Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 638/2013. Tribunalul SATU MARE

Sentința nr. 638/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 5502/83/2012

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 638/D

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M.

Grefier C. F.

Ministerul Public este reprezentat de T. C., în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. I., dom.în ., nr.28, D. M., dom.în ., nr.39, P. G. Z., dom.în ., nr.39, jud.Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri – Legea 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reprezentantul reclamanților, av.G. I., lipsă fiind pârâtul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, fiind amânată pentru studiul întâmpinării, procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea fiind scutită de timbraj conform art. 4 alin.4 din Lg.221/2009, după care:

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, acțiunea fiind scutită de timbraj.

Întrebați fiind, reprezentantul reclamanților cât și reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că nu invocă chestiuni prejudiciale, excepții, nu formulează cereri de probațiune și nici alte chestiuni prealabile judecării, considerând procesul în stare de judecată.

Instanța închide faza administrării probelor, acordând cuvântul în fond.

Reprezentantul reclamanților, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii și a se constata caracterul politic al măsurii administrative luată față de tatăl reclamanților, care a fost luat prizonier de război în U.R.S.S.la data de 09.07.1943 până în data de 24.12.1949, precum și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în cuantumul solicitat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește întâmpinarea depusă în cauză, apreciază că argumentele invocate nu sunt întemeiate, întrucât interesul juridic persistă în sensul legii, astfel că prin noile reglementări, respectiv Deciziile Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, se încalcă principiul bazei de drept, o perioadă aplicându-se legea creându-le unora avantaje, iar altora dându-le doar o speranță legitimă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii, menționând Deciziile Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 invocând și Decizia 12 din dosarul 14/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii, apreciind că nu există un temei legal pentru acordarea despăgubirilor pretinse.

Instanța închide dezbaterile în temeiul art. 150 Cod de proc. civ.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile, de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanții P. I., D. M., P. G. Z., au chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.

Pârâtul, legal citat, nu se prezintă, însă depune întâmpinare, instanța reținând că un exemplar din acțiunea principală și înscrisurile anexe au fost comunicate pârâtului Ministerul Finanțelor Publice odată cu citarea realizată pentru primul termen de judecată, conform art. 114 indice 1 alin. 2 Cod de procedură civilă. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, fără a motiva în vreun fel în ce ar consta netemeinicia și nelegalitatea solicitării din partea titularului cererii introductive de a se constata caracterul politic al măsurii administrative în cauză. Cu privire la cuantumul pretențiilor solicitate consideră că acestea au fost supraevaluate, invocând adoptarea - ulterior înregistrării cererii introductive - a O.U.G. nr. 62/2010, precum și împrejurarea că, în opinia pârâtului, prejudiciul cauzat victimei măsurii administrative cu caracter politic a fost deja reparat integral prin Decretul-Lege nr. 118/1990 și respectiv prin O.U.G. nr. 214/1999. Totodată, arată că prin Decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată în dosar nr.14/2011 s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere ai Curții de Apel G. și s-a stabilit că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.

Tribunalul, analizând cererea în pretenții formulată, din perspectiva motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile coroborat cu efectele produse prin Decizia nr.12/19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 14/2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere ai Curții de Apel G. și s-a stabilit că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, reținând și caracterul obligatoriu al acestei decizii în urma publicării în Monitorul oficial nr. 789/07.11.2011, prin prisma dispozițiile art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, va respinge acțiunea promovată, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă înaintată de reclamanții P. I., domiciliat în ., nr. 28, D. M., domiciliată în ., P. Z., domiciliată în ., nr. 39, județul Satu M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. C. F.

Red: L. M. – 18.02.2013

Tehnored_NM / 19.02.2013

7 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -P. I., în com. Lazuri, ., jud. Satu M.

-D. M. și P. G. Z., în com. Lazuri, ., jud. Satu M

-S. R. prin M.F.P., în București, ., sector 5

-P. de pe lângă Tribunalul Satu M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 638/2013. Tribunalul SATU MARE