Fond funciar. Decizia nr. 283/2013. Tribunalul SATU MARE

Tribunalul SATU MARE - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 283/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 1269/119/2012

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 283/R

Ședința publică de la 25 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător M. F.

Judecător E. R.

Grefier M. B.

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarele C. JUDEȚEANĂ BACĂU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în municipiul Bacău, . – 4, județul Bacău, REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR R. PRIN DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU, cu sediul în municipiul Bacău, .. 14, județul Bacău, în contradictoriu cu intimatul – revizuient S. P. G., în calitate de moștenitor al revizuientului defunct Elias S. Maurocordato, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat A. I., cu sediul în municipiul B., .. 14, ., . și intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR BRUSTUROASA, CU SEDIUL ÎN LOCALITATEA BRUSTUROASA, județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR PALANCA, cu sediul în localitatea Palanca, județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR ASĂU, cu sediul în localitatea Asău, județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR DĂRMĂNEȘTI, cu sediul în localitatea Dărmănești, ., județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR COMĂNEȘTI, cu sediul în localitatea Comănești, ., județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR MOINEȘTI, cu sediul în localitatea Moinești, .. 14, județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR AGĂȘ, cu sediul în localitatea Agăș, județul Bacău. C. L. DE FOND FUNCIAR DOFTEANA, cu sediul în localitatea Dofteana, județul Bacău împotriva Deciziei civile nr. 231/R din 17 aprilie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect fond funciar.

La pronunțare se prezintă dl. H. R., lipsă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; prin serviciul de registratură a instanței, la data de 22.03.2013, prin fax, intimatele C. locală de fond funciar Moinești și C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dărmănești au depus concluzii scrise; iar la data de 25.03.2013, petenta Regia Națională a Pădurilor-R., prin fax și prin email a depus concluzii scrise.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 18.03.2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 231/R/2012 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă în dosar nr._, supusă contestației în anulare, a fost admis recursul declarat de S. P. G., în calitate de moștenitor al revizuentului Elias S. Maurocordato (Elie V. S.), în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ BACĂU pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, COMISIILE LOCALE DE FOND FUNCIAR: BRUSTUROASA, PALANCA, ASĂU, AGĂȘ, DĂRMĂNEȘTI, DOFTEANA, COMĂNEȘTI, MOINEȘTI și DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU, împotriva Sentinței civile nr. 3167 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei S. G., care a fost modificată în tot, în sensul că a fost admisă cererea de revizuire formulată de Elias S. Maurocordato (Elie V. S.) și continuată de succesorul său S. P. G., împotriva Sentinței civile nr. 3041 din 08.10.2007 a Judecătoriei Onești pronunțată în dosarul civil nr._ (nr. vechi 5385/2006), care a fost schimbată în parte și ca urmare:

A fost admisă plângerea formulată de petiționarul Elias S. Maurocordato (Elie V. S.) prin mandatar S. Michael Andrew împotriva Hotărârii nr._ din 3 mai 2006 a Comisiei județene Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în contradictoriu cu intimatele C. județeană Bacău și Comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brusturoasa, Palanca, Asău, Agăș, Dărmănești, Dofteana, Moinești, care a fost schimbat și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 9.560 ha teren forestier situată pe raza comunelor Palanca și Brusturoasa, constituind domeniul forestier „Palanca", a suprafeței de 7.995 ha teren forestier situată pe raza comunelor Asău și Goioasa, constituind domeniul forestier „Ciobănuș", a suprafeței de 6.302 ha teren forestier situată pe raza comunelor Dărmănești și Dofteana, constituind domeniul forestier „Brătulești", a suprafeței de 5.532 ha teren forestier situată pe raza comunelor Agăș și Asău, constituind domeniul forestier „Agăș", a suprafeței de 2.218 ha teren forestier situată pe raza localităților Comănești (incluzând fosta ., constituind trupul de pădure „Comănești", a suprafeței de 50 ha teren agricol situată pe raza localității Comănești și a suprafeței de 11.620 ha teren forestier situată pe raza comunelor Dofteana, constituind domeniul forestier „Dofteana și Belechet".

În considerentele acestei decizii, Tribunalul C., a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3167 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect fond funciar - Rejudecare la dosar civil nr._, s-a respins cererea de revizuire formulată și precizată de revizuentul Elias S. Maurocordato (Elie V. S.) și continuată de succesorul său S. P. -G. în contradictoriu cu intimații C. județeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reprezentantă, prin prefect, C. locală de fond funciar Brusturoasa, prin reprezentant, C. locală de fond funciar Palanca, prin reprezentant, C. locală de fond funciar Asău, prin reprezentant, C. locală de fond funciar Dărmănești, prin reprezentant, C. locală de fond funciar Comănești, prin reprezentant, C. locală de fond funciar Moinești, prin reprezentant, C. locală de fond funciar Agăș, prin reprezentant, C. locală de fond funciar Dofteana, prin reprezentant, Direcția Silvică Bacău.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3041 din data de 08.10.2007 a Judecătoriei Onești s-au dispus-următoarele:

S-a respins plângerea formulată de reclamantul S. Elie V. (Elias S. Maurocordato), prin mandatar S. Michael - Andrew, în contradictoriu cu pârâtele C. județeană Bacău stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, C. locală Brusturoasa pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, C. locală Palanca pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, C. locală Asău pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, C. locală Agăș pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, C. locală Dărmănești peniru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, C. L. Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra tei purilor, C. locală Comănești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. locală Moinești pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor. S-a respins cererea de intervenție formulată de Direcția Silvică Bacău. S-a menținut H.C.J. nr._/3.06.2006.

Sentința a fost păstrată de Tribunalul Bacău prin Decizia nr. 24/20.06.2008.

În ceea ce privește cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, Judecătoria S. G. a reținut următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de revizuire, cu completările ulterioare, formulată de revizuientul Elias S. Maurocordato (Elie V. S.), și continuată de succesorul său S. P. - G., instanța urmând a analiza cererea în lumina temeiului de drept invocat de revizuient.

Revizuirea, ca și cale extraordinară de atac, poate fi exercitată numai în condițiile și în termenele prevăzute de codul de procedură civilă respectiv, art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, se poate cerere revizuirea unei hotărâri „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Reglementarea strictă a acestei căi extraordinare de atac este justificată prin faptul că, în cazul în care s-ar permite revizuirea hotărârilor cu lejeritate s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, deschizând calea unor permanente contestări a soluțiilor judecătorești.

Din cuprinsul textului rezultă că „înscrisul" trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a constitui temeiul revizuirii unei hotărâri, și anume:

- înscrisul să fie „nou", adică să fie existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar să fi fost descoperit după judecata litigiului;

- înscrisul să nu fi putut fi înfățișat la judecata litigiului dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuientului sau să fi fost reținut de partea potrivnică;

- înscrisul să fie doveditor;

- înscrisul să aibă caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut la data judecății litigiului, ar fi condus la o altă soluție.

În speță, privitor la aceste condiții Judecătoria S. G. a reținut că nu sunt îndeplinite, după cum urmează:

Condiția potrivit căreia înscrisurile noi nu au putut fi prezentate în cadrul judecății cauzei în fond, deoarece au fost reținute de partea potrivnică sau partea s-a aflat în imposibilitate mai presus de voința sa nu este îndeplinită.

Cu privire la imposibilitatea părții de a prezenta înscrisurile cu ocazia judecății în fond, în doctrină și în jurisprudență s-a stabilit indubitabil că, prin „împrejurare mai presus de voința sa" se înțelege forța majoră, în sensul de eveniment extraordinar, fapt neobișnuit, care a împiedicat partea să cunoască existența actului, în afara oricărei imputabilități.

De asemenea, este constantă în jurisprudență opinia că în numai faptul descoperirii anumitor înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care s-o fi împiedicat să și le procure în timpul procesului în speță, în primul rând, s-a remarcat faptul că din adresa nr. 1683 din 23.12.2009 emisă de Serviciul Județean Bacău al Arhivelor Naționale către Prefectul județului Bacău, ca răspuns la adresa nr. 25.245 din 30.11.2009, a rezultat faptul că în perioada 2005-2007 revizuientul Elie V. S. nu a formulat nicio cerere către acest serviciu.

Prin urmare, Judecătoria S. G. a reținut că este inexplicabilă conduita revizuentului ca în perioada 2005-2007, când se judeca în fond și recurs plângerea sa, să nu fi făcut cercetări minuțioase la Arhivele Naționale și abia după soluționarea irevocabilă prin respingere a cererii sale el abia să înceapă aceste verificări minuțioase, deși era evident că putea să administreze aceste probe în tot cursul soluționării procesului. Astfel mai degrabă decât forță majoră în speță se poate vorbi de neglijența gravă a revizuentului în procurarea la timp a înscrisurilor ce a constituit proba pretențiilor sale în condițiile procedurale legale.

De asemenea, s-a mai reținut și că, din analiza documentelor prezentate, respectiv a cererilor depuse de revizuient la Direcția județeană Bacău a Arhivelor Naționale, precum și a adreselor de răspuns, a rezultat fără echivoc faptul că la toate solicitările revizuientului, făcute după judecata cauzei în fond, Arhivele Naționale, Direcția județeană Bacău au răspuns prompt și au transmis documentele solicitate.

Mai mult, documentele invocate de revizuent se găseau și puteau fi procurate fără dificultate și fără a conduce la întârzierea judecății cu ocazia soluționării cauzei în fond, însă reclamantul revizuient nu a făcut niciun demers legal în acest sens în perioada, respectiv în anii 2005 - 2007, pe durata judecății litigiului.

A rezultat fără niciun echivoc că nu a fost îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece revizuientul nu a fost împiedicat de o împrejurare de forță majoră (mai presus de voința sa) să procure aceste înscrisuri în cursul judecății litigiului în fond.

Condiția caracterului doveditor al înscrisurilor nu a fost îndeplinită.

În speță înscrisul este doveditor atunci când are forță probantă prin el însuși și să nu implice la rându-i cerința confirmării prin alte mijloace de probă sau care să fie susceptibil de completare ulterioară prin alte acte sau mijloace de probă.

Referitor la Decizia nr. 38 din 15 septembrie 1943 pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția a Ii-a, în dosarul nr. 116/1939, împotriva acestei decizii pârâții, adică moștenitorii lui N. D. G., au formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această decizie a fost desființată în recurs, prin Decizia nr. 859/1948, pronunțată de Curtea Supremă, secția civilă în Dosarul nr. 905/1945 și, prin urmare, nu a avut nicio putere doveditoare. Prin Decizia nr. 859/1948 a fost casată Decizia nr. 38/1943 cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Astfel, Judecătoria S. G. a reținut că în speță Decizia nr. 38/1943, pe care revizuientul a invocat-o ca și înscris nou cu putere doveditoare, nu are o astfel de putere doveditoare, dat fiind că în speță sunt incidente prevederile art. 311 Cou procedură civilă care stabilesc fără echivoc un principiu de drept de neînlăturat, respectiv că o hotărâre casată nu are nici o forță juridică.

Condiția potrivit căreia înscrisurile noi trebuie să aibă un caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la o altă soluție pe fondul cauzei nu a fost nici ea îndeplinită pentru următoarele argumente:

În legătură cu primul înscris, Decizia nr. 38 din 15 septembrie 1943 pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția a II-a, în dosarul nr. 116/1939 instanța a reținut următoarele chestiuni:

- În dispozitivul Deciziei nr. 38 /l943 Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de M. Mavrocordat și General L. Mavrocordat în contradictoriu cu Ivone N. G., N. N. G. Comănești, D. N. G. Comănești, Ivette N. G. și Eugeniu N. G., în calitate de moștenitori ai lui N. D. G., împotriva Sentinței civile nr. 389/1938 a Tribunalului Bacău pe care a reformat-o „în totul și a dispus anularea tranzacției autentificată de Tribunalul Bacău - Secția a 1-a sub nr. 6480 din 18 iunie 1923.

- În considerente Deciziei nr. 38 /1943 s-au reținut următoarele aspecte:

Prin actul de partaj de ascendent, autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția notariat, sub nr. 2728 din 27 noiembrie 1902, D. N. G. și-a împărțit averea între cei doi copii ai săi majori, donând fiului N. 2/3, iar fiicei sale M. 1/3, în care se cuprindea și dota de 400.000 lei, pe care aceasta o primise la căsătoria sa cu L. Mavrocordat. D. N. G. a declarat cu ocazia acelui partaj că voința sa este ca fiul său să primească în cele două treimi ale lui toată averea imobiliară, compusă din moșiile Comănești și Palanca, evaluate la 2.400.000 lei, iar fiica sa, încă 800.000 lei efecte, care adăugate la acele în valoare de 400.000 lei, primită dotă, completează treimea cuvenită de 1.200.000 lei;

Prin testamentul olograf datat 2 noiembrie 1906, D. N. G. a confirmat partajul de ascendent, specificând faptul că jumătate din moșiile Comănești și Palanca donate fiului său prin actul de împărțeală îi este dată peste partea legitimă de succesiune, arătând "că voința sa este ca, în eventualitatea în care se atacă actul de împărțeală de ascendent, fiul său să nu aibă a raporta moșiile Comănești și Palanca, urmând în asemenea caz a plăti în bani o diferență eventuală ce s-ar putea constata;

Urmare a predecesului lui N. D. G., prin codicilul din 28 noiembrie 1921, D. N. G. a menținut aceleași dispozițiuni, arătând ca ele să fie executate întocmai față de moștenitorii fiului său N. D. G., respectiv față de D., E., Iveta și N..

După moartea lui N. D. G., la 23 martie 1923, M. Mavrocordat (străbunica revizientului), cu autorizarea soțului ei L. Mavrocordat, a chemat în judecată pe moștenitorii defunctului ei frate N. D. G., cerând împărțeala întregii averi succesorale rămase de pe urma tatălui ei D. N. G., pe motivul că prin împărțeala de ascendent a fost „vătămată în porțiunea sa legitimă". Prin actul intitulat „tranzacție", autentificat sub nr. 8840 din 18 iunie 1923 de Tribunalul Bacău, Secția a I-a, s-a convenit să se pună capăt acestui proces, M. Mavrocordat urmând să primească în schimb suma de 6.000.000 lei. în ședința din 18 iunie a Tribunalului Bacău. - Secția a Ii-a, s-a luat act de tranzacție și s-a pronunțat Sentința de expedient nr. 209/1923 prin care s-a declarat închis dosarul.

Prin cererea nr._ din 1 decembrie 1937, M. L. Mavrocordat și General L. Mavrocordat, în calitate de soț dotai, au formulat acțiune în contradictoriu cu moștenitorii defunctului ei frate N. D. G., cerând anularea tranzacției din 18 iunie 1923, pe motivul că purta asupra unei averi dotale inalienabile, care nu putea forma obiectul unei tranzacții decât cu respectarea formelor legale pentru bunurile dotale (respectiv autorizarea tribunalului), ceea ce nu s-a îndeplinit.

Prin Sentința civilă 389 din 22 noiembrie 1938 a Tribunalului Bacău - Secția a I-a, s-a respins ca nefondată acțiunea în anularea tranzacției formulată de M. L. Mavrocordat.

Apelul împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Iași, prin Decizia nr. 38/1943, dispunându-se anularea tranzacției încheiată la 18 iunie 1923.

În legătură cu efectele Deciziei nr. 38/1943 în raport cu partajul de ascendent, instanța a reținut, din nou, că față de dispozițiile art. 311 Cod procedură civilă, aceasta nu are nicio putere deoarece Decizia nr. 38/1943 a fost desființată în recurs, prin Decizia nr. 859/1948, pronunțată de Curtea Supremă - Secția civilă, în dosarul nr. 905/1945, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

În legătură cu apărările revizuentului legate de posibilele efecte ale Deciziei nr. 859/1948, pronunțată în recurs de Curtea Supremă - Secția civilă, în dosarul nr. 905/1945, instanța nu a putut fi sub nicio formă de acord cu acestea deoarece pur și simplu o hotărâre irevocabilă a celei mai înalte instanțe a țării, chiar dată în condițiile extrem de vitrege ale debutului regimului comunist în România, nu a putut fi nicicum înlăturată așa cum a solicitat revizuentul. Mai mult, nu se pot face nici comparații cu alte hotărâri presupus similare deoarece nu se poate proba că aceste hotărâri au fost pronunțate în condiții absolut identice, pentru aceasta fiind necesară atașarea acelor dosare sau măcar a tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate în acele cauze. Astfel, fost mult mai logic să se presupună că Curtea Supremă de Justiție cunoștea foarte bine dispozițiile constituționale și legale incidente în cauză și cunoștea la fel de bine situațiile în care era sau nu cazul să dispună închiderea dosarului ca lipsit de obiect precum și că în speță, se impunea casarea Deciziei din 1943 și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Și mai mult, a fost de subliniat și faptul că instanța care a pronunțat Decizia din 1948 nu a judecat fondul cauzei, ci s-a pronunțat doar asupra unor motive de nelegalitate ale Deciziei din 1943, urmând ca rejudecarea fondului să se realizeze într-o ulterior, însă din păcate această rejudecare nu a mai avut loc. Prin urmare, față de dispozițiile art. 311 Cod procedură civilă, în momentul judecării cauzei instanța se afla în situația în care Decizia din 1943 nici nu a fost pronunțată.

În continuare, prima instanță a reținut în legătură cu Decizia nr. 38/ 1943, că, și în cazul în care s-ar trece, prin absurd, de argumentele ce preced, în speță, Decizia nr. 38/1943 nu constituie un înscris determinant în cadrul revizuirii.

Astfel, în speță, caracterul determinant a fost argumentat de revizuent printr-o interpretare exclusivă, redată mai sus, cum că Decizia nr. 38/1943 este un „înscris nou", susținând, în esență, că, prin această hotărâre, se recunoaște că M. Mavocordat este comoștenitoarea averii lui D. N. G..

Prima instanță a reținut însă că prin dispozitivul acestei decizii a fost clar și neechivoc. Instanța a dispus doar anularea tranzacției încheiată la data de 18 iunie 1923.

Prin urmare, actul de partaj de ascendent din 1902 prin care toată averea imobiliară era atribuită de D. N. G. fiului său N. D. G. nu a constituit obiectul acțiunii în anulare și deci Decizia nr. 38/1943 nu a anulat sub nicio formă acest act din 1902 și care a stat la baza sentinței Judecătoriei Onești a cărei revizuire s-a solicitat în prezenta cauză.

Mai mult, considerentele Deciziei nr. 38/1943 nu au fost de natură să „invalideze" în niciun fel actul de partaj de ascendent din 1902.

Astfel, reținând faptul că, prin actul de partaj de ascendent, s-a adus atingere rezervei succesorale a M. Mavrocordat, Curtea de Apel Iași a reținut consecințele unui asemenea act, sub următoarele chestiuni:

Prin atingerea adusă rezervei sale succesorale, în patrimoniul M. Mavrocordat s-a născut „o acțiune în reducțiune, ale cărei efecte în drept, se rezumă la complinirea în natură a porțiunii cuvenită reclamantei, iar nicidecum la anularea operațiunii de împărțeală de ascendent, care rămâne în principiu valabilă, situație care demonstrează că, în cauză,nu poate fi vorba de facerea unei noi împărțeli și că, prin urmare, acțiunea ce se discută este de sine stătătoare și independentă de o stare de indiviziune".

Așadar, în motivarea Deciziei nr. 38/1943, instanța a reținut limpede că actul de partaj de ascendent în forma donației din 1902 a fost un act perfect valabil, iar - în condițiile în care prin această donație s-a încălcat rezerva succesorală - în patrimoniul Măriei Mavrocordat a existat doar o acțiune în reducțiune întemeiată pe dispozițiile art. 798 și 799 Cod civil.

Pe cale de consecință, în realitate, tranzacția din 1923 nu a avut și nu putea avea ca obiect o „nouă împărțeală", prin infirmarea actului de partaj de ascendent din 1902, ci în realitate, obiectul acestei tranzacții l-a constituit renunțarea Măriei Mavrocordat, în schimbul unei sume de bani, la acțiunea în reducțiune, la care era îndreptățită. De aceea, instanța a reținut că acțiunea în împărțeală, promovată de M. Mavrocordat, era în realitate o acțiune în reducțiune, greșit intitulată și calificată de avocatul acesteia ca fiind o acțiune de partaj.

Prin această recalificare a acțiunii în împărțeală a Măriei Mavrocordat ca fiind o acțiune în reducțiunea liberalității excesive, instanța a arătat că litigiul între părți deriva dintr-o „împărțeală de ascendent, care are de efect de a împiedica transmisiune indiviză a moștenirii ab intestat".

Așadar, considerentele Deciziei nr. 38/1943 se bazează pe actul de partaj de ascendent și contrazic susținerile revizuientului în sensul că, la decesul lui D. N. G., ar fi operat devoluțiunea succesorală legală a moștenirii și transmisiunea indiviză a averii defunctului, prin ignorarea partajului de ascendent, astfel încât masa succesorală (inclusiv imobilele) s-ar fi transmis indiviz celor doi copii N. D. G. și M. Mavrocordat.

În concluzie, prin aceste considerente, chiar Decizia nr. 38/1943 a infirmat în mod expres și categoric afirmația revizuientului în sensul că „moștenirea lăsată de către D. N. G. fiind legală urmând regulile și principiile moștenirii ab intestat. Iar față de aceasta este evident că am calitate de moștenitor în linie directă... "

S-a mai arătat de revizuent și faptul că la originea încheierii tranzacției din anul 1923 mai stă și un alt nou act doveditor în sensul art. 322 pct..5 Cod procedură civilă, respectiv un al patrulea înscris pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, respectiv actul intitulat „Aviz" încheiat la data de 2 iunie 1923 prin care consiliul constituit în condițiile legii a deliberat pentru minori în sensul de a se încheia procesul prin tranzacție recunoscându-se ca s-a încălcat rezerva succesorală a antecesoarei revizuentului, M. Mavrocordat, și să se plătească acesteia o sultă pentru ca minorii să poată păstra toate imobilele.

De remarcat a fost și motivul de nulitate reținut de instanță, în fapt unul formalist, referitor la condițiile de întocmire ale tranzacției specifice perioadei istorice din 1923 respectiv datorat faptului că un bun dotai inalienabil, în condițiile în care, prin contractul de căsătorie s-a constituit ca dotă toată averea ei prezentă și viitoare (dotă universală), iar bunurile dotale nu puteau fi înstrăinate decât în mod excepțional și cu autorizarea instanței, și nu un motiv de fond, care să vizeze efectiv actul de partaj de ascendent din 1902.

Instanța a mai reținut în legătură cu sus-amintitele apărări ale revizuentului privitoare la aceea că deși actul de partaj (tranzacția) din 1923 a fost desființat, acesta conținea în realitate recunoașterea din partea moștenitorilor lui N. D. G. în sensul că partajul de ascendent din 1902 a încălcat rezerva succesorală a Măriei Mavrocordat, consecința ar constitui-o faptul că între aceasta din urmă și moștenitorii lui N. D. G. „s-ar ii născut o stare indiviziune asupra întregii mase succesorale și deci inclusiv asupra imobilelor din aceasta, chiar dacă nu s-a mai efectuat ieșirea din indiviziune, instanța a reținut următoarele:

Soluția prezentată de revizuient a fost lipsită însă de argumente pe care instanța să le fi putut într-adevăr reține, în sensul că a fost evident contrară chiar Deciziei nr. 38/1943, care a anulat tranzacția din 1923.

De asemenea, s-a observat de instanță că aceste susțineri ale revizuentului sunt contradictorii: pe de o parte, revizuientul a invocat nulitatea tranzacției din 1923, iar, pe de altă parte, s-a prevalat de această tranzacție ca și cum ar fi conținut o convenție de recunoaștere și reductiune a liberalității excesive, exagerând până la denaturare conținutul acestui înscris și, prin aceasta, al Deciziei nr. 38/1943. Mai mult chiar, interpretarea a fost contrară celor urmărite de însăși stră-stră-stră-bunicul revizuentului, respectiv D. N. G., cel care a dispus de averea sa prin actele de mai sus, și care a urmărit permanent după întocmirea actului din 1902, prin actele sale ulterioare, să mențină efectele acestui act. Și mai mult, niciodată moștenitorii lui N. D. G. nu au recunoscut un drept de coproprietate pentru M. Mavrocordat asupra moșiilor Beleghet și Palanca.

De asemenea, această interpretare a revizuentului a fost în contradicție chiar cu spiritul și litera tranzacției, prin care părțile nu au anihilat efectele partajului de ascendent, cum a susținut revizuientul, dimpotrivă, au convenit ca M. Mavrocordat să primească o sumă de bani drept compensare a încălcării rezervei sale. Astfel cum a reținut și Decizia nr. 38/1943, tranzacția prevedea expres că M. Mavrocordat, prin soțul ei, „ratificăm în totul actul de partaj de ascendent al defunctului D. N. G.".

Mai mult, chiar dacă s-ar fi presupus, prin absurd, că ar fi intervenit o reducțiune convențională a liberalității excesive realizată prin partajul de ascendent, o asemenea reducțiune nu putea avea ca efect nașterea stării de indiviziune, ca și cum s-ar fi făcut abstracție de partajul de ascendent, ci ar fi avut ca efect doar reîntregirea rezervei Măriei Mavrocordat.

În concluzie, atât dispozitivul, cât și considerentele Deciziei nr. 38/1943 au infirmat în mod categoric interpretarea și concluziile revizuientului.

Decizia nr. 38/1943 statornicește în mod expres și neechivoc în considerentele ei faptul că de pe urma lui D. N. G. nu s-a deschis o succesiune ab intestat, și nu s-a născut o „stare de indiviziune între M. Mavrocordat și moștenitorii fratelui ei predecedat N. D. G." și, că, pe cale de consecință M. Mavrocordat nu a dobândit niciodată un drept de proprietate indiviză asupra averii imobiliare a lui D. N. G..

Pe cale de consecință, acest drept al M. Mavrocordat de a solicita eventual reducțiunea liberalității făcute prin actul de partaj de ascendent nu îi conferea, revizuientului, în calitate de nepot, și calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul Legii nr. 1/2000.

Și mai mult, în acest cadru procesual, în lipsa moștenitorilor cu N. D. G. nu se putea rezolva această problemă a reducțiunii liberalității excesive.

Astfel, prima instanță a reținut că în realitate, Decizia nr. 38/1943 nu este un înscris nou, de natură să conducă la o altă soluție decât cea de respingere a plângerii revizuientului, deoarece această decizie nu infirma actul de partaj de ascendent din 1902, care a stat la baza sentinței a cărei revizuire s-a solicitat, și nu îi conferea M. Mavrocordat calitatea de proprietară indiviză, împreună cu moștenitorii lui N. D. G., asupra averii imobiliare a lui D. N. G..

În legătură cu al doilea înscris, respectiv Codicilul din 28 noiembrie 1921 la testamentul olograf datat 2 noiembrie 1906 prima instanță a reținut următoarele aspecte:

Prin testamentul olograf datat 2 noiembrie 1906, D. N. G. a confirmat partajul de ascendent, specificând faptul că jumătate din moșiile Comănești și Palanca, donate fiului său prin actul de împărțeală, i-a fost dată peste partea legitimă de succesiune, arătând că voința sa a fost ca, în eventualitatea în care se atacă actul de împărțeală de ascendent, fiul său să nu aibă a raporta moșiile Comănești și Palanca, urmând în asemenea caz a plăti în bani o diferență eventuală ce s-ar fi putut constata.

Mai târziu, prin codicilul din 28 noiembrie 1921, ca urmare a predecesului lui N. D. G., tatăl său D. N. G. a menținut aceleași dispozițiuni, arătând ca ele să fie executate întocmai față de moștenitorii fiului său N. D. G., respectiv față de D., E., Iveta și N. (vezi în acest sens filele 482 - 483 dosar nr._, vol. II al Judecătoriei S. G.).

Codicilul din 1921 nu a anihilat, ci, din contră, a întărit efectele partajului de ascendent deoarece sensul cuvintelor și voința testatorului au fost neechivoce, nu în sensul revenirii asupra partajului de ascendent, ci în sensul menținerii acestuia, cu precizarea că, după precedesul lui N. D. G., ceea ce acestuia i s-ar fi cuvenit în temeiul partajului de ascendent urma să se retransmită moștenitorilor acestuia, adică D., E., Iveta și N..

În plus, afirmația revizuientului în sensul că, prin codicilul din 1921 D. N. G. a revenit asupra partajului de ascendent, a fost evident o gravă eroare, pe care stră-stră-stră-bunicul revizuentului, respectiv D. N. G., nu o putea săvârși, toate actele lui fiind întocmite în deplină cunoștință de cauză.

Astfel, chiar încălcarea rezervei succesorale a Măriei Mavrocordat, pe care D. N. G. a recunoscut-o în mod expres, s-a făcut nu din ignoranță, ci pentru că din anumite rațiuni, așa a considerat el că este echitabil.

Astfel, potrivit art. 795 Cod civil, partajul de ascendent se poate realiza în două forme: prin act între vii sub forma donației și sub forma testamentului.

Mai departe prima instanță a reținut că așa cum s-a reținut în unanimitate de către jurisprudență, indiferent că este vorba de autori mai recenți sau mai vechi, partajul de ascendent în forma donației, reprezintă actul prin care în timpul vieții donatorul împarte averea sa între moștenitori, astfel încât, la decesul acestuia, nu mai ia naștere starea de indiviziune specifică devoluțiunii legale a moștenirii. Fiind vorba de o donație, partajul de ascendent produce efecte încă din timpul vieții donatorului și îmbracă forma unei donații, ca și contract, a cărui caracteristică o constituie irevocabilitatea. Bunurile trec din patrimoniul ascendentului donator în patrimoniul descendenților donatari chiar de la data partajului de ascendent, donatarii fiind succesori în drepturi cu titlu particular.

În cazul în care partajul de ascendent se face în forma testamentului, efectele lui se produc doar la decesul testatorului, iar testamentul, fiind un act unilateral esențialmente revocabil, ar putea fi revocat ulterior de testator.

În speță, partajul de ascendent din 1902 a îmbrăcat forma unei donații încheiată în formă autentică. Actul este semnat de D. N. G., în calitate de donator, de M. Mavrocordat, și de soțul acesteia L. Mavrocordat, care a autorizat ac. 1, precum și de N. D. G., aceștia din urmă arătând că primesc „cu recunoștință această donațiune" și că se mulțumesc „cu condițiunile și estimațiunile constituite".

Astfel în mod expres și neechivoc, D. N. G. a arătat în act că „s-a hotărât să doneze" și să împartă toată averea lui între cei doi copii majori ai săi. în ceea ce privește averea sa imobiliară, compusă din moșiile Comănești și Palanca, D. N. G. a arătat că o donează fiului său N..

Prin urmare, s-a putut reține că actul de împărțeală din 1902 este un act complex: o împărțeală și o donație în același timp, care a produs efectul translativ de proprietate încă de la data încheierii lui.

De asemenea, în ce privește modul în care poate fi desființată o astfel de împărțeală în doctrină s-a mai arătat că partajul de ascendent poate deveni ineficace potrivit dreptului comun, din cauza anulării (pentru incapacitate sau vicii de consimțământ) ori din cauza nulității absolute (de exemplu, pentru nerespectarea formei solemne a actului de împărțeală), ceea ce nu a fost cazul în speță.

S-a mai arătat și că împărțeala de ascendent realizată în formă de donație este de principiu nulă absolut dacă nu s-a făcut cu respectarea formei autentice prevăzute de art. 813 cod civil și că împărțeala de ascendent este nulă pentru omisiunea unui descendent chemat efectiv la moștenire (art. 797 Cod civil), iar în cazul în care prin împărțeală sau alte acte s-a adus atingere rezervei succesorale, descendentul vătămat poate ataca împărțeala cu acțiunea în reducțiune (art. 798 Cod civil), care are drept efect, în această materie, „rectificarea împărțelii", adică reîntregirea rezervei prin micșorarea loturilor copărtașilor avantajați.

De asemenea a fost de remarcat că în speță, nu au fost incidente nici dispozițiile invocate de revizuent privind un eventual raport al donațiilor, conform art.764 Cod civil.

Așadar instanța a putut reține că a fost vădit contrară susținerilor unanime din jurisprudență mai veche și mai recentă apărarea revizuientului în sensul că donația ^cută prin partajul de ascendent ar fi putut fi „revocată prin codicilul din 192 i^v

Fiind irevocabilă, împărțeala de ascendent în forma donației nu putea fi revocată unilateral de donator.

De fapt, testamentul din 1906 nu face decât să întărească voința lui D. N. G. exprimată prin actul de împărțeală, în sensul ca fiul său N. D. G. să nu trebuiască să raporteze moșiile Comănești și Palanca, iar diferența ce s-ar cuveni Măriei Mavrocordat, potrivit rezervei sale succesorale, să fie plătită în bani.

Prin urmare a fost evident că testamentul din 1906 nu conținea niciun legat în favoarea lui N. D. G., întrucât acesta a dobândit calitatea de proprietar prin însuși actul de împărțeală și de la data acestuia, predecesul lui N. D. G. nu mai putea nicicum modifica dreptul de proprietate astfel dobândit.

De asemenea, mai departe, Codicilul din 1921, urmând aceeași filozofie a împărțelii de ascendent din 1902, nu a făcut decât să consacre expres această soluție în sensul că, din nou. D. N. G. a întărit și confirmat actul de partaj de ascendent și, pe cale de consecință, a arătat că ceea ce a donat fiului său precedat N. D. G., respectiv averea imobiliară, revenea copiilor lui N., respectiv nepoților săi D., E., Iveta și N. N. G.. Astfel s-a înlăturat prin aceste considerente și argumentele avute în vedere de înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia civilă nr. 4700/2009 care a reținut în mod eronat că partajul de ascendent evocat nu putea produce efecte juridice conform art. 654 Cod civil în ceea ce-1 privește pe N. G. din moment ce acesta a decedat anterior autorului său, urmând ca potrivit art. 796 Cod civil împărțeala să se facă conform cu legea. Mai mult nefiind vorba de o decizie de îndrumare sau dată în recurs, în afară de Tribunalul Bacău, care soluționase în fond cauza, pentru restul instanțelor din țară această decizie a înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost nicidecum obligatorie, neexistând un temei legal în acest sens.

De altfel din probele administrate a rezultat că nicio hotărâre judecătorească nu a desființat acest partaj de ascendent, dimpotrivă, Decizia nr. 38/1943 a făcut expres referire și la testamentul din 1906 și la codicilul din 1921.

În sfârșit, faptul că atât în testamentul din 1906, cât și în codicilul din 1921 D. N. G. a recunoscut faptul că s-a încălcat rezerva succesorală a Măriei Mavrocordat nu a invalidat actul de împărțeală de ascendent.

Astfel cum s-a reținut în mod constant în doctrina mai veche sau mai recentă, actul de partaj nu este nul în acest caz, ci moștenitorul care a primit mai puțin „are dreptul de complinire a rezervei", iar acțiunea reglementată de art. 798 Cod civil este o acțiune în reducțiune, care nu duce la anularea donației - partaj, ci doar la restrângerea liberalităților care încalcă rezerva descendentului.

Or, în speță, M. Mavrocordat nu a finalizat niciodată o asemenea acțiune în reducțiune, care este o acțiune personală, patrimonială, prescriptibilă și nu una reală. Nu a existat însă o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească în ce măsură rezerva sa a fost încălcată și cu ce bunuri aceasta trebuia complinită. Dimpotrivă, prin actul de partaj încheiat în 1923, M. Mavrocordat a fost de acord să primească o sumă de bani în compensarea dreptului său la rezerva încălcată, iar Decizia nr. 38/1943 prin care s-a admis acțiunea în anularea actului de partaj a fost casată prin Decizia Curții Supreme nr. 849/1948.

Mai departe, în legătură cu efectele Codicilului din 28 noiembrie 1921 la testamentul olograf datat 2 noiembrie 1906 instanța a reținut că, prin întâmpinare revizuientul a arătat și faptul că, urmare întocmirii codicilului din 1921, testamentul din 1906 în favoarea lui N. D. G. a devenit caduc, prin predecesul acestuia în calitate de legatar.

De fapt, în mod obiectiv, testamentul din 1906 nu conținea legate. S-a reținut deja că N. D. G. a devenit proprietarul averii imobiliare a lui D. N. G. nu în temeiul reștamentului, ci în calitate de donatar, în temeiul partajului de ascendent. Mai departe, testamentul din 1906 nu conținea un legat în favoarea lui N. D. G., ci nu făcea decât să reitereze voința testatorului în sensul menținerii partajului de ascendent din 1902, deși acesta aducea atingere cotei Măriei Mavrocordat, stipulând totodată ca reîntregirea rezervei acesteia să se facă printr-o sumă de bani.

Neconținând legate, ci doar recunoașteri, testamentul din 1906 nu putea fi revocat prin codicilul din 1902.

Astfel instanța a reținut că interpretarea dată de revizuient Codicilului din 28 noiembrie 1921 la testamentul olograf datat 2 noiembrie 1906 nu este conformă cu voința evidentă a testatorului D. N. G. și a copiilor săi și că, în speța de față, acest înscris nu are un caracter determinant, vizat de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă în sensul că nu poate să conducă pe fond la o altă soluție decât cea dată prin sentința a cărei revizuire se cere.

În legătură cu al treilea înscris, Copia recipisei nr. 2532/17.11. 1871 instanța a reținut că, în speță, revizuientul susține că prin acest nou înscris, respectiv copia recipisei nr. 2532/17.11.1871 face dovada indirectă a contractului de vânzare cumpărare și deci a faptului că D. N. G. a unei o părți din imobile, respectiv a moșiilor Dofteana și Beleghet care ar fi fost cumpărate de D. N. G. de la fratele său, respectiv N. G., deoarece această recipisă atestă că D. N. G. a plătit către fratele său N. G. prețul acestor imobile.

Soluția Judecătoriei Onești de respingere a plângerii împotriva refuzului de restituire a acestor imobile nu s-a întemeiat însă în principal pe această chestiune, ci pe faptul că suprafețele de pădure Dofteana și Beleghet au fost expropriate din proprietatea Creditului funciar rural, astfel cum a rezultat din Monitorul Oficial nr. 259 din 8.11.1947 - ceea ce înseamnă că aceste imobile au fost ipotecate în favoarea creditorilor și că nu au mai aparținut succesorilor lui D. N. G..

Prin urmare, a rezultat că practic înscrisul pretins nou constând în copia recipisei nr. 2532/17.11.1871 nu a avut caracter determinant, deoarece nu a fost de natură să contrazică situația de fapt reținută de instanță, pe baza Monitorului Oficial, și să conducă la o altă soluție decât aceea a respingerii cererii. A fost evident faptul că între anul 1871 și anul 1947, față de multitudinea de modificări socio - politice din acest interval istoric, inclusiv răscoale țărănești, reforme agrare și instaurarea regimului comunist, puteau să intervină nenumărate modificări în ceea ce privește situația juridică a acestor terenuri, inclusiv sub aspectul titularilor drepturilor de proprietate.

Așadar, întrucât actul din 1871 nu poate să contrazică situația de fapt reținută de instanță f prin Monitorul Oficial din 1947, a rezultat neechivoc ta actul nu a avut caracter determinant și, deci, revizuirea este inadmisibilă și în raport cu acest înscris.

De altfel, acest înscris nu putea să confere prin el însuși revizuientului calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, chiar dacă s-ar fi exclus argumentele de ordin istoric de mai sus, oricum, așa cum s-a mai arătat deja în aceste considerente, în virtutea partajului de ascendent, M. Mavrocordat, străbunica revizuientului, nu a primit imobile, ci doar sume de bani.

Cu totul în subsidiar, instanța a reținut și aceea că, presupunând prin absurd că aceste imobile ar fi făcut parte tot din averea lui D. N. G., ele ar intra tot sub incidența partajului de ascendent, chiar dacă nu au fost menționate expres, din moment ce voința expresă a donatorului a fost în sensul ca toată averea sa imobiliară să revină fiului său N. D.G., iar M. Mavrocordat, bunica revizuientului să primească doar sume de bani, în considerarea faptului că a beneficiat de averea imobiliară de pe urma mamei sale.

De asemenea, chiar presupunând prin absurd că aceste imobile ar fi făcut parte tot din averea lui D. N. G., și ar fi intrat tot sub incidența partajului de ascendent instanța a reținut că nici în acest caz revizuentul nu ar fi putut veni la moștenirea lui D. G., chiar în calitate de descendent. Astfel, în această situație, au fost sunt incidente dispozițiile art. 668 Cod civil privind reprezentarea succesorală care stabilesc printre altele condiția pentru ca o persoană să poată veni la moștenire prin reprezentare cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii succesiunii. în speță însă N. D. G., fratele Măriei G., a decedat în anul 1921, M. a decedat în anul 1950, fiica acesteia Z. Mavrocordat în anul 1973 și nu a putut fi vorba de reprezentare pe cele două pentru că M. și Z. au decedat după N. D. G.. Elie V. S. nu putea să reprezinte pe M. G., pentru că a decedat după N. G.. Astfel prima instanță a constatat că nu i se cuvenea nici diferența între suprafața expropiată de la Creditul funciar rural și indicată în Monitorul Oficial și suprafața deținută la acel moment de N. D. G..

În legătură cu celelalte înscrisuri din dosarul de moștenire al Manei Mavrocordat, prima instanță a reținut că nici acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, înscrisurile fiind în mare parte copii ale actelor din dosarele civile unde s-au pronunțat hotărârile judecătorești analizate mai sus, astfel că o altă analiză amănunțită a lor nu se impunea, ele fiind de altfel irelevante.

Prin urmare față de toate argumentele de fapt și de drept arătate, Judecătoria S. G. a respins ca inadmisibilă și nefondată cererea de revizuire formulată și precizată de revizuentul Elias S. Maurocordato (Elie V. S.) și continuată de succesorul său S. P. - G..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de revizuire și urmare, admiterea plângerii formulate.

În motivarea recursului se arată, în esență, următoarele:

Prin Sentința primei instanțe s-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Cererea de revizuire este admisibilă întrucât înscrisurile noi înfățișate sunt determinante și nu s-au putut prezenta mai presus de voința părților.

Intimații, prin întâmpinările depuse, au solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței primei instanțe, întrucât cererea de revizuire este inadmisibilă, înscrisurile invocate nu sunt determinante și puteau fi înfățișate instanței de judecată dacă petiționarul ar fi depus toate diligentele.

Recursul a fost admis ca întemeiat, cu următoarea motivare:

„Procedând la analiza condițiilor de admisibilitate a revizuirii se constată că înscrisurile invocate se circumscriu condițiilor prevăzute de art. 322 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, astfel, după darea hotărârii judecătorești a cărei revizuire se solicită, petiționarul, revizuient în prezenta cauză, a descoperit acte doveditoare ce nu s-au putut înfățișa mai presus de voința părților, în speță, deși a întreprins demersuri repetate la instituțiile statului pentru a obține acte succesorale după autorul său, a primit răspunsul că nu există dosarul de succesiune după D. N. G., decedat la 3 martie 1923. Față de această circumstanță, în speță că Arhivele Naționale au comunicat petiționarului că actele solicitate nu există, iar ulterior judecății, acestea, prin eforturi proprii, totuși le-a identificat fără putință de tăgadă, că actele în susținerea cererii de revizuire sunt astfel cum articolul de lege menționat le condiționează, respectiv nu au putut fi înfățișate mai presus de voința părții.

Probele administrate dovedesc toate acestea, în acest sens fiind răspunsurile emise de Arhivele Naționale sub nr._/2002,_/2002 și_/2002, rezultând că petiționarul a depus toate diligentele pentru a afla de existența actelor succesorale și a intra în posesia acestora.

Trecând la analiza înscrisurilor depuse ca motiv al cererii de revizuire, tribunalul constată următoarele:

Petiționar - revizuent a invocat următoarele acte pe care se sprijină cererea de revizuire: Deciziunea nr. 38/1943 pronunțată de Curtea de Apel Iași și actele adiacente acesteia descoperite în dosarul nr. 142/1937 din Arhivele Bacău - inclusiv actele de preluare după data de 6 martie 1945 a imobilelor păduri din proprietatea antecesorului D. G. Comănești decedat în 1923, Codiciliul din Testamentul întocmit de D. N. G. (decedat în 1923) inserat în testamentul întocmit inițial la 28.11.1921, Copia recipisei nr. 2532 din 17.11.1871 prin care s-a făcut dovada că autorul D. N. G. a achitat taxele pentru cumpărarea imobilelor în anul 1871 de la fratele său N. G., pădurile Dofteana și Beleghet, Avizul dat la data 2.06.1923 prin care Consiliul de Tutelă al minorilor moștenitori ai lui N. D. G. (decedat în 1921) și-a dat acordul ca antecesoarea să primească o sulta ca urmare a încălcării rezervei succesorale.

Din Deciziunea nr. 38/1943 a Curții de Apel Iași, reiese că instanța a anulat tranzacția încheiată în 1923 între bunica petiționarei M. Mavrocordat, născută G. și ceilalți succesori ai lui D. N. G., și i s-a recunoscut acesteia calitatea de moștenitoare legală după D. N. G..

De asemenea, astfel, atât prin Codicilul întocmit de către D. N. G., cât și prin tranzacția din 1923 s-a recunoscut atât de autor, cât și de către ceilalți moștenitori că prin partajul de asecendent s-a încălcat rezerva succesorală a Măriei Mavrocordat, iar moștenitorii lui N. D. G. s-au obligat să-i plătească acesteia sultă pentru reducțiunea liberalităților excesive provocate de partajul de ascendent din 1902 a lui D. N. G., prin care acesta și-a împărțit averea între copiii săi, N. D. G. și M. Mavrocordato.

Plata acestei sulte a fost avizată favorabil și de Consiliul de Turelă al minorilor moștenitori ai lui N. D. G. (decedat în anul 1921).

Din toate aceste acte noi, depuse de revizuent reiese indubitabil că partajul de ascendent al lui D. N. G. nu și-a produs efectele, autoarea petentului - revizuent, M. Mavrocordato, fiind moștenitoarea legală a tatălui său, culegând moștenirea conform prevederilor legale.

în acest sens s-a pronunțat printr-o decizie irevocabilă, intrată în autoritatea lucrului judecat, și înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia civilă nr. 4700 din 8 aprilie 2009 a constatat că partajul de ascendent întocmit de D. N. G. în condițiile art. 794 Cod civil nu era de natură a produce efectele juridice pentru care a fost întocmit, succesiunea autorului D. N. G., în lipsa unui testament se deferă prin lege. O chestiune de drept odată dezlegată trebuie respectată, iar punerea sa din nou în discuție este neavenită.

In ceea ce privește întinderea masei succesorale a lui D. N. G. prin Recipisa nr. 2532 din 17.11.1871 s-a dovedit că D. N. G. a achitat taxele pentru cumpărarea pădurilor Dofteana și Beleghet de la fratele său N. G., astfel că și aceste păduri fac parte din masa succesorală a lui D. N. G., pe lângă cele invocate în partajul de ascendent.

Analizând apărarea invocată de intimați, tribunalul constată că sunt nefondate.

Așa cum s-a arătat, înscrisurile, contrare tuturor demersurilor și încercărilor petiționarului nu au putut fi identificate în Arhivele Naționale, susținerea intimaților că revizuentul a manifestat o inexplicabilă și gravă neglijență prin faptul că nu a continuat demersurile la Arhivele Naționale și după primirea a trei răspunsuri negative de la această instituție este neîntemeiată și gratuită.

Dacă într-adevăr revizuentul ar fi fost superficial nu ar mai fi revenit la Arhivele Naționale de încă două ori după primul răspuns nefavorabil, ci dimpotrivă, acest lucru dovedește stăruința sa de a lămuri problema succesiunii descendenților săi. De asemenea, nu poate fi înțeleasă arătarea intimaților că revizuentul trebuia să solicite de la Arhivele Naționale acte după M. Mavrocordat și nu după D. N. G., cât timp în cauza de față este vorba de masa succesorală rămasă după D. N. G..

În legătură cu forța probantă a înscrisurilor, așa cum s-a analizat mai sus, acestea au caracter probator și determinant pentru dezlegarea pricinii de față. Străduința intimaților de a arăta că aceste" înscrisuri nu pot duce la schimbarea soluției pronunțată de Judecătoria Onești, și drept rezultat partajul de ascendent și-a produs efectele, petiționarul fiind străin de succesiunea lui D. N. G. nu poate fi acceptată de tribunal, atât pentru motivele anterior expuse, cât și pentru faptul că problema de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 4700 din 8 aprilie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

în aceeași ordine de idei, nu se poate analiza din punct de vedere juridic, invocarea intimaților și reținerea primei instanțe că decizia menționată a înaltei Curți de Casație și Justiție este greșită, o asemenea mențiune, cu privire la o hotărâre judecătorească irevocabilă este total neavenită, contrară principiilor de drept recunoscute în sistemul judiciar românesc. Este adevărat că prezenta revizuire nu se întemeiază pe această hotărâre judecătorească, dar nu se poate face abstracție de această soluție prin care s-a lămurit definitiv și irevocabil efectele partajului de ascendent al lui D. N. G..

Existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea unei hotărârii, sau cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces sa să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Asupra efectelor partajului de ascendent întocmit de D. N. G., înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin hotărâre irevocabilă care nu poate fi ignorată ori nesocotită în prezenta cauză - pentru ca s-ar încălca puterea de lucru judecat.

Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești ci ca o excepție procesuală - prin art. 166 Cod procedură civilă.

Efectele puterii de lucru judecat prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

în prezenta speță intimații nu mai pot invoca cu succes partajul de ascendent menționat atâta timp cât prin Decizia civilă nr. 4700/2009 s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acesta nu putea produce efectele juridice pentru care a fost întocmit. Lucrul judecat are mai multe efecte între care și obligativitatea care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.

Existența unei hotărâri judecătorești irevocabile poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, ceea ce nu-i valabil în speță sau cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză - ipoteza invocată în speță.

În ceea ce privește moșiile Dofteana și Beleghet, se reține că s-a făcut dovada cumpărării lor de către D. N. G. de la fratele său. Susținerea că aceste păduri au fost expropriate la Creditul funciar rural și nu de la familia G. nu a putut fi dovedită. Singura probă în apărare a intimaților se referă la Monitorul Oficial nr. 259/1947 din care rezultă că de pe raza localităților Dofteana și Beleghet s-a expropriat pădure de la Creditul funciar, dar nu există niciun act care să dovedească situația că toate pădurile Creditului funciar au fost preluate de la familia G. și că aceasta nu mai avea în proprietate păduri. Dimpotrivă, se constată din Procesul - Verbal din 8 mai 1946 că în . expropriat proprietatea succesiunii lui N. D. G. Comănești, de unde se poate concluziona că pe raza acestor localități familia G. avea proprietăți.

În concordanță cu cele arătate, tribunalul constată că petiționarul este moștenitor legal în linie directă a defunctului D. N. G., decedat în 1921, pentru care are drept de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate după acesta, potrivit Legii nr. 1/2000, întrucât contrar reținerilor din sentința civilă nr. 3041 din 8 octombrie 2001 a Judecătoriei Onești, petentul nu a formulat cerere în calitate de moștenitor al lui N. D. G., ci în calitate de descendent al iui D. N. G., al cărui strănepot este.

În atare situație, petiționarul fiind singura persoană care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după străbunicul său D. N. G., Hotărârea nr._/3 mai 2006 a Comisiei județene Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, apare ca netemeinică, greșit s-a respins cererea sa de reconstituire.

În concluzie, tribunalul reține că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind îndeplinite condițiile revizuirii, pentru care recursul va fi admis, potrivit art. 312 din Codul de procedură civilă, sentința modificată în tot și ca urmare cererea de revizuire va fi admisă, potrivit dispozitivului prezentei decizii.”

Prin contestația în anulare înregistrată la data de 03.05.2012 sub dosar nr._ al Tribunalului C., C. Județeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (în continuare C. JUDEȚEANĂ),R.N.P. R. - Direcția Silvică Bacău (în continuare R.), în contradictoriu cu: P. G. S. și COMISIILE LOCALE DE FOND FUNCIAR: BRUSTUROASA, PALANCA, ASĂU, DĂRMĂNEȘTI, MOINEȘTI, AGĂȘ și DOFTEANA, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. 1 și art. 318 alin. 1 C.proc.civ., solicită anularea Deciziei civile nr. 231/R/2012 din 17.04.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._, decizie prin care s-a admis recursul declarat de revizuientul P. G. S. împotriva Sentinței civile nr. 3167/22.12.2011 a Judecătoriei S. G., sentință care a fost modificată în tot în sensul că s-a admis cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile a Judecătoriei Onești pe care a schimbat-o în parte și ca urmare s-a admis plângerea formulată de petiționar împotriva hotărârii Comisiei județene Bacău, pe care a schimbat-o și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren cu vegetație forestieră.

În susținerea contestație în anulare, se arată următoarele:

1. Prin decizia pronunțată în data de 17.04.2012 de către Tribunalul C. în dosarul_, s-a admis recursul declarat de revizuient și în consecința s-a admis cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C.proc.civ., instanța considerând că aceasta este admisibilă. Instanța de recurs însă, după ce admite recursul și cererea de revizuire, în mod nelegal procedează la reținerea cauzei spre rejudecare și modifică în parte și sentința Judecătoriei Onești admițând astfel plângerea formulată de petiționar împotriva hotărârii Comisiei județene Bacău, pe care o schimbă și a dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren cu vegetație forestieră.

2. Procedând în acest mod, contestatoarea apreciază că Tribunalul C. încalcă atât dispozițiile legale, respectiv prevederile art. 326 alin. 3 C.proc.civ., cât și principiul unui proces echitabil, privându-o astfel de un grad de jurisdicție.

3. Contestatoarea apreciază că în mod legal, instanța de recurs prin decizia pronunțată în data de 17.04.2012 ar fi trebuit, în condițiile în care a considerat că cererea de revizuire este admisibilă, să admită recursul și cererea de revizuire, să schimbe hotărârea atacată și să trimită cauza la rejudecare pe fond. Instanța de fond ar fi fost obligată, după admiterea cererii de revizuire, să țină cont de toate înscrisurile, inclusiv de cele admise în revizuire, pe care ar fi trebuit să le analizeze și în raport de ele și de alte probe să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, având în vedere că, prin sentința revizuită a Judecătoriei Onești, plângerea împotriva hotărârii Comisiei județene Bacău fusese respinsă motivat de faptul că petentul nu avea calitatea de moștenitor.

Tribunalul C. însă, după ce admite recursul și cererea de revizuire, reține în mod nelegal cauza spre rejudecare, pronunțându-se asupra dreptului de proprietate, deși în sentința revizuită se discutase problema calității de moștenitor, privându-o astfel pe contestatoare de un grad de jurisdicție.

În susținerea sa, contestatoarea invocă și practica CEDO, respectiv cauza Sablon versus Belgia.

Astfel în toate aceste cauze Curtea amintește că o procedura revizuirii are două faze. „Prima dintre ele constă în verificarea dacă elementele prezentate în susținerea cererii de revizuire constituie fapte noi de natură să justifice redeschiderea unei cauze care a fost soluționată printr-o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat. În cazul în care răspunsul este afirmativ, se deschide o nouă fază, un nou examen global al cauzei în lumina tuturor elementelor, inclusiv faptele nou intervenite și invocate prin cererea de revizuire.” (a se vedea în acest sens Decizia pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din data de 10.04.2001, rămasă definitivă la 5.09.2011, în cauza Sablon contra Belgiei).

Se arată că, de altfel, R. N. P. R. - Direcția Silvică Bacău a precizat prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de S. P. G. la sentința primei instanțe, faptul că judecarea unei cereri de revizuire presupune parcurgerea acestor două etape.

Trecând peste toate considerentele primei instanței și ignorând argumentele intimatei R. susținute în cadrul judecății recursului, Tribunalul C., prin decizia nr. 364/R din 22 iunie 2010, și-a însușit ca atare toate susținerile recurentului, preluându-le „ad litteram" și, pe cale de consecință, a admis recursul, a reținut că excepția tardivității nu este întemeiată și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare.

În rejudecare, Judecătoria S. G. a respins cererea de revizuire drept inadmisibilă și nefondată, motivând pe 23 de pagini, argumentele de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția de respingere.

Tribunalul C., însă, prin decizia pronunțată în data de 17.04.2012, a admis recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 3167/22.12.2011 a Judecătoriei S. G., sentință care a fost modificată în tot, în sensul că s-a admis cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile a Judecătoriei Onești, pe care a schimbat-o în parte și ca urmare s-a admis plângerea formulată de petiționar împotriva hotărârii Comisiei județene Bacău, pe care a schimbat-o și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren cu vegetație forestieră.

Așa cum a precizat, contestatoarea consideră că această decizie este nelegală, deoarece judecătorii au depășit cadrul legal impus de prevederile art. 326- art. 328 C.proc.civ. în judecarea cererii de revizuire. În mod nelegal, depășindu-și competența impusă de limitele soluționării revizuirii, instanța de recurs a reținut cauza spre rejudecare și s-au pronunțat pe existența și întinderea dreptului de proprietate al petenților, deși sentința revizuită a Judecătoriei Onești se pronunțase pe calitatea de moștenitor. Prin urmare, este întemeiat motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. 1 C.proc.civ. privind încălcarea competenței de ordine publică.

Conform prevederilor art. 326 alin 3 C.proc.civ., în revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, însă prin Decizia din 17.04.2012 din dosar nr._, după admiterea cererii de revizuire s-a procedat în mod nelegal la judecarea fondului, motiv pentru care contestatoarea consideră ca acesta hotărâre contestată a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență.

C. Județeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (denumită în continuare C. Județeană), cu sediul în Bacău, .-4, jud. Bacău reprezentată legal prin prefect C. Ș., în calitate de președinte, și R. N. P. R. - Direcția Silvică Bacău (denumită în continuare R.), cu sediul în Bacău, .. 14, jud. Bacău, reprezentată prin director ing. Ghelasa V., în calitate de contestatoare, a formulat următoarele „COMPLETĂRI LA CONTESTAȚIA în ANULARE”:

A.) MOTIVE CARE ATRAG INCIDENȚA DISPOZIȚIILOR ART. 317 A.. 1 PCT. 2 C.PROC.CIV .

1. După ce au soluționat recursul și cererea de revizuire, în mod nelegal au reținut cauza spre rejudecare și s-au pronunțat pe existența și întinderea dreptului de proprietate al petenților, deși în sentința revizuita Judecătoria Onești se pronunțase pe calitatea de moștenitor (motiv deja invocat prin contestația inițială).

2. Deși cererea de revizuire era întemeiată în drept pe art. 322 pct. 5, revizuientul depunând la dosar trei înscrisuri noi (Decizia Curții de Apel Iași nr. 38/15.09.1943, Codicilul din 28.11.1921 și copia recipisei nr. 2532/17.11.1871) și deși chiar Tribunalul C. în considerente reține acest lucru (a se vedea pag. 10 din Decizia 231/R/2012 contestata), totuși printr-o încălcare flagrantă a principiilor și normelor de drept elementare, în momentul în care instanța de casare motivează admisibilitatea recursului și a cererii de revizuire, surprinzător întreaga motivare este fundamentată pe decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4700/2009, deși aceeași instanța de casare reține cp „prezenta revizuire nu se întemeiază pe această hotărâre judecătorească”, Tribunalul C. reține că Sentința civilă nr. 3041/2007 a Judecătoriei Onești este anulată, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.4700/2009, dosar_, a pronunțat o soluție prin care a lămurit definitiv și irevocabil efectele partajului de ascendent a lui D. N. G..

Tribunalul C. însă, uită cu desăvârșire că rolul sau era să soluționeze un recurs într-o revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C.proc.civ. și nicidecum un recurs într-o revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C.proc.civ.

În realitate, Tribunalul C. a judecat o contrarietate de hotărâri (sentința Judecătoriei Onești contra sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În primul rând, conform prevederilor 323 pct. 2 C.proc.civ., Tribunalul C. nu era competent să soluționeze această contrarietate de hotărâri, ci doar Înalta Curte, iar în al doilea rând, nu se poate invoca puterea lucrului judecat împotriva unei sentințe care a rămas irevocabila în anul 2008, așadar înaintea deciziei Înaltei Curți deoarece e împotriva oricărei logici juridice .

B. MOTIVE CARE ATRAG INCIDENȚA PREVEDERILOR ART. 318: „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”

Consideră ca Tribunalul C. a făcut următoarele greșeli materiale:

1. Deși reține faptul că revizuirea nu se întemeiază pe Decizia 4007/2009 a Înaltei Curți, invocă în considerente excepția puterii de lucru judecat drept efect al acestei hotărâri, excepție pe care nu a pus-o în discuția părților, încălcându-se astfel grav dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

În încheierea de ședință din data de 17.04.2012, s-a consemnat exact ceea ce s-a discutat și rezultă foarte clar că excepția de ordine publică a puterii de lucru judecat nu a fost pusă în discuția părților. Mai mult decât atât, părțile au avut reprezentarea faptului că în cadrul dezbaterilor ce au avut loc la acest termen, nu se discuta problema puterii de lucru judecat a hotărârii ÎCCJ din 2009, dimpotrivă. Invocarea deciziei ÎCCJ nu putea reprezenta un motiv nou de revizuire, ci, cel mult, putea fi avută în vedere ca mijloc de probă cu prilejul dezbaterilor care ar fi avut loc, eventual, în etapa a II-a a judecării cererii de revizuire, adică după ce s-ar fi trecut de admisibilitatea revizuirii și s-ar fi pus în discuția părților fondul litigiului. Or, acest lucru nu s-a întâmplat, Tribunalul C. pronunțându-se direct asupra fondului, fără a pune vreun moment în discuție puterea de lucru judecat a deciziei ICCJ din 2009, și fără a da acestora posibilitatea de a formula apărări față de aceasta decizie.

2. Înscrisul depus de Direcția S. Bacău, reprezentat de Decizia 859/1948 pronunțat de Curtea Supremă - Secția Civilă în dosarul 905/1945, înscris care anula Decizia Curții de Apel Iași nr.38/15.09.1943 pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, nu a fost observat de Tribunalul, deoarece față de acest înscris, tribunalul nu s-a pronunțat așa cum rezultă din considerentele deciziei contestate.

Așadar, față de acest înscris cu rol determinant în soluționarea revizuirii întemeiate pe prevederile art.322 pct. 5 C.proc.civ., nu s-a făcut nici o judecată și din cauza acestei greșeli materiale a Tribunalului C., consideră ca nu a avut parte de un proces echitabil.

3. Există contrarietate între dispozitiv și considerente, contrarietate care constituie tot o eroare materială.

Astfel, în considerente, se motivează calitatea de moștenitor a revizuientului în concordanță cu cele arătate, tribunalul constatând că petiționarul este moștenitor legal în linie directă a defunctului D. N. G., decedat în anul 1921, pentru care are drept de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate după acesta potrivit Legii nr. 1/2000 și tot în considerente se admite recursul, se admite cererea de revizuire, iar în dispozitiv, instanța dispune asupra întinderii dreptului de proprietate obligând la reconstituirea unei suprafețe de 43.227 ha în condițiile în care în considerente nu se face vorbire despre aceste suprafețe și despre înscrisurile din care să rezulte că revizuientul ar avea dreptul de proprietate asupra lor.

4. O altă eroare materială constă în faptul că instanța dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 11.620 ha teren reprezentând trupurile de pădure Dofteana și Beleghet, în condițiile în care acestă suprafață nu are decât 10.974 ha așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul de fond, dar și de la dosarul din revizuire unde este depus Monitorul Oficial.

S. P. G., intimat în dosarul civil_ al Tribunalului C. având ca obiect contestația în anulare și completarea la contestația în anulare formulate de C. Județeană Bacău și R. R. Direcția S. Bacău a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare formulată, ca nefondată.

În ce privește temeiul art. 317 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. contestatoarele și celelalte părți din proces au fost de acord căci competenta de soluționare a cererii de reconstituire introductivă revine, potrivit legii, judecătoriei S. G., și în calea de atac Tribunalului C..

Invocarea ca temei al contestației în anulare a încălcării de către judecători a dispozițiilor de ordine publică privitoare la competenta, întrucât judecătorii ar fi depășit cadrul legal impus de prevederile art. 326 C.proc.civ. nu poate constitui fundamentul admiterii unei astfel de cereri.

Aceasta pentru ca, după ce Tribunalul, în baza probelor administrate a decis că cererea de revizuire este admisibilă, a procedat corect la o judecată în consecința admiterii cererii de revizuire pronunțându-se asupra fondului cauzei.

Cercetând pe larg fondul cererii introductive de reconstituire, prima instanță face referiri pe larg în legătură cu presupusa inexistență a unor dovezi care să ateste că antecesorii petenților au fost titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație forestieră, obiect al procesului.

Mai mult, prima instanța face referiri cu caracter istoric relativ la faptul că, urmare a răscoalelor țărănești, antecesorii ar fi pierdut titlul de proprietate asupra acestor fonduri forestiere.

Așa fiind, întrucât prima instanță a cercetat fondul atât al cererii de revizuire dar mai ales a cercetat în fond cererea de reconstituire, judicios Tribunalul, după ce a admis recursul și cererea de revizuire, în consecință, în calea de atac a recursului, pe care l-a admis, s-a pronunțat asupra fondului cererii de reconstituire. Prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. fac referire la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență ceea ce nu poate fi asimilat, cum greșit s-a susținut în cererea de contestație în anulare, cu dreptul tribunalului de a se pronunța în consecința admiterii recursului și asupra fondului cererii de reconstituire în baza legii fondului funciar.

2.2 În ce privește temeiul art. 318 C.proc.civ. s-a mai susținut în completarea contestației că dezlegarea dată de Tribunal este rezultatul unei greșeli materiale.

În contradicție flagrantă cu legea, dar mai ales cu ceea ce doctrina și practica judiciară au definit ca fiind „greșeala materială", în completarea contestației în anulare se inventează greșeli materiale în chestiuni care ar viza diferențe de suprafețe de teren, că nu s-ar fi analizat hotărâri judecătorești depuse la dosarul cauzei și că s-ar fi încălcat dreptul la apărare.

În doctrină s-a statuat că noțiunea de greșeală materială are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, care vizează aspecte formale ale judecații și nu greșeli de judecata cum ar fi cele pretinse în completarea contestației în anulare, care nu pot avea caracterul unor greșeli materiale.

În jurisprudență s-a stabilit că în categoria greșelilor materiale s-ar include: anularea recursului ca netimbrat deși la dosar a fost depusă recipisa pentru plata taxei de timbru, respingerea recursului ca tardiv deși acesta a fost depus în termen, stabilirea greșită a taxei de timbru urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat (C.S.J. Secția Comerciala Decizia 4138 /98 CD 1998).

Așa fiind, greșeala materială evidentă trebuie să fie în legătură cu aspecte formale ale judecații pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor cum greșit s-a solicitat în completarea contestației în anulare, întrucât contestația în anulare nu se poate constitui într-un mijloc de reformare a hotărârii atacate (a se vedea în acest sens CSJ Secția Comercială, Decizia 1610/98 în Jurisprudența CSJ).

Prin Încheierea nr. 4095/23.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ a fost admisă cererea de strămutare formulată de către părți, cauza fiind strămutată la Tribunalul Satu M., cu păstrarea actelor îndeplinite.

La Tribunalul Satu M. cauza a fost înregistrată la data de 20.11.2012, păstrându-se numărul unic de înregistrare al dosarului –_ .

D._

Analizând contestația în limitele investirii și a caracterului extraordinar al acestei căi de atac de retractare, a apărărilor formulate, nefiind în prezența unui recurs la recurs, instanța constată că aceasta nu este fondată.

1. Contestația în anulare obișnuită, reglementată de art.317 alin.1 pct.2 C.proc.civ. - încălcarea competenței de ordine publică - este obiectivată prin două motive, apreciate ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:

a) Încălcarea prevederilor art. 326 alin. 3 C.proc.civ.

Potrivit art. 323 alin. 1 și art.328 alin.1 C.proc.civ., cererea de revizuire a fost soluționată în primă instanță de judecătoria care a pronunțat sentința supusă revizuirii și apoi, în recurs, de către instanța superioară acesteia, calea de atac prevăzută de lege pentru sentința dată în materia fondului funciar fiind recursul.

Din perspectiva acestor două texte de lege care reglementează competența în materia revizuirii, competență materială de ordin public, nu se evidențiază nicio încălcare a legii. Tribunalul era competent material să judece în recursul declarat în contra sentinței prin care fusese respinsă cererea de revizuire.

Spre deosebire de revizuirea în materia penală, în procesul civil revizuirea nu prevede parcurgerea obligatorie a două etape procedurale distincte cum ar fi admiterea în principiu și decizia finală. Astfel, dacă instanța a apreciat că poate soluționa și fondul nu există vreo normă de competență de ordine publică – norme expres reglementate, neputând fi deduse sau aplicate prin analogie – care să instituie competența materială a instanței după admiterea recursului în contra unei sentințe pronunțate în revizuire. Hot. Sablon c. Belgiei se referă la aplicabilitatea art.6 CEDO în faza admiterii în principiu a revizuirii, astfel cum este reglementată procedura în dreptul național belgian, nefiind relevantă în cauza pendinte.

Dispozițiile art. 327 C.proc.civ. reglementează în mod expres soluția ce poate fi pronunțată în caz de admitere a revizuirii, aceea de schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate, fără a distinge între stadiile procesuale în care se află cererea de revizuire la momentul admiterii.

Dispozițiile art. 326 alin. 3 C.proc.civ. prevăd: ”Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Acestea au menirea de a sublinia caracterul extraordinar al căii de atac și de a evita readucerea în discuție a unor probleme de drept care au primit dezlegare prin hotărârea definitivă supusă revizuirii și care nu sunt vizate de cererea de revizuire, expresie a respectării principiului securității raporturilor juridice civile.

Contestatorii susțin că judecătoria investită cu cererea de revizuire nu a discutat fondul cauzei, respectiv întinderea dreptului de proprietate, pronunțând o soluție greșită prin aceea că nu a trimis cauza primei instanțe, dar soluția adoptată în recurs, greșită sau nu, nu poate fi cenzurată din perspectiva normelor de competență absolută, solicitarea contestatorilor conducând la un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil. Trebuie observată totodată încheierea de ședință datată 7 decembrie 2011 (fila 4 a încheierii, fila 227 verso din dosar, aliniat 3), atât susținerile părților, astfel cum au fost consemnate, cât și dispoziția instanței în sensul că: „Instanța constată că, motivele de admisibilitate a cererii de revizuire vor fi analizate cu fondul cauzei”. În finalul considerentelor, judecătoria precizează că va respinge ca inadmisibilă și nefondată cererea de revizuire.

b) Tribunalul C. a judecat o contrarietate de hotărâri, cu încălcarea competenței în cazul de revizuire prevăzute de art.322 pct.7 C.proc.civ.

Tribunalul nu a fost investit cu o cerere în revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C.proc.civ. astfel încât să fie obligat la verificarea competenței materiale din perspectiva art.323 alin.2 C.proc.civ.

Instanța de revizuire, în recurs, a analizat înscrisurile depuse în susținerea cererii (pag.10 a deciziei contestate) concluzionând „Din toate aceste acte noi depuse de revizuient, reiese indubitabil că partajul de ascendent al lui D. N. G. nu și-a produs efectele, autoarea petentului-revizuient, M. Mavrocordato, fiind moștenitoarea legală a tatălui său, culegând moștenirea conform prevederilor legale”.

Ulterior acestei analize, instanța a menționat Decizia irevocabilă nr.4700/2009 a ÎCCJ, fără a preciza, raportat la aceasta, că sentința supusă revizuirii ar fi contrară.

2. Contestația în anulare specială aduce în discuție situații apreciate de contestatori ca greșeli materiale în sensul art.318 C.proc.civ., dar care nu pot primi o asemenea calificare în baza legii, pentru următoarele considerente:

a) Încălcarea gravă a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil prin omisiunea punerii în discuție a excepției puterii de lucru judecat.

Omisiunea unei instanțe de a pune în discuție o excepție procesuală nu constituie o greșeală materială în sensul art.318 C.proc.civ. De altfel, instanța de recurs în revizuire a motivat și a evidențiat faptul că nu are în vedere excepția autorității de lucru judecat.

În speță, instanța nu a tratat puterea de lucru judecat ca o excepție în sensul art.166 C.proc.civ., ci a făcut referire în considerente la efectul pozitiv al lucrului judecat care se manifestă ori de câte ori sunt readuse în analiză consecințe juridice decurgând dintr-o chestiune litigioasă tranșată irevocabil printr-o hotărâre anterioară. În consecință, este evidentă reaprecierea probelor, inclusiv din perspectiva puterii de lucru judecat, nefiind în prezența cazului de contestație în anulare invocat.

b) Omisiunea de a se pronunța asupra unui înscris determinant în revizuire.

Contestatorii susțin că instanța nu ar fi ținut cont de o dovadă contrarie, administrată de intimata contestatoare raportat la înscrisurile exhibate de revizuient. Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor eventuale greșeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor. Eventuala omitere a unor date importante care ar conduce la reformarea unor greșeli de fond nu constituie eroare materială în accepțiunea art.318 C.proc.civ.

c)Contrarietate intre dispozitiv și considerente. Eroare materială .

Instanța apreciază că nu se poate reține contrarietate între considerente și dispozitiv care să echivaleze cu o eroare materială în accepțiunea art.318 C.proc.civ.

Tribunalul C. reține în considerentele deciziei supuse contestației că petiționarul este descendent în linie dreaptă și moștenitor al defunctului D. N. G., decedat în 1921: „În atare situație, petiționarul fiind singura persoană care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după străbunicul său D. N. G., Hot._/2006 a Comisiei județene Bacău (...) apare ca netemeinică (...)” constatări care nu contravin conținutului dispozitivului prin care se indică suprafețele de teren cuvenite, ci dimpotrivă, dispozitivul apare ca urmarea firească a considerentelor prin care se stabilește netemeinicia hotărârii comisiei județene.

Subliniem că prin contestația în anulare nu se poate tinde la soluționarea unui veritabil recurs la recurs.

d) Instanța dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 11.620 ha teren reprezentând trupurile de pădure Dofteana și Beleghet, în condițiile în care acesta suprafața nu are decât 10.974 ha.

Eroarea materială constând în indicarea greșită a întinderii unei suprafețe de teren, în cazul în care se verifică, atrage incidența art.281 C.proc.civ. nefiind echivalentă greșelii materiale în accepțiunea art.318 C.proc.civ. Pe de altă parte, nu întinderea suprafeței în sine a determinat adoptarea soluției de admitere a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarele C. JUDEȚEANĂ BACĂU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în municipiul Bacău, .-4, județul Bacău, și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR R. prin DIRECȚIA SILVICĂ BACĂU, cu sediul în municipiul Bacău, .. 14, județul Bacău, împotriva Deciziei civile nr. 231/R din 17 aprilie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul - revizuient S. P. G., în calitate de moștenitor al revizuientului defunct Elias S. Maurocordato, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat A. loan, cu sediul în municipiul B., .. 14, ., . și intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR BRUSTUROASA, cu sediul în localitatea Brusturoasa, județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR PALANCA, cu sediul în localitatea Palanca, județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR ASĂU, cu sediul în localitatea Asău, județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR DĂRMĂNEȘTI, cu sediul în localitatea Dărmănești, ., județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR COMĂNEȘTI, cu sediul în localitatea Comănești, ., județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR MOINEȘTI, cu sediul în localitatea Moinești, .. 14, județul Bacău, C. L. DE FOND FUNCIAR AGĂȘ, cu sediul în localitatea Agăș, județul Bacău, și C. L. DE FOND FUNCIAR DOFTEANA, cu sediul în localitatea Dofteana, județul Bacău.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2013

Președinte,

G. D. S.

Judecător,

M. F.

Judecător,

E. R.

Grefier,

M. B.

Red: G.D. S. – 28.03.2013

Tehnored_NM / 02.04.2013

2 ex.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 266/2013. Tribunalul SATU...		Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 617/2013.... →

Fond funciar. Decizia nr. 283/2013. Tribunalul SATU MARE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 283/2013. Tribunalul SATU MARE