Anulare act. Decizia nr. 210/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Decizia nr. 210/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 5183/296/2011
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 210/R
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător E. R.
Judecător G. D. S.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă V. A. A., dom. în loc. Baia Sprie, .. 12, jud. Maramureș, cu reședința în satul Poiana Codrului nr. 296, . M., împotriva sentinței civile nr. 2806/09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. LOCALĂ CRUCIȘOR PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . M., C. JUDEȚEANĂ SATU M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Satu M., P-ța 25 Octombrie nr. 1, și A. A., A. M., A. A. N. și S. D.- toți moștenitori ai intimatei decedate A. L., toți dom. în com. Crucișor, . M., având ca obiect anulare act.
Prin serviciul de registratură al instanței, în data de 25.02.2013 reprezentanta recurentei a depus concluzii scrise la dosar.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 18.02.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de 21.02.2013 apoi la data de azi, când,
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.2806/09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale active și lipsa de interes juridic ale reclamantei, excepții invocate de către pârâta A. L. și a fost totodată respinsă acțiunea civilă de fond funciar promovată de reclamanta V. A. împotriva pârâtelor A. L., C. Locală Crucișor de fond funciar și C. Jud.Satu M. de fond funciar, fără cheltuieli de judecată pentru pârâta A. L..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că a fost învestită cu soluționarea unei cereri introductive vizând constatarea nulității absolute a TP nr.31-_/06.03.2008 eliberat pe seama pârâtei A. L., în ce privește suprafața de teren de 3972 m.p. situat în com.Crucișor ..Satu M., cererea fiind fundamentată pe disp.art.III alin.1 lit.a pct.i și iii din Legea nr.169/1997.
Sub aspectul stării de fapt instanța de fond a reținut că reclamanta V. A. și pârâta A. L. sunt surori, iar părinții acestora def.R. L. și def.R. M. au decedat la data de 12.05.1990 și respectiv 25.12.1999.
S-a mai reținut că cerere de reconstituire a dreptului de proprietate funciară pentru terenul în litigiu, cuvenit după cei doi părinți decedați de mai sus, a formulat doar pârâta A. L. și că, deși perimetrul în care se află situat terenul nu a făcut obiectul cooperativizării, totuși titlul de proprietate în cauză a fost eliberat în condițiile disp.art.27 alin.2 indice 1 din Legea nr.18/1991 cu modificările ulterioare, normă juridică potrivit căreia proprietarii sau moștenitorii acestora, care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate, vor putea cerere titlu de proprietate conform legii fondului funciar.
În privința incidentelor procedurale prealabile referitoare la lipsa calității procesuale active și respectiv lipsa interesului juridic din partea reclamantei în formularea cererii de constatare a nulității titlului de proprietate în litigiu, instanța de fond le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, pornind de la considerentul că, deși în materia fondului funciar calitate procesuală activă și interesul juridic în solicitarea anulării unui titlu de proprietate sunt justificate de regulă în situația în care reclamantul la rândul său a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate funciară, totuși în speță, reclamanta a justificat un interes legitim, născut și actual, precum și legitimare procesuală activă, raportat la împrejurarea că scopul juridic urmărit l-a reprezentat constatarea faptului că imobilul cuprins în titlul de proprietate atacat face parte din masa succesorală rămasă după părinții săi și în vederea dobândirii unui drept de proprietate asupra acestor terenuri, prin moștenire, astfel încât eventuala admitere a acțiunii în constatarea nulității titlului de proprietate ar profita reclamantei în planul dreptului său succesoral.
Sub aspect procedural s-a mai reținut că în cauză a fost formulată o cerere reconvențională de către pârâta reclamantă A. L. (filele nr.17-18 din dosarul primei instanțe) având ca obiect stabilirea masei succesorale și partajul succesoral după cei doi părinți decedați ai părților persoane fizice în cauză, iar prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 07.11.2011 s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale și înregistrarea separată a acesteia într-un alt dosar, astfel încât prin sentința în cauză prima instanță s-a pronunțat strict asupra cererii introductive a reclamantei.
Totodată instanța de fond a mai reținut că a fost investită și cu critici formulate de reclamantă vizând constatarea nulități absolute a unui antecontract de vânzare-cumpărare (depus la fila nr.42 din dosarul primei instanțe), înscris despre care reclamanta a afirmat că a stat la baza fundamentării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate funciară pe seama pârâtei A. L., critici care au fost înlăturate pe considerentul că cele trei parcele de teren cuprinse în respectivul antecontract (situate la locul numit „Puste peste vale” și respectiv în loc.Lipău, jud.Satu M.) sunt alte parcele de teren, care nu coincid cu terenul care a fost solicitat prin cererea de reconstituirea dreptului de proprietate funciară formulată de pârâta A. L. și ulterior cuprins în titlul de proprietate atacat.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs în termenul legal reclamanta solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale introductive în instanță și al constatării nulității absolute a titlului de proprietate în litigiu, cu efectuarea cuvenitelor rectificări în evidențele de carte funciară și menținerea dispozițiilor instanței de fond asupra incidentelor procedurale prealabile evocate anterior, cu cheltuieli de judecată, motivând în fapt că deși este vorba despre denumiri diferite ale terenurilor cuprinse în antecontractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate o invocă și respectiv în titlul de proprietate atacat, terenuri denumite „Puste peste vale” și respectiv „Săliște”, în realitate este vorba despre unul și același teren, cele două denumiri fiind folosite împreună, iar în măsura în care instanța de fond avea nelămuriri în această privință, în egală măsură îi revenea obligația de a exercita un rol activ în vederea clarificării acestui aspect.
Totodată, reclamanta reia criticile de legalitate în privința antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.01.1999 între R. M. și A. L. și având ca obiect cele trei terenuri menționate mai sus (fila nr.42 din dosarul primei instanțe).
Intimata pârâtă A. L. legal citată se prezintă prin av.I. M. și depune întâmpinare (filele nr.14-16) prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Intimatele pârâte comisii de fond funciar, deși legal citate nu se prezintă și nu depun întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a disp.art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, strict în limitele investirii instanței de recurs, tribunalul apreciază soluția primei instanțe ca legală și temeinică și găsește nefondate criticile recurentei din perspectiva următoarelor considerente:
În privința identității de terenuri cunoscute sub denumirea „Puste peste vale” și „Săliște”, care au făcut obiectul antecontractului din 01.01.1999 și respectiv al titlului de proprietate atacat, tribunalul reține că așa cum s-a dovedit în recurs și a rezultat din adresa nr.144/04.02.2013 a Primăriei . M. (filele nr.51-52 din dosarul de recurs), terenul „Puste peste vale” este învecinat cu cel denumit de localnici „Săliște”, dar nu se identifică cu acesta, astfel încât tribunalul reține în acest sens ca legale și temeinice considerentele instanței de fond în această privință precum și caracterul nefondat al criticilor recurentei reclamante fundamentate pe acest aspect, inclusiv cel structurat pe pretinsa lipsă de rol activ a instanței de fond, reținând în acest sens și incidența în cauză a disp.art.129 alin.5 indice 1 Cod de procedură civilă astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță de către reclamanta V. A., aceea de 24.05.2011 (fila nr.2 din dosarul primei instanțe).
Tribunalul mai reține totodată că motivele de nulitate invocate de reclamantă în privința titlului de proprietate în litigiu se prezintă a fi neîntemeiate, raportat la temeiul juridic al reconstituirii dispuse în favoarea pârâtei A. L. respectiv disp.art.27 alin.2 indice 1 din Legea nr.18/1991 cu modificările ulterioare și că, din această perspectivă criticile recurentei structurate pe disp.art.III alin.1 lit.a pct.i și iii din Legea nr.169/1997 cu modificările ulterioare se prezintă a fi nefondate.
În egală măsură se reține că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate funciară în cauză a fost formulată după apariția Legii nr.247/2005 și doar de către intimata pârâtă A. L., în mod exclusiv, iar în cauză au fost respectate dispozițiile art.27 alin.2 indice 1 din Legea nr.18/1991, din schița de plan avută în vedere de către prima instanță rezultând că terenul astfel reconstituit a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român.
De asemenea, în ce privește criticile recurentei vizând emiterea unui nou titlu de proprietate ca efect al anulării solicitate în cauză, titlu care să o aibă ca titulară pe def.R. M., tribunalul le apreciază ca nefondate raportat la împrejurarea că la data formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate funciară în cauză, în anul 2005 și în temeiul Legii nr.247/2005, mama părților litigante persoane fizice era deja decedată, încă de la data de 25.12.1999 (fila nr.26 din dosarul primei instanțe).
Întemeiat pe aceste considerente tribunalul va respinge ca nefondat recursul promovat și va face aplicarea în cauză a disp.art.274 raportat la art.298 și art.316 Cod de procedură civilă în privința cheltuielilor de judecată ocazionate în prezentul recurs intimatei pârâte A. L. și implicit succesorilor săi, împrocesuați în urma decesului acestei intimate pârâte, survenită în cursul judecării recursului la data de 23.10.2012 (fila nr.29 din dosarul de recurs), întemeiat pe înscrisurile doveditoare de la dosar, în speță împuternicirea avocațială nr.9490/17.07.2012 (fila nr.13 idem) și chitanța nr.433/17.07.2012 în cuantum de 500 lei, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă V. A. A., dom. în orașul Baia Sprie, .. 12, jud. Maramureș, cu reședința în com. Crucișor, .. 296, jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 2806/09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. LOCALĂ CRUCIȘOR PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în . M., C. JUDEȚEANĂ SATU M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în mun. Satu M., P-ța 25 Octombrie nr. 1, jud. Satu M., și A. A., A. M., A. A. N. și S. D. (toți moștenitori ai intimatei def. A. L., decedată în cursul procesului), toți cu dom. în . Codrului, ., jud. Satu M..
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimaților-pârâți A. A., A. M., A. A. N. și S. D., suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.
Președinte, M. F. | Judecător, E. R. | Judecător, G. D. S. |
Grefier, C. Z. |
Red.E.R./07.03.2013.
Tehnored_VD /07.03.2013.
2 ex.
Jud.fond: N. S. T.
← Uzucapiune. Decizia nr. 425/2013. Tribunalul SATU MARE | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1894/2013.... → |
---|