Contestaţie la executare. Decizia nr. 266/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Decizia nr. 266/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 531/266/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 266/.> Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Judecător Z. K.
Grefier M. C.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul W. L. Z. PRIN C..AV.SUMLAS S., domiciliat în Satu M., .. 1, . M., împotriva sentinței civile nr.1147 din 20.07.2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în contradictoriu cu intimații C. D. -M., dom. în Certeze, ./A, jud. Satu M., C. G., domiciliat în Certeze, nr. 302/A, cu domiciliul procedural ales la cabinet de av. P. M., cu sediul în Oradea, ./3, cod poștal_, jud. Bihor, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc la 4 decembrie 2013, când concluziile părților prezente au fost consemnate prin încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1147/_ pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Negrești Oaș a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei C. D., excepție invocată de av.P. A. M. în reprezentarea intimatului W. Ladislau, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea C. D. M. prin mandatar I. A. în contradictoriu cu intimatul W. LADISLAU, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. G. și, în consecință, a dispus anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dos.ex.627/2011 al B. L. N.. S-a dispus suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii atacate. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că partea contestatoare are calitate procesuală activă în promovarea contestației, întrucât fiind soția intervenientului C. G. – în prezent deținut în Penitenciarul Satu M., locuiește împreună cu fiica ei în locuința din care se urmărește evacuarea sa. Prin evacuarea sa și a fiicei sale li s-ar cauza un grav prejudiciu întrucât ar rămâne fără o locuință cu toate că acestea nu au nici o obligație față de intimatul W. Ladislau Z., astfel că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei C. D., excepție invocată de av.P. A. M. în reprezentarea intimatului W. Ladislau Z..
Conform cererii adresate de intimatul W. Ladislau Z., înregistrată la B. L. N. sub dosar ex.627/2011 s-a solicitat evacuarea debitorului intervenient C. G. din imobilul înscris în C.F._ Certeze, top.124/b căruia în natură îi corespunde teren de 4144 mp și construcții .
S-a constatat că cererea a fost formulată pentru declanșarea formelor de executare împotriva debitorului – C. G. - intervenientul din dosar, în prezent deținut în Penitenciarul Satu M..
În baza cererii de executare silită, împotriva debitorului C. G. s-au întocmit acte de executare silită.
Prin Încheierea nr.523/2.04.2012 dată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._ de Judecătoria Negrești Oaș a fost admisă cererea făcută de petenții C. G., C. D. M. și C. Jessica și s-a dispus recuzarea executorului judecătoresc L. N. D. de la întocmirea oricăror forme de executare silită în dosar ex. 627/2011. Totodată, nu a fost păstrat niciun act de executare silită efectuat de executorul judecătoresc recuzat în dos.nr.627/2011.
Așa fiind, instanța de fond, în baza art.399 și urm.Cod proc.civ., a admis contestația la executare formulată de contestatoarea C. D. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intimatul C. G. conform dispozitivului hotărârii motivat de faptul că cererea de executare silită s-a formulat doar împotriva intervenientului C. G. – debitor și nu împotriva contestatoarei C. D. M. .
Cum debitorul intevenient C. G. este deținut în Penitenciarul Satu M. împotriva acestora nu se pot face acte de executare silită, iar față de contestatoarea C. D. M. nu s-a formulat cerere de executare silită, aceasta nefiind debitoare față de intimat, nu are nicio obligație față de acesta.
Intimatul contestator are la îndemână alte acțiuni în justiție pentru valorificarea dreptului său.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (recalificat ca apel) intimatul W. L. Z., solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației la executare formulată de contestatoarea C. DANIERLA M. și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de C. G..
Apelantul a invocat excepția autorității de lucru judecat, fiind întrunită tripla identitate de persoane, obiect, cauză prev.de art.1201 Cod civil, față de dosarul nr._ al Judecătoriei Negrești Oaș.
În motivarea căii de atac exercitate, apelantul arată că sub dosar execuțional 627/2011, B.E.J L. N. a pus în executare la cererea apelantului, titlul executoriu reprezentat de Actul de Adjudecare imobiliara din data de 01.09.2010 emis în dosarele execuționale nr.146, 166, 167/2007 și 93, 94, 100, 104, 111/2008 ale B.E.J. M. B..
Practic, în conformitate cu dispozițiile art.578 care prevăd "daca partea obligata sa părăsească ori sa predea un imobil nu-si îndeplinește aceasta obligație in termen de 5 zile de la primirea somației, ea va fi îndepărtata prin executare silita, iar imobilul va fi predat celui îndreptățit", apelantul a încercat să intre în posesia imobilului al cărui proprietar de drept este.
Sub dosar nr._, C. G. a contestat formele de executare silita din dos execuțional nr._, iar C. D. M. a făcut o cerere de intervenție in interes propriu invocând anumite neregularități care ar afecta un drept personal al ei. Prin Decizia Civila nr.410/R din data de 21 iunie 2012 - pronunțata in recurs de către Tribunalul Satu-M., a fost respins in mod definitiv si irevocabil atât contestația la executare făcuta de C. G., cât și cererea de intervenție in interes propriu a lui C. D. M., prin care se urmărea anularea formelor de executare silita din dosarul execuțional nr.627/2011.
În considerentele acestei decizii se face trimitere la dispozițiile art.516 pct.8 Cod procedura Civila si se menționează "procesul verbal de adjudecare constituie titlu executoriu in vederea dobândirii imobilelor prin evacuarea foștilor proprietari sau împotriva oricărei alte persoane care are in posesiune sau deține in fapt, fără niciun titlu imobilele adjudecate" deci "în consecința in mod legal s-a emis somația in dosarului execuțional nr.627/2011 la data de 8 sept.2011 extinderea efectelor adjudecării asupra altor persoane care are in posesiune sau deține in fapt fără nici un titlu, imobilele adjudecate".
Existenta pe rolul instanțelor de judecata a acestui dosar la care s-a făcut referire nu a împiedicat-o pe C. D. M., de data aceasta, in calitate de contestator si C. G. in calitate de intervenient in interes propriu sa promoveze la Judecătoria Negrești Oas sub dosar nr._ o noua acțiune civila având ca obiect anularea formelor de executare silita din același dosar execuțional nr.627/2011. S-a invocat de către apelant în apărare, cu prioritate, pe cale de excepție, respingerea ca inadmisibila a contestației la executare fiind tardiva, pe de o parte, iar, pe de altă parte, lipsind calitatea procesuala activa pentru reclamantă. Ambele excepții, de natura peremtorie si dirimanta au fost respinse de către instanța de fond, făcându-se și de aceasta dată o greșita aplicare a legii.
Deși, trebuia constatată, în conformitate cu disp.art.163 alin.1 din Codul de procedura civila, identitatea de persoane, obiect, cauza și suspendata soluționarea contestației la executare până la rămânerea definitivă si irevocabilă a unei sentințe in dosar nr._, Judecătoria Negrești-Oaș a continuat să judece cauza si la data când era soluționata în mod irevocabil prima contestație la executare, respectiv 20 iulie 2012, a dat o hotărâre prin care a anulat toate formele de executare silita in dosar execuțional nr.627/2011.
Consideră că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Deliberând cu prioritate, conform art.137 Cod proc.civ., asupra excepției invocate, Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1676/30.11.2011 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Negrești Oaș a respins contestația la executare a contestatorului C. G. și cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei C. D. M. în contradictoriu cu pârâtul W. L., având ca obiect anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr._ al B. L. N.D..
Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului promovat de contestatorul C. G. și intervenienta C. D. M., prin decizia civilă nr.410/R/2012 a Tribunalului Satu M..
În mod irevocabil, se stabilește că executarea silită din dosarul execuțional nr.627/2011 este legală. Actul de adjudecare emis la 1 septembrie 2010 constituie temeiul executări silite din dosar execuțional nr.627/2011. Acesta nu a fost anulat prin sentința civilă nr.806/05.08.2009, întrucât aceasta este anterioară actului de adjudecare.
Obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Negrești Oaș îl constituie contestația la executare a contestatoarei C. D. M. și cererea de intervenție a intervenientului C. G., prin care se solicită anularea tuturor formelor de executare din dosarul execuțional nr._ al B. L., în contradictoriu cu pârâtul W. L..
Constatăm că între cele două dosare nr._ și dosar nr._ există tripla identitate prev.de art.1201 cod civil pentru existența autorității de lucru judecat.
În ambele cauze, demersul judiciar este inițiat de aceleași părți cu calitate procesuală activă ca reclamant sau intervenient în interes propriu – C. G. și C. D. M. – iar calitatea procesuală pasivă aparține numitului W. L..
Ambele dosare au același obiect – anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr.627/2011 al B. L. din care decurge și identitatea de cauză.
În consecință, apreciem că hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul anterior nr._ al Judecătoriei Negrești Oaș, respectiv sentința civilă nr.1676/2011 a Judecătoriei Negrești Oaș, irevocabilă prin decizia civilă nr.410/R/2012 a Tribunalului Satu M. prezintă autoritate de lucru judecat față de contestația la executare promovată sub dosarul ulterior nr._ .
În consecință, în baza art.1201 Cod civil, Tribunalul va admite excepția autorității de lucru judecat invocată de apelant, va admite apelul intimatului W. L. împotriva sentinței civile nr.1147/2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._ și, în baza art.296 Cod proc.civ., va schimba în parte sentința în sensul respingerii contestației la executare formulată de contestatoarea C. D. M. și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. G. în contradictoriu cu intimatul W. L., având ca obiect anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr.627/2011 al B. L..
Tribunalul va menține sentința instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei C. D. M..
Va obliga intimații să achite 98 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, apelantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr.1676/201 a Judecătoriei Negrești Oaș, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.410/R/2012 a Tribunalului Satu M. din dosar nr._ față de contestația la executare și cererea de intervenție în interes propriu promovate sub prezentul dosar nr._ și, în consecință:
Admite apelul pârâtului W. L. Z. prin C..av.Sumlas S., cu sediul în Satu M., ..1, . M., împotriva sentinței civile nr.1147 din 20.07.2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în contradictoriu cu intimații C. D. -M., domiciliată în Certeze, ./A, jud.Satu M., C. G., domiciliat în Certeze, nr.302/A, cu domiciliul procedural ales la cabinet de av.P. M., cu sediul în Oradea, ./3, cod poștal_, jud.Bihor.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. D. M., domiciliată în Certeze, ./A, jud.Satu M., în contradictoriu cu intimatul W. L. Z., domiciliat în Germania, Schwabisch Gmund, Dillweg, nr.4, cu domiciliul procedural ales în România, ..1, . M., având ca obiect anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr.627/2011 al B. L. N.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. G., domiciliat în Certeze, nr.302/A, jud.Satu M., având ca obiect anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr.627/2011 al B. L. N.
Respinge cererea de suspendare a executării silite demarate în dosarul execuțional mai sus menționat.
Menține dispoziția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei C. D. M..
Obligă intimații să achite apelantului 98 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.12.2013.
Președinte, M. G. R. | Judecător, Z. K. | |
Grefier, M. C. |
Red.M.G.R./08.01.2014
Tehnored_BER /08.01.2014
Ex.5
- ..cu: W. L. Z., C. D. M., C. G.
Jud.fond: L. M.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 535/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 283/2013. Tribunalul SATU MARE → |
---|