ani prin Sentința civila nr. 997 din 20.09.2012, Judecătoria M. obliga din nou C. Locala de aplicare a legilor fondului funciar C. la plata de daune interese în valoare, de 50 lei pe zi de întârziere pentru perioada 07.07.2010, și până la data pronunțării soluției prezente de 40.250 lei, pentru neexecutarea în totalitate a dispozitivului Sentinței civila nr. 970 din 18.07.2008 pronunțată de Judecătoria M. rămasă irevocabilă respectiv pentru neefectuarea demersurilor legale în vederea punerii în posesie a reclamantei asupra restului suprafeței de teren arabil până la totalul de 30.800 m.p., în mod obligatoriu în tarlaua 131 ., 3948/1/3 conform sentinței de mai sus și în continuare dacă era cazul, pe terenurile libere aflate la dispoziția C. locale.
C. L. C. privind Fondul Funciar declară recurs și prin Decizia civilă nr. 790 din 26.04.2013 a Tribunalului P. respinge acțiunea reclamantei C. M. E., ca neîntemeiată.
În mod incontestabil, judecătorii din recurs s-au bazat în analiza recursului pe adrese emise de pârâtă prin care se afirmă în mod confuz că reclamanta C. M. E. a primit toate terenurile la care avea dreptul și că pârâta C. nu se află în culpă față de aceasta. În condițiile în care C. apărea ca pârâtă în proces, trebuia să administreze probe cu acte și nu diferite adrese care din punct de vedere procesual îndeplineau funcția unei întâmpinări.
Judecătorii acestui recurs trebuiau să dispună efectuarea unei expertize topo care să stabilească dacă efectiv pe teren au fost atribuite reclamantei C. M. acele terenuri anume stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 970 din 18.07.200$ și nu să considere drept probe adresele comisiei cu rol de întâmpinare.
Întrucât nu fusese pusă în posesie cu terenurile solicitate și stabilite prin titlul executoriu Sentința civilă nr. 970 din 18.07.2008, C. M. E. formulează o noua cerere de chemare în judecată prin care solicită instanței obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere în temeiul art. 64 alin. 2 din legea 18/1991, așa cum a fost modificat prin legea nr. 76/2012 art. 19 privind legea fondului funciar.
Prin sentința civilă nr. 606 din 02.09.2015 Judecătoria M. respinge cererea astfel că prezentul apel vizează această ultimă hotărâre.
Sentința civilă nr. 606 din 02.09.2015 este pronunțată în temeiul admiterii unei excepții procesuale cum ar fi prescripția extinctivă, autoritatea de lucru judecat, prematuritatea cererii, lipsa de interes, astfel că nu a avut loc o judecată asupra fondului pricinii și din această cauză sunt incidente disp. art. 480 alin. 3 C. Pr. Civ.
Motivarea hotărârii ce face obiectul acestui apel a fost făcută în baza unei excepții de autoritate de lucru judecat ce vizează Decizia civilă nr. 790 din 26.04.2013 a Tribunalului P. din care se citează cu litere italice efectiv pe aproape 50% din economia motivării Sentinței civile nr 606 din 02.09.2015 a Judecătoriei M..
Se reține că Tribunalul P. "cu caracter de autoritate de lucru judecat a statuat, în ceea ce privește culpa pârâtei C. L. a F. Funciar C. că terenurile pe care intimata reclamantă a fost pusă în posesie cu teren categoria vie, de altfel acesta este și nemulțumirea acesteia care solicită teren categoria arabil...". În continuare, în sentința 606 din 02.09.2015 a Judecătorie M., în cadrul motivării se copiază ad literam motivarea deciziei 790 din 24.04.2013.
Forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept (ICCJ, s...03.2009, www.SCJ.ro).
În speță, nu există nici un raționament logico juridic care să aparțină judecătorului fondului, ci dimpotrivă este preluată motivarea unei alte hotărâri data de o alta instanța cu intenția de a demonstra o autoritate de lucru judecat.
Colajul realizat pentru a motiva hotărârea echivalează de fapt cu o nemotivare a hotărârii.
Prin încheierea din 07.07.2015 pronunțată în dosar_ ce face obiectul acestui apel, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții P. C. C., C. L. C. de aplicare a legilor F. Funciar ca neîntemeiată.
În motivarea încheierii de respingere se arată că între decizia civilă nr. 790 din 26.04.2013a Tribunalului P. și cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar nr. 205/ 259/2015 nu există identitate de cauză și obiect astfel că "se constată inexistența în cauză a autorități de lucru judecat a Deciziei civile nr. 790 din 26.04.2013 a Tribunalului P.".
Și în cuprinsul motivării hotărârii se precizează că prin încheierea din 07.07.2015 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat.
Din cele arătate mai sus rezultă o dublă contrarietate:
-o contrarietate între considerentele sentinței civile nr. 606 din 02.02.2015 în sensul că pe de-o parte, în considerente se arată că a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, iar pe de altă parte, în considerentele aceleiași sentințe se preia motivarea din decizia civilă 790 din 26.04.2013 a Tribunalului P. invocându-se tocmai caracterul de autoritate de lucru judecat al acesteia.
-o contrarietate între încheierea cu caracter interlocutoriu din 07.07.2015 din dosar_ și acea parte din considerentele hotărârii 606 din 02.02.2015 care este preluată (copiată) din motivarea deciziei 790 din 26.04.2013 a Tribunalului P., urmărindu-se invocarea tocmai a caracterul de autoritate de lucru judecat al acestei decizii.
Cele două contrarietăți din considerentele hotărârii și dintre considerente și încheierea interlocutorie premergătoare echivalează cu o nemotivare a hotărârii.
În considerentele hotărârii se arată că "Cererea reclamantei este neîntemeiată întrucât aceasta nu face trimitere la o hotărâre judecătorească care să oblige pârâții la înmânare a titlului de proprietate sau, după caz punerea efectivă în posesie ".
În realitate, sentința civilă nr. 970 din 18.07.2008 definitivă și irevocabilă reprezintă tocmai hotărârea judecătorească care obliga pârâții la punerea efectivă în posesie a contestatoarei.
Judecătorul fondului cunoștea sentința civilă nr. 248 din 08.02.2010 evocând-o de altfel în sentința civilă nr. 772 din 07.09.2011 a Judecătoriei M..
Mai reține în mod greșit instanța de fond în penultimul paragraf al considerentelor hotărârii că: "demersurile pârâtei de punere în posesie a reclamantei au continuat astfel că prin procesul verbal nr. 175 din 23.05.2013 pentru suprafața de 4,90 hectare teren, reclamanta a fost pusă în posesie cu aceste suprafețe de teren".
Motivarea instanței provoacă confuzie fiindcă prin procesul verbal de punere în posesie-parțial, nr. 175 din 23.05.2013, reclamanta a primit numai suprafața de 2.500 m.p. în tarlaua 131, . disponibilă de 4.200 m.p. menționată în titlul executoriu respectiv Sentința civilă nr. 970 din 18.07.2008, iar la restul suprafețelor până la totalul de 4, 90 hectare se regăsesc alte suprafețe pe alte tarlale și parcele altele decât cele prevăzute în sentința civilă nr. 970 din 18.07.2008.
Chiar și în ultimul paragraf al motivării hotărârii de către judecătorul fondului, se face o interpretare a legii greșită prin omisiune sau trunchiere a textului de lege denotând ori neștiință ori rea-credință.
Se arata că "după apariția legii 165/2013 punerea în posesie asupra terenurilor a fost sistată, procedura de eliberare, a titlurilor de proprietate fiind suspendată conf. art . 7 din acest act normativ, până la întocmirea situației centralizate la nivel local, termenul fiind prelungit până la data de 01.01.2016".
Legea 165 din 16.05.2013 a fost publicată în M.O. 278 din 17.05.2013.
Procesul verbal de punere în posesie provizorie 175 din 23.05.2013 nu poate produce efecte juridice întrucât este emis cu o săptămână mai târziu de când legea 165/2013 prin art. 7 alin, 1 a statuat că: " până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de in/validare de către Comisiile Județene de Fond Funciar, eliberarea titlurilor, punerea în posesie de Comisiile locale, precum și orice alte proceduri administrative.
Procesul verbal 175 din 23.05.2013 este ilegal, fiind emis după ce legea 165/2013 a sistat eliberarea; acestor procese verbale de către comisie și pe cale de consecință argumentarea că "demersurile pârâtei de punere în posesie a reclamantei au continuat prin procesul verbal nr. 175 din 23.05.2013 pentru suprafața de 4,90 hectare" este bazată pe un proces verbal de punere în posesie ilegal.
Pe de altă parte invocarea art. 7, alin. 1 din legea 165/2013 este prezentată în mod trunchiat, fiindcă art. 7 are si alin. 2, care precizează că: "dispozițiile aliniatului 1 nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile", ca în speța de față.
În concluzie, cu privire la suprafața de 2.500 m.p. din tarlaua 131, . suprafața totală de 4.200 m.p. stabilită prin titlul executoriu, Sentința civilă nr. 970 din 18.07.2008, procesul verbal 175 din 23.05.2013 este legal fiindcă are la bază o hotărâre judecătorească.
Pentru restul suprafețelor cuprinse în acest proces verbal de punere în posesie parțială, care nu se regăsesc în Sentința civilă 970 din 18.07.2008 procesul verbal este ilegal fiind emis în perioada de sistare a acestor puneri în posesii.
Din aceste motive dispozitivul sentinței civile nr. 606 din 02.09. 2015 și a considerentelor ce-1 susțin sunt greșite, fiindcă stabilesc că pârâții nu au culpă în punerea în posesie asupra tuturor terenurilor solicitate de reclamantă. Hotărârea instanței de fond se bazează în parte pe adrese emanate de la pârâta Comisie de A. a L. F. Funciar și care nu sunt probe cu acte, ci doar pot avea caracter de întâmpinare formulate de către partea pârâtă din proces.
Simpla enumerare a actelor din dosar nu constituie o motivare a hotărârii și cu atât mai mult nu constituie o motivare, preluarea considerentelor dintr-o altă hotărâre dată de alți judecători. În mod evident, datorită stilului confuz al motivării acest lucru echivalează cu o nemotivare.
Instanța de fond trebuia să administreze proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie, cadastru, având ca obiective: stabilirea suprafețelor de teren și amplasarea acestora pe schița de plan cadastrală, respectiv acele suprafețe prevăzute în sentința civilă nr. 970 din 18.07.2008 a Judecătoriei M. definitivă și irevocabilă și să stabilească pentru care dintre aceste suprafețe apelanta a fost pusă în posesie sau nu și pentru care suprafețe a fost pusa în posesie în mod parțial.
Numai în baza unei asemenea expertize se putea stabili în ce măsură pârâta C. L. C. a pus-o în posesie efectivă pe reclamantă conform sentinței civile nr. 970 din 18.07.2008 a Judecătorie M., sentință definitivă și irevocabilă.
Solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu; obligarea acesteia să administreze proba cu expertiza tehnico-judiciară topo cu obiectivele menționate mai sus, precum și proba cu interogatorii pentru a lămuri aspectele controversate susținute de către pârâți la judecata fondului.
Pârâții P. C. C., în calitate de Președinte al C. Locale C. de A. a L. F. Funciar, C. L. C. de A. a L. F. Funciar, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare in judecată, reclamanta a solicitat instanței de fond obligarea pârâților P. G., în calitate de Primar, M. G. A. în calitate de secretar, C. S., referent cadastru și Coroăba B. - membru al C. Locale, la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, în temeiul art. 64 al 2 din Legea 18/91 republicată, de la data pronunțării Sentinței nr. 159/19.06.2014, până la eliberarea proceselor verbale definitive de punere în posesie și de eliberare a titlurilor de proprietate .
Conform art.64 al .1 din Legea 18/1991" în cazul în care C. L. refuză înmânarea titlului de proprietate emis de către C. Județeană, sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumit poate face plângere la instanța în a cărei raza teritorială este situate terenul"
Conform al. 2 al aceluiași articol" dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sa, după caz punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.
Din interpretarea acestor articole de lege rezultă cu certitudine că pot fi obligate la daune cominatorii doar C. L. și P. comunei în calitatea sa de reprezentant al C. Locale de Fond Funciar.
Din alt punct de vedere pentru ca art. 64 al 2 să fie incident trebuiesc îndeplinite cumulative două condiții și anume:
Refuzul C. Locale de Fond Funciar de a realiza punerea în posesie și acest refuz să fie nejustificat.
În mod corect instanța de fond a considerat, cercetând actele depuse la dosarul cauzei, că nu există un refuz din partea C. Locale de punere în posesie a reclamantei cu suprafețele de teren solicitate, în acest sens urmează să se observe că, a fost emis procesul-verbal de punere în posesie nr. 175 din 23.05.2013, semnat de reclamantă, pentru suprafața de 4,90 ha. teren, reclamanta fiind pusă în posesie de Comisie cu aceste suprafețe de teren.
Menționează că anterior punerii în posesie, conform procesului -verbal nr. 175/2013, între reclamantă și C. L. au existat numeroase litigii, C. L. oferindu-i suprafețe de teren pe care aceasta le-a refuzat nefiind de acord cu amplasamentul, refuzând astfel să semneze și procesele verbale de punere în posesie, dar amplasamentul oferit de Comisie prin procesul-verbal nr. 175 din 23.05.2013 a fost agreat de aceasta fiind însușit prin semnătură și fiind pusă în mod definitiv în posesie cu acest amplasament.
Aceste aspecte au fost analizate de instanța de recurs prin Decizia Civilă Nr. 790 din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul P., decizie prin care se constatată că nu există nici o culpă din partea intimatei pentru ca aceasta să fie obligate la daune cominatorii, respingând pe fond acțiunea formulata de reclamantă.
Procesul-verbal de punere în posesie împreună cu măsurătorile au fost trimise la O.C.P.I. P. pentru avizare, conform procedurii, urmând ca după avizare întreaga documentație să fie transmisă C. Județene P. în vederea emiterii titlului de proprietate .
După apariția Legii 165/2013 toate aceste operațiuni au fost sistate, procedura de eliberare a titlurilor de proprietate fiind suspendată, conform art. 7 din acest act normative, până la întocmirea situației centralizate la nivel local, termenul fiind prelungit până la data de 1 ianuarie 2016.
Urmează să se constate că în mod corect instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiata față de împrejurarea că, aceasta a fost pusă în posesie cu suprafețele solicitate conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 175/2013, iar în ceea ce privește eliberarea titlului de proprietate, acesta nu este atributul C. Locale, ci al C. Județene și nu se poate realiza acest lucru datorită lipsei avizării procesului verbal de către OCPI P., în prezent aceste operațiunii fiind suspendate printr-o prevedere legală.
Motivele de apel invocate de apelanta reclamantă nu sunt fondate neexistând contradicții între considerente și dispozitiv, astfel;
Prin încheierea cu caracter interlocutoriu din data de 07.07.2015 instanța respinge excepția autorității de lucru judecat, considerând că nu există identitate de cauză și obiect, întrucât hotărârea 790 din 26.04.2013, viza obligarea intimatei C. Locala la daune interese, iar prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat obligarea intimatei la daune cominatorii.
Chiar dacă nu există identitate de obiect și cauză în ambele acțiunii instanța era obligată să analizeze culpa sa la faptul nepunerii în posesie a reclamantei apelante, lucru pe care instanțele l-au și făcut, considerând că intimata C. Locala nu are nici o culpă, întrucât și-a îndeplinit atribuțiile punând-o pe apelanta în posesie, conform procesului-verbal nr. 175 din 23.05.2013, proces-verbal însușit prin semnătură de reclamantă.
Chiar dacă s-a respins excepția autorității de lucru judecat, totuși instanța de fond nu putea să treacă peste Decizia Nr. 790 din 26.04.2013 a Tribunalului P., care a statuat că intimata C. L. nu are nici o culpă îndeplinindu-și atribuțiile ce-i reveneau.
Raportat la dispozițiile art. 431 al. 2 N.C.P.C conform cărora ;"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă " în mod corect instanța a motivat hotărârea pe funcția pozitivă a lucrului judecat de care se bucura Decizia 790/2013 a Tribunalului P., astfel încât criticile formulate de apelanta reclamantă sunt nefondate.
Mai mult decât atât solicitarea reclamantei viza obligarea intimatei la daune cominatorii de la data pronunțării sentinței nr. 159/2014, sentință ce nu are nici o legătură cu punerea în posesie a reclamantei, procedura stabilită prin art. 64 al 2 vizând strict plângerile formulate în temeiul legilor fondului funciar, astfel încât și din acest punct de vedere acțiunea reclamantei apare ca nefondată, instanța de fond respingând în mod corect acțiunea.
Primindu-se dosarul la Tribunalul P., cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin sentința atacată, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând în final că pârâții nu au culpă în punerea în posesie asupra tuturor terenurilor solicitate de reclamantă.
În considerentele sentinței este menționată motivarea din decizia civilă nr. 790 din 26.04.2013 a Tribunalului P..
Potrivit disp. art. 425 C. pr. civ., hotărârea va cuprinde, partea introductivă în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. 1 și 2, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, dispozitivul.
Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanței, astfel că ea se va referi la toate acestea, fără a însemna că instanța va trebui să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți pentru susținerea pretențiilor și apărărilor pe care le-au formulat, instanța fiind îndreptățită să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.
Astfel, instanța va arăta în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la probele administrate, fără a se indica în ce constau aceste probe nu este suficientă pentru a satisface standardele normei a căror încălcare va conduce la desființarea hotărârii, întrucât aceasta constituie în realitate a lipsă a nemotivării.
Nici motivarea sumară a hotărârii judecătorești nu corespunde exigențelor textului pentru că aceasta face imposibilă realizarea controlului judiciar. Totodată considerentele hotărârii trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite să impună elementele de natură a fundamenta puterea de convingere și exclude arbitrariul.
În cuprinsul hotărârii atacate, instanța de fond reia considerentele deciziei civile nr. 790 din 26.04.2013 fără a motiva hotărârea.
Pe de altă parte, nemotivarea hotărârii este echivalentă cu nerespectarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din convenția europeană a drepturilor omului și cu recercetarea fondului cauzei făcând imposibil controlul judiciar.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Achina împotriva României, cauza G. împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile parților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.
Așa fiind, tribunalul va admite apelul potrivit disp. art. 480 alin. 3 . pr. civ., va anula sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Judecătoria M., conform considerentelor prezentei decizii.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte critici, inclusiv solicitarea reclamantei de efectuare a unei expertize tehnice judiciare topografice și proba cu interogatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă C. M. E., domiciliată în comuna C., ., nr. 395, județul P., împotriva senitnței civile nr. 606/2.09.2015 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu pârâții P. C. C., C. L. C. de aplicare a legilor fondului Funciar, cu sediul în . și C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar, cu sediul în Ploiești,., județul P..
Anulează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Judecătoria M., conform considerentelor prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2016.
Președinte | Judecător |
A. G. H. | N. C. |
Grefier M. Ș. | |
Operator date cu caracter personal 5595
Red./tehnored. N.C.
6 ex/22.02.2016
D f_
J f T. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 75/2016. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 675/2016. Tribunalul... → |
|---|
