Uzucapiune. Decizia nr. 524/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 524/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 524/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 524
Ședința publică din data de 11.04.2014
Președinte – M. G.
Judecători - G. D.
- E. C. D.
Grefier - A. L. E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât M. PLOIEȘTI P. P., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. V., cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova și B. D.,cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat D. A. L. în Ploiești, ., jud. Prahova.
Cerere de recurs scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât reprezentat de consilier juridic Z. M., intimații-reclamanți reprezentați de avocat D. A. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost depusă la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimații-reclamanți.
Apărătorul intimaților, având cuvântul, apreciază că este necesară timbrarea cererii de recurs.
Apărătorul recurentului arată că recurentul nu a fost citat cu mențiunea timbrării.
Tribunalul apreciază că nu se impune timbrarea prezentei cereri de recurs.
Apărătorul recurentului-pârât și apărătorul intimaților-reclamanți, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Tribunalul ia act că nu mai sunt cereri de formulat și, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului recursului.
Apărătorul recurentului-pârât, având cuvântul în dezbaterea recursului, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Arată că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamanților, din probele de la dosar nerezultând cu certitudine posesia utilă, publică, sub nume de proprietar a reclamanților. Din nici un înscris de la dosar nu rezultă că reclamanții au achitat taxele și impozitele aferente terenului în litigiu, caracterul public al folosinței acestui teren pe o perioadă de 30 de ani nefiind astfel dovedit. Depune concluzii scrise.
Apărătorul intimaților-reclamanți, având cuvântul în dezbaterea recursului, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea soluției recurate ca fiind legală și temeinică.
Referitor la criticile aduse de recurent, în ceea ce privește identificarea terenului, arată că din raportul de expertiză rezultă că terenul în litigiu se află în prelungirea terenului proprietatea intimaților, obținut în baza legilor fondului funciar.
În ceea ce privește plata/neplata impozitelor aferente terenului în litigiu, nefăcându-se astfel dovada unei posesii publice, apărătorul intimaților arată că reclamanții au făcut dovada posesiei efective, cu declarații de martori. Solicită a se avea în vedere susținerile din întâmpinarea formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 24.02.2012 sub nr._, reclamanții B. V. și B. D., în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești prin P. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în Ploiești, .. 260, județul Prahova, compus din teren în suprafață de aproximativ 900 mp, ca efect al uzucapiunii de lungă durată prin joncțiunea posesiilor.
În motivarea cererii au arătat că defunctul lor tată, B. D. a stăpânit încă din anii 1950 în Ploiești, Prelungirea M. B., nr.117, actualul .. 260 o suprafață totală de 0,63 ha. P. Decretul nr. 115/1959 pus în aplicare prin procesul verbal nr. 119/1961, acestuia i-a fost preluată la GAS o suprafață de 0,50 ha, rămânându-i spre folosință o suprafață de 0,13 ha curți construcții, așa cum rezultă pe de o parte din procesul verbal nr. 119 din data 30.11.1961 și, pe de altă parte, din extrasul din registrul agricol anexat prezentei cereri.
Au mai arătat că în anul 2002, autorului acestora, prin titlul de proprietate nr._ din data de 31.10.2002 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor - Județul Prahova, i se reconstituie dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 0,54 ha, respectiv o suprafață de 2340 mp situată în extravilan în tarlaua 20 . o suprafață de 3050 mp situată în intravilan în tarlaua 22 .> Astfel, din întreaga suprafață pe care tatăl reclamanților o stăpânea înaintea colectivizării, respectiv 6300 mp, după reconstituirea din anul 2002 de 5400 mp autorului acestora îi rămânea o suprafață de 900 mp, suprafață pe care reclamanții susțin că tatăl acestora a folosit-o, așa cu rezultă din registrul agricol și din procesul - verbal nr.119/1961 încă din anii 1950 și până în prezent, fără a avea însa un titlu valabil de proprietate asupra acestei suprafețe.
Se mai menționează că pe această suprafață de teren, care avea categoria de „curți construcții" tatăl reclamanților a ridicat casa părintească, pentru care, în anul 1954, s-a eliberat autorizație de construire.
Reclamanții au mai arătat că posesia exercitată a fost o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar fiind astfel îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată prin joncțiunea posesiilor.
În drept au invocat disp. art. 111 C.pr.civ., art. 916-928 N.C.C.
Pârâtul, legal citat, a fost reprezentat în instanță, dar nu a formulat întâmpinare.
Instanța a admis pentru reclamanți proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii I. V. și Pătăchie N., ale căror declarații au fost atașate la filele 43-46 dosar, precum și expertiză tehnică specialitatea topografie, întocmit de expert R. L. M., iar pentru pârât a admis proba cu înscrisuri.
Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea topografie.
P. sentința civilă nr._/07.11.2013 Judecătoria Ploiești a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamanții au dobândit prin intervenirea termenului de prescripție achizitivă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 889 mp situat în Ploiești, .. 260, județul Prahova potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert R. L. M., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că așa cum rezultă din adeverința nr. 6781/1991 emisă de Primăria Municipiului Ploiești, defunctul B. D., tatăl reclamanților, a figurat înscris în registrul agricol, în perioada 1959-1961 cu o suprafață de 0,63 ha, din care 0,55 ha arabil și 0,08 ha curți și clădiri, iar prin decretul nr. 115/1959 a fost confiscată suprafața de 0,50 ha, predată cu procesul-verbal nr. 119/30.11.1961 .
De asemenea, în anul 1962, defunctul B. D. era înscris cu o suprafață de 0,13 ha, din care 0,05 ha arabil și 0,08 ha curți și clădiri.
La data de 31.10.2002, autorului reclamanților, B. M. D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 5400 mp situat pe teritoriul comunei Berceni, prin Titlul de proprietate nr._ emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor - Județul Prahova.
Potrivit adresei din data de 26.11.2012 emisă de pârât, imobilul în litigiu, situat în Ploiești, .. 260 nu face parte din patrimoniul Municipiului Ploiești, în evidențe figurând în calitate de titulari de rol reclamanții, în baza Certificatului de moștenitor nr.296/19.09.2011, așa cum reiese din adresa nr._/12.11.2012.
De asemenea, potrivit adresei emise la data de 22.11.2012 de pârât, asupra terenului în litigiu, situat în Ploiești, .. 260, județul Prahova, nu au fost identificate notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 și nici cereri formulate în baza Legii nr.18/1991, iar pentru o parte din cererile formulate în conformitate cu Legea nr. 247/2005 a fost declinată competența de soluționare și cealaltă parte a cererilor a fost respinsă.
De asemenea, reclamanții au susținut că tatăl acestora a stăpânit continuu imobilul în litigiu încă din jurul anilor 1950, posesia tatălui și ulterior a reclamanților nefiind tulburată de nimeni și că au construit pe acest teren o construcție cu destinația de locuință încă din anul 1954.
Aceste declarații au fost susținute și de martorii I. V. și Pătăchie N., din declarațiile cărora rezultă că imobilului a aparținut părinților reclamanților anterior anului 1959 și după decesul părinților, reclamanților, terenul fiind împrejmuit cu gard, iar părinții reclamanților și reclamanții nu au avut probleme cu vecinii legate de terenul în litigiu, aceștia fiind recunoscuți în zonă drept proprietari.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert R. L. M. ( filele 33-38) reiese că reclamanții dețin terenul situat în Ploiești, .. 260, delimitat prin punctele 1-2-3-4-5 în suprafață de 889 mp categoria curți construcții, acesta fiind parțial împrejmuit.
Valoarea de circulație a terenului în suprafață de 889 mp, stabilită prin raportul de expertiză este de 55.118 lei.Instanța a omologat Raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de expert R. L. M..
Față de cele menționate mai sus, instanța a reținut că terenul nu face parte din domeniul public, acesta aflându-se în circuitul civil, astfel încât terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor pot fi dobândite și înstrăinate prin oricare din modurile stabilite de legislația civilă, ceea ce înseamnă că proprietatea terenului ce formează obiectul prezentului litigiu poate fi dobândită și prin uzucapiune, care potrivit art. 645 C.civ. și 1837 C.civ. de la 1864 reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite în cauză condițiile uzucapiunii de lungă durată, respectiv: posesia să fie utilă (neviciată) și posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani.
Conform disp. art. 1890 C.civ. de la 1864, aceste condiții sunt necesare și suficiente pentru a uzucapa, cel ce invocă prescripția putând fi de bună sau de rea-credință și nefiind obligat a prezenta un titlu.
Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, reclamanții au stăpânit în mod continuu, neîntrerupt, public, pașnic și sub nume de proprietar terenul situat în Ploiești, .. 260, posesia lor nefiind tulburată de nimeni. Această posesie utilă a fost exercitată pe o perioadă ce depășește 50 de ani.
Intervenția Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 nu poate fi apreciată ca un caz de întrerupere naturală a prescripției, deoarece prin aceasta nu a fost schimbată natura sau destinația terenurilor proprietate privată ( art. 1864 pct. 2 C.civ. de la 1864) și nici nu au fost scoase din comerț, în sensul art. 1844 C.civ. de la 1864.
Legile în cauză nu au scos terenurile din circuitul civil, doar au restrâns modalitățile de transmitere și dobândire a lor. Cu referire la dobândirea dreptului de proprietate prin fapte juridice, aceste legi nu prevedeau nimic pentru a considera că și dobândirea prin fapte juridice a fost prohibită și fiind vorba de o excepție de la regulă ar fi trebuit prevăzută expres, excepțiile fiind de strictă interpretare. P. urmare, în perioada 1975-1989 nu s-a întrerupt cursul prescripției achizitive.
Chiar dacă reclamanții nu au depus la dosar înscrisuri din care să rezulte plata impozitului pentru imobilul în litigiu, aceasta nu ar echivala cu neîmplinirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată, deoarece împrejurarea că reclamanții nu ar fi plătit taxe și impozite pentru suprafața indicată nu este de natură a conduce la concluzia absenței elementului intențional al posesiei pe care au exercitat-o, atât timp cât, în mod indubitabil, părinții reclamanților și ulterior reclamanții au stăpânit respectivul imobil, considerându-se adevărații săi proprietari. Plata taxelor și impozitelor reprezintă doar una dintre manifestările elementului intențional al posesiei, iar neefectuarea acestei operațiuni nu presupune neapărat faptul că stăpânirea bunului imobil s-a realizat cu titlu precar.
De asemenea, instanța a reținut că numai simpla plata a taxelor și impozitelor de către o persoană neposesoare a unui imobil nu i-ar conferi acesteia calitatea de proprietar.
De altfel, reclamanții figurează la rolul fiscal al localității Ploiești cu imobilul în litigiu.
În considerarea celor expuse mai sus, instanța de fond a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamanții au dobândit prin intervenirea termenului de prescripție achizitivă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 889 mp situat în Ploiești, .. 260, județul Prahova potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert R. L. M., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Totodată a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. Ploiești arătând că în ceea ce privește identificarea terenului de către expertul numit in cauza, este de reținut ca prin Titlul de proprietate nr._/31.10.2002 autorului reclamanților i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totala de 5400 mp, situata in doua tarlale diferite, pe teritoriul comunei Berceni. Cu toate că se susține ca terenul in suprafața de 889 mp situat in Ploiești .. 260 excede actului de proprietate, această situație nu este susținută de raportul de expertiza efectuat in cauza, atât timp cat vecinătățile sunt cele din titlul emis in anul 2002, fără a fi precizata situația actuala pentru a putea exista certitudinea identificării corecte.
In al doilea rând, se critică soluția instanței de fond, motivat de faptul ca in mod netemeinic si nelegal, cu greșita aplicare a art. 1847 C.civ. s-a admis acțiunea precizata si s-a constatat ca reclamanții au dobândit, prin prescripție achizitivă, dreptul de proprietate asupra terenului in suprafața de 889 mp situat in Ploiești .. 260, trecând peste împrejurarea ca aceștia nu au achitat taxele si impozitele pentru întreg imobilul in litigiu, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiza efectuat in cauza, astfel încât autoritatea publica locala nu a putut avea cunoștința de posesia acestora.
Apreciază recurentul ca sentința pronunțata de instanța de fond este vădit nelegala întrucât din analiza probelor depuse la dosar nu rezulta cu certitudine posesia utila, publica, sub nume de proprietar a reclamanților.
Din nici un înscris aflat la dosarul cauzei nu reiese că reclamanții au achitat taxele și impozitele aferente terenului în litigiu, caracterul public al folosinței acestui teren pe o perioadă de 30 de ani nefiind astfel dovedit.
Pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune se cere ca posesia să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil. Apreciază recurentul că această condiție, a caracterului public al posesiei - expres prevăzută de art. 1847 cod civil - nu este îndeplinită în speța în cauză. Posesia astfel cum aceasta a fost invocata si dovedita nu poate duce la uzucapiune.
Apreciază recurentul ca declarațiile martorilor audiați in cauza nu pot certifica si dovedi in mod absolut caracterul public al posesiei, iar in aceste condiții sentința pronunțata de instanța de fond este vădit nelegală.
Astfel, posesia acestora nu este utila, nefiind făcuta public si sub nume de proprietar, prin neachitarea impozitului aferent reclamanții nedovedind intenția de a stăpâni pentru sine suprafața de 889 de mp, astfel cum a fost identificata prin raportul de expertiza întocmit in cauza.
Având in vedere obiectul prezentei cauze, recurentul precizează că, pentru a exista posesia, trebuie îndeplinite cumulativ doua elemente: cel material (corpus) - adică actele materiale de deținere si de folosire a lucrului si cel intențional (animus)- care constă in aceea că cel ce săvârșește actele materiale de deținere sau întrebuințare a lucrului are intenția de a le face pentru sine, așa cum le-ar fi exercitat proprietarul sau titularul acelui drept real.
Apreciază ca plata taxelor si impozitelor pentru imobilul stăpânit este atributul titularului de drept sau al celui care se considera adevăratul proprietar, dovedindu-si astfel intenția de a stăpâni pentru sine (animus).
In concluzie, posesia se bazează pe intenția de a poseda pentru el, in lipsa acestui element fiind vorba doar de o deținere a lucrului sau o detenție precara, dar nu o posesie. Este cert ca posesia nu se întemeiază pe-achitarea taxelor si impozitelor aferente pentru imobilul in cauza, dar plata acestora atesta . de orice echivoc intenția reclamantului de â stăpâni pentru sine imobilul respectiv.
Pentru aceste considerente apreciază recurentul ca prevederile, art. 1847 si 1890 C.civ. nu sunt îndeplinite in speța in ceea ce privește suprafața de teren de 889 mp.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței_/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._ cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamanții B. V. si B. D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat arătând că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topografie și s-a administrat proba testimonială prin audierea a doi martori. P. raportul de expertiză dispus și efectuat în cauză a fost identificată poziționată pe schița de plan si evaluată suprafața excedentară aceasta fiind de 889mp. Iar prin audierea martorilor s-a demonstrat că au avut o posesie, asupra acestei suprafețe, utilă, pașnică, publică, neîntreruptă și sub nume de proprietar.
În motivele de recurs pârâtul pretinde că în raportul de expertiză efectuat în cauză nu este evidențiat faptul că suprafața de 889 mp ce formează obiectul dosarului este excedentară suprafeței cuprinsa în Titlul de Proprietate nr._/2002 întrucât vecinătățile sunt cele din titlul menționat.
Un al doilea motiv de recurs este acela conform căruia posesia pe care autorii reclamanților și ulterior reclamanții am exercitat-o nu este una utilă întrucât nu au achitat impozite pentru această suprafață de teren și în acest fel autoritatea publica locală nu a putut avea cunoștință de posesia exercitată, cu alte cuvinte aceasta posesie nu este publică.
Consideră intimații ca recursul formulat de către pârâtul M. Ploiești nu este fondat solicitând respingerea acestuia șl menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr._ din data de 7.11.2013 pronunțată de către Judecătoria Ploiești.
În ceea ce privește critica referitoare la evidențierea pe schița de plan anexă a raportului de expertiză efectuat în cauză, a suprafeței de teren ce formează obiectul prezentului dosar arată ca a fost judicios identificată și poziționată si că pârâtul se afla într-o gravă eroare. Astfel este firesc ca cele două suprafețe de teren, respectiv cea din Titlul de Proprietate nr._/2003 cea care excede acestui titlu să fie mărginite de către aceleași vecinătăți de vreme ce sunt una în prelungirea celeilalte. Mai mult decât atât, din studierea titlului da proprietate menționat se poate observa că terenul pentru care acesta a fost emis se compune din două suprafețe, fiecare dintre ele se învecinează la Nord cu „rest proprietate". Iar din schița de plan anexa la raportul de expertiză rezultă că suprafața de teren excedentară titlului de proprietate se află (a nordul acesteia, exact la fel cum este menționat în conținutul acestui titlu. Este drept că sintagma „rest proprietate" nu este folosită în accepțiunea juridica a termenului însă dovedește o situație de fapt indubitabilă.
În ceea ce privește achitarea impozitului pentru suprafața de teren ce formează obiectul prezentului proces consideră că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în sensul că plata Impozitului nu face ca posesia sa fie publică după cum neplata acestui Impozit nu face ca posesia sa fi fost făcută pe ascuns. Astfel Art.925 N.C.C spune ca "Posesia este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută." far în doctrină de specialitate se arată că imobilele nu sunt susceptibile a fi posedate pe ascuns. Nu se poate pretinde ca autoritatea publică nu știe despre posesia pe care o exercită de vreme ce a emis o sumedenie de acte cu privire la acest imobil. Astfel prin procesul verbal de preluare din anul 1962 se arată care este întreaga suprafață stăpânită, respectiv cea de 0,64 ha arătându-se că se preia la GAS numai o fracție din aceasta suprafață, iar ulterior în anul 2002 prin Titlul de Proprietate nr._ se reconstituie dreptul de proprietate de asupra unei suprafețe mal mici decât cea de 0,64 ha respectiv pentru suprafața de 0,54 ha. în atare condiții, considerăm că pârâtul a avut o strictă evidență a suprafețelor deținute de către intimați și autorii acestora sub diferite titulaturi.
Tribunalul examinând cauza în raport de sentința recurată, situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs potrivit căruia terenul in suprafața de 889 mp situat in Ploiești .. 260 nu ar fi fost corespunzător identificat, tribunalul reține că acesta este nefondat și va fi respins ca atare.
Astfel, prin Raportul de expertiză topo întocmit de expert R. L. M. terenul a fost identificat ca fiind situat în Ploiești, .. 260, este delimitat pe aliniamentul punctelor 1-2-3-4-5 din schița de plan anexă, are suprafața de 889 mp și este parțial împrejmuit, iar din analiza schiței de plan anexă rezultă că terenul se învecinează pe latura 5-4 cu terenul reconstituit prin titlul de proprietate nr._/31.10.2002 care se află în continuarea terenului în litigiu.
Ca atare nu se poate reține că terenul nu ar fi fost corect identificat, susținerea recurentului fiind infirmată de proba cu expertiză întocmită în cauză, expertiză care se coroborează cu înscrisurile depuse de părți la dosar.
Referitor la critica potrivit căreia posesia pe care autorii reclamanților și ulterior reclamanții am exercitat-o nu este una utilă întrucât nu au achitat impozite pentru această suprafață de teren și în acest fel autoritatea publica locală nu a putut avea cunoștință de posesia exercitată, cu alte cuvinte aceasta posesie nu este publică, este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Uzucapiunea este modul de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru prin posedarea neîntrerupta a acestui lucru in tot timpul fixat de lege. In principiu, uzucapiunea se aplica bunurilor imobile, proprietate individuala.
Condiția esențiala pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este exercitarea unei posesii utile, adică neatinse de niciunul dintre viciile posesiei. Se cere de asemenea ca posesia sa se exercite public. Simpla detenție precara ori posesia viciata, oricât ar dura in timp, nu poate duce niciodată la uzucapiune. Stăpânirea unui imobil de către o alta persoana decât proprietarul imobilului, dar cu îngăduința lui, nu este apta sa duca la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate, pentru ca acea persoana nu exercita o posesie utila, fiind numai detentor precar.
Din probatoriul administrat a reieșit că terenul nu face parte din domeniul public, acesta aflându-se în circuitul civil, astfel încât proprietatea asupra acestuia putea fi dobândită și prin uzucapiune, în condițiile art. 1837 C.civ. și urm. C.civ.
Instanța fondului, corect a reținut că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată, respectiv: posesia utilă (neviciată) exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani.
Conform disp. art. 1890 C.civ., aceste condiții sunt necesare și suficiente pentru a uzucapa, cel ce invocă prescripția putând fi de bună sau de rea-credință și nefiind obligat a prezenta un titlu.
Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, reclamanții și respectiv autorii lor au stăpânit în mod continuu, neîntrerupt, public, pașnic și sub nume de proprietar terenul situat în Ploiești, .. 260, posesia lor nefiind tulburată de nimeni. Această posesie utilă a fost exercitată pe o perioadă ce depășește 50 de ani.
Intervenția Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 nu poate fi apreciată ca un caz de întrerupere naturală a prescripției, deoarece prin aceasta nu a fost schimbată natura sau destinația terenurilor proprietate privată ( art. 1864 pct. 2 C.civ.) și nici nu au fost scoase din comerț, în sensul art. 1844 C.civ. P. urmare, în perioada 1975-1989 nu s-a întrerupt cursul prescripției achizitive.
Chiar dacă reclamanții nu au depus la dosar înscrisuri din care să rezulte plata impozitului pentru imobilul în litigiu, aceasta nu echivalează cu neîmplinirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată, deoarece împrejurarea că reclamanții nu ar fi plătit taxe și impozite pentru suprafața indicată nu este de natură a conduce la concluzia absenței elementului intențional al posesiei pe care au exercitat-o, atât timp cât, în mod indubitabil, părinții reclamanților și ulterior reclamanții au stăpânit respectivul imobil, considerându-se adevărații săi proprietari. Plata taxelor și impozitelor reprezintă doar una dintre manifestările elementului intențional al posesiei, nefiind o condiție pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar neefectuarea acestei operațiuni nu presupune neapărat faptul că stăpânirea bunului imobil s-ar fi realizat cu titlu precar, la fel ca și situația în care simpla plata a taxelor și impozitelor de către o persoană neposesoare a unui imobil nu conferă acesteia calitatea de proprietar.
În plus, tribunalul reține că, reclamanții figurează la rolul fiscal al localității Ploiești cu imobilul în litigiu, astfel că recurentul nu poate pretinde că nu a avut cunoștință de posesia exercitată de reclamanți și respectiv de autorii acestora asupra terenului, susținerea recurentului fiind infirmată și de adresa emisă de către SPFL la data de 12.11.2012( fila 23 dosar fond), din care rezultă că autorul reclamanților a figurat în evidențele fiscale încă din anul 1959, că rolul fiscal a fost actualizat permanent și că au fost plătite inclusiv taxe și impozite.
Dovada posesiei publice a fost făcută de reclamanți și cu adeverința nr.6781/1991 din care rezultă că autorul acestora a figurat înscris în registrul agricol în perioada 1959-1961 inclusiv cu terenul în litigiu( 0,08 ha), iar în anul 1962 cu aceeași suprafață de 0,08 ha, respectiv că titlul de proprietate nr._/31.10.2002 a fost emis pentru suprafața de preluată prin procesul verbal nr.119/30.11.1961.
Pe cale de consecință, tribunalul, în temeiul art.312 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât M. PLOIEȘTI P. P., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. V., cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova și B. D., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat D. A. L., în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.04.2014.
Președinte, Judecători,
M. G. G. D. E. C. D.
fiind în concediu
semnează Președintele
instanței
Grefier,
A. L. E.
operator de date cu caracter personal 5595
red. M.G./tehnored. TS
2 ex./ 21.05.2014
d.f. nr. _
j.f. M. A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1913/2014.... | Expropriere. Sentința nr. 1037/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
