Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1335/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1335/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 1335/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ NR. 1335
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2014
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTORI - C.-A. M.
- N. A.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - contestatoare . ASOCIAȚIA P. S. P. M., cu sediul în Târgu S., ., județ C., împotriva sentinței civile nr. 1787/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata S.C. W. UP M. SRL, cu sediul în loc. S. G., .. 4, ..
Cerere de recurs scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, recurenta-contestatoare a depus la dosar două note de ședință, prin care solicită suspendarea judecății prezentei cauze, până la soluționarea de către CSM a problemelor notificate, după care,
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, ia act că procedura de citare este îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, precum și de cererea de suspendare a judecății prezentei cauze formulată de recurenta-contestatoare la data de 13.10.2014, cerere reiterată prin nota de ședință depusă la data de 20.10.2014 prin fax și, și, constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare a cauzei și pe fondul recursului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele :
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1793/105/03.03.2014, revizuenta . administrator special Asociația pentru S. P. M. SA, a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 1656/10 mai 2012, pronunțate de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Sentinței nr. 1656/10 mai 2012, pronunțate în dosarul nr._, obligarea Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară C. la radierea din C.F. a imobilelor cu care intimata figurează ca proprietară tabulară și a sarcinilor înscrise, intabularea în C.F. a imobilului a dreptului de proprietate a societății M. SA (imobilele rămân pe numele M. SA până la soluționarea destinației conform hotărârii AGEA din 11 august 2006), privind cărțile funciare noi, provenite din cărțile funciare vechi: CF nr.4901 Turia, în parte transcris în C.F. nr.5093 Turia și în C.F. nr.4912 Turia și CF. nr.727 Săsăuși-Lunga, potrivit dispozițiilor civile ale Sentinței penale nr. 232/30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina.
În motivarea cererii, revizuenta a învederat faptul că sentința atacată în revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a dispozițiilor civile ale Sentinței penale nr. 232/30 martie 2006, pronunțate de Judecătoria Câmpina, în dosarul penal nr._, definitivă prin Decizia nr. 316/29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești.
Totodată, revizuenta a susținut că încalcă și autoritatea de lucru judecat a Deciziilor nr. 182/R/13 mai 2008 și nr.137/R/01 aprilie 2008 ale Tribunalului C., cât și nr.726/22 martie 2010 și nr.8426/23 octombrie 2012 ale Curții de Apel Cluj (anexate cererii), care stabilesc cu autoritate de lucru judecat calitatea Asociației pentru S. P. M. SA, de administrator și reprezentant legal al intereselor patrimoniale ale societății M. SA și ale acționarilor acesteia în orice domeniu.
În continuare, revizuenta a susținut că în procedura insolvenței acționarii sunt lipsiți de capacitatea de exercițiu a drepturilor privind bunurile societății și interesele lor nu au fost apărate de administratorul și lichidatorul judiciar.
În acest sens, revizuenta a precizat că, prin închiderea procedurii cu radierea societății, acționarii dobândesc capacitate de exercițiu a drepturilor civile, procedurale și materiale asupra drepturilor societății (precum rezultă din textul sentințelor atacate, arătând că administratorul/lichidatorul nu a reacționat la acțiunea introdusă de asociație, acțiunea fiind anulată de instanță pe "excepția lipsei calității de reprezentant).
Mai mult, revizuenta a susținut că Sentința nr. 232/30 martie 2006 constată săvârșirea infracțiunii de înstrăinare frauduloasă a imobilelor societății de către infractori, cu acte lovite de nulitate absolută (autentificate de BNP P. I. sub nr.382/20.03.2000, nr.451/31.03.2000, nr.609/24.04.2000, nr. 816/02.06.2000, nr.817/02.06.2000, nr.818/02.06.2000 și nr.293/feb.2002) și dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul "reîntoarcerii în patrimoniul societății M. SA a tuturor activelor fraudulos înstrăinate".
Astfel, revizuenta a susținut că, prin Adresa nr.396/_ din 03 august 2010 (anexată), instanța de executare trimite sentința Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Județul C. pentru operare în cărțile funciare.
De asemenea, revizuenta a menționat că, rezoluțiunea finală a tuturor fraudelor săvârșite împotriva patrimoniului societății, precum și intereselor bugetelor publice și ale asigurărilor, rezidă în asigurarea judiciară a bunurilor pe numele firmelor grupării infracționale pentru a da pe numele lor bani publici.
În drept, revizuenta a invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 teza finală rap. la pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă (similare cu prevederile art. 322 pct. 6 teza finală raportat la pct. 7 din vechiul cod).
În dovedirea cererii, revizuenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire.
La termenul de judecată din 13.03.2014, în baza art. 3 și 6 din Legea nr. 76/2012, respectiv art. 25 din noul cod de procedură civilă, tribunalul a constatat că prezenta cerere de revizuire este supusă și trebuie soluționată conform prevederilor vechiului cod de procedură civilă, revizuirea fiind întemeiată pe disp. art. 322 pct. 6 teza finală rap. la art. 322 pct. 7 din vechiul cod de procedură civilă, iar prin sentinta civila nr. 783/13.03.2014 a dispus disjungerea cererii de revizuire intemeiata pe disp. art. 322 pct. 6 Cod proc. civ., care a fost inregistrată sub nr._ .
P. sentinta civila nr. 1040/10.04.2014, pronunțata in dosarul disjuns nr._ a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Prahova invocata din oficiu, cauza fiind declinata in favoarea Judecatoriei Campina, unde dosarul a fost inregistrat sub acelasi numar.
P. sentința civilă nr.1787/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost admisă excepția tardivității și, in consecință, respinsă ca fiind tardiv formulată cererea de revizuire formulată de revizuenta . administrator special Asociația P. S. P. M. SA.
P. a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, termenul de revizuire in cazurile prev. de art. 322 pct. 6 este de o lună și curge de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului si celorlalte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică și de 6 luni, in cazul dispărutului care s-a întors si incapabilului, care a dobândit capacitate deplina de exercițiu.
Termenul de incapabil prevăzut de pct. 6 al art. 322 cod proc. civ. invocat de revizuenta desemnează numai persoana fizica lipsita de capacitate de exercițiu, situație în care se află minorul in vârsta de până la 14 ani si persoana pusa sub interdicție judecătoreasca și nu poate fi extrapolat si in cazul persoanelor juridice aflate sub incidenta Legii nr. 85/2006. In plus, de prevederile art. 322 pct. 6 cod proc civ., nu pot beneficia persoanele juridice de drept privat.
Întrucât sentința civilă nr. 1656/2012 a Judecătoriei Câmpina, rămasă irevocabila prin nerecurare a fost comunicata revizuentei S.C. M. S.A., prin Asociația pentru S. P. S.C. M. S.A. la data de 14.06.2012, prin raportare la dispozițiile menționate în precedent, instanța de fond a constatat că cererea de revizuire putea fi promovată cel mai târziu până la data de 14.07.2012.
Împrejurarea soluționării dosarului de insolvență deschis împotriva debitoarei S.C. M. S.A., în sensul închiderii procedurii falimentului și al dispunerii radierii din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. prin sentința civilă nr. 347/2013 a Tribunalului Specializat Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 8102/03.09.2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II – a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal nu conduce la dobândirea capacitații revizuentei S.C. M. S.A.
Astfel cum s-a reținut si prin sentința nr.783/13.03.2014 a Tribunalului Prahova, încetarea existenței S.C. M. S.A., ca subiect de drept colectiv, nu este de natură a produce vreo influență în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii înregistrate sub nr._ la Judecătoria Câmpina, deoarece efectele sentinței civile nr. 347/2013 a Tribunalului Specializat Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 8102/03.09.2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II – a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, se produc doar pentru viitor, fără a retroactiva și fără a avea semnificația dobândirii de către Asociația pentru S. P. M. S.A. a calității de reprezentant al debitoarei la data promovării litigiului în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.
Pe cale de consecința, în temeiul disp. art. 137 și art. 324 alin. (1) pct. 5, instanța de fond a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, invocată din oficiu, și va respinge această cerere ca fiind tardivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuenta S.C. M. S.A- P. ASOCIAȚIA P. S. P. M., arătând că, privitor la excepția fraudulos admisă de instanța de revizuire, învederând sentința civilă anexată, nr.67/24 martie 2014, dată de Curtea de Apel Ploiești, potrivit cu care: "de la data închiderii irevocabile a procedurii insolvenței și descărcarea de atribuțiuni a lichidatorului judiciar prin decizia din 3 sept.2013 a Curții de Apel Cluj, asociația capătă capacitatea de exercițiu procesual pentru acționarii societății dizolvate" și că "termenul este de 6 luni și curge de la data de 3 sept.2013", precizând că menține motivele în fapt și drept învederate prin cererile introductive în fond și în revizuire.
La data de 13.10.2014, recurenta a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către CSM a problemelor notificate privind instanțele de judecată care s-au implicat și au evoluat în cauzele societății M. SA, aceeași solicitare fiind formulată și la data de 20.10.2014.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 22.08.2014.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Referitor la cererea de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea de către CSM a sesizărilor formulate de către recurentă în legătură cu modul în care au fost soluționate demersurile sale judiciare, nemotivată în drept, Tribunalul reține că, în conformitate cu disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr. civ. „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”.
Având în vedere motivele pentru care se solicită luarea unei astfel de măsuri, tribunalul constată și reține că în cauză acestea nu se circumscriu dispozițiilor legale menționate, motiv pentru care în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr. civ. se va respinge cererea de suspendare a prezentei cauze ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1787/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, acesta urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
P. sentința civilă menționată a fost admisă excepția tardivității și, in consecință, respinsă ca fiind tardiv formulată cererea de revizuire formulată de revizuenta . administrator special Asociația P. S. P. M. SA, revizuire prin care, în temeiul disp. art. 322 pct. 6 C.pr. civ. s-a solicitat să se dispună anularea sent.civ. nr. 1656/10 mai 2012, pronunțate în dosarul nr._, obligarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. la radierea din C.F. a imobilelor cu care intimata figurează ca proprietară tabulară și a sarcinilor înscrise, intabularea în C.F. a imobilului a dreptului de proprietate a societății M. SA.
Cum corect a reținut și instanța de fond, termenul de revizuire in cazurile prev. de art. 322 pct. 6 este de o lună și curge de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului si celorlalte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică și de 6 luni, in cazul dispărutului care s-a întors si incapabilului, care a dobândit capacitate deplina de exercițiu.
Invocarea de către recurentă a considerentelor sentinței civile nr. 67/24.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești-Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal în sensul că "de la data închiderii irevocabile a procedurii insolvenței și descărcarea de atribuțiuni a lichidatorului judiciar prin decizia din 3 sept.2013 a Curții de Apel Cluj, asociația capătă capacitatea de exercițiu procesual pentru acționarii societății dizolvate" și că "termenul este de 6 luni și curge de la data de 3 sept.2013", nu poate fi reținut în prezenta cauză raportat la prevederile art. 322 pct. 6 cod proc civ., caz de revizuire pentru care, în conformitate cu disp. art. 324 alin. 1 pct. 5 C.pr. civ. termenul pentru formularea cererii de revizuire este de o lună și vizează statul, celelalte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispărutul, incapabilul, nicidecum persoanele juridice de drept privat cum este cazul recurentei din prezentul demers judiciar.
P. urmare, pentru considerentele arătate, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civ., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de recurenta - contestatoare . ASOCIAȚIA P. S. P. M., cu sediul în Târgu S., ., județ C., împotriva sentinței civile nr. 1787/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata S.C. W. UP M. SRL, cu sediul în loc. S. G., .. 4, ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. M. C.-A. M. N. A.
GREFIER,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. N.A/ Tehnored. MȘ
2 ex/03.11.2014
D.f. nr._ – Judecătoria Câmpina
J.f. D. L.-I.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1193/2013. Tribunalul... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 2643/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








