Contestaţie la executare. Decizia nr. 235/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 235/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 10131/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 235/R
Ședința publică de la 13 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Judecător I. M. C.
Judecător E. R.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta DIRECȚIA G. A FINANTELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr.7744 din 21 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimata R. L. P. B. K. G., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M., având ca obiect contestație la executare.
La pronunțare nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;
Se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 06.03.2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.7744/21.09.2012 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a respins contestația formulată de contestatoarea STATUL ROMÂN prin Ministerul de Finanțe cu sediul în București, ., sector 5 prin reprezentanții săi legali împotriva intimatei R. L., cu domiciliul ales în Satu M., ./5, jud.Satu M. pentru anularea formelor de executare începute în dosar execuțional 422/2012 a executorului judecătoresc K. G.. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.2219/15 oct.2010 a Tribunalului Satu M. a fost admisă acțiunea intimaților R. A. și L. în contradictoriu cu contestatoarea Ministerul de Finanțe Publice București în reprezentarea Statului Român fiind obligată aceasta din urmă la plata sumei de_ eur cu titlu de despăgubiri în baza Leg.10/2001, sentință rămasă definitivă și investită cu formulă executorie.
În baza acestui titlu executoriu s-a început demararea formelor de executare silită de către executorul judecătoresc K. G. sub dosar execuțional 422/2012 având la bază încheierea 2560/25 mai 2012 a Judecătoriei Satu M. prin care a fost încuviințată executarea silită.
Din atașarea dosarului de executare silită instanța de fond a reținut că executorul judecătoresc a demarat primele forme de executare expediind somația către debitoarea Ministerul de Finanțe Publice prin DGFP Satu M. la data de 29 iunie 2012 și că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor procedurale prev.de art.371 și următoarele Cod proc.civ.
În probațiune contestatoarea nu a depus alte acte .
Potrivit dispoz.art.2 din OG 22/2002, care prevede că dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată. Acest termen curge de la data când debitorul a primit somația de plată la cererea creditorului, ori această cererea a fost expediată de executorul judecătoresc K. G. la data de 21 iunie 2012.
Pe de altă parte, contestatoarea a invocat că sunt de bună credință și că doresc să achite suma înscrisă în titlul executoriu doar că intimatul nu a solicitat de bună voie acest lucru, adresându-se direct executorului judecătoresc și nu suma înscrisă în actul de executare al executorului care este mai mare, respectiv suma de 4833,33 lei conform dosarului de executare.
Raportat la motivele invocate de către contestatoarea DGFP Satu M., precum și faptul că actele de executare întocmite de executorul judecătoresc sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor prev.de art.371 și urm.Cod proc.civ. și următoarele ca fiind executorii și potrivit lui art.399 alin.1 Cod proc.civ., care prevede că împotriva executării silite și a oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar alin 2 al aceluiași articol prevede că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executare silită sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal .
Ori, în opinia instanței de fond potrivit celor descrise mai sus contestatoarei nu i s-a creat o vătămare de natura dispozițiilor enunțate mai sus, iar motivele invocate în contestație sunt nefondate, iar obligația de a respecta termenul de 6 luni de la data emiterii somației către contestatoare la cererea intimatului potrivit lui art.2 din OG 22/2002 nu o exonerează pe aceasta de a achita suma înscrisă în titlul executoriu și nu sunt de natură a anula formele de executare începute sub dosar execuțional care au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor procedurale, astfel că și în baza art.399 și urm. Cod proc.civ., a fost respinsă contestația formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. solicitând - în temeiul art.300 alin.2 coroborat cu art.403 alin.4 din Codul de procedură civilă, să se dispună prin încheiere, suspendarea provizorie a executării silite ce se derulează în dosar de executare nr.422/2012, până la soluționarea cererii de suspendare formulata de către instituția recurentă; în temeiul art.300 alin.2 din Codul de procedură civilă, solicită să se dispună prin încheiere, suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr.422/2012, până la soluționare a irevocabilă a contestației la executare; pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației la executare și, pe cale de consecință, anularea formelor de executare silită, a tuturor actelor de executare efectuate în dosar de executare nr.422/2012, în privința realizării creanței.
În motivarea căii de atac promovate recurenta arată că prin sentința civila nr.7744/2012 pronunțata in ședința publica din data de 21.09.2012 de către Judecătoria Satu M., in dosarul nr._, instanța de fond a respins contestația la executare .
Combate cele reținute de către prima instanță prin următoarele:
Instituția recurentă nu a refuzat niciun moment punerea in executare punerea in executare a dispozitivului sentinței civile nr.2219/D/2010 in dosar nr._, insa a arătat in cuprinsul contestației faptul ca suscitata hotărâre a fost atacata cu apel, dovada declarării apelului purtând stampila serviciului de registratura a Tribunalului Satu M..
În atare situație, apreciază ca executorul putea si trebuia sa cunoască faptul ca titlul executoriu nu are o creanța certa, si in mod nelegal a continuat executarea in vederea recuperării acesteia, incalcand o dispoziție de principiu a executării silite prevăzuta de dispozițiile art.372 Cod procedura civila, care stipulează ca executarea silita se va efectua in temeiul unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu, ceea ce in speța dedusa judecații, nu este cazul.
În același sens, arată faptul ca in opinia recurentei cheltuielile de executare, reprezentând onorar executor judecătoresc si cheltuieli de executare silita, nu sunt datorate.
Mai mult, onorariul executorului judecătoresc trebuie sa reprezinte echivalentul muncii acestuia pentru punerea in executare a hotărârii judecătorești, si nu sa constituie un mijloc de rotunjire veniturilor, in detrimentul debitorului urmărit, apreciind ca in speța de fata, onorariul ar trebui diminuat.
Astfel ca raportat la actele de executare întocmite in cadrul dosarului de executare nr.422/2012 nu se justifica un onorariu in limitele maxime prevăzute de lege.
În același sens, învederează si prevederile art.139 Cod procedura fiscala, veniturile bugetului general consolidate nu pot fi urmărite de niciun creditor: „impozitele, taxele, contribuțiile si orice alte venituri ale bugetului general consolidate nu pot fi urmărite de nici un creditor pentru nicio categorie de creante in cadrul procedurii de executare silita ".
Așadar, legiuitorul a impus dispoziții derogatorii de la dreptul comun in materie de executare silita, iar operațiunea demarata de executor vizează eludarea dispozițiilor legale prohibitive si derogatorii ale art.139 Cod procedura fiscala, iar virarea sumei de bani in contul B. K. G. V. nu reprezintă plata creanței datorate bugetului de stat.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
P. întâmpinarea formulată, intimata R. L., în nume propriu și în calitate de mandatar al creditorului R. A. A., solicită respingerea recursului ca neîntemeiat; cu cheltuieli de judecată
În fapt, arată că, contestația la executare depusă la instanța de fond este motivată pe dispozițiile art. 2 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, într-un termen legitim de 6 luni.
Pe acest temei se apreciază că actele de executare efectuate de executorul judecătoresc nu sunt legale, deoarece nu a fost respectat acest termen de 6 luni stabilit prin Ordonanța nr. 22/2002.
În fața instanței de fond nu s-a invocat faptul că Sentința civilă nr.2219/D/2010 pronunțată de Tribunalul satu M. nu este definitivă și irevocabilă, respectiv că nu există un titlu executoriu cum se susține în recursul declarat.
În ce privește acest motiv, invocat prima dată în recurs, intimata face următoarele precizări:
Sentința civilă nr. 2219/D/2010 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._ a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
Acest lucru se poate constata foarte ușor prin verificarea evidențelor electronice cât și la acea dată registrul de înregistrare a tuturor actelor, de la serviciul de registratură a Tribunalului Satu M., unde în urma verificărilor efectuate a constatat cu stupoare că acel apel afirmativ declarat de recurentă nu apare înregistrat nicăieri în evidențele Tribunalului Satu M..
De asemenea, arată că acest aspect este invocat prima dată în prezent, iar hotărârea pronunțată de către Tribunalul Satu M. a fost învestită în două rânduri cu titlu executoriu, ocazie cu care, de asemenea, s-a constatat că împotriva sentinței pronunțate nu s-a exercitat vreo cale de atac.
Cele două învestiri au fost făcute prima dată pentru depunerea hotărârii judecătorești la DGFP Satu M., pentru executare, lucru ce a fost făcut cu adresa înregistrată sub nr. 8535/21.01.2011 la DGFP Satu M., astfel, de la această dată recurenta avea cunoștință de învestirea sentinței cu formulă executorie, dar, cu toate acestea, nu a obiecționat cu privire la învestirea acesteia.
De asemenea, a doua învestire se face cu ocazia depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, când s-a obținut copia titlului executoriu, legalizat.
Acest titlu executoriu a fost încuviințat de instanță, încuviințare care de asemenea, nu a fost contestată de DGFP.
Învederează că nu-și poate explica în ce mod și în ce împrejurări s-a pus o ștampilă de înregistrare pe un apel declarat, probabil, după depunerea contestației la executare, deoarece acest lucru nu a fost invocat la fond .
Este cert că dosarul se află la arhiva Tribunalului Satu M., nu are înregistrat în evidențele oficiale acel apel pretins de recurentă, iar hotărârea a fost învestită cu formulă executorie, iar, ulterior s-a eliberat și o copie legalizată a titlului executoriu.
Pentru aceste considerente, acest motiv de recurs invocat este neîntemeiat.
De asemenea, se mai critică hotărârea instanței de fond pe considerentul că cheltuielile de executare reprezentând onorar executor judecătoresc și cheltuielile de executare silită sunt exagerate și că nu se justifică un onorariu în limitele maxime prevăzute de lege.
Consideră că executorul judecătoresc a stabilit onorariul în limitele legale, motiv pentru care și această critică formulată este neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat din perspectiva motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Criticile aduse sentinței recurate sunt fondate numai în parte.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditorului, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, niciun alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
P. somația emisă la data de în dosarul execuțional 422/2012, s-a solicitat contestatoarei ca în termen de 1 zi să achite debitul urmărit silit, așadar procedura reglementată de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 a fost respectată. Creditorul este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art. 7 și art. 49 din Legea nr. 188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă.
Tribunalul mai reține că și potrivit jurisprudenței CEDO, statul este ținut de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă la fel ca orice alt debitor. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din C.E.D.O. În consecință, sub acest aspect criticile aduse sentinței recurate sunt nefondate.
În privința cheltuielilor de executare, tribunalul în dezacord, cu instanța de fond, apreciază că, în ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr.2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Potrivit dispozițiilor art. 37 alin.2 lit. a) din Legea nr.188/2000, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei, onorariul maxim este de cel mult 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite iar cel minim este diferențiat în funcție de cuantumul creanței așa cum se prevede în Ordinul MJ 2550/2006 în vigoare la data emiterii somației.
Cât privește contestarea onorariului executorului judecătoresc pentru operațiunea de mai sus, este de precizat că potrivit art.371 ind.7 alin.3 Cod procedură civilă „Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii „(Ordinul nr. 2550/14.11._). Astfel de dovezi nu sunt reținute în conținutul actului, executorul se rezumă să rețină fără nici o justificare, onorariul maximal.
Fiind un act de executare, potrivit art.399 alin.1 și 3 Cod procedură civilă coroborat și cu considerentele din Decizia nr.206 din 15 mai 2003 a Curții Constituționale, poate forma obiectul unei contestații la executare, prilej cu care, pot fi analizate inclusiv aspectele legate de modul de stabilire a onorariului ținând seama de aspectele concrete ale executării, de valoarea bunurilor, durata în timp a executării, cheltuielile legate de executare suportate și justificate de partea interesată, așa cum rezultă din conținutul normei de drept evocate.
Stabilirea onorariului de către executor (art.577 Cod procedură civilă) nu se rezumă doar la folosirea arbitrară a limitelor maximale, de vreme ce există și limite minimale, executorul având o marjă de apreciere în stabilirea lor în așa fel încât să păstreze un just echilibru între suma stabilită și munca prestată, ținând seama de împrejurările concrete în care se desfășoară executarea.
În aceste condiții, reținând lipsa elementelor care să justifice folosirea limitelor maximale ale onorariului, este întemeiată critica recurentei sub acest aspect, astfel că se impune anularea în parte a procesului verbal de cheltuieli din 21.06.2012 emis de B. K. G. .
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuat de executorul judecătoresc. În cauză, raportat la singurul act de executare emis (somația), volumul de muncă, complexitatea executării silite care de regulă când debitorul este instituție publică executarea silită se face prin poprire onorariul executorului judecătoresc stabilit în limita maximă prevăzută de lege este disproporționat și se impune diminuarea acestuia la limita minimă stabilită de Ordinului 2550/2006 privind executarea silită prin poprire.
Întrucât în cheltuielile de executare au fost cuprinse prin procesul verbal de executare a creanței și onorariul avocațial de 3000 lei, în lipsa onorariilor minimale interzis de a fi folosite (conform art.128 din Statutul profesiei de avocat) în acord cu criteriile cuprinse în art. 127 din Hotărârea UNBR 64/2011, păstrând aceleași criterii de proporționalitate între serviciul prestat și complexitatea activității depuse, s-a apreciat că nu a fost respectată tocmai această proporționalitate într-un just echilibru, astfel că s-a dispus diminuarea cheltuielilor de executare și sub acest aspect.
În consecință, s-a reținut ca fiind întemeiată în parte contestația la executare, în privința cheltuielilor de executare astfel că se impune în baza art. 404 Cod proc.civ. refacerea somației și a procesului verbal de cheltuieli în limitele reduse la care se mai adiționează cheltuielile de procesare (taxe de expediere, timbre ș.a) rămase neschimbate.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ., art.304 ind.1 Cod proc.civ., art.304 pct.9 Cod pr.civ., tribunalul a admis recursul declarat de DGFP Satu M. împotriva sentinței civile nr.7744/21.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., a modificat în tot sentința în sensul admiterii în parte a contestației, conform dispozitivului prezentei decizii.
În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la suspendarea executării silite, potrivit art. 403 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că suspendarea executării ar fi operat până la momentul pronunțării hotărârii.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda recurentei, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E:
Admite recursul promovat de DGFP SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, pentru Ministerul Finanțelor Publice - Statul Român, împotriva sentinței civile nr.7744/2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata R. L. prin B. K. G. cu sediul în Satu M., ..
Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite în parte contestația formulată de Statul Român în contradictoriu cu intimata R. L. prin B. K. G. V..
Dispune anularea parțială a actelor de executare silită din dosar execuțional 422/2012 al biroului executorului judecătoresc K. G. V. în urma restrângerii cheltuielilor de executare silită de la_,2 lei la 6991,2 lei, prin reducerea onorariului avocațial de la 3000 lei la 500 lei, a onorariului executorului judecătoresc de la 7812 la 3624 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2013.
Președinte, M. G. R. | Judecător, I. M. C. | Judecător, E. R. |
Grefier, V. S. |
Red.M.G.R./05.04.2013
Tehnored_BER /06.04.2013
Ex.2
Jud.fond: M. S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 244/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1575/2013.... → |
|---|
