Succesiune. Decizia nr. 852/2013. Tribunalul SĂLAJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 852/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 1971/309/2011
ROMANIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 852
Ședința publică din 17 septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: C. N. C., judecător
Judecător: D. Patrițiu, vicepreședinte tribunal
Judecător: H. I. – D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. F., cu domiciliul procesual ales la cab. av. T. C., Șimleu Silvaniei, ., nr. 17, jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 171 din 7 februarie 2013, având ca obiect succesiune, stab. calitate moștenitori și partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă
U. F., asistată de către reprezenatntul acesteia - av. T. C., cu împuternicire avocațială depusă la dosar la fila 5, lipsă fiind intimatele pârâte R. A. și Ț. D. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar taxele judiciare de timbru și timbru judiciar stabilite în sarcina recurentei reclamante, nu au fost achitate.
Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.
Reprezentantul recurentei reclamante – av. T. C., depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 905 lei și timbru judiciar de 5 lei stabilită în sarcina recurentei reclamante U. F., aferente caii de atac exercitate (f. 11). Solicită admiterea în parte a recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii sau trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, Judecătoria Șimleu Silvaniei. Arată că instanța de fond a respins stabilirea masei succesorale în ceea ce privește includerea în masa succesorală a def. Ț. G. a suprafeței de 4,47 ha teren pe motiv că acesta nu ar avea în proprietate acest teren. Arată în continuare, că această dovadă au făcut-o prin depunerea în instanță a Certificatului de Atestare Fiscală nr. 454/ 19.04.2012. Totodată, mai arată că nu s-a eliberat T.P., întrucât terenurile au fost în zonă necooperativizată.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în sensul casării în întregime a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 171 din 7.02.2013 a judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta U. F., împotriva pârâtelor R. A. și T. D. L..
S-a stabilit că masa succesorală rămasă în urma de.T. G. decedat la 08.04.2009 cu ultimul domiciliu în localitatea P. nr.214 se compune din dreptul de proprietate asupra casei de locuit și anexele gospodărești situate în localitatea P. nr. 214.
S-a constatat că au calitate de moștenitori ai defunctului reclamanta și pârâta R. A., surori, în cote de câte ½ parte din moștenire, pârâta T. D. L. fiind renunțătoare la moștenire.
S-a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale, pe care o atribuie reclamantei, fără sultă în favoarea pârâtei R. A..
S-a respins ca neîntemeiată cererea de stabilirea masei succesorale și calității de moștenitori în urma def. T. F. și de includerea în masa succesorală a def. T. G. a terenului de 4,47 ha.
În motivarea sentinței se arată că reclamanta nu a făcut dovada că în masa succesorala rămasa in urma def. T. G. a intrat si terenul in suprafață de 4,47 ha.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta U. F., solicitând instanței admiterea în parte a recursului și pe cale de consecință casarea în întregime a sentinței civile nr. 171/07 februarie 2013 și admiterea acțiunii promovate de către petentă sau trimiterea cauzei în rejudecare cu privire la masa succesorală rămasă în urma defunctului Ț. G., respectiv a suprafeței de 4,47 ha teren.
În motivarea recursului se arată că, dovada că defunctul Ț. G. ar avea în proprietate terenul în suprafață de 4,47 ha, a fost făcută prin certificatul de atestare fiscală nr. 454/ 19.04.2012 din care rezultă clar că defunctul ar avea în proprietate următoarele suprafețe de teren:
- teren arabil cu suprafața de 9.200 mp în zona D;
- fânețe în suprafață de 25.000 mp în zona D;
- livezi în suprafață de 10.000 mp în zona D, înscris pe care instanța nu l-a
cercetat și nu l-au luat în considerare la momentul pronunțării hotărârii.
Recursul reclamantei U. F., nu este fondat pentru motivele care succed:
În mod corect și legal instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei U. F. împotriva pârâtelor R. A. și Ț. D. L., stabilind că masa succesorală rămasă în urma defunctului Ț. G., decedat la data de 08.04.2009 nu este formată din dreptul de proprietate asupra casei de locuit și anexele gospodărești situate în localitatea P., nr. 214.
De asemenea, instanța de fond a constatat că au calitate de moștenitori ai defunctului, reclamanta U. F. și pârâta R. A. în cote de ½ parte din moștenire, pârâta Ț. D. L. fiind renunțătoare la moștenire. S-a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale, care a fost atribuită fără sultă în favoarea pârâtei R. A. s-a respins ca neîntemeiată cererea de stabilire a masei succesorale și a calității de moștenitori în urma defunctei Ț. F. și de includere în masa succesorală a defunctului Ț. G. a terenului în suprafață de 4,47 ha.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că au calitatea de moștenitori ai defunctului, reclamanta si pârâta R. A., surori, in cote de cate ½ parte din moștenire, pârâta T. D.-L. fiind renunțătoare la moștenire.
Masa succesorală rămasă în urma defunctei Ț. F., decedată la 06.04.1993 a fost dezbătută în fața notarului, emițîndu-se certificatul de moștenitor nr. 79/1994 (f. 35 dosar fond).
Susținerile reclamantei U. F., făcute în motivarea recursului, potrivit cărora prima instanță a respins în mod greșit capătul de cerere privind includerea în masa succesorală a defunctului Ț. G. a suprafeței de 4, 47 ha teren, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, sunt nefondate dat fiind faptul că dovada dreptului de proprietate nu poate fi făcută cu certificatul de atestare fiscală nr. 454/ 19.04.2012 fiind necesar un titlu de proprietate sau un extras C.F. al autorilor reclamantei.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul petentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. F., împotriva Sentinței civile nr. 171 din 7.02.2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C. N. C. D. Patrițiu H. I. – D. H. V.
Red. C.N.C./26.09.2013
Dact.H.V.30.09.2013
Ex.2
Jud. fond: C. A. S.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 482/2013. Tribunalul SĂLAJ | Plângere contravenţională. Decizia nr. 242/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
---|