Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2344/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii | 
 | 
Decizia nr. 2344/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2344/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2344
Ședința publică din data de 02.06.2015
Președinte: N. C.
Judecător: D. G.
Grefier: A. Ș. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de creditoarea . SRL, CUI_, cu sediul ales la C.. Av. R. R. în Ploiești, ., ., județul Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 27.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul – debitor V. S., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., județul Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr._/10.10.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-creditoare, reprezentată de avocat M. M., lipsind intimatul – debitor.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul apelantei-creditoare, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu acte și, în cadrul acestei probe, depune la dosar o adeverință (intitulată Confirmare), în 3 exemplare.
Tribunalul, în temeiul disp. art. 479 alin. 2 NCPC, încuviințează pentru apelanta – creditoare proba cu înscrisuri și, de asemenea, ia act că cadrul acestei probe, aceasta, prin reprezentant, a depus la dosar un înscris intitulat Confirmare, eliberat de ..
Apărătorul apelantei-creditoare, având cuvântul, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri
Apărătorul apelantei-creditoare, având cuvântul, solicită admiterea apelului acum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr._, petenta B. T., T. și G. prin executor judecătoresc G. C. V. a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. 4493/2014, privind pe creditoarea . SRL București și pe debitorul V. S., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF_ din data de 21.04.2006 semnat între Raiffeisen Bank SA și debitor.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 665 C. pr. civ.
Prin încheierea de ședință din data de 27.08.2014, Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată reținând că, între RAIFFEISEN BANK SA și debitorul V. S. a fost încheiat contractul de credit nr. RF_ din data de 21.04.2006. Între RAIFFEISEN BANK SA și . SRL București a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare de creanțe neperformante din data de 30.03.2010, contract prin care, părțile și-au transmis creanțe nenominalizate, numite creanțe cesionate nefiind precizat prețul cesiunii și debitorii cedați.
Reține instanța de fond că . SRL București nu poate avea calitatea de creditor întrucât din actele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă cu certitudine că a dobândit creanța rezultată din titlul executoriu și implicit calitatea de debitor a numitului V. S..
Împotriva acestei încheieri a declarat apel în termen legal . SRL București, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
A criticat creditoarea încheierea arătând că, împotriva debitorului V. S. a formulat cerere de executare silită ce face obiectul dosarului de executare 4493/2014, în temeiul titlului executoriu - contract de credit nr. RF_/21.04.2006, încheiat de către debitor cu Raiffeisen Bank SA.
Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite, reținând, că în cauză nu s-a făcut dovada cesiunii de creanță cuprinsă în contractul mai sus menționat
Soluția Judecătoriei este netemeinică și nelegală, pentru următoarele având în vedere că cesiunea de creanța între Raiffeisen Bnak SA și aceasta a fost încheiată înainte de . NCC.
Astfel, această cesiune este guvernata de regulile instituite de vechiul Cod Civil.
Potrivit disp. art. 1391C. civ. "La strămutarea unei creanțe [...] predarea intre cedente si cesionar se face prin remiterea titlului".
Așadar, cesiunea de creanță este un contract care este valabil încheiat prin simpla tradițiune a titlului și fără a fi necesar a se încheia vreun înscris.
Prin urmare, în lipsa obligativității formei scrise, se deduce că dovada cesiunii se face prin dovedirea posesiei titlului.
La momentul formulării cererii de executare silită a depus titlul executoriu în original -contractul încheiat de Raiffeisen Bank SA cu V. S., anexat cererii înaintată organului de executare.
Prin urmare, la data formulării cererii de executare silită (moment anterior solicitării încuviințării), creditoarea se afla în posesia titlului executoriu.
Coroborând această situație de fapt cu dispozițiile art. 1391 C civ., instanța de fond ar fi trebuit sa concluzioneze că în mod aparent, își justifică pretenția de a avea calitatea de creditor a debitorului V. S..
Mai mult decât atât, prin depunerea la dosar a unei copii de pe contractul de cesiune de creanță, face dovada existenței unui transfer convențional al unor creanțe de la Raiffeisen Bank SA la aceasta; așadar și sub acest aspect, în aparență se justifică posesia legitimă a titlului executoriu, respectiv pare a exista un temei legal pentru prezența titlului în posesia E. K. ROMÂNIA SRL.
În plus față de aceasta, la dosar a fost depus și un extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) conținând și o referire la debitorul cedat.
De altfel, prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanță la AEGRM, s-a îndeplinit formalitatea referitoare la notificarea debitorului, cu privire la cesiune.
În aceste condiții, ținând cont și de natura necontencioasă a cererii de încuviințare silită, în cadrul căreia instanța trebuie să verifice numai aparența de legalitate a cererii de executare silită, Judecătoria Ploiești ar fi trebuit să se rezume la a constata că în mod aparent își justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute în titlul executoriu aflat în original în posesia sa și al cărei debitor este V. S..
În drept invocă disp. art. 1391 C. civ., 466 C. pr. civ.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii de ședință din 27.08.2014, și pe fond admiterea cererii de încuviințare a executării silite.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin contractul de credit nr. 863 din data de 24.09.2007, încheiat între RAIFFEISEN BANK SA și debitorul V. S., aceasta a acordat un împrumut ce nu a fost restituit, datorând suma de 3.254,40 lei.
Se menționează de creditoare că la data formulării cererii de executare silită, era în posesia titlului executoriu și, coroborând această situație de fapt cu dispozițiile art. 1391 Cod civil, instanța de fond ar fi trebuit să concluzioneze că, în mod aparent, aceasta își justifica pretenția de a avea calitatea de creditor a debitorului V. S..
Tribunalul constată că această susținere este nejustificată, față de prevederile art. 1391 Cod civil.
În conformitate cu disp. art. 1391 Cod civil, la strămutarea unei creanțe a unui drept sau a unei acțiuni, pr3edarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului.
Potrivit disp. art. 1393 Cod civil, cesiunea de creanță este un contract consensual prin care un creditor transmite o creanță a sa unei alte persoane. Pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului,el fiind terț față de convenția încheiată între cedent și cesionar.
Conform art. 1393 Cod civil, cesiunea este opozabilă debitorului cedat numai din momentul în care a fost notificat prin intermediul executorilor judecătorești sau a acceptat cesiunea prin înscris autentic.
În cauză, contractul de cesiune de creanță nu este opozabil debitorului cedat, apelanta nefăcând dovada că a notificat creanța debitorului cedat.
Este de menționat ca potrivit dispozițiilor Codului civil, menționate anterior, până la data îndeplinirii formalităților cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul cedat poate sa o ignore, chiar dacă ar avea cunoștință despre cesiune.
Nu este relevantă nici depunerea în cauză a unui extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare față de încadrarea în drept a cererii, pe disp. art. 1391 din vechiul Cod civil.
Astfel, titlul executoriu există, nu poate fi negat acest aspect, dat atât timp cât nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 1391, art. 1393 Cod civil, nu se poate dispune încuviințarea executării silite.
Așa fiind, tribunalul va respinge apelul declarat de creditoarea . SRL, ca nefondat, potrivit disp. art. 480 alin. 2 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de . SRL, CUI_, cu sediul ales la C.. Av. R. R. în Ploiești, ., ., județul Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 27.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul – debitor V. S., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., județul Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.
Președinte, Judecător,
D. G. N. C.
Grefier,
A. Ș. P.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored.N.C.
4 ex./15.06. 2015
d.f. nr._/281/2014 - Judecătoria Ploiești
j.f. R. M. R.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2322/2015.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 1544/2015. Tribunalul PRAHOVA → | 
|---|








