Succesiune. Decizia nr. 158/2013. Tribunalul SĂLAJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 530/309/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 158
Ședința publică din data de 19 februarie 2013
Completul este compus din:
Președinte: D. PATRIȚIU, judecător
Judecător: L. M. T.
Judecător: C. N. C.
Grefier: V. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul K. L., domiciliat în Z., ..11, ..A, ., împotriva sentinței civile nr.1371 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei la data de 07 noiembrie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului reclamant, avocat Demjen A. (împuternicire avocațială – fila 12), lipsă fiind intimații pârâți K. V., K. M. și K. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul nu este timbrat.
Instanța, verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.159 1 Cod procedură civilă, se declară competentă în soluționarea prezentului recurs, cu care a fost legal investită.
Reprezentantul recurentului depune la fila 13 din dosar chitanța prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1370 lei și timbru judiciar în valoare de 4,5 lei. Arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a recursului.
Reprezentantul recurentului susține recursul așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată. În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Instanța, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, consideră că dosarul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1371 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei la data de 07 noiembrie 2012 în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul K. L. împotriva pârâților K. V.,K. M. și K. I..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 martie 2012 reclamantul K. L. a chemat în judecată pe pârâții K. V., K. K. M., K. I. solicitând stabilirea masei succesorale după def. Pocsveiler E. ca fiind compusă din cota de ¼ părți din imobilul teren+casă de locuit+grajd+magazie în suprafață de 6941mp, înscris în CF_ Sărmășagnr.cad._, moștenitorii defunctei fiind K. I.,în calitate de mamă, K. M. în calitate de soră și K. V. în calitate de frate, precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, cu întabularea în cf.
Din examinarea probelor administrate în cauză, instanța a reținut că în cf_ nr.cad._ S. casă de locuit, bucătărie de vară, grajd, magazie în suprafață de 6941 mp figurează ca proprietari tabulari K. I., K. M., K. V., Pochveiler E. pe cota de 1/1 parte dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate (f.49). Prin Sentința Civilă nr. 184/15.02.2005 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a constatat că moștenitorii defunctei Pocsveiler E., decedată la data de 27.07.2003 sunt Pocsveiler I. în cotă de 4/12 (soț supraviețuitor), pârâtul K. V. cu cota de 3/12 (colateral privilegiat), K. M. în cotă de 3/12 (colateral privilegiat) și K. I. în cotă de 2/12 parte (ascendent privilegiat).
Instanța a constatat că acțiunea nu a fost formulată și în contradictoriu cu soțul moștenitor Pocsveiler I. și a pus în vedere acest aspect reprezentantului reclamantei la termenul de judecată din data de 27 septembrie 2012.
Reprezentantul reclamantului a depus la dosarul cauzei o adeverință din care rezultă că Pocsveiler I. a decedat la data de 21 decembrie 2005 și a fost înmormântat conform ritualului reformat în data de 23 decembrie 2005 (f. 46).
Instanța a constatat că reprezentantul reclamantului s-a limitat în a afirma în notele de ședință din data de 31.10.2012 (f. 48) că Pocsveiler I. nu are copii, fără a dovedi în vreun fel această afirmație. Instanța a apreciat că defunctul putea să aibă alte rude care ar fi putut să aibă vocație succesorală după acesta.
În considerentele hotărârii s-a făcut referire la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, precum și la rolul activ pe care judecătorul trebuie să-l manifeste pe tot parcursul procesului. Instanța a reținut că rolul activ al judecătorului în procesul civil, nu trebuie să afecteze
principiul disponibilității or în cauza de față s-a constatat că încă de la începutul procesului, reclamantul, deși a beneficiat de apărare calificată, nu a făcut referire la soțul supraviețuitor al defunctei, iar după ce i s-a pus în vedere de către instanță, s-a limitat în a menționa că acesta nu are copii. Instanța a constatat că reprezentantul reclamantului nu a solicitat termen pentru introducerea în cauză a unor eventuali moștenitori, iar în cazul în care nu există moștenitori nu a făcut această dovadă. În această situație, instanța a apreciat că nu va putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare cu privire la imobilul care se pretinde a face parte din masa succesorală întrucât ar putea fi prejudiciați eventualii moștenitori ai defunctului, iar în cazul în care ar exista asemenea moștenitori, acțiunea ar trebui completată cu un petit suplimentar având ca obiect încă o masă succesorală și partaj succesoral. Pentru aceste motive, instanța a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul K. L., solicitând casarea sentinței, iar în urma rejudecării cauzei admiterea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții K. V., K. M., K. I.. Recurentul a arătat că din probele administrate în cauză rezultă că în data de 07 august 2007 s-a eliberat titlul de proprietate în favoarea numiților K. I., K. M., K. V., și Pocsveiler E. pentru imobilul situat în loc. Ilișiua, fiind întabublat ulterior în baza titlului de proprietate în careta funciară nr._ a comunie S.. Reclamantul a învederat că dintre proprietarii tabulari a decedat Pocsveiler E. în data de 27 iulie 2003, iar prin sentința civilă nr._.02.2005 pronunțată de Judecătoria Simleu Silvaniei s-a constatat că moștenitorii defunctei au fost Pocsveiler I., soț supraviețuitor, K. V. și K. M. colaterali privilegiați, K. I. ascendent privilegiat. S-a menționat de către recurent că prin această sentință s-a stabilit cine sunt moștenitorii defunctei și s-a constatat că aceasta nu avea copii. Recurentul a arătat că de vreme ce titlul de proprietate a fost emis ulterior dezbaterii succesiunii prin acțiunea formulată a solicitat dezbaterea succesiunii suplimentare după defuncta Pocsveiler E.. În privința numitului Pocsveiler I. s-a arătat că acesta a decedat în data de 21 decembrie 2005 fără să aibă moștenitori (copii, frați surori). S-a apreciat că și în situația în care defunctul ar fi avut moștenitori colaterali sau ascendenți privilegiați, aceștia nu ar putea avea vocație succesorală după defuncta Pocsveiler E.. Recurentul a menționat că moștenitorii defucntei, fiind moștenitori din clasa a II-a au prioritate față de clasele următoare pe care le înlătură de la moștenire. În concluzie recurentul a menționat că atâta timp cât au fost chemate în judecată toate persoanele care aveau vocație succesorală după defuncta Pocsveiler E., cererea instanței de fond privind introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului Pocsveiler I. este nelegală.
Intimații-pârâți nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma prevederilor dispozițiilor art. 304 și 304/1 Cod Procedură Civilă tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată reclamantul K. L. a chemat în judecată pe pârâții K. V., K. M., K. I. solicitând stabilirea masei succesorale după def. Pocsveiler E. ca fiind compusă din cota de ¼ părți din imobilul teren+casă de locuit+grajd+magazie în suprafață de 6941mp, înscris în CF_ Sărmășagnr.cad._, moștenitorii defunctei fiind K. I.,în calitate de mamă, K. M. în calitate de soră și K. V. în calitate de frate, precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, cu întabularea în cf.
Instanța de fond a constatat în mod corect că imobilul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare, respectiv casă de locuit, bucătărie de vară, grajd, magazie în suprafață de 6941 mp este întabulat în cf_ nr.cad._ S., în care figurează ca proprietari tabulari pârâții K. I., K. M., K. V. și defuncta Pochveiler E. pe cota de 1/1 parte dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate (f.49). Prin Sentința Civilă nr. 184/15.02.2005 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a constatat că moștenitorii defunctei Pocsveiler E., decedată la data de 27.07.2003 sunt Pocsveiler I. în cotă de 4/12 (soț supraviețuitor), pârâtul K. V. cu cota de 3/12 (colateral privilegiat), K. M. în cotă de 3/12 (colateral privilegiat) și K. I. în cotă de 2/12 parte (ascendent privilegiat).
Susținerea recurentului în sensul că cerința instanței de fond referitoare la completarea acțiunii cu un petit suplimentar de stabilire a masei succesorale după defunctul Pocsveiler I. este nelegală nu poate fi reținută. Defuncutul Pocsveiler I. este moștenitor al proprietarului tabular Pocsveiler E., în calitate de soț supraviețuitor, acesta moștenind o cotă de 1/3 din masa succesorală a soției sale în baza art. 1 lit. b din Legea nr. 319/1944, venind la moștenire în concurs cu părinții și frații acesteia. Decesul soțului supraviețuitor nu are ca efect preluarea cotei sale din moștenire de către părinții și frații defunctei, în cauza de față pârâții K. V., K. M., K. I., ci aceasta se transmite moștenitorilor săi. În acest fel eventualii moștenitori ai defunctului Pocsveiler I. preiau cota care se cuvenea acestuia în calitate de soț supraviețuitor al defunctei Pocsveiler E..
Din aceste motive, tribunalul constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că era necesar ca în acțiunea formulată reclamantul să solicite stabilirea masei succesorale și după defunctul Pocsveiler I. și introducerea în cauză a eventualilor moștenitori. Reprezentantul reclamantului nu a înțeles să dea curs acestei recomandări, condiții în care instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea formulată, fiind în imposibilitate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, atâta timp cât nu au fost împrocesuate toate părțile care ar putea să invoce un drept asupra imobilului ce face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare.
Față de cele de mai sus, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate de către reclamantul K. L., în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta împotriva sentinței civile nr. 1.371/7.11.2012 a Judecătoriei Simleu Silvaniei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K. L., domiciliat în Z., ..11, ..A, . împotriva sentinței civile nr. 1371 din 7.11.2012 a Judecătoriei Simleu Silvaniei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. Patrițiu L. M. C. N.-C. V. A.
Red./Dact.L.M
2 ex/11 martie 2013
Jud. fond M. A. D.
← Pretenţii. Hotărâre din 09-04-2013, Tribunalul SĂLAJ | Plângere contravenţională. Decizia nr. 159/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
---|