Prestaţie tabulară. Decizia nr. 631/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1687/266/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 631/R
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. R.
Judecător: I. M. C.
Judecător: M. F.
Grefier: V. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul-reclamant F. L., domiciliat în loc. Negrești Oaș, .. 197, jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 419/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât F. G., domiciliat în loc. Negrești Oaș, ., jud. Satu M., având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că judecarea recursului a avut loc în ședința publică din 11.09.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi, când, în urma deliberării,
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.419/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul F. L. dom în Negrești Oaș,.. 97,jud. SM, împotriva pârâtului F. G., dom. în Negrești Oaș,.,jud. SM, acțiune ce are ca obiect “Prestație Tabulară”, fiind obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, din întreg materialul probator administrat în cauză, că acțiunea reclamantului ce are ca obiect prestație tabulară este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.27 alin.1 din Legea nr. 7/1996. Potrivit acestui articol „cel care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să-i predea toate înscrisurile necesare acelui imobil”. Din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că pârâtul s-ar fi obligat printr-un înscris să constituie în folosul reclamantului vreun drept real asupra vreunui teren.
Nu s-a dovedit prin niciun mijloc de probă existența așa zisului antecontract de vânzare cumpărare încheiat între părți. Potrivit prevederilor art.1191 din Codul Civil ( n.n.C.civil 1864 aplicabil în cauză) „dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată. NU se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei.”
În cauza dedusă judecății, nu se poate dovedi cu martori încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare cu privire la terenul din litigiu pentru suma de 2200 DM. Chiar martorii reclamantului audiați în cauză, P. C., respectiv D. A. au declarat faptul că ”din spusele reclamantului acesta ar fi achitat 2200DM” sau din spusele reclamantului„ acesta i-ar fi plătit terenul cu 2200DM, însă nu au văzut „ .
Martorii audiați în cauză știu despre această vânzare doar din spusele reclamantului, astfel că instanța la pronunțarea prezentei soluții nu a luat în considerare depozițiile acestora.
Reclamantul în ședința din 20.03.2013 și prin răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriul luat de pârât a recunoscut faptul că între ei nu a fost încheiat niciun contract de vânzare - cumpărare în formă scrisă.
Reclamantul nu a produs nicio probă din care să rezulte că ar fi încheiat cu pârâtul un contract de vânzare – cumpărare asupra suprafeței de teren din TP nr. 31-_ și întabulat în CF nr._ Negrești Oaș, sub nr. top._.
Reclamantul fiind în culpă procesuală, instanța în temeiul art. 274 Cod.proc.civilă (1865) l-a obligat să plătească pârâtului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal apelantul F. L., solicitând, în principal, admiterea acestuia, admiterea uzucapiunii, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond; în subsidiar, solicită admiterea apelului, admiterea excepției uzucapiunii, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile formulate; cu cheltuieli de judecată.
În motivare apelantul arată că invocă excepția uzucapiunii întrucât are posesia acestui teren pentru care solicită înscrierea sa în cartea funciară și pentru că de peste 20 de ani posesia sa este una caracterizată ca fiind publică, continuă, netulburată, sub nume de proprietar și neviciată. Arată că posesia sa este începută în anul 1991 și a curs împotriva proprietarului tabular.
Precizează că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât a făcut o greșită aplicare a legii.
Astfel, arată că instanța de fond face o greșită caracterizare a probatoriului în motivarea oferită, interpretarea fiind una eronată. D. o interpretare eronată asupra probatoriului putea duce la această soluție.
Învederează apelantul că a solicitat prin unul din petite a se constata existența antecontractului de vânzare cumpărare cu privire la teren. Existența lui nu poate fi negată și a fost probată cu martori. Faptul că nu există înscrisul probator și s-a dorit dovedirea actului în sensul juridic, nu poate duce decât la a arăta că este vorba despre un început de dovadă scrisă și astfel în condițiile vechiului cod civil era admisibilă inclusiv proba cu martori chiar și pentru dovedirea unui act juridic în conformitate cu dispozițiile art.1169 Vechiul C.civ.
De asemenea, arată că nu este explicată în niciun fel și instanța de fond nu leagă motivarea oferită și nici măcar nu aduce în discuție posesia îndelungată de peste 22 de ani pe care apelantul o are asupra parcelei. Crede că, în condițiile în care, nu s-ar fi plătit prețul, nimeni nu și-ar fi delăsat sau abandonat proprietatea.
Precizează că interpretarea răspunsurilor oferite de apelant la interogatoriul de la fond este una nerealistă și distorsionată. Arată că dacă se vor analiza răspunsurile în ansamblul lor, nu se poate să nu se conchidă că apelantul se referea la faptul că a încheiat actul în sensul strict juridic, a plătit terenul, l-a ocupat și îl întreține încă din anul 1991, doar că nu s-a încheiat documentul (înscrisul) pentru că s-a mers pe încredere între frați, crezându-se că plata și o strângere de mână valorează ca probă.
Mai arată că există încă un semn de întrebare, cel referitor la faptul că abia la sfârșitul anului 2010 i se eliberează intimatului titlul de proprietate și doar pentru o singură parcelă, în condițiile în care acesta mai deține titluri eliberate pentru celelalte terenuri moștenite de la părinți.
În drept art.466-482 Cod de procedură civilă, art.1890 art.1890, 1848, 1847 Cod civil, Legea nr.7/1996.
În ședința publică din data de 12 iunie 2013 tribunalul a recalificat calea de atac din apel în recurs.
Prin concluziile scrise și depuse la dosar, intimatul F. G. solicită, în principal, admiterea excepției nemotivării în termen a recursului și pe cale de consecință constatarea nulității acestuia, iar în subsidiar, respingerea recursului formulat de F. L., ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul invocă în primul rând excepția nemotivării în termen a recursului, având în vedere că până la acest termen recurentul nu a formulat concluzii și nu l-a motivat în termenul legal, cu privire la noua cale de atac iar potrivit prev.art.306 alin.(1) din codul de procedură civilă acesta este nul, cu excepția motivelor de la alin.(2) ceea ce nu este cazul deoarece nu există motive de ordine publică.
Arată că niciunul dintre motivele invocate de F. L. nu se încadrează într-unul dintre motivele prevăzute de art.304 Cod de procedură civilă.
Având în vedere aceste aspecte, intimatul solicită admiterea excepției nemotivării recursului și pe cale de consecință în baza prev.art.306 alin.(1) din Codul de procedură civilă să se constate nulitatea recursului.
Cu privire la excepția uzucapiunii, solicită intimatul a se observa faptul că F. L. a invocat uzucapiunea abia în calea de atac a recursului, ori în opinia intimatului, în această cale extraordinară nu pot fi administrate probe noi cu excepția înscrisuri. Pe de altă parte, arată că raportat la prev.art.282 ind.1 Cod de procedură civilă, unde a fost suprimată calea de atac a apelului, în pricini a căror valoare este de până la 100.000 lei, - valoarea obiectului material al acțiunii principale a fost de 1100 euro - invocarea uzucapiunii pe cale de excepție nu este posibilă decât până la pronunțarea hotărârii în primă instanță. În recurs, nu este permisă invocarea uzucapiunii, dispozițiile art.1842 Cod civil, neputând fi interpretate extensiv, ci cu rigoarea impusă de caracterul lor excepțional.
În concluzie, intimatul solicită respingerea recursului formulat de F. L. ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Prin înscrisul intitulat „memoriu”, recurentul F. L. a învederat faptul că în urmă cu 22 de ani a cumpărat un teren de la fratele său F. G., la înțelegere între frați pentru suma de 2200 de mărci germane și datorită faptului că a avut încredere în acesta nu a făcut niciun act legal.
Precizează că în urmă cu 3 ani (2010) a aflat că voia să vândă terenul încă odată de la vecinul căruia urma să i-l vândă, dar persoana știa că recurentul era posesorul terenului.
Arată că a venit la el acasă și l-a întrebat cât teren are în locul numit "Dâmbeni", recurentul spunându-i că are terenul cumpărat de la fratele lui F. G. și partea primită de la părinți. După aceste discuții persoana respectivă a renunțat să cumpere terenul, deoarece știa că recurentul era posesorul de 22 de ani.
De asemenea, mai învederează recurentul faptul că fratele său a obținut titlul de proprietate fără ca el să știe și în toți acești ani nu au existat discuții între ei cu referire la acest teren, în special faptul că nu i l-a plătit.
Astfel, recurentul arată că timp de 22 de ani a fost posesorul terenului, l-a întreținut, a sădit pomi și a dovedit asta cu martori, după care minte că sora lui mai mică R. D. a folosit terenul 6 sau 8 ani, neștiind exact câți ani să spună pentru că nu l-a folosit niciodată si nici nu a dovedit acest lucru cu martori.
Precizează recurentul că terenul părintesc era de 1.80 hectare, ei sunt 6 frați si au împărțit terenul între ei în mod egal, câte 0,3 arii fiecare și timp de 22 de ani nu au existat discuții între ei.
Arată recurentul că nu a reușit să obțină titlul de proprietate până în prezent, nici pe partea primită de la părinți nici pe cea cumpărată deoarece frații săi și-au făcut titlul de proprietate fără ca el să fie anunțat. Menționează că se poate dovedi că fratele lui are trecută o suprafață de teren mai mare, respectiv de 0,23 ari în titlul de proprietate, față de ceilalți frați care au avut 0.3 ari.
Totodată mai arată că în urmă cu o lună au fost chemați în audiență la doamna primar pentru împăcare, însă nu s-au putut înțelege pe cale amiabilă și astfel, la cererea doamnei primar, a fost trimis la fața locului un inginer pentru măsurători și astfel a obținut o planșă.
Tribunalul, analizând cu prioritate excepția de nulitate a recursului invocată de reprezentantul intimatului prin întâmpinare, reține că deși în motivele apelului recalificat în recurs se dezvoltă mai consistent criticile ce vizează invocarea excepției uzucapiunii întemeiată pe exercitarea posesiei asupra terenului din litigiu, recurentul critică pe fond și hotărârea atacată invocând greșita aplicare a legii și interpretarea eronată asupra probatoriului.
Aceste motive se circumscriu dispozițiilor art.304 pct.9 Cod proc.civ. de la 1865 și, prin urmare, chiar dacă după stabilirea noului cadru procesual născut în urma recalificării, nu s-au dezvoltat motivele inițiale nu se poate reține că acestea lipsesc și că nu ar putea fi exercitat controlul judiciar asupra hotărârii care se analizează din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate.
În considerarea celor evocate, tribunalul a respins ca nefondată excepția de nulitate a recursului, nefiind îndeplinite cerințele prev.de art.306 alin.1 Cod proc.civ.
Asupra excepției prescripției achizitive invocată de către recurent, tribunalul reține că față de etapa procesuală în care se află litigiul, nu pot fi verificate aspectele de fapt care să confirme sau nu exercitarea posesiei de către recurent, probatoriul în recurs se reduce doar la administrarea probei cu înscrisuri conform art.305 alin.2 Cod proc.civ.
În condițiile în care nu este admisibilă administrarea altor probe, cum ar fi depozițiile unor martori care cunosc situația posesiei terenului din litigiu, identificarea topografică, situația concretă a vecinătăților, nu poate fi primită nici excepția invocată de recurent și care are natura unei veritabile acțiuni reale exercitată cu scopul de a dobândi în proprietate bunul uzucapat în condițiile legii.
Reținând că în recurs nu pot fi administrate probe (cu excepția înscrisurilor), iar uzucapiunea este o stare de fapt care nu poate fi dovedită numai prin înscrisuri, invocarea pentru prima dată în recurs apare ca inadmisibilă, mai cu seamă că sub această formă a excepției are rolul de a paraliza acțiunea în revendicare și este invocată de pârât, pe când în prezenta cauză o invocă reclamantul încercând să obțină dreptul de proprietate asupra bunului din litigiu sub o altă modalitate decât cea susținută în acțiunea de fond inițială.
În aceste împrejurări, este evident că excepția nu poate fi primită, nici sub forma unei apărări de fond fiind astfel respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul analizând sentința recurată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub aspectul nulităților de ordine publică, apreciază ca nefondate criticile aduse de recurent, ținând seama de următoarele considerente:
Pretinsa tranzacție de vânzare-cumpărare, materializată printr-un înscris sub semnătură privată afirmativ încheiat între părți în anul 1991, nu este confirmat de către cealaltă parte, respectiv intimatul-pârât, iar recurentul nu a depus nici un înscris (instrumentum probationem) pentru a dovedi existența înscrisului și operațiunea juridică pretinsă.
Potrivit art.1179 Cod civil de la 1865, dispoziții aflate în ființă, conform art. 230 din Legea de punere în aplicare a Codului civil – Lg. nr. 71/2011, până la data de 15.02.2013 când a intrat în vigoare Lg. 134/2010 actele sub semnătură privată, care cuprind convenții sinalagmatice nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare câte părți sunt. Prin urmare, forța probatorie se dovedește cu existența înscrisului care, printre alte condiții generale de valabilitate, trebuie să îndeplinească și cerința multiplului exemplar.
În cauză lipsește cu desăvârșire înscrisul, situație în care este evident că în lipsa recunoașterii existenței acestuia, nu produce nici un efect juridic. (art. 1176 Cod civil de la 1865).
În lipsa înscrisului constatator al manifestării de voință, adică suportul material care să consemneze operațiunea juridică invocată (negotium iuris), nu se poate conchide că s-a născut vreun raport juridic contractual între părți și nici că s-a schimbat o situație juridică asupra unui bun, în speță terenul în suprafață de 2275 mp. și 325 mp. din titlul de proprietate nr.31-_ eliberat pe seama intimatului.
În considerarea celor arătate anterior, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ., tribunalul a respins ca nefondat recursul exercitat în cauză de către reclamant.
Fiind în culpă procesuală, ca parte căzută în pretenții, în temeiul art.274 Cod proc.civ., acesta, adică recurentul, datorează intimatului cheltuielile de judecată ocazionate în recurs în sumă de 1000 lei conform chitanței nr.16/11.06.2013, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de nemotivare a recursului invocată de reprezentantul intimatului-pârât.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. L., cu dom. în Negrești Oaș, ..197, jud.Satu M. împotriva sentinței civile nr.419 din 27.03.2013 a Judecătoriei Negrești Oaș și în contradictoriu cu intimatul-pârât F. G., cu dom. în Negrești Oaș, ., jud.Satu M..
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței nr.16/11.06.2013 emisă de C..Av.I.M. H. – Satu M., reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 18.09.2013.
Președinte, E. R. | Judecător, I. M. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, V. H. |
Red.I.M.C./18.10.2013
Tehnored_BER /21.10.2013
2 ex.
Jud.fond: O. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1467/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 321/2013. Tribunalul SATU... → |
|---|
