Acţiune în constatare. Decizia nr. 78/2013. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. R.

Judecător G. D. S.

Grefier C. Z.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă ASOCIAȚIA S. SĂNĂTATEA S. M., cu sediul procedural ales la C.. Av. C. V., situat în S. M., .. 5/1, jud. S. M., împotriva sentinței civile nr. 9371/01.11.2012 a Judecătoriei S. M., în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, M. S. M. PRIN PRIMAR, cu sediul în S. M., Piața 25 Octombrie, nr. 1, jud. S. M., și DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M., cu sediul în S. M., .. 16, jud. S. M., având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 22.04.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 9371/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria S. M. în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ S. M.; a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul finanțelor Publice și a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA S. SĂNĂTATEA S. M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, M. S. M. prin PRIMAR și DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M.; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. 111 raportat la art. 480 cod civil din 1864. Prima instanță a constatat că sunt aplicabile și dispozițiile privind accesiunea imobiliară artificială prevăzută de dispozițiile art. 494 C.proc.civ. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 480 Cod civil din 1864 proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R., prima instanță a constatat că aceasta este nefondată și a respins-o.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 C.proc.civ., instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie.

Calitatea procesuală este un element obligatoriu al dreptului la acțiune, iar din punct de vedere pasiv, presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată – pârâtul și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, reclamantul fiind cel care trebuie să justifice atât calitatea procesual activă, cât și calitatea procesual pasivă a pârâtului.

Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările și completările ulterioare, terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, fiind vorba conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 18/1991 de proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale. Acest regim juridic nu poate fi schimbat deoarece, conform dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, schimbarea regimului juridic al acestor terenuri din proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale respective în proprietatea privată a acestora este interzisă și se sancționează cu nulitatea absolută. Opozabilitatea regimului juridic al acestor terenuri operează erga omnes, și fără înscrierea în cartea funciară, conform prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, fiind vorba de drepturi dobândite prin efectul Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, proprietarul ope legis asupra terenului în cauză este unitatea administrativ teritorială. Cu toate acestea, având în vedere că cererea are ca obiect accesoriu și intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară, intabulare care nu poate opera decât împotriva proprietarului tabular, care este S. R., instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Statului R., fiind necesar ca hotărârea judecătorească, pentru a produce efectele solicitate prin acțiune, să fie pronunțată deopotrivă împotriva proprietarului tabular – S. R. și împotriva proprietarului ope legis – unitatea administrativ teritorială –M. S. M..

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a DIRECȚIEI DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M., instanța de fond a constatat că este nefondată și, de asemenea, a respins-o.

Este adevărat că prin Hotărârea nr. 20/2009 - filele 18-19, 89 dosar fond - s-a dispus retragerea dreptului de administrare a imobilelor terenuri din CF_ prin care și nr. top ce fac obiectul prezentei acțiuni, exercitat de către direcția de sănătate publică dispunându-se și radierea dreptului de administrare al acestei entități din cartea funciară. Cu toate acestea, conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză – filele 199-209 dosar fond, terenul ocupat de edificatele clădire sediu și birou, tribună, 6 terenuri de tenis, o magazie având o suprafață ocupată de 7368 mp se învecinează cu ștrandul S. și o altă bază sportivă, nefăcând parte din terenurile ce au făcut obiectul Hotărârii nr. 20/2009 a Consiliului local S. M. și a celorlalte hotărâri anterioare, respectiv 138/2008 și respectiv 155/2008.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive a DIRECȚIEI DE S. PUBLICĂ S. M..

În continuare, conform extrasului de carte funciară nr._, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu nr. top. 3424/2, 3446/2, 3445/1, 3445/2 și 3442 aparține Statului R., cu titlu de schimb, din anul 1956, iar în baza Deciziei nr. 214/1977 a Consiliului popular al județului S. M., s-a intabulat dreptul de administrare operativă directă în favoarea Direcției Sanitare a județului S. M., pozițiile B1 și B2 – filele 98-99 dosar fond.

Prin Decizia 214/1977 – filele 15-16 dosar fond, terenurile înscrise în CF 655 nr. top. 3424/2, CF 6569 nr. top 3446/2, CF_ nr. top 3445/1, CF 988 top 3445/2 și CF_ nr. top 3442, în suprafață totală de 8563 mp, au fost transferate din administrarea Comitetului executiv al Consiliului Popular al Municipiului S. M. în administrarea Direcției Sanitare a Județului S. M. pentru amenajarea unor terenuri de tenis – filele 42-43 dosar fond.

Prin Decizia nr. 515/1982, se transferă și alte terenuri în administrarea Direcției Sanitare a Județului S. M. în vederea dezvoltării bazei materiale a asociației sportive – filele 39-40 dosar fond.

În anul 1976, conform memoriului tehnic – fila 45 dosar fond, Direcția Sanitară a Județului S. M. a întreprins demersurile pentru construirea a 6 terenuri de tenis, vestiar, drum de acces, alei și locuri de parcare. De asemenea, aceste lucrări au început la data de 08.04.1983 – fila 44 dosar fond. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că în anul 1983 Asociația S. SĂNĂTATEA a întreprins demersurile pentru amenajarea a 4 terenuri de tenis, lucrarea fiind în sumă de 755.500 lei – filele 155-157 dosar fond, solicitarea de eliberare a autorizației de construire fiind efectuată însă de Direcția Sanitară. În plus în anul 1977, au fost efectuate de către Asociația S. SĂNĂTATEA o . reparații la baza sportivă, în regie proprie, în sumă de 52.000 lei și respectiv 7100 lei – filele 51-59 dosar fond. Se atestă în memoriul justificativ emis de această entitate că baza sportivă la acel moment era compusă din 6 terenuri de tenis, un perete de antrenament, un corp de vestiare cu grupuri sociale și o tribună de 500 locuri, în schița de la fila 59 dosar fond fiind indicate construcțiile existente, precum și împrejmuiri.

Asociația S. SĂNĂTATEA este atestată pentru prima dată la data de 1 iulie 1955, care este data înființării sale pe lângă Spitalul Unificat S. M., prin procesul verbal de la fila 169 dosar fond, în această asociație urmând a activa toți salariații sanitari de pe raza orașului S. M.. Conform statutului adoptat la data de 15.09.1993, asociația a dobândit personalitate juridică prin Sentința civilă nr. 30/20.09.1993 – filele 153-154 dosar fond.

În anul 1998, Direcția Sanitară a emis o adresă prin care este de acord ca terenurile din zona ștrandului să fie administrate de Asociația S. SĂNĂTATEA pe o perioadă de 25 de ani – fila 170 dosar fond.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, pe terenul înscris în CF_, sunt identificate un sediu administrativ și vestiar, 6 terenuri de tenis, o tribună și o magazie.

Raportat la cele reținute mai sus, instanța de fond a constatat că dreptul de administrare asupra terenurilor în cauză a aparținut din 1977 Direcției Sanitare a județului S. M., în prezent DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ. Aceasta nu avea în temeiul legii, dreptul de a dispune cu privire la acest drept de administrare potrivit legislației din perioada de dinainte de 1989 și nici în temeiul Legii nr. 213/1998, acesta fiind motivul pentru care față de titularul de dreptului de proprietate asupra terenului, adresa din anul 1998 nu poate produce efecte juridice, fapt atestat și de mențiunile din cartea funciară.

Prin urmare, dacă s-au ridicat anumite construcții pe aceste terenuri, așa cum rezultă din înscrisurile indicate mai sus, acestea au fost realizate sub autoritatea acestei direcții și creează drepturi și obligații în raport cu aceasta și nu cu Asociația S. Sănătatea. Contribuția asociației pe de altă parte rezultă - din înscrisuri ce emană de la aceasta - în lucrări de reparații efectuate în anul 1977 – și anumite lucrări de construcții efectuate ulterior, dar nu se poate stabili ce anume lucrări au fost edificate în concret deoarece în anul 1977 este atestată deja existența a 6 terenuri de tenis, a unui perete de antrenament, a unui corp de vestiare cu grupuri sociale și a unei tribune de 500 locuri și a împrejmuirii. Nu rezultă în ce împrejurare s-a realizat și care a fost contribuția asociației la ridicarea celorlalte construcții indicate în petit. În plus, asociația a fost înființată în anul 1955 avea un statut afiliat Direcției Sanitare, neavând personalitate juridică și prin urmare neputând fi titular distinct de drepturi și obligații.

Instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 494 Cod civil din 1864, nu este vorba de edificarea de către asociație a unor construcții care să dea naștere unui drept de proprietate. Aceasta deoarece, în primul rând, dreptul de proprietate asupra terenului aparținea Statului R. și ulterior unității administrativ teritoriale și în al doilea rând, nu s-a dovedit contribuția asociației la ridicarea construcțiilor, ci mai degrabă este vorba de o extindere și reparare a unor construcții deja edificate prin contribuția direcției sanitare, ceea ce nu dă naștere unui drept de proprietate asupra construcțiilor, ci eventual unui drept de creanță.

Dacă așa cum se susține, contribuția asociației ar fi fost semnificativă la edificarea construcțiilor, atunci în evidența contabilă a acesteia sau în evidența Direcției Sanitare, la care aceasta era afiliată, nefiind o entitate distinctă de aceasta, ar fi existat documentele justificative necesare dovedirii acestor aspecte. De asemenea, nici entitatea cu personalitate juridică înființată în anul 1993 nu deține o situație clară cu privire la aceste aspecte, în evidența sa, evidență care s-ar fi impus dacă această entitate ar fi înțeles să fie continuatorul în drepturi al asociației înființate în anul 1955 și care a funcționat în cadrul Direcției Sanitare a Județului S. M.. În plus, recunoașterea dreptului de proprietate asupra supraedificatelor nu se poate reține din considerente practice fără punerea în discuție a dreptului de superficie, adică a obținerii unui drept de folosință asupra terenurilor, ceea ce în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/1998 sau ale Legii nr. 18/1991, atât timp cât terenul intravilan respectiv face parte din proprietatea publică a unității administrativ teritoriale nu se poate realiza, dreptul de proprietate publică nefiind susceptibil de o asemenea dezmembrare, deoarece nu este în circuitul civil.

Având în vedere toate considerente expuse mai sus, instanța de fond a respins acțiunea astfel cum a fost formulată, sub toate aspectele invocate.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea existenței construcțiilor, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 111 C.proc.civ., este investită a constata existența sau inexistența unui drept și nu a unei stări de fapt, așa cum se solicită, o astfel de cerere fiind inadmisibilă. Cu toate acestea, în virtutea rolului său activ, conform dispozițiilor art. 129 C.proc.civ. a constatat că se impune a considera această cerere ca făcând parte din cererea privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate, reprezentând situația premisă a acestei cereri, neavând o existență distinctă, deși este formulată în acest fel.

În virtutea principiului accesorium sequitur principale, instanța de fond a respins și capetele de cerere accesorii privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., prima instanță a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 9371/2012, reclamanta ASOCIAȚIA S. SĂNĂTATEA S. M., prin avocat, a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii atacate și modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii; fără cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta arată, în fapt, că în derularea pe fond a litigiului instanța a avut de soluționat nu doar asupra cererii sale, ci și asupra unei cereri de intervenție principale și a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M..

Cu privire la calitatea procesuală a STATULUI R., instanța de fond a apreciat-o și menținut-o doar din perspectiva faptului că nu a fost operată înscrierea dreptului de proprietate a unității administrativ teritoriale M. S. M. (proprietate dobândită în condițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991) în cartea funciară și, fiind vorba de o cerere de înscrierea a dreptului de proprietate al reclamantei recurente asupra construcțiilor în cartea funciară a imobilului, menținerea Statului în judecată este obligatorie, fie și numai pentru opozabilitate, atât timp cât acesta este indicat ca și proprietar tabular.

În mod cu totul surprinzător, deși recunoaște într-o primă fază incidența prevederilor art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, judecătorul fondului se împiedică apoi în norma instituită de art. 26 alin. 2 din același act normativ, apreciind că regimul juridic de proprietate asupra terenului ar fi public și nu privat, motiv pentru care unitatea administrativ teritorială M. S. M. a dobândit proprietatea terenului în regim public, neputând fi schimbat aceste regim juridic fără să fie atrasă nulitatea absolută a unui astfel de demers.

Apoi, deși face trimitere la prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, care consacră existența dreptului de proprietate a statului sau unităților administrativ teritoriale independent de înscrierea lui în cartea funciară, aceeași instanță înlătură excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului pentru simplul motiv al nevoii de opozabilitate.

În ceea ce privește calitatea procesuală a DIRECȚIEI DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M., recurenta arată că instanța de fond a stabilit-o pornind de la interpretarea dată conținutului dispozitiv al Hotărârii nr. 20/2009 a Consiliului Local al Municipiului S. M., prin care s-a dispus retragerea dreptului de administrare al Direcției asupra terenului înscris în CF_, sub nr. top ce fac obiectul acțiunii, apreciind că aceste terenuri nu fac parte din Zona de Agrement Ștrand.

Pornind de la acest argument, luat, de altfel, din concluziile raportului de expertiză administrat, judecătorul fondului a conchis că nu a fost afectat dreptul de administrare al Direcției de S. Publică a Județului S. M. prin HCL 20/2009 și nici prin HCL 138/2008 sau prin HCL 155/2008, aceasta fiind și în prezent titulara dreptului de administrare.

Pe fondul dreptului dedus judecății, prima instanță reține faptul că: Terenul de sub nr. top 3424/2 ,3446/2, 3445/1, 3445/2 și 3442 din CF nr._ este în proprietatea Statului R. și în administrarea Direcției de S. Publică a Județului S. M., iar M. S. M. și-a pierdut dreptul de administrare prin Decizia nr. 214/1977 a Consiliului Popular al Județului S. M., an din care dreptul de administrare se transferă la Direcția Sanitară a Județului S. M..

în calitate de titulară a dreptului de administrare, DIRECȚIA SANITARĂ A JUDEȚULUI S. M. a întreprins demersurile pentru construirea a 6 terenuri de tenis, vestiar, drum de acces, alei și locuri de parcare, a căror construire ar fi început pe data de 08.04.1983.

Asociația S., în anul 1983, a întreprins demersurile pentru amenajarea a 4 terenuri de tenis, cu o valoare de 755.000 lei, dar autorizația de construire a obținut-o Direcția Sanitară a Județului S. M.. Asociația S. ar fi efectuat doar reparații la baza sportivă în valoare de 59.100 lei în anul 1977, când erau deja construire 6 terenuri de tenis, un perete de antrenament, vestiarul cu grupuri sociale și o tribună de 500 locuri.

Asociația este atestată pentru prima dată pe 1 iulie 1955 ca și formă asociativă a salariaților sanitari de pe raza orașului S. M. și s-a înființat pe lângă Spitalul Unificat S. M., dobândind personalitate juridică prin Sentința civilă nr. 30/1993.

Direcția Sanitară a Județului S. M. nu avea dreptul să dispună de dreptul său de administrare dobândit în anul 1977, fiind interzis un astfel de demers, atât de legislația de dinainte de anul 1989, cât și prin Legea nr. 213/1998, motiv pentru care nu are nici o relevanță faptul că aceasta a dispus în favoarea asociației exercitarea prerogativele administrării prin adresa din anul 1998.

Atât timp cât construcțiile pretinse de recurentă în proprietate au fost realizate sub autoritatea Direcției Sanitare a Județului S. M., numai aceasta poate pretinde dreptul de proprietate.

Investițiile realizate de Asociație în anul 1977, în valoare de 79.100 lei și cele din anul 1983, în valoare de 755.500 lei, nu pot fi determinate, deoarece 6 terenuri de tenis, un perete de antrenament, vestiarul cu grupuri sociale, o tribună de 500 locuri și împrejmuirea erau construite încă din anul 1977, cu atât mai mult cu cât, în anul 1955, la înființare, asociația avea doar un statut afiliat direcției, era fără personalitate juridică, motiv pentru care ar fi putut cel mult să pretind un drept de creanță și nu dreptul de proprietate.

Față de aceste rețineri, apreciate relevante în stabilirea adevărului, judecătorul fondului, făcând trimitere la prevederile art. 494 Cod civil, consideră că nu s-a dovedit edificarea construcțiilor de către Asociație, motiv pentru care nu poate pretinde constatarea dreptului de proprietate.

Cu atât este mai convinsă instanța de fond de adevărul soluției sale cu cât proprietarul terenului era, la data realizării investițiilor, S. R., iar în prezent proprietar este M. S. M., în timp ce presupusul investitor se descoperă a fi Direcția Sanitară a Județului S. M., titulara dreptului de administrare.

Chiar și în măsura în care Asociația ar fi produs mai multe probe cu privire la realizarea construcțiilor din fondurile sale, acțiunea nu ar fi fost admisibilă pe motiv cu nu a fost solicitat și dreptul de superficie, un drept de folosință, ceea ce era permis conform prevederilor Legii nr. 213/1998 și dispozițiilor Legii nr. 18/1991, fiind vorba de un teren intravilan proprietatea publică a Municipiului S. M..

Pe de altă parte, același judecător, apreciază caracterul nefondat al acțiunii, nu atât că nu ar fi fost realizată condiția dovedirii investiției, cât mai ales pentru faptul că cererea recurentei reclamante, nu numai că nu a fost dublată de un drept de folosință, dar mai ales nici nu putea fi dublată de obligarea proprietarului la atribuirea dreptului de folosință, deoarece terenul afectat de construcții este supus regimului public de proprietate, neputând fi afectat de un astfel de dezmembrământ.

Recurenta mai arată că judecătorul fondului distinge conținutul petitoriu al cererii și astfel apreciază că se impune să constate ca inadmisibilă o cerere care are ca obiect constatarea existenței unor construcții, deoarece ar fi incidentă norma instituită de art. 111 C.proc.civ., aceea că nu poate face obiectul constatării o stare de fapt.

În opinia recurentei, în soluționarea excepției invocate de S. R., aspect care se va răsfrânge mai apoi asupra soluționării fondului, judecătorul fondului a făcut cel puțin trei greșeli fundamentale, respectiv:

1. în măsura în care a recunoscut calitatea de proprietar a MUNICIPIULUI S. M. asupra terenului litigios, în condițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1191, implicit a recunoscut încetarea dreptului de proprietate a Statului asupra bunului;

2. în măsura în care a recunoscut faptul că dobândirea dreptului de proprietate de către Municipiu s-a realizat asupra unui teren intravilan, regimul de preluare a proprietății este privat și nu public, așa cum normează art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991;

3. în măsura în care este recunoscută proprietatea Municipiului, independent de faptul înscrierii în cartea funciară, rezultă implicit că trebuia admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor și se putea cel mult vorbi de calitatea procesuală a STATULUI prin M. S. M..

La fel, recurenta apreciază că, în soluționarea excepției invocate de DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M., aspect care se va răsfrânge mai apoi asupra soluționării fondului, judecătorul fondului a făcut cel puțin trei greșeli fundamentale, respectiv:

1. concluziile raportului de expertiză nu pot prevala peste o hotărâre a consiliului local, motiv pentru care actul administrativ cu nr. 20/2009, trebuia analizat din perspectiva sa complexă, cu evaluarea anexelor sale, în care apare clar și fără echivoc mențiunea terenului litigios, fiind dovedită pierderea dreptului de administrare de către Direcția de S. Publică a Județului S. M. ca efect a acestuia;

2. fiind dovedită încetarea dreptului de administrare, excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției de S. Publică a Județului S. M. dobândește valențe clare, cu atât mai mult cu cât HCL nr. 20/2009 a rezistat controlului judiciar de legalitate în dosar nr._, control care a fost realizat tocmai sub aspectul cuprinderii în actul administrativ a terenului litigios;

3. nu a realizat o verificare a excepției din perspectiva voinței exprimate a părții, nesupunându-se principiului disponibilității, judecând contrar investirii primite, deși Direcția de S. Publică a Județului S. M. a susținut excepția și din perspectiva faptului că nu poate fi invocat față de ea dreptul de proprietate asupra construcțiilor, atât timp cât nu poate invoca ea însăși un drept de proprietate asupra acestora.

De asemenea, recurenta arată că în soluționarea fondului, judecătorul fondului continuă, pe de o parte, să dezvolte motive străine de natura cauzei și, pe de altă parte, aplică greșit legea în dezlegarea dreptului dedus judecății.

Asociația S. SĂNĂTATEA a existat ca persoană juridică și anterior anului 1993, ea fiind constituită în regimul comunist tocmai ca și modalitate juridică de rezolvare a unei situații dificile.

Terenul litigios fiind proprietatea Statului R. nu putea fi atribuit sau dat în administrare unei persoane juridice asociative cu valențe private, decât unei instituții descentralizate a statului, iar, pe de altă parte, se dorea dezvoltarea unei baze sportive pentru „oamenii muncii".

Dacă sub aspect juridic era rezolvată problema constituirii dreptului de administrare asupra terenului ce urma să fie destinat dezvoltării bazei sportive, pe de altă parte este de notorietate faptul că o instituție descentralizată a statului comunist nu era definită cu personalitate juridică, nu deținea și nu putea deține patrimoniu.

Pentru aceste considerente și nici într-un caz pentru că asociația ar fi fost doar o entitate afiliată Spitalelor Unite din S. M., s-a convenit că dreptul de administrare asupra terenurilor să se facă către Direcția Sanitară a Județului S. M..

În acest context a fost emisă Decizia nr. 214/1977, prin care se constituie dreptul de administrare în favoarea Direcției Sanitare a Județului S. M..

Ulterior constituirii dreptului de administrare s-au început demersurile pentru construirea bazei sportive, sens în care singura care putea cere autorizarea construirii terenurilor era Direcția Sanitară a Județului S. M.. Cu alte cuvinte, construirea bazei a început din anul 1977 și nu, cum greșit a reținut instanța de fond, din anul 1955.

Autorizația de construire a fost solicitată de direcție pentru construirea a 6 terenuri, vestiar cu grupuri sociale, tribună de 500 locuri și împrejmuiri în cadrul bazei sportive a Asociației Sportive SĂNĂTATEA, ca apoi realizarea lucrărilor să se facă de asociație, fiind vorba de o investiție de 79.100 lei. Recurenta reiterează că, instituția descentralizată nu putea realiza investiții și nu primea bani pentru o astfel de destinație, fiind o simplă structură funcțională a aparatului de stat și partid.

Neputându-se finaliza lucrările, în anul 1982 Direcția a solicitat o nouă autorizație de construire pentru extinderea investiției, cu mențiunea pentru Baza S. a Asociației. Investiția a fost realizată de asociație cu suma de 755.000 lei, provenind din redistribuirea banilor rezultați din cotizația de sindicat a membrilor asociați și din banii proprii ai acestora.

Desigur că, fiind vorba de o situație specifică regimului comunist, abordarea stabilirii adevărului presupune mai mult decât o simplă lecturare a unor înscrisuri, o cunoaștere efectivă a realității de atunci, percepută prin propriile simțuri. Sigur că nimeni nu poate fi găsit vinovat că nu a trăit vremurile regimului comunist sau, dacă le-a trăit, că nu le-a priceput, dar este, de altfel, evident modul „inteligent" în care oamenii de atunci au reușit să evite restricțiile comuniste, să dezvolte o bază sportivă prin participarea angajaților sistemului instituționalizat.

Din perspectiva recurentei, judecătorul fondului putea să înțeleagă mecanismul din simpla lecturare a conținutului adresei nr. 3169/03.12.1983 sau a conținutului adresei nr. 732/15 martie 1983, care arată clar faptul că este vorba despre o solicitare făcută pentru asociație.

Mai mult, adeverința nr._/82/05.01.1983 a Consiliului Popular a Județului S. M. confirmă faptul că baza sportivă este a asociației sportive, cu atât mai mult cu cât chiar asociația, prin adresa nr. 79/04.05.1982, a solicitat aprobarea extinderii bazei sportive a asociației.

În drept, cererea de apel este întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urm.; art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 indice 1 C.proc.civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 26.02.2013 (filele 16-18), S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S. M., prin reprezentanții săi legali, în temeiul art. 308 alin. 2 C.proc.civ., solicită respingerea recursului ca urmare a admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Intimatul arată că întrucât calitatea procesuala pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, pentru a putea fi obligat în raportul juridic dedus judecății, trebuie să existe o identitate între persoana juridică chemată în judecată și titularul dreptului ce face obiectul litigiului.

Astfel, pentru a determina cine are calitatea procesuală pasiva trebuie stabilit cine este titularul dreptului ce face obiectul litigiului.

C. fixat de legiuitor prin art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările și completările ulterioare, nu lasă loc de interpretări: „terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26".

Conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, „terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului și municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosința celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24." (terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole și de producție, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești și care au fost edificate, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători).

Astfel, regimul juridic al acestor imobile presupune că aceste terenuri au trecut în proprietatea comunei, orașului și municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, ele putând sa dispună cu privire la acestea în calitate de proprietari.

Mai mult, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare: „În aceleași condiții (dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară - art. 26 alin. 1 din Legea nr. 7/) sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești". Prin urmare, trecerea în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor a terenurilor aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care au fost în administrarea primăriilor, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, este opozabilă erga omnes și fără înscrierea în cartea funciară.

Prin terenuri proprietatea statului, legiuitorul a înțeles să se refere la: „acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice."

Potrivit textelor de lege citate, cererea referitoare la constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului-teren, intimatul apreciază că trebuie analizată în raport cu unitatea administrativ teritorială, respectiv M. S. M. prin primar, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu a fost transmis ope legis, de la S. R. către aceasta, în baza Legii nr. 18/1991, act normativ intrat în vigoare cu mult înaintea promovării prezentei acțiuni de către reclamantă.

De asemenea, trebuie avute în vedere prevederile art. 119 al Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „Constituie patrimoniu al unității administrativ-teritoriale bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, domeniul privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial".

În aceste condiții, art. 122 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare specifică faptul că: „Toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale și județene li se prezintă anual de către primar, respectiv de președintele consiliului județean, un raport asupra situației gestionarii bunurilor". Or, din dispozițiile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, reiese în mod clar ca primarul are calitate de reprezentant în justiție în litigiile ce implică patrimoniul unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă (art. 62 alin. 1)

Având în vedere cele de mai sus, intimatul pârât solicită instanței să dispună Primarului Municipiului S. M. în calitate de reprezentant în justiție al orașului, să depună în probațiune inventarul bunurilor aparținând unității administrativ-teritoriale, pentru a face dovada privind titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În argumentarea inutilității promovării unei acțiuni împotriva Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin care să se constate dobândirea unui drept de proprietate asupra imobilului-teren, intimatul pârât menționează că a arătat că persoana adevăratului proprietar al imobilului-teren este unitatea administrativ-teritorială.

Prin urmare, întrucât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitatea de proprietar, instituția intimată nu se poate pronunța cu privire la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului-teren, dedus judecății în speța de față.

În considerarea argumentelor invocate, solicită respingerea recursului promovat împotriva instituției intimate ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S. M. în cauza dedusă judecății.

Prin întâmpinarea depusă la data de 14.03.2013 (fila 19), intimata pârâtă DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M., invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, pentru următoarele motive:

În fapt, prin Sentința civilă nr. 9371/2012 instanța de fond a respins lipsa calității procesuale pasive a Direcției de S. Publică S. M. deoarece terenurile nu fac parte din obiectul Hotărârii nr. 20/2009 a Consiliului Local S. M. privind construcțiile și terenurile înscrise în CF nr._.

Față de cele relatate intimata pârâtă învederează că prin Hotărârea Consiliului Local S. M. cu nr. 20/29.01.2009 s-a aprobat retragerea dreptului de administrare asupra imobilelor-terenurilor înscrise în CF nr._ nr. top 3424, 3446/2, 3445/1, 3442/1 de la DSP S. M., terenurile fiind concesionate în favoarea . și, de asemenea, prin hotărârea sus menționată se dispune radierea dreptului de administrare a Direcției de S. Publică S. M. asupra imobilelor și terenurilor.

Pentru aceste motive, intimata pârâtă solicită să se constatate excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției.

PRIMARUL MUNICIPIULUI S. M. în baza prerogativelor conferite de dispozițiile art. 21 alin. 2 coroborat cu art. 62 alin. 1 din Legea 215/2001 a administrației publice locale, actualizată, prin întâmpinarea depusă la data de 15.03.2012 (fila 20), arătă faptul că își menține punctul de vedere din întâmpinarea depusă în primă instanță.

În drept, invocă 114 indice 1 alin. 2 C.proc.civ.

Prin Încheierea din 22 aprilie 2013, instanța, raportat la valoarea obiectului cauzei, în temeiul art. 84 C.proc.civ. raportat la art. 282 C.proc.civ. a recalificat calea de atac din recurs, în apel, determinarea completului de judecată făcându-se în temeiul art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005.

Apelul nu este fondat.

În mod corect judecătoria a respins excepțiile procesuale invocate raportat la legitimarea în cauză a Statului R., respectiv a Direcției de S. Publică S. M.. Astfel, cât timp în cartea funciară este înscris statul, principiul continuității înscrierilor instituit prin art.22 din Legea nr.7/1996, incident în cauză, impune participarea în cauză a celui înscris în cartea funciară asupra dreptului supus judecății. Pe de altă parte, din Decizia 20/2009 și din Anexa nr. 1 a acesteia (filele nr. 194-195 din dosarul primei instanțe), coroborat cu concluziile expertizei tehnice judiciare efectuate în fața primei instanțe (filele nr. 199-209 idem), rezultă că în perioada de referință - intervalul de timp în care se afirmă că s-au edificat realizat supraedificatele în litigiu – titularul dreptului real principal imobiliar aferent terenului pe care s-au edificat respectivele construcții a fost Direcția Sanitară a Județului S. M., a cărei continuatoare în drepturi și obligații este intimata-pârâtă de astăzi, în speță Direcția de S. Publică S. M.. Atâta vreme cât prin acțiunea confesorie a reclamantei Asociația S. SĂNĂTATEA se tinde la recunoașterea pe cale judecătorească a unui drept de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul asupra căruia pârâta menționată mai sus este titulară a unui drept real de folosință, în mod evident aceasta din urmă justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.

În ce privește criticile apelantei-reclamante vizând fondul litigiului, structurate pe argumentul că realizarea edificatelor în litigiu s-ar fi realizat prin efortul propriu, voluntar, al membrilor Asociației Sportive SĂNĂTATEA, iar nu din fondurile fostei Direcții Sanitare a Județului S. M., resursele financiare provenind din redistribuirea banilor rezultați din cotizația de sindicat a membrilor asociați și din banii proprii ai acestora, tribunalul reține că această susținere nu a fost probată prin înscrisurile administrate în cauză. Dimpotrivă, din actele depuse în dovedirea cererii introductive rezultă că supraedificatele în cauză s-au realizat la solicitarea și în urma demersurilor întreprinse de către fosta Direcție Sanitară a Județului S. M..

Referitor la contribuția voluntară a membrilor Asociației Sportive Sănătatea și la asigurarea resurselor financiare provenind din redistribuirea banilor rezultați din cotizația de sindicat a membrilor asociați, precum și din banii proprii ai acestora, afirmate de către apelanta-reclamantă, tribunalul apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că, în măsura în care această contribuție ar fi fost semnificarivă la edificarea construcțiilor, atunci în evidența contabilă a respectivei asociații sau în aceea a Direcției Sanitare, la care aceasta era afiliată (nefiind o entitate distinctă de aceasta), ar fi existat documente justificative în acest sens.

Nu în ultimul rând, raportat și la poziția exprimată prin întâmpinare de către pârâtul M. S. M. prin PRIMAR, atât în primă instanță, cât și în apel, tribunalul reține că în speță nu s-a făcut dovada de către apelanta-reclamantă, ca asociație constituită în anul 1993, că este continuatoarea personalității juridice a asociației sportive inițiale, constituite în anul 1955 (afiliate pe lângă fosta Direcție Sanitară a Județului S. M.), al cărei efort propriu a fost invocat în susținerea acțiunii reclamantei.

Prin prisma considerentelor ce preced, tribunalul va respinge ca nefundat apelul promovat în cauză, fără cheltuieli de judecată în apel pentru intimați, nefiind solicitate, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA S. SĂNĂTATEA cu sediul în S. M., .. 5 . civile nr. 9371/2012 pronunțată de Judecătoria S. M., în contradictoriu cu intimații S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE București, sector 1 ., M. S. M. prin PRIMAR și DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M. .. 16.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.

Red: G.D. S. – 29.05.2013

Tehnored_NM / 30.05.2013

6 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -Asociația S. SĂNĂTATEA, în S. M., .. 5, .> -S. R. prin M.F.P., în București, ., sector 1

-M. S. M. prin Primar, în S. M., Piața 25 Octombrie, nr. 1

-DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ A JUDEȚULUI S. M., în S. M., .>

nr. 16

Jud.fond: M. D.E.