Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2940/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2940/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 5627/83/2010
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2940/D
Ședința publică din data de 19 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. F.
Grefier: A. - R. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul, S. V., domiciliat în Satu M., ., ., jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul, STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc la data de 05.09.2013, când concluziile reprezentantului reclamantului și a reprezentantului Ministerului Public, au fost consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea la data de 12.09.2013 și ulterior la data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în prezentul dosar la data de 30.06.2010, reclamantul S. V., a chemat în judecată în calitate de pârât STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.
În motivarea cererii, reclamantul arată că în timpul regimului comunist, tatăl său S. I., născut la data de 19.01.1923 și decedat la data de 24.04.1991, a fost condamnat politic la 20 de ani închisoare, începând cu data de 18.11.1958 până la data de 12.11.1978 de către Insp. Mil. Cluj, cu mandatul 469/59.
Pentru aceste suferințe ale tatălui său și a întregii familii care a avut de suferit în urma condamnării, reclamantul solicită câte 100.000 euro pentru fiecare an executat.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30.12.2010 (filele 10-12), STATUL ROMÂN reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Satu M., în temeiul art. 115 C.proc.civ. a formulat întâmpinare, solicitând în principal - respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar - în cazul în care instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea promovată - diminuarea cuantumului despăgubirilor solicitate.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, arată că acestea au fost supraevaluate întrucât nu s-a făcut dovada deteriorării situației materiale a reclamantei, ca urmare a masurilor luate.
De asemenea, regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate. Raportat la împrejurările speței, o statuare în echitate, care să asigure reparația morală (și nu una având scop exclusiv patrimonial) impune concluzia caracterului exagerat al cuantumului despăgubirilor.
În acest sens, face trimitere la jurisprudența CEDO, care a acordat frecvent sume relative modeste cu titlu de despăgubiri morale, iar uneori chiar deloc (cauza Hood c/a Marii Britanii, cauza Nicolova c/a Bulgariei).
Este recunoscut dreptul statului de a reglementa o marjă națională de apreciere, să creeze un just echilibru, respectiv să fie proporționale cu suferința provocată, dar să nu constituie un mijloc de îmbogățire pentru reclamant.
În același sens, învederează faptul că repararea prejudiciilor cauzate în speța supusă judecății a fost instituită de către legiuitor prin prevederile Ordonanței de Urgență nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive și Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Scopul creării cadrelor legislative suscitate a fost tocmai repararea unor asemenea prejudicii. Astfel, pornind aprioric de la premisa că aceste acte normative au fost de natură să acopere în totalitate aceste prejudicii, se impune evitarea unei duble reparații atât prin acordarea unor daune materiale, cât și prin acordarea daunelor morale, pe calea Legii nr. 221/2009.
De asemenea, modalitatea de reparare a prejudiciului este stabilită prin art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, context legislativ în care instanța potrivit aliniatului 5 nu a dispus verificarea solicitării de către reclamant a acordării eventualelor despăgubiri și potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv a Legii nr. 247/2005: „Acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”.
Instanța, trebuie să țină seama la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, de întreaga paleta de măsuri cu caracter reparatoriu impuse prin reglementări legislative anterioare.
Așadar, Legea nr. 221/2009 nu are caracter de complinire întrucât nu înlătura drepturile deja stabilite prin legi anterioare, de care reclamanta a beneficiat.
Totodată, în situația în care se va aprecia ca fiind temeinică și legală acțiunea formulată, învederează și reglementările OUG nr. 62/2010 prin care se modifică dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sub aspectul instituirii unor criterii de cuantificare, dar și un plafon până la care se pot acorda despăgubiri persoanelor care se încadrează în categoriile enunțate de acest act normativ. Astfel, din perspectiva art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 se statornicește un criteriu relativ obiectiv, constând în delimitarea acordării de către instanța a acestor daune: „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
- 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
- 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
- 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;".
În drept, invocă dispozițiile legale la care a făcut referire.
În baza art. 242 alin. 2 C.proc.civ. solicită judecarea în lipsă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 08.02.2011 (fila 16), reclamantul S. V., susține următoarele:
Cu privire la cuantumul despăgubirilor nu au fost supraevaluate, datorită faptului că le-a fost confiscată toată averea, casa, cu anexele gospodărești, animale, pământ, într-un cuvânt tot ce dețineau la acea vreme.
La vremea aceea era minor, bunicii erau bătrâni și bolnavi, mama sa era singura care putea munci, și ea îi întreținea pe toți.
Erau la mila sătenilor.
Fratele tatălui său era ofițer în armată și a fost dat afară din armată după ce tatăl reclamantului a fost condamnat, care de supărare s-a îmbolnăvit și în iarna anului 1962 a decedat, la vârsta de 37 de ani.
Le-au fost luate toate drepturile, de exemplu reclamantul nu a putut să urmeze o școală de poliție sau de ofițer în armată, chiar și serviciul militar l-a făcut la muncă, a fost dus la consolidarea malului Mării N., de unde nu a crezut că va scăpa cu viață, fiindcă săpa pământul din chesoane pe care îl puneau într-o benă de mașină, care era ridicată din cheson cu macaraua și scoasă afară. Dacă avea norocul să se rupă cablul de la macara mureau toți care erau în acel cheson, așa că nu crede că a pretins prea mult fiindcă alții la care le-au fost numai ascultate sau dacă au fost ascultate telefoanele, au pretenția la 1000 de euro pe zi.
Și aceștia abuzează de legile statului și doresc ca să se îmbogățească, mai mult că nu au destul și mai trebuie.
Prin nota înregistrată la 22.07.2013 reclamantul solicită admiterea cererii pentru despăgubiri pentru casa confiscată și demolată în sumă de 8475 euro și pentru teren agricol și vie în Solduba în sumă de 21.520 lei, conform expertizelor efectuate în cauză.
Tribunalul, analizând cererea în pretenții formulată, din perspectiva motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține în fapt următoarele:
Prin Sentința penală nr. 251/21.02.1959 a Tribunalului M. Cluj, tatăl reclamantului – S. I. – a fost condamnat la 20 ani muncă silnică și confiscarea totală a averii personale pentru „crima de favorizare la acte de teroare” în temeiul art. 284 pct. 1 și 3 alin. 4 Cod penal combinat cu art. 207 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 157 Cod penal.
Infracțiunile reținute în sarcina lui S. I. așa cum au fost încadrate juridic se regăsesc printre cele considerate de drept condamnări cu caracter politic, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Averea lui S. I. a fost confiscată în baza procesului verbal din 2 mai 1959 (fila 123).
Imobilele confiscate au fost evaluate la cererea reclamantului, conform raporturilor de expertiză de la dosarul cauzei.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4 în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Instanța va reține însă efectele produse prin Decizia nr. 06/15 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 3/2013, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, … pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea să nu fi obținut deja o reparație”, precum și caracterul obligatoriu al acestei decizii în urma publicării în Monitorul oficial nr. 245/29.04.2013, prin prisma dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere caracterul limitativ al bunurilor pentru care se pot acorda despăgubiri conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, raportat la poziția reclamantului, care prin apărătorul ales a învederat instanței în ședința publică din 05.09.2013 că bunurile imobile pentru care solicită despăgubiri nu au fost revendicate în baza legilor de reparație (Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005) nefăcând obiectul acestor legi, instanța va respinge ca nefondată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V. domiciliat în Satu M. . . în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Satu M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5 pentru despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 19 septembrie 2013.
Președinte, M. F. | ||
Grefier, A. - R. C. |
Red: M.F. – 16.10.2013
Tehnored_NM / 17.10.2013
5 ex.
- se comunică câte un ex. cu: -S. V., în Satu M., ., .
-Statul Român prin M.F.P., în București, ., sector 5
-P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3065/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 913/2013.... → |
|---|
