Obligaţie de a face. Decizia nr. 2263/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2263/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 2263/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2263
Ședința publică din data de 26.05.2015
PREȘEDINTE: M. R.
JUDECĂTOR: A. G. H.
GREFIER: A. D.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant O. F., domiciliat în Vălenii de M., .. 72, ., . împotriva sentinței civile nr._/19.11.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. FILIALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE „E. DISTRIBUȚIE M. N.” S.A., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – pârâtă reprezentată de consilier juridic E. T., lipsind apelantul – reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cerere pentru care a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 174 lei, potrivit chitanței . nr._/27.04.2015, anulată și atașată la dosarul cauzei și timbru judiciar de 3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei – pârâte învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, apărătorul intimatei – pârâte solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat și nefondat, potrivit motivelor menționate în cuprinsul concluziilor scrise pe care le depune la dosar, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ / 2012, reclamantul O. F. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. Distribuție M. N. S.A. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la încheierea unei convenții având ca obiect ocuparea și utilizarea terenului – proprietate a reclamantului, precum și la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui teren în suprafață de 800 mp. situat în intravilanul .. Prahova, potrivit actului de donație aut. sub nr.1887/29.05.1992 la notariatul de Stat Local Vălenii de M., de la tatăl său - O. S. care a dobândit terenul de la bunicul lui - O. G..
Astfel, terenul a fost întotdeauna proprietate privată, nu au fost deposedați, exercitând dreptul de proprietate.
Pe suprafața de teren - proprietatea sa (la acest moment pe aceasta se află o livadă de pomi) există amplasați un număr de 3 stâlpi de înaltă tensiune care aparțin LEA 20 kV C., capacitate energetică aflată în patrimoniul S.D.E.E. Ploiești.
Potrivit art.12 alin.4 din Legea nr.123/2012 „Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ - teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenței acestora”.
Practic, în alte situații, aceste drepturi se exercită cu plata la inițiativa titularului licenței sau autorizației, respectiv a proprietarilor terenurilor afectate de exercitarea dreptului de uz și servitute, reclamantul solicitând, astfel, încheierea de convenții în raport de art.12 alin.5, 6 și 7 din legea precizată.
A arătat reclamantul că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță, pentru că, pe de o parte, nu se referă la exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților persoanelor particulare iar, pe de altă parte, textul reglementează aceste drepturi din perspectiva afectării lor de capacitățile energetice și, nicidecum, din perspectiva aflării terenurilor respective în vecinătatea capacităților energetice, astfel cum se precizează la alin.2.
Or, afectarea acelor terenuri de capacitățile energetice presupune lipsirea proprietarului de folosința acestora și de realizarea de venituri, legea reglementând, cu titlu gratuit, exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ - teritoriale afectate de capacitățile energetice, în timp ce pentru toate celelalte proprietăți acest drept se realizează cu plată.
Amplasarea capacităților energetice pe acest teren, în anul 1977, nu s-a efectuat pe un teren care s-ar fi aflat în mod legal în proprietatea statului, amplasarea efectuându-se pe o proprietate particulară, motiv pentru care, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.12 alin.5, 6 și 7 din Legea nr.13/2007.
La instalarea acestor stâlpi nu a existat vreun acord din partea lor, respectiv nici din partea tatălui său și nici a bunicului, aceștia fiind instalați ilegal.
Potrivit art.12 alin.5 din Legea nr.123/2012 „Exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după . prezenței legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție - cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor, a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă împreună cu convenția - cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort”, iar în conformitate cu prevederile art.12 alin.6 din Legea nr.123/2012 „Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin.5”.
Art.12 alin.8 stipulează că „Titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilor - cadru prevăzute la alin. (5), în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați”.
În concluzie, pentru capacitățile energetice înființate după . legii este obligatorie încheierea unei convenții, iar proprietarii terenurilor afectate de exercitarea dreptului de uz și servitute (deci, pentru capacități înființate înainte de anul 2012) pot solicita încheierea unei astfel de convenții în condițiile aceleași legi.
Referitor la art.44 alin.4 din Legea nr.123/2012 care prevede că „Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”, acestea dispoziții trebuie coroborate cu prevederile Constituției, ale art.858 C.civ., precum și cu prevederile Legii speciale care privește proprietatea publică.
Menționează reclamantul că, potrivit art.858 C.civ. „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ - teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unui din modurile prevăzute de lege”.
Terenul pe care se află cei trei stâlpi aparține reclamantului, niciodată nu a fost expropriat nici acesta și nici predecesorii săi și, chiar dacă legea declară că terenurile pe care sunt amplasate rețelele electrice sunt și rămân în domeniul public, nu sunt îndeplinite condițiile art.858 C.civ., în sensul că acestea nu au fost dobândite de stat în mod legal.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, cu modificările ulterioare, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, iar conform alin.3 instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
A învederat reclamantul faptul că pârâta reclamă un drept de proprietate asupra terenului pe care se află rețelele electrice, însă, acesta nu a fost dobândit cu titlu valabil, astfel încât, este îndreptățit să solicite actualului proprietar al rețelei să încheie o convenție prin care să stabilească drepturile și obligațiile părților, solicitând și plata despăgubirii pentru lipsa de folosință a terenului ce-i aparține și de care a fost deposedat ilegal.
Reclamantul a solicitat încheierea convenției și plata despăgubirilor, însă, pârâta nu a dat curs solicitării sale, invocând, pe de o parte, că terenul pe care se află rețelele este în proprietatea statului, iar pe de altă parte, că are asupra terenului un drept de uz și de servitute legală care poate fi exercitat, cu titlu gratuit, pe toată durata existenței capacității energetice.
În drept, au fost invocate dispozițiile prevederile Legii nr.123/2012, ale Codului Civil, Constituția României, Legii proprietății publice, Codul de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 06.02.2013, reclamantul O. F. a depus cerere completatoare și precizare a acțiunii referitor la capătul doi din în sensul că a estimat că suprafața ocupată de cei 3 stâlpi este de cca. 4 mp. fiecare, în total 12 mp., temeiul de drept al acțiunii fiind dat de art.551, 553, 554, 555 – 556 și 621 C.civ., art.1 din Protocolul nr.1 CEDO.
În raport de susținerile reclamantului O. F., pârâta S.C. Filiala de Distribuție a Energie Electrice „E. Distribuție M. N.” S.A. – prin reprezentantul său legal ing. Rădută M. a formulat, în temeiul art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că aceste capacități energetice la care se referă reclamantul au fost puse în funcțiune, în anul 1977, pentru edificarea acestora fiind respectate toate normele legale în vigoare la momentul respectiv.
Din contractul de donație depus de reclamant rezultă că acesta a dobândit dreptul de proprietatea asupra terenului în discuție, în anul 1992, când respectivele capacități energetice existau și, acceptând această situație, trebuie să respecte și îngrădirile aduse dreptului lui, impuse prin lege organică.
De altfel, deși reclamantul în cererea de completare și precizare a acțiunii, face trimitere la dispozițiile dreptului comun, respectiv la cele prevăzute de art. 551, art.553, art.554, art.555 si 556 C.civ., în cauză prevalează dispozițiile legii speciale (Legea nr.123/2012), iar nu cele ale dreptului comun (Codul civil), legea specială având prioritate raportat la dispozițiile dreptului comun.
A învederat că situația reclamantului nu se încadrează în prevederile legale referitoare la posibilitatea de a se încheia o convenție, atât prin Legea nr.318/ 2003, cât și prin Legea nr.13/2007, dar și prin actuala Lege a energiei electrice nr. 123/2012 fiind reglementată foarte clar situația juridică a instalațiilor care existau la data intrării în vigoare a legii energiei.
Dispozițiile Legii nr.123/2012 disting între capacitățile și echipamentele energetice în funcție de trei criterii, respectiv: momentul edificării acestora, tipul lor și proprietarii terenurilor pe care sunt amplasate.
Astfel, în cazul în care capacitatea energetică este parte componentă a rețelei electrice de distribuție și a fost edificată înainte de . legii (așa cum este cazul capacităților energetice la care se referă reclamantul), terenul pe care este amplasată este și rămâne proprietatea publică a statului, în temeiul art.44 alin.4 din Legea nr.123/2012, iar dezmembrămintele dreptului de proprietate, precum drepturile de uz sau servitute se exercită cu titlu gratuit, pe toata durata existenței instalației, în conformitate cu art.12 alin.4 din aceeași lege.
Dacă proprietarul terenului nu este statul sau unitatea administrativ - teritorială, modalitatea de exercitare a acestor dezmembrăminte depinde de momentul edificării capacității energetice.
Astfel, potrivit art.12 alin.5, exercitarea acestor dezmembrăminte asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice care se vor realiza după . legii, se face pe baza unei convenții - cadru, cu un conținut determinat, care va cuprinde și cuantumul indemnizației.
per a contrario, dacă astfel de capacități au fost realizate înainte de . legii, exercitarea drepturilor de uz și de servitute se va face fără încheierea vreunei convenții și fără plata vreunei indemnizații - situație aplicabilă în speța în care, din actele dosarului rezultă că, capacitatea energetică ce afectează terenul proprietatea reclamantului a fost edificată în anul 1977, deci cu siguranță anterior intrării în vigoare a Legii nr.123/2012.
Astfel, cu privire la capacitățile energetice existente la data intrării în vigoare a legii, și anume 19.07.2012 (capacitățile energetice la care se referă reclamantul, au fost edificate în anul 1977), sunt aplicabile prevederile art.44 alin.4 din Legea nr.123/2012 care statuează că „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoarea prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”, pentru folosința acestora neputând fi pretinse sume de bani cu nici un fel de titlu, terenul aferent capacității energetice, aparținând domeniului public.
Cu privire la capacitățile energetice care se vor realiza după . prezentei legi, potrivit prevederilor art.12 alin.5 al legii invocate, exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de acestea se vor face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție - cadru.
A mai arătat pârâta că, prin Decizia nr.324, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.329 din 19.05.2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.16 alin.5 și 6 din Legea energiei electrice nr.13/2007 (preluate de art.12 din Legea nr.123/2012).
În legătură cu cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată referitor la obligarea societății la plata unei sume de bani reprezentând lipsa de folosință, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiat, având în vedere dispozițiile art.12 alin.9 și 10 din Legea nr.123/2012 care nu prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, chirii, legiuitorul stabilind, în mod expres și limitativ, posibilitatea despăgubirii proprietarilor de terenuri aflate în vecinătatea capacităților energetice doar și numai atunci când titularul autorizației de înființare și de licență execută lucrări de retehnologizare, reparații, revizii, remedieri de avarii care au drept consecință prejudicierea acestora și, nicidecum, în alte situații.
De asemenea, cererea reclamantului este neîntemeiată și motivat de faptul că legiuitorul a statuat, prin dispozițiile Legii nr.123/2012, că terenul aferent capacităților energetice aparține domeniului public al statului și, mai mult decât atât, potrivit art.12 alin.2, 3, 4 și art.19 din lege, asupra proprietăților și bunurilor afectate de capacitățile energetice se instituie un drept legal de servitute care se exercită cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
Cu alte cuvinte, se instituie o sarcină gratuită care grevează proprietățile afectate de capacități energetice, sarcină care constă în obligația deținătorilor, cu orice titlu al acestor proprietăți, de a permite intervenția titularilor de licență pentru efectuarea unor retehnologizări, reparații, revizii sau pentru remedierea unor avarii, în baza drepturilor de uz și servitute asupra suprafețelor respective.
Aceste drepturi au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită cu titlu gratuit pe toată durata existenței capacității energetice.
Dispozițiile art.12 și art.44 alin.4 din Legea nr.123/2012 se încadrează în măsurile necesare îndeplinirii obligațiilor statului referitoare la „protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară” prevăzute de dispozițiile art.135 alin.2 lit. b) din Constituția României.
A mai arătat pârâta că și Curtea Constituțională a reținut că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra terenurilor și bunurilor afectate de capacități din sectorul energiei electrice are un caracter legal, fiind determinată de un interes general de ordin public și, chiar dacă, prin instituirea drepturilor de uz și servitute, titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, având în vedere că, pe această cale, se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes național, prevederile Legii energiei electrice nr.13/2007 (preluate de Legea nr.123/2012) nu conțin nicio contradicție cu cele ale art.44 alin.2 din Constituția republicată referitor la garantarea proprietății private.
Ulterior, reclamantul O. F. a precizat acțiunea în sensul că solicită, pentru al doilea capăt de cerere, suma de 4.140 lei pentru perioada octombrie 2009 - octombrie 2012.
În urma probelor administrate în cauză cu înscrisuri și expertize tehnice de specialitate topografie și electrotehnică, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr._/19.11.2014 prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, reținând că, acesta este proprietarul unui teren în suprafață de 800 mp. situat în intravilanul .. Prahova, potrivit actului de donație aut. sub nr.1887/29.05.1992 la Notariatul de Stat Local Vălenii de M..
Conform raportului de expertiză de specialitate electrotehnică ing. S. C., pe acest teren se află amplasați trei stâlpi al LEA 20 KV C. care aparțin pârâtei, fiind amplasați în anul 1977.
Din LEA 20kV C. se alimentează 23 PT - uri pentru un număr de aproximativ 5.000 abonați casnici, 8 sonde petrol, 3 pompe apă, iar zona de protecție este de 18 ml.
Potrivit raportului de expertiză de specialitate topografie ing. R. L. M., suprafața de teren afectată de proiecția liniilor electrice aeriene este de 149,80 mp., iar zona de protecție este în suprafață de 540,48 mp.
Cu privire la primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea unei convenții – cadru, prima instanță a reținut că, potrivit art.12 alin.4 din Legea nr.123/2012 „Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ - teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenței acestora”.
Practic, în alte situații, aceste drepturi se exercită cu plată, la inițiativa titularului licenței sau autorizației, respectiv a proprietarilor terenurilor afectate de exercitarea dreptului de uz și servitute, solicitând încheierea de convenții în raport de art.12 alin.5, 6 și 7.
Potrivit art.12 alin.5, exercitarea acestor dezmembrăminte asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice care se vor realiza după . legii, se face pe baza unei convenții - cadru, cu un conținut determinat, care va cuprinde și cuantumul indemnizației, iar în conformitate cu prevederile art.12 alin.6 din Legea nr.123/2012 „Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5).
Conform art.12 alin.8 „Titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilor-cadru prevăzute la alin. (5), în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați”.
În concluzie, pentru capacitățile energetice înființate după . legii este obligatorie încheierea unei convenții.
În H.G. nr.135/2011pentru aprobarea regulilor procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, a convenției - cadru, precum și a regulilor procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor si a modului de plată a acestora(publicată în Monitorul Oficial nr.236 din 05.04.2011) unde, la art.2, se prevede că „clauzele cuprinse în convenția - cadru privesc capacitățile energetice realizate după . prezentei hotărâri și pentru realizarea cărora sunt afectate terenuri aflate în proprietatea privată a terților, precum și exercitarea efectivă a drepturilor de uz și servitute în vederea executării lucrărilor de retehnologizare, întreținere, reparații, revizii, intervenții în caz de avarii și alte intervenții necesare pentru asigurarea funcționării normale a capacității energetice amplasate pe terenuri aflate în proprietatea privată a terților”.
Din raportul de expertiză de specialitate electrotehnică a rezultat, iar reclamantul nu a contestat acest aspect, faptul că stâlpii amplasați pe terenul reclamantului au fost ridicați în anul 1977, deci, cu mult înainte de . Legii nr.123/2012.
Conform art.44 alin.4 din Legea nr.123/2012 „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoarea prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”, pentru folosința acestuia neputând fi pretinse sume de bani cu niciun fel de titlu, terenul aferent capacității energetice, aparținând domeniului public.
Per a contrario, dacă astfel de capacități au fost realizate înainte de . legii, exercitarea drepturilor de uz și de servitute se va face fără încheierea vreunei convenții și fără plata vreunei indemnizații - situație aplicabilă în speță, în care, din actele dosarului rezultă că, capacitatea energetică ce afectează terenul proprietatea reclamantului a fost edificat în anul 1977, deci, cu siguranță anterior intrării în vigoare a Legii nr.123/2012.
Așadar, în lumina acestor dispoziții, pârâta S.C. Filiala de Distribuție a Energie Electrice E. Distribuție M. N. S.A. nu poate fi obligată la încheierea unei convenții – cadru, având ca obiect ocuparea și utilizarea terenului.
Referitor la obiecțiunile cu privire la limitele dreptului de proprietate indicate de reclamant, acestea au fost analizate odată cu capătul doi al cererii, considerentele fiind aceleași pentru ambele capete de cerere.
Cu privire capătul doi al cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut că, art.858 C.civ. „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ - teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unui din modurile prevăzute de lege”.
Conform art.555 C.civ., proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun in mod exclusiv, absolut și perpetuu în limitele stabilite de lege.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, cu modificările ulterioare, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, iar potrivit alin.3 instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Cu privire la susținerea reclamantului în sensul că terenul pe care se află rețelele electrice nu a fost dobândit cu titlu valabil și nu a făcut obiectul exproprierii niciodată, instanța a reținut că, atât timp cât Legea nr.123/2012 este în vigoare în prezenta formă și a fost menținută, ca atare, și de Curtea Constituțională, iar dispozițiile acestei legi prevăd, în mod expres, că „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”, pentru folosința acestuia neputând fi pretinse sume de bani, cu niciun fel de titlu, terenul aferent capacității energetice aparținând domeniului public nu poate fi reținută ideea că titlu de proprietate nu este unul valabil.
Astfel, statul este proprietar asupra acestor terenuri în baza unei legi speciale care derogă de la dreptul comun și, în plus, Codul civil stabilește că dreptul de proprietate nu este unul absolut.
Legiuitorul este, așadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principală conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia.
Potrivit art.12 alin.9 și alin.10 din Legea nr.123/2012 dacă, cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii sau avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență au obligația să plătească despăgubiri, în condițiile prezentei legi.
(10) Proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora.
La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări; activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.
Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.
Această lege nu prevede despăgubiri pentru lipsa de folosință, chirii, ci legiuitorul a stabilit, în mod expres și limitativ, posibilitatea despăgubirii proprietarilor de terenuri aflate în vecinătatea capacităților energetice doar și numai atunci când titularul autorizației de înființare și de licență execută lucrări de retehnologizare, reparații, revizii, remedieri de avarii care au drept consecință prejudicierea acestora și, nicidecum, în alte situații.
Dispozițiile legale menționate sunt de strictă interpretare, deoarece aparțin unei legi speciale, astfel încât, interpretarea lor prin analogie sau extensie și la alte situații decât cele prevăzute în mod expres, este interzisă, o astfel de interpretare fiind admisă doar în situația în care reglementarea este insuficientă sau lipsește, dar, în niciun caz, atunci când aceasta exista, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la ignorarea acesteia sau chiar la încălcarea legii.
Atât timp cât aceste dispoziții legale sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, părțile sunt obligate să le respecte, iar instanța să le aplice.
Așadar, în lumina acestor norme legale, instanța de fond a apreciat că nu pot fi acordate despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului și, mai mult, dacă reclamantul contesta însăși valabilitatea dobândirii terenului aferent stâlpilor în anul 1977, avea la dispoziție mai multe legi speciale (Legea nr.18/1991, Legea nr. 10/2001 cu toate modificările succesive) pentru recuperarea acestui teren.
În plus, terenul a fost dobândit de reclamant în anul 1992, prin contract de donație, donație pe care reclamantul a acceptat-o și a dobândit de la autorul său, teren care cuprindea deja, încă din anul 1977, stâlpii de înalta tensiune.
Astfel, în momentul acceptării donației, în mod implicit, reclamantul a cunoscut situația juridică a terenului și a acceptat că este grevat de anumite sarcini sau că nu se poate folosi în integralitate de acesta.
De altfel, din anul 1992 și până în anul 2012 - anul introducerii acțiunii, adică 20 de ani, reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat remedierea acestei situații.
Așadar, reclamantul a introdus acțiunea în luna octombrie 2012, la 20 de ani după dobândirea terenului, după apariția Legii nr.123/2012 în iulie 2012, fiind astfel și mai evident faptul că trebuie să se supună dispozițiilor acesteia.
Totodată, instanța de fond a reținut că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că „într-un domeniu atât de complex și de delicat ca cel al strategiei naționale în domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-și desfășura politicile sale de interes general (cauza M. C. c României).
Măsura privativă, parțial, de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general și apărarea drepturilor fundamentale ale individului, din acest punct de vedere, legea respectă exigențele impuse de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevăzute de Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, reclamantul O. F., criticând-o pentru netemeinicie, arătând că motivele de apel vor fi depuse pe calea unui memoriu separat.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 09.03.2015, pricina fiind soluționată în condiții de legală citare a părților litigante.
La data de 23.04.2015, apelantul - reclamant O. F. a depus motivele de apel prin care a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a interpretat faptul că terenul pe care se află cei trei stâlpi se află în proprietatea statului, în fapt, acest lucru nefiind probat cu vreun mijloc de probă, în condițiile în care, pârâta nu deține vreun act juridic care să dovedească faptul că terenul pe care se află amplasați stâlpii sunt în proprietatea publică a statului.
În aprecierea apelantului – reclamant, chiar dacă legea invocată prevede că aceste capacități sunt în proprietatea pârâtei, aceasta nu înseamnă că terenul se află în domeniul public al statului, cu precizarea că, în cazul în care, terenul aferent ar fi avut acest regim juridic, pârâta ar fi depus la dosarul cauzei actul juridic din care rezultă aceasta, nefiind suficientă doar invocarea unei prevederi legale, ci doar ca actul normativ să fie urmat de o predare sau o înscriere a dreptului aparținând domeniului public într-o hotărâre dată în aplicarea legii.
Actul normativ care privește regimul juridic al terenurilor - proprietate publică a statului este H.G. nr.1705/2006, cu modificările ăi completările ulterioare, însă, în acest act nu există vreo mențiune cu privire la înscrierea acestui teren în domeniul public al statului.
Astfel, toate celelalte terenuri care nu sunt cuprinse în actul normativ menționat se află în domeniul privat, iar nu public.
Pentru aceste motive, apelantul – reclamant a solicitat instanței de control judiciar să constate că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a Legii nr.123/ 2012, interpretând că doar pentru capacitățile noi (înființate după apariția Legii nr.123/2012) se încheie convențiile - cadru.
De fapt, legea instituie obligativitatea încheierii acestor convenții pentru capacitățile nou înființate, în timp ce, pentru cele vechi, nu spune nimic, ceea ce conduce la ideea că încheierea convențiilor se face doar dacă proprietarii cer acest lucru, în mod expres, astfel cum s-a întâmplat în speță.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de disp. art.44 alin.4 din Legea nr.123/2012, precum și de art.858 C.civ. și a pronunțat hotărârea atacată care este nelegala, întrucât, din probele administrate a rezultat, fără dubiu, faptul că terenul pe care se află cei trei stâlpi aparține reclamantului și că niciodată nu a fost expropriat, nici el și nici predecesorii săi.
În drept, apelantul – reclamant a invocat disp. art.282- 298 C.pr.civ, Codul de procedură civilă, Codul civil, Legea nr.123/2012, Constituția României, Legea proprietății publice.
În raport de motivele de apel, intimata – pârâtă S.C. Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „E. Distribuție M. N.” S.A. a depus la termenul de astăzi – 26.05.2015 „Concluzii scrise” prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și neîntemeiat (f.21 - 25).
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, prin contractul de donație aut. sub nr.1887/29.05.1992, O. S. a donat fiului său - O. F. (reclamant în cauza de față) o suprafață de teren de 800 mp. situată în intravilanul .. Prahova (f.8 – dos. fond).
Raportul de expertiză tehnică de specialitate topometrică ing. R. L. M. a menționat că, pe terenul în litigiu, sunt amplasați doi stâlpi (nr.125 – 1 pilon) și un stâlp (nr.126 – 2 piloni) (f.76 – dos. fond).
La rândul său, raportul de expertiză tehnică de specialitate electrotehnică ing. S. C. (f.62 – dos. fond) a relevat faptul că, pe teren, sunt amplasați 3 stâlpi care fac parte din sistemul LEA 20 kV și se află în folosința S.C. Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „E. Distribuție M. N.” S.A. – Sucursala Văleni, în calitate de operator de distribuție și proprietar al capacității energetice, fiind inscripționați cu nr.125 și 126.
Conform aceluiași raport de expertiză, Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „E. Distribuție M. N.” S.A., în calitatea sa de operator de distribuție, este proprietar al capacității energetice menționate încă din anul 1977, pentru edificarea acesteia fiind respectate toate normele legale în vigoare la momentul respectiv.
Potrivit planului de lucru valabil în anul 2013, LEA 20 kv C. este alimentată din stația 110 kv/20 kv/6 kv, asigurând în total 23 PT – uri pentru cca. 5.000 abonați casnici, 8 sonde de petrol și 3 pompe de apă, după stâlpii cu nr.125 și 126 aflați pe terenul reclamantului fiind alimentați 8 consumatori (posturi de transformare) și un post al schelei de petrol.
Art.3 pct.65 din Legea nr._ a energiei electrice și a gazelor naturale definește rețeaua electrică de interes public ca fiind „rețeaua electrică la care sunt racordați cel puțin 2 utilizatori”, art.44 alin.4 stipulând că „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”.
Conform art.12 alin.4 din același act normativ, „exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ - teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora”, iar în ceea ce privește capacitățile energetice care se vor realiza după . Legii nr.123/ 2012, alin.5 al art.12 prevede că „exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților private afectate de acestea se vor face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție - cadru”.
Aceasta înseamnă că, în cazul în care, aceste capacități au fost realizate înainte de . legii, exercitarea drepturilor de uz și servitute se va face fără încheierea vreunei convenții – cadru și fără plata vreunei indemnizații – situație aplicabilă în speța dedusă judecății, din întreg materialul probatoriu rezultând că, în cauză, capacitatea energetică care afectează proprietatea reclamantului a fost edificată în anul 1977 – fapt necontestat de acesta, așadar, anterior intrării în vigoare a Legii nr.123/2012.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, este evident faptul că pârâta S.C. Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „E. Distribuție M. N.” S.A. nu poate fi obligată la încheierea unei convenții - cadru având ca obiect ocuparea și utilizarea terenului – proprietate a reclamantului O. F..
Referitor la cel de-al doilea petit al acțiunii care vizează obligarea pârâtei S.C. Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „E. Distribuție M. N.” S.A. la plata către reclamant a unei despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, în condițiile legii, art.858 C.civ. definind dreptul de proprietate publică menționează că „proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ – teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege”.
Urmând direcția trasată de art.136 alin.2 din Constituția României, art.858 C.civ. identifică subiectele de drept care pot fi titulare ale dreptului de proprietate publică, respectiv statul și unitățile administrativ – teritoriale și, reluând dispozițiile art.1 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, determină categoriile de bunuri care fac obiectul dreptului de proprietate publică.
Prin Decizia nr.324 publicată în Monitorul Oficial al României nr.329 din 19.05.2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.16 alin.5 și 6 din Legea nr.13/2007 (preluate de art.12 din Legea nr.123/2012), statuând că cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată, respectiv cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze capacități energetice după . Legii nr.13/2007 se diferențiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacități, în raport cu data intrării în vigoare a legii care reglementează dreptul la indemnizații și despăgubiri.
Legea nr.13/2007 (în prezent, Legea nr.123/2012) are în vedere capacitățile energetice realizabile după . și nu se referă la cele deja existente la momentul intrării sale în vigoare, în condiții aparte în timp și într-un alt cadru legislativ, astfel încât, titularilor dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacitățile energetice li se aplică un tratament diferențiat, cu precizarea că, în speță, nu sunt incidente prevederile art.12 alin.5 referitoare la posibilitatea încheierii unei convenții.
Astfel, alegația inserată în cuprinsul motivelor de apel în sensul că, din probele administrate în cauză rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că terenul pe care sunt amplasați cei trei stâlpi aparține reclamantului care nu a fost niciodată expropriat, ca de altfel nici autorii săi, fiind îndreptățit să solicite actualului proprietar al rețelei electrice - pârâta S.C. Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „E. Distribuție M. N.” S.A. - încheierea unei convenții prin care să se stabilească drepturile și obligațiile corelative ale părților, precum și plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului de care ar fi fost deposedat, în mod ilegal, încă din anul 1977, nu poate fi avută în vedere, câtă vreme, statul este proprietar al imobilului în baza unei legi speciale, derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul stabilind cadrul juridic pentru exercitarea atributelor specifice dreptului de proprietate, în așa mod încât, să nu contravină interesului general (nb. protecția interesului general al consumatorilor de energie electrică), instituind limitări rezonabile pentru valorificarea acestuia.
Art.12 alin.9 și 10 din Legea nr.123/2012nu prevăd acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință, legiuitorul stabilind, în mod expres și limitativ, posibilitatea despăgubirii proprietarilor de terenuri aflate în vecinătatea capacităților energetice numai atunci când titularul autorizației de înființare și de licență execută lucrări de retehnologizare, reparații, revizii sau remediere de avarii care au drept consecință prejudicierea acestora și, nicidecum, în alte situații, aceste dispoziții legale fiind de strictă interpretare și prevăzute de o lege specială, ceea ce înseamnă că interpretarea lor prin analogie ori extensie și la alte situații decât cele menționate, în mod expres, nu este permisă.
Pentru a conchide, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reclamantul O. F. a dobândit, prin donație, în anul 1992, terenul în litigiu pe care sunt amplasați, încă din anul 1977, cei trei stâlpi de înaltă tensiune, fapt care conduce la concluzia că era cunoscută situația juridică a imobilului la momentul dobândirii, fiind acceptată, pur și simplu, această donație grevată de sarcini, fără a se face dovada că s-ar fi solicitat, timp de cca. 20 de ani, remedierea acestei situații.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., va păstra sentința atacată, luând act că intimata - pârâtă S.C. Filiala de Distribuție a Energiei Electrice „E. Distribuție M. N.” S.A. nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul – reclamant O. F., domiciliat în Vălenii de M., .. 72, ., ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr._/19.11.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. FILIALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE „E. DISTRIBUȚIE M. N.” S.A., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. R. A. G. H.
Fiind în C.O. semnează
Președintele instanței
GREFIER
A. D.
Operator de data cu caracter personal nr. 5595.
Red. A.G.H./tehnored. A.D.
4 ex. – 27.07.2015
d.f.nr._ – Judecătoria Ploiești
j.f. M. R.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2253/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2284/2015.... → |
|---|
