Pretenţii. Decizia nr. 1547/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1547/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 1547/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR. 1547
Ședința publică din data de 26.11.2013
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTORI – M. R.
– N. C.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă S. (F. C.) A. R. cu domiciliul ales la C.. Av. M. A. din Ploiești, ., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 7854/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâți P. D. I. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova si S.C. A. M. C. S.R.L. cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 33, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta - reclamantă reprezentată prin av. Chiriacopol V. si intimatul - pârât P. D. I. reprezentat prin av. V. G., lipsă fiind intimata - pârâtă . SRL
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul - pârât P. D. I. prin apărător solicită instanței acordarea unui termen de judecată întrucât consideră că procedura de citare cu intimata - pârâtă . SRL este viciată fată de lipsa ștampilei.
Tribunalul pune în discuția părților procedura de citare cu intimata - pârâtă . SRL.
Recurenta - reclamantă prin apărător apreciază că procedura de citare cu intimata - pârâtă . SRL este îndeplinită potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă modificat.
Tribunalul constată că procedura de citare cu intimata - pârâtă . SRL este legal îndeplinită.
Intimatul - pârât P. D. I. prin apărător solicită instanței acordarea unui termen de judecată pentru a lua la cunoștință de conținutul motivelor de recurs fată de data la care a fost angajat în prezenta cauză.
Tribunalul pune în discuția părților cererea de acordarea a unui termen de judecată formulată de intimatul - pârât P. D. I., prin apărător.
Recurenta reclamantă prin apărător solicită instanței respingerea cererii de acordare a unui termen de judecată ca neîntemeiată.
Tribunalul respinge cererea formulată de intimatul - pârât P. D. I., având în vedere că potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare intimatul a primit citația, împreună cu motivele de recurs la data de 21.10.2013, astfel încât a existat timpul material necesar pregătirii apărării.
Intimatul - pârât P. D. I., prin apărător învederează instanței că la instanța de fond cererea a fost timbrată, iar în recurs, la acest moment la dosar nu s-a depus dovada achitării unei taxe judiciare de timbru.
Recurenta - reclamantă prin apărător arată că prezenta cauză are ca obiect obligarea pârâților la acordarea de daune morale, cerere care este scutită de taxă judiciară de timbru astfel că si în calea de atac, cererea de recurs este scutită de taxă de timbru.
Tribunalul apreciază că prezenta cerere de recurs este scutită de taxă judiciară de timbru întrucât se solicită obligarea pârâților la plata daunelor morale.
Pe rând părțile prin apărători învederează instanței că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză si solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile părților prin apărători în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurenta - reclamantă prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei învederează că acțiunea formulată a vizat acordarea de daune morale de către ziaristul P. D. I..
Mai învederează că la instanța de fond a solicitat încuviințarea a doi martori, însă instanța a încuviințat un singur martor, iar nelegalitatea nu poate fi dovedită cu un singur martor
Pe fondul cauzei de la libertatea de exprimare, până la modul în care se publică, limbajul folosit de intimatul P. D. I. a obligat reclamantă la promovarea acțiunii si contrar disp.art. 10 din CEDO, ziaristul P. depășește cu mult limita bunului simt, recunoscând că a scris acel articol, iar instanța de fond consideră că nu s-a produs acest lucru, întrucât orice persoană are dreptul la libertate de exprimare, libertate de opinie si libertate de a primi sau a comunica informații sau idei, articol ce a fost publicat într-un ziar de satiră, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriilor, instanția de fond nu a făcut dovada prejudiciului nepatrimonial, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată ai precizată, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul - pârât P. D. I., prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței respingerea recursului ca neîntemeiat si menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală si temeinică, întrucât instanța de fond a considerat că afirmațiile nu au fost de natură să aducă atingere persoanei, fără cheltuieli de judecată
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 24.10.2008, sub nr._, reclamanta C. R.-A. a chemat în judecată pe pârâții P. D. I. și Asociația „A.”, solicitând instanței, ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtului P. D. I., în solidar cu „partea responsabilă civilmente”, Asociația „A.”, la plata sumei de 1 Euro, plătibil în lei la data efectuării plății, reprezentând daune morale.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a susținut că pârâtul a făcut, la adresa sa, afirmații calomnioase, în ziarul „A.”, astfel:
În nr. 185 al săptămânalului „A.”, pârâtul D. I. P. a semnat articolul denumit „R. C. vă prezintă știrile. Și nu numai.”.
A mai arătat reclamanta că, în acest articol, pârâtul a făcut afirmații calomnioase la adresa sa, afirmații care, dacă ar fi adevărate, ar fi de natură să atragă răspunderea sa penală și disprețul publicului. Astfel, s-a arată, în cuprinsul articolului, faptul că reclamanta ar fi avut relații amoroase cu mai mulți oameni de afaceri. De asemenea, s-a mai precizat că „în lumea presei, este de notorietate relația mea cu dl. William B. și mai mult decât atât se precizează faptul că pe dl. William B. și pe dl. M. S. nu îi leagă numai o prietenie ci și persoana subsemnatei care printre altele se mai ocupă și cu prezentarea știrilor la Alpha TV”.
Apreciind, probabil, că aceste afirmații nu sunt suficiente pentru a-i distruge reputația de care se bucura, a arătat reclamanta că pârâtul afirma că acesta ar fi motivul pentru care cea cu care deputatul William B. are un copil a decis să rupă relația cu acesta.
A mai susținut reclamanta că, deși niciodată nu au existat dubii cu privire la moralitatea sa, pârâtul a încercat, cu orice preț, discreditarea sa în fața familiei și a tuturor cunoscuților, precum și distrugerea imaginii publice bune pe care o are. Cu toate că nu deținea nici un fel de dovadă în susținerea afirmațiilor făcute, pârâtul a adus o . învinuiri deosebit de grave la adresa reclamantei, care, dacă ar fi adevărate, ar fi de natură să atragă răspunderea penală.
Prin intermediul acestui articol, s-a săvârșit o denigrare grosolană și nejustificată a reclamantei, publicându-se afirmații tendențioase și care nu au nici o acoperire în realitate, temeinicia declarațiilor respective nefiind verificată în prealabil.
În opinia reclamantei, pârâtul nu a avut ca scop informarea corectă a opiniei publice, neputând justifica acel interes serios și temeinic al persoanei de bună-credință, acționând în temeiul unor interese oculte de discreditare a persoanei reclamantei.
Prin acuzațiile grave, nefondate, aduse în articolul din ziarul respectiv, a fost înlăturată prezumția de nevinovăție instituită de Constituția României și de alte acte normative, precum și Rezoluția Consiliului Europei nr. 1003/1993 cu privire la etica ziaristică, a fost afectată onoarea, demnitatea și reputația sa.
A mai învederat reclamanta că, potrivit Rezoluției 1003 din 1993, cu privire la etica ziaristică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, însușită de Senatul și Camera Deputaților ale României prin Hotărârile 32 din octombrie 1994 și respectiv 25 din septembrie 1994, știrile trebuie difuzate cu respectarea adevărului, după ce au fost efectuate verificările de rigoare, prezentarea, descrierea sau narațiunea fiind făcute în mod imparțial. Zvonurile nu trebuie confundate cu știrile. Titlurile și rezumatele articolelor trebuie să reflecte, cât mai fidel, conținutul faptelor și al datelor prezentate.
De altfel, a arătat reclamanta autorul acestor articole a încălcat, cu vădită rea-credință, principiile cuprinse în Rezoluția Consiliului Europei nr. 1003/1993 cu privire la etica ziaristică.
A mai susținut reclamanta că pârâtul nu va putea invoca, în apărare, eroarea de fapt sau buna-credință, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 2 din codul deontologic al ziariștilor „ziaristul poate da publicității doar informațiile a căror veridicitate este sigură, după ce, în prealabil, le-a verificat, de regulă, din mai multe surse credibile”.
Ținând cont de faptul că limitele libertății de exprimare sunt marcate de articolul 30 din Constituție, potrivit căruia „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”, a considerat reclamanta că, prin conținutul articolelor publicate în săptămânalul „A.”, referitor la aceasta, i-au fost prejudiciate atât demnitatea și onoarea, cât și dreptul la imagine.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a spus că pot să intervină instanțele de judecată și să sancționeze un ziarist pentru faptele considerate de victimă ca fiind calomnie în trei situații, care sunt, în realitate, principii: instanțele judiciare naționale pot interveni într-un caz presupus a fi de calomnie, deci fapta trebuie să fie prevăzută de lege; fapta se referă la drepturi prevăzute de lege; ingerința să fie prevăzută de lege și considerată necesară, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică etc.
La termenul din data de 02.03.2009, pârâtul P. D. I., prin avocat, a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 23 dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Pe fond, cu caracter general, a arătat pârâtul că publicația „A.” este declarată ca fiind „săptămânal de satiră, pentru neliniștea lor”. Principial, săptămânalul conține „opinii” și nu informații aduse la cunoștința publicului printr-o specie literară specifică.
Satira este definită ca o specie literară și modalitate artistică prin care autorul ironizează defecte umane și sociale cu intenții declarat moralizatoare. Caracteristicile stilistice ale satirei sunt ironia, exagerarea, caricaturală a unor aspecte particulare și construirea unor relații neobișnuite, aparent absurde. Conținutul unei satire reflectă condițiile sociale ale momentului istoric, ceea ce determină apariția acesteia în diferite forme de exprimare.
A mai susținut pârâtul că, în concepția ziarului, opinia este satirică. Ca atare, cele publicate au un efect moralizator, neexistând intenția de a prejudicia vreo persoană prin scrierile respective. Referitor la opinie, pârâtul a arătat că aceasta este înțeleasă în mai multe perspective. Ea apare fie ca o declarație neargumentată, ca un punct de vedere asupra unui anume obiect, proprietate, relație, eveniment sau atribuire de valoare, fie ca o afirmație neargumentată a unui specialist.
Libertatea de opinie – ca formă a libertății de exprimare – este o trăsătură a democrației contemporane și este garantată constituțional, prin art. 30 din Constituție.
Rezultă că opiniile satirice conținute într-un ziar declarat ca fiind de satiră sunt publicate exclusiv cu intenție moralizatoare și în limitele codului deontologic al ziariștilor.
Pârâtul a mai susținut că nici una din opiniile exprimate nu depășește limitele impuse prin norme de drept și morală. Este posibil ca opinia sa să deranjeze persoana, ceea ce îi dă dreptul să își exprime, la rândul său, opinia personală în legătură cu evenimentul, întâmplarea, caracteristicile prezentate în articol. Opinia satirică prezentată într-un ziar cu asemenea specializare nu reprezintă o informație, ci o părere personală, cu vădit fundament și intenție moralizatoare.
Referitor la afirmațiile privind relațiile amoroase ale reclamantei cu mai mulți oameni de afaceri, fiind de notorietate relația cu d-l William Branză, a arătat pârâtul că aceasta este într-adevăr de notorietate, după cum de notorietate este și faptul că reclamanta, de altfel persoană necăsătorită, „cu tot dreptul” a avut diferite relații amoroase cu mai mulți oameni de afaceri, fapt de altfel de apreciat.
În ceea ce privește susținerea că reclamanta, printre altele, se mai ocupă „cu prezentarea știrilor la Alpha TV”, a arătat pârâtul că nu înțelege atingerea adusă demnității reclamantei, întrucât aceasta nu are specializarea „știrist TV”, ocupându-se și cu activități profesionale pentru câștigarea traiului zilnic, fapt de natură apreciativă.
Se afirmă că ar fi calomnioasă afirmația potrivit căreia reclamanta este motivul pentru care deputatul Wiliam B. a rupt relația cu mama copilului său, deoarece aceasta nu mai suporta interesul d-lui B. față de reclamantă.
A mai susținut pârâtul că cele afirmate nu vizează persoana reclamantei sub nici o formă. Reclamanta nu a negat niciodată că ar avea o relație cu d-l Wiliam B.. De asemenea, nu se neagă faptul că d-l Wiliam B. s-ar fi despărțit de mama copilului său. Ca atare, nu exista nici o afirmație din cea pretinsă de reclamantă care să vizeze persoana domniei sale, cu atât mai mult cu cât cele relatate în ziar sunt absolut adevărate.
Referitor la afirmația că, după ce s-a despărțit de d-l W. B., reclamanta a ajuns la Alpha TV, unde a intrat în grațiile șefilor, care, cunoscând că aceasta este începătoare și o fire emotivă, îi dădeau ultimele indicații tehnice și artistice, inclusiv în momentul în care aceasta se machia înainte de . a susținut că nu a menționat altceva decât cele arătate, iar dacă reclamanta cunoaște mai mult despre episodul machiatului, să o spună în fața instanței.
La termenul din data de 13.04.2009, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare (f. 32 dosar), prin care a arătat că pârâtul recidivează în afirmații neadevărate și în următoarele numere ale publicației „A.”, susținând că pârâtul a publicat articole care o calomniază și o expun profesional și personal, creându-i grave prejudicii de ordin moral.
Totodată, a arătat reclamanta că, sub rezerva cunoașterii genului (săptămânal de satiră), și-a manifestat interesul de a stopa continuarea publicării unor articole de acest tip, însă pârâtul, prin publicările sale, nu a contenit să ofere cititorilor săi „savuroase” amănunte din cea mai mare parte a activității sale, pornind de la cea profesional-politică, religioasă, etică și terminând cu cea afectiv – sentimentală.
De asemenea, a precizat reclamanta că „A.” schimbă rațiunea înseși a funcționării de informare prin presă, prin activitatea desfășurată constant, întregul său rol fiind denaturat și transformat într-o campanie asiduă de denigrare, umilire și calomniere a omului public – C. R..
A mai precizat reclamanta că pârâtul s-a prevalat de genul săptămânalului „satiră/pamflet” pentru a leza drepturile personal nepatrimoniale ale sale, prin utilizarea, cu generozitate, de termeni jignitori și umilitori.
Nici de la abordarea laturii sentimentale, pârâtul nu s-a dat „la o parte” de la a încânta ochiul cititorului prahovean cu cele mai „spectaculoase” invenții, în ediția săptămânalului „A.”, viața intimă a reclamantei fiind „însuflețită” cu diverse personaje masculine, ale căror „elemente de identificare” au fost stabilite aleatoriu, fără ca reclamanta să aibă vreo legătură cu aceștia.
Astfel, a susținut reclamanta că și acest articol (nr. 186 al săptămânalului „A.”, intitulat „Povestea de succes a R. C., în timpul liber prezentatoare de știri la Alpha TV) face afirmații calomnioase la adresa sa, care dacă ar fi adevărate, ar atrage disprețul publicului.
A considerat reclamanta că, în calitate de ziarist, pârâtul poate să prezinte evoluția sa profesională și cariera, însă aspectele legate de viața sa personală, care nu au legătură cu realitatea nu pot face obiectul unor articole ale presei de scandal. Dacă pârâtul manifestă interes, în publicațiile sale, față de viața sa personală, consideră reclamanta profesional și deontologic posibilitatea unui drept la replică, în care să se stabilească limitele adevărului și ficțiunii.
La data de 27.10.2009, pârâții D. P. și Asociația „A.” au depus la dosarul cauzei Completare a întâmpinării (f. 63 dosar), la cererea de chemare în judecată, precizată și completată de reclamantă la termenul din 13.04.2009, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația „A.”, motivat de faptul că reclamanta a înțeles să invoce, ca temei juridic al cererii sale, art. 998 Cod civil, solicitând admiterea excepției și respingerea acțiunii introduse de Asociația „A.”, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Art. 998 Cod civil, ce reprezintă temeiul juridic al acțiunii, se referă la „fapta omului” ca persoană fizică, ori este neîndoielnic că o asociație nu are aceste caracteristici.
Pe fond, au solicitat pârâții respingerea solicitărilor formulate prin completarea la acțiune, din două considerente: a) cele presupus afirmate sunt practic o reiterare a celor arătate în acțiunea principală, astfel încât nu se poate determina o faptă nouă, în condițiile în care opinia nu apare decât reiterată; b) a susține despre reclamantă că este un „om public” reprezintă un gest de mare curaj din partea apărătorilor acesteia și un gest de gentilețe masculină. De fapt, reclamanta este un simplu prezentator de știri la un post de televiziune obscur și fără audiență, meritele acesteia fiind în alte domenii profesionale pe care le cunoaște și/sau practică.
La termenul din data de 03.11.2009, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare și completatoare și răspuns la întâmpinare (f. 69 dosar), prin care a solicitat chemarea în judecată, în calitate de „parte responsabilă civilmente” a S.C. A. M. C. S.R.L. și până la clarificarea situației, menținerea în cauză, în calitate de „parte responsabilă civilmente” a Asociației „A.”.
A susținut reclamanta că a solicitat chemarea în judecată, atât a Asociației „A.”, cât și a S.C. A. M. C. S.R.L., în temeiul art. 1000 Cod civil, referitor la răspunderea comitentului pentru faptele prepușilor. Dacă pârâta Asociația „A.” pretinde că nu are calitate procesuală pasivă, nefiind comitent, ar fi trebuit ca această pârâtă, în temeiul art. 64-66 Cod pr. Civ., să arate care este titularul dreptului, respectiv entitatea juridică sub patronajul căreia se editează ziarul „A.”. Orice ziar care nu are nimic de ascuns editează, în fiecare ediție, care este societatea sub patronajul căreia își desfășoară activitatea, nefiind cazul pârâtei, care omite, cu bună știință, acest aspect.
A arătat reclamanta că afirmațiile total neadevărate ale pârâtului, publicate în ziarul „A.” au fost de natură să îi cauzeze mari prejudicii – pierderea locului de muncă. Până la provocarea scandalului de către pârât, era angajată la un trust de presă, în televiziune și prezenta știrile la orele de maximă audiență. Este o persoană cunoscută la nivel județean și nu numai, datorită activității profesionale în media, iar postul de televiziune unde își desfășura activitatea este cel mai bine cotat la nivelul municipiului Ploiești. Încercarea „ironiei”, în sensul că „meritele domniei sale sunt în alte domenii” este nereușită, iar susținerile sunt total neadevărate.
La același termen, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Asociației „A.”, invocată de pârâți prin întâmpinarea – completare, a luat act că la dosarul cauzei s-au depus, de către reclamantă, prin apărător, cerere precizatoare și completatoare a acțiunii introductive și relații cu privire la situația juridică a S.C. A. M. C. S.R.L. și a prorogat discutarea cererii de introducere în cauză a S.C. A. M. C. S.R.L. și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Asociației „A.”.
La termenul din data de 22.02.2010, pârâtul P. D. I., prin apărător, a depus la dosarul cauzei cerere, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. Art. 998 cod civil (f. 82 dosar), în măsura în care se referă la delicte de presă, norma care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantei. Apreciază pârâtul ca fiind neconstituționale dispozițiile menționate, în raport cu prevederile art. 21 alin. (3), art. 24 și art. 30 alin. (8) din Constituția României, solicitând, în raport de excepția invocată, ca instanța să constate că excepția formulată este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată; să sesizeze Curtea Constituțională, competentă să se pronunțe asupra constituționalității art. 998 Cod civil; să dispună suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 998 Cod civil.
Cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, a susținut pârâtul că textul a cărui neconstituționalitate solicită a fi constatată este cuprins într-un text de lege, fiind astfel obiect al controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională; textul de lege nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; textul de lege a cărui neconstituționalitate cere a fi constatată este fundamental pentru soluționarea cauzei, reprezentând chiar temeiul de drept al acțiunii; constituționalitatea art. 998 Cod civil nu a fost constatată de către Curtea Constituțională pe calea controlului exercitat cu ocazia legiferării, în baza art. 146 alin. (1) lit a) din Constituția României.
A arătat pârâtul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 998 Cod civil este întemeiată, întrucât dispozițiile criticate pe calea excepției intră în vădită contradicție cu prevederile art. 21 alin. (3), art. 24 și art. 30 alin. (8) din Constituția României.
A apreciat pârâtul că art. 998 Cod civil vine în contradicție vădită cu dispozițiile art. 30 alin. (8) din Constituția României privind libertatea de exprimare, cât și cu art. 24 privind dreptul la apărare și art. 21 alin. (3) din Constituția României privind dreptul la un proces echitabil, prin raportare și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 998 Cod civil constituie materia generală în domeniul răspunderii civile delictuale, având o arie de acoperire globală, cu excepția acelro domenii pentru care legiuitorul a prevăzut norme speciale, derogatorii de la aceste dispoziții. Cu alte cuvinte, în măsura în care nu există o normă specială care să reglementeze o răspundere civilă delictuală, raportul juridic dedus instanței spre verificare judiciară (izvorât dintr-un fapt civil delictual) se analizează prin prisma articolului de lege menționat (art. 998 Cod civil).
Acest text de lege trebuie însă verificat și prin prisma dispozițiilor constituționale care reglementează două instituții de drept majore, cu valoare de drept fundamental, garantat tuturor persoanelor aflate în raporturi juridice constituționale cu statul român: libertatea de exprimare și dreptul la apărare incluzând și dreptul la un proces echitabil.
A apreciat pârâtul că, în măsura în care interpretarea art. 998 Cod civil este în sensul că el se aplică și acelor fapte presupus delictuale săvârșite prin intermediul audiovizualului sau presei scrise, textul de lege vine în contradicție cu art. 30 alin. (8) din Constituția României, care dispune că „Răspunderea civilă pentru informația sau creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.”.
A susținut pârâtul că art. 998 Cod civil intră în vădită contradicție cu art. 24 din Constituția României, care reglementează dreptul la apărare și cu art. 21 alin. (3) și care garantează dreptul la un proces echitabil, deoarece dreptul la un proces echitabil – așa cum este el conturat național și în legislația comunitară – presupune respectarea principiului „legalității normei de incriminare”, cu referire atât la răspunderea penală, cât și la cea civilă.
Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei, a susținut pârâtul că Legea nr. 47/1992 republicată consacră, în art. 29 alin. (5), un caz de suspendare de drept a judecății, în intervalul de timp cuprins între învestirea instanței de judecată cu excepția de neconstituționalitate admisibilă, până la soluționarea acesteia de către Curtea Constituțională.
La termenul din data de 22.02.2010, cu privire la prezența în proces a S.C. A. M. C. S.R.L., instanța a constatat că nu s-a dispus cu privire la modificarea cererii de chemare în judecată, în baza art. 132 Cod pr. Civ., motiv pentru care a dispus scoaterea din cauză a S.C. A. M. C. S.R.L. și rectificarea citativului, în acest sens. De asemenea, s-a prorogat discuția asupra excepției de neconstituționalitate, invocată de pârât, prin apărător.
La termenul din data de 01.03.2010, instanța a pus în discuția părților excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 998 Cod civil, invocată de pârât și în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 998 Cod civil, invocată de pârâți, iar în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea excepției, de către Curtea Constituțională și a dispus trimiterea dosarului la Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.
Prin Decizia nr. 1257/07.10.2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 998 din Codul civil (f. 97 dosar), Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.
La termenul din data de 25.03.2011, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația „A.”, invocată prin întâmpinare, a admis excepția invocată, a dispus scoaterea acesteia din citativ și sistemul Ecris și introducerea în cauză a S.C. A. M. C. S.R.L. și citarea acesteia la sediul indicat.
La termenul din data de 22.03.2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare (f. 186 dosar), în sensul că valoarea în lei a pretențiilor, așa cum au fost precizate (majorate) este de 442.190 lei.
După administrarea probatoriilor, prin sentința nr.7854/25.04.2013, Judecătoria Ploiești a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că potrivit susținerilor din cererea de chemare în judecată, pârâtul a scris, la adresa reclamantei, în nr. 185 al săptămânalul „A.”, articolul denumit „R. C. vă prezintă știrile. Și nu numai.” prin care ar fi făcut afirmații calomnioase la adresa sa, afirmații care, dacă ar fi adevărate, ar fi de natură să atragă răspunderea sa penală și disprețul publicului. Astfel, s-a arătat, în cuprinsul articolului, faptul că reclamanta ar fi avut relații amoroase cu mai mulți oameni de afaceri. De asemenea, s-a precizat că „în lumea presei, este de notorietate relația mea cu dl. William B. și mai mult decât atât se precizează faptul că pe dl. William B. și pe dl. M. S. nu îi leagă numai o prietenie ci și persoana subsemnatei care printre altele se mai ocupă și cu prezentarea știrilor la Alpha TV”.
Prima instanță a reținut că în conformitate cu prevederile art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a realizat, a-l repara, iar potrivit art. 999 din același cod, răspunderea intervine nu numai pentru prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru prejudiciul produs prin neglijență sau imprudență.
Pentru a se putea atrage răspunderea pârâtului conform acestor prevederi, judecătoria a constatat că este necesar a se face dovada elementelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, a rezultat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului „iremediabil” produs de pârât cu privire la imaginea sa, cu atât mai mult a pierderii locului de muncă din cauza articolelor publicate de pârât, astfel cum arată în cererea precizatoare depusă la termenul din data de 03.11.2009.
Pe de altă parte, față de specificul cauzei deduse judecații, instanța a reținut că cerințele răspunderii civile delictuale consacrate prin disp. Art. 998-999 Cod civ. trebuie analizate in concordanta cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, in special ale Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (CEDO). Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, în materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textul legilor interne, inclusiv al Constituției României, trebuie să respecte convențiile internaționale la care România este parte, dar și interpretarea și aplicarea acestora trebuie să fie conformă acestora.
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 din CEDO, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept ce cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau comunica informații sau idei fără amestecul autoritarilor publice si fără a tine seama de frontiere, prezentul articol neîmpiedicând statele sa supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare, exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri si responsabilități putând fi supusa unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie masuri necesare, ., pentru securitatea naționala, integritatea teritoriala sau siguranța publica, apărarea ordinii si prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea si imparțialitatea puterii judecătorești.
Dreptul aparat de articolul 10 din CEDO cuprinde, așadar, atât libertatea de opinie, cat si, ceea ce interesează in cauza de fata, dreptul de a primi sau comunica informații sau idei, sau „libertatea de exprimare”.
A reținut prima instanță că potrivit jurisprudenței Curții in materie, relevata cu titlu de principiu in cauza Handyside contra Regatului Unit, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului sau si ale împlinirii individuale a membrilor săi si acoperă, nu numai informațiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci si pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației, acestea fiind cerințele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, in absenta cărora nu exista societate democratica, libertatea de exprimare putând fi supusă unor ingerințe, in condițiile alineatului 2 al articolului 10, care trebuie insa sa îndeplinească mai multe cerințe: sa fie prevăzute de lege, sa urmărească un scop legitim ( dintre cele enumerate limitativ in alineatul menționat), masuri luata sa fie necesara ., cu o privire specială asupra proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit. Întinderea marjei de apreciere a statului in restrângerea libertății de exprimare este stabilita in jurisprudența curții, in funcție de mai mulți factori, precum natura si tipul discursului, valoarea protejata prin reprimarea lui, calitatea specifica a autorului, persoana lezata, mijlocul de difuzare. Întrucât, potrivit jurisprudenței Curții, pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice se impune protejarea libertății de exprimare, Curtea a acordat o poziție privilegiata liberei discutări a subiectelor de interes general si, in particular, a discursului politic, atunci când aceasta intra in conflict cu alte valori pe care statul le poate proteja.
In cauza dedusa judecații, instanța a constatat ca paratul E. M. avea calitatea de membru al Senatului României si funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru politica externa a Senatului, astfel încât nu poate fi pusa la îndoiala calitatea sa de om politic, învestit . demnitate publica.
În jurisprudența sa mai recentă [Cauza C. P. împotriva României (Cererea nr. 17.437/03), publicata in Monitorul Oficial nr. 31/2012 din 6 ianuarie 2012], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 § 2. aceasta este valabilă nu numai pentru „informațiile” sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru cele care lovesc, șochează sau neliniștesc: aceasta este dorința pluralismului, toleranței și mentalității deschise, fără de care nu există „societate democratică”, în forma consacrată la art. 10 din Convenție, aceasta este însoțită de excepții care necesită totuși o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie să fie stabilită în mod convingător.
În acest context, instanța a apreciat că, în prezenta cauză nu se justifică instituirea unei ingerințe în libertatea de exprimare a pârâtului, în sensul prevederilor art. 10 alin. 2 din Convenție, deoarece s-ar aduce atingere exigențelor prevăzute de textul convențional menționat, în special cerinței de proporționalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea acestuia, reclamanta a arătat că instanța de fond, in mod netemeinic si nelegal, in ședința din data de 25.04.2013 a limitat numărul martorilor a căror audiere a solicitat-o prin nota de probe.
De asemenea, in mod greșit instanța de fond a respins acțiunea precizată a reclamantei, având in vedere că acesta a făcut dovada prejudiciului produs de parat cu privire la imaginea sa.
A arătat recurenta că limbajul folosit de pârât nu are nicio legătură cu pluralismul, toleranța și mentalitatea deschisă, instanța de fond având obligația de a analiza punctual articolele din ziar și să stabilească în detaliu dacă este vorba de libertate de exprimare sau de un abuz.
Totodată, in mod nelegal instanța de fond a apreciat ca in prezenta cauza nu se justifica instituirea unei ingerințe in libertatea de exprimare a paratului, deoarece s-ar aduce atingere exigentelor prevăzute in textul convenției, in special cerinței de proporționalitate", pentru că limbajul folosit de către parat in raport cu persoana reclamantei, a fost unul care a depășit cu mult "granițele" libertății de exprimare si al "cerinței de proporționalitate", iar afirmațiile referitoare la fapte determinante (care sunt susceptibile de a fi probate) făcute in absenta oricăror dovezi care sa le susțină, nu se bucura de protecția art. 10 din CEDO.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul reține următoarele:
Sub aspectul primului motiv de recurs, vizând limitarea numărului de martori încuviințați, tribunalul reține că potrivit art.167 alin.1 cod pr. civ., dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii.
Pe de altă parte, potrivit art.187 cod pr. civ., instanța va putea mărgini numărul martorilor propuși.
Ținând cont de principiul egalității părților în proces, în funcție de complexitatea pricinii și de teza probațiunii, instanța poate să limiteze numărul martorilor a căror audiere este necesară.
Criteriul avut în vedere va fi poziția părților, măsura în care situația de fapt necesită probatorii mai ample sau mai sumare.
Ori, prin limitarea numărului de martori la audierea unuia singur, pentru fiecare parte, deși s-a solicitat audierea a două persoane, nu se poate spune că a fost încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil, criticile sub acest aspect fiind nefondate.
În ceea ce privește criticile vizând greșita soluționare a cauzei, tribunalul reține că trebuie verificat dacă există un echilibru între, pe de parte, protecția libertății de exprimare, consacrată de art.10 din C.E.D.O. și, pe de altă arte, dreptul la reputație al persoanei în cauză, care este protejat de art.8 din aceiași convenție, ca element al vieții private.
Această ultimă condiție poate necesita adoptarea unor măsuri pozitive adecvate pentru a garanta respectarea efectivă a vieții private în relațiile dintre indivizi.
Tribunalul trebuie să țină seama, totodată de rolul indispensabil de „câine de pază” care revine presei în cadrul unei societăți, aceasta netrebuind să depășească anumite limite, care țin în special de protecția reputației și drepturilor celuilalt.
Ori, articolul în litigiu conține unele afirmații față de recurentă, al cărei nume complet figurează în chiar titlul articolului, nefiind însă vorba de acuzații grave, de natură a angaja răspunderea sa penală.
Așa fiind, sub acest aspect, se reține că prima instanță a analizat în mod concret speța dedusă judecății, prin raportare atât la dreptul intern, prevăzut de art.998 – 999 cod civil, cât și la dreptul și jurisprudența Curii Europene a Drepturilor Omului, critica recurentei fiind nefondată.
Este adevărat că uneori limbajul folosit de intimat nu coincide cu aspirațiile societății, însă în speța dedusă judecății, intimatul nu a folosit cuvinte jignitoare la adresa recurentei, așa cum susține aceasta.
Natura și gravitatea sancțiunilor ce se solicită a fi luate sunt elemente care trebuie avute în vedere la aprecierea proporționalității unei limitări aduse dreptului la libertatea de exprimare garantat de art.10.
Ori, tocmai caracterul de pamflet și satiră al publicației în care a apărut articolul invocat de recurentă trebuie a fost avut în vedere la soluționarea litigiului, neexistând o ingerință în libertatea de exprimare a intimatului, așa cum în mod greșit susține recurenta.
Pentru toate aceste motive, având în vedere și dispozițiile art.312 cod p. civ., tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 cod pr. civ., tribunalul urmează să ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă S. (F. C.) A. R. cu domiciliul ales la C.. Av. M. A. din Ploiești, ., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 7854/25.04.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâți P. D. I. cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova si S.C. A. M. C. S.R.L. cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 33, ., județul Prahova, ca nefondat.
Ia act de faptul că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2013.
P., JUDECĂTORI,
A. G. H. M. R. N. C.
GREFIER,
R. C.
red. RM/2 ex./23.01.2014
operator date cu caracter personal 5595
j. f. A. V.
d. f._ Judecătoria Ploiești
| ← Stare civilă. Decizia nr. 529/2013. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1562/2013. Tribunalul... → |
|---|
