Contestaţie la executare. Decizia nr. 2890/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2890/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 2890/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2890
Ședința din publică din data de 12.10.2015
Președinte: G. D.
Judecător: P. A. D.
Grefier: A. I. A.
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei nr. 252/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2013, formulată de revizuientul D. N., domiciliat în Ploiești, str. ., ., județul Prahova în contradictoriu cu intimata A.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. PRAHOVA (fostă Administrația Finanțelor P. a mun. Ploiești ), cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova.
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței . nr._/20.05.2015, aflată la fila 8 dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuientul, prin avocat D. M., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost atașat dosarul nr._/281/2013 al Judecătoriei Ploiești, după care:
La interpelarea instanței apărătorul revizuientului arată că nu are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, instanța constată că cererea de revizuire se află în stare de judecată, sens în care acordă cuvântul părților în dezbateri:
Apărătorul revizuientului având cuvântul solicită admiterea cererii de revizuire, motivat de faptul că instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii cu încălcarea dispozițiilor legale, ignorând cu desăvârșire voința părților și aplicând greșit legea, pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut, acordând mai mult decât s-a cerut. Astfel, pe calea cererii de apel intimata a înțeles să conteste numai soluționarea cererii accesorii privind obligarea sa plata cheltuielilor de judecată, fără a invoca alte prevederi legale sau probe noi și fără a contesta soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere. Mai mult decât atât se impune a fi precizat faptul că în speță nu era aplicabil art. 10 din OG nr. 92/2003, acesta vizând o cooperare între contribuabil și organele fiscale, nefiind necesar pentru instanță să procedeze la o rejudecare în cauză.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin contestația la executare înregistrată cu nr._/281/24.07.2013 la Judecătoria Ploiești, contestatorul D. N. a chemat în judecată pe intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală– Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova Ploiești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea titlului executoriu nr._/28.06.2013, a somației nr. 29/_ /_/28.06.2013, emise de către intimată, anularea tuturor actelor de executare, a măsurilor de executare silită subsecvente acestora și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că în mod eronat s-a procedat la executarea sa silită privind suma de 4148 lei, reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate pentru anul 2013 deoarece în cadrul titlului executoriu s-a menționat existența unor documente nr._/26.11.2012,_/ 28.02.2013 privind sumele de 2270 lei, 1914 lei, noțiune nereglementată de lege, mai ales că actele de executare au fost emise fără a se lua în seamă decizia 164/12.03.2013 a Curții Constituționale, în baza căreia a fost admisă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 257 alin. 2, lit. e din Legea 95/2006, în condițiile în care are calitatea de pensionar, iar veniturile obținute din pensie au fost supuse impozitării și contribuției de asigurări de sănătate, în mod nelegal, fiind supus astfel unei duble impozitări.
În continuare contestatorul a precizat că executarea silită este nulă atât timp cât documentele nr._/26.11.2012,_/ 28.02.2013 nu i-au fost niciodată comunicate, conform disp. art. 44 din OG 92/2003, neavând cunoștință de conținutul acestora, neavând posibilitatea să le conteste.
La data de 30.10.2013, intimata a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, deoarece i s-a solicitat de către CASS Prahova să procedeze la executarea silită a contestatorului pentru suma de 4184 lei reprezentând contribuția de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoane care nu realizează venituri, în urma transmiterii electronice a debitelor de către CASS Prahova în temeiul disp. art. 141 alin 9, 10 din OG 92/2003, constând în emiterea actelor de executare, mai ales că în baza Ordinului nr. 2130/14.06.2012 au fost transmise sumele datorate de persoanele fizice la bugetul de stat cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate, CAS Prahova fiind responsabilă pentru sumele transmise în vederea executării.
După administrarea probelor cu acte, prin sentința civilă nr. 4154/24.03.2014 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă contestația la executare formulată de contestator împotriva intimatei și s-a dispus anularea titlului executoriu nr._/28.06.2013, a somației nr. 29/_ /_/28.06.2013, emise de către intimată în dosarul de executare nr._/ 29 /30 /1/ 2013/_ /2013, fiind obligată intimata să plătească contestatorului suma de 898 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza actelor de executare silită sus menționate, contestatorul a fost obligat să plătească la bugetul statului suma totală de 4184 lei, invocându-se Documentele nr._/ 26.11.2012,_/ 28.02.2013, însă în ceea ce privește Documentul nr._, s-a constatat că acesta a fost emis în baza Deciziei de impunere nr._/ 28.02.2013 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și obligații de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale pentru anul 2013 privind suma totală de 3828 lei, astfel încât nu a fost depus la dosar Documentul nr._/26.11.2012.
S-a specificat că potrivit disp. art. 141 alin. 2 C.pr.fiscală, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege, caz în care în temeiul disp. art. 86 alin. 6 C.pr.fiscală, decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată, astfel încât în conformitate cu disp. art. 87, art. 88 lit. a C. pr. fiscală, decizia de impunere constituie un act administrativ-fiscal, fiind supusă cerinței comunicării în conformitate cu disp. art. 44 C.pr. fiscală, motiv pentru care nu se poate începe executarea silită pentru o sumă stabilită printr-o asemenea decizie atât timp cât această decizie nu a fost comunicată debitorului.
S-a menționat că pentru a se determina curgerea termenului și deci ajungerea titlului de creanță la scadență, devenit titlu executoriu, este necesar ca actul administrativ fiscal să fie comunicat debitorului, care poate să conteste titlul în procedura specială prevăzută de art. 205 din C.pr. fiscală, necontestarea titlului de creanță comunicat potrivit legii determinând punerea în executare pe cale silită a acestuia, după împlinirea scadenței, fără posibilitatea contestării conținutului acestuia, iar în baza disp. art. 44 alin 1 din, art.44 alin 2 ind. 2, alin. (2), (2^1) C.pr. fiscală, actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, sub semnătură de primire sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori prin publicitate, însă în speță intimata nu a făcut dovada comunicării titlului de creanță reprezentat de Decizia nr._/ 26.11.2012, neexistând nicio dovadă în acest sens la dosar, caz în care contestatorul se află în imposibilitate să conteste existența, întinderea creanței pe cale administrativă, mai ales că un act administrativ fiscal își produce efectele față de debitor numai din momentul comunicării, în temeiul disp. art. 45 C.pr.fiscală.
În ceea ce privește Decizia de impunere nr._/28.02.2013, s-a reținut că o asemenea decizie nu a fost comunicată legal în condițiile în care conform actelor existente la dosar confirmarea de primire nr._ nu poartă semnătura contestatorului, mențiunea ”avizat, reavizat, expirat termen păstrare” sau vreo altă mențiune cu privire la procedura de comunicare, caz în care un asemenea înscris face nu face dovada unei modalități legale de comunicare a titlului de creanță, iar existența anunțului colectiv din 10.05.2013, privind comunicarea prin publicitate a Deciziei de impunere sus menționate a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 44 alin 2 ind. 2 din OG 92/2003.
S-a specificat că potrivit art. 44.1 din Normele metodologice de aplicare a codului de procedură fiscală, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației instituită în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, daca acest act nu a fost comunicat contribuabilului, condiție neîndeplinită în cauză atât timp cât actul administrativ-fiscal invocat drept titlu de creanță nu a fost comunicat contestatorului, caz în care creanțele fiscale stabilite prin Deciziile nr._/28.02.2013,_ din 26.11.2012 nu deveniseră scadente la momentul emiterii somației, a titlului executoriu contestate, motiv pentru care intimata a declanșat executarea silită împotriva contestatorului în mod nelegal, înainte ca titlurile de creanță să devină titluri executorii, astfel încât în temeiul art. 172 C.proc.fisc., a fost admisă contestația la executare și au fost anulate somația și titlul executoriu contestate.
În baza disp. art. 453 alin. 1 C.proc.civ., ținându-se seama de culpa procesuală a intimatei, a fost obligată aceasta din urmă la plata sumei de 898 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii privind plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că eronat s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără să se țină seama de disp.art.10 c.pr.fiscală, în temeiul cărora contestatorul avea obligația să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale prin prezentarea faptelor reale, indicarea mijloacelor doveditoare la CAS Prahova și că nu are nicio culpă privind emiterea actelor de executare față de contestator atât timp cât titlul de creanță a fost întocmit de către CAS Prahova care nu a comunicat contestatorului deciziile privind contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, mai ales că debitorul avea obligația să respecte o disciplină financiară, legislația fiscală în vigoare.
În continuare, intimata a arătat că și-a îndeplinit atribuțiile, procedând la emiterea actelor de executare pe baza informațiilor înregistrate în baza de date conform cărora contestatorul figura cu creanțe fiscale datorate la bugetul general consolidat al statului, la punerea în executare a unui titlu de creanță valabil și că procedura de executare a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale în materie, atât timp cât contestatorul figura cu creanțe fiscale, mai ales că în baza disp.art.45 alin.1 lit.f din OUG nr. 80/2013, în cazul admiterii contestației la executare se dispune restituirea în favoarea contestatorului, a taxei judiciare de timbru la rămânerea irevocabilă a hotărârii, la cererea petiționarului, dreptul de a solicita restituirea putând fi exercitat în termen de 1 an de la data nașterii acestuia, fiind imposibilă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._/281/2013 la data de 10.10.2014.
La data de 06.11.2014 contestatorul a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului, in condițiile in care in mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a procedat la anularea actelor de executare, pentru sume pe care nu le datorează, nefiindu-i comunicate titlurile de creanță.
Prin Decizia civilă nr. 252/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admis apelul declarat de apelanta-intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova, împotriva Sentinței civile nr.4154/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – contestator D. N., a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte contestația la executare, a fost anulată în parte titlul executoriu nr._/28.06.2013, somația nr. 29/_ /_/28.06.2013 numai în ceea ce privește suma de 2.270 lei, urmând să se procedeze la executarea silită a contestatorului pentru suma totală de 1914 lei, obligând intimata la 449 cheltuieli de judecată în loc de 898 lei, către contestator.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauză, a constatat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
În baza titlului executoriu nr._/28.06.2013, somației nr. 29/_ /_/28.06.2013, s-a procedat la executarea silită a contestatorului, pentru suma de 4184 lei reprezentând CASS, din care 1914 lei a fost calculată în baza documentului nr._/28.02.2013, iar 2270 lei a fost stabilită ținându-se seama de documentul nr._/26.11.2012.
În temeiul deciziei de impunere nr._/28.02.2013 s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a achita suma de 1914 lei reprezentând CASS, calculată în raport de veniturile încasate de către contestator, in urma desfășurării anumitor activități, decizie care i-a fost comunicată contestatorului cu confirmare de primire la data de 22.03.2013 și prin publicitate, întocmindu-se un anunț colectiv în acest sens.
În conformitate cu deciziile de impunere pe anii 2012, 2013, emise la data de 18.07.2013, comunicate contestatorului cu confirmare de primire la data de 23.07.2013, a fost obligat contestatorul să achite cu titlu de contribuții CASS, diferite sume de bani în urma desfășurării unor activități juridice, obligații pe care acesta nu și le-a îndeplinit.
Conform deciziei nr._/5.05.2012 a fost obligat contestatorul să achite suma totală de 26.159 lei către CAS Prahova reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate, dobânzi, penalități de întârziere, pentru perioada 2007-2011.
Disp. art. 172 alin.3 Cod proc. fiscală, stipulează că o contestație la executare poate fi formulată și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de instanța judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Așadar, din analiza probelor administrate in cauză, rezultă că, în baza deciziei nr._/5.05.2012 emisă de către CAS Prahova, a fost obligat contestatorul să plătească suma totală de 26.159 lei reprezentând contribuții la asigurările sociale de sănătate, dobânzi, penalități, pentru perioada 2007-2011, după care, potrivit deciziei de impunere nr._/28.02.2013 a fost obligat contestatorul să plătească la bugetul statului suma totală de 1914 lei contribuții CASS, decizie comunicată acestuia cu confirmare de primire la data de 22.03.2013, astfel încât s-a procedat la executarea silită a contestatorului în conformitate cu titlul executoriu nr._ /28.06.2013, somația nr. 29/_ /_/28.06.2013, fiind obligat contestatorul să achite intimatei suma totală de 4184 lei, din care 1914 lei contribuții CASS stabilite in temeiul deciziei de impunere sus menționată si 2270 lei contribuții CASS stabilite ținându-se seama de un document înregistrat cu nr._/26.11.2012.
Ca atare, atât timp cât prin decizia de impunere nr._/28.02.2013 comunicată cu confirmare de primire la data de 22.03.2013, a fost obligat contestatorul să plătească la bugetul general consolidat al statului suma totală de 1914 lei CASS, înseamnă că o asemenea decizie reprezintă prin însăși natura sa un titlu de creanță, deoarece atestă existența în sarcina contestatorului a unei obligații constând in plata unei sume de bani și în favoarea intimatei a unei creanțe certe, a cărei existență reiese din cuprinsul acestui act administrativ, lichidă, cuantumul sumei fiind clar determinat în cadrul acestui act, exigibilă, fiind ajunsă la scadență în urma expirării termenului de plată prevăzut de dispozițiile legale in materie.
De fapt, în condițiile in care decizia de impunere sus menționată constituie prin însăși natura sa un titlu de creanță, care instituie in favoarea intimatei existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar o asemenea decizie nu a fost desființată pe cale judecătorească, producând efecte juridice, înseamnă că în mod legal s-a procedat la executarea silită a contestatorului, constând în emiterea titlului executoriu nr._/28.06.2013, somației nr.29/_ /_ 1675/28.06.2013, întrucât intimata are obligația să recupereze suma datorată de către contestator în valoare de 1914 lei, care refuză să-și îndeplinească o asemenea obligație, mai ales că decizia de impunere i-a fost comunicată la data de 22.03.2013, decizie nedesființată până în prezent.
Mai mult chiar, analizându-se probele administrate in cauză, reiese cu certitudine că intimata nu a făcut dovada existenței titlului de creanță invocat in cadrul actelor de executare silită, intitulat document nr._/26.11.2012, depunând la dosar un act total diferit, constând in decizia nr._/5.05.2012, ceea ce înseamnă că în lipsa documentului sus menționat intimata se afla in imposibilitate legală să emită titlu executoriu și somație pentru suma de 2270 lei, mai ales că aceasta are obligația să facă dovada existenței unui asemenea titlu de creanță față de contestator, în scopul de a se stabili exact dacă într-adevăr contestatorul datorează sau nu o asemenea sumă de bani, astfel încât în lipsa unui asemenea titlu de creanță actele de executare sunt întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale in materie, în ceea ce privește suma de 2270 lei, impunându-se anularea in parte a acestora, pentru această sumă de bani.
Apărările contestatorului conform cărora nu ar datora CASS in baza deciziei nr.164/12.03.2013 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale disp.art.257 alin.2 lit.e din Legea nr.95/2006, fiind imposibilă obligarea sa la plata CASS - ului, impunându-se scutirea sa de la plata acestora și că nu i s-a comunicat decizia de impunere din 28.02.2013, existând in curs de soluționare o acțiune în contencios administrativ, nu pot fi avute in vedere deoarece împrejurările sus menționate exced unei contestații la executare in cadrul căreia se analizează legalitatea sau nelegalitatea, valabilitatea sau nevalabilitatea actelor de executare silită propriu-zise și nicidecum a titlurilor de creanță care au stat la baza acestora, existența sau inexistența unei obligații de plată privindu-l pe contestator referitoare la plata contribuțiilor CASS, mai ales că acesta are posibilitatea să-și valorifice asemenea pretenții pe calea dreptului comun, respectiv in temeiul dispozițiilor administrativ fiscale și nicidecum prin intermediul unei contestații la executare.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis in totalitate contestația la executare, anulând titlul executoriu nr._/28.06.2013, somația nr. 29/_ /_ 1675/28.06.2013 fără să țină seama că, în realitate, prin intermediul contestației la executare nu este posibilă analizarea modalității de întocmire a titlurilor de creanță, de comunicare a acestora, aspecte ce pot fi invocate de către contestator prin intermediul mijloacelor reglementate de Codul de Procedură Fiscală, la instanțele de contencios administrativ fiscal, mai ales că în cadrul unei contestații la executare se analizează strict modalitatea de întocmire a actelor de executare, de desfășurare a procedurii de executare silită și nicidecum de întocmire a actelor administrativ fiscale, mai ales că instanțele judecătorești au obligația să verifice pretențiile deduse judecății prin prisma dispozițiilor ce reglementează executarea silită și nicidecum in raport de Codul de procedură fiscală, cu depășirea limitelor cererii cu care au fost investite.
Susținerile intimatei conform cărora eronat s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără să se țină seama de disp.art.10 c.pr.fiscală, în temeiul cărora contestatorul avea obligația să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale prin prezentarea faptelor reale, indicarea mijloacelor doveditoare la sediul CAS Prahova, sunt justificate deoarece la stabilirea culpei procesuale a persoanei vinovată de declanșarea procedurii de executare silită se ține seama nu numai de modalitatea emiterii titlului de creanță care a stat la baza executării silite, ci și de cuantumul sumelor datorate în realitate de către contestator, de refuzul acestuia de a achita suma de 1914 lei pe care o datorează la bugetul statului, mai ales că acesta avea obligația să clarifice raporturile pe care le-a avut la un moment dat cu CAS Prahova pentru determinarea exactă a sumelor datorate la bugetul statului.
Motivele invocate de către intimată potrivit cărora nu are nicio culpă privind emiterea actelor de executare atât timp cât titlul de creanță a fost întocmit de către CAS Prahova și că și-a îndeplinit atribuțiile, procedând la emiterea actelor de executare pe baza informațiilor înregistrate în baza de date conform cărora contestatorul figura cu creanțe fiscale la bugetul statului, la punerea în executare a unui titlu de creanță valabil în ceea ce privește suma de 1914 lei, sunt întemeiate întrucât, într-adevăr, intimata nu are nicio culpă în ceea ce privește emiterea actelor de executare privind suma de 1914 lei, acte pe care le-a întocmit în temeiul deciziei de impunere nr._/28.02.2013, decizie nedesființată până în prezent, procedându-se legal la executarea silită a contestatorului numai pentru această sumă de bani.
Criticile intimatei conform cărora actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, atât timp cât contestatorul figura cu creanțe fiscale și că în baza disp.art.45 alin.1 lit.f din OUG nr. 80/2013, în cazul admiterii contestației la executare se poate dispune restituirea taxei judiciare de timbru, fiind imposibilă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, sunt nefondate deoarece în condițiile în care intimata a emis actele de executare și cu privire la suma de 2270 lei, deși nu există nicio dovadă la dosar privind existența unui titlu de creanță în acest sens, aceasta are o culpă în ceea ce privește executarea silită a contestatorului pentru suma de 2270 lei, împrejurare de care se ține seama la stabilirea obligației privind plata cheltuielilor de judecată, iar în cazul în care există culpa procesuală a intimatei privind declanșarea executării silite, nu devin incidente dispozițiile sus menționate care reglementează posibilitatea contestatorului de a –și recupera cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată la bugetul statului.
În raport de aceste considerente, tribunalul, ținându-se seama de caracterul devolutiv al apelului, in baza disp.art.480 alin.1, 2 C.pr.civ., a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte contestația la executare în conformitate cu disp.art.172 C.pr.fiscal și a anulat în parte titlul executoriu nr._/28.06.2013, somația nr.29/_ /__/28.06.2013 numai în ceea ce privește suma de 2.270 lei, urmând să se procedeze la executarea silită a contestatorului pentru suma totală de 1914 lei, deoarece în mod eronat s-a procedat la executarea silită a contestatorului pentru suma de 2270 lei în condițiile in care nu există titlu de creanță la dosar, pentru a se stabili cu certitudine dacă contestatorul datorează sau nu la bugetul statului o asemenea sumă de bani, iar în ceea ce privește suma de 1914 lei, decizia de impunere din data de 28.02.2013 constituie prin însăși natura sa un titlu de creanță, care atestă existența în sarcina contestatorului a unei asemenea obligații privind plata acestei sume de bani, impunându-se continuarea executării silite a contestatorului numai cu privire la suma de 1914 lei.
În baza disp.art.453 C.pr.civ., a fost obligată intimata la 449 lei către contestator, în loc de 898 lei, reprezentând cheltuieli de judecata în primă instanță, ținându-se seama că acesta datorează intimatei suma de 1914 lei, impunându-se reducerea acestor cheltuieli proporțional cu suma datorată de către contestator, în raport de culpa procesuală a debitorului în ceea ce privește neachitarea sumei datorată la bugetul statului.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul – contestator D. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea în fapt a cererii de revizuire, intimatul – contestator a învederat că prin Sentința civilă nr.4154/24.03.2014, Judecătoria Ploiești, după administrarea și analiza probatoriului, a constatat că intimatului contestator nu i-au fost comunicate actele care au stat la baza titlului executoriu și a somației și că astfel nu a putut parcurge căile legale (procedura prealabila administrativă) reglementata de Codul de Procedura Fiscală, culpa aparținând în totalitate apelantei, mai ales că începând cu data de 1 iulie 2012 a preluat în administrare și operațiunile privind contribuțiile sociale obligatorii, prin aceasta înțelegându-se și obligațiile de comunicare a tuturor actelor administrativ fiscale.
În continuare, revizuientul a susținut că, împotriva aceste soluții, intimata a declarat apel, susținând ca în mod eronat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar ca argument al acestei erori se susține că reclamantul (contestatorul) este responsabil că a ales calea judecătoreasca să remedieze greșelile săvârșite de apelantă.
Or, revizuientul a susținut că examinarea motivelor de apel demonstrează că apelanta A. își recunoaște propria culpă privind necomunicarea actelor administrativ fiscale, aceasta, potrivit art.348-349 NCPC, (mărturisirea face dovada împotriva aceluia care a făcut-o) și nu contesta soluția instanței de fond sub acest aspect.
Mai mult, revizuientul a susținut că singurul motiv pentru care apelanta A. a formulat apel l-a reprezentat obligarea s-a la plata cheltuielilor de judecată, respectiv aplicarea prevederilor art. 453 NCPC, care vizează cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată.
Astfel, revizuientul a susținut că, prin decizia civila nr.252/22.01.2015, comunicată pe data de 23.04.2015, Tribunalul Prahova - Secția 1 Civila a admis apelul formulat de A. dispunând următoarea soluție: „Schimbă în tot sentința atacată în sensul că admite în parte contestația la executare. Anulează în parte titlul executoriu nr._/28.06.2013, somația nr. 29/_ /_/28.06.2013 numai în ceea ce privește suma de 2.270 lei, urmând să se procedeze la executarea silită a contestatorului pentru suma totală de 1914 lei. Obligă intimata la 449 cheltuieli de judecată în loc de 898 lei.”
În continuare, revizuientul a considerat că, prin aceasta soluție instanța de apel a ignorat cu desăvârșire voința părților și, aplicând greșit legea, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu a analizat motivele de apel, acordând mai mult decât s-a cerut.
Referitor la motivele de revizuire, revizuientul a susținut că potrivit art. 509 alin. l pct. 1 NCPC, instanța de apel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si a dat mai mut decât s-a cerut.
Astfel, revizuientul a susținut că motivele de apel formulate succint de apelanta-intimata A. vizează exclusiv obligarea sa de instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată, respectiv modul de soluționare a cererii accesorii formulate de contestatorul revizuient și nicidecum fondul cauzei, reprezentat de cererea principală (contestația la executare).
De altfel, revizuientul a susținut că, în cuprinsul deciziei nr. 252/22.01.2015, nu se regăsește niciun element care să demonstreze că instanța de apel a analizat motivele de apel ale A. așa cum au fost formulate, ci a procedat într-o maniera care nu are nicio justificare legală și probatorie .
Revizuientul a susținut în continuare că Decizia nr.252/22.01.2015 a Tribunalului Prahova este vădit nelegală întrucât instanța de apel a ignorat atât contextul procesual, cât și normele de drept aplicabile, săvârșit un plus petita și desconsiderând voința neviciată a părților, în contextul în care motivele de apel sub aspectul situației de fapt și a temeiului de drept se conturează expres la un singur capăt de cerere, respectiv la obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru și onorariu de avocat.
Mai mult, revizuientul a susținut că legiuitorul a definit noțiunea de efect devolutiv și cu precădere limitele între care instanța de apel poate proceda la o nouă judecare a fondului, care impun analizarea cauzei și sub alte aspecte, apelul fiind în sine o cale de atac ce vizează însuși fondul cauzei și implicit toate motivele invocate și mijloacele de probe administrate, inclusiv cele asupra cărora exista dubiu, astfel că instanța de apel va verifica, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanța, neputându-se folosi alte motive sau dovezi decât cele invocate în apel sau întâmpinare cf art. 477 C.).
Astfel că, revizuientul a susținut că, pornind de la aceasta reglementare, precum și de la situația juridică, respectiv motivele de apel și motivele de întâmpinare, în vederea unei juste soluționări, instanța de apel va examina atât apărările apelantei cat si ale intimatului din întâmpinare și se va pronunța în raport de toate probele administrate în fața primei instanței și a celor noi administrate în faza apelului.
Or, revizuientul a susținut că examinarea motivelor de apel formulate de A. dovedește pe deplin faptul că aceasta a acceptat soluția instanței de fond în ceea ce privește cererea principala (contestația la titlu si la executare) și a contestat exclusiv modalitatea de soluționare a cererii accesorii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără a se invocat alte prevederi legale sau probe noi și, pornind de la acest aspect, în baza rolului activ, instanța de apel a considerat era ținută să analizeze doar aspectele evidențiate prin cererile pârtilor, care nu impuneau o reinterpretare a actelor dosarului, deoarece îi este prohibit acest lucru potrivit art. 479 NCPC.
De altfel revizuientul a susținut că analiza motivelor de apel, duce la concluzia certa ca niciodată apelanta A. nu a contestat admiterea capătului principal de cerere (contestația la executare) și din acces motiv în speța este vorba despre un plus petita evident, generat de încălcarea flagranta a normelor de drept și o posibila anticipație.
În subsidiar, cu privire la singurul motiv de apel formulat, prin care A. susține că avea posibilitatea să solicite taxe de timbru pe cale administrativă, revizuientul a considerat această admitere a apelului o gravă greșeala procedurală, o încălcare flagrantă a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 CEDO, un abuz de drept și o discriminare sancționabilă conform art. 14 CEDO.
Mai mult, revizuientul a susținut că este evident că, în cazul concret instanța de apel a ignorat și desconsiderat voința părților, iar aceasta situație este dovedită prin lipsa argumentelor juridice privind analiza motivelor de apel și a motivelor de întâmpinare, situație care se circumscrie motivului de revizuire prevăzut de art.509 alin.1 pct 1 NCPC, deoarece prin decizia civil nr.252/22.01.2015, Tribunalul Prahova a aplicând greșit legea, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, plus petta și nu a analizat motivele de apel, acordând mai mult decât s-a cerut.
În temeiul art.513alin4 NCPC, revizuientul a solicitat încuviințarea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei nr.252/22._ și rejudecat să se dispună respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond.
De asemenea,m revizuientul a solicitat plata cheltuielilor de judecata .
În drept, revizuientul a invocat disp. art. 509 alin.1 pct. 1 și urm C., art. 453 NCPC, iar în probatoriu, a solicitat proba cu înscrisuri.
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secției I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 20.05.2015.
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova a formulat întâmpinare la cererea de revizuirepromovată de intimatul – contestator D. N. împotriva deciziei civile nr.252/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova (f.16 dosar), solicitând să se respingă cererea de revizuire, pentru motivele ce urmează.
Astfel, intimata a învederat că prin Sentința civila nr.4154/24.03.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești, instanța a admis contestația la executare formulata de către contestatorul D. N. și a obligat AJFP Prahova la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 898 lei, reprezentând onorariu de avocat și taxa judiciara de timbru.
Intimata AJFP Prahova a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut în sarcina instituției cheltuielile de judecată, atâta timp cât contestatorul avea obligația, potrivit art.10 din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală, să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime conform realității și prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
În acest sens, intimata a susținut că, potrivit dispozițiilor OG nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală, contestatorul avea posibilitatea să lămurească situația sa fiscală direct la sediul CASS Prahova și la sediul AJFP Prahova, să soluționeze inadvertențele apărute în dosarul fiscal, fără a mai apela la contestarea formelor de executare pe cale judiciara.
Și mai mult decât atât, intimata a susținut că fiind de profesie avocat, nu era necesară angajarea unui apărător și solicitarea unui onorariu de avocat la cheltuielile de judecată, iar aceste aspecte releva atitudinea pasiva și ostilă a contestatorului față de organele fiscale și de necesitatea lămuririi stării de fapt fiscale.
Mai mult decât atât, intimata a susținut că nu a existat posibilitatea vătămării drepturilor debitorului iar faptul că, contribuabilul a considerat oportună soluționarea pe cale judiciară, nu atrage răspunderea instituției lor pentru plata cheltuielilor de judecată.
De altfel, intimata a susținut că obligațiile fiscale datorate de contestatorul D. N. reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate ale persoanelor fizice care realizează venituri impozabile din activități independente, suma pe care debitorul o datora la bugetul general consolidat al statului din cursul anilor anteriori.
Astfel, intimata a apreciat că organele fiscale și-au îndeplinit atribuțiile și a procedat corect la emiterea formelor de executare.
În continuare, intimata a considerat că instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, nu a încălcat normele de drept, ci a pronunțat o decizie civila corectă, după ce a analizat apelul formulat de AJFP Prahova pentru capătul de cerere privind cheltuielile de judecata în întregul său, iar prin apelul formulat pentru capătul de cerere privind cheltuielile de judecată nu se poate înțelege pronunțarea numai pentru onorariul de avocat sau numai pentru taxa de timbru, ci pentru întreaga suma de cheltuieli de judecată, respectiv suma de 898 lei.
De asemenea, intimata a precizat că în mod corect instanța a analizat apelul și a dispus prin decizia civila reducerea cheltuielilor de judecată de la 898 lei la 449 lei.
Față de aceste considerente, intimata a solicitat să se respingă cererea de revizuire formulată și să se mențină decizia civilă pronunțată ca fondată.
La data de 22.07.2015, revizuientul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea formulată de intimată (f.19 dosar), reiterând, în esență, susținerile din cererea de revizuire.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de revizuire formulate, a dispozițiilor legale incidente și a probelor administrate, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea de revizuire, se susține in esență faptul că, instanța de apel prin dec. civ. nr. 252/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2013 s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si a dat mai mult decât s-a cerut, temeiul juridic invocat fiind disp. art. 509 al. 1 pct. 1 NCPC .
Acest motiv de revizuire presupune dezlegarea dată unui petit necerut, nesupus judecății, ceea ce conduce în concret la tranșarea unei probleme ce excede cererilor adresate de părți instanței, potrivit principiului disponibilității.
Verificând actele si lucrările dosarului, in raport de temeiul de drept indicat de revizuent, Tribunalul reține următoarea situație de fapt.
Astfel, prin sent.civ. nr. 4154/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești fost admisa contestația la executare formulata de către revizuentul din prezenta cauza in contradictoriu cu AFP, a fost anulat titlul executoriu nr._/28.06.2013,somația nr. 29/_ /_/2013, emise de către intimată în dosarul de executare nr._/29/30 /1/2013/_/2013, fiind obligată intimata să plătească contestatorului suma de 898 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Prin cererea de apel formulata de către Administrația Județeană Prahova împotriva sent.civ. nr. 4154/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că eronat s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără să se țină seama de disp.art.10 c.pr.fiscală, în temeiul cărora contestatorul avea obligația să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale prin prezentarea faptelor reale și indicarea mijloacelor doveditoare .
Prin decizia civila nr. 252/22.01.2015 pronunțata de Tribunalul Prahova, in soluționarea acestei cereri de apel, s-a dispus admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței atacate in sensul admiterii in parte a contestației la executare si anularii in parte a titlului executoriu numai in ce privește suma de 2270 lei . Totodată, a fost obligata intimata AJP la cheltuieli de judecata către contestator in suma de 449 lei, in loc de 898 lei.
Prin urmare, instanța de apel a ignorat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil si care presupune ca instanța de apel nu poate proceda la o noua judecata de fond decât in limitele expres stabilite de apelant si numai cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacata . Dacă hotărârea a fost atacata numai parțial, ceea ce nu a fost supus apelului trece in autoritatea de lucru judecata, iar instanța de apel nu poate modifica acele aspecte sau afecta părțile care nu au făcut apel.
Or, in prezenta speță, Tribunalul constată că, deși prin apelul formulat a fost criticat doar modul de soluționare a capătului de cerere privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata, instanța de apel a schimbat si soluția dată de către prima instanță cu privire la cererea principala si pe cale de consecință a admis doar in parte contestația la executare promovata de către D. N., anulând doar in parte titlul executoriu in litigiu, deși instanța de fond a admis in totalitate contestația la executare si a anulat in totalitate actele de executare contestate.
Așadar, in mod greșit a procedat instanța de apel soluționând cererea de apel cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al acestei căi de atac, așa cum sunt arătate de disp. art.477 NCPC, consecința fiind aceea a rejudecării unor probleme de fapt si de drept care nu au fost criticate de către apelant si care nu mai puteau fi puse in discuție in apel.
Prin urmare, cererea de revizuire fiind pe deplin admisibilă in principiu, Tribunalul va proceda la rejudecarea apelului declarat împotriva sent.civ. nr. 4154/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești .
Sub acest aspect, Tribunalul constată că motivele de apel invocate de AJP Prahova împotriva sent.civ. nr. 4154/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, vizează exclusiv modul de soluționare a capătului de cerere privind obligarea intimatei apelante la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul apreciază ca aceasta critica este nefondata pentru considerentele ce urmează .
Astfel, potrivit art. art. 453 din Noul cod pr.civ. „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.
Prin urmare, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea câștigătoare.
În consecință, părții ale cărei pretenții sau apărări au fost admise în întregime i se vor acorda integral cheltuielile dovedite ca efectiv făcute, la cererea părții câștigătoare.
Acestea fiind dispozițiile legale incidente in cauza, Tribunalul constată ca soluția instanței de fond este legala si temeinica, având in vedere modul in care a fost soluționata contestația la executare formulata de către intimată, ale cărei pretenții au fost admise in totalitate.
Tribunalul apreciază ca nefondate susținerile apelantei in sensul ca intimata avea obligația anterior promovării cererii de chemare in judecata sa lămurească situația sa fiscala, direct si la sediul C.A.S.S. Prahova si sa soluționeze astfel inadvertențele apărute in dosarul fiscal, fara a mai apela la contestarea formelor de executare pe cale judiciara.
O asemenea susținere se află in vădită contradicție cu jurisprudența CEDO, care in mod constant a consacrat dreptul de acces la instanță, supus doar unor limitări implicit acceptate, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, deoarece aceasta impune, prin însăși natura sa, o reglementare de către stat, care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere.
Totuși, aceste limitări nu îi pot restricționa unui justițiabil accesul liber într-un asemenea mod sau într-o asemenea măsură, încât dreptul său de a se adresa unei instanțe judecătorești să fie afectat în însăși esența sa. Mai mult chiar, astfel de limitări nu sunt compatibile cu prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului decât dacă ele urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit .
Prin urmare, dreptul unei persoane de a supune pretențiile sale examinării de către instanța, nu poate fi limitat si nici condiționat de o așa-zisă obligație a acestuia de a-și lămuri situația fiscală, anterior promovării unei cereri de chemare in judecata împotriva acelei autorități ce a emis un act fiscal prin care i-au fost încălcate drepturile .
În primul rând apelanta, în calitate de instituție a statului, avea obligația de a respecta cu rigurozitate legislația fiscala, astfel încât să limiteze nașterea unor litigii de natură a genera obligarea sa la plata cheltuielilor efectuate de către partea prejudiciata prin emiterea unui act de natură fiscală, act ce a fost emis fără cercetarea deplină a temeiniciei obligațiilor fiscale stabilite in sarcina contribuabilului, ce s-a văzut astfel nevoit să apeleze la instanță pentru soluționarea cererilor sale.
F. de suma acestor considerente, Tribunalul constată ca sentința instanței de fond este legala si temeinică, raportat la motivele de apel invocate, astfel încât va respinge apelul declarat de intimata A. prin A.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. PRAHOVA (fostă Administrația Finanțelor P. a mun. Ploiești ), împotriva sentinței civile nr. 4154/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – contestator D. N., ca nefondat.
Concluzionând, Tribunalul constată că, in prezenta cauză, sunt incidente disp. art. 509 al. 1 pct. 1 NCPC, cererea de revizuire a deciziei nr. 252/2015 pronunțată de Tribunalul Prahova formulata de către D. N., fiind întemeiată, astfel încât pe cale de consecință o va admite si rejudecând cauza in apel va schimba în tot decizia nr. 252/2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că va respinge apelul formulat de intimata A.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. PRAHOVA împotriva sentinței civile nr. 4154/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite cererea de revizuire a deciziei nr. 252/22.01.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2013, formulată de revizuientul D. N., domiciliat în Ploiești, str. ., ., județul Prahova în contradictoriu cu intimata A.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova și, în consecință:
Schimbă în tot hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 252/2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că respinge apelul declarat de intimata A. prin A.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. PRAHOVA, împotriva Sentinței civile nr. 4154/24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – contestator D. N., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2015.
Președinte Judecător
G. D. P. A. D.
Grefier
A. I. A.
Operator de date cu caracter personal 5595
red. D.G../ tehnored. A.Ș.P.
4 ex./ 11.11.2015
D. apel. nr._/281/2013 - Tribunalul Prahova
Jud. apel: M. C.; M. N.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 2713/2015. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 590/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
