Obligaţie de a face. Decizia nr. 322/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 322/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
COD ECLI:RO:TBPHV:2016:016._
DECIZIA CIVILĂ NR. 322
Ședința publică din data de 25.02.2016
PREȘEDINTE – N. A.
JUDECĂTOR – M. N.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta–reclamantă B. F., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/14.10.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Ploiești prin Primar, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei, conform chitanței . nr._/28.12.2015, anulată și atașată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta personal și asistată de avocat H. C., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantei arată că nu are alte cereri de formulat.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de apel.
Apărătorul apelantei, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, pe fond admiterea acțiunii, obligarea pârâtului să încheie un nou contract de închiriere, având în vedere că cel vechi a expirat. Arată că susținerile intimatului nu sunt reale, apelanta nu a produs nici o stricăciune, dimpotrivă, a efectuat îmbunătățiri. Arată că familia apelantei este foarte mare și nu are unde să se mute. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamanta B. F., a chemat în judecată M. Ploiești prin Consiliul Local al mun. Ploiești solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la încheierea unui nou contract de închiriere pentru imobilul proprietatea pârâților situat în . în baza legii 114/1996.
S-a solicitat suspendarea evacuării din imobil.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că locuiește în imobilul susmenționat de la data nașterii sale. După decesul părinților reclamanta în calitate de titular împreună cu familia compusă din trei copii și nepoți minori fără locuri de muncă, a încheiat cu pârâtul contract de închiriere nr._/25.01.2006.
A mai arătat reclamanta că în anul 2010 pârâta a obținut o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus evacuarea necondiționată a reclamantei din imobilul închiriat.
A susținut reclamanta că figurează cu toate obligațiile financiare achitate la zi.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. legii 114/1996, OUG 40/1999, legea nr. 241/2001 și OUG 8/2004 și a normelor metodologice de aplicare a legii nr. 114/1996.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri care au fost depuse la dosar fila 6- 131.
La termenul de judecată din data de 13.05.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare la acțiune, prin care a învederat aceleași susțineri ca și în acțiunea inițială.
Deși legal citat pârâtul nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În cauză au fost administrate probatorii cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 14.10.2015 Judecătoria Ploiești a respins acțiunea, având ca obiect „obligație de a face” formulată de reclamanta B. F., în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești prin Consiliul Local al Municipiului Ploiești, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de închiriere înregistrat sub nr._/25.06.2006, M. Ploiești act adițional nr.6/2010 a închiriat reclamantei B. F. alături de care figurau și membrii de familie, un imobil locuință situată în Ploiești, ., județul Prahova.
Prin sentința civilă nr. 8725/14.09.2011 definitivă prin Decizia nr. 177/14.03.2012 s-a constatat încetat contractul de închiriere prin expirarea termenului și s-a dispus evacuarea necondiționată a reclamantei.
Sentința civilă nr. 8725/14.09.2011 a fost pusă în executare de pârât astfel că s-a deschis dosarul de executare nr._/2013 și 353/2013 al B. M. S..
Din probatoriile administrate în cauză rezultă că încetarea contractului s-a dispus ca urmare a expirării perioadei pentru care a fost închiriat iar refuzul pârâtului de a încheia un nou contract de închiriere s-a datorat faptului că reclamanta nu a respectat clauzele contractuale și a demolat abuziv un garaj și magazia aferente imobilului și a construit ilegal un nou corp de clădire fără autorizație de construcție și fără acordul proprietarului. De asemenea a permis accesul unor persoane care să construiască clădirea, persoane ce nu au putut fi identificate.
Susținerea reclamantei potrivit căreia îndeplinește condițiile impuse de legea nr. 114/1996, respectiv nu deține o altă locuință, nu are venituri și are achitate la zi toate obligațiile financiare stabilite prin contract, nu pot fi reținute, având în vedere că motivul pentru care nu s-a mai prelungit contractul de închiriere este acela de nerespectare a clauzelor contractuale prevăzute la art. 7 lit. c din contract respectiv a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, și nu le-a remediat în termenul fixat de pârât prin adresa nr. 2164/30.01.2009.
Având în vedere că reclamanta nu a respectat clauzele contractuale pârâtul nu poate fi obligat să încheie sau să prelungească un contract de închiriere în temeiul disp. legii 114/1996.
Referitor la cererea de suspendare a evacuării din imobil instanța de fond a respins cererea având în vedere că în prezenta cauză nu se soluționează o cerere de evacuare, cererea de suspendare urmând să fie solicită în dosarul de executare silită.
Față de considerentele expuse instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta B. F. în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești prin Consiliul Local al Mun. Ploiești și a respins-o ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, anularea ori, după caz, schimbarea în tot a hotărârii apelate și obligarea pârâtului la încheierea unui nou contract de închiriere cu aceasta.
În motivarea apelului reclamanta arătat că, în fapt, în cuprinsul hotărârii atacate, instanța de fond a reținut că a solicitat obligarea pârâtului la încheierea unui nou contract de închiriere pentru imobilul situate în Ploiești, ., jud. Prahova deoarece contractual de închiriere anterior a încetat prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat și, deși, la termenul de judecată din data de 07.10.2015, a învederat instanței că pârâtul nu a formulat întâmpinare, conform art. 205 c.pr.civ., iar potrivit art. 208 din Legea nr. 134/2010, „nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, instanța a pronunța hotărârea ținând cont și de probatoriile administrate în cauză de pârât.
Mai mult, a susținut reclamanta că instanța de fond a respins acțiunea ca fiind neîntemeiata fără a invoca vreun temei legal, făcând referire doar la art. 7 lit. c) din contractul de închiriere deja expirat, iar aceste clauze contractuale nu mai puteau fi invocate atâta timp cât contractul expirase la data promovării acțiunii, iar obiectul dosarului nu se referea la acel contract (prelungirea contractului), ci potrivit legislației în vigoare indicată în acțiune, acesta împreună cu familia sa beneficia de o locuința socială pentru care trebuia încheiat un nou contract de închiriere.
A precizat apelanta – reclamantă că, deși a arătat și dovedit faptul că locuiește în imobil de la nașterea sa, că nu deține un alt imobil în care să locuiască, că nu are posibilități materiale pentru a închiria sau cumpăra un imobil, că locuiește împreună cu foarte mulți copii minori, instanța nu a reținut toate aceste aspecte, ignorând atât aspectele de fapt, cât și cele de drept incidente în speță de fata.
A mai arătat reclamanta că soțul fiicei sale, este bolnav prezentând handicap, având și doi copii minori și au solicitat la rândul lor să li se acorde o locuință de către Primărie, nu li s-a repartizat nici una, locuind în continuare cu aceasta, împreună cu fata cea mare, cu cinci copii minori și fiul său B. I., tot cu cinci copii minori.
De asemenea, a susținut apelanta că nu s-a reținut nici faptul că a respectat procedura prealabilă și a încercat prin numeroase demersuri rezolvarea pe cale amiabilă a acestei stări de fapt.
Apelanta – reclamantă a menționat că a arătat prin probatoriile administrate în cauză că acele construcții erau foarte vechi și prezentau o stare avansată de degradare care puneau în primejdie viața și sănătatea sa și a familiei sale, întrucât așa zisa magazie, era practic o aplecătoare, învelită cu carton, care se rupsese și ploua fiind susținută de doi pari de lemn, care prezentau un grad avansat de putrezire, la cea mai mică atingere se puteau rupe, întreaga construcție fiind degradată și împreună cu familia mea sa a adus îmbunătățiri imobilului și nu stricăciuni așa cum s-a reținut.
A mai arătat reclamanta că, deși, a solicitat și administrarea probei testimoniale pentru dovedirea stării în care se afla imobilul și a îmbunătățirilor pe care le-a adus, această probă i-a fost respinsă.
A învederat apelanta - reclamantă, faptul că întotdeauna indiferent de problemele financiare cu care s-a confruntat și-a îndeplinit toate obligațiile, atât cu privire la chirie, cât și la utilități, achitând în continuare chiria la zi, proprietarul nefiind prejudiciat în nici un fel, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune atât pentru ., în sensul de a deține un titlu în baza căruia să poată locui în continuare, cât și pentru . pârâtului pentru a putea încasa în continuare chiria în baza unui titlu valabil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466, 470, 471, 476, 480(2) din Legea nr. 134/2010 republicată privind codul de procedură civilă, Legea nr. 114/1996, OUG nr. 40/1999, Legea nr. 241/2001, OG nr. 8/2004 și a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 114/1996.
Pentru motivele arătate, apelanta – reclamantă a solicitat admiterea apelului, anularea ori, după caz, schimbarea în tot a hotărârii apelate și dispunerea obligării pârâtului la încheierea unui nou contract de închiriere.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova a fost înregistrat sub nr._ la data de 15.12.2015.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin demersul judiciar promovat, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 114/1996 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi, ale Legii nr. 241/2001, OUG nr. 40/1999. O.G nr. 8/2004, apelanta reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte să încheie un nou contract de închiriere pentru imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova.
În mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, făcând astfel o corectă aplicare în speță a disp. Legii nr. 114/1996.
Astfel, tribunalul reține din probele administrate că prin sentința civilă nr. 8725/14.09.2011 pronunțată în dosarul nr._/281/2010 al Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia nr. 177/14.03.2012 a Tribunalului Prahova s-a constatat încetat contractul de închiriere prin expirarea termenului, dispunându-se, totodată, evacuarea necondiționată și a apelantei reclamante din prezenta cauză, titlul executoriu reprezentat de sentința civilă menționată făcând obiectul dosarului de executare silită nr. 353/2013 al B. M. S..
Criticile apelantei în sensul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a disp. art. 208 N.c.pr.civ. față de împrejurarea că, deși intimata pârâtă nu a depus întâmpinare, totuși au fost administrate probatoriile depuse de aceasta, nu pot fi reținute întrucât în aplicarea dispozițiilor legale invocate, pârâta este într-adevăr decăzută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, însă înscrisurile pe care le-a indicat în probațiune sunt aceleași cu cele depuse de apelantă, respectiv contractul inițial de închiriere a spațiului locativ însoțit de actele adiționale, hotărârile judecătorești reținute în precedent, acte de executare silită întocmite în dosar de executare nr. 353/2013 al B. M. S., prin încheierea de ședință din data de 13.05.2015 a fost încuviințată numai reclamantei proba cu înscrisuri, iar hotărârea a fost pronunțată cu luarea în considerare a acestora,
Susținerea apelantei conform căreia intimata este obligată să încheie un nou contract de închiriere dat fiind faptul că beneficiază de o locuință socială nu poate fi reținută întrucât, așa cum s-a reținut cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 8725/14.09.2011, fără a se mai putea pune în discuție în prezenta cale de atac o chestiune litigioasă soluționată definitiv, a încetat contractul de închiriere nr._/25.01.2006 ca urmare a expirării termenului pentru care a fost încheiat, iar manifestarea de voință a intimatei a fost în sensul de a nu mai prelungi acest contract, neoperând astfel tacita relocațiune.
De altfel, așa cum rezultă din actele de executare silită întocmite de B. M. S., intimata pârâtă a continuat procedura executării silite privind evacuarea apelantei din imobilul pe care-l ocupă fără titlu la acest moment, astfel că, în aceste condiții nu poate fi suplinit consimțământul pârâtei în sensul solicitat de către reclamantă.
Nici critica vizând neîncuviințarea probei testimoniale din perspectiva îmbunătățirilor aduse imobilului nu se justifică având în vedere că locuința a fost predată în stare normală de folosință, conform Procesului verbal de predare-primire, cu atât mai mult cu cât nu a existat o cerere reconvențională sub acest aspect.
Tribunalul reține că prin dispozițiile art. 9-11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, s-au instituit, în situația proprietarilor o procedură specială privind încheierea unui nou contract de închiriere cu chiriașul sau fostul chiriaș, precum și o procedură în cazul nerespectării de către proprietar a dispozițiilor legii, sancțiunea fiind aceea a prelungirii de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere.
În raport cu evoluția legislativă menționată de apelanta reclamantă este cert că legiuitorul, prin actele normative inițiale, respectiv Legea nr. 17/1994 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, a reglementat situația juridică a contractelor de închiriere, indiferent de proprietar, iar prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2004, aprobată prin Legea nr. 219/2004, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, a reglementat doar situația juridică a contractelor de închiriere ce vizează imobile ale căror proprietari sunt statul român și unitățile administrativ-teritoriale.
Prin urmare, afirmațiile apelantei conform cărora s-a primit în continuare chiria, astfel că pentru . impune emiterea unui titlu valabil pentru ambele părți, sunt lipsite de relevanță juridică în lipsa consimțământului intimatei de a încheia un nou contract de închiriere, justificat de conduita anterioară a apelantei astfel cum a fost reținută în sentința civilă nr. 8725/14.09.2011 și decizia civilă nr. 177/14.03.201, cu atât mai mult cu cât din materialul probator administrat în cauză, nu a rezultat că intimata comite un abuz de drept prin refuzul de a încheia un nou contract de închiriere pentru imobilul situat în ., pentru ca instanța să oblige intimata pârâtă la inițierea procedurii privind încheierea unui astfel de contract.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, tribunalul, în temeiul disp. art. 480 alin.1 N.c.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta–reclamantă B. F., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/14.10.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. Ploiești prin Primar, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.02.2016.
Președinte, Judecător,
N. A. M. N.
Grefier,
L. E. A.
operator de date cu caracter personal 5595
red. N.A./tehnored. E.M.
4 ex./ 04.03.2016
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. A. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 329/2016. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3599/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
