Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2926/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 2926/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 7842/83/2011
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2926/D
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Grefier M. O.
M. Public – P. de pe lângă Tribunalul Satu M. reprezentat prin dl.procuror M. D.
Pe rol se află perimarea cauzei civile privind pe reclamanta S. I., cu dom. în Allendart, Moler Sauter nr. 7, Germania, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare nu este legal îndeplinită față de reclamantă, fiind restituită dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu mențiunea „adresă insuficientă”.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 din Lg. nr. 221/2009.
P. a fost repusă pe rol, conform referatului întocmit de compartimentul arhivă la data de 22.05.2013, pentru constarea perimării.
Instanța, față de lipsa procedurii de citare pentru termenul de astăzi cu reclamanta S. I., reține faptul că, aceasta a fost citată de la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, iar faptul că adresa nu a fost îndeajuns precizată, este culpa reclamantei, întrucât aceasta avea obligația de a urmări desfășurarea procesului și de a indica un domiciliul ales în țară, dealtfel lipsa reclamantei de la dezbateri a pricinuit suspendarea soluționării prezentei cauze, pe o perioadă de mai mult de un an.
În consecință, instanța apreciază că, procedura de citare este legal îndeplinită pentru termenul de astăzi cu reclamanta, reținând că acțiunea este scutită de timbraj. Pune în discuție dispozițiile art. 248 C.proc.civilă, privind perimarea cauzei, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare timp de un an.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției de perimare, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
Instanța, în temeiul disp. art. 150 C.proc.civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției de perimare.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanta NEZEZAN A. a chemat în judecată în calitate de pârât STATUL ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.
Pârâtul, legal citat, nu se prezintă, însă depune întâmpinare, instanța reținând că un exemplar din acțiunea principală și înscrisurile anexe au fost comunicate pârâtului Ministerul Finanțelor Publice odată cu citarea realizată pentru primul termen de judecată, conform art.114 indice 1 alin.2 Cod de procedură civilă. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, invocând împrejurarea că, în opinia pârâtului, prejudiciul cauzat victimei măsurii administrative cu caracter politic a fost deja reparat integral prin Decretul - Lege nr. 118/1990 și respectiv prin O.U.G. nr. 214/1999, precum și pronunțarea, între timp, a Deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1354/2010 precum și a Deciziei nr. 12/2011 pronunțată într-un recurs în interesul legii în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ședința publică din data de 22.03.2012, având în vedere lipsa părților, precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art.242 pct.2 Cod de procedură civilă.
De la data suspendării și până la repunerea cauzei pe rol pentru perimare cursul acesteia nu a fost întrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes conform art.249 Cod de procedură civilă.
Reținând că încheierea de suspendare a cauzei a fost comunicată cu părțile, fără a fi recurată și că din culpa acestora pricina a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, tribunalul, în baza art.248 și urm.Cod procedură civilă, a constatat perimarea acțiunii civile privind pe reclamanta NEZEZAN A., având ca obiect acordarea de daune morale în baza Legii nr.221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimarea cauzei civile privind pe reclamanta S. I., cu dom. în Aulendorf, M. Sauter Strase 7, Germania, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 13.09.2013.
Președinte, M. G. R. | ||
Grefier, M. O. |
Red.M.G.R./01.10.2013.
Tehnored_VD /01.10.2013.
2 ex.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2136/2013.... | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 488/2013. Tribunalul SATU MARE → |
---|