Contestaţie la executare. Decizia nr. 356/2014. Tribunalul PRAHOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 356/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 356/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ nr. 356

Ședința publică din data de 12 Martie 2014

PREȘEDINTE - N. C.

JUDECĂTORI - A. G. H.

C. A. M.

GREFIER - C. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta - reclamantă A. P. A. A. S. - A.A.A.S., cu sediul în București, sector 1, ., nr. 50, împotriva sentinței civile nr. 3175 pronunțate de Judecătoria Câmpina la data de 11.12.2013, în contradictoriu cu intimata - pârâtă ., cu sediul în București, sector 1, .. 2-4 și cu intimatele – terț poprit ., cu sediul în Câmpina, Calea Doftanei, nr. 105, jud. Prahova și . sediul în Câmpina, ., nr. 9, jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata – pârâtă, prin avocat T. Oxana, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinare din partea intimatei – pârâte, după care,

Apărătorul intimatei – pârâte depune la dosarul cauzei dovada comunicării întâmpinării către celelalte părți și învederează că prin întâmpinare a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a recurentei – reclamante A. P. A. A. S. - A.A.A.S

Instanța pune în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a A. P. A. A. S. - A.A.A.S, invocată prin întâmpinare de către intimata - pârâtă ..

Apărătorul intimatei – pârâte, având cuvântul, solicită admiterea excepției, având în vedere dispozițiile art. 9 din OUG 23/2004, potrivit cărora, calitatea de reprezentant o are Președintele Autorității, iar semnatarul recursului de față este Directorul acesteia, recursul nefiind semnat regulamentar. Învederează că recursul este nul, având în vedere că Președintele are dreptul de a semna recursul, semnătura Directorului nefiind valabilă. Solicită anularea recursului ca nesemnat.

Instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatei – pârâte, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței civile recurate, menționând că prin cererea de recurs au fost reiterate motivele contestației, iar sentința civilă nu a fost criticată; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 19.08.2013 sub nr._, contestatoarea A. pentru A. A. S. – A.A.A.S. a formulat în contradictoriu cu intimata . și cu terții popriți . și . la executare împotriva actelor de executare - poprire și procese-verbale din 04.04.2011 și 03.04.2013 - emise de B. N. D. în dosarul de executare nr. 10/2011 și comunicate contestatoarei prin adresa nr._/01.08.2013 și adresa nr._/04.07.2013.

Contestatoarea a solicitat instanței suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, anularea actelor de executare contestate și întoarcerea executării.

În motivarea cererii contestatoarea a arătat că executarea silită începută în temeiul actelor transmise este nulă absolut, întrucât B. N. D. nu a solicitat instanței de executare, respectiv Judecătoriei Câmpina, încuviințarea executării silite potrivit art. 373¹ Cod procedură civilă.

Contestatoarea a apreciat că începerea executării silite prin poprire acțiuni este nelegală, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 454 alin. 2 indice 1 și urm. C.pr.civ. rap. la disp. art. 388 C.proc.civ. întrucâtnu au fost indicate sediul și codul de identificare fiscală a societăților comerciale care aveau calitatea de terți popriți în cauză.

De asemenea, contestatoarea a susținut că au fost încălcate dispozițiile imperative prevăzute de art. 371 indice 6 C.proc.civ. și art. 371 indice 5 lit. d C.proc. civ., deoarece nu este posibilă reluarea executării silite în cazul în care aceasta a încetat de drept, urmare a anulării titlului executoriu, și că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat care rezultă din hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, respectiv decizia civilă nr. 1634R/13.06.2012 a Tribunalului București - Secția a Vl-a civilă (dosar nr._/4/2011), sentința civilă nr. 3870/02.05.2012 a Judecătoriei Sectorului 6 București (dosar nr._/303/2011), sentința civilă nr. 4877/08.06.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București (dosarul nr._/4/2011), sentința civilă nr. 6048/10.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București (dosar nr._ ), sentința civilă nr._/31.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (dosar nr._/299/2011) și decizia civilă nr. R/1472/23.05.2012 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă (dosar nr._ ), în dosarul de executare silită nr. 10/2011.

Totodată, potrivit contestatoarei, începerea executării silite împotriva A. este nelegală, deoarece actul de executare - poprirea efectuat în acest dosar - încalcă dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special și derogatoriu de la normele generale și

potrivit cărora, A., în calitate de ordonator principal de credite, ar fi singura instituție care să poată dispune efectuarea de plăți către debitori, iarBiroul Executorului Judecătoresc, a mai susținut contestatoarea, nu ar putea, în această fază procesuală, să înfăptuiască nici un act de executare silită.

S-a mai arătat că, potrivit acestor prevederi legale,creditorul va adresa debitorului o somație de plată, de la primirea căreia debitorul are la dispoziție un termen de 6 luni, în cadrul căruia este ținut să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată șidoar în măsura în care instituțiile publice debitoare nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul de 6 luni, creditorul va putea trece, conform art. 3 din O.G. nr. 22/2002, la executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.

Așa fiind, a mai precizat contestatoarea,procedura executării silite reglementată de dreptul comun ar avea un caracter subsidiar, apreciind totodată că se poate apela la aceasta numai în ipoteza neexecutării de bunăvoie a obligației.Pe de altă parte,deși legea specială instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, contestatoarea apreciază că aceasta nu împiedică executarea silită a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, de vreme ce potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, este instituită obligația pentru ordonatorii de credite de a lua toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Contestatoarea a mai arătat că începerea executării silite împotriva A. este nelegală deoarece titlurile executorii pe care terții le obțin față de A. nu pot fi executate prin poprirea acțiunilor societăților comerciale, întrucât este contrară dispozițiilor art. 452 (1) C.pr.civ. și urm., Legii nr. 137/2002 (art. 5), O.U.G. nr. 23/2004, O.U.G. nr. 88/1997/R, potrivit căroraA. nu este proprietarul acestor acțiuni din capitalul social al societăților comerciale, acestea fiind doar în administrarea sa, și numai statul român ar avea calitatea de acționar/proprietar, astfel încâtapreciază poprirea acțiunilor societăților comerciale ca fiind vădit nelegală și abuzivă.

Pe de altă parte,a susținut contestatoarea, prin dispozițiile imperative prevăzute de actele normative invocate, se reglementează privatizarea societăților comerciale, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale, care nu poate fi făcută decât prin metodele de diminuare a participațiilor statului prevăzute de aceste acte, și nu prin executare silită.

Totodată, contestatoarea a mai precizat că începerea executării silite prin poprire conform art. 452 și urm. C.pr.civ. împotriva A. este nelegală și pentru că ar fi fost încălcate disp. art. 66 alin. 1 din Legea nr. 31/1990/R, potrivit cărorapoprirea se poate înființa numai asupra acțiunilor ce s-ar cuveni acționarilor prin lichidare, și nu asupra acțiunilor pe care aceștia le dețin în societate, condiții despre care apreciază că nu sunt îndeplinite în cauză.

Cu privire la procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 04.04.2011 în sumă de 564.669,63 lei, contestatoarea a apreciat că acesta este nelegal întrucât a fost anulată definitiv și irevocabil executarea silită însăși și toate actele de executare - inclusiv procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 04.04.2011 - prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, intrate în autoritatea de lucru judecat.

De asemenea, a mai precizat că, deși executorul reținuse că debitul ar avea o valoare de 264.669 lei, valoare actualizată cu un procent de 3,18% față de luna septembrie, acesta nu a prezentat un mod de calcul detaliat al acestei actualizări și temeiul legal al acesteia.

De asemenea, contestatoarea a subliniat și faptul că onorariul executorului judecătoresc, în raport de contractul de executare nr. 10/2011, în sumă de 300.000 lei, ar fi mult prea mare, întrucât, pe de o parte, adresa nr._/07.04.2011 ar trebui inclusă la categoria „notificări și alte acte de procedură", cu un onorariu situat între 20 de lei - minim și 400 lei - maxim, iar pe de altă parte, acesta ar încălca disp. art. 37 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/2000, conform cărora onorariul maxim este de 6.300 lei plus 1% din suma ce depășește 100.000 lei din valoarea creanței.

De asemenea, contestatoarea, în temeiul art. 403 alin. 1 C.pr.civ., a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, arătând că executarea silită începută este nelegală și va produce un prejudiciu imediat și irecuperabil A., societăților comerciale indicate și implicit statului român, întrucâtîn dosarul de executare nr. 10/2011 al B. N. D. a fost anulată definitiv și irevocabil executarea silită însăși, a fost constatată încetată executarea silită și au fost constatate desființate de drept toate actele de executare efectuate în acest dosar de executare prin mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Pe de altă parte, a mai susținut contestatoarea, executarea sumei de 9.671.328 USD echivalent în lei la data plății și suma de 5.203,68 lei reprezentând cheltuieli de executare ar cauza un prejudiciu mare și greu recuperabil, întrucât A.A.A.S. are obligația legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr.. 88/1997/R.

De asemenea, contestatoarea a arătat și faptul că nu există voința statului prin A. de a vinde acțiunile și a fost încălcat dreptul de proprietate al statului privind aceste acțiuni, iarprin executare este imposibilă recuperarea pachetului de acțiuni vândut la aceste societăți comerciale, deoarece acesta nu ar mai putea fi identificat, în situația admiterii contestației la executare, întoarcerii executării silite și repunerea în situația anterioară, în condițiile art. 404 și urm. C.proc.civ.

În drept, contestația formulată a fost întemeiată pe disp. art. 399 ș.u., art. 403 al. 1 ș.u. C.pr.civ., art. 379¹, art. 371⁵ lit. b și d, art. 404 ș.u. C.pr.civ, pe Legea nr. 92/2011, OG 22/2002 rep., OUG 51/1998 rep., OUG 88/1997 rep. și pe Legea nr. 137/2002.

In dovedirea cererii contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri .

La data de 02.09.2013, intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței în principal, anularea contestației la executare ca informă și, în subsidiar, respingerea cererii de suspendare, în principal ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca neîntemeiată și respingerea contestației la executare, în principal ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimata a apreciat, cu privire la contestația la executare formulată de A.A.A.S., că aceasta este informă și, deci, nulă, arătând că, potrivit art. 402 alin. (1) teza finală C.pr.civ., procedura prevăzută pentru judecata în primă instanță se aplică în mod corespunzător, și, potrivit art. 112 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată ar trebui să cuprindă și semnătura, iar conform art. 133 alin. 1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau alpârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Potrivit intimatei, contestatoarea este o instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului economiei și care funcționează în temeiul O.U.G. nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea A. Bancare prin comasarea prin absorbție cu A. pentru Privatizare și A. Participațiilor S. și O.U.G. nr. 51/1998, și, potrivit art. 9 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 23/2004, președintele A.A.A.S. are ca atribuție principală, reprezentarea A.A.A.S. în raporturile cu Guvernul, cu ministerele, cu organele de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții, cu persoanele juridice și fizice române și străine, precum si în fata instanțelor judecătorești și arbitrale, iar conform art. 10 alin. 2 din același act normativ, încazul în care președintele, din diferite motive, nu își poate exercita atribuțiile curente, îl delegă prin ordin pe unul dintre vicepreședinți să exercite aceste atribuții, înștiințându-l pe primul-ministru despre aceasta.

Din analiza contestației la executare formulată de A.A.A.S., intimata a subliniat că aceasta a fost semnată de d-na M. O., în calitate de director și, prin urmare, întrucât, potrivit textelor legale citate, singurul care poate reprezenta A.A.A.S. în fața instanței judecătorești este președintele acesteia, care poate delega această atribuție cel mult unuia dintre vicepreședinți, pentru că semnatara contestației la executare nu este nici președinte și nici vicepreședinte A.A.A.S., apreciază că potrivit prevederilor legale citate mai sus, d-na M. O. nu poate reprezenta A.A.A.S. în fața instanțelor judecătorești, neputând semna, în mod valabil, nici cererea introductivă de instanță, astfel încât contestației la executare i-ar lipsi un element obligatoriu de formă pentru a putea fi valabilă, respectiv semnătura, iar în lumina prevederilor art. 133 alin. 1 C.pr.civ., acest viciu al cererii introductive de instanță ar atrage nulitatea cererii.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, astfel cum a fost motivată, intimata a apreciat că aceasta este, în principal, lipsită de interes, iar, în subsidiar, neîntemeiată.

Astfel, intimata a arătat că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii civile se referă la necesitatea existenței unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Intimata a mai precizat că interesul juridic trebuie să fie născut și actual, trebuind să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acțiunii. De altfel, invocând opiniile exprimate în doctrină și în jurisprudență, intimata a subliniat și faptul că interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în procesul civil și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează sa o desfășoare, și că în procesul civil nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie sa fie legitim, personal, adică propriu celui ce promovează acțiunea civilă, născut și actual, respectiv un interes care se afla în ființă la data promovării acțiunii civile și pe tot timpul exercitării acesteia. Or, a apreciat intimata, din cuprinsul cererii de suspendare și al contestației la executare promovată de A., ar rezulta că unul dintre motivele invocate este faptul că A. nu este proprietarul acțiunilor urmărite, ci statul, iar poprirea efectuată în baza art. 452 și urm. C.pr.civ., asupra acțiunilor (sau părților sociale) pe care A. le administrează la societățile comerciale - terți popriți, duce la blocarea procesului de privatizare.

Prin urmare, față de aceste susțineri ale contestatoarei, intimata a apreciat că A. nu justifică vreun interes legitim și, mai ales, personal, în promovarea unei cereri de suspendare a executării silite prin poprirea unor acțiuni aflate în proprietatea unui terț, întrucât prin valorificarea acestora debitoarea nu suferă nici un prejudiciu, cum nu dobândește nici un folos material/moral prin împiedicarea valorificării acestora.

În ceea ce privește netemeinicia cererii de suspendare a executării silite, intimata a arătat că din dispozițiile art. 21 alin. 3 din Constituția României, art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 371¹ alin. 1 și 2 C.pr.civ., rezultă că executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă din noțiunea de "proces", care trebuie să se desfășoare într-o manieră echitabilă și într-un termen rezonabil. Intimata a invocat astfel cauza Hornsby contra Greciei, când Curtea a decis că dreptul la acces în justiție protejează și punerea în executare a hotărârilor definitive, care într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei părți, în caz contrar, accesul la justiție fiind iluzoriu, de unde ar rezulta că executarea rapidă a obligațiilor stabilite prin titluri executorii, cu atât mai mult atunci când titlurile executorii sunt hotărâri judecătorești, pronunțate în urma unor dezbateri contradictorii, cu exercitarea dreptului de apărare de către toate părțile, de bunăvoie ori prin executare silită, constituie regulă, iar suspendarea executării silite constituie o excepție limitată la împrejurărigrave și serioase care justifică suspendarea executării, pentru prevenirea unei pagube însemnate. Astfel, intimata a subliniat că A. nu a adus nici un argument concret în susținerea cererii de suspendare și care să fie susținut de înscrisuri doveditoare în acest sens.

Totodată, cu privire la susținerea contestatoarei referitoare la anularea definitivă și irevocabilă a executării silite însăși, constatarea încetării executării silite și desființării de drept a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 10/2011 al B. N. D., intimata a arătat că aceasta nu poate constitui motiv de suspendare și/sau anulare a executării silite care face obiectul prezentei cauze, pentru că, pe de o parte, hotărârile judecătorești despre care vorbește contestatoarea nu privesc actul de executare contestat în cauză, fiind anterioare acestuia, iar pe de altă parte, motivul care a dus la constatarea încetării executării silite și la desființarea tuturor actelor de executare - desființarea titlului executoriu Sentința comercială nr. 9171/29.09.2010 a Tribunalului București prin Decizia civilă nr. 1948/05.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai subzistă la data prezentei, întrucât prin Decizia civilă nr. 1011/12.03.2013 a aceleiași Înalte Curți de Casație și Justiție s-a anulat Decizia civilă nr. 1948/05.04.2012, astfel încât titlul executoriu ar fi perfect valabil, producând în continuare efecte juridice.

Intimata a mai arătat că toate hotărârile judecătorești prin care s-a constatat încetată executarea silită fac obiectul unor cereri de revizuire, ca urmare a pronunțării Decizieicivile nr. 1011/12.03.2013.

În ceea ce privește apărarea contestatoarei referitoare la obligația legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 88/1997/R, intimata a susținut că nici această critică nu ar putea duce la suspendarea executării silite. Intimata a subliniat faptul că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcționarea Autorității pentru Valorificarea A. S. și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, executarea obligațiilor de plată ale Autorității pentru Valorificarea A. S. se asigură din veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului, indiferent de izvorul acestora, și că, așa fiind, prin adoptarea Legii nr. 116/2011, legiuitorul a dorit să deroge provizoriu de la prevederile O.U.G. nr. 88/1997/R care stabilea pentru A. obligația legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de privatizare, astfel încât până la data de 31.12.2013, veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului, indiferent de izvorul acestora să poată fi utilizate pentru plata datoriilor A..

Potrivit susținerilor intimatei, contestația la executare, astfel cum a fost formulată și motivată, este lipsită de interes și, pe fond, neîntemeiată.

Astfel, față de excepția lipsei de interes în formularea contestației la executare, intimata a precizat că susținerile din întâmpinare cu privire la lipsa de interes în ce privește suspendarea executării sunt pe deplin valabile și în ceea ce privește contestația la executare și că, dacă instanța de judecată va reține apărarea A. potrivit căreia executarea ar fi nelegală pentru că poartă asupra unor bunuri care nu aparțin debitorului, deopotrivă ar trebui să se rețină și că, în situația dată, A., în calitate de debitoare, nu ar justifica vreun interes legitim și, mai ales, personal, în contestarea unei executări silite ce nu o prejudiciază în nici un fel.

Pe fondul contestației la executare, intimata a susținut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce privește primul motiv de nelegalitate, care potrivit intimatei ar atrage nulitatea absolută a executării silite, respectiv lipsa autorizării instanței de executare, a arătat că acesta nu este întemeiat, întrucât prin încheierea pronunțată la data de 09.02.2011 în dosarul nr._, Judecătoria Câmpina a admis cererea B. N. D. și a încuviințat executarea silită a A.A.A.S. pe raza teritorială a Judecătoriei Câmpina.

Referitor la al doilea motiv de nelegalitate, potrivit căruia executarea silită este nelegală deoarece nu au fost indicate sediul și codul de identificare fiscală a societăților comerciale care au calitatea de terți popriți în cauză, intimata a apreciat că acesta nu poate fi reținut de către instanța de executare, întrucât, potrivit disp. art. 454 alin. 2¹ C.pr.civ., executorul judecătoresc are obligația de a indica în adresa de înființare a popririi denumirea și sediul debitorului persoană juridică și codul de identificare fiscală, nefiind prevăzută nicăieri obligația executorului judecătoresc de a indica denumirea și sediul terțului poprit persoană juridică și codul de identificare fiscală al acestuia, iar, pe de altă parte, obligația executorului judecătoresc de a indica denumirea și sediul debitorului persoană juridică și codul de identificare fiscală există doar în ceea ce privește adresa de înființare a popririi comunicată celei de-a treia persoane, nu și în înștiințarea debitorului despre măsura luată. Astfel, intimata a apreciat că B. N. D. nu avea obligația ca în adresa trimisă debitoarei A. prin care îi comunică măsura luată cu privire la poprirea acțiunilor deținute de aceasta la terții popriți, să indice nici măcar denumirea și sediul debitorului persoană juridică și codul de identificare fiscală.

Față de susținerea A. potrivit căreia au fost încălcate dispozițiile

imperative prevăzute de art. 371 indice 6 C.proc.civ. și art. 371 indice 5 lit. d Cproc. Civ deoarece nu este posibilă reluarea executării silite în cazul în care aceasta a încetat de drept urmare a anulării titlului executoriu, intimata a arătat că nici aceasta nu poate fi reținută de instanța de executare, întrucât la data de 12.03.2013, prin decizia civilă nr. 1011 pronunțată în Dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă a încuviințat cererea de revizuire formulată de D. A. SA. și a anulat decizia nr. 1948/05.04.2012 pronunțată de aceeași instanță supremă, prin care a fost desființat titlul executoriu - Sentința comercială nr. 9171/29.09.2010 a Tribunalului București, iar, anulându-se hotărârea care a desființat titlul executoriu din dosarul nr. 10/2011, respectiv Sentința comercială nr. 9171/29.09.2010 a Tribunalului București, intimata a apreciat că acesta este perfect valid și produce efecte juridice, iar executarea silită poate fi reluată din momentul reconfirmării titlului. De asemenea, intimata a susținut și că nu se poate vorbi despre o încălcare a prevederilor art. 371⁶ și art, 371⁵ C.pr.civ., câtă vreme s-a solicitat reluarea executării silite în temeiul unui titlu executoriu valabil. Faptul că legiuitorul nu reglementează în mod expres posibilitatea reluării executării silite în cazul în care se anulează hotărârea care desființează titlul executoriu nu înseamnă, în opinia intimatei, că această posibilitate nu există, ci dimpotrivă, această posibilitate ar rezulta din coroborarea prevederilor art. 371¹ alin. 3 cu prevederile art. 371⁵ C.pr.civ, astfel executarea silită având loc până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare și încetează în cazurile prevăzute de art. 371⁵ C.pr.civ., printre care și cazul în care se desființează titlul executoriu. Or, a mai precizat intimata, în cazul în care titlul executoriu este reconfirmat și nu intervine nici un alt caz din cele prevăzute de art. 371⁵ C.pr.civ., executarea silită începută în temeiul acestuia poate fi reluată din momentul reconfirmării titlului și nimeni și nimic nu-l poate împiedica pe creditor să-și valorifice drepturile dobândite prin titlu, orice acțiune contrară fiind, potrivit opiniei intimatei, abuzivă și nelegală.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a hotărârilor invocate de către contestatoare, intimata a arătat că, potrivit art. 1201 Cod civil, este lucru judecat când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți și a precizat că obiectul dosarului nr._/4/2011 privește poprirea înființată, la data de 05.04.2011, de B. N. D. pe conturile debitoarei A. deschise la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București. De asemenea, potrivit intimatei, contestația la executare ce face obiectul Dosarului nr._/303/2011 privește popririle înființate, la data de 24.11.2011, de B. N. D. pe acțiunile deținute de debitoarea A. la terțiipopriți Transporturi Auto Giulești S.A., Diham S.A., Mobitex S.A., Samco S.A., Turbomecanica S.A și Ceprom - Institutul Național de Ciment S.A. Totodată, cu privire la contestația la executare care face obiectul Dosarului nr._/4/2011, intimata a arătat că aceasta privește popririle înființate, la data de 24.11.2011, de B. N. D. pe acțiunile deținute de debitoarea A. la terții popriți BRML Cert S.A., Coral Valmod S.A., Transporturi Auto Berceni S.A., F. S.A. și Transchim S.A. De asemenea, ontestația la executare care face obiectul dosarului nr._ privește popririle înființate, la data de 24.11.2011, de B. N. D. pe acțiunile deținute de debitoarea A. la terții popriți Comcereal S.A. și Cargo Trans S.A.; contestația la executare care face obiectul dosarului nr._/299/2011 privește somația emisă de B. N. D. la data de 14.06.2011, în temeiul art. 387 și 411 C.pr.civ.; contestația la executare care face obiectul dosarului nr._ privește poprirea înființată, la data de 14.04.2011, de B. N. D. pe conturile debitoarei A. deschise la terțul poprit Banca de Export Import a României - EXIMBANK S.A. Concluzionând, intimata a subliniat faptul că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile au fost pronunțate în cauze având obiecte diferite de cel dedus judecății prin contestația la executare din prezenta cauză, neexistând astfel o identitate de obiect.

Referitor la încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, intimata a precizat că, potrivit art. 1 din acest act normativ, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă și a apreciat că aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate în sensul că nu se poate înființa măsura popririi asupra acțiunilor unui debitor - instituție publică în situația în care nu ar exista un buget alocat pentru plata datoriei, așa cum a susținut contestatoarea, întrucât aceasta ar însemna ca acest debitor să nu poată fi executat prin poprire, ceea ce ar echivala cu instituirea unui tratament diferențiat în raport cu alți debitori supuși procedurii de executare silită, încălcându-se, în final, principiul general de drept al egalității în fața legii.

Mai mult, a arătat intimata, chiar actul normativ invocat subliniază în art. 2 obligația ordonatorilor de credite de a asigura în bugetele proprii resursele necesare pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii prin luarea măsurilor care se impun, inclusiv virări de credite bugetare. Or, intimata a apreciat că, în măsura în care o asemenea obligație nu ar fi respectată, situația astfel creată nu ar putea fi invocată drept motiv pentru imposibilitatea recurgerii la executarea silită, potrivit dreptului comun, întrucât, în acest fel posibilitatea executării hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva A. ar rămâne iluzorie, fiind lăsată la latitudinea debitorului. Astfel, intimata a susținut că, în speță, contestatoarea debitoare nu a dovedit inexistența acestor fonduri speciale și a invocat propria culpă ca motiv de suspendare și anulare a executării silite, deși art. 4 din O.G. nr. 22/2002 I stabilește un regim derogatoriu de la Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice.

Privitor la susținerile contestatoarei care, în opinia intimatei promovează neexecutarea unei hotărâri judecătorești, intimata a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor, Omului si a art. 20 alin. 2 din Constituția României și susține că, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică, A. are îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. În opinia intimatei, a pretinde creditorului (în speță, D. A. S.A.) că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.

În susținerea opiniei sale, intimata a mai invocat soluțiile Curții în cauza S. P. împotriva României și în cauza Bourdov împotriva Rusiei.

A mai susținut intimata că, din interpretarea art. 3 din O.G. nr. 22/2002 și din întregul act normativ care îl cuprinde, ar reieși că somația de plată se comunică debitorului în vederea executării voluntare a obligației de plată și înainte de inițierea executării silite, iar, dacă autoritatea publică debitoare, deși cunoaște existența datoriei sale, nu face nici un demers în vederea achitării voluntare a acesteia, din motive ce nu au legătură cu lipsa de fonduri, creditorul are dreptul de a solicita executarea silită a debitorului său. Totodată mai susține intimata că, în speță, cauza neachitării benevole a datoriei de către A. nu constituie lipsa de fonduri, ci atitudinea potrivnică, neargumentată legal și netemeinică, a debitoarei față de titlul executoriu și măsurile dispuse de instanțele judecătorești în cadrul acestuia și că acest aspect excede ipoteza reglementată de O.G. nr. 22/2002.

Intimata a susținut că, încuviințându-se executarea silită a A., executorul judecătoresc a procedat în conformitate cu prevederile Cărții V Despre executare silită din codul de procedură civilă șicu respectarea prevederilor art. 3 din O.G. nr. 22/2002 și că, atâta vreme cât Judecătoria Câmpina, cu ocazia soluționării cererii de încuviințare a executării silite, a constatat că nu există impedimente legale care să determine respingerea cererii de încuviințare a executării silite, potrivit art. 373¹ alin. (4) pct. 5 C.pr.civ. și nu s-a formulat vreo cerere de anulare, pe calea contestației la executare, a încheierii din data de 09.02.2011, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, executarea silită a A., în oricare din formele sale, pe raza teritorială a Judecătoriei Câmpina, este perfect valabilă și se face potrivit regulilor instituite de Codul de procedură civilă, fără excepții.

Nu în ultimul rând, a apreciat intimata, debitoarea, deși ar fi cunoscut de executarea sa silită încă din 07.04.2011, când a luat cunoștință de primul act de executare efectuat în Dosarul de executare nr. 10/2011 al B. N. D. și a formulat mai multe contestații la executare în care s-a prevalat de prevederile O.G. nr. 22/2002, nu a făcut nici un demers pentru obținerea fondurilor necesare achitării sumei datorate societății creditoare și a mai arătat că, la data de 14.06.2011, a somat A. să execute obligația prevăzută în titlul executoriu, dar nici de această dată debitoarea nu s-a conformat și nici nu a răspuns în vreun fel la această notificare, și prin urmare a considerat că nici această critică nu ar putea fi reținută de instanța de executare.

Referitor la motivul de nelegalitate al executării silite privitor la calitatea A. de simplu administrator al acțiunilor la terții popriți A. L. S.A. și E. S.A., intimata a apreciat că acesta este neîntemeiat și a susținut că, așa cum rezultă din certificatele constatatoare emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, A. este acționar la aceștia. În susținere, a invocat disp. art. 50 din Legea nr. 31/1990, conform cărora "(1) Actele sau faptele, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege, nu pot fi opuse terților, în afară de cazul în care societatea face dovada ca aceștia le cunoșteau. (2) Operațiunile efectuate de societate înainte de a 16-a zi de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a TV-a, a încheierii judecătorului delegat nu sunt opozabile terților, care dovedesc ca au fost în imposibilitate de a lua cunoștință despre ele", și cele ale art. 5 din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora "(1) înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel. (2) Persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afara de cazul în care face dovada ca ele erau cunoscute de aceștia".

Așadar, având în vedere că publicitatea efectuată cu respectarea prevederilor legale este opozabilă inclusiv statului și câtă vreme din evidențele Oficiului Registrului Comerțului rezultă că acționar la acești terți popriți este A. și nu statul român, intimata a apreciat că ar rezulta în mod evident calitatea de proprietar al A. asupra acțiunilor deținute la acești terți popriți. De asemenea, intimata a menționat că A. este acționar și la societatea creditoare și niciodată nu a invocat calitatea sa de simplu administrator al acțiunilor D. A. S.A., ci întotdeauna s-a comportat ca un veritabil proprietar al acțiunilor și, tot în calitate de acționar al D. A. S.A., a fost obligată de instanța de judecată de a plăti societății intimate despăgubirile pentru prejudiciul cauzat pentru nevărsarea la scadență a aportului social subscris, în temeiul art. 65 din Legea nr. 31/1990.

Totodată, a mai arătat intimata că și în ipoteza în care statul român ar fi proprietarul acțiunilor la terții popriți menționați mai sus, iar A. ar fi administratorul acestora, executarea silită prin valorificarea acestor acțiuni ar fi perfect legală și că, astfel, creanța de 9.671.328 USD stabilită prin titlul executoriu - Sentința comercială nr. 9171/29.09.2010 a Tribunalului București – ar reprezenta, de fapt, contravaloarea prejudiciului efectiv suferit de D. A. S.A. în perioada 01.01._04, ca urmare a neîndeplinirii de către Bancorex S.A. a obligației de efectuare a vărsămintelor, conform Convenției Cadru nr. 1345/08.11.1996 și, prin urmare, creanța intimatei rezultă din răspunderea Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex S.A., în calitate de fost acționar la D. A. S.A., răspundere reglementată de art. 65 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, a mai precizat intimata că această răspundere a fost preluată, în anul 1999, de Banca Comercială Română S.A. în temeiul O.G. nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior - BANCOREX - S.A. și fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A. Astfel, a fost invocat art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 18/2004 pentru finalizarea vânzării unor pachete de acțiuni ale Băncii Comerciale Române - S.A. către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Corporația Financiară Internațională, precum și către Asociația Salariaților Băncii Comerciale Române - S.A., conform căruia "Sunt, rămân și vor fi garantate de stat următoarele: toate angajamentele extrabilanțiere și răspunderile rezultate din sau în legătură cu Banca Româna de Comerț Exterior - BANCOREX - S.A. pentru care banca este răspunzătoare; toate răspunderile, inclusiv daunele directe și indirecte rezultate din sau în legătură cu litigiile izvorâte din activitatea Băncii Române de Comerț Exterior - BANCOREX - S.A., pentru care banca este răspunzătoare". Prin urmare, a subliniat intimata, statul român ar fi garantat, în mod expres, pentru toate răspunderile, inclusiv daunele, rezultate din litigiile izvorâte din activitatea Bancorex S.A., iar debitul debitoarei A. ar fi și debitul statului român. A fost invocat, de asemenea, și art. 15 alin. 1 din același act normativ.

Potrivit intimatei, executarea silită prin poprirea acțiunilor deținute de statul român la terții popriți ar fi legală și în lumina prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcționarea Autorității pentru Valorificarea A. S. și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale Autorității pentru Valorificarea A. S. se asigură din veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului, indiferent de izvorul acestora, iar, așa fiind, intimata a apreciat că, dacă legiuitorul prevede în mod expres că veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului, indiferent de izvorul acestora să fie utilizate pentru plata datoriilor A., atunci nimeni și nimic nu ar împiedica creditorii să execute silit, în contul obligațiilor de plată a A. stabilite prin titluri executorii, activele statului.

În final, intimata a arătat că există autoritate de lucru judecat a sentinței civile nr. 3796/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2011, iar instanța de executare este ținută de aceasta.

Cu privire la motivul de nelegalitate a executării silite, raportat la prev. art. 66 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, a apreciat că A. a citat, în mod delibera și cu rea credință,trunchiat dispozițiile art. 66 din Legea nr. 31/1990, întrucât, într-adevăr, potrivit alin. 1 din art. 66 din Legea nr. 31/1990, pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare, dar conform alineatului 2 din același articol, necitat de către contestatoare, creditorii prevăzuți la alineatul 1 pot totuși popri, în timpul duratei societății, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra si vinde acțiunile debitorului lor. Astfel, intimata a susținut că indisponibilizarea acțiunilor prin poprire instituită la data de 30.07.2013 s-a făcut cu respectarea atât a prevederilor art. 452 și urm. C.pr.civ., cât și a prevederilor art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dar și în aplicarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 116/2011.

Intimata, cu privire la nelegalitatea procesului verbal privind cheltuielile de executare din data de 04.04.2011, a arătat că, la data de 03.04.2013, B. N. D. a întocmit un nou proces-verbal privitor la cheltuielile de executare, proces-verbal care a stat la baza întocmirii adreselor de înființare a popririi, alături de titlul executoriu și comunicat terților popriți, împreună cu adresele de înființare a popririi; în ceea ce privește procesul-verbal din 03.04.2013, a susținut că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat invocată, fiind un act întocmit ulterior pronunțării celor 6 hotărâri judecătorești și în alte condiții decât cele existente la momentul pronunțării acestora; în ceea ce privește actualizarea sumei în lei datorată de A., a arătat că aceasta s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 371² alin. (3) C.pr.civ., în funcție de rata inflației calculată de la data de 29.09.2010, dată când hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data de 31.01.2011, data cererii de executare silită și în acest sens, a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 457 alin. (4) C.pr.civ., care, pe de o parte, se referă la suma urmăribilă în valută și nu în lei (or, în speță, actualizarea s-ar fi făcut doar cu privire la suma urmăribilă în lei, reprezentând cheltuieli de judecată din cadrul titlului executoriu sentința comercială nr. 9171/29.09.2010), iar pe de altă parte, se referă la autorizarea băncii terț poprit să convertească în lei sumele urmăribile în valută, fără consimțământul titularului de cont, la cursul BNR din ziua consemnării sumei la dispoziția executorului; în ceea ce privește natura juridică a adresei nr._/01.08.2013, intimata a precizat că aceasta este actul începător de executare silită prin poprire, astfel cum acesta este reglementat de art. 454 alin. (1) C.pr.civ. și nu ar avea natura juridică a unei simple notificări, nefiind astfel aplicabile onorariile percepute pentru categoria "notificare și alte acte de procedură"". În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 37 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 188/2000, a precizat că atunci când s-a calculat onorariul de executare, acesta s-a făcut în temeiul Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006, care, în Anexa nr. 1, prevede că onorariul maximal pentru executarea silită prin poprire este de 1% pentru sumele ce depășesc 100.000 lei și că, pe de altă parte, nici prevederile art. 37 alin. 1 lit d) din Legea nr. 188/2000 nu au fost încălcate, dintr-un calcul aritmetic simplu rezultând că onorariul de 300.000 lei este sub plafonul maximal prevăzut de art. 37 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 188/2000, care prevede un maxim de 307.753,664 lei pentru executarea sumei de 9.671.328 USD (la cursul BNR de 1 USD = 3,1182 lei, din 31.01.2011, data formulării cererii de executare silită) și 256.512,54 lei, sume care rezultă din sentința comercială nr. 9171/29.09.2010 - titlul executoriu în temeiul căruia societatea intimată a solicitat B. N. D. executarea silită.

În ceea ce privește întoarcerea executării, intimata a apreciat această cerere ca inadmisibilă, în raport de art. 404¹ alin. (1) C.pr.civ. și a arătat că, în speță, debitoarea a formulat contestație la executare împotriva unui act de executare și nu împotriva titlului executoriu sau a executării silite însăși, iar eventuala admitere a acesteia nu ar justifica solicitarea și încuviințarea întoarcerii executării.

Referitor la actele de executare comunicate de B. N. D. contestatoarei prin Adresa nr._/04.07.2013, acte care nu au fost individualizate de către A.A.A.S. prin contestație, în temeiul art. 401 C.pr.civ., intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, întrucât de la data comunicării adresei - 04.07.2013 - și data

depunerii prezentei contestații la executare, au trecut mai mult de 15 zile, fiind depășit termenul legal.

La termenul din data de 11.09.2013 instanța a dispus emiterea unei adrese către contestatoare punându-i în vedere sa precizeze dacă directorul care a semnat cererea de chemare în judecată are împuternicire din partea A. de a semna acțiunea, ulterior, fiind depusă la dosar Decizia nr.526/16._ a Primului Ministru, Ordinul nr.814/20.09.2013 și Ordinul nr.242/24.04.2013.

La solicitarea instanței B. N. D. a depus la dosar în copie: dovada de comunicare către contestatoare a adresei de înființate a popririi asupra acțiunilor pe care le deține la . ..1891), adresa din data de 05.04.2011 de încunoștințare privind poprirea asupra conturilor contestatoarei deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publica a Mun. București, dovada de comunicare a acesteia(f.1892, 1893) si adresa de înființate a popririi din data de 10.05.2013 asupra acțiunilor pe care le deține contestatoarea la mai multe societăți comerciale si dovada de comunicare (f.1894-1896).

In cauza a fost încuviințată la solicitarea contestatoarei si intimatei proba cu înscrisurile depuse la doar.

Prin sentința nr. 3175/11.12.2013 Judecătoria Câmpina a respins excepția nulității contestației la executare, invocată de către intimata ., excepția lipsei de interes a contestatoarei în formularea cererii de suspendare a executării silite, invocată de către intimată, excepția lipsei de interes a contestatoarei cu privire la formularea contestației la executare, invocată de către intimată, cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatoarea A. pentru A. A. S., ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea A. pentru A. A. S., în contradictoriu cu intimata . si terții popriți . și . popririi comunicată contestatoarei prin adresa de înființare a popririi din 30.07.2013, asupra acțiunilor deținute de contestatoare la terții popriți, emisă în dosarul de executare nr. 10/2011 al B. N. D., ca neîntemeiată, precum și cererea de întoarcere a executării silite formulată de către contestatoare, ca neîntemeiată. Totodată, a admis excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la actele de executare: proces verbal din 04.04.2011 și proces verbal din 03.04.2013 invocată de către intimată și a respins contestația la executare împotriva acestor acte de executare formulată de contestatoare, ca tardiv formulată.

În ceea ce privește excepția nulității contestației la executare, invocată de intimată prin întâmpinare pe motiv că a fost semnată de d-na M. O., în calitate de director deși, potrivit art.9 alin 1 lit. a coroborat cu art.10 alin 2 din OUG 23/2004, singurul care poate reprezenta A.A.A.S. în fața instanței judecătorești este președintele acesteia, care poate delega această atribuție prin ordin unuia din vicepreședinți, instanța de fond a respins-o întrucât la dosar (f.1850-1852) au fost depuse Decizia nr.526/16._ a Primului Ministru, Ordinul nr.814/20.09.2013 și Ordinul nr.242/24.04.2013, din care rezultă că d-na M. O., directorul Direcției Juridice, a fost împuternicită prin ordin al președintelui A., să semneze corespondența către persoane fizice/juridice privind activitatea direcției generale )contestații la executare, întâmpinări, căi de atac etc.).

În continuare, instanța a analizat împreună excepția lipsei de interes a contestatoarei în formularea cererii de suspendare a executării silite si excepția lipsei de interes a contestatoarei cu privire la formularea contestației la executare, invocate de intimată prin întâmpinare, față de susținerile contestatoarei conform cărora aceasta nu este proprietarul acțiunilor urmărite silit, nejustificând un interes legitim si personal in promovarea acestor cereri, întrucât prin valorificarea acestora debitoarea nu suferă nici un prejudiciu, cum nu dobândește nici un folos material/moral prin împiedicarea valorificării acestora.

S-a reținut că în cauză A. justifică un interes legitim, personal și direct, născut și actual întrucât, așa cum arată chiar intimata prin întâmpinare, așa cum rezultă din certificatele constatatoare emise de ONRC privind terții popriți E. SA și A. L. SA(f.78-83), A. este acționar la terții popriți, executarea silită prin poprire asupra acțiunilor acesteia, deținute la terții popriți, fiind reglementată de disp. art 452 Cod pr. civ, astfel încât instanța a respins atât excepția lipsei de interes a contestatoarei în formularea cererii de suspendare a executării silite, invocată de către intimată, cât si excepția lipsei de interes a contestatoarei cu privire la formularea contestației la executare, invocate de către intimată.

Analizând cererea de suspendare a executării silite instanța de fond a reținut că pentru a se dispune suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, este necesar să se justifice de către contestatoare existența unor cazuri urgente care impun luarea acestei măsuri.

Măsura suspendării provizorii a executării silite este una excepțională, dată fiind necesitatea ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt, putând fi acordată numai în cazuri temeinic justificate, respectiv în acele situații în care debitorul face dovada că, prin continuarea acesteia, i s-ar crea grave prejudicii imposibil de reparat în viitor și care nu ar putea fi remediate pe calea întoarcerii executării silite.

Pe de altă parte, creditoarea, aflându-se în posesia unui titlu executoriu care impune contestatoarei plata unei sume de bani, are astfel un bun, în sensul în care a fost interpretat art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, iar suspendarea executării silite a acestui bun reprezintă, în esență, o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate al creditoarei intimate în contestație, așa încât, pentru a fi acceptată, ingerința trebuie sa fie prevăzută de lege, sa fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit. Or, procedura suspendării executării silite, prevăzută de lege, urmărește un scop legitim (prevenirea producerii unui prejudiciu injust), dar în speța de față, având în vedere considerentele invocate în motivarea cererii, aceasta nu se prezintă ca o măsură necesară sau proporțională.

Astfel, contestatoarea A. nu a adus nici un argument concret în motivarea cererii de suspendare și care să fie susținut de înscrisuri doveditoare în acest sens, cu atât mai mult cu cât contestatoarea are la dispoziție posibilitatea solicitării întoarcerii executării, în cazul în care se admite contestația la executare, motiv pentru care în temeiul art. 403 alin 1 cod pr. civ, va fi respinsă cererea de suspendare a executării silite, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

La cererea formulata de creditoarea intimată ., B. N. D. a început executarea silită în dosarul de executare 10/2011, constând în poprirea efectuată potrivit art. 452 alin 1 Cod pr. civ. asupra acțiunilor pe care contestatoarea A., le deține la terții popriți E. SA și A. L. SA, în baza titlului executoriu-sentința comercială nr.9171/29.09.2010 pronunțată de Tribunalul București - secția a IV-a Comercială în dosarul nr._, pentru plata sumei de 9 671 328 USD, în echivalent lei la cursul BNR si a sumei de 5203,68 lei.

Cu privire la primul motiv de nulitate a actelor de executare invocat de contestatoare, acela ca B. N. D. nu a solicitat instanței de executare, respectiv Judecătoriei Câmpina, încuviințarea executării silite potrivit art. 373¹ Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 09.02.2011 în dosarul nr._ (f.1976), Judecătoria Câmpina a admis cererea B. N. D. și a încuviințat executarea silită a A.A.A.S. pe raza teritorială a Judecătoriei Câmpina.

De asemenea, a fost înlăturat și argumentul contestatoarei potrivit căruia executarea silită prin poprire acțiuni este nelegală, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 454 alin. 2 indice 1 și urm. C.pr.civ. rap. la disp. art. 388 C.proc.civ. pe motiv cănu au fost indicate în adresa de înființare a popririi nr._/14.05.2013,sediul și codul de identificare fiscală a societăților comerciale care aveau calitatea de terți popriți în cauză.

Instanța a reținut că potrivit disp.art art. 454 alin. 2¹ C.pr.civ., executorul judecătoresc are obligația de a indica în adresa de înființare a popririi denumirea și sediul debitorului persoană juridică și codul de identificare fiscală, nefiind prevăzută nicăieri obligația executorului judecătoresc de a indica denumirea și sediul terțului poprit persoană juridică și codul de identificare fiscală al acestuia.

Pe de altă parte, această obligație, de a indica sediul debitorului persoană juridică și codul de identificare fiscală, există doar în ceea ce privește cuprinsul adresei de înființare a popririi, nu si al înștiințării debitorului despre măsura luată.

Cu privire la imposibilitatea reluării executării silite, în cazul în care aceasta a încetat de drept, urmare a anulării titlului executoriu, instanța a reținut ca la data de 12.03.2013, prin decizia civilă nr. 1011 pronunțată în Dosarul nr._ (f.56-58), Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă a încuviințat cererea de revizuire formulată de D. A. SA. și a anulat decizia nr. 1948/05.04.2012 pronunțată de aceeași instanță supremă (f.54-55), prin care a fost desființat titlul executoriu - Sentința comercială nr. 9171/29.09.2010 a Tribunalului București, astfel că, anulându-se hotărârea care a desființat titlul executoriu din dosarul nr.10/2011, Sentința comercială nr. 9171/29.09.2010 a Tribunalului București este valabilă și produce efecte juridice.

Astfel, reluarea executării silite nu încalcă în această situație disp. art.371⁶ si art 371⁵ Cod pr. civ., întrucât titlul executoriu a fost reconfirmat, putând fi reluată în temeiul acestuia, din momentul reconfirmării titlului.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1634R/13.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Vl-a civilă în Dosarul nr._/4/2011, Sentinței civile nr. 3870/02.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 6; București în Dosarul nr._/303/2011, Sentinței civile nr. 4877/08.06.2012 pronunțată de: Judecătoria Sector 4 București în Dosarul nr._/4/2011, Sentinței civile nr.; 6048/10.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în Dosarul nr._, Sentinței civile nr._/31.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr._/299/2011, Deciziei civile nr. R/1472/23.05.2012, pronunțată de Tribunalul: București - Secția a IV-a civilă în Dosarul nr._, instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile 1201 Cod civ., neexistând tripla identitate de obiect, părți și cauză, cerută de acest text de lege, contestațiile soluționate prin hotărârile judecătorești menționate, având obiecte diferite de cel dedus judecății prin prezenta contestație la executare.

Referitor la motivul de contestație al încălcării dispozițiilor OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special și derogatoriu de la normele generale, contestatoarea A. arătând că, în calitate de ordonator principal de credite, ar fi singura instituție care poate dispune efectuarea de plăți către debitori, iar actele de executare efectuate de B. N. D., poprirea si procesele verbale, încalcă termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG 22/2002, instanța de fond l-a apreciat ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Art. 2 din acest act normativ instituie obligația ordonatorilor de credite de a asigura în bugetele proprii resursele necesare pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii, prin luarea măsurilor care se impun, inclusiv virări de credite bugetare. S-a observat că debitoarea contestatoare nu a dovedit inexistența acestor fonduri speciale și a invocat propria culpă ca motiv de suspendare și anulare a executării silite, situația astfel creată neputând constitui un motiv pentru imposibilitatea recurgerii la executarea silită, întrucât în acest fel ar însemna că hotărârile judecătorești pronunțate împotriva instituțiilor publice, nu ar putea fi niciodată puse în executare, fiind lăsate la latitudinea debitorului.

Pe de altă parte se ajunge astfel, la încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 din CEDO, dreptul la un proces echitabil, referindu-se inclusiv la garantarea pentru partea care a câștigat procesul a posibilității de a pune în executare hotărârea pronunțată.

Instanța de fond a apreciat că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza S. P. împotriva României și C. împotriva României, efectuarea de către reclamant a altor demersuri pentru obligarea unei instituii publice de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale, ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.

De altfel, potrivit art. 3 din OG 22/2002, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite, potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. Așadar din acest text de lege, dar si din întregul act normativ OG 22/2002 rezultă că toate creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită, de bunăvoie, din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă (art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002).

Dacă instituția sau autoritatea publică nu își execută de bunăvoie obligația de plată din cauza lipsei de fonduri, este obligată să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată, într-un termen de 6 luni de la data la care a primit somația de plată - art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Daca instituția sau autoritatea publică, în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de existența debitului nu face nici un demers în vederea asigurării fondurilor necesare plății debitului și nu achită debitul de bună voie, creditorul poate solicita executarea silită a acesteia.

În speță, deși sentința comercială nr.9171/29.09.2010 a devenit executorie la data de 29.09.2010, între acest moment și data înființării popririi -30.07.2013 nu a existat nici un demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilită prin aceasta și nici nu a invocat lipsa de fonduri ca motiv de neexecutare a obligației stabilită prin titlul executoriu, lipsă care să justifice curgerea termenului de 6 luni, prevăzut de art.2 din OG 22/2002 .

Analizând motivul de contestație privitor la calitatea A. de simplu administrator al acțiunilor la terții popriți A. L. S.A. și E. S.A., instanța de fond a apreciat că si acesta este neîntemeiat, întrucât din certificatele constatatoare emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului (f.78-83), rezultă că A. este acționar la aceștia si nu Statul roman, iar executarea silită prin poprirea acțiunilor acesteia deținute la acești terți popriți este una legală, fiind reglementată de art. 452 și urm. C.pr.civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate a executării silite raportat la prevederile art.66 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, instanța a apreciat că indisponibilizarea acțiunilor prin poprire instituită la data de 30.07.2013 s-a făcut cu respectarea atât a prevederilor art. 452 și urm. C.pr.civ., cât și a prevederilor art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

Astfel, potrivit. art. 66 alin 1 și 2 din Legea 31/1990 „ Pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare. Creditorii prevăzuți la alineatul 1 pot totuși popri, în timpul duratei societății, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor".

În consecință, față de cele expuse mai sus și de dispozițiile legale menționate, instanța de fond a reținut că nu este incidentă nici o cauză de nulitate a popririi comunicată contestatoarei prin adresa de înființare a popririi asupra acțiunilor deținute de contestatoare la terții popriți . și . 30.07.2013, emisă în dosarul de executare nr. 10/2011 al B. N. D., urmând a respinge contestația la executare împotriva acesteia, ca neîntemeiată.

Referitor la procesele verbale din data de 04.04.2011 și 03.04.2013 emise în dosarul de executare nr. 10/2011 al B. N. D., prin care s-au stabilit cheltuieli de executare, instanța de fond a reținut(astfel cum s-a precizat de B. N. D. în adresa de la f.1889) că acestea nu au fost comunicate separat contestatoarei, ci cuantumul sumelor ce reprezintă cheltuieli de executare, a fost adus la cunoștința contestatoarei, prin adresele de înființare a popririi, întocmite ulterior datelor la care au fost încheiate cele două procese verbale contestate.

Din înscrisurile comunicate de B. N. D., respectiv adresele din data de 05.04.2011 si 10.05.2013, a rezultat că reclamanta contestatoare a luat cunoștință de aceste procese verbale încă de la data de 07.04.2011 și respectiv la data de 14.05.2013 când a primit aceste adrese, conform dovezilor de comunicare (f.1893 si f.1896), iar prezenta contestație la executare a fost formulată la data de 13.08.2013, astfel cum rezultă din data înregistrării la registratura acestei instituții (f.3), întrucât plicul prin care a fost expediată contestația nu poartă o data a poștei (f.28).

Potrivit art. 401 alin. 1 lit. a Cod pr. civ, contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.

Întrucât contestatoarea a luat cunoștință de procesul verbal încheiat la data de 04.04.2011, prin adresa de înființare a popririi din 05.04.2011, comunicata la data de 07.04.2011 și de procesul verbal încheiat la data 03.04.2013, prin adresa de înființare a popririi din 10.05.2013, comunicată la data de 14.05.2013, iar contestația la executare a fost depusă la poștă cel mai devreme la data de 13.08.2013 ( data înregistrării la registratura acestei instituții), instanța de fond a apreciat că împotriva acestor acte de executare, contestația a fost formulată peste termenul de 15 zile prevăzut le lege, astfel încât în temeiul art. 401 alin. 1 lit a Cod pr. civ a admis excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la actele de executare: proces verbal din 04.04.2011 și proces verbal din 03.04.2013 invocată de către intimată și va respins contestația la executare împotriva acestor acte de executare, ca tardiv formulată.

În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, în temeiul art 404¹ Cod. pr. civ., aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât, în cauză nu s-a desființat titlul executoriu și nici executarea silită însăși.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 24.01.2014 contestatoarea A. P. A. A. S. - A.A.A.S., în temeiul art. 299 și urm C. proc. civ., considerând-o nelegală.

Astfel, în temeiul art. 304 pct.9 C.proc. civ., art.304¹ si urm C.proc. civ. a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul de a se dispune suspendarea executării silite până la soluționarea contestației le executare irevocabil, conform art. 403 alin. (1) C. proc. civ., admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare menționate mai sus, conform art.404 si urm. C.proc. civ., precum și întoarcerea executării în conformitate cu art. 404¹ si urm. C. proc. civ., în situația admiterii contestației le executare și anularea actelor de executare contestate.

În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate, contestatoarea a arătat că acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., instanța de fond încălcând dispozițiile art. 454 alin.2 indice 1 si urm. C.proc. civ. raportat la dispozițiile art. 388 C.proc. civ., sens în care a solicitat anularea actelor de executare și să se constate că, prin actul de executare - poprire efectuată conform art. 454 (1) si urm. C.proc .civ. comunicată către A. prin Adresa nr._/14.05.2013, nu au fost indicate sediul și codul de identificare fiscală a societăților comerciale care au calitatea de terți popriți în cauză.

În ceea ce privește al doilea motiv de nelegalitate a arătat că acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., instanța de fond încălcând dispozițiile art. 452(1) C. proc. civ. și urm. Legii nr. 137/2002(art.5), O.U.G. nr. 23/2004, O.U.G. nr. 88/1997/R., deoarece titlurile executorii pe care terții le dețin față de A. nu pot fi executate prin poprirea acțiunilor societăților comerciale, sens în care a solicitat anularea actelor de executare.

Totodată, a mai menționat că instanța de fond a făcut o gravă și nelegală confuzie între transmiterea dreptului de proprietate și efectele de opozabilitate, deoarece certificatul emis de Oficiului Registrului Comerțului nu este act doveditor al proprietății acțiunilor.

Astfel, a învederat că efectele înregistrării în Registrul Comerțului sunt efectul de publicitate, ce decurge din prevederile art.4 din L26/1990 (legea Registrului Comerțului), și efectul de opozabilitate ce decurge din prevederile art.5 din L26/1990, dar și din art.7 din L 359/2004.

De asemenea, a mai invocat dispozițiile art. art. 371³ (1) C. proc. civ., art. 1718 - 1720 C. civ., art. 452(1) C. proc. civ., Legii nr. 137/2002 (art.5), O.U.G. nr 23/2004 (art. 5 alin. 1 lit. c) și art. 21 alin. 1 lit. d si e), O.U.G. nr. 88/1997/R, potrivit cărora A. nu este proprietarul acestor acțiuni din capitalul social al societăților comerciale, acestea fiind doar în administrarea sa, numai statul român având calitatea de acționar/proprietar așadar, acestea neputând face obiectul executării silite prin poprire în temeiul art. 452 și urm. C. proc. civ., art. 21 lit. d și e din OUG nr. 23/2004, unde se prevede că, în vederea îndeplinirii rolului său A. (fosta A.) are următoarele atribuții principale: preluarea fără plată a unor acțiuni/părți sociale deținute de stat, exercitarea tuturor drepturilor și îndeplinirea tuturor obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar/asociat al statului.

Așadar, în opinia recurentei contestatoare, poprirea efectuată în baza art. 452 (1) și urm. C.Pr. Civ., art. 454, art. 456 C. Pr. Civ, asupra acțiunilor administrate de A. la societățile comerciale menționate, este nelegală, deoarece A. nu este proprietarul acțiunilor deținute în capitalul social al societăților comerciale, acțiunile fiind doar în administrarea sa, numai statul român având calitatea de acționar/proprietar al acestor acțiuni, conform Legii nr. 137/2002 (art.5), O.U.G. nr. 23/2004, O.U.G. nr.88/1997/R.

Astfel, A. nu are decât calitatea de administrator al acțiunilor statului, neputând fi valorificate acțiunile deținute de A. în capitalul social al societăților comerciale, întrucât aceasta autoritate nu este proprietara acțiunilor, iar pe calea executării silite pot fi valorificate numai bunurile debitorului, nu și cele aflate în administrarea acestuia.

În același sens, terții popriți societățile comerciale nu au față de A. nici o obligație legală cu obiect sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, executarea silită fiind nelegală, neputând fi instituită, potrivit art.452 si urm. C.proc. civ.

În consecința, poprirea acțiunilor societăților comerciale arătate este vădit nelegală și abuzivă, întrucât aceste acțiuni nu se află în proprietatea debitorului A., ci în proprietate S. R. iar potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă, pot fi executate numai bunurile din proprietatea debitorului.

În dovedirea aspectului că, statul roman este proprietarul exclusiv al acțiunilor societăților comerciale și nu A., contestatoarea a menționat că, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 88/1997/R și Legea nr.137/2002 privind privatizarea, în exercitarea acestui drept real, atribuții legale de privatizare au fost date și în competența altor ministere.

Astfel, au fost date atribuții legale de privatizare și în competența Ministerului Economiei și Comerțului prin Oficiul Participațiilor S. și Privatizării în Industrie

De asemenea, a mai învederat faptul că potrivit OUG nr. 83/29.09.2011, acțiunile deținute de stat la Banca de Export - Import a României Eximbank SA trec din administrarea A. (fosta A.) în administrarea Ministerului Finanțelor Publice.

În consecința, în exercitarea atribuțiilor sale, statul prin Guvern și potrivit prevederilor Legii nr. 90/2001 poate mandata o instituție a statului să administreze acțiunile la societățile comerciale, existând astfel un contract de mandat legal si nu un act translativ de proprietate.

Contestatoarea a mai arătat că, prin poprirea efectuată în baza art. 452 și urm. C. Pr. Civ. asupra acțiunilor pe care A. le administrează la societățile comerciale menționate mai sus (terți popriți), se ajunge la blocarea procesului de privatizare și se încalcă dispozițiile imperative ale OUG nr. 88/1997/R si Legea nr.137/2002 care reglementează privatizarea societăților comerciale.

În susținerea celor arătate, a invocat prevederile art.452 alin.2 lit.a C.Pr. Civ.

Totodată, a mai învederat că, prin dispozițiile imperative prevăzute de actele normative arătate, se reglementează privatizarea societăților comerciale, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale, care nu poate fi făcută decât prin metodele de diminuare a participațiilor statului prevăzute de aceste acte normative speciale, și nu prin executare silită conform Codului de Procedura civilă, deoarece se încalcă principiul de drept, "specialul derogă de la general".

A mai susținut că, privatizarea societăților comerciale se face în temeiul actelor normative arătate care prevăd proceduri și termene legale privind vânzarea acțiunilor, asumarea unor obligații prin clauzele contractuale referitoare la investițiile pentru desfășurarea activității, investițiile de mediu, plata obligațiilor restante către stat, etc., negociate cu cumpărătorul, proceduri care sunt grav încălcate prin aceasta executare silita, indisponibilizare, și vânzare abuzivă și nelegală a acțiunilor societății comerciale, care aparțin S. R. și nu A. (fosta A.).

Contestatoarea a arătat, de asemenea, că administrarea acțiunilor statului roman, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 23/2004, se realizează în temeiul unui mandat legal, primit de Autoritate și nu pot fi executate pentru obligațiile A. pentru că acțiunile nu aparțin A., ci sunt în proprietatea privată a S. român.

Conform prevederilor actelor normative în vigoare, A. în calitate de instituție publică implicată, deține aceste acțiuni în numele statului ( fără a fi proprietarul lor), având atribuții numai în administrarea și vânzarea acestor acțiuni ale statului.

A mai invocat, de asemenea, prevederile art. 5 din O.U.G. 23/2004 privind stabilirea unor masuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea A. Bancare prin comasarea prin absorbție cu A. pentru Privatizare și A. Participațiilor S., din care rezultă atribuțiile A., și art.(1) din Legea nr.137/2002.

Contestatoarea a mai susținut că, privatizarea societăților comerciale se face în temeiul actelor normative arătate care prevăd proceduri și termene legale privind vânzarea acțiunilor, și, pe lângă prețul acțiunilor se prevăd și asumarea unor obligații prin clauzele contractuale referitoare ta investițiile pentru desfășurarea activității, investițiile de mediu, plata obligațiilor restante către stat, etc, negociate cu cumpărătorul.

Astfel, în condițiile acestei masuri de executare silita abuzivă și nelegală, se cauzează blocarea pachetelor de acțiuni față de care A. exercită calitatea de administrator pentru stat si nu mai poate fi negociata nici o clauză privind volumul investițiilor angajate, plata obligațiilor restante, etc., societățile comerciale fiind prejudiciate.

Totodată, veniturile obținute de A. din privatizarea (vânzarea acțiunilor) societăților comerciale din portofoliu său se varsă la bugetul statului întrucât acțiunile sunt bunuri aflate în proprietatea statului așa cum reiese și din art. 9 din OUG 88/1997, iar veniturile încasate de instituțiile publice implicate din vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale și din dividende se varsă la bugetul de stat sau, după caz, la bugetele locale, veniturile din privatizare și din vânzarea acțiunilor rezultate din conversia în acțiuni a creanțelor sunt folosite pentru acoperirea deficitului anual al bugetului de stat, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din OUG nr. 113/2006, iar veniturile din dividende și dobânzi încasate de instituțiile implicate în procesul de privatizare "se fac venit la bugetul de stat"(art. 7 din OUG nr. 113/2006).

În susținerea celor arătate mai sus, a invocat și prevederile art. 452 alin.2 lit.a C.Pr. Civ.

Așadar, în opina contestatoarei, prin aceasta metodă de executare silită se cauzează o paguba irecuperabilă, atât A. (fosta A.), societăților comerciale, cât și S. Român, deoarece nu există voința statului prin A. de a vinde acțiunile și a fost încălcat dreptul de proprietate al S. Român asupra acțiunilor societăților comerciale.

În același sens, aceasta executare silită face imposibilă recuperarea pachetului de acțiuni vândut la aceste societăți comerciale, deoarece acesta nu mai poate fi identificat, în situația întoarcerii executării silite și repunerea în situația anterioară, în condițiile art. 404 C. proc. civ. și urm.

În consecință, se poate constata că au fost încălcate dispozițiile imperative ale Legii nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare, și toate actele de executare din acest dosar de executare sunt lovite de nulitate sens în care a solicitat anularea acestora.

În ceea ce privește al treilea motiv de nelegalitate, contestatoarea a menționat că acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., începerea executării silite împotriva A. fiind nelegală, deoarece a fost încălcată autoritatea de lucru judecat care rezultă din hotărârile judecătorești definitive și irevocabile.

Astfel, au fost încălcate dispozițiile imperative prevăzute de art. 371 indice 6 C.proc. civ. si art. 371 indice 5 lit.d C. proc civ., și autoritatea de lucru judecat care rezultă din hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Contestatoarea a mai învederat că, la data emiterii actului de executare - poprirea, era anulată definitiv și irevocabil executarea silita însăși, fiind constatată încetata executarea silita, fiind constatate desființate de drept toate actele de executare efectuate, dispunându-se întoarcerea executării silite în acest dosar de executare.

A invocat în acest sens, Decizia civilă 1634R/13.06.2012 a Tribunalului București, dosar nr._/4/2011, rămasă definitivă și irevocabilă, Sentința civila nr. 3870/02.05.2012 a Judecătoriei Sector 6 București, dosar nr._/303/2011, rămasă definitivă și irevocabilă, Sentința civilă nr. 4877/08.06.2012, rămasă definitivă și irevocabilă, dosar nr._/4/2011 a Judecătoriei Sector 4 București, Sentința civilă nr. 6048/10.07.2012, rămasă definitivă și irevocabilă, dosar nr._ a Judecătoriei Sector 5, București, Sentința civilă nr._/31.07.2012, dosar nr._/299/2011 a Judecătoriei Sector 1, București și Decizia civila nr. R/1472/23.05.2012, dosar nr._ a Tribunalului București Secția a IV-a civilă.

În consecință, a mai arătat contestatoarea, se poate constata că, la data emiterii actului de executare-poprirea, au fost admise contestațiile la executare formulate de către A. în dosarul de executare nr. 10/2001 al B. N. D. și s-a stabilit prin hotărârile judecătorești menționate mai sus cu autoritate de lucru judecat că, a fost anulată definitiv și irevocabil executarea silita însăși, a fost constatată încetată executarea silită, au fost constatate desființate de drept toate actele de executare efectuate și s-a dispus întoarcerea executării silite.

Contestatoarea a mai învederat că, nu este legală reluarea executării silite prin poprirea recomunicată în dosarul de executare nr.10/2011, în vederea reluării executării silite, deoarece sunt încălcate dispozițiile art. 371 indice 6 C.proc. civ. care prevăd imperativ și restrictiv că, executarea silită poate fi reluata numai în condițiile art. 371 indice 5 lit.b. C. proc. civ.

A invocat, totodată, dispozițiile art. 371 indice 6 C. proc. civ. și art. 371 indice 5 lit. b C. proc. civ., menționând că executarea silită a încetat în temeiul art. 371 indice 5 C proc. civ. lit. D, deoarece a fost desființat titlul executoriu, nefiind incidentă situația și condițiile prevăzute de art.371 indice 5 lit.b. C.proc. civ., solicitând să se constate că, nu este legală recomunicarea popririi în dosarul de executare nr.10/2011, în vederea reluării executării silite, și să se anuleze actele de executare menționate mai sus, deoarece sunt nelegale, fiind încălcate dispozițiile imperative prevăzute de art. 371 indice 6 C.proc. civ. si art. 371 indice 5 lit.d C. proc civ.

În ceea ce privește al patrulea motiv de nelegalitate, a menționat că acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc.civ., deoarece actul de executare - poprire efectuat în acest dosar încălca dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special și derogatoriu de la normele generale.

Astfel, având în vedere data comunicării actelor de executare prin Adresa nr._/04.07.2013, se poate constata că, aceste acte de executare încalcă termenul de 6 luni, respectiv dispozițiile imperative ale O.G. 22/2002.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate a învederat că instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli care au fost prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli, buget aprobat prin hotărâre a Guvernului și care face parte din bugetul de stat.

Așadar, termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de grație pentru executarea voluntara a titlurilor executorii, este perioada în care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, în vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorarii titlurilor executorii.

A mai menționat, de asemenea, că A.A.A.S. în calitate de ordonator principal de credite este singura instituție care poate dispune efectuarea de plați către debitori, Biroul Executorului Judecătoresc neputând, în aceasta faza procesuala, să înfăptuiască nici un act de executare silită.

A solicitat, astfel, să se constate că, legiuitorul prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul A., autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva A..

În consecința, în vederea realizării creanței pe care un creditor o are împotriva unui debitor instituție publica, acesta este obligat să urmeze calea procedurala reglementata de actul normativ cu caracter special.

Prin urmare, creditorul va adresa debitorului, o somație de plată, de la primirea căreia debitorul are la dispoziție un termen de 6 luni, în cadrul căruia este ținut să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.

D. în măsura în care, instituțiile publice debitoare nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul de 6 luni, creditorul va putea trece, conform art. 3 din O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, la executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.

Așadar, procedura executării silite reglementata de dreptul comun, are un caracter subsidiar, putându-se apela la aceasta, numai în ipoteza neexecutării de bunăvoie a obligației, în termenul de 6 luni, ce curge de la primirea somației de plată.

Contestatoarea a mai menționat că, în cauza dedusă judecații, în raport de considerațiile de ordin teoretic expuse, se poate constata că, creditoare nu a respectat procedura obligatorie instituită de prevederile O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, procedând direct la executarea silită, de drept comun, reglementată de Codul de Procedura Civilă, respectiv la obligarea la plata cheltuielilor de executare silită a instituției publice.

Așadar, deși legea specială, instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, aceasta nu împiedică executarea silită a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, de vreme ce potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, este instituită obligația pentru ordonatorii de credite de a lua toate masurile ce se impun pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.

În acest context, dispozițiile legale speciale constituie o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.

În consecința, se poate constata că, au fost încălcate dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de nulitate și anularea actelor de executare.

În ceea ce privește al cincilea motiv de nelegalitate, a arătat că acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.civ. instanța de fond neconstatând că începerea executării silite este nelegală, deoarece se încalcă dispozițiile art. 66 alin.1 din Legea nr.31/1990/R, iar înființarea popririi asupra acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale este inadmisibilă.

Așadar, poprirea se poate înființa numai asupra acțiunilor ce s-ar cuveni acționarilor prin lichidare și nu asupra acțiunilor pe care aceștia le dețin în societate, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză.

n ceea ce privește al șaselea motiv de nelegalitate, contestatoarea a susținut că acesta se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.civ., nelegal instanța de fond aplicând dispozițiile art.104 si art.401 C.proc. civ., eronat fiind admisă excepția tardivității și respinsă contestația la executare ca tardiv formulată împotriva proceselor verbale privind cheltuielile de executare din data de 04.04.2011 și data de 03.04.2013.

Totodată, în mod nelegal instanța de fond a constatat că, aceste acte de executare au fost comunicate către A. în data de 07.04.2011 și data de 14.05.2013 și nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin.1 C.proc. civ.

De asemenea, instanța de fond nelegal a admis excepția tardivității, deoarece actul de executare - poprirea efectuată conform art. 452 (1) și urm. C. proc.civ. și procesele verbale au fost comunicate către A. prin Adresa nr._/01.08.2013, și au fost contestate în termenul legal, în condițiile art.104 C. proc. civ.

Contestatoarea a mai arătat că în mod nelegal instanța de fond a constatat că nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin.1 C.proc. civ. și a admis excepția tardivității contestației la executare cu privire la cele două procese verbale.

De asemenea, a mai învederat că aceste acte de executare sunt nelegale prin care s-a procedat la actualizarea debitului, în lei, cu un procent de 3,18%, față de luna septembrie 2010, deoarece încalcă dispozițiile art.457 al.4 C.proc. civ. care dispun că, sumele în valută se convertesc în lei la cursul BNR de la data plății.

Totodată, față de efectele hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile intrate în puterea lucrului judecat toate actele de executare sunt desființate de drept, așadar, și procesele verbale privind cheltuielile de executare din data de 04.04.2011.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, a învederat că, executorul a stabilit nelegal suma de 564.669,63 lei, reprezentând cheltuieli de executare, fără să prezinte un mod de calcul detaliat al acestei sume solicitate și temeiul legal al acesteia.

De asemenea, s-a reținut în mod nelegal că, onorariul executorului judecătoresc în raport de contractul de executare nr.10/2011, cheltuieli de executare sunt în sumă de 300.000 lei, conform O.P.nr.4 în valoare de 100.000 lei si OP. nr.5 în valoare de 200.000 lei, dar fără sa fie depuse în cauza, aceste înscrisuri și modul detaliat cum s-au calculat aceste sume.

Contestatoare a mai arătat că a solicitat anularea acestui act de executare nelegal, deoarece, deși avea doar obligația de a trimite o notificare conținând somația de plata, executorul judecătoresc a considerat că somația de plată face parte din dosarul de executare existent, a solicitat ca suma cuvenita creditorului să fie plătita către el și nu a calculat onorariul de executor la prețul unei notificări.

Așadar, se poate constata că, au fost stabilite în sarcina A. sume de plată foarte cu titlu de cheltuieli de executare, fără a lua în considerare faptul că, în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile speciale, piața debitului poate fi făcută de buna voie.

În consecință, a solicitat admiterea acestui motiv de recurs ca fondat și anularea proceselor verbale privind cheltuielile de executare în acest dosar de executare silita nr. 10/2001, deoarece toate actele de executare sunt desființate de drept, iar în subsidiar, sunt anulabile deoarece încălcă dispozițiile legale.

Contestatoarea a mai învederat că, nelegal instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de întoarcere a executării în conformitate cu art. 404 si urm. C. proc. civ. în dosarul de executare nr. 10/2011.

Față de aceasta a solicitat să dispună întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia, în sensul ridicării popririlor/sechestrelor, care au fost înființate prin actele de executare efectuate de B. "N. D." în baza titlului executoriu - Sentința comerciala nr. 9171/29.09.2010, asupra acțiunilor/parților sociale pe care A. (fosta A.), le administrează în numele statului la societățile comerciale - terți popriți, din portofoliul A. (fosta A.) și restituirea acțiunilor către societățile comerciale/restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare actualizate legal.

În motivarea cererii de întoarcere a executării, a susținut că, potrivit Legii nr. 137/2002 (art.5), O.U.G. nr. 23/2004 (art. 5 alin. 1 lit. c) si art. 21 alin. 1 lit. d si e) O.U.G. nr. 88/1997/R, A. nu este proprietarul acestor acțiuni din capitalul social al societății comerciale, acestea fiind doar în administrarea sa, numai Statul R. având calitatea de proprietar asupra acestor acțiuni din capitalul social al societății comerciale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 299 si urm. C.proc. civ., art. 304 pct.9 C.proc. civ., art. 3041 si urm C.proc. civ., art. 399 si urm., art. 403 alin.(1) si urm. C. proc.civ., art. 379 indice 1 C.proc.civ., art. 371 indice 5 lit. b, d, C.proc. civ., art. 404 si urm. C. proc. civ., Legea nr. 92/2011, O.G. nr. 22/2002/R, O.U.G. nr. 51/1998/R, O.U.G. nr. 88/1997/R, Legea nr. 137/2002 si toate celelalte dispoziții legale menționate in textul contestației la executare.

La data de 07.03.2014 intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate lipsa calității de reprezentant al A. A semnatarului cererii de recurs și, pe cale de consecință, să fie anulat recursul formulat ca inform, precum și să fie respins recursul declarat ca nefondat.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Referitor la excepția lipsei dovezii calității de reprezentat a recurentei contestatoare A., invocată de intimata . prin întâmpinare, tribunalul o va respinge având în vedere că, cererea de recurs a fost semnată de directorul general al instituției recurente.

Susținerea intimatei nu poate fi avută în vedere întrucât recursul a fost semnat de directorul general al instituției care a semnat cererea de recurs, cerere pe care de altfel este aplicată și ștampila instituției recurente.

Astfel, contestația la executare a fost semnată de persoana împuternicită prin Decizie a Primului Ministru, ori, cererea de recurs a fost semnată de directorul general al instituției recurente, astfel că excepția invocată de intimată prin întâmpinare va fi respinsă.

Referitor la recursul declarat de recurenta contestatoare, tribunalul constată următoarele:

Critica contestatoarei în sensul că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 454 alin.2 indice 1 si urm. C.proc. civ. raportat la dispozițiile art. 388 C.proc. civ., sens în care a solicitat anularea actelor de executare și să se constate că, prin actul de executare - poprire efectuată conform art. 454 (1) si urm. C.proc.civ. comunicată către A. prin Adresa nr._/14.05.2013, nu au fost indicate sediul și codul de identificare fiscală a societăților comerciale care au calitatea de terți popriți în cauză este nejustificată.

În conformitate cu prevederile art. 454 alin. 2¹ C. pr. civ., obligația de indicare a denumirii și sediului debitoarei persoană juridică și codul de identificare fiscală este prevăzută în sarcina executorului judecătoresc, însă această obligație nu este prevăzută și în ceea ce privește terțul poprit.

Totodată, numai în ceea ce privește indicarea sediului debitoarei și codul de identificare fiscală este prevăzută pentru adresa de înființare a popririi, nu și în ce privește înștiințarea debitorului.

Susținerea că nu este proprietarul acțiunilor deținute în capitalul social al societăților comerciale, acțiunile fiind doar în administrarea sa, numai statul român având calitatea de acționar/proprietar al acestor acțiuni, conform Legii nr. 137/2002 (art.5), O.U.G. nr. 23/2004, O.U.G. nr.88/1997/R și că, astfel, A. nu are decât calitatea de administrator al acțiunilor statului, neputând fi valorificate acțiunile deținute de A. în capitalul social al societăților comerciale, întrucât aceasta autoritate nu este proprietara acțiunilor, iar pe calea executării silite pot fi valorificate numai bunurile debitorului, nu și cele aflate în administrarea acestuia, este nejustificată.

Tribunalul constată că, astfel cum rezultă din certificatele constatatoare emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului depus în copie la dosarul de fond, recurenta contestatoare este acționar la terții popriți, nu Statul Român, executarea silită prin poprirea acțiunilor deținută la acești terți fiind legală.

Potrivit art. 452 alin. 1 C. pr. civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor.

Recurenta contestatoare are calitatea de acționar la terții popriți A. L. SA și E. SA iar indisponibilizarea acțiunilor prin poprire a fost făcută cu respectarea prevederilor art. 452 și urm. din Codul de procedură civilă și ale art. 66 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Dispozițiile art. 66 alin. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990 statuează că, pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-a cuveni prin lichidare. Creditorii prevăzuți la alineatul 1 pot popri părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.

Susținerea recurentei contestatoare în sensul că fost încălcată autoritatea de lucru judecat care rezultă din hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, este nejustificată.

În speță nu sunt îndeplinite disp. art. 1201 Cod civil, care impune tripla identitate de obiect, cauză și părți, având în vedere că în ce privește contestațiile soluționate prin hotărârile judecătorești menționate în sentința recurată, întrucât sunt obiecte diferite de obiectul prezentului dosar.

Contestația la executare ce face obiectul dos. Nr._/4/2011 privește poprirea înființată la 05.04.2011 de B. nemeș D. pe conturile recurentei contestatoare. A doua contestație se referă la popririle înființate la data de 24.11.2011 de B. N. D. pe acțiunile deținute de debitoare la terții popriți, contestația ce face obiectul dos. nr._/4/2011 privește popririle înființate la data de 24.11.2011.

De asemenea, contestația care face obiectul dos. Nr._ se referă la popririle înființate la data de 24.11.2011, contestația formulată în dosarul nr._/299/2011 se referă la somația emisă la data de 14.06.2011 în baza disp. art. 387 și 411 C. pr. civ., iar contestația formulată din dosarul nr._ se referă la poprirea înființată pe conturile recurentei contestatoare la data de 14.04.2011.

Se constată că, obiectul contestațiilor ce au format obiectul dosarelor menționate și obiectul contestației din prezenta cauză sunt diferite, sens în care în mod corect instanța de judecată a respins excepția autorității de lucru judecat.

Susținerea recurentei contestatoare în sensul că au fost încălcate disp. art. 371⁶ C. pr. civ., și art. 371 ⁵ C. pr. civ., este nejustificată având în vedere că, a fost solicitată reluarea executării silite în temeiul unui titlu executoriu valabil.

Executarea silită are loc până la data realizării dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

Astfel, executarea silită încetează când se desființează titlul executoriu, desființare care în cauză nu a avut loc. Cum în cauză, nu este incident nici un caz din cele prevăzute de art. 371⁵ C. pr. civ., reluarea executării silite are loc din momentul reconfirmării titlului.

Susținerea în sensul că, actul de executare - poprire efectuat în acest dosar încălca dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special și derogatoriu de la normele generale, este nejustificată.

Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 ordonatorii de credite au obligația de de a asigura resursele necesare pentru efectuarea plăților necesare stabilite prin titlurile executorii urmând a lua toate măsurile în acest sens.

Nu s-a dovedit de către recurenta contestatoare a inexistenței fondurilor speciale cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Conform art. 4 din OG nr. 22/2002 alin. 1, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii. Virările de credite bugetare prev. la alin. 1se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar.

Creditorul va putea solicita efectuarea executării silite, în cazul când instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prev. la art. 2 din OG 22/2002.

Recurenta contestatoare nu a îndeplinit obligațiile de plată stabilite prin sentința nr. 9171 din 29.09.2010, întrucât nu a îndeplinit obligația stabilită și nu a invocat lipsa de fonduri.

Susținerea recurentei contestatoare în sensul că se încalcă dispozițiile art. 66 alin.1 din Legea nr.31/1990/R, iar înființarea popririi asupra acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale este inadmisibilă, nu poate fi avută în vedere, întrucât, nu este incident nici un motiv de nulitate al popririi.

Creditorii au posibilitatea de a popri în timpul duratei societății, părțile ce se cuvin prin lichidare asociaților, pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.

Dispozițiile art. 452 alin. 1 C. pr. civ. prevăd că, sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Referitor la faptul că, în mod eronat fiind admisă excepția tardivității și respinsă contestația la executare ca tardiv formulată împotriva proceselor verbale privind cheltuielile de executare din data de 04.04.2011 și data de 03.04.2013, tribunalul constată că, recurenta contestatoare a formulat contestație la executare fără să respecte dispozițiile 401 alin. 1 C. pr. civ., ( termenul de 15 zile).

Recurenta contestatoare a luat cunoștință de procesul verbal din data de 04.04.2011, prin adresa de înființare a popririi ce a fost comunicată acesteia în data de 07.04.2011.

De asemenea a luat cunoștință de procesul verbal la data de 03.04.2013, prin adresa de înființare a popririi din 10.05.2011 comunicată la data de 14.05.2013.

Contestația la executare a fost formulată de recurenta contestatoare la data de 13.08.2013 ( data înregistrării la registratura instanței de fond),, sens în care, instanța de fond în mod corect a apreciat că aceasta a formulat contestația peste termenul prev. în mod imperativ de disp. art. 401 alin. 1 lit. a C. pr. civ., și a admis excepția tardivității formulării contestației și a respins contestația la executare ca tardiv formulată.

Susținerea recurentei contestatoare în sensul că actele de executare sunt nelegale prin care s-a procedat la actualizarea debitului, în lei, cu un procent de 3,18%, față de luna septembrie 2010, deoarece încalcă dispozițiile art.457 al.4 C.proc. civ. care dispun că, sumele în valută se convertesc în lei la cursul BNR de la data plății, este nejustificată.

Procesul verbal referitor la cheltuieli de executare din 04.04.2011 a fost anulat prin hotărârile judecătorești invocate, fiind întocmit un nou proces verbal de cheltuieli de executare de către B. N. dan.

De asemenea, procesul verbal din 03.04.2013 este ulterior pronunțării hotărârilor judecătorești menționate, iar cât privește actualizarea sumei în lei datorată de A., au fost respectate prevederile art. 371² C. pr. civ., alin. 3 C. pr. civ., în funcție de rata inflației calculată de la data de 29.09.2010, când hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data de 31.01.2011, data cererii de executare silită, sens în care nu sunt încălcate disp. art. 457 alin. 4 C. pr. civ.

Referitor la Adresa nr._ din 01.08.2013, reprezintă actul începător de executare silită prin poprire, conform disp. art. 454 alin. 1 C. pr. civ..

Cu privire la onorariul de executare, tribunalul constată că, au fost respectate disp. Ordinului Ministerului de Justiție nr. 2550/2006, care prevede onorariul maximal pentru executarea silită prin poprire, respectiv 1 %. Astfel, suma de 300.000 lei reprezentând onorariu de expert este inferioară plafonului de 307.753,664 lei și se încadrează în maximul admis de Legea nr. 188/2000.

Tribunaul constată că este nejustificată critica referitoare la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia, în sensul ridicării popririlor/sechestrelor, care au fost înființate prin actele de executare efectuate de B. "N. D." în baza titlului executoriu - Sentința comerciala nr. 9171/29.09.2010, asupra acțiunilor/parților sociale pe care A. (fosta A.), le administrează în numele statului la societățile comerciale - terți popriți, din portofoliul A. (fosta A.) și restituirea acțiunilor către societățile comerciale/restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare actualizate legal.

Astfel, potrivit disp. art. 404¹ alin. 1 C. pr. civ., întoarcerea executării silite se poate solicita în situația în care se desființează titlul executoriu și în situația în care se desființează executarea silită însăși. În speță, titlul executoriu nu a fost desființat, sens în care nu se justifică întoarcerea executării.

P. considerentele arătate, tribunalul va respinge recursul de crata de recurenta contestatoare ca nefondat, potrivit disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.

Instanța va lua act că intimata . își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a A., invocată prin întâmpinare de intimata ..

Respinge recursul declarat de către recurenta – contestatoare A. P. A. A. S. - A.A.A.S., cu sediul în București, sector 1, ., nr. 50, împotriva sentinței civile nr. 3175 pronunțate de Judecătoria Câmpina la data de 11.12.2013, în contradictoriu cu intimata - pârâtă ., cu sediul în București, sector 1, .. 2-4 și cu intimatele – terț poprit ., cu sediul în Câmpina, Calea Doftanei, nr. 105, jud. Prahova și . sediul în Câmpina, ., nr. 9, jud. Prahova, ca nefondat.

Ia act că intimata . își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

N. C. A. G. H. C. A. M.

GREFIER

C. A.

Operator date cu caracter personal 5595

2ex./18.04.2014

Redactat/tehnored. NC

Df._ Judecătoria Câmpina

Jf. M. L. E.

← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 774/2014....		Fond funciar. Decizia nr. 1257/2014. Tribunalul PRAHOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 611/2014. Tribunalul PRAHOVA Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 2007/2014. Tribunalul PRAHOVA Fond funciar. Decizia nr. 789/2014. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 774/2014. Tribunalul PRAHOVA Fond funciar. Decizia nr. 1257/2014. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 805/2014. Tribunalul PRAHOVA Obligaţie de a face. Decizia nr. 1276/2014. Tribunalul PRAHOVA Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 835/2014. Tribunalul PRAHOVA