Pretenţii. Decizia nr. 1436/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1436/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 1436/2014
R.
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1436
Ședința publică din data de 25.11.2014
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTORI - R. C.
- E. C. D.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant R. G. C. domiciliat în mun. Pitești, .. 7, ., ., jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr. 528/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimații pârâți B. V. I. cu sediul în mun. Pitești, ., jud. Argeș, S. R. P. M. FINANȚELOR P. cu sediul în București, ., sector 5, M. DE JUSTIȚIE - sector 5, București, . și C. DE A. A E. JUDECĂTOREȘTI D. R. cu sediul în București, .. 143, sector 4.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 18.11.2014, susținerile parților fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integranta din prezenta când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Pitești la nr. de dosar_/310/2012, declinată la Judecătoria S. prin încheierea din data de 15.01.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ reclamantul R. G.-C. a chemat în judecată pe pârâții B.E.J. V. I., S. R. prin M. Finanțelor P., M. de Justiție și C. de A. a E. Judecătorești din R. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 7.500 Euro și 11.629,50 lei, precum și a tuturor cheltuielilor prilejuite de acest proces.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că între el și Biroul Executorului Judecătoresc Vîrga I., în baza cererii adresate, a fost încheiat contractul de executare silita nr. 287/2010 din data de 02.12.2010, contract având ca obiect executarea silita a debitoarei B. D. M. în baza titlului executoriu constituit în virtutea dispozițiilor art. 66 din Legea 36/1995, constând în contractul de împrumut nr. 3959/02.12.2009, autentificat de BNP D. I. din Pitești.
A mai arătat reclamantul că între el, în calitate de împrumutător și B. D. M. împreuna cu O. G., pe de alta parte în calitate de împrumutate, a fost încheiat în formă autentică un contract de împrumut pentru suma de 15.000 Euro, contract ce avea scadența la data de 01.12.2010 și, întrucât cele doua debitoare nu s-au conformat obligației de a restitui împrumutul la termen, la data de 02.12.2010 reclamantul s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc V. I. din Pitești în vederea executării silite a contractului, astfel încât debitoarei B. D. M. i-a revenit obligația achitării sumei de 7.500 euro.
A susținut reclamantul că s-a adresat B. V. I. din Pitești întrucât, anterior datei scadenței împrumutului, din extrasul de carte funciara ce viza apartamentul proprietatea debitoarei B. D. M. a aflat că exista notată o somație emisă de acest executor pentru sume datorate de debitoare către CAR Rolast IFN, somație înscrisă în cartea funciara a imobilului prin încheierea nr._/08.11.2010.
S-a mai precizat de către reclamant că la data de 10.12.2010, Judecătoria Pitești a încuviințat executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr._/280/2010, iar la data de 21.12.2010 a achitat executorului judecătoresc suma de 500 lei cu TVA inclus, reprezentând onorariul pentru executare conform contract de executare silita nr. 287/2010, din 02.12.2010 și, deși executorul judecătoresc a transmis debitoarei somație în vederea îndeplinirii obligațiilor aferente contractului de credit, acordându-i ca termen data de 11.01.2011, nu a solicitat însă și notarea acestei somații în cartea funciara a imobilului, astfel încât, la data de 10.01.2011 debitoarea a înstrăinat bunul imobil pe care îl deținea, respectiv apartamentul cu doua camere din Pitești, ., ., ..
A mai menționat reclamantul că vânzarea imobilului a fost posibilă datorită faptului că executorul judecătoresc a eliberat debitoarei adresa cu nr. 180/2010 din 06.01.2011, prin care se solicita radierea somației înscrisa în cartea funciara a imobilului prin Încheierea nr._/08.11.2010 pentru sume datorate de debitoare către CAR Rolast IFN, fără ca în prealabil să fi notat și somația lui, pentru ca debitoarea să nu poată înstrăina bunul.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că s-a adresat Judecătoriei Pitești cu o cerere prin care a solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 75 din 10.01.2011 de BNP D. I., încheiat între B. D. M. în calitate de vânzător și C. V. C. și A. I. M., ambii având calitatea de cumpărători, contract prin care s-a realizat vânzarea apartamentului cu nr. 13, situat in Pitești, ., . întoarcerea bunului în patrimoniul vânzătoarei, însă, prin Sentința civila nr._/ 10.11.2011 pronunțata de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ a fost respinsa acțiunea, instanța considerând ca respectivii cumpărători au fost de buna credința și nu au cunoscut despre existenta creanței asupra patrimoniului debitoarei-vânzătoare, întrucât somația nu a fost înscrisă de executorul judecătoresc în cartea funciara a imobilului vândut.
Totodată s-a susținut că în strânsa legătura de cauzalitate cu neîndeplinirea obligațiilor contractuale și legale de către executorul judecătoresc a fost păgubit atât cu sumele reprezentând taxa judiciara de timbru și timbrul judiciar achitate în cele doua etape procesuale, cât și cu sumele pe care a fost obligat să le achite părții adverse cu titlu de cheltuieli de judecata.
A precizat reclamantul că suma de 7.500 Euro reprezintă debitul neîncasat ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor executorului, iar suma de 11.129,50 lei reprezintă: 1.893 lei - taxa judiciara de timbru și 3 lei timbru judiciar achitate la Judecătoria Pitești în dosarul nr._, 945 lei reprezintă taxa judiciara de timbru și 1,5 lei timbru judiciar achitate la Tribunalul Argeș în dosarul nr._ – recurs, 8.287 lei reprezintă cheltuieli de judecata la a fost obligat spre plata prin decizia civila nr. 1182/2012, pronunțata de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ și prin somația nr. 1907/2012 a B. I. I. din Pitești de punere în executare a acestei decizii, iar 500 lei reprezintă onorariu de executare încasat de executor.
In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 969, 970 Cod civil, art. 373, 497 Cod proc. civilă, cât și pe Legea nr. 188/2000.
La data de 29.01.2013, C. de A. a E. Judecătorești din R. a depus la doar întâmpinare prin care a menționat că, raportat la chemarea în garanție, prin art. 42 alin 2 din Legea nr. 188/2000 se conferă asigurare de răspundere profesională executorilor judecătorești, însă trebuie să fie avute în vedere și prevederile art. 34 din aceeași lege în care se menționează condițiile în care funcționează C. de A. astfel cum sunt stabilite prin statutul propriu aprobat de Congresul Uniunii Naționale a E. Judecătorești.
A precizat pârâta că potrivit acestui statut, despăgubirea stabilită în sarcina asigurătorului, în legătura cu evenimentele întâmplate în anul calendaristic de asigurare respectiv, nu va depăși limita maxima de 5.000 RON în funcție de nivelul sumei menționate în cuprinsul Contractului de Asigurare încheiat între C. de A. a E. Judecătorești din R. și fiecare dintre executorii judecătorești aflați în activitate, contract care a fost încheiat în cazul executorului judecătoresc V. I., pentru suma de 1.000 lei.
S-a solicitat de către pârâtă că, față de cele sus menționate, în situația în care acțiunea reclamantului va fi admisă și instanța se va pronunța asupra cererii de chenare în garanție a Casei de A. a E. Judecătorești să fie avute în vedere și prevederile statului acestei case de asigurări.
La data de 19.03.2013 pârâtul M. Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând că potrivit art. 5 din Legea nr. 304/2004, M. Justiției asigură buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public, dispoziție în raport de care printre atribuțiile sale nu se regăsește și aceea privind reprezentarea Statului R. atunci când este subiect de drepturi și obligații în raporturi juridice civile, iar coordonarea și controlul exercitate de M. Justiției la care face referire art. 4 din Legea nr. 188/2000 se realizează strict în condițiile prevăzute de acest act normativ, sens în care M. Justiției prin corpul de control exercita un control profesional, așa cum prevăd dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, iar controlul astfel exercitat nu poate avea în niciun caz ca rezultat modificarea sau anularea actelor de executare silita întocmite de executorii judecătorești și nu poate influența rezultatul executării silite și nu se poate materializa in suspendarea, încetarea calității de executor judecătoresc.
La data de 24.04.2013, pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că potrivit art. 25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice și art. 3 (81) din H.G. nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor P., acesta poate fi citat în justiție să reprezinte interesele statului numai atunci când reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații la care participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, și unde legea nu a stabilit alte organe în acest sens.
La data de 22.10.2013, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare față de excepțiile invocate în cauză și a solicitat respingerea acestora ca fiind nefondate, arătând că în raport de disp. art. 4 din Legea nr. 188/2000, art. 100 si 101 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 201/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, art. 13 din Legea nr. 188/2000, dată fiind subordonarea executorilor judecătorești fata de M. Justiției, acesta numindu-i și exercitând atribuțiile de control, este vădita responsabilitatea acestuia fata de executori și față de actele întocmite de aceștia în exercitarea atribuțiilor legale cu consecința admisibilității cooptării în prezenta cauza în calitate de parat.
A mai arătat reclamantul că, referitor la S. R. prin M. Finanțelor P., în conformitate cu art.1 si 2 din Regulamentul de aplicarea a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aceștia sunt investiți să îndeplinească un serviciu de interes public, iar actul îndeplinit de executorul judecătoresc este un act de autoritate publica și are forța prevăzuta de lege.
De asemenea, s-a invocat către reclamant și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care s-a pronunțat în sensul că statul răspunde pentru erorile judiciare și are dreptul de regres împotriva celor găsiți vinovați conform Protocolului VII la CEDO coroborat cu art. 14 din Convenție, iar în privința jurisprudenței interne, a invocat decizia nr. 3027/14.05.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care statuează răspunderea statului pentru faptele prepușilor săi, lăsând la latitudinea subiectului de drept activ posibilitatea de a chema fie persoana juridica (S.), fie a acesteia în solidar cu persoana fizica (executorul).
Pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc „V. I.” - Pitești a formulat note rezumative prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul nu a dovedit caracterul licit al dorințelor sale și nici faptul că ar fi suferit vreun prejudiciu ca urmare a punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, chiar la cererea acestuia, mai ales că acțiunea îmbraacă forma inadmisibilității, deoarece prin cererea de chemare în judecata reclamantul exhibă o . solicitări care nu au nimic în comun cu realitatea sau cu dispozițiile legale edictate.
A mai arătat pârâtul că abuzului de drept îi este, astfel, consacrata o reglementare expresa, pe de o parte art. 15 din NCC ("niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altui ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe"), iar pe de alta parte art. 1353 din NCC (cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat sa-l repare, cu excepția cazului în care acesta este exercitat abuziv"), în esența, exercitarea unui drept va fi considerata abuziva atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a vătăma o altă persoană sau contrar bunei credințe
S-a mai susținut de către parat că din întreaga manifestare procesuala a reclamantului rezultă caracterul excesiv al exercitării dreptului în condițiile în care acesta a solicitat sa se aibă în vedere situația valorificării unui asemenea drept într-un mod exacerbat, susținând cauzarea unui prejudiciu mai oneros decât cel care ar putea fi or, situarea dreptului subiectiv în afara limitelor sale face ca exercițiul dreptului sa fie excesiv și de natură să atragă răspunderea titularului și, de altfel, chiar NCC în art. 1353 stabilește ca principiu general că cel care cauzează altuia un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare.
Totodată paratul a învederat și faptul că executarea silita nu reprezintă altceva decât o faza a procesului civil în care executorul judecătoresc nu are calitatea de parte (conform Deciziei Curții Constituționale nr. 225/2003, publicata în Monitorul Oficial Nr.459/27.06.2003) fiind, ca și instanța de judecata în prima faza a procesului, un participant la înfăptuirea actului de justiție în această fază procesuală și nicidecum parte în procesul ce se desfășoară pentru valorificarea unui drept subiectiv.
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr. 528/ 29.05.2014 Judecătoria S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții S. R. prin M. finanțelor P. și M. Justiției și a respins acțiunea împotriva acestor pârâți ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și a respins acțiunea formulată împotriva pârâților B. V. I. și C. de A. a E. Judecătorești din R., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Justiției, se impune admiterea acestei excepții având în vedere dispoz. art.62 alin.1 din Legea nr.188/2000 conform căruia controlul profesional se exercită de M. Justiției prin inspectori generali de specialitate și de Uniunea Națională a E. Judecătorești prin consiliul său de conducere, control vizând organizarea și funcționarea Camerelor executorilor judecătorești și a birourilor executorilor judecătorești, calitatea actelor și lucrărilor efectuate de către executorii judecătorești și comportamentul acestora în raporturile de serviciu cu autoritățile publice și cu persoanele fizice și juridice.
A mai arătat instanța de fond că aceste prevederi se coroborează cu disp. art. 61 din aceeași lege care prevăd că cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, ceea ce înseamnă că, referitor la controlul profesional exercitat de M. Justiției, acesta nu poate avea în niciun caz ca obiect sau ca rezultat modificarea sau anularea actelor de executare silită întocmite de executorii judecătorești și nici nu poate influența rezultatul executării silite.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., prima instanță a motivat că acest pârât, față de obiectul cauzei, nu poate avea o asemenea calitate, întrucât potrivit art.45 din Legea nr.188/2000 răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată în condițiile legii civile pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligațiilor sale profesionale, iar asigurarea de răspundere profesională a executorului judecătoresc se realizează prin C. de asigurări constituită în acest scop potrivit art.35 alin. 1.
A mai arătat instanța de fond că textul legal sus-menționat se coroborează și cu art. 45 din HG nr. 19/03.09.2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naționale a E. Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc conform căruia, indiferent de forma de desfășurare a activității, în mod individual sau prin asociere, atribuțiile personale și răspunderea pentru actele întocmite revin exclusiv executorului judecătoresc care le-a întocmit.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că la data de 02.12.2010 reclamantul R. G.-C. a adresat B. „V. I.” din Pitești cererea de executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat sub nr. 3959/ 02.12.2009 la BNP D. I. - Pitești, solicitând în temeiul art. 3711 si art. 3735 Cod pr. civilă să se procedeze la executarea silită în toate formele prevăzute de lege împotriva debitoarei B. D. M., arătând că aceasta refută să se conformeze dispozițiilor titlului executoriu, respectiv să restituie reclamantului-creditor suma împrumutată în valoare de 7.500 Euro, reprezentând 1/2 din suma 15.000 Euro, împrumut ce avea scadența la data de 01.12.2010, sens în care s-a încheiat contractul de executare silită nr. 287/02.12.2010, contract în baza căruia a achitat executorului la data de 21.01.2010 suma de 500 lei cu titlu de onorariu, conform chitanței nr. 579/21.12.2010.
A mai arătat prima instanță că, urmare cererii creditorului, B. V. I. a întocmit dosarul de executare silită nr. 287/2010, executare silită ce a fost încuviințată de către instanța de executare, respectiv Judecătoria Pitești, prin încheierea de ședință din data de 10.12.2010, pronunțată în dosarul nr._/280/2010, dosar în cadrul căruia a fost emisă la data de 14.12.2010, somația prev. de art. 387 alin. 1 Cod pr. civilă prin care debitoarea B. D. Maricia a fost somată ca în termen de 1 (una ) zi de la primirea acesteia să achite creditorului R. G. C. suma de 7.500 Euro reprezentând cota de 1/2 din suma 15.000 Euro, împrumut nerestituit cu scadența la data de 01.12.2010, plus 4.156,30 lei cheltuieli de executare, somație comunicată debitoarei la data de 16.12.2010 împreună cu o copie a titlului executoriu și procesul verbal de cheltuieli de executare.
S-a motivat de către instanța de fond că la data de 10.01.2011 debitoarea B. D. M. a înstrăinat apartamentul nr. 13 proprietatea sa, situat în mun. Pitești, Cartier Craiovei, ., ., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 75/10.01.2011 la BNP D. I. - Pitești, contract a cărui revocare a fost solicitată de către reclamant pe calea unei acțiuni înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, solicitând anularea acestui act și întoarcerea bunului în patrimoniul vânzătoarei, acțiune respinsă prin sentința civilă nr._/10.11.2011 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 1182/18.04.2012 a Tribunalului Argeș, motivându-se în esență că pârâții cumpărători nu au cunoscut existența datoriei vânzătoarei către reclamant, mai ales că somația emisă în dosarul de executare nu era notată în cartea funciară.
S-a reținut de către instanța de fond că referitor la regimul juridic al somației prevăzută de art. 387 alin. 1 Cod pr. civilă, înainte de a trece la executarea silită a bunurilor debitorului, executorul judecătoresc este obligat să-i facă acestuia o încunoștințare despre pornirea executării, înștiințare care poartă denumirea de somație și care trebuie să preceadă orice executare, fără a distinge după felul procedurii de executare silită în care este folosită, somație care este obligatorie și se va comunica debitorului cu respectarea dispozițiilor codului de procedură civilă, dovada comunicării somației înscriindu-se de îndată în evidențele organului de executare și păstrându-se la dosarul de executare, executarea putând începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu toate elementele prevăzute în mod expres la art. 387 alin.1 pct. 3 Cod pr. civilă, încălcarea acestor dispoziții fiind de natură să atragă anularea executării astfel cum dispune art. 391 Cod pr. civilă, rezultând astfel caracterul esențial al somației, importanța sa capitală în ansamblul executării silite, orice abatere de la conținutul art. 387 Cod pr. civilă fiind sancționată cu nulitatea întregii executări.
A concluzionat instanța de fond că în dosarul de executare nr. 287/ 2010 executorul a emis o somație în cuprinsul căreia sunt înserate toate mențiunile obligatorii impuse de textul invocat, neexistând nicio dispoziție legală prin care să se prevadă notarea în evidențele de carte funciară a respectivei somații prev. de art. 387 alin. 1 Cod pr. civilă și nici nu este posibilă o astfel de notare în condițiile în care, pe de o parte, acest act precede executarea silită (indiferent de felul procedurii acesteia) și pe de altă parte, textul legal nu prevede a se menționa datele de identificare ale vreunui imobil urmărit.
A precizat prima instanță că este neîntemeiată susținerea reclamantului conform căreia executorul judecătoresc trebuia să procedeze la notarea somației emisă la data de 14.12.2010 în cartea funciară deoarece la acel moment exista deja notată o somație imobiliară pentru sume datorate de debitoare unui alt creditor, întrucât somația emisă la data de 14.12.2010 are un regim juridic diferit față de somația notată în cartea funciară, prima somație având un caracter premergător executării silite, iar cea de-a doua somație are caracterul unui act de executare propriu-zis efectuat în cadrul urmăririi silite imobiliare conform art.497 alin.1 cod pr. civilă.
S-a susținut faptul că sub aspectul notării în Cartea funciară, în cazul somației imobiliare de plată prev. de art.497 alin.1 cod pr. civilă, legiuitorul a prevăzut obligativitatea înscrierii acestuia în Cartea funciară prin două dispoziții legale, respectiv art.497 alin.1 cod pr. civilă fraza a doua, teza ultimă potrivit căreia această somație de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde, pe lângă cele arătate de art.387 c. pr. civ., și datele de identificare a imobilului cuprinse în procesul verbal de situație, precum și mențiunea că s-a luat măsura înscrierii în cartea funciară și art.497 alin.2 care prevede că executorul va lua măsuri ca somația prevăzută de alin.1 să fie înscrisă în cartea funciară.
A reținut instanța fondului că în cazul somației imobiliare de plată emisă de către executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 287/2010 la data de 14.01.2011, au fost respectate întocmai dispozițiile legale anterior invocate, solicitându-se înscrierea acesteia în cartea funciară astfel cum rezultă atât din conținutul somației, cât și din cuprinsul adresei emisă la aceeași dată de executor către ANCPI -OCPI - Argeș - Biroul de Carte Funciară și al notei de înregistrare nr. 1125/14.01.2011 emisă de OCPI Argeș, situație în care, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada neîndeplinirii culpabile de către executorul judecătoresc a vreunei obligații care-i revenea atât în temeiul contractului de executare silită nr.287/ 02.12.2010 precum și în temeiul obligațiilor impuse de procedura executării silite conform art.372 și urm cod pr. civilă și de legea nr. 188/2000, pretențiile reclamantului vizând obligarea executorului judecătoresc la plata sumelor solicitate prin acțiune sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declar recurs reclamantul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Justiție cât timp în conformitate cu art.4 din Legea nr.188/2010, art.100 și art.101 din Ordinul Ministerului Justiției nr.201/2001, actele executorilor judecătorești sunt supuse controlului instanțelor judecătorești, iar controlul profesional al activității executorilor judecătorești se exercită de M. Justiției prin inspectori generali de specialitate, control care privește respectarea legii în activitatea profesională, calitatea actelor și lucrărilor efectuate de către executorii judecătorești, conduita acestora în îndeplinirea atribuțiilor în raport cu autoritățile publice sau cu persoanele fizice sau juridice, Ministrul Justiției putând cerere după caz informări privind activitatea executorilor judecătorești, iar dacă se constată abateri disciplinare va efectua cercetări și va porni acțiunea disciplinară prin intermediul inspectorilor de specialitate.
A mai arătat recurentul că, din dispozițiile art.13 și art.16 din Legea nr. 188/2000 rezultă subordonarea executorilor judecătorești față de M. Justiției, fapt atestat și de dispozițiile art. 5(2), art. 6 (1), art. 7 (5), art.8 (3), art.9 (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000, împrejurări care atrag calitatea procesuală pasivă a Ministerului de Justiție în prezenta cauză.
De asemenea, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Finanțe ca reprezentant al Statului R. având în vedere dispozițiile art.35 alin.2 și 3 din Decretul nr.31/1954 conform cărora persoana juridică răspunde pentru actele juridice îndeplinite de organele sale cu prilejul exercitării funcției lor, precum art.1 și 2 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000 în temeiul cărora executorii judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, actele întocmite de aceștia fiind acte de autoritate publică având forța prevăzută de lege, ceea ce înseamnă că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice este angajată ori de câte ori organele sale săvârșesc o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în timpul exercitării funcției lor.
A precizat recurentul că dispozițiile legale sus menționate nu exclud din sfera lor de reglementare statul având în vedere că Decretul nr. 31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanelor juridice, deci și a statului, excepția stabilită prin dispozițiile art.37 alin.21 din decretul sus menționat vizând inexistența răspunderii statului pentru obligațiile organelor de stat dacă acestea sunt persoane juridice.
A susținut recurentul că instituirea răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, reprezintă o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care nu exclude răspunderea persoanelor fizice ce intră în componența organelor persoanei juridice, victima prejudiciului având astfel posibilitatea de a alege să cheme în judecată fie persoana juridică, fie persoana juridică în solidar cu persoanele fizice care în calitate de organe ale persoanei juridice au săvârșit fapta ilicită, fie doar a persoanelor juridice.
S-a mai susținut de către recurent că în cazul în care persoana juridică achită despăgubirile celui prejudiciat, are dreptul să se întoarcă printr-o acțiune în regres împotriva persoanelor fizice din componența organelor sale de conducere în temeiul art. 1108 pct.3 cod pr. civilă, fiind vorba astfel de o răspundere pentru altul întrucât persoana juridică reprezintă doar o ficțiune juridică, o abstracție fără voință proprie care să genereze fapte proprii licite sau ilicite.
În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs recurentul a mai arătat că pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului trebuie să facă dovada elementelor răspunderii, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăția, elemente îndeplinite în cauză cât timp prejudiciul ce i s-a creat decurge din insolvabilitatea debitoarei sale, insolvabilitate determinată de inacțiunea executorului judecătoresc sau de lipsa luării măsurilor asiguratorii care ar fi asigurat realizarea creanței sale la momentul depunerii titlului executoriu, încuviințării executării silite și o perioadă după acest moment, fiind incidente disp art. 52 din Constituția României care reglementează răspunderea statului în situația prejudicierii unei persoane de către o autoritate publică, statul răspunzând patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, putând sta astfel în judecată prin M. de Finanțe în calitate de pârât față de actele întocmite de executorul judecătoresc în exercitarea atribuțiilor legale.
A mai arătat recurentul că, prin asimilare, potrivit art. 54 din Constituție, statul răspunde patrimonial și pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, iar Curtea Constituțională prin decizia nr.45/1998 a stabilit principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale și nu numai, principiu ce trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, iar răspunderea statului nu înlătura răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență.
În susținerea răspunderii statului pentru erorile judiciare și dreptul acestuia la regres împotriva celor găsiți vinovați, recurentul a invocat și jurisprudența CEDO, respectiv cererea formulată de I. Tipciov împotriva României, cauza Ruianu împotriva României, cauza Scollo împotriva Italiei, cauza Kruz împotriva Poloniei, cauza A. împotriva Georgiei, iar în privința jurisprudenței interne a invocat decizia nr.3027/14.05.2010 a ICCJ.
A mai arătat recurentul că dacă s-ar considera că executorul judecătoresc și-a îndeplinit toate obligațiile legale și contractuale, nu se poate concluziona decât că dispozițiile legale avute la îndemână nu sunt eficiente sau sunt insuficiente, ceea ce implică răspunderea statului care trebuie să dispună de un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin.
Referitor la fondul cauzei, recurentul a arătat că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală întrucât niciodată nu a pretins că somația emisă conform art.387 alin.1 cod pr. civilă trebuia notată în cartea funciară, deoarece în temeiul acestui text de lege nu exista obligativitatea înscrierii acelei somații în cartea funciară, însă în raport cu dispozițiile art.497 alin.2 cod pr. civilă această obligație este expres prevăzută în lege, ținând seama că executorul judecătoresc avea toate datele și actele necesare și suficiente în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute disp. art.497 cod pr. civilă în vederea indisponibilizării bunurilor imobiliare ale debitoarei, premergător vânzării la licitație, neexistând nicio dispoziție legală cu privire la data sau momentul la care executorul trebuie să îndeplinească respectivele obligații, care trebuie doar să fie precedate de emiterea somației prev. de art. 387 alin.1 cod pr. civilă.
A precizat recurentul că aceste demersuri nu au fost îndeplinite de către executor, ceea ce a determinat imposibilitatea executării debitoarei, iar a pretinde că nu există obligația înscrierii în cartea funciară a somației, echivalează cu lipsirea de efecte juridice a dispozițiilor c.pr.civ., cu consecința imposibilității executării debitorului și a lăsării creditorului la dispoziția acestuia.
A mai susținut recurentul că executorul nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile legale și contractuale, încălcându-se dispozițiile art.3731 alin.6 cod pr., civilă și art.497 alin.2 cod pr. civilă în condițiile în care procesul verbal de situație al imobilului era întocmit anterior fiind efectuat în celelalte dosare de executare, inclusiv evaluarea imobilului, întocmirea unui nou proces verbal de situație fiind doar o formalitate, iar el și-a îndeplinit toate obligațiile legale și contractuale depunând toate actele necesare executării, a avansat sumele necesare, caz în care executorul a favorizat insolvabilitatea debitoarei și implicita fraudarea sa.
A arătat recurentul că acțiunea pauliană formulată de el prin care a arătat că terții cumpărători ai apartamentului debitoarei sale au fost de rea credință cunoscând existența creanței sale, a fost respinsă de instanță pe motiv că somația sa de plată nu a fost înscrisă de executorul judecătoresc în cartea funciară a imobilului vândut, astfel încât sumele pe care le-a achitat sau pe care este obligat să le achite se datorează neîndeplinirii obligațiilor de către executor, caz în care acesta trebuie să fie obligat la plata lor, situație în care a considera că executorul și-a îndeplinit obligațiile cât timp s-a stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă că cei care au cumpărat imobilul proprietatea debitoarei au fost de bună credință întrucât somația sa de plată nu a fost înscrisă de către executor în cartea funciară a imobilului, este nu numai netemeinic ci și lipsit de logică și de bun simț, reprezentând o încălcare nu numai a dispozițiilor legale ci și a principiilor de drept în general.
A precizat recurentul că în condițiile în care era un titlu executoriu valid, o cerere de executare, încuviințarea executării silite, contractul de executare și onorariul achitat, iar debitoarea era solvabilă, executarea nu a mai avut loc întrucât debitoarea și-a provocat insolvabilitatea în timpul executării, cu concursul direct al executorului judecătoresc, cauzat atât de acțiunea sa constând în eliberarea adeverinței pentru liber de sarcini, cât și de inacțiunea sa, constând în neemiterea și nenotarea somației de plată, ceea ce înseamnă că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile legale și nu există nicio eficiență a actelor îndeplinite.
A mai arătat recurentul că, chiar dacă instanța a reținut că executorul a solicitat înscrierea în cartea funciară a somației imobiliare de plată emisă la data de 14.01.2011, acesta a emis pro causa respectiva somație abia după ce a aflat că debitoarea înstrăinase deja bunul, încercând astfel să-și acopere lipsa de diligență, somație care în acest fel nu a mai avut nicio eficiență, somație care se impunea a fi emisă și notată anterior datei de 11.01.2011 pentru ca aceasta să-și producă efectele și să se poată considera că executorul și-a îndeplinit obligațiile cel puțin la momentul la care a eliberat debitoarei adeverință de liber de sarcini și în baza căreia debitoarea a putut să înstrăineze apartamentul.
A susținut recurentul că, din probele administrate reiese că B. I. I. din Pitești a dispus notarea somației pentru suma de 7000 lei și cheltuieli de executare asupra tuturor bunurilor pe care le deține, indisponibilizând integral bunurile deținute în coproprietate cu alți proprietari, incluzând și bunuri pentru care deține o cotă mică din proprietate, începând executarea silită și asupra veniturilor pe care le obține din salarii, astfel încât la această dată este executat silit, în timp ce debitoarea sa, urmare neîndeplinirii obligațiilor legale de către executorul judecătoresc, nu a achitat nicio sumă din datoria pe care o avea față de el.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 18.07.2014.
La data de 21.10.2014 intimatul M. Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la obiectul cauzei având în vedere prevederile HG nr.652/2009, art.5 din Legea nr.304/2004 art.4, art. 59 alin.1, art.42 alin.1 și 2 și art.34 din Legea nr.188/2000.
Tribunalul, examinând sentința recurată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.304 și art.3041 cod pr. civilă, constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Conform contractului de împrumut autentificat la nr. 3959/02.12.2009 de BNP D. I. - Pitești, contestatorul R. G. C. a acordat numitelor B. D. M. și O. G. cu titlu de împrumut suma de 15.000 euro cu obligația acestora de a-i restitui integral împrumutul până la data de 01.12.2010 în aceeași monedă.
Întrucât la data scadenței împrumutului debitoarele nu și-au îndeplinit obligația privind restituirea acestuia, contestatorul a formulat cerere de executare silită în toate formele prevăzute de lege împotriva debitoarei B. D. M. pentru suma de 7500 euro reprezentând cota de ½ din suma de 15.000 euro, cerere adresată B. V. I., sens în care între cei doi a intervenit contractul de executare silită nr. 287/2010, cererea de executare silită fiind încuviințată prin încheierea de ședință nr._/10.12.2010 a Judecătoriei Pitești, formându-se dosarul de executare silită nr.287/2010.
În cadrul dosarului de executare sus menționat, executorul judecătoresc a emis acte de executare constând în somația din data de 14.12.2010 prin care debitoarea a fost somată ca în termen de o zi de la primirea somației sau lăsarea acesteia la sediul debitoarei să achite creditorului suma de 7500 euro reprezentând împrumut nerestituit cu scadența la 01.12.2010 și 4156,30 lei cheltuieli de executare, somație comunicată debitoarei la data de 16.12.2010.
La data de 13.01.2011 executorul judecătoresc V. I., la cererea creditorului R., s-a deplasat la domiciliul debitoarei B., situat în Mun. Pitești, ., ., . pentru executare silită, ocazie cu care s-a întocmit procesul verbal de situație din data de 13.01.2011 asupra imobilului proprietatea debitoarei, iar la data de 14.01.2011 executorul judecătoresc a emis somația imobiliară de plată prin care debitoarea a fost somată ca în termen de 15 zile de la primirea acestei somații sau lăsarea acestui act la domiciliul debitoarei să-i plătească creditorului suma de 7500 euro reprezentând ½ din suma de 15.000 euro împrumut nerestituit la scadență și 4216,30 lei cheltuieli de executare, urmând ca, în caz de neconformare, să se procedeze la vânzarea silită a imobilului proprietatea debitoarei.
La aceeași dată 14.01.2011, B. V. I. s-a adresat ANCPI - OCPI Argeș pentru notarea somației imobiliare în cartea funciară nr._-C1-U3 a imobilului apartament descris în procesul verbal de situație nr. 287/13.01.2011, solicitând totodată pronunțarea unei încheieri în procedura prevăzută de Legea nr.7/1996 și regulamentul de aplicare și eliberarea unui certificat de sarcini.
P. încheierea nr.1125/14.01.2011 ANCPI - OCPI Argeș - DCPI Pitești a respins cererea cu privire la notarea somației de plată, motivându-se că din verificarea actelor depuse și a cărții funciare a imobilului s-a constatat că acesta a fost înstrăinat prin licitație de către executorul judecătoresc F. E., situație în care, în temeiul disp. art.475, 480 cod civil, nu se mai poate realiza notarea somației, debitoarea nemaiavând calitatea de titular al dreptului asupra căruia s-a solicitat înscrierea.
În urma referatului nr.1125/14.01.2011 întocmit de ANCPI - OCĂO Argeș - DCF Pitești, B. V. I. a solicitat să i se comunice actul de vânzare-cumpărare, respectiv actul de adjudecare emis de B. F. E. Pitești, precum și extrasul de carte funciară.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr.75/ 10.01.2011 de B. D. I., coroborat cu extrasul de carte funciară pentru informare, debitoarea B. D. în calitate de vânzătoare, a înstrăinat numiților C. V. C. și A. I. M. dreptul său de proprietate asupra apartamentului nr.13 situat ., ., jud. Argeș, imobil înscris în cartea funciară nr._-C1-U3 a Localității Pitești, cu mențiunea că imobilul nu a fost scos din circuitul civil, nu a fost înstrăinat, revendicat, ipotecat și nu este grevat de sarcini ori servituți, cu excepția ipotecii de rang 1 cu notarea interdicțiilor de înstrăinare și grevare cu sarcini în favoarea Alpha Bank R. SA - Sucursala Pitești, somației de plată notată de către B. V. I. pentru sumele datorate către CAR Rolast IFN Pitești, somației de plată notată de către B. F. E. pentru sumele datorate către numitul D. M. G., arătându-se că înscrierile ipotecii și a somațiilor de plată vor fi radiate anterior intabulării drepturilor dobândite prin acest contract de vânzare-cumpărare conform cererii de radiere nr. 51/05.01.2011 emisă de creditorul ipotecar Alpha Bank R. SA, adreselor nr.180/05.01.2011 emisă de B. V. I. și cea emisă la data de 10.01.2011 de B. F. E. în dosarul de executare nr. 1126/2010.
Cererea de revocare a contractului de vânzare-cumpărare sus menționat formulată de către creditorul R. G. C. a fost respinsă prin sentința civilă nr._/10.11.2011 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin respingerea recursului în baza deciziei civile nr. 1182/2012 a Tribunalului Pitești, reținându-se în esență că la data de 14.12.2010 B. V. I. a emis o somație către debitoare potrivit disp. art.387 cod pr. civilă în cuprinsul căreia a individualizat debitul și cheltuielile de executare, însă această somație nu a fost înscrisă în cartea funciară astfel cum rezultă din referatul ANCPI nr.1125/14.01.2011, caz în care nu a existat posibilitatea cunoașterii acestei somații și implicit al dreptului de creanță al creditorului R. de către numiții cumpărători C. și A..
Potrivit art. 387 cod pr. civilă, în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde mai multe mențiuni, respectiv denumirea și sediul organului de executare, data emiterii somației și numărul dosarului de executare, numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul debitorului, arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită, termenul în care cel somat urmează să-și execute de bună voie obligația prevăzută în titlul executoriu și arătarea consecințelor nerespectării acesteia, precum și semnătura și ștampila organului de executare.
A.. 2 al aceluiași articol prevede că, dacă în termenul arătat în somație debitorul nu-și execută de bună voie obligația, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită, încălcarea dispozițiilor prevăzute în mod expres de art.387 cod pre. civilă atrăgând anularea executării conform art. 391 cod civil.
De asemenea, art.497 alin.1 și 2 cod pr. civilă prevede că în cazul formalităților premergătoare vânzării la licitație a bunurilor imobile care pot fi urmărite, după întocmirea procesului verbal de situație, executorul va soma pe debitor că dacă nu va plăti se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces verbal, iar somația de plată ce va fi comunicată debitorului trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute de a rt.387 cod pr. civilă, și datele de identificare a imobilului cuprinse în procesul verbal de situație, precum și mențiunea că s-a luat măsura înscrierii în Cartea funciară, executorul având totodată obligația de a lua măsuri ca această somație să fie înscrisă în cartea funciară.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat la nr. 3959/02.12.2009 de BNP D. I. - Pitești, creditorul R. D. C. a solicitat B. V. I. executarea silită a acestuia în toate formele prevăzute de lege împotriva debitoarei B. D. M. pentru recuperarea creanței de 7500 euro reprezentând ½ din suma de 15.000 euro împrumut nerestituit la scadență, sens în care s-a încheiat contractul de executare silită nr. 287/02.10.2010, formându-se dosarul de executare silită nr. 287/2010, executare ce a fost încuviințată de către Judecătoria Pitești prin încheierea de ședință din data de 10.12.2010, dosar în cadrul căruia executorul a emis mai multe acte de executare constând în somația din data de 14.12.2010, procesul verbal de situație din data de 13.01.2011, somația de plată imobiliară din data de 14.01.2014, proces verbal de cheltuieli de executare.
Reiese totodată că, la solicitarea executorului judecătoresc de a se nota în Cartea funciară a imobilului proprietatea debitoarei, somația imobiliară de plată nr. 287/14.01.2011, s-a emis încheierea nr.1125/10.02.2011 prin care s-a respins cererea privind notarea somației de plată motivat de faptul că imobilul ce face obiectul acestei cereri a fost înstrăinat prin licitație de către executorul judecătoresc F. E..
Ca atare, atât timp cât executorul judecătoresc V. I., în baza cererii de executare silită formulată de către creditor la data de 02.12.2010, a emis somația din data de 14.12.2010 cu respectarea dispozițiilor art.387 cod pr. civilă, somând debitoarea ca în termen de o zi de la primirea somației sau lăsarea acesteia la domiciliul său să achite creditorului suma datorată acestuia în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr.3959/ 02.12.2009, înseamnă că executorul judecătoresc a procedat în mod legal prin emiterea acestui act intitulat „somație”, act care precede în mod obligatoriu declanșarea executării silite mobiliare, somație comunicată debitoarei, neexistând nicio prevedere legală care să condiționeze înscrierea acestui act premergător începerii executării silite mobiliare în cartea funciară.
De fapt, analizându-se toate dispozițiile codului de procedură civilă care reglementează cele trei forme de executare silită, mobiliară, imobiliară, poprire, reiese cu certitudine că se înscriu în cartea funciară numai somațiile de plată vizând imobilele și nicidecum somațiile privind bunurile mobile, respectându-se principiul intabulării dreptului de proprietate numai în cazul imobilelor, neexistând nicio reglementare legală privind înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile în cartea funciară.
Împrejurarea că la data de 10.01.2011 debitoarea a înstrăinat imobilul proprietatea sa altor persoane, respectiv anterior emiterii somației imobiliare de plată din data de 14.01.2011 și cu privire la care s-au efectuat demersuri de către executorul judecătoresc în vederea notării în cartea funciară a imobilului, nu înseamnă că executorul se face vinovat de crearea posibilității de înstrăinare a acestui imobil de către debitoare și implicit de imposibilitatea creditorului de a-și realiza creanța prin executarea silită a debitoarei, în condițiile în care, în baza cererii de executare silită formulată de către creditor, executorul a emis somația prev. de art.387 cod pr. civilă care cuprinde toate mențiunile stipulate în mod obligatoriu în cuprinsul acestui text de lege, somație specifică urmăririi silite mobiliare care conform codului de procedură civilă se comunică împreună cu titlul executoriu numai debitorului, reprezentând în realitate o înștiințare a acestuia privind îndeplinirea voluntară a obligației de plată într-o zi liberă, urmând ca, în caz de neconformare, să se procedeze la executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitoarei, dispoziții care reglementează deci urmărirea silită mobiliară.
Astfel, în cauză, în condițiile în care după primirea somației din 14.12.2010, debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a debitului către creditor în termen de o zi, executorul judecătoresc a procedat în continuare la declanșarea urmăririi silite imobiliare a debitoarei prin întocmirea procesului verbal de situație a imobilului în litigiu, în baza căruia s-a emis somația imobiliară de plată din data de 14.01.2011, somație pentru care executorul a efectuat demersurile necesare în vederea notării în cartea funciară a acestui imobil.
În aceste împrejurări, faptul că la data de 10.01.2011 imobilul a fost înstrăinat de către debitoare, nu atrage culpa executorului judecătoresc și nu este de natură să conducă la concluzia că acesta nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod necorespunzător obligațiile instituite în sarcina sa de lege cu scopul fraudării intereselor creditorului având în vedere că emiterea somației imobiliare de plată este condiționată de întocmirea procesului verbal de situație a imobilului, proces verbal care a fost emis într-un termen rezonabil, de o lună, mai ales că nu există nicio dispoziție legală care să stipuleze un anumit termen pentru întocmirea procesului-verbal de situație și emiterea somației imobiliare de plată.
De fapt, era imposibil să se emită în mod direct somația de plată privind urmărirea imobiliară, somație care nu poate fi întocmită decât după ce, în prealabil, executorul judecătoresc se deplasează la imobilul indicat de creditor ca fiind al debitoarei și îl identifică în baza procesului verbal de situație, mai ales că însuși recurentul, în calitate de creditor, avea obligația să indice în cuprinsul cererii de executare silită în mod expres imobilele care ar fi aparținut debitoarei.
Faptul că la același executor judecătoresc mai exista un dosar de executare vizând-o pe aceeași debitoare, creditoare fiind CAR Rolast IFN Pitești, dosar de executare în cadrul căruia se întocmise un alt proces verbal de situație a imobilului, și în care exista notată în cartea funciară somația de plată a imobilului proprietatea debitoarei, nu are relevanță în cauză întrucât executorul judecătoresc are obligația de a întocmi în cadrul fiecărui dosar de executare acte de executare cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv, în speță, avea obligația de a emite somația imobiliară de plată cu consecința notării acesteia în cartea funciară numai după întocmirea procesului verbal de situație a imobilului, proces verbal ce se întocmește la cererea creditorului, astfel cum a procedat executorul judecătoresc deplasându-se la imobilul debitoarei, proces verbal în temeiul căruia a emis somația imobiliară de plată și pentru care a solicitat potrivit legii notarea în cartea funciară.
Astfel, chiar dacă la același executor judecătoresc mai exista un dosar de executare vizând aceeași debitoare pentru sume datorate altei creditoare, fiind deja întocmit un proces verbal de situație, de evaluare a imobilului și notată o somație imobiliară, nu reprezintă un motiv pentru a se emite direct somație imobiliară de plată și notarea acesteia în cartea funciară în temeiul unui proces verbal de situație întocmit în cadrul altui dosar de executare deoarece executorul judecătoresc are obligația de a proceda la respectarea dispozițiilor legale în cazul fiecărei executări silite și anume de a înștiința debitorul conform art. 387 c.pr.civ. privind obligația de plată, de a întocmi, la cererea creditorului, procesul verbal de situație și somația imobiliară de plată ceea ce, în speță, executorul a și făcut, neputând ține seama, exclusiv, de dorințele creditorului.
Împrejurarea că în considerentele sentinței civile nr._/10.11.2011 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin respingerea recursului în baza deciziei civile nr. 1182/2012 a Tribunalului Pitești, se reține buna-credință a cumpărătorilor apartamentului proprietatea debitoarei pe motiv că somația din data de 14.12.2010 nu era înscrisă în cartea funciară, nu este de natură să atragă culpa executorului judecătoresc cât timp legea nu prevede obligativitatea notării unui asemenea act premergător de executare în cartea funciară, reprezentând, în realitate, o simplă înștiințare a debitorului în cazul urmăririi mobiliare, caz în care creditorul nu poate invoca considerentele sentinței privind buna sau reaua credință a cumpărătorilor în raport de notarea sau nenotarea somației în cartea funciară pentru a se considera că executorul nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale și contractuale, în mod intenționat, cu consecința creării stării de insolvabilitate a debitoarei în scopul fraudării intereselor sale.
Astfel în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată întrucât din probele administrate reiese că executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a debitoarei cu respectarea dispozițiilor legale în materie, împrejurarea că actele de executare nu au avut finalitatea dorită de creditor nefiind de natură a atrage culpa executorului judecătoresc, neexistând nicio dovadă privind neîndeplinirea de către acesta sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor cu scopul fraudării intereselor creditorului.
Criticile recurentului în sensul că în mod greșit instanța de fond ar fi admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Justiție cât timp o asemenea calitate este atestată de dispozițiile legale în materie, art.4 din Legea nr. 188/2010, art. 100 și art. 101 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 201/2001, coroborate cu art.13 și art.16 din Legea nr. 188/2000 și art. 5(2), art. 6 (1), art. 7 (5), art.8 (3), art.9 (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000, care vizează exercitarea unui control profesional privind respectarea legii în activitatea profesională, iar dacă se constată abateri disciplinare va efectua cercetări și va porni exercitarea acțiunii disciplinare, nu pot fi avute în vedere întrucât normele legale invocate instituie în favoarea Ministerului Justiției doar dreptul de a exercita controlul cu privire la activitatea profesională a executorilor judecătorești, cu consecințele prevăzute de lege în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor instituite în sarcina acestora, și nicidecum angajarea unei răspunderi din partea Ministerului Justiției alături de executorul judecătoresc responsabil de încălcarea atribuțiilor de serviciu cu consecința vătămării drepturilor creditorului sau debitorului.
Susținerile recurentului în sensul că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Finanțe ca reprezentant al Statului R. având în vedere dispozițiile art.35 alin.2 și 3 din Decretul nr.31/1954, art.1 și 2 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice se angajează ori de câte ori organele sale săvârșesc o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în timpul exercitării funcției lor, sunt neîntemeiate întrucât, dispozițiile legale sus-menționate nu se aplică în mod automat, ci în strânsă legătură cu probele administrate în cauză, cu dispozițiile dreptului comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, modalitatea în care executorul judecătoresc și-a îndeplinit atribuțiile privind întocmirea tuturor formelor de executare, mai ales că disp. art. 45 din Legea nr. 188/2000 care reglementează activitatea executorilor judecătorești prevăd în mod expres că răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligațiilor sale profesionale, iar asigurarea de răspundere profesională a executorului judecătoresc se realizează prin C. de asigurări constituită în acest scop, potrivit art. 35 alin. (1).
Pretențiile recurentului conform cărora dispozițiile legale sus menționate nu exclud din sfera lor de reglementare S. având în vedere că Decretul nr.31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanelor juridice, deci și a Statului, excepția stabilită prin dispozițiile art.37 alin.21 din decretul sus menționat vizând inexistența răspunderii statului pentru obligațiile organelor de stat dacă acestea sunt persoane juridice, nu pot fi avute în vedere în condițiile în care actul normativ invocat de către recurent a fost abrogat și, chiar dacă abrogarea a avut loc ulterior începerii executării silite, dispozițiile acestuia nu mai pot fi incidente în cauza de față în condițiile în care în speță nu există nicio dovadă la dosar privind nerespectarea atribuțiilor de către executorul judecătoresc și deci a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, nu se poate pune în discuție și analiza existența unei răspunderi în sarcina statului, dispozițiile legale aplicabile în acest caz.
Afirmațiile recurentului în sensul că instituirea răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, reprezintă o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care nu exclude răspunderea persoanelor fizice respective, victima prejudiciului având posibilitatea de a alege să cheme în judecată fie persoana juridică, fie persoana juridică în solidar cu persoanele fizice, nu au relevanță în cauză deoarece, pentru angajarea răspunderii civile delictuale doar a persoanei juridice sau în solidar cu persoana fizică trebuie să existe un raport de prepușenie între persoana juridică și cel despre care se pretinde că ar fi săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii or, în cauză, nu există un asemenea raport între biroul executorului judecătoresc și Stat, executorul judecătoresc acționând în mod independent, pe baza pregătirii sale în profesie, toți executorii judecătorești fiind constituiți în Uniunea E. Judecătorești, caz în care S. prin M. Finanțelor P. nu are calitate procesuală pasivă, neputând fi instituită răspunderea acestuia în lipsa unui raport de prepușenie între stat și biroul executorului judecătoresc.
Împrejurările invocate de către recurent conform cărora în cazul în care persoana juridică achită despăgubirile celui prejudiciat, are dreptul să se întoarcă printr-o acțiune în regres împotriva persoanelor fizice din componența organelor sale de conducere în temeiul art. 1108 pct.3 cod pr. civilă, fiind vorba de o răspundere pentru altul atât timp cât persoana juridică reprezintă doar o ficțiune juridică, o abstracție fără voință proprie care să genereze fapte proprii licite sau ilicite, exced cauzei vizând existența sau inexistența calității procesuale pasive a Statului prin M. Finanțelor P., calitate procesuală inexistentă în cauză în condițiile în care dispozițiile legale nu sunt aplicabile, reglementând raporturi juridice total diferite care nu fac obiectul unei analize în prezenta cauză deoarece nu există niciun raport juridic direct între stat și executorul judecătoresc.
Aspectele invocate de către recurent conform cărora a făcut dovada existenței condițiilor pentru angajarea răspunderii, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăția, fiind incidente disp art. 52 din Constituția României, care reglementează răspunderea statului în situația prejudicierii unei persoane de către o autoritate publică, statul răspunzând patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, putând sta astfel în judecată prin M. de Finanțe în calitate de pârât față de actele întocmite de executorul judecătoresc în exercitarea atribuțiilor legale, sunt neîntemeiate deoarece atât timp cât nu există nicio faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu din partea pârâtului B. V. I., în dauna reclamantului, nu devin incidente dispozițiile sus-menționate care reglementează răspunderea statului, răspundere condiționată de existența condițiilor prev. de art. 998-999 c.civ. în ceea ce îl privește pe pârâtul B. V. I., mai ales că inexistența acestora atrage inexistența răspunderii statului în calitate de autoritate publică.
Susținerile recurentului conform cărora Curtea Constituțională prin decizia nr.45/1998 a stabilit principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale și nu numai, principiu ce trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, iar răspunderea statului nu înlătura răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență, sunt irelevante în condițiile în care pârâtul B. V. I. a respectat dispozițiile legale în materie, întocmind actele de executare corespunzător acestor dispoziții care reglementează fiecare formă de executare în parte, iar în lipsa unei dovezi privind săvârșirea de către acest pârât a unei fapte ilicite, nu se poate institui în sarcina statului răspunderea în raport de actele întocmite de către executorul judecătoresc care și-a exercitat funcția cu bună-credință, respectând dispozițiile legale în materie.
Existența jurisprudenței CEDO, a deciziei nr. 3027/14.05.2010 a ICCJ privind răspunderea Statului pentru erorile judiciare, dreptul acestuia la regres, se analizează în strânsă legătură cu probele administrate în cauză și nicidecum în mod singular, fiind normal și firesc ca acestea să devină aplicabile numai în cazul în care există dovada că pârâtul B. V. I. nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale sau le-ar fi îndeplinit în mod necorespunzător, condiții inexistente în cauză, iar în lipsa unor asemenea dovezi, existența unei anumite jurisprudențe nu are relevanță în cauză.
Împrejurările invocate de către recurent conform cărora dispozițiile legale privind modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor de către executorul judecătoresc au un caracter ineficient, antrenând răspunderea statului care trebuie să dispună de un arsenal juridic adecvat suficient pentru asigurarea respectării obligațiilor ce-i revin, constituie pur și simplu, prin însăși natura lor, aprecieri ale reclamantului întrucât, în realitate, există dispoziții legale clare privind modalitatea de angajare a răspunderii statului, executorilor judecătorești în cazul săvârșirii unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, dispoziții care nu se aplică de plano, în raport de opțiunile, preferințele reclamantului, ci în raport de probele administrate în cauză, probe care atestă îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către executorul judecătoresc, respectarea dispozițiilor legale în materie de către acesta, înlăturarea oricărei răspunderi din partea executorului și implicit a statului.
Criticile recurentului în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea cât timp nu a pretins că somația emisă conform art. 387 alin. 1 cod pr. civilă trebuia notată în cartea funciară, în raport însă cu dispozițiile art.497 alin.2 cod pr. civilă, această obligație fiind expres prevăzută în lege, ținând seama că executorul judecătoresc avea toate datele, actele necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute disp. art. 497 cod pr. civilă privind indisponibilizarea bunurilor imobiliare ale debitoarei, premergător vânzării la licitație, neexistând nicio dispoziție legală cu privire la data sau momentul la care executorul trebuie să îndeplinească respectivele obligații, care trebuie doar să fie precedate de emiterea somației prev. de art. 387 alin.1 cod pr. civilă, sunt neîntemeiate întrucât, executorul judecătoresc și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în sarcina sa ținând seama de cuprinsul cererii de executare silită, constând în emiterea somației mobiliare de plată care nu se notează în cartea funciară, neexistând nicio dispoziție legală în acest sens, a întocmit la cererea creditorului procesul verbal de situație care precede în mod obligatoriu emiterea somației de plată imobiliară, care la rândul său nu poate fi întocmită în lipsa unui asemenea proces-verbal, și a făcut demersuri pentru notarea acestei somații în cartea funciară, demersuri pe care le-a efectuat într-un termen rezonabil de o lună.
Susținerile recurentului că nu au fost îndeplinite de către executor demersurile necesare indisponibilizării bunurilor imobiliare ale debitoarei, premergător vânzării la licitație, determinând imposibilitatea executării acesteia, iar inexistența obligației înscrierii în cartea funciară a somației echivalând cu lipsirea de efecte juridice a dispozițiilor c.pr.civ., cu consecința imposibilității executării debitorului și a lăsării creditorului la dispoziția acestuia, nu pot fi avute în vedere întrucât, în realitate, executorul judecătoresc avea obligația să emită în primul rând somația mobiliară specifică urmăririi mobiliare, somație care prin însăși natura sa nu poate fi notată în Cartea Funciară în cadrul căreia se fac notări vizând doar imobilele și nicidecum bunurile mobile, iar somația imobiliară a fost emisă numai după întocmirea procesului-verbal de situație, fiind posibilă înscrierea acesteia numai după efectuarea deplasării executorului judecătoresc la imobilul respectiv, mai ales că reclamantul se afla în imposibilitate legală să solicite înscrierea în Cartea Funciară a somației mobiliare, invocând pur și simplu necesitatea indisponibilizării cu orice preț a imobilului, executorul judecătoresc având obligația să respecte normele codului de procedură civilă ce reglementează fiecare formă de executare silită și nicidecum să țină seama în exclusivitate de interesele reclamantului.
Afirmațiile recurentului în sensul că executorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale, contractuale, încălcându-se dispozițiile art.3731 alin.6 cod pr., civilă și art. 497 alin.2 cod pr. civilă în condițiile în care procesul verbal de situație al imobilului era efectuat în celelalte dosare de executare, inclusiv evaluarea imobilului, întocmirea acestuia fiind o formalitate, și că și-a îndeplinit la rândul său toate obligațiile legale, contractuale depunând toate actele necesare executării, avansând sumele necesare, executorul favorizând insolvabilitatea debitoarei și implicit fraudarea sa, sunt nejustificate întrucât executorul judecătoresc avea obligația să întocmească în cadrul cererii de executare silită formulată de reclamant toate actele de executare silită specifice fiecărei forme de executare silită declanșată de reclamant, inclusiv procesul-verbal de situație, act ce nu putea fi suplimentat de alte procese-verbale de situație întocmite în alte dosare de executare, fiecare somație imobiliară înscriindu-se separat în Cartea Funciară indiferent de existența altor somații imobiliare cu privire la același imobil, iar îndeplinirea de către reclamant a unor obligații privind depunerea unor acte, plata unor sume de bani, nu instituie în sarcina executorului obligația de a nu respecta dispozițiile legale și de a efectua actele de executare ținând seama în exclusivitate de interesele reclamantului, ci dimpotrivă, atrage responsabilitatea executorului judecătoresc de a întocmi actele de executare cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Împrejurarea că procesul-verbal de situație, de evaluare a imobilului proprietatea debitoarei exista în cadrul unui alt dosar de executare, nu înseamnă că executorul judecătoresc avea obligația de a se prevala de acel proces într-un alt dosar de executare, fiind executări silite distincte, cu creditori diferiți, caz în care, ulterior emiterii somației de plată mobiliară prin care debitoarea a fost înștiințată asupra obligației de plată a sumei de bani datorată, executorul, într-un termen rezonabil a întocmit și procesul-verbal de situație al imobilului proprietatea debitoarei, proces-verbal care nu se poate întocmi decât la cererea creditorului și prin identificarea expresă a acestuia de către executor, putând interveni o . situații care să conducă la constatarea de către executor a unei alte stări a imobilului față de cea existentă la data întocmirii acestuia în cadrul altui dosar de executare, mai ales că în cadrul fiecărui dosar de executare trebuie respectate nu numai drepturile creditorului ci și ale debitorului.
Pretențiile recurentului conform cărora la baza respingerii acțiunii pauliene formulată împotriva terților cumpărători de rea-credință ai apartamentului debitoarei sale a stat neînscrierea somației de plată de executorul judecătoresc în cartea funciară a imobilului vândut, fiind obligat să achite din cauza neîndeplinirii obligațiilor de către executor sume de bani, și că neîndeplinirea obligațiilor de către executor reprezintă o încălcare nu numai a dispozițiilor legale ci și a principiilor de drept în general, sunt neîntemeiate întrucât la stabilirea modalității în care executorul judecătoresc și-a respectat sau nu obligațiile institute în sarcina sa se ține seama în exclusivitate de actele specifice fiecărei forme de executare, de dispozițiile care reglementează distinct fiecare etapă a executării silite în raport de specificul fiecărei forme și nicidecum de considerentele unei hotărâri judecătorești, de actele care au stat la baza respectivei acțiuni pauliene formulată de reclamant, hotărâre neopozabilă executorului judecătoresc care nu a fost parte în litigiul respectiv, aflându-se în imposibilitate de a se apăra, fiind imposibil să se antreneze răspunderea executorului față de reclamant doar în raport de hotărârea judecătorească neopozabilă pârâtului.
Existența unui titlu executoriu, a unei cereri de executare silită, a încuviințării acesteia, a unui contract de executare, achitarea unui onorariu, deținerea în proprietate la un moment dat de către debitoare a imobilului, modalitatea de emitere de somații imobiliare, existența unei adeverințe referitoare la situația juridică a imobilului debitoarei liber de sarcini, nu atestă prin însăși natura lor refuzul executorului de a emite și înscrie în Cartea Funciară somația mobiliară și deci nerespectarea atribuțiilor de către executorul judecătoresc, favorizarea debitoarei de a-și înstrăina imobilul, ci dimpotrivă, toate împrejurările de mai sus se analizează în strânsă legătură cu modul în care executorul judecătoresc a întocmit fiecare act de executare silită în raport de forma de executare aleasă de către reclamant care la rândul său are obligația să respecte dispozițiile legale în materie, iar adeverința emisă la un moment dat privind inexistența unor sarcini ale imobilului debitoarei a vizat o anumită situație de fapt a imobilului la data întocmirii acesteia, nefiind o dovadă privind fraudarea intereselor reclamantului care și-a asumat riscul de a o împrumuta pe debitoare cu o anumită sumă de bani fără să-și asigure împrumutul acordat prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului debitoarei.
Aspectele invocate de către recurent în sensul că, executorul a emis somația imobiliară de plată la data de 14.01.2011 pro causa, după ce debitoarea înstrăinase deja bunul, încercând să-și acopere lipsa de diligență, somație care nu a mai avut nicio eficiență, care se impunea a fi emisă și notată anterior datei de 11.01.2011 pentru ca aceasta să-și producă efectele și să se poată considera că executorul și-a îndeplinit obligațiile cel puțin la momentul la care a eliberat debitoarei adeverință de liber de sarcini și în baza căreia debitoarea a putut să înstrăineze apartamentul, nu pot fi avute în vedere deoarece era imposibilă din punct de vedere legal emiterea somației imobiliare anterior întocmirii procesului verbal indiferent de opțiunile reclamatului, executorul fiind obligat să întocmească somația după efectuarea deplasării la imobil în vederea identificării acestuia, deplasare care a avut loc la data de 13.01.2011, iar în speță nu există nicio dovadă că executorul a cunoscut intențiile debitoarei, acesta efectuând demersurile în vederea notării somației în Cartea Funciară la data de 14.01.2011, data întocmirii referatului nr. 1125, demersuri în urma cărora, potrivit adresei nr. 287/2010/19.01.2011 executorul a aflat despre înstrăinarea imobilului de către debitoare și deci imposibilitatea obiectivă de a înscrie în Cartea Funciară somația imobiliară.
De altfel, somația imobiliară de plată nu putea fi emisă decât pe baza procesului-verbal de situație pentru întocmirea căruia legea nu prevede niciun termen, procesul-verbal fiind emis într-un termen rezonabil, de o lună, caz în care nu se poate susține că somația ar fi fost emisă pro causa, imposibilitatea creditorului de a-și valorifica creanța datorându-se insolvabilității debitoarei generată de executarea acesteia de alți creditori anterior cererii de executare silită formulată de creditor și ale căror somații imobiliare de plată au fost notate anterior în cartea funciară, și nicidecum culpei executorului judecătoresc care are obligația de a respecta dispozițiile legale și drepturile tuturor părților, inclusiv ale debitorului, nu numai ale creditorului, neputând ține seama în mod exclusiv de dorințele creditorului cu consecința încălcării dispozițiilor legale privind executarea debitorului, mai ales că nu rezultă motivul pentru care executorul judecătoresc ar fi încercat fraudarea creditorului ținând seama că mai existau și alți creditori care solicitaseră anterior executarea debitoarei.
Susținerile recurentului conform cărora B. I. I. din Pitești a dispus notarea somației pentru suma de 7000 lei și cheltuieli de executare asupra tuturor bunurilor pe care le deține, indisponibilizând integral bunurile deținute în coproprietate cu alți proprietari, incluzând și bunuri pentru care deține o cotă mică din proprietate, începând executarea silită și asupra veniturilor pe care le obține din salarii, astfel încât la această dată este executat silit, în timp ce debitoarea sa, urmare neîndeplinirii obligațiilor legale de către executorul judecătoresc, nu a achitat nicio sumă din datoria pe care o avea față de el, nu au relevanță întrucât exced obiectului cauzei în cadrul căreia se analizează dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a executorului judecătoresc V. I. și nicidecum calitatea recurentului de debitor în cadrul altor dosare de executare.
P. urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond nu este lovită de niciuna din nulitățile prev. de art. 304 pct. 1-9 c.pr.civ., în baza art. 3041 c.pr.civ. rap. la art. 312 alin.1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 c.pr.civ., va obliga recurentul la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. V. I..
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant R. G. C., domiciliat în mun. Pitești, .. 7, ., ., jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr. 528/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimații pârâți B. V. I., cu sediul în mun. Pitești, ., jud. Argeș, S. R. P. M. FINANȚELOR P. cu sediul în București, ., sector 5, M. DE JUSTIȚIE - sector 5, București, . și C. DE A. A E. JUDECĂTOREȘTI D. R., cu sediul în București, .. 143, sector 4, ca nefondat.
Obligă recurentul la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. V. I..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. R. C. E. C. D.
GREFIER
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./Tehnored. CR
2 ex./06.02.2015
D.f. -_ – Judec. Câmpina
J.f. - R. P.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1293/2014.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1194/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
