Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2265/2013. Tribunalul SATU MARE

Sentința nr. 2265/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 10561/83/2012

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2265/D

Ședința publică de la 17 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. R.

Grefier M. O.

Ministerul Public este reprezentat de domnul T. C., în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. M. dom. în Lelei, nr.35, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, acțiunea fiind scutită de timbraj conform art. 4 alin.4 din Lg.221/2009.

Termenul de astăzi a fost acordat pentru comunicarea întâmpinării cu partea reclamantă.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea fiind scutită de timbraj și pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentantul Ministerului Public, învederează instanței că nu are de formulat cereri în probațiune. Pune concluzii de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că, cererea introductivă a fost înregistrată după împlinirea termenului de trei ani prevăzut de art.5 alin.1 din Legea 221/2009.

Instanța ia act de poziția exprimată de reprezentantul Ministerului Public și în temeiul art. 137 alin. 2 C.pr.civ., unește excepția invocată cu fondul cauzei, acordând cuvântul în cadrul dezbaterii prezentei pricini.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii admitere a excepției invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, privind acordarea de daune morale, ținând seama de Deciziile Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 precum și de Decizia nr.12 în dosarul nr.14/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că nu există un temei legal pentru acordarea despăgubirilor pretinse.

Considerând pricina lămurit, instanța în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile, urmând a se pronunța asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, odată cu fondul cauzei.

INSTANȚA

DELIBERÂND

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanta D. M. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.

Pârâtul, legal citat, nu se prezintă, însă depune întâmpinare, instanța reținând că un exemplar din acțiunea principală și înscrisurile anexe au fost comunicate pârâtului Ministerul Finanțelor Publice odată cu citarea realizată pentru primul termen de judecată, conform art.114 indice 1 alin. 2 Cod de procedură civilă. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul solicită în principal respingerea acțiunii ca prescrisă și în subsidiar respingerea ei ca neîntemeiată și nelegală, invocând împrejurarea că, în opinia pârâtului, cererea reclamantei a fost promovată ulterior termenului de 3 ani, prev.de art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, precum și faptul că prejudiciul cauzat victimei măsurii administrative cu caracter politic a fost deja reparat integral prin Decretul - Lege nr. 118/1990 și respectiv prin O.U.G. nr. 214/1999, precum și pronunțarea, între timp, a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1354/2010 precum și a Deciziei nr. 12/2011 pronunțată într-un recurs în interesul legii în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile disp.art.137 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare.

Examinând excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța reține că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”

Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză (05.11.2012), instanța găsește întemeiată excepția invocată și în consecință o va admite, respingând cererea astfel promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge cererea formulată de reclamanta D. M. dom. în Lelei, nr. 35, jud.Satu M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Mai 2013.

Președinte,

M. G. R.

Grefier,

M. O.

Red.M.G.R./30.05.2013

Tehnored_BER /30.05.2013

Ex.5

- ..cu: D. M., S. R. prin MFP București, P. de pe lângă Tribunalul Satu M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2265/2013. Tribunalul SATU MARE