Pretenţii. Decizia nr. 946/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 946/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 946/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 946
Ședința publică din data de 05.03.2015
PREȘEDINTE – C. D. E.
JUDECĂTOR – N. C.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă C. M., CNP_, domiciliată în or. Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva încheierii din data de 07.04.2014 și a sentinței civile nr. 1332/14.04.2014 pronunțată de J. C., în contradictoriu cu intimații-pârâții Ș. M. A., cu domiciliul ales la J. C., cu sediul în mun. C., . nr. 14, jud. Prahova și S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5, prin reprezentanții săi legali.
Cerere de apel scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au fost depuse la dosar, prin serviciul registratură, precizări formulate de apelantă.
Tribunalul califică precizările formulate de apelant, înregistrate la data de 05.03.2015 și depuse la dosar pentru acest termen, ca fiind concluzii scrise.
Tribunalul încuviințează pentru apelantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, inclusiv planșe foto, apreciind că proba este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea cauzei.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere și concluziile scrise formulate de apelantă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâții SERBĂNESCU M. A., M. JUSTIȚIEI, ca angajați ai S. R. P. M. FINANȚELOR P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se solicite obligarea pârâtei respectiv SERBĂNESCU M. A., la plata sumei de 2 miliarde lei vechi reprezentând daune morale privind prejudiciul cauzat cu știință și intenție, premeditată în soluționarea Dosarului penal nr.6014/201.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoriei C. a pronunțat sentința civilă nr. 1332/14.04.2014 prin care a respins acțiunea formulată de reclamanta C. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, pârâta Judecător SERBĂNESCU M. A., a soluționat Dosarul penal nr._, a cărui repartizare aleatorie este îndoielnică, iar în data de 29.03._ a avut o atitudine discriminatorie, față de ea cauzându-i traume psihice, fiind supusă la umilință datorită expresiilor folosite cum ar fi „ nu trebuie să-mi impuneți etc.” comite grave erori, respectiv greșeli, contraziceri.
A arătat reclamanta, că există o complicitate, favorizare și antepronunțare, scopul fiind mușamalizarea adevărului, astfel încât fără probe ( care i-au fost respinse, pârâta fiind Serbănescu a menținut aceeași soluție pe care a dat-o în Dosarul civil nr.429/2012.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. Codului Civil, art.998, 999 art.1 al. NCPC Constituția României, Convenția Europeană art.1 și art.14.
Pârâtul MFP –DGFPH a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat de M. Finanțelor P. întrucât raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul de litigiu.
Pârâtul M. Justiției la fondul cauzei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că atribuțiile sale principale sunt legate de administrarea Justiției în sensul gestionării serviciului reglementării cadrului normativ și instituțional, iar în legătură cu răspunderea magistratului și exercitarea acțiunii în regres, potrivit art.96 din Legea 303/2004 „S. „ răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare .
A mai susținut pârâtul, că acțiunea este inadmisibilă întrucât reclamanta susține săvârșirea de către pârâtă a unor neglijențe în procesul penal care nu se încadrează în sfera art.504 C. Pr.Civilă.
In ședința publică din 28 Septembrie 2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției invocată de acesta, și ca urmare, a fost scos din cauză, fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. Finanțelor P. .
La solicitarea reclamantei a fost admisă proba cu înscrisuri și atașarea dosarului civil nr.6014/2012.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Pârâta SERBĂNESCU M. A., a instrumentat și soluționat cauza penală înregistrată sub nr. 6014/204/_ având ca obiect plângerea împotriva Rezoluției procurorului prevăzută de art. 278 Cod pr.penal formulată de petenta C. M., reclamanta din prezenta cauză.
P. Sentința penală nr.127/2013 pronunțată în dosarul nr. 5014/2012 s-a respins plângerea formulată de petentă ca nefondată, fiind menținută Rezoluția Parchetului de pe lângă J. C. nr.235/P/2012.
P. prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei alături de ceilalți pârâți la plata sumei de 2 miliarde lei vechi cu titlu de daune morale, întrucât a suferit prejudicii ca urmare a atitudinii discriminatorie față de ea, a umilințelor la care a fost supusă, a gravelor neglijențe și erori comise.
Un prim aspect ce trebuie analizat, este acela referitor la persoana responsabilă pentru prejudiciile cauzate de magistrat, ca urmare a săvârșirii unor erori judiciare situație reglementată de disp.art.96, al.1 din Legea 303/2004 rep. și care stipulează că „ S. „ este cel care răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate de magistrați, răspundere care însă nu înlătură răspunderea magistratului care și-a îndeplinit funcția cu rea credință sau prin gravă neglijență și care este antrenată potrivit disp.art.96 al.7 din actul normativ menționat numai ulterior constatării prejudiciului printr-o hotărâre judecătorească.
In cazul în speță, reclamanta nu a procedat ca atare, îndreptându-se direct împotriva magistratului întrucât pretinde că aceasta i-a adus prejudicii morale prin atitudinea manifestată în cursul instrumentării cauzei.
Având în vedere motivele invocate de reclamantă, pretinsele atingeri aduse de pârâtă persoanei sale, instanța de fond nu a constatat inadmisibilitatea acțiunii ca urmare a nerespectării ordinii stabilite cu caracter imperativ de Legea 303/2004 rep., ci s-a pronunțat pe fondul pricinii.
Astfel, conform art. 998-999 aplicabile în temeiul art. 3 respectiv 103 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 187/2009 privind Codul Civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudicii, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
Prima instanță a apreciat că, potrivit doctrinei judiciare cu referire la cele 3 articole mai sus menționate, pentru răspunderea civilă delictuală se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției.
In ceea ce privește dauna morală, această constă în atingerea adusă personalității omului, o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice a persoanei .
In acord cu jurisprudența constantă în materie, este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.
In cauza de față, prima instanță a reținut că reclamanta nu a probat în nici un fel traumele psihice pe care le-a suferit și drept consecință prejudiciul produs, iar „așa zisele erori” neglijențe, ale pârâtei în instrumentarea cauzei și pe care instanța nu le va analiza în nici un caz, nefiind de competența ei, nu sunt de natură a leza demnitatea unei persoane.
De altfel, chiar din petitul acțiunii, instanța de fond a reținut că rezultă mai mult nemulțumirea reclamantei în ceea ce privește probatoriul administrat în acea cauză și evident soluția pronunțată..
Nu lipsit de importanță a fost și faptul că dosarul nr._, instrumentat de pârâtă s-a soluționat în 3 termene de judecată, cel din 15 martie 2013 când reclamanta a recuzat președintele completului de judecată respectiv pe pârâtă, 29 martie 2013 când s-au admis probele și 17 aprilie 2013 când instanța a rămas în pronunțare, astfel încât nu au rezultat de niciunde faptele care ar fi putut produce așa numitele traume psihice suferite de reclamantă și care evident să conducă la un prejudiciu real suferit.
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, respingând-o ca atare.
Împotriva încheierii de ședință din data de 07.04.2014 și a sentinței nr. 1332/14.04.2014 a declarat apel, în termen legal, reclamanta C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Raportat la încheierea din data de 07.04.2014, a arătat apelanta că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii acesteia de repunere pe rol a cauzei, deși este menționată nota întocmită la 10.04.2014, iar data redactării încheierii la data de 07.04.2014.
A învederat totodată că instanța o consideră culpabilă pentru faptul că apelanta nu s-a prezentat la arhivă în vederea studierii dosarului.
Apelanta a apreciat că raportat la calitatea de „colegă - judecătoare” a intimatei din prezenta cauză, reprezintă opinia deja formată pentru soluționare nefavorabilă acesteia.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 1332/14.04.2014, apelanta o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind-o abuzivă, raportat la faptul că instanța (D. E.) fără o repartizare aleatorie, a preluat toate cauzele acesteia care au ca obiect „daune morale” în care pârâții au calități oficiale: judecători, procurori, polițiști.
A învederat mai departe apelanta că sentința a fost redactată într-o singură zi, fără nicio probă, însă, în numai 40 de rânduri, se invocă aspecte de teorie de drept străină cauzei.
A criticat totodată sentința instanței de fond, în sensul că nu a menționat și nu a dispus nimic față de aspectele de esență privind intimata, respectiv incompatibilitatea acesteia, reaua credință și interesul intimatei în soluționarea celor 2 cauze referitoare la terenul litigios: caracterul terenului – plantație pomi fructiferi și viță de vie, și lipsa calității de evaluator a expertului (ANEVAR).
Apelanta a mai susținută că prejudiciul cauzat este limitat expresii teoretice, fără a exista dorința de a constata adevărul, prejudiciul moral fiind în strânsă legătură cu cel material.
În continuare, apelanta a arătat că aspectele de esență fiind ignorate, se atrage în acest mod casarea și restituirea cauzei pentru ca instanța să se pronunțe asupra art. 52 alin. 3 din Constituție care stabilește răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent de modul cum au fost produse.
Apelanta a învederat că daunele morale reprezintă neîndeplinirea datoriilor legale a jud. Ș., ca rol activ în aflarea adevărului, apreciind că și-a însușit producția și contravaloarea ei.
A menționat totodată că reaua credință a intimatei este vizibilă prin intenția de a o prejudicia de producția terenului, prin manipularea legii în mod conștient.
În continuare, apelanta a arătat că, așa cum stipulează jurisprudența CEDO, reaua credință este acțiunea sau atitudinea de distorsionare conștientă a drepturilor, printr-o aplicare greșită a normelor juridice, în mod voit, cu scopul de a vătăma interesele uneia dintre părți, prevăzând rezultatul faptei sale, rezultatul fiind premeditat și urmărit.
A apreciat apelanta că funcția pe care o îndeplinește, nu trebuie să-l situeze deasupra societății, fiindu-i necesar să cunoască realitățile sociale și impactul hotărârilor sale asupra cetățeanului.
Apelanta a mai învederat că, potrivit dispozițiilor legale din Carta Europeană a Judecătorilor, despăgubirile pentru prejudiciul injust suportat, ca rezultat al unei hotărâri judecătorești sau comportament al judecătorului în exercitarea atribuțiilor sale, sunt garantate de stat, acesta urmând procedura acțiunii în regres pentru despăgubiri împotriva intimatei.
Mai departe, a susținut apelanta că intimata a încălcat în mod grav regulile în exercitarea prerogativelor judiciare, prin neîndeplinirea îndatoririlor legale, atribuțiilor și obligațiilor de serviciu în soluționarea celor 2 dosare care privesc același teren litigios.
Apelanta a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare, evocând fondul, sau desființarea sentinței, reținerea cauzei pentru judecare în fond, cu administrarea probelor relevante.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele N.C.p.c., Constituția României și Dispozițiile Europene.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
In raport de motivele de apel, intimata nu a formulat întâmpinare.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Apelanta reclamantă a solicitat obligarea intimatilor pârâți Ș. M. A., S.- P. M. FINANTELOR P. la plata sumei de 2 miliard de lei (rol) daune morale pentru prejudiciile morale cauzate cu știință și premeditare urmare a soluționării dosarului penal_ .
În urma admiterii cererilor de abținere formulate de D-nele Judecător C. S. A., D. L. I., Negoiasă V., cauza a fost trimisă pentru repartizare aleatorie altui complet de judecată, respectiv completului care a soluționat pricina în fond.
În ceea ce privește susținerea apelantei potrivit căreia s-a încălcat principiul repartizării aleatorii, Tribunalul reține că este nefondată, întrucât din actele dosarele rezultă că dosarul a fost repartizat aleatoriu acestui complet, după ce alti judecători membri ai altor complete de judecată s-au abținut de la soluționarea cauzei, cereri ce au fost admise.
În ceea ce privește susținerea apelantei potrivit căruia în mod greșit instanța nu a analizat cererea sa de repunere pe rol, tribunalul reține că în ședința de judecată din 07.04.2014 instanța a respins cererea de acordare a unui nou termen, cerere formulată de către apelanta reclamantă, pentru a putea studia un dosar penal, instanța motivând faptul că aceasta a avut la dispoziție timp suficient pentru a studia dosarul atașat în arhivă.
Tribunalul reține că, potrivit art. 222 Cod proc.civ., amânarea judecății pentru lipsa de apărare poate fi dispusă la cererea părții, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții.
În cauză. Tribunalul reține că judecata a fost amânată inițial la solicitarea reclamantei, solicitare formulată la primul termen de judecată, instanța de fond acordând un nou termen pentru data de 28.10.2013.
La data de 28.10.2013 instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a dispus atașarea dosarului nr._ .
La termenul din 02.12.2013, instanța a încuviințat din nou cererea reclamantei de acordare a unui nou termen, pentru a da posiblitatea ca aceasta să ia la cunoștința de conținutul dosarului nr._ .
La următorul termen de judecată, reclamantei i s-a încuviințat din nou cererea de amânare a cauzei, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
La următorul termen de judecată, reclamantei i s-a încuviințat cererea de atașare a dosarului nr. 2147/P/2009, și s-a dispus în acest sens efectuarea unei adrese către P. de pe lângă J. C. în vederea atașării dosarului.
La următorul termen de judecată, respectiv la 07.04.2014 instanța a respins cererea de acordare a unui nou termen, cerere formulată de către apelanta reclamantă, pentru a putea studia dosarul penal nr. 2147/P/2009întrucât acesta fusese atașat la dosar la data de 07.03.2014, instanța motivând faptul că aceasta a avut la dispoziție timp suficient pentru a studia dosarul atașat în arhivă.
Având în vedere succesiunea evenimentelor, Tribunalul reține că solicitarea apelantei de repunere a cauzei pe rol, pentru studierea dosarelor, este vădit neîntemeiată, față de faptul că instanța de fond a încuviințat mai multe cereri formulate de reclamantă, tocmai pentru a putea formula apărări și pentru a studia dosarele.
Tribunalul reține că potrivit art. 10 din Codul Civil, părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel finalizarea acestuia, astfel că apelanta reclamantă are nu numai drepturi procesuale dar și obligații procesuale, obligații pe care nu le-a îndeplinit în mod corespunzător, astfel că nu poate invoca culpa sa ca motiv de repunere a cauzei pe rol, în vederea studierii dosarelor atașate tot la cererea acesteia, dosare de care a avut cunoștința în prealabil.
În ceea ce privește susținerea privind motivarea străina de dosarul cauzei, tribunalul reține că este nefondată întrucât în raport de obiectul cererii de chemare în judecată dar și de cauza acestuia, instanța a motivat în fapt și în drept soluția adoptată, aplicând textele de lege incidente în cauză.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia cauza a fost soluționată fără încuviințarea și administrarea de probatorii, tribunalul reține că s-au încuviințat cererile de amânare a judecății cauzei formulate de către apelanta reclamantă, și în vederea atașării dosarelor solicitate.
Susținerea recurentei reclamante în sensul că instanța de fond a comis un abuz de putere și de funcție este nejustificată.
În accepțiunea Convenției dreptul la un proces achitabil are mai multe componente și anume –accesul liber la justiție, examinarea cauzei în mod concret și achitabil, public și într-un termen rezonabil, examinarea cauzei de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege.
Din examinarea sentinței apelate nu rezultă că instanța de fond prin pronunțarea hotărârii nu a respectat art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului așa cum susține recurenta reclamantă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că, dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile sau observațiile părților sunt cu adevărat studiate, adică examinate de către un tribunal sesizat. Art. 6 din CEDO implică în sarcina instanței obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și dovezilor părților.
Pentru ca hotărârea să fie motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor părților fiind suficient să răspundă acestor argumente în mod implicit.
În considerentele sentinței apelate s-a reținut faptul că, nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru exercitarea acțiunii în despăgubiri, enumerate expres în conținutul hotărârii, instanța a indicat textele de lege pe care s-a bazat motivarea precum și argumentele care au stat la baza soluției pronunțate.
Astfel, în reglementarea de drept comun, pentru a fi angajată răspunderea civilă, după cum se afirmă în doctrină, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu; să existe o faptă ilicită; să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu iar fapta să fie săvârșită cu vinovăție.
În dreptul românesc, întregul edificiu al răspunderii civile, în toate formele ei, este așezat pe fundamentul culpei. Tot astfel este reglementată și răspunderea civilă reglementată de Statutul magistraților. Astfel, magistrații care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență vor răspunde civil pentru eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii (art. 96 din Legea 303/2004).
Astfel, Codul civil, la art. 998 arată că „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar în completare, art. 999 precizează: „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
În mod concret, răspunderea civilă a magistraților semnifică obligația de reparare a prejudiciului cauzat prin exercițiul funcției lor, în anumite condiții. Specificul acesteia constă în aceea că, pe de o parte, răspunderea nu este directă, magistratul neputând fi chemat în judecată direct de către persoana prejudiciată, iar pe de altă parte, magistratul va răspunde dar mediat, dacă se exercită împotriva acestuia acțiunea în regres ce aparține statului.
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor reglementează astfel: Potrivit art. 96 d (1) S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. (2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.…… (7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credința sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. (8) Termenul de prescripție a dreptului la acțiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an.
Potrivit alin.4 din același act normativ, „Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite in alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât in cazul in care s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotărâre definitiva, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită in cursul judecații procesului si dacă aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciară”.
Întrucât în cauză, nu s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă răspunderea penală sau disciplinară a judecătorilor în contradictoriu cu care reclamanta solicită obligarea cestora la plata daunelor morale, în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții este neîntemeiată.
Pentru considerentele arătate, tribunalul urmează să respingă apelul declarat de recurenta reclamantă, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă C. M., CNP_, domiciliată în or. Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva încheierii din data de 07.04.2014 și a sentinței civile nr. 1332/14.04.2014 pronunțată de J. C., în contradictoriu cu intimații-pârâții Ș. M. A., cu domiciliul ales la J. C., cu sediul în mun. C., . nr. 14, jud. Prahova și S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5, prin reprezentanții săi legali.
ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, Judecător,
C. D. E. N. C.
Grefier,
L. E. A.
operator de date cu caracter personal 5595
red. E.C.D./tehnored.I.I.E.
5 ex./ 31.03.2015
d.f. nr._
j.f.D. E.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1247/2015.... | Plata lucrului nedatorat. Sentința nr. 740/2015. Tribunalul... → |
|---|
