Contestaţie la executare. Decizia nr. 475/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 475/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 14658/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 475/R
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător G. D. S.
Judecător E. R.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, județ Satu M., împotriva sentinței civile nr._/13.12.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Z. G., dom. în Turulung, nr. 432, județ Satu M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, la pronunțarea cauzei, nu se prezintă părțile.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 03.06.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi, când,
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin Sentința civilă nr._/13.12.2012, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ a fost respinsă contestația împotriva formelor de executare silită inițiate în dosar execuțional nr. 1036/2012 al B.E.J. M. V., contestație promovată de către debitoarea DGFP Satu M. în contradictoriu cu intimatul-creditor Z. G., reținându-se de către instanța de fond că titlul executoriu în cauză îl constituie o hotărâre judecătorească pronunțată între părțile din prezentul litigiu, că din această perspectivă executarea silită inițiată în cauză se prezintă a fi legală și în conformitate cu disp. art. 371 și urm. Cod de procedură civilă și că argumentele contestatoarei întemeiate pe disp. O.G.R. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale DGFP sunt neîntemeiate, constatându-se de către prima instanță că în speță nu s-a făcut dovada lipsei de fonduri pentru plata creanței și nici a diligențelor depuse de către contestatoare în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs în termenul legal contestatoarea solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, reiterând argumentele din cuprinsul contestației înregistrate în fața primei instanțe și fundamentate pe disp.art.2 și 3 din OGR nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Totodată, recurenta contestatoare aduce critici hotărârii atacate sub aspectul greșitei rețineri a temeiniciei cuantumului cheltuielilor de executare silită solicitate în cauză.
Intimata creditoare, legal citată, nu se prezintă și nu depune întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a disp. art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, tribunalul găsește fondate, în parte, criticile recurentei, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ce privește cuantumul disproporționat al cheltuielilor de executare în cauză, tribunalul reține că, în ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000 și cele ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 188/2000, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei, onorariul maxim este de cel mult 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în limitele plafonului maxim prevăzut de dispozițiile legale. Cu toate acestea, cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuat de executorul judecătoresc. În cauză, raportat la volumul de muncă și raportat la complexitatea executorii silite, onorariul executorului judecătoresc stabilit în limita maximă prevăzută de lege este disproporționat. Astfel, singurul act de executare silită efectuat în cauză este emiterea și comunicarea somației către contestatoarea DGFP Satu M., sens în care onorariul executorului în limita maximă prevăzută de lege este exagerat de mare raportat la activitatea efectiv prestată de acesta și în consecință se impune diminuarea acestuia.
Întemeiat pe aceste considerente, tribunalul găsește fondate criticile recurentei structurate pe acest aspect.
În schimb, în ce privește cuantumul onorariului avocațial de 500 lei achitat pentru asistența judiciară acordată creditorului în cadrul procedurii executării silite, instanța constată că acest onorariu se înscrie în limitele legale cuprinse în reglementarea aplicabilă speței, iar suma stabilită cu titlu de onorariu avocațial se prezintă a fi adecvată și proporțională cu gradul de complexitate a cauzei și volumul de muncă pe care îl presupune soluționarea acesteia.
În ce privește însă motivele de recurs fundamentate pe ideea greșitei aplicări de către prima instanță a dispozițiilor legale în materie, în speță, a disp. art. O.G. nr. 22/2002, instanța de recurs le apreciază ca nefondate, pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din înscrisurile de la dosar, titlul executoriu în cauză îl constituie o hotărâre judecătorească ce trebuie adusă la îndeplinire de bună voie, fără a se putea pretinde creditorului să solicite expres executarea (art. 371 indice 1 Cod de procedură civilă).
În condițiile și în măsura în care debitorul nu execută de bunăvoie titlul executoriu în cauză, devin incidente dispozițiile art. 371 indice 1 alin. 2 Cod de procedură civilă potrivit cărora obligația se aduce la îndeplinire prin executare silită potrivit reglementării cuprinse în Cartea a V-a a Codului de procedură civilă.
Prin urmare, din moment ce debitoarea nu s-a conformat obligațiilor stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, fiind inițiată procedura de executare silită de către creditori, toate cheltuielile de executare ocazionate urmează a fi suportate de către debitoare.
În consecință, instanța de control judiciar constată că nu sunt fondate nici criticile structurate pe nerespectarea OG nr. 22/2002 și a termenului de 6 luni prevăzut de aceasta, dimpotrivă, în conformitate cu acest act normativ, curgerea termenului de 6 luni se calculează de la data emiterii somației de către executorul judecătoresc.
Pe de altă parte, este de reținut că potrivit jurisprudenței CEDO, Statul este ținut practic de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art.6 alin.1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, cauza V. I. împotriva României).
În cauza S. P. împotriva României, Curtea, reiterând jurisprudența sa anterioară, a arătat că dreptul de acces la justiție protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.
În cauzele M. și alții împotriva României, S. împotriva României și Ș. împotriva României, Curtea a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei). Curtea nu a subscris tezei Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a Sentinței din 3 martie 1999, amintind că nu este oportun să se solicite unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei).
Prin prisma considerentelor ce preced, tribunalul va admite recursul promovat în cauză și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va admite în parte contestația la executare silită formulată de recurentă, strict în ce privește diminuarea cheltuielilor de executare silită în cauză, fără cheltuieli de judecată în recurs pentru intimată, nefiind solicitate, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-constatoare DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în mun. Satu M., P-ța Romană nr. 3-5, jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr._/13.12.2012, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-creditor Z. G., dom. în ., jud. Satu M., și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite în parte contestația împotriva formelor de executare silită inițiate în dosar execuțional nr. 1036/2012 al B.E.J. M. V. și reduce onorariul executorului judecătoresc în cauză, de la suma de 2833,40 lei la suma de 1416,70 lei (TVA inclus), și în consecință anulează în parte, în mod corespunzător, procesul verbal de cheltuieli din data de 24.10.2012, precum și somația de plată din aceeași dată, emise în dosarul execuțional menționat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2013.
Președinte, M. F. | Judecător, G. D. S. | Judecător, E. R. |
Grefier, C. Z. |
Red.E.R./13.06.2013.
Tehnored_VD /13.06.2013.
2 ex.
Jud. fond: M. C. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 311/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 249/2013.... → |
|---|
