Revendicare imobiliară. Decizia nr. 85/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 85/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 85
Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2014
PREȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, având ca obiect „revendicare imobiliară”, declarat de apelantul – pârât M. P. - P. P., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata – reclamantă R. I. M. A., cu sediul în Ploiești, .. 32, județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3324,67 lei, conform OP nr. 1229/31.05.2013, anulat și atașat la dosarul cauzei și timbru judiciar în valoare de 2,50 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelantul – pârât M. Ploiești - prin P. reprezentat de consilier juridic O. A. și intimata-reclamantă R. I. M. A. personal și asistată de avocat L. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar de către Arhivele Naționale prin Direcția Județeană a Arhivelor – Filiala Prahova, răspunsul la relațiile solicitate de instanță, după care,
Reprezentantul apelantului – pârât M. Ploiești - prin P., depune la dosar delegație de reprezentare juridică.
Apărătorul intimatei – reclamante, având cuvântul, arată că deși s-au emis adrese către Arhivele Naționale și de către instanță, această instituție a comunicat faptul că nu deține Ordinul nr._/1955 al Direcției Generale a Consiliului de Miniștrii, cu privire la imobilul situat, în prezent, în Ploiești, ., jud. Prahova (Ploiești, . V., nr. 89, jud. Prahova/Ploiești, .. 90, jud. Prahova), fost Dr. Gh. C., nr. 90, jud. Prahova, iar în lipsa acestui decret, solicită ca instanța să analizeze dacă este necesar a se întocmi un raport de expertiză de specialitate tehnică pentru ca expertul să stabilească suprafețele de teren, conform motivelor invocate în întâmpinare. De asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat și lasă la aprecierea instanței cu privire la cererea de completare a probatoriului.
Părțile, având cuvântul,pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Tribunalul ia act de cererea formulată de apărătorul intimatei-reclamantei prin care solicită completarea probatoriului cu expertiză tehnică de specialitate, urmând a se pronunța pe această cerere odată cu fondul apelului și,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului – pârât M. Ploiești - prin P., având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Arată că reclamanta avea posibilitatea să solicite revendicarea imobilului în baza Legii 10/2001, precum și că în imobilul în litigiu locuiesc chiriași.
Apărătorul intimatei – reclamante, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond prin care s-a admis acțiunea, precum și restituirea în natură a imobilului. Arată că motivele de apel formulate de pârât vizează doar un aspect, sens în care solicită respingerea apelului și în temeiul disp. art. 480-481 C.civ., restituirea în natură a imobilului. Precizează că la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, pârâta a formulat întâmpinare, ca răspuns la acțiune, prin care a invocat excepția inadmisibilității în revendicare motivat de faptul că imobilul a fost naționalizat și nu se poate restitui imobilul pe calea dreptului comun. Arată că prima sentință civilă pronunțată de Judecătoria Ploiești prin care s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă, a fost atacată cu calea de atac a apelului, acesta fiind admis, iar hotărârea a fost schimbată în tot și casată, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond prin Decizia civilă nr. 366/09.06.2010 a Tribunalului Prahova. Solicită ca instanța să analizeze toate înscrisurile existente la dosar, precum și să se depună la dosar actele de stare civilă, să se dovedească prin orice mijloc de probă dacă apartamentul în litigiu este unul și același cu cel revendicat. Precizează faptul că o parte din acest imobil deținut, în urma partajului, a fost înstrăinat părinților reclamantei, existând contractul de vânzare-cumpărare, însă imobilul a fost naționalizat. Arată că în Anexa Decretului nr. 90/1950 există dovada că imobilele au fost naționalizate, precum și că s-a făcut dovada titlului de proprietate al intimatei-reclamante prin administrarea probelor în cauză, din care rezultă că numita D. E., autoarea reclamantei și deținătoarea titlului de proprietate la momentul naționalizării, era exceptată de la aplicabilitatea Decretului nr. 90/1950. Precizează că, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, autoarea intimatei – reclamante, numita D. E. a fost casnică, nu a lucrat niciodată și a folosit imobilul drept locuință, astfel că, aceasta era exceptată de la aplicabilitatea Decretului nr. 90/1950, naționalizarea fiind făcută în mod abuziv. De asemenea, arată că în cauză s-a administrat și proba cu expertize, potrivit cărora imobilul a fost naționalizat. Arată că partea adversă a susținut că aceste cauze nu sunt acceptabile, însă Decizia civilă nr. 366/09.06.2010 a Tribunalului Prahova nu a fost atacată cu recurs. Menționează că motivele de apel formulate de pârât nu vizează inadmisibilitatea acțiunii, ci doar se referă la faptul că reclamanta nu se poate adresa pe dreptul comun, conform Legii nr. 10/2001. Susține că autoarea reclamantei, numita D. E. era exceptată de la aplicabilitatea Decretului nr. 90/1950, întrucât acest imobil nu a fost înstrăinat, iar prin revendicarea acestui imobil nu se aduce niciun prejudiciu de drept. Solicită amânarea pronunțării cauzei pentru a depune la dosar practică judiciară în susținerea motivelor invocate. Totodată, arată că acțiunea în revendicare după . Legii nr. 10/2001 este perfect admisibilă, astfel că, trebuie analizată acțiunea în constatare, care constă în repararea unui prejudiciu. Solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, urmând a depune la dosar notă de cheltuieli.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. de dosar_, reclamanta R. I. M. A. a solicitat obligarea pârâtei Primăria mun. Ploiești să lase în pașnică și deplină proprietate folosința imobilului compus teren și construcție situat în Ploiești, ., jud. Prahova.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decretul de naționalizare 92/1950, la poziția 129 din anexă, imobilul a trecut în proprietatea statului, deși autoarea sa se afla în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare.
Reclamanta a mai precizat că nu a formulat cerere în baza legii 10/2001 deoarece nu s-a aflat în acel moment în posesia actelor care să facă dovada proprietății.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar în fotocopie următoarele înscrisuri: certificat de calitate de moștenitor nr. 60/20.04.2007, certificat de căsătorie privind pe P. T. și D. E.- M., adresa nr._ iunie 1999 emisă de Ministerul de Interne, adresa nr._/6.12.1956 emisă de M.A.I. – UM 0111.
Pârâta a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, precizând că după . Legii 10/2001 acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe dreptul comun.
De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei capacității de folosință a primăriei mun. Ploiești.
La termenul din data de 18.05.2009, reclamanta și-a precizat cererea în sensul că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât Mun. Ploiești prin primar.
P. sentința civila nr. 6389/01.06.2009 Judecătoria Ploiești a admis excepția inadmisibilității acțiunii si a respins cererea de chemare in judecata ca fiind inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr. 6389/01.06.2009 reclamanta a formulat recurs, iar Tribunalul Prahova prin decizia civila nr. 366/09.06.2010 a admis apelul declarat de reclamanta, a desființat sentința atacata si a trimis cauze spre rejudecare la aceeași instanța pentru soluționarea pe fond a pricinii.
La termenul de judecată din 04.10.2010 instanța a încuviințat la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri, un martor, interogatoriul pârâtului, efectuarea unei expertize specialitatea topografie și a unei expertiza specialitatea construcții, iar pentru pârât a încuviințat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 19.09.2012 reclamanta și-a precizat acțiunea in sensul ca a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Ploiești, . indicând faptul ca acesta a aparținut autoarei sale D. E., iar în baza Decretului 92/1950, imobilele ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost naționalizate, figurând la poziția 129 în anexele acestui act normativ pe numele bunicii sale D. E..
P. sentința civilă nr._/14.11.2012 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulată și a obligă pârâtul să lase în deplină proprietate si posesie reclamantei terenul in suprafața de 585 mp situat în Ploiești . județul Prahova, identificat conform raportului de expertiza ing. P. D., și construcțiile existente pe acest teren identificate în raportul de expertiză construcții Dubuleac L..
Totodată s-a dispus în temeiul art. 54 al.2 din Legea 7/1996, ca în termen de 3 zile, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă să fie transmisă la O.J C.P.I Prahova - Biroul de Carte Funciară Ploiești, iar în temeiul art.771 din Codul fiscal, ca în termen de 30 zile hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă și documentația aferentă să fie transmisă la organul fiscal competent .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin cererea de chemare în judecata formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Ploiești . (fostă . ce a fost naționalizat prin Decretul 92/1950 pe numele defunctei D. E..
Din certificatul de moștenitor nr.60 din 20.04.2007 eliberat de Biroul Notarului Public L. C. C. ca urmare a decesului, la data de 14.09.1969, a numitei D. E., rezultă că de pe urma defunctei a rămas în calitate de unic moștenitor P. E. M. (decedată și ea la data de 14.04.1086 conform certificatului de deces fila 65 dosar), în calitate de fiică.
Ca urmare a decesului lui P. E. M. (decedată la data de 14.04.1986) a fost eliberat certificatul de moștenitor nr.1762/02.09.1986 de către notariatul de Stat Județean Prahova, certificat în care se reține că de pe urma defunctei au rămas ca moștenitori P. T. în calitate de soț supraviețuitor și R. I. M. A. în calitate de fiică.
Conform certificatului de moștenitor nr.600 eliberat la data de 16.03.1989 de Notariatul de Stat Prahova (fila 62), de pe urma defunctului P. T. decedat la data de 20.09.1988 a rămas in calitate de unic moștenitor R. I. M. A. (reclamanta din prezenta cauză - căsătorită “R.” conform certificatului de căsătorie – fila 64 dosar), în calitate de fiică, căreia îi revine întreaga masa succesorală.
Conform certificatului de căsătorie (fila 76 dosar) P. T. a fost căsătorit cu D. E. M..
Având în vedere actele sus menționate, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada calității ei de succesoare în drepturi a lui D. E..
Din actul de vânzare, actul a fost autentificat și transcris la Grefa Tribunalului Prahova sub nr.7687 din 14.08.1947 (file 127 verso-128 dosar) rezultă că E. D. a vândut domnilor P. T. și P. M. un imobil compus din teren și construcție, situat la adresa din Ploiești ..89. În același act de vânzare se arata că vânzătoarea a dobândit imobilul în baza actului de partaj autentificat de Tribunalul Prahova sub numărul 1103/1932 și transcris la nr.1503/1932 din 02.03.1932 (act de partaj depus la dosar la fila 151-154).
P. adresa nr._ din 06.12.1956 eliberată de Ministerul Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0111 (fila 68 dosar) i se răspunde lui P. T., cu privire la imobilul din Ploiești ..90A, în sensul că la aceasta adresa se află două corpuri de clădire (unul de 4 apartamente și unul cu un singur apartament) care au fost proprietatea lui D. E.. În această adresa se arată că unul din apartamente a fost cumpărat de către P. T. de la D. E., însă în anul 1950 prin decretul 92/1950 clădirea proprietarei D. E. (formată din 4 apartamente) a fost naționalizată poziția 129 din Decret, și tot prin același Decret și tot sub numele lui D. E., însă la poziția 494 a fost naționalizat și apartamentul cumpărat in 1947 de P. T..
La dosar a fost depusă copia contractului de închiriere (fila 135 dosar) încheiat de către P. T. și P. M. in calitate de proprietari si UM nr.0578 Ploiești în calitate de chiriași, având ca obiect imobilul situat în Ploiești ..90. În același sens, reclamanta a depus la dosar copia deciziei civile nr.3075 din 02.07.1958 pronunțată de Tribunalul Regional Ploiești în care se reține că în baza contractului de închiriere sus menționat, obligă Ministerul Afacerilor Interne să plătească reclamanților P. T. și P. M. suma de 1996,15 lei cu titlu de chirie restantă.
Cu privire la adresa imobilului revendicat, instanța de fond a reținut că din adresa nr._ din 30.06.2010 emisă de Direcția Generală de Dezvoltare Urbană a Municipiului Ploiești (fila 69 și 77 dosar) rezultă că există identitate între adresele poștale: ..90, . și .>
În cauză au fost efectuate rapoarte de expertiză în specialitatea construcții, de către expert Dubuleac L. și topografie de către expert P. D..
În raportul de expertiză topo, expertul a identificat terenul situat în Ploiești strada ., l-a poziționat pe schița de plan și l-a măsurat reținându-se că suprafața totala a terenului este de 585 mp delimitata pe plan de punctele ABCDEFA.
Pe acest teren expertul constructor a identificat o casă de locuit parter și etaj compusă la parter din 2 holuri și casa scării, 2 bucătării, 4 camere, 1 cămară și o debara, iar la etaj 2 holuri, 2 bucătării și 4 camere și o anexă – grup sanitar cu pereți de zidărie cărămidă și planșeu de beton.
Reclamanta susține ca imobilul naționalizat nu a fost preluat cu un titlu valabil, întrucât nu se încadra în dispozițiile decretului 92/1950 iar preluarea a fost făcută cu încălcarea Constituției din 1948.
Articolul 2 din Decretul 92/1950 prevede ca nu intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădire proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari, provenite din muncă.
Din declarația martorei G. E. I., rezultă că în anul 1950 bunica reclamantei (D. ...) era casnică și locuia efectiv în imobilul naționalizat, imobil în care a locuit și ulterior naționalizării cu chirie.
Decretul 92/1950, astfel cum s-a reținut și în decizia de casare, a fost deseori considerat ca fiind contrar Constituției din 1948, întrucât obiectul său de reglementare l-a constituit naționalizarea locuințelor, în timp ce Constituția de la acea dată menționa la art.11 doar naționalizarea mijloacelor de producție, a băncilor și a societăților de asigurare.
Instanța de fond a reținut că imobilul în cauză a avut destinația de locuință și anterior decretului 92/1950 și ulterior acestui decret (din declarația martorei audiată rezulta că D. E. a continuat să locuiască în acest imobil împreuna cu familia sa după naționalizare) iar în prezent din actele dosarului rezultă că imobilul este folosit cu aceeași destinație de locuință (fiind încheiate 3 contracte de închiriere valabile până în 2014).
În aceste condiții se poate aprecia că față de probatoriul administrat, pe de o parte imobilul în cauză trebuia exceptat de la naționalizare, iar pe de altă parte proprietarul (D. E.) intra în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că doar în câteva situații pot fi soluționate favorabil cererile de restituire întemeiate pe dreptul comun sau pe alte acte normative anterioare intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, printre care și situația în care imobilul a cărui retrocedare se solicită nu este deținut de una din entitățile menționate în art.21 din lege (regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice este acționar majoritar, organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public).
În același sens în decizia 33/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că daca bunul nu a fost dobândit între timp cu bună-credință de o altă persoana prin titlu, ci aparține în continuare statului, se poate formula acțiune pe dreptul comun.
În aceste condiții, având în vedere probatoriul administrat în cauză instanța de fond a apreciat cererea formulata de reclamanta ca fiind întemeiata, și a dispus admiterea acesteia, obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei terenul in suprafața de 585 mp situat în Ploiești . județul Prahova, identificat conform raportului de expertiza ing. P. D., și construcțiile existente pe acest teren identificate în raportul de expertiza construcții Dubuleac L..
Împotriva acestei sentințe, în termen legala declarat recurs, recalificat apel pârâtul M. Ploiești criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține apelantul că, în fapt, conform susținerilor reclamantei, prin Decretul nr. 92/1950 a fost preluat în proprietatea Statului Român, imobilul situat în Ploiești, ., deși în art. II se menționează că „nu intră în prevederile decretului de față și nu se naționalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor".
Astfel, în cazul în care intimata reclamantă ar dovedi că s-a aflat în unul din aceste cazuri exceptate de la naționalizare, s-ar putea spune că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, ceea ce înseamnă că face obiectul de aplicare a Legii nr. 10/2001 republicată.
Este adevărat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, funcționa aplicarea principiului restitutio in integrum ca urmare a comparării de titluri, și a constatării că titlul reclamantului este preferabil față de titlul statului, situație în care se făcea aplicarea dispozițiilor dreptului comun în materia revendicării, reprezentat prin dispozițiile art. 480 și art. 481/C. Civ., însă odată cu . Legii nr. 10/2001 dreptul comun a fost înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedură administrativă, obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
Legea nr. 10/2001 ca lege nouă, suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale îl subordonează controlului judecătoresc.
P. legea nouă sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea, până la . acestei legi, în temeiul art. 480 și 481 C. Civ.
Întrucât reglementările cuprinse în Legea nr. 10/2001 interesează substanțial și procedural ordinea publică, rezultă că acestea sunt de imediată aplicare.
Soluția a fost anticipată legislativ prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevede că: „Bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
Apelantul pârât arată că, în acest context, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndeptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile "generalia specilalibus non derogant și "specialia generalibus derogant.
În consecință, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 din Codul Civil care constituie, dreptul comun în materia revendicării.
Apărarea reclamantei în sensul că a fost în imposibilitate pur obiectivă de a formula notificare pentru acest imobil, neaflându-se la acel moment în posesia actelor cu care să facă dovada proprietății, ar putea fi eventual motivarea unei cereri de repunere în termenul prevăzut de Legea de nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor, în nici un caz pentru a justifica aplicarea dreptului comun în acesta speță.
P. adresa 2045/2012 înaintată de instituția apelantă instanței de fond a menționat se reține incidența art. 6 aliniat 2 din Legea 213/1009 potrivit cu care bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație 9 Legea 10/2001).
La dosarul cauzei au fost depuse de instituția apelantă acte din care rezulta ca imobilul face parte din domeniul privat al localității potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 267/2006, precum și acte din care rezultă că imobilul este închiriat de instituția pârâtă prin contracte de închiriere domnilor Poliacic I., D. E. si Ghiompirică M..
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
P. încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2013, tribunalul a încuviințat în baza disp. art. 295 alin. 2 C.pr. civ., completarea probatoriilor fiind depuse înscrisuri noi în apel.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7687 din 14.08.1947 depus în copie la dosarul de fond rezultă că, defuncta D. E. a vândut numiților P. T. și P. M. imobilul compus din teren și construcție, situat în Ploiești, .. 89, județul Prahova.
Imobilul a fost dobândit de vânzătoare în baza actului de partaj autentificat sub nr. 1103/1932 și transcris la nr. 1503/1932 din 02.03.1932 de Tribunalul Prahova.
Din adresa nr._ din 06.12.1956 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0111 (fila 68 dosar) reiese că la adresa din Ploiești ..90 A, se află două corpuri de clădire (unul de 4 apartamente și unul cu un singur apartament) care au fost proprietatea lui D. E.. În această adresa se arată că unul din apartamente a fost cumpărat de către P. T. de la D. E., însă în anul 1950 prin decretul 92/1950 clădirea proprietarei D. E. (formată din 4 apartamente) a fost naționalizată poziția 129 din Decret, și tot prin același Decret și tot sub numele lui D. E., însă la poziția 494 a fost naționalizat și apartamentul cumpărat in 1947 de P. T..
P. contractului de închiriere (fila 135 dosar) încheiat de către P. T. și P. M. in calitate de proprietari si UM nr.0578 Ploiești în calitate de chiriași, aceștia au închiriat imobilul situat în Ploiești ..90. În același sens, reclamanta a depus la dosar copia deciziei civile nr.3075 din 02.07.1958 pronunțată de Tribunalul Regional Ploiești în care se reține că în baza contractului de închiriere sus menționat, obligă Ministerul Afacerilor Interne să plătească reclamanților P. T. și P. M. suma de 1996,15 lei cu titlu de chirie restantă.
La instanța de fond a fost audiată martora G. E. I., din declarația căreia rezultă că, în anul 1950 bunica reclamantei (D. ...) era casnică și locuia efectiv în imobilul naționalizat, imobil în care a locuit și ulterior naționalizării cu chirie.
D. E., autoarea intimatei reclamante a continuat să locuiască în acest imobil împreuna cu familia sa după naționalizare) iar în prezent din actele dosarului rezultă că imobilul este folosit cu aceeași destinație de locuință (fiind încheiate 3 contracte de închiriere valabile până în 2014).
Susținerea apelantului pârât că legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 din Codul Civil care constituie, dreptul comun în materia revendicării, este nejustificată, având în vedere că.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că doar în câteva situații pot fi soluționate favorabil cererile de restituire întemeiate pe dreptul comun sau pe alte acte normative anterioare intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, printre care și situația în care imobilul a cărui retrocedare se solicită nu este deținut de una din entitățile menționate în art.21 din lege (regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice este acționar majoritar, organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public).
În același sens în decizia 33/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că daca bunul nu a fost dobândit între timp cu bună-credință de o altă persoana prin titlu, ci aparține în continuare statului, se poate formula acțiune pe dreptul comun.
A stabilit ICCJ prin decizia nr. 33/2008, că nici nu se poate aprecia că existenta Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul sau de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intra în conflict cu Convenția europeană a drepturilor omului și daca admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
Se arată în decizia pronunțată în recursul în interesul legii că, atunci când exista neconcordante între legea interna și Convenție, trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul în acțiunea în revendicare nu are, la rândul sau, un bun în sensul Convenției – o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranță legitimă în același sens, dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă pe acest aspect –, dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de bună-credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului la valoarea actuală de circulație a imobilului etc.
Așa fiind, tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul pârât ca nefondat potrivit disp. art. 296 C. pr. civ.
Tribunalul va respinge cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită, întrucât nu a fost depusă chitanța privind plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul – pârât M. P. - P. P., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata – reclamantă R. I. M. A., cu sediul în Ploiești, .. 32, județ Prahova ca nefondat.
Respinge cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 Ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. C. C. A. M.
Fiind în CO semnează
Președintele Instanței
GREFIER
M. B.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. / tehnored. NC
4 ex/10.03.2014
d.f._ Judecătoria Ploiești
j.f. D. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 157/2014. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 448/2014.... → |
|---|
