Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1420/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1420/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 1420/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1420

Ședința publică din data de 31.03.2015

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – A. G. H.

GREFIER – R. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare E. K. ROMÂNIA S.R.L., CUI_, cu sediul în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva încheierii din data de 12.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul - debitor I. G., CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ., jud. Prahova.

Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform O.P. nr._/22.08.2014 ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta – creditoare, reprezentantă prin av. M. M., lipsă fiind intimatul – debitor.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanta – creditoare prin apărător învederează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.

Tribunalul ia act de susținerile apelantei – creditoare în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apelanta – creditoare, prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ / 2014, petenta S.C.P.E.J. T., T. și G. a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr.4310/2014, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea S.C. E. K. R. S.R.L. București împotriva debitorului I. G..

În motivarea acțiunii, s-a arătat că titlul executoriu îl reprezintă contractul de credit nr.66 din data de 24.01.2006 încheiat între Banca Comercială Română S.A. și debitorul I. G., pentru creanța în cuantum de 8.138,86 lei reprezentând debit datorat de acesta.

Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art.665 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, s-au depus: cererea creditoarei de executare silită, titlul executoriu, încheierea executorului judecătoresc de deschidere a dosarului de executare silită, contractul de cesiune, extras din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare.

Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 12.08.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silită formulată de S.C.P.E.J. T., T. și G. reținându-se că, între Banca Comercială Română S.A. și debitorul I. G. s-a încheiat contractul de credit nr.66 din data de 24.01.2006.

Între Banca Comercială Română S.A. și S.C. E. K. R. S.R.L. București a fost încheiat contractul de cesiunea de creanță nr.277/31.05.2011 prin care părțile menționate anterior și-au transmis creanțe nenominalizate, numite generic în acest contract „creanțe cesionate”, nefiind precizate prețul cesiunii sau debitorii cedați.

Instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de cesiune nr.277/ 31.05.2011, situația debitorului cedat și a creanțelor cedate este prezentată în Anexa 1, anexă ce nu a fost depusă la dosarul cauzei.

Totodată, deși în extrasul din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare depus la dosar apare numele debitorului I. G., nu rezultă cu claritate care este creanța care a trecut în patrimoniul cesionarului S.C. E. K. R. S.R.L. București, existând neconcordanțe între datele înscrise în contractul de credit ce constituie titlu executoriu și cele relevate în extrasul atașat.

În drept, din interpretarea art.663 C.pr.civ., prima instanță a reținut că executarea silită poate porni numai la solicitarea persoanei care are calitatea de creditor, potrivit titlului executoriu.

Legea recunoaște calitatea de titlu executoriu hotărârilor judecătorești și oricăror alte înscrisuri care constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din art. 632 C.pr.civ.

În consecință, în materia executării silite, regula o constituie caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești, excepția fiind celelalte înscrisuri cărora legea le recunoaște acest caracter.

Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr.58/1998, în vigoare la data semnării contractului de credit în cauză, contractele de credit constituie titluri executorii.

În speță, instanța de fond a constatat existența valabilă a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.66/24.01.2006 în care are calitate de creditor B.C.R. S.A., apreciind că S.C. E. K. România S.R.L. București nu poate avea calitatea de creditor în prezenta cauză, întrucât, din actele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă că a dobândit, în mod valabil, creanța rezultată din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 66 din data de 24.01.2006 și, implicit, calitatea de creditor al debitorului I. G..

În concluzie, reținând dispozițiile art.663 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, astfel cum figurează acesta în cuprinsul titlului executoriu, precum și faptul că, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de executare silită, respectiv S.C. E. K. România S.R.L. București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, instanța de fond, în baza art.665 alin.5 pct.7 C.pr.civ., a respins cererea de încuviințare a executării silite ca fiind neîntemeiată, apreciind că nedovedirea transmiterii creanței individualizate de contractul de credit invocat constituie un impediment în încuviințarea executării silite.

Împotriva încheierii de ședință din data de 12.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a declarat apel, în termen legal, creditoarea E. K. România S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de încuviințare a executării silite.

Astfel, creditoarea a arătat că, împotriva debitorului I. G. a formulat cerere de executare silită care face obiectul dosarului de executare nr. 4310/2014, în temeiul titlului executoriu - contract de credit nr. 66/24.01.2006, încheiat de ctre debitor cu B.C.R. S.A.

Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite, reținând că, în cauză, nu s-a făcut dovada calității de creditor al S.C. E. K. România S.R.L., asupra creanței cuprinsă în contractul menționat, soluția atacată fiind netemeinică și nelegală.

Creditoarea a învederat că, cesiunea de creanță dintre Banca Comercială Română S.A. și E. K. România S.R.L. a fost încheiată înainte de . Noului Cod civil, astfel încât, această cesiune este guvernată de regulile instituite de vechiul cod civil care, la art.1391, prevede „la strămutarea unei creanțe (...) predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului”.

Așadar, cesiunea de creanță este un contract care este valabil încheiat prin simpla tradițiune a titlului și fără a fi necesar a se încheia vreun înscris, ceea ce înseamnă că, în lipsa obligativității formei scrise, se deduce că dovada cesiunii se face prin dovedirea posesiei titlului.

La momentul formulării cererii de executare silită, E. K. România S.R.L. a depus titlul executoriu în original, respectiv contractul încheiat de Banca Comercială Română S.A. cu I. G., anexat cererii înaintată organului de executare, astfel că, la data formulării cererii de executare silită (moment anterior solicitării încuviințării), E. K. România S.R.L. se afla în posesia titlului executoriu.

Coroborând această situație de fapt cu dispozițiile art.1391 C.civ., instanța de fond ar fi trebuit să concluzioneze că, în mod aparent, E. K. România S.R.L. justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al numitului I. G. și, mai mult decât atât, prin depunerea la dosar a unei copii a contractului de cesiune de creanță, s-a făcut dovada existenței unui transfer convențional al unor creanțe de la Banca Comercială Română S.A. la E. K. România S.R.L.; așadar, și sub acest aspect, în aparență se justifica posesia legitimă a titlului executoriu, respectiv pare a exista un temei legal pentru prezența titlului în posesia S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L.

În plus, față de aceasta, la dosar a fost depus și un extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM), conținând și o referire la debitorul cedat.

De altfel, prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanță la A.E.G.R.M., s-a îndeplinit formalitatea referitoare la notificarea debitorului cu privire la cesiune și, în aceste condiții, ținând cont și de natura necontencioasă a cererii de încuviințare a executării silite, instanța trebuie să verifice numai aparența de legalitate a cererii, după cum trebuia să se rezume la a constata că, în mod aparent, E. K. România S.R.L. justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute în titlul executoriu aflat în original în posesia sa și ai căror debitor este I. G..

În consecință, instanța de fond ar fi trebuit să admită cererea de încuviințare a executării silite, urmând ca, eventuale discuții asupra cauzei să se facă numai în condițiile exercitării de către partea interesată a dreptului de dispoziție în procesul civil, în principiu prin formularea unei eventuale contestații la executare.

Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, prin contract de credit nr.66/24.01.2006, Banca Comercială Română S.A. a acordat debitorului I. G. un credit în sumă de 3.000,00 lei, iar prin cererea de executare silită adresată S.C.P.E.J. T., T. și G., E. K. România S.R.L. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul sus - menționat privind pe debitorul I. G. până la concurența sumei de 8.138,86.

Între cedenta Banca Comercială Română S.A. și cesionara E. K. România S.R.L. a intervenit contractul de cesiune de creanță nr.277/31.05.2011 prin care cedenta a cedat creanța sa împotriva debitorului I. G. (f.15 – dos. fond), la dosarul cauzei, creditoarea E. K. România S.R.L. depunând și un extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (A.E.G.R.M.) care conține și o referire la debitorul cedat I. G..

De altfel, prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanță la A.E.G.R.M., s-a îndeplinit formalitatea referitoare la notificarea debitorului cu privire la cesiune și, în aceste condiții, ținând cont și de natura necontencioasă a cererii de încuviințare a executării silite, instanța de fond trebuie să verifice numai aparența de legalitate a cererii, după cum trebuia să se rezume la a constata că, în mod aparent, E. K. România S.R.L. justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute în titlul executoriu aflat în original în posesia sa și al cărui debitor este I. G..

Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a reținut că, în cauza de față, nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de încuviințare a executării silite, respectiv E. K. România S.R.L. București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, întrucât, în realitate, creditoare a depus la dosar titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr.66/24.01.2006 potrivit căruia debitorul a obținut un credit pe care nu l-a achitat, astfel încât, creditoarea a procedat la executarea silită.

Contractul de cesiune de creanță a fost încheiat sub imperiului Codului civil de la 1864 care, la art.1391, prevede că „la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului”, creanța considerându-se transferată din momentul încheierii contractului de cesiune.

Prin urmare, în lipsa obligativității formei scrise, dovada cesiunii de creanță se face prin dovedirea posesiei titlului care, în speță, a fost depus de E. K. România S.R.L. București la momentul formulării cererii de încuviințare a executării silite, posesia titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 66/24.01.2006 privind pe debitorul I. G. fiind anterioară sesizării instanței de executare.

Pentru considerentele arătate, tribunalul urmează să admită apelul și, în baza art.480 alin.2 C.pr.civ., va schimba în tot încheierea atacată în sensul admiterii cererii formulată de S.C.P.E.J. T., T. și G., sens în care va dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.66/24.01.2006 privind pe debitorul I. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta – creditoare E. K. ROMÂNIA S.R.L., CUI_, cu sediul în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva încheierii din data de 12.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul - debitor I. G., CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ., . și, în consecință:

Schimbă în tot încheierea atacată, în sensul că admite cererea.

Dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.66/24.01.2006.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 31.03.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. R. A. G. H.

GREFIER

R. C.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. A.G.H./tehnored. M.Ș.

4 ex. – 03.04.2015

d.f.nr._ – Judecătoria Ploiești

j.f. R. M. R.

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – contractul de credit nr.66/24.01.2006, împotriva debitorului I. G., CNP_, pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1420/2015. Tribunalul PRAHOVA