Contestaţie la executare. Decizia nr. 463/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 463/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 463/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.463
Ședința publică din data de 27.10.2015
PREȘEDINTE - R. C.
JUDECĂTORI - C. M.
- P. A. D.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul intimat M. P. Serviciul Public Finante Locale, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 4052/ 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul contestator G. I., domiciliat în P., ., jud. Prahova și intimatul pârât M. Ploiești - Serviciul Public Finante Locale - Serviciul Urmarire Și Incasare Creanțe Bugetare, cu sediul în P., ., jud.Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data ce face parte integranta din prezenta când instanța, pentru a da posibilitate părților sa depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 27.10.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la nr._ contestatorul G. I. a chemat în judecată pe intimatul M. Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale, Serviciul Urmărire și Încasare Creanțe Bugetare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului - verbal de sechestru nr._/06.12.2012 instituit asupra bunurilor imobile proprietatea sa prin care s-a procedat la sechestrarea bunului său imobil constând în teren în suprafață de 300 mp. pretinzându-se că ar fi situat în Ploiești, ., deși terenul proprietatea sa este situat în Ploiești, ., anularea anexei la procesul verbal sus menționat pentru aceleași motive, fiind întocmită cu neobservarea normelor legale, precum și anularea somațiilor și a titlurilor executorii nr._/21.02.2006, nr._/30.03.2010 și nr._/23.12.2011, ce fac obiectul dosarului de executare cu același număr, inclusiv exonerarea sa de plata sumelor menționate ca fiind de plată cu titlu de creanțe fiscale pentru impozit teren și clădire, precum și anularea executării silite însăși, a tuturor actelor de executare silită imobiliară întocmite și cele ce se vor întocmi în cadrul procedurii de valorificare a bunului său imobil.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că procesul verbal de sechestru nr._/06.12.2012 este lovit de nulitate întrucât a fost întocmit de un executor fiscal fără a poseda delegație, precum și pentru faptul că sechestrul aplicat a vizat terenul de 300 mp. ce îi aparține, având domiciliul fiscal în Ploiești, ., pretinzându-se că terenul ar fi situat în Ploiești, . și ar fi deținut numai în baza sentinței civile nr._/31.10.2000, teren asupra căruia a fost pus în posesie de către executorul judecătoresc, operațiune în urma căreia acest teren a fost alipit proprietății sale din ., astfel că acest teren nu mai poate avea nicio legătură cu adresa din ., iar organul fiscal avea obligația ca în baza declarației sale de impunere înregistrată la nr._/03.01.2002 să efectueze acest transfer de proprietate de la numita D. A. la el, cu atât mai mult cu cât a depus și declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri și teren prin care a declarat deținerea în proprietate a acestei suprafețe de teren de 300 mp. la adresa din Ploiești, . care este și domiciliul fiscal, declarație de impunere modificată de organul fiscal care a indicat adresa situării proprietății sale ca fiind în ., în loc de ., modificare nelegală cu consecințe juridice deosebit de grave.
A precizat contestatorul că, în această situație, somația, titlul executoriu nr._/21.02.2006 prin care i se pretinde să achite retroactiv o sumă de bani pentru un teren de 300 mp. situat în . plus accesorii, s-au comunicat ca urmare a înregistrării eronate, la această adresă, caz în care, pentru perioada 2002-2007 intimatul nu mai poate pretinde impozit, întrucât pentru această perioadă operează prescripția dreptului de a mai solicita executarea silită, culpa aparținând intimatului care nu i-a comunicat actele la domiciliul său fiscal și unde se află adresa corespunzătoare a imobilului, și deci actele nu pot constitui acte executorii, neavând forța executorie legală, fiind întocmite cu neobservarea formelor legale ce intră sub incidența nulității prev. de art.105 alin.2 cod pr. civilă și art.108 alin.2 cod pr. civilă.
A mai arătat contestatorul că nici celelalte titluri executorii nr._/ 30.03.2010 și nr._/23.12.2011, nu numai că nu au fost comunicate, dar nu întrunesc nici cerința legală a unui titlu de creanță fiscală certă, lichidă și exigibilă ca urmare a depunerii declarației de impunere, astfel cum prevăd Legea nr.27/1994 și HG nr.506/1994, nefiind emise procesele verbale de impunere cu termenele scadente de plată, precum și sumele respective.
A susținut contestatorul că procesul verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr._/06.12.2012 nu întrunește condițiile legale întrucât nu respectă disp. art. 152 alin.1 lit.a, b, c, e, h, lipsind din cuprinsul acesteia denumirea organului de executare din care face parte executorul fiscal care a aplicat sechestru, numărul delegației executorului fiscal, numărul dosarului de executare al fiecărui titlu, sumele ce reprezintă majorări de întârziere, cota acestora și actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligația de plată, cu mențiunea că evaluarea se va face înaintea procedurii de valorificare, inclusiv că anexa care-l însoțește face parte integrantă din acesta.
S-a menționat de asemenea că, toate actele au fost comunicate la adresa din . și nu la adresa sa din ., acte în care trebuiau să fie înscrise toate creanțele neachitate la scadență, natura obligației de plată, accesoriile aferente acestora, iar comunicarea prin publicitate s-a efectuat tot pentru adresa din ., în loc de . care reprezintă adresa sa fiscală și unde se află proprietatea sa conform declarației de impunere, iar organul fiscal avea obligația să-i asigure posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei și nicidecum să procedeze la sechestrarea bunului său imobil.
Prin contestația la executare înregistrată la nr._/281/2013 pe rolul Judecătoriei Ploiești, contestatorul G. I. a chemat în judecată pe intimatul M. Ploiești – Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea somației nr._/23.12.2011 și a titlului executoriu nr._/23.12.2011, arătând că aceste acte nu întrunesc condițiile legale pentru a constata o creanță certă, lichidă și exigibilă, că nu cuprind datele sale de identificare, lipsesc mențiunile privitoare la obiectul actului administrativ, motivele de fapt, temeiul de drept, mențiunile privind audierea contribuabilului și că nu i-au fost comunicate, fiindu-i înmânate cu ocazia dezbaterilor în cadrul dosarului nr._ .
În cuprinsul acestei contestații contestatorul a reiterat și motivele invocate în cuprinsul contestației la executare ce face obiectul dosarului sus menționat.
Prin încheierea de ședință din data de 13.08.2013, instanța a dispus atașarea dosarului nr._/281/2013 la dosarul nr._ în vederea discutării excepției de conexare a celor două dosare, excepție admisă prin încheierea din data de 13.08.2013, dispunându-se conexarea celor două dosare.
La data de 09.04.2013 intimatul Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătând că somațiile, titlurile executorii nr._/ 21.06.2006, nr._/30.03.2010 și nr._/23.12.2011 au fost comunicate atât prin poștă cu confirmare de primire cât și prin publicitate pe pagina de internet a Autorității Administrației Publice a Municipiului Ploiești conform art. 44 din OG nr. 92/2003 și, întrucât contestatorul nu a achitat sumele cuprinse în somații s-a procedat în baza art.149 din același act normativ la înființarea popririi prin comunicarea înștiințărilor nr._.1/20.03.2012 și nr._.2/20.03.2012 și confirmate de primire la data de 29.03.2012 de către B. Post – Sucursala Prahova și ING Bank N.V. Amsterdam.
A mai arătat intimatul că, împotriva contestatorului a fost înființată poprire și prin adresa nr._/20.03.2012 pentru suma de 1011 lei reprezentând impozit teren și clădire și de care contestatorul a luat cunoștință prin semnătură de primire la data de 30.03.2012, somațiile și titlurile executorii fiind emise în mod legal, cu respectarea disp. art. 141 și urm. din OG nr. 92/2003, ca urmare a neîndeplinirii la termen de către contestator a obligațiilor legale imperative prevăzute de Legea nr.571/2003 cu modificările și completările ulterioare, acte ce îndeplinesc condițiile legale prevăzute la art. 43 alin. 2 coroborate cu art. 141 alin.4 din OG nr.92/2003.
A susținut intimatul că contestatorul, domiciliat în Ploiești, ., deține în proprietate teren situat în Ploiești, . în suprafață de 300 mp. dobândit în baza sentinței civile nr._/31.10.2000 și a procesului verbal de executare nr. 640/2001, declarat la organul fiscal prin declarația nr._/03.01.2002, precum și clădire și teren situate în Ploiești, ., declarații în baza cărora, în conformitate cu prevederile Legii nr.27/1994 Inspectorul de sector a procedat la impunerea imobilelor sus menționate, declarația fiscală a contribuabilului constituind titlul de creanță prin care se stabilește obligația de plată a acestuia la bugetul local, conform art. 4 din OG nr.11/1996 art.86 alin.4 din OG nr.92/2003.
A precizat intimatul că sunt nereale susținerile contestatorului conform cărora nu ar fi avut cunoștință de existența obligațiilor fiscale, cât timp a formulat contestație soluționată de organul fiscal prin Decizia nr. 70/ 03.04.2009, a contestat înștiințarea nr._/05.01.2009, Decizia nr. 70/ 2009, contestație anulată ca netimbrată de către Judecătoria Ploiești, precum și înștiințarea nr._/05.02.2011 și Decizia nr. 206/26.04.2011, contestație respinsă ca inadmisibilă de către Tribunalul Prahova, ceea ce înseamnă că obligațiile de plată a impozitului pe clădire și teren situate în Ploiești, . și . au fost cunoscute de către contestator încă din anul 2009, având posibilitatea de achitare a acestora.
Referitor la prescripția invocată de către contestator, intimatul a arătat că somațiile nr._/21.02.2006, nr._/30.03.2010 și nr._/ 23.12.2011 au fost comunicate atât prin poștă la domiciliul acestuia cât și prin publicitate, situație în care instituția se află în termenul legal de a executa creanțele restante cu care figurează contestatorul în evidențele fiscale având în vedere că, potrivit art. 131 alin. 1 din OG nr. 92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, astfel că, întrucât contestatorul nu și-a achitat obligațiile fiscale către bugetul local, organul fiscal a emis somații și titluri executorii pentru sumele de 680 lei, respectiv 332 lei, reprezentând impozit teren aferent perioadei 2001–2005 și impozit clădire aferent perioadei 2008–2009, inclusiv accesorii, procedând la executarea silită a bunurilor imobile proprietatea contestatorului și încheierea procesului verbal de sechestru nr._/06.12.2012 cu respectarea disp. art. 152 și art.154 din OG nr.92/2003.
În ceea ce privește procesul verbal de sechestru, intimatul a arătat că acesta este un model ITL prevăzut în Ordinul MFP nr. 767/2009 în cuprinsul căruia nu se face mențiune și, implicit, trimitere la anexă ci cuprinde o descriere a bunului imobil supus sechestrului, iar în sarcina contestatorului nu s-a produs nicio vătămare, valoarea terenului fiind una estimativă conform art.152 lit.g din OG nr.92/203.
A susținut intimatul că afirmațiile contestatorului vizând coincidența prin suprapunerea adreselor din Ploiești, . cu ., sunt contradictorii în condițiile în care menționează pe de o parte că a alipit aceste două imobile, iar pe de altă parte că nu i-au fost comunicate somațiile și titlurile executorii, acestea fiind comunicate la ambele adrese, iar pretențiile contestatorului că procesul verbal de sechestru nu cuprinde cerințele prev. de art. 152 lit. a, b, c, e și h, din OG nr.92/2003 sunt neîntemeiate întrucât emiterea acestuia s-a realizat cu respectarea în totalitate a textului de lege sus menționat coroborat cu dispozițiile Ordinului MFP nr. 767/2009.
A precizat intimatul că, referitor la suspendarea executării silite, contestatorul nu a făcut dovada achitării unei cauțiuni conform art.403 cod pr. civilă, precum și a iminenței producerii unui prejudiciu ireparabil, neexistând nicio justificare obiectivă pentru suspendarea executării silite.
S-a susținut, de asemenea că, în cuprinsul contestației nu se invocă niciun motiv de nulitate formală a somațiilor, a titlurilor executorii contestate, acestea fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale imperative ale art. 43 și art. 141 din OG nr. 92/2003, iar majorările de întârziere au fost calculate conform art. 119 și art. 120 din OG nr. 92/2003 pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale.
Prin încheierea de ședință din data de 03.06.2013 s-a dispus scutirea contestatorului de la plata sumei de 194 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii principale de contestare a executării silite, de la plata sumei de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere referitor la suspendarea executării silite și de la plata sumei de 10% din valoarea creanței contestate reprezentând cauțiune.
Prin încheierea de ședință din data de 04.10.2013 s-a respins excepția tardivității formulării contestației la executare, ca neîntemeiată, reținându-se că s-a luat cunoștință de către contestator despre actul contestat în ședința publică din data de 09.04.2013, acordându-se astfel termen pentru continuarea judecății.
Prin încheierea de ședință din data de 04.11.2013, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite, ca neîntemeiată, arătând că, în cauză contestatorul nu a precizat în ce constă prejudiciul ireparabil pe care l-ar suferi dacă executarea ar continua, mai ales că din luna decembrie 2012 intimatul nu a mai întocmit alte acte de executare, iar simpla contestare a creanței nu este suficientă prin ea însăși să justifice suspendarea.
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, prin sentința civilă nr. 4052/24.03.2014 Judecătoria Ploiești a admis contestațiile la executare conexate, a anulat actele de executare atacate și a obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10 lei, reprezentând taxă de timbru, precum și la plata către bugetul de stat a sumei de 194 lei de care a beneficiat contestatorul cu titlul de ajutor public judiciar, reprezentând taxă de timbru.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență că, în ceea ce privește sumele aferente anilor 2001-2006 reprezentând impozit pentru terenul situat în ., aceste sume au făcut obiectul analizei pe calea unei contestații la executare admisă prin sentința civilă nr. 8672/10.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/ 281/2012 rămasă irevocabilă, hotărâre prin care s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită a sumelor respective, hotărâre care astfel beneficiază de autoritate de lucru judecat atât sub aspect pozitiv în sensul că chestiunea litigioasă tranșată se impune părților din proces, cât și sub aspect negativ în sensul că nu mai poate fi analizată de o altă instanță, ceea ce înseamnă că intimatul a procedat în mod nelegal la emiterea unor acte de executare în care a cuprins sume cu privire la care s-a constatat prescripția.
A mai arătat instanța de fond că, referitor la celelalte sume aferente perioadei 2007-2011, se constată că titlul executoriu nr._/23.12.2011 nu cuprinde titlul de creanță în baza căruia a fost emis și nici pentru ce teren este datorat, nu este suficient de detaliat în sensul că nu cuprinde defalcarea sumelor datorate cu precizarea perioadei pentru care s-a calculat contribuția și în acest fel nu s-a respectat principiul dreptului la informare a contribuabilului, mai ales că intimatul a depus la dosar o declarație de impunere care se referea la un teren din . în circumstanțe necunoscute și de către o persoană necunoscută în sensul menționării adresei din . care actele de executare sunt și netemeinice.
S-a motivat de către prima instanță că, referitor la procesul verbal de sechestru și actele subsecvente, în cuprinsul acestora se reține că executarea silită a fost pornită în baza somațiilor și titlurilor executorii nr._/ 21.02.2006, nr._/30.03.2010 și nr._/23.12.2011 or, cât timp primele două somații și titluri executorii, ca și executarea silită însăși au fost anulate prin sentința civilă nr. 8672/10.05.2013, iar celelalte prin prezenta hotărâre, înseamnă că procesul verbal de sechestru și actele subsecvente au rămas fără suport legal, impunându-se anularea acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că instanța de fond nu a analizat cu atenție probatoriul administrat în cauză și nici susținerile sale, interpretând și aplicând în mod eronat prevederile legale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod eronat instanța de fond a susținut că sentința civilă nr. 8672/10.05.2013 prin care s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită și s-au anulat somațiile și titlurile executorii nr._/21.02.2006 și nr._/30.03.2010 beneficiază de autoritate de lucru judecat în condițiile în care prin decizia nr. 62/15.01.2014 a Tribunalului Prahova s-a admis recursul declarat de organul fiscal împotriva sentinței civile sus menționate și s-a respins contestația la executare, menținând pe cale de consecință ca legale și temeinice actele sus menționate, situație în care în mod legal organul fiscal a emis pe numele contestatorului procesul verbal de sechestru nr._/ 06.12.2012.
A mai arătat recurentul că somația și titlul executoriu nr._/ 23.12.2011 sunt legale și temeinice întrucât respectă dispozițiile imperative ale art.43 și art.141 din OG nr.92/2003, toate somațiile și titlurile executorii fiind emise ca urmare a neîndeplinirii la termen de către contestator a obligațiilor legale imperative prevăzute de Legea nr.571/2003 constând în impozit pe teren și clădire situate atât în Ploiești, . cât și în Ploiești, ., acest din urmă imobil fiind dobândit de către contestator în baza sentinței civile nr._/31.10.2000 și a procesului verbal de executare nr. 640/2001 având suprafața de 300 mp. și fiind declarat la organul fiscal prin declarația nr._/03.01.2002.
A precizat recurentul că în baza acestei declarații de impunere, Inspectorul de sector a procedat la impunerea acestui imobil conform Legii nr. 27/1994, declarația fiscală a contribuabilului constituind titlu de creanță prin care se stabilește obligația de plată a acestuia la bugetul local conform art. 4 din OG nr. 11/1996 și art. 86 alin.4 din OG nr. 92/2003.
S-a mai arătat de către recurent că existența obligațiilor de plată a impozitului pentru clădirile și terenurile aflate la cele două adrese au fost cunoscute de către contestator încă din anul 2009, având în vedere înștiințarea nr._/05.01.2009, nr._/05.02.2011, decizia nr. 70/03.04.2009, nr. 206/26.04.2011 și care au fost contestate de către contestator la instanțele judecătorești, fiind respinse, situație în care cât timp acesta nu și-a achitat obligațiile fiscale către bugetul local, organul fiscal a emis somațiile și titlurile executorii contestate pentru sumele de 680 lei, 332 lei și 3721 lei reprezentând impozit teren aferent perioadei 2001-2011 și impozit clădire aferent perioadei 2008-2009, inclusiv accesorii, procedând la executarea silită a bunurilor imobile proprietatea contestatorului și încheierea procesului verbal de sechestru nr._/06.12.2012 cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.
S-a susținut de asemenea că acest proces verbal de sechestru este un model ITL prevăzut în Ordinul MFP nr.767/2009, fiind emis cu respectarea în totalitate a acestui ordin și a cerințelor prev. de art.152 lit. a, b, c, e și h, din OG nr.92/2003, iar în cazul în care contestatorul ar fi deținut un singur imobil situat atât pe . cât și pe ., avea obligația de a depune la organul fiscal sau la instanță actul de alipire emis de OCPI Prahova, în realitate cele două imobile având coduri poștale diferite.
Totodată, recurentul a menționat că impozitul pe clădire și teren s-a calculat potrivit disp. art. 251 și art. 258 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu pct. 29-34 și 78-82 din HG nr.44/2004, iar majorările de întârziere au fost calculate în baza disp. art.119 și art.120 din OG nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale, somațiile și titlurile executorii contestate fiind emise în mod legal.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 02.07.2014.
La data de 19.09.2013 intimatul G. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recursul a fost declarat numai împotriva sentinței civile nr.4052/24.03.2014 și nu și împotriva încheierii de amânare a pronunțării din data de 17.03.2014 și care face parte integrantă din sentință și, totodată, recursul a fost declarat numai de către recurentul intimat M. Ploiești – Serviciul Public Finanțe Local și nu și de către M. Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale – Serviciul Urmărire și Încasare Creanțe Bugetare ca organ de urmărire și executare care prin executorul fiscal a procedat la declanșarea executării silite imobiliare și la sechestrarea bunului său imobil, astfel încât, pentru acesta sentința dobândește caracter definitiv beneficiind de autoritate de lucru judecat.
A precizat intimatul - contestator că instanța de fond a analizat toate înscrisurile existente la dosar, excepțiile invocate, inclusiv excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită, a reținut în mod corect că titlurile executorii nu cuprind titlul de creanță în baza căruia au fost emise și pentru care imobil, iar pe lângă aceste aspecte de nelegalitate, a reținut în mod corect că actele de executare sunt și netemeinice cât timp declarația de impunere și care viza imobilul din . modificată în circumstanțe necunoscute și de către persoane necunoscute.
A mai arătat, de asemenea, intimatul-contestator că organul fiscal nu s-a conformat nici vechilor și nici noilor reglementări în sensul că nu a procedat la emiterea și comunicarea deciziilor de impunere la domiciliul fiscal al contribuabilului, nu a procedat la efectuarea pe bază de proces verbal, în temeiul declarației sale, la transferul de proprietate și scoaterea de la rolul fiscal a imobilului de la fostul proprietar și înregistrarea la noul proprietar, nu s-a depus niciun document vizând stabilirea sumelor de plată cu titlu de impozit teren și clădiri, termenele scadente de plată pentru a i se putea pretinde obligații de plată accesorii, organul fiscal acționând cu rea credință, fără să-i comunice procesul verbal de impunere – înștiințarea de plată prin care stabilea sumele de plată, termenele scadente, posibilitatea contestării acestuia, consecințele nerespectării termenelor de plată conform art. 4 lit. a din OG nr.11/1996, impozitul datorat de persoanele fizice neputând fi confundat cu impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului de stat pentru care obligația calculării acestuia revine plătitorului conform art. 85 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003.
S-a precizat totodată de către intimat că procesul verbal de sechestru nu îndeplinește condițiile legale, nefiind precedat de o somație, cuprinde somații și titluri executorii anulate de instanță, nu cuprinde locul unde a fost încheiat fiind întocmit în birou, lipsesc numărul delegației, sumele datorate, descrierea bunurilor imobile sechestrate, nu a fost de față nicio persoană la alcătuirea acestuia, fiindu-i solicitate sume pretins datorate încă din anul 2001, toate demersurile organului fiscal fiind în realitate rezultatul unui aranjament imobiliar al fostului proprietar, de conivență cu inspectori din cadrul recurentului.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.304 și art.3041 cod pr. civilă, constată că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:
Conform sentinței civile nr._/31.10.2000 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr.1994/2000, s-a constatat că debitorul contestator G. I. este proprietarul suprafeței de 300 mp., teren situat în Ploiești, ., jud. Prahova, individualizat conform raportului de expertiză topo și schiței de plan anexă întocmit de expert P. D. prin simbolurile a, b, c, d, fiind obligată numita D. A. să lase debitorului contestator G. I. în deplină proprietate și pașnică folosință acest teren, asupra căruia a fost pus în posesie în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 640/30.11.2001 emis de B. P. C..
De asemenea, din schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P. D. reiese că terenul de 300 mp. dobândit de către contestator în . se află în continuarea terenului proprietatea acestuia situat în Ploiești, ..
Prin declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri și teren nr._/01.11.2000, contestatorul a declarat că deține începând cu data de 04.10.2000 în baza certificatului de moștenitor nr. 357 emis de BNP I. C. la 04.10.2000 o proprietate situată în Ploiești, . în suprafață de 82 mp., pentru care i s-a emis titlul de proprietate nr._/03.03.2000 în baza Legii nr.18/1991, iar prin declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri și teren nr._/03.01.2002 depusă de către contestator la organul fiscal, acesta a declarat că, începând cu data de 30.11.2001 conform procesului verbal nr. 640/2001, deține o proprietate situată în Ploiești, ..
În baza acestor declarații fiscale s-a procedat la stabilirea impozitului datorat de către contestator pentru cele două imobile și, întrucât contestatorul nu și-a achitat obligațiile de plată, au fost emise titlul executoriu, somația nr._/21.02.2006 pentru suma de 679 lei, reprezentând impozit teren, titlul executoriu, somația nr._/30.03.2010 pentru suma de 332 lei, reprezentând impozit clădire, în total 1011 lei, acte în baza cărora organul fiscal a procedat la executarea silită prin poprire a contestatorului, sens în care a emis înștiințarea de poprire nr._/20.03.2012, acte de executare ce au fost contestate de către contestator în cadrul dosarului nr._/281/2012, contestație la executare admisă, dispunându-se anularea acestor acte de executare prin sentința civilă nr. 8672/10.05.2013 a Judecătoriei Ploiești, hotărâre împotriva căreia s-a declarat recurs de către recurentul intimat M. Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, cale de atac admisă prin decizia nr.62/15.01.2014 a Tribunalului Prahova, cu consecința respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.
S-a reținut în esență că, în realitate, nu există niciun motiv de nulitate a înscrisurilor contestate, că aceste înscrisuri conțin toate datele necesare fiind emise în formulare tipizate conform Ordinului MFP nr.767/2009, respectând dispozițiile imperative ale art. 43 și art.141 din OG nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare, art. 4 din OG nr. 11/1996 în vigoare la data depunerii de către contestator a declarației fiscale nr._/03.01.2002, art.86 din OG nr.92/2003, conform căruia declarația fiscală depusă de contestator constituie titlu de creanță prin care s-a stabilit obligația de plată a acestuia la bugetul local și în baza căreia au fost emise actele de executare contestate în cauză.
S-a motivat totodată că nu există niciun înscris care să ateste că imobilul din . și cel din . ar fi alipite ori că ar forma un singur trup de teren, o singură unitate locativă, dovezi care ar fi fost relevante prin depunerea, eventual, a unui act de alipire emis de OCPI Prahova, în realitate fiind vorba de două imobile cu coduri poștale diferite, neexistând în perioada 2010-2013 nicio cerere privind schimbarea adresei poștale pentru imobilul situat pe cele două străzi menționate.
Împotriva acestei decizii contestatorul G. I. a formulat contestație în anulare, contestație respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr.49/27.01.2015 a Tribunalului Prahova, irevocabilă.
Ulterior emiterii celor două acte de executare menținute irevocabil ca legale și temeinice, s-au emis somația și titlul executoriu nr._/23.12.2011 prin care s-a instituit în sarcina contestatorului obligația de plată a sumei totale de 3271 lei, din care 1140 lei impozit teren, 191 lei impozit clădire și 2390 lei accesorii calculate până la data de 23.12.2011, fiind detaliate în cuprinsul titlului executoriu termenele legale de plată a sumelor de bani constituind impozit și accesorii, modalitatea de calcul a acestora, comunicate contestatorului la domiciliul acestuia din Ploiești, ., jud. Prahova, fără ca acesta să se prezinte la oficiul poștal în vederea ridicării actelor care au fost returnate, inclusiv prin publicitate pe pagina de internet a organului fiscal.
Întrucât debitorul contestator nu și-a achitat obligațiile de plată, organul fiscal a procedat la sechestrarea imobilului proprietatea acestuia situat în Ploiești, ., pentru stingerea creanțelor fiscale datorate, sens în care a emis procesul verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr._/06.12.2012 precum și anexa la procesul verbal de sechestru în cuprinsul căreia a fost descris bunul imobil supus sechestrului, indicându-se o valoare estimativă de 13.100 lei, cu mențiunea că evaluarea urmează a se efectua de către un evaluator autorizat în momentul începerii procedurilor de valorificare.
Disp.art.172 C.pr.fiscală prevăd că persoanele interesate pot formula contestație la executare împotriva fie a oricărui act de executare efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie de către organele de executare, fie împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea silită în cazul în care acest titlu nu constituie o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea acestuia nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Art. 141 c.pr.fisc. prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege, iar titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor fiscale.
Potrivit art. 45 din același act normativ, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
De asemenea, art. 141 alin.11, Teza a II-a cod pr. fiscală, prevede că numai în cazul în care prin lege se stipulează că un înscris constituie titlu executoriu este posibilă punerea în executare în lipsa unui titlu de creanță, în toate celelalte cazuri niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc în condițiile legii creanțe fiscale principale sau accesorii.
De asemenea, disp.art.110 C.pr.fiscală prevăd că colectarea creanțelor fiscale se face in temeiul unui titlu de creanță sau a unui titlu executoriu, după caz, iar titlul de creanță reprezintă actul prin care se stabilește, se individualizează creanța fiscală, titlu care constă în decizie de impunere, declarație fiscală, decizie referitoare la obligații de plată accesorii, procesul verbal de constatare a contravențiilor, etc.
Conform art. 152 lit. a, b, c, e și h din OG nr. 92/2003, procesul-verbal de sechestru va cuprinde denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei și a orei când s-a făcut sechestrul; numele și prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimației și al delegației; numărul dosarului de executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită; sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând majorări de întârziere, menționându-se și cota acestora, precum și actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligația de plată; mențiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoștințe de specialitate.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că în baza certificatului de moștenitor nr. 357 emis de BNP I. C. la data de 04.10.2000 contestatorul a dobândit imobilul situat în Ploiești, . pentru care a depus la organul fiscal declarația nr._/04.10.2000, iar în baza sentinței civile nr._/31.10.2000, a procesului verbal de punere în posesie nr.640/30.11.2001, acesta a dobândit imobilul situat în Ploiești, . pentru care a depus la organul fiscal declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri și teren nr._/03.01.2002, declarație în baza căreia s-a procedat de către organul fiscal la stabilirea impozitului datorat de către contestator, obligații de plată neîndeplinite de către acesta, sens în care au fost emise pe numele său somațiile și titlurile executorii nr._/21.02.2006, nr._/30.03.2010, înștiințarea de poprire nr._/20.03.2012 pentru suma totală de 1011 lei, acte de executare menținute ca legale și temeinice prin decizia nr. 62/15.01.2014 a Tribunalului Prahova, irevocabilă, contestația în anulare formulată de contestator împotriva acestei decizii fiind respinsă ca nefondată prin decizia nr.49/27.01.2015 a aceleiași instanțe, irevocabilă.
Pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale datorate, constând în impozitul pe terenul situat în Ploiești, ., jud. Prahova, pe numele contestatorului s-au emis somația și titlul executoriu nr._/23.12.2011 în cuprinsul căruia au fost detaliate termenele scadente de plată și modalitatea de calcul a sumelor datorate, acte comunicate contestatorului la adresa acestuia din Ploiești, ., prin poștă cu confirmare de primire fără însă a fi ridicate de către contestator, documente comunicate și prin publicitate pe pagina de internat a organului fiscal și, întrucât contestatorul nu a înțeles să achite debitele restante, accesoriile, s-a emis procesul verbal de sechestru asupra imobilului proprietatea acestuia situat în Ploiești, . în baza titlurilor executorii sus menționate pentru suma totală de 4732 lei, din care 2441 lei debit și 2291 lei accesorii calculate până la data de 23.12.2011.
Ca atare, atât timp cât contestatorul, deținând în proprietate, în baza sentinței civile nr._/31.10.2000, procesului verbal de punere în posesie nr.640/30.11.2001, certificatului de moștenitor nr. 357/04.10.2000, imobilele situate în Ploiești, . și ., constând în terenuri și clădire, înseamnă că actele sus-menționate atestă prin însăși natura lor dobândirea în proprietate de către contestator a unui număr de 2 imobile distincte, aflate la adrese diferite, motiv pentru care acesta are obligația să achite impozitele, taxele în mod distinct, pentru fiecare imobil în parte, deținut efectiv în proprietate de la data dobândirii fiecăruia, aspecte recunoscute chiar de către contestator care a completat, a semnat declarații de impunere în raport de fiecare imobil în parte.
De fapt, în condițiile în care declarațiile de impunere în temeiul cărora au fost stabilite obligațiile de plată ale contestatorului reprezintă titluri de creanță în baza cărora s-a individualizat creanța fiscală datorată, înseamnă că aceste titluri de creanță constată o creanță certă, lichidă și exigibilă și pe care contestatorul nu a înțeles să o achite, sens în care pe numele său au fost emise somațiile și titlurile executorii nr._/21.02.2006, nr._/30.03.2010, înștiințarea de poprire nr._/20.03.2012, acte de executare menținute ca legale și temeinice în baza deciziei nr. 62/2014 a Tribunalului Prahova, irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, situație în care nu mai poate face obiectul analizei în prezenta contestație la executare legalitatea sau nelegalitatea, valabilitatea sau nevalabilitatea actelor de executare sus-menționate.
Mai mult chiar, în condițiile în care contestatorul nu a achitat sumele datorate pentru imobilul în litigiu și pentru care s-a pornit executarea silită împotriva sa, stabilindu-se în sarcina acestuia obligații de plată constând în impozitul datorat pentru anul 2011, accesoriile constând în penalități calculate până la data de 23.11.2011, înseamnă că în mod legal au fost emise somația, titlul executoriu nr._/23.12.2011 de către organul fiscal, pentru sumele calculate în baza propriei declarații de impunere nr._/03.01.2002, titlu executoriu ce constată o creanță certă, existența sa rezultând din cuprinsul acestuia, lichidă, cuantumul său fiind determinat prin actul de executare și exigibilă, prin ajungerea la scadență a termenului de plată, neexistând nicio cauză de anulare a acestor acte de executare silită.
Pe de altă parte, atât timp cât actele de executare constând în somațiile, titlurile executorii nr._/21.02.2006, nr._/30.03.2010 au fost menținute ca legale și temeinice prin hotărâre judecătorească irevocabilă, producând efecte juridice, neexistând niciun motiv de nelegalitate, netemeinicie privind somația, titlul executoriu nr._/23.12.2011, acte în baza cărora s-a instituit în sarcina contestatorului obligația de plată a unor sume de bani cu titlu de impozit teren, clădiri, accesorii, pe care contestatorul refuză cu rea-credință să le achite, înseamnă că în mod corect s-a procedat la emiterea procesului-verbal de sechestru asupra imobilului proprietatea contestatorului situat în Ploiești, ., în scopul asigurării realizării creanței datorată la bugetul statului român, neexistând nicio dovadă că acest imobil nu ar aparține contestatorului pentru a fi exonerat de plata impozitului conform legii.
Dacă contestatorul nu ar deține niciun bun imobil pe ., ar însemna ca acesta să figureze pe . în suprafață de 382 mp. și clădire or, din actele depuse la dosar reiese că acesta figurează pe . în suprafață de 82 mp. și clădire, iar pe . cu suprafața de 300 mp., nefiind depus la dosar niciun document care să ateste alipirea celor două imobile, respectiv faptul că acestea ar figura la aceeași adresă poștală, sarcina probei în acest sens aparținând în exclusivitate contestatorului, și nicidecum organului fiscal nu are obligația de a realiza din oficiu un transfer al dreptului de proprietate din .. Vioarei astfel cum pretinde contestatorul, ci doar să aplice dispozițiile codului de procedură fiscală și să impoziteze separat fiecare imobil.
Afirmația contestatorului în sensul că declarația de impunere nr._/03.01.2002 ar fi fost modificată de persoane necunoscute, la o dată necunoscută, nu poate fi avută în vedere deoarece nu există nicio dovadă la dosar că, la momentul depunerii declarației fiscale, nu ar fi modificat chiar contestatorul adresa imobilului pentru care a depus această declarație, respectiv cel din . în loc de . se menționase inițial, cu atât mai mult cu în cuprinsul declarației de impunere a declarat că deține imobilul începând cu data de 30.11.2001 în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 640/2001, proces verbal în baza căruia a fost pus în posesie asupra imobilului din . constând din teren în suprafață de 300 mp. și nicidecum asupra imobilului din . în suprafață de 82 mp. pentru care exista declarația fiscală nr._/2000, neexistând nicio dovadă la dosar că declarația fiscală din 2002 ar fi fost modificată de vreo altă persoană și că modificarea s-a efectuat în scopul încălcării drepturilor contestatorului.
Susținerile contestatorului conform cărora sumele de bani calculate pentru perioada 2001-2007 nu mai pot fi executate silit, fiind prescrise, nu au relevanță în condițiile în care somațiile, titlurile executorii nr. nr._/21.02.2006, nr._/30.03.2010 emise pentru sumele aferente acestei perioade au făcut obiectul analizei în cadrul unei alte contestații la executare, fiind menținute ca legale și temeinice, caz în care, în prezenta cauză nu mai pot fi analizate aceste sume inclusiv sub aspectul prescripției dreptului de a se solicita executarea silită a acestora.
Aspectele invocate de către contestator în sensul că actele de executare constând în somația și titlului executoriu nr._/23.12.2011 sunt lovite de nulitate întrucât nu i-au fost comunicate la domiciliul său fiscal din ., fiindu-i înmânate în timpul unei ședințe de judecată în cadrul soluționării dosarului nr._, sunt lipsite de temei legal în condițiile în care din actele depuse la dosar reiese cu certitudine că acestea au fost comunicate la domiciliul din ., cu confirmare de primire, contestatorul refuzând însă să le ridice, fiind afișate pe pagina de internet a organului fiscal, iar contestatorul avea cunoștință de aceste acte, contestându-le cu ocazia formulării contestației înregistrată la nr._ /09.04.2013, susținându-se eronat că i-au fost comunicate în cursul procesului, la data de 21.05.2013.
Pretențiile contestatorului în sensul că cele două acte nu întrunesc nici cerința legală a unui titlu de creanță fiscală certă, lichidă și exigibilă ca urmare a depunerii declarației de impunere, astfel cum prevăd Legea nr. 27/1994 și HG nr.506/1994, nefiindu-i comunicate procesele verbale de impunere cu termenele scadente de plată, precum și sumele respective, sunt neîntemeiate deoarece sumele de bani înscrise în somația, titlul executoriu contestate au fost stabilite pe baza declarației fiscale formulată de către contestator și care constituie titlu de creanță prin care se stabilește obligația de plată la bugetul de stat, mai ales că în cuprinsul titlului executoriu sunt detaliate sumele datorate și termenele scadente de plată.
Împrejurările invocate de către contestator în sensul că procesul verbal de sechestru este nelegal în condițiile în care a fost emis pentru un imobil situat în Ploiești, . deși adresa corectă este în Ploiești, ., unde a și fost pus în posesie, sunt neîntemeiate întrucât potrivit sentinței civile nr._/31.10.2000, procesului verbal de punere în posesie nr.640/ 30.11.2001, contestatorul a dobândit în proprietate și a fost pus în posesie asupra imobilului teren în suprafață de 300 mp. situat în Ploiești, ., aspect confirmat de declarația dată de contestator la Administrația fiscală nr._/03.01.2002, neavând nicio relevanță edificarea unui gard din stâlpi de țeavă și plasă în lipsa unui act de dispoziție care să ateste alipirea celor două imobile emis de OCPI Prahova, a unei cereri formulată la organul fiscal privind modificarea adresei poștale a imobilelor, imobile care figurează la adrese poștale diferite, fiind deci imobile distincte, având cărți funciare distincte.
Susținerile contestatorului că procesul verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr._/06.12.2012 nu întrunește condițiile legale întrucât nu respectă disp. art. 152 alin.1 lit. a, b, c, e, h, sunt nejustificate ținând seama că acest act este standardizat, fiind emis un formular tipizat conform unui model impus pe baza unui ordin al ministrului finanțelor publice, indicându-se mențiunile prevăzute de lege cu excepția numărului delegației executorului fiscal, împrejurare care nu este de natură să conducă la anularea actului.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a admis contestația la executare și a anulat actele de executare contestate, fără să țină seama că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 172 c.pr.fisc. în acest sens, actele de executare fiind emise în mod legal, pentru neplata la scadență a sumelor de bani datorate de către contestator la bugetul de stat constând în impozitele aferente imobilelor din Ploiești, . și respectiv Vioarei nr. 22, jud. Prahova.
Criticile recurentului în sensul că în mod legal a emis procesul-verbal de sechestru cât timp sentința civilă nr. 8672/10.05.2013 prin care s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită, au fost anulate somațiile, titlurile executorii nr._/21.02.2006 și nr._/30.03.2010, a fost modificată prin decizia nr.62/15.01.2014 a Tribunalului Prahova, fiind respinsă contestația la executare, sunt întemeiate deoarece, în condițiile în care, prin rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești reprezentată de decizia nr. 62/2014, s-a constatat legalitatea, temeinicia actelor de executare emise pe numele contestatorului privind executarea unor creanțe datorate pentru perioada 2001-2007 sunt legale și temeinice, inexistența prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, înseamnă că procesul-verbal de sechestru emis pe baza somațiilor și titlurilor executorii ce au făcut obiectul celor două contestații la executare este legal și temeinic, recurentul fiind îndreptățit să recurgă la toate mijloacele prevăzute de lege în favoarea sa pentru recuperarea creanței datorată de către contestator.
Susținerile recurentului în sensul că somația, titlul executoriu nr._/23.12.2011 respectă dispozițiile imperative ale art. 43 și art. 141 din OG nr.92/2003, somațiile, titlurile executorii fiind emise ca urmare a neîndeplinirii la termen de către contestator a obligațiilor legale imperative prevăzute de Legea nr. 571/2003 constând în impozit pe teren, clădire situate în Ploiești, . și respectiv în Ploiești, ., sunt justificate deoarece, declarația fiscală a contestatorului prin care a declarat dobândirea imobilului situat în Ploiești, . constituie titlu de creanță, stând la baza stabilirii obligației de plată a acestuia conform art. 4 din OG nr. 11/1996, art. 86 alin. 4 din OG 92/2003, motiv pentru care în mod corect organul fiscal a emis actele de executare sus-menționate pentru neplata de către contestator a impozitului datorat, calculat pe baza declarației sale fiscale.
De altfel, este evident că există refuzul contestatorului privind achitarea impozitului datorat pentru imobilul proprietatea sa situat în ., invocând împrejurări privind alipirea imobilelor, necomunicarea actelor, a proceselor verbale de impunere, etc., falsificarea, modificarea declarațiilor de impunere, împrejurări care nu au niciun corespondent în actele existente efectiv la dosar, contestatorul încercând pe orice cale, în mod cert, să nu plătească impozitul datorat pentru suprafața de 300 mp. situată în ., mai ales că acesta nu a făcut nicio dovadă privind achitarea unui impozit pentru o suprafață de 382 mp. situată pe . pentru a putea pretinde în prezent că ar fi impozitat de două ori pentru același imobil.
Astfel, procesul-verbal de sechestru a fost legal întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 152 c.pr.fisc., a modelului impus de Ordinul MFP nr. 797/2009, contestatorul figurând cu creanță fiscală neachitată în evidențele fiscale pentru imobilul în litigiu, iar susținerile contestatorului privind nedeținerea terenului la această adresă fiind simple speculații, nefiind susținute de nicio probă care să ateste că cele două imobile ar fi alipite, ar forma un singur trup de teren, somațiile, titlurile executorii, procesul-verbal de sechestru fiind astfel emise în mod legal, cu respectarea prevederilor legale în materia executării creanțelor fiscale.
Apărările contestatorului în sensul că recursul a fost declarat numai de către M. P. -Serviciul Public Finante Locale și nu și de către M. P. Serviciul Public Finante Locale - Serviciul Urmarire Și Incasare Creante Bugetare, că față de acesta, hotărârea ar avea putere de lucru judecat, sunt nejustificate întrucât, orice parte într-un proces civil care a pierdut litigiul, indiferent de calitatea procesuală pe care a avut-o în primă instanță are dreptul să exercite calea de atac a recursului, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, urmând ca soluționarea acestei căi de atac să aibă loc obligatoriu față de toate părțile, hotărârea intrând în puterea de lucru judecat față de toate părțile numai după soluționarea irevocabilă a cauzei.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că nu există niciun motiv de nulitate a actelor de executare contestate, în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3 c.pr.civ., va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că respinge contestațiile la executare conexate, ca neîntemeiate, urmând a respinge cererea privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată de 10 lei, ca neîntemeiată și va înlătura obligația intimaților privind plata către bugetul de stat a sumei de 194 lei reprezentând taxă de timbru.
Totodată instanța, în baza art. 18 din OUG nr. 51/2008, instanța va obliga intimatul-contestator să plătească la bugetul statului suma de 194 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și va dispune darea în debit în acest sens a intimatului-contestator prin intermediul Biroului Executări Civile al Tribunalului Prahova.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul intimat M. P. -Serviciul Public Finanțe Locale, cu sediul în Ploiești, ., jud.Prahova împotriva sentinței civile nr. 4052/ 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul contestator G. I., domiciliat în P., ., jud.Prahova și intimtul pârât M. Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale - Serviciul Urmărire Și Încasare Creanțe Bugetare, cu sediul în Ploiești, ., jud.Prahova și, în consecință:
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge contestațiile la executare conexate, ca neîntemeiate.
Respinge cererea privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată de 10 lei, ca neîntemeiată.
Înlătură obligația intimaților privind plata către bugetul de stat a sumei de 194 lei reprezentând taxă de timbru.
Obligă intimatul-contestator să plătească la bugetul statului suma de 194 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și dispune darea în debit în acest sens a intimatului-contestator prin intermediul Biroului Executări Civile al Tribunalului Prahova.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
R. C. C. M. P. A. D.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. C.R./Tehnored. A.Ș.P.
3 ex./01.02.2016
D. f._ - Judecătoria Ploiești
J. f. B. M. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 207/2016. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 282/2016. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
