Plângere contravenţională. Decizia nr. 224/2013. Tribunalul SĂLAJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 3843/337/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 224/2013
Ședința publică din 05 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte tribunal
Judecător: I. D.
Judecător: D. G., președinte secție civilă
Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare recursul formulat de intimata I. T. de Muncă S., cu sediul în municipiul Z., .. 85, județul S., împotriva sentinței civile nr. 4156 din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatei petente – avocat C. A., lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, după care:
Reprezentanta intimatei arată că nu are alte cereri și solicită cuvântul asupra recursului declarat.
Nefiind alte cereri formulate, excepții invocate, sau probe solicitate instanța acordă cuvântul asupra recursului de declarat.
Reprezentanta intimatei petente – avocat C. A. - solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond fără cheltuieli de judecată, arătând că fondat prima instanță a făcut o justă apreciere a celor sesizate, nu s-a negat săvârșirea faptei ci s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, cu privire la recursul declarat în cauză – recurentul nu aduce nici o critică sentinței pronunțate de prima instanță ci mai degrabă menționează oportunitatea sancționării prin norme legale a muncii la negru, în concluzie solicită respingerea recursului fără cheltuieli de judecată.
Instanța în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 4156/1.11.2012 a Judecătoriei Z. a fost admisă în parte plângerea petentei S.C. F. C. S.R.L. Dioșod și s-a dispus modificarea procesului verbal de contravenție nr._/13.06.2012 încheiat de I. T. de Muncă S., prin care petenta a fost sancționată cu 10.000 lei amendă pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art.260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată, reținându-se faptul că în data de 12.06.2012, ora 12.30 la punctul de lucru al societății ”șantier construcție casă” din Z. . – ieșirea din Z. către Aghireș, a fost identificat numitul B. F. care presta activitate pentru societate, lucrând la confecționarea cofragelor pentru fundație, din data de 12.06.2012, fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, dispunându-se înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, prevazute de art. 17 din acelasi act normativ.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal . nr._ din data de 13.06.2012, instanța reține că starea de fapt descrisă în cuprinsul acestuia a fost corect reținută, petenta nefăcând dovada unei stări de fapt contrare celei descrise de către agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, respectiv nu a făcut dovada existenței unui contract de muncă valabil încheiat cu persoana în cauză la data constatării faptei contravenționale și nici a faptului că această persoană nu presta activitate în numele și în interesul societății la acel moment.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța reține următoarele:
Potrivit art.7 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: ”Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.” Iar alin.3 al aceluiași articol prevede faptul că: ”Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”
Conform art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.” Iar art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 stipulează: ” Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Principiul proporționalității cuprins în alin. 5 și 6 din art. 5 din O.G. nr. 2/2001, își are originea în dispozițiile art.53 din Constituție, care permit limitarea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică și este proporțională cu situația care a determinat-o. Orice sancțiune contravențională implică restrângerea unor drepturi sau libertăți, astfel încât stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale trebuie să se realizeze astfel încât să fie proporțională cu fapta comisă de contravenient.
În cauza dedusă judecății, având în vedere respectarea principiului proporționalității și toate criteriile cuprinse în art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că fapta săvârșită de către petentă, prezintă un grad de pericol social concret relativ redus și se impune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 10.000 lei cu sancțiunea avertismentului, aceasta din urmă fiind suficientă în cazul faptei concrete săvârșite de către petentă pentru atingerea scopurilor preventiv și educativ al sancțiunilor contravenționale.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța are în vedere atitudinea petentei de recunoaștere a faptei comise și circumstanțele personale ale petentei față de care nu s-au dovedit antecedente contravenționale, aceasta nefiind sancționată pentru fapte de aceiași natură, faptul că persoana respectivă presta pentru prima oară muncă în cadrul societatii petente, că acesta a si fost angajat la societatea petenta în ziua următoare încheierii procesului verbal și că, în concret, perioada de muncă fără îndeplinirea formelor prevăzute de lege a fost una scurtă, martorul audiat fiind angajat anterior al unei societăți din Ungaria, astfel cum reiese din copia contractului de muncă depus în probațiune și astfel, aceste aspecte pot fi avute în vedere ca o împrejurarea atenuantă a răspunderii contravenționale.
Faptul că în norma de sancționare a fost prevăzut un cuantum ridicat al amenzii, nu reprezintă un argument suficient pentru a fundamenta o soluție de respingere a cererii de înlocuire a amenzii cu avertismentul, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul abstract al faptelor reglementate ca și contravenții, ori la alegerea și individualizarea sancțiunii, trebuie să se țină seama de pericolul concret al faptei săvârșite, alături de celelalte criterii stabilite de art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001.
Împotriva aceste sentințe a I. T. de Muncă S. a declarat recurs, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a apreciat cu superficialitate pericolul social al faptei săvârșite înlocuind sancțiunea amenzii cu cea avertismentului.
Prin întâmpinarea sa, petenta S.C. F. Cosntruct S.R.L. Dioșod a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate arătând că recurenta nu aduce o critică a sentinței ci mai degrabă menționează oportunitatea sancționării prin norme legale a ,,muncii la negru”.
Recursul este nefondat pentru următoarele:
Conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ în vigoare și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmărirea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Sancțiunea trebuie așadar să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001) iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001).
Exercitându-și rolul de control al sancțiunii conferit de art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, prima instanță a reindividualizat în mod legal sancțiunea aplicând avertisment petentei, luând în considerare faptul că aceasta a intrat în legalitate în ziua următoare încheierii procesului – verbal, că a încălcat obligațiile legale față de o singură persoană și că nu au fost dovedite antecedente contravenționale în același domeniu.
Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoi ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
În consecință, în cazul faptelor cu un grad scăzut de pericol social, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului, fără aplicarea amenzii contravenționale ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.
Aceste considerente fac astfel ca sentința primei instanțe să fie legală și temeinică, iar recursul ca nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de I. T. de Muncă S. împotriva sentinței civile nr. 4156 din 01.11.2012 a Judecătoriei Z..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
K. M. I. D. D. G. C. P. E.
Red. KM/05.04.2013/dact. ECP/10.04.2013/2 ex./jud. fond L. M. D.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 979/2013. Tribunalul SĂLAJ | Acţiune oblică. Decizia nr. 660/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
|---|
