Pretenţii. Decizia nr. 250/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 250/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 803/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 250/R
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Judecător G. D. S.
Judecător M. F.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă O. A., dom. în Bârsăul de Sus nr. 284, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 7249/10.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimatul-pârât B. K. G. V., cu sediul în Satu M., ., . M., având ca obiect pretenții.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 04.03.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de 11 martie 2013, apoi la data de azi, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil, de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 7249/10.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta O. A., în contradictoriu cu pârâtul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC K. G. V., cu sediul în Satu M..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La cererea reclamantei O. A. (fila 1 din dosar execuțional), pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc K. G. V. a demarat procedura de executare silită împotriva debitorului O. G., în dosarul execuțional nr. 132/2011, în temeiul ordonanței nr. 3070/11.05.2011, pronunțate de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._ .
Potrivit procesului-verbal de predare bunuri mobile din data de 30.06.2011, la data respectivă executorul judecătoresc s-a deplasat în Bârsăul de Sus, nr. 339, județul Satu M., la domiciliul debitorului. S-a menționat că executorul i-a solicitat reclamantei să stea la o distanță de 50 m de poarta debitorului, avându-se în vedere că debitorul este cunoscut ca fiind violent pentru a preîntâmpina o eventuală altercație între creditor și debitor. Executorul a mai arătat că, față de refuzul debitorului de a se supune dispozițiilor titlului executoriu (acesta declarând că nu va preda bunurile mobile creditoarei decât când acestea vor fi ridicate cu forța, iar celor prezenți nu le permite sub nici o formă accesul în curtea imobilului), s-a deplasat la Postul de Poliție Bârsăul de Sus, situat la aproximativ 100 m de domiciliul debitorului, pentru a întocmi procesul-verbal. Creditoarea O. A. s-a arătat nemulțumită pentru faptul că nu s-au pus în aplicare dispozițiile titlului executoriu în acea zi, cu toate că executorul judecătoresc a menționat că va reveni cu sprijinul Jandarmeriei Satu M., fiind nevoie de intervenția forței publice. S-a mai arătat că reclamanta a folosit cuvinte jignitoare la adresa executorului judecătoresc și a solicitat restituirea avansului de onorariu achitat, cu mențiunea că va apela la alt executor.
Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada contrară a celor menționate în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc. Mai mult, din cererea depusă la dosarul execuțional (fila 19), reiese că reclamanta a renunțat la executarea silită, solicitând restituirea avansului de onorariu achitat, astfel cum s-a menționat și în procesul-verbal. Astfel, pârâtul a răspuns reclamantei în sensul că avansul de onorariu nu se restituie în caz de renunțare la executare silită, indicându-se prevederile art. 371 indice 7 alin. (2) C.proc.civ.
Potrivit art. 1345 Cof civil, text invocat de către reclamantă în susținerea pretențiilor sale, cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.
Instanța de fond reținut că prevederile legale invocate de către reclamantă în susținerea acțiunii sale nu sunt aplicabile în cauză, Legea nr. 287/2009 intrând în vigoare după săvârșirea actelor ce se pretind a atrage răspunderea pârâtului.
Chiar neconsacrată expres în Codul civil de la 1864, îmbogățirea fără justă cauză a fost recunoscută doctrinar și jurisprudențial, însă – după cum rezultă și din denumirea sa – această instituție nu este aplicabilă în situația în care există un temei legal pentru mărirea patrimonială a unei părți, respectiv pentru diminuarea patrimoniului celeilalte părți. Or, conform art. 3717 alin. (1) C.proc.civ., partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor. A.. (2) al aceluiași articol prevede că cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
În ceea ce privește persoana care suportă cheltuielile de executare în cazul renunțării la executarea silită, instanța de fond a constatat că, potrivit art. 39 alin. (4) din Legea nr. 188/2000, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepția cazului în care creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel.
Or, în aceste condiții, refuzul pârâtului de restituire a avansului de onorariu executor este justificat și legal. Faptul că reclamanta a optat pentru renunțarea la executarea silită demarată de pârât și a declanșat o altă procedură de executare prin intermediul altui executor nu poate determina executorul să suporte vreo cheltuială, indiferent de câte anume acte de executare a efectuat. În plus, nu poate fi vorba nici de o răspundere delictuală care să fundamenteze prezenta acțiune, cât timp reclamanta nu a dovedit vreun abuz ori vreo neglijență din partea executorului pârât în desfășurarea procedurii executării silite. Debitorul O. G. refuzând să permită accesul persoanelor prezente în curtea imobilului său în data de 30.06.2011, pârâtul în mod justificat a optat pentru întocmirea procesului-verbal în care să expună starea de fapt, în ideea de a interveni ulterior cu ajutorul Jandarmeriei Satu M..
În aceste context, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului, astfel încât a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva Sentinței civile nr. 7249/2012, reclamanta O. A., prin avocat, a formulat recurs, solicitând în temeiul art. 312 alin. 2-5 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., admiterea recursului și modificarea în întregime a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii în întregime a acțiunii civile așa cum a fost formulată.
În motivare, recurenta arată că prin acțiunea civilă adresată instanței de fond și înregistrată sub dosarul cu numărul de mai sus, a chemat în judecată executorul judecătoresc K. G. V. și a solicitat să fie obligat să-i restituie suma de 1710 lei, cu titlu de onorar executor și, de asemenea, să fie obligat la plata sumei de 2248 lei cu titlu de pretenții. A arătat că, a încheiat acesta un contract de executare a sentinței civile nr. 370/2011 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul cu nr._, sens în care a achitat executorului suma de 1710 lei, cu titlu de avans onorar expert.
Deși i-a solicitat în repetate rânduri pârâtului să pună în executare hotărârea judecătorească, iar în cele din urmă acesta s-a conformat și astfel la data de 30 iunie 2011 ora 11:00 s-a prezentat pentru executare silită, dar în loc să treacă la executarea silită a dispozitivului hotărârii, executorul a purtat o discuție amiabilă cu debitorul și a încheiat un proces verbal de predare a bunurilor mobile, deși acestea nu au fost predate către recurentă.
Văzând că executorul nu-și îndeplinește atribuțiile, în sensul că nici măcar nu încearcă să-i predea bunurile mobile, recurenta menționează că a solicitat acestuia restituirea onorarului în vederea angajării altui executor, însă acesta a refuzat, comunicându-i la data de 25 iulie 2011 că a renunțat la executarea silită, sens în care nu i se poate restitui onorariul achitat.
Văzând această situație, recurenta a angajat un alt executor, care la prima deplasare în teren i-a predat bunurile mobile și căruia i-a achitat suma de 2480 lei.
Instanța de fond respinge acțiunea promovată, în sensul că în cauză nu poate fi vorba de îmbogățire fără justă cauză a executorului judecătoresc deoarece există „un temei legal pentru mărirea patrimonială a unei părți, respectiv pentru diminuarea patrimoniului celeilalte părți", iar în continuare instanța de judecată arată că potrivit art. 371 indice 7 alin. 1 C.proc.civ., „partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop", iar în final prima instanță arată în concluziile sale că recurenta a renunțat la executarea silită.
Hotărârea instanței de fond este nelegală pentru următorul considerent: Instanța de judecată și-a motivat soluția în baza art. 371 ind. 7 al. 2, constatând că subsemnata a renunțat la executarea silită.
Consideră că această reținere a instanței de fond este eronată, deoarece recurenta arată că nu a renunțat la executarea silită, ci a renunțat la serviciile executorului judecătoresc, întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligațiile legale de serviciu, în sensul că nu a pus în executare hotărârea judecătorească, deși avea posibilitatea și forța publică în sprijinul lui; nici cel puțin nu a încercat să pună în executare hotărârea judecătorească.
Articolul citat mai sus se referă la situația în care creditorul a renunțat la executare, ori recurenta arată că a angajat un alt executor și anume pe I. A. M. D., care a pus în executare hotărârea la prima deplasare în teren. Astfel, refuzul executorului chemat în judecată de a pune în executare hotărârea civilă după ce a fost plătit, recurenta apreciază că reprezintă neîndeplinirea obligațiilor de serviciu și îmbogățirea fără justă cauză în detrimentul său, situație în care conform art. 404 alin. 1 indice 1 C.proc.civ. „În cazul care instanța de judecată constată nejustificat refuzul executorului de a începe executarea silită sau de a îndeplini un act de executare silită ..., executorul va putea fi obligat la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată". Recurenta consideră că acest articol este pretabil în prezenta cauză și nu cel invocat de instanța de fond.
Pentru considerentele arătate mai sus, recurenta solicită admiterea căii de atac promovate astfel cum a fost formulată.
În drept, invocă art. 312 alin. 2-5 C.proc.civ.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul din perspectiva motivelor invocate, cât și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța constată că este nefondat.
Susținerile recurentei nu concordă cu cele reținute în procesul verbal al executorului judecătoresc din 30.06.2011 și nu s-a făcut dovada contrară a acestor rețineri. Pe de altă parte acest proces-verbal nu a fost contestat în instanță, în cererea adresată executorului la data de 25.07.2011 recurenta specifică că renunță la executarea silită și solicită avansul de onorariu achitat, la această solicitare primind răspuns, prin adresa din 25 iulie 2011 în sensul că dosarul execuțional a fost închis, iar titlul executoriu a fost restituit în original. În ce privește avansul de onorariu, executorul comunică reclamantei că acesta nu se restituie având în vedere dispozițiile art. 371 indice 7 alin. 2 C.proc.civ. precum și dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000.
Legea nr. 188/2000 care reglementează activitatea executorilor nu prevede ipoteza susținută de recurentă în sensul că de fapt prin cererea sa renunță la serviciile executorului și nu la executarea silită.
Pentru neîndeplinirea atribuțiilor executorului (așa cum susține), recurenta putea beneficia de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000 cu referire la refuzul acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b-d.
Recurenta-reclamantă își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 404 alin. 1 indice 1 C.proc.civ., dispoziții care nu sunt incidente în cauză, acestea operând doar în cadrul unei contestații la executare, procedură pe care reclamanta nu a urmat-o.
Pentru motivele mai sus arătate instanța în temeiul art. 312 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta O. A. domiciliată în localitatea Bârsăul de Sus nr. 284 județul Satu M. împotriva Sentinței civile nr. 7249/10.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic privind pe intimatul EXECUTORUL JUDECĂTORESC K. G. V. cu sediul în Satu M. . .> IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2013.
Președinte, E. R. | Judecător, G. D. S. | Judecător, M. F. |
Grefier, C. Z. |
Red: M. F. – 11.04.2013
Tehnored_NM / 16.04.2013
2 ex.
Jud.fond: P. A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2104/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2758/2013.... → |
|---|
