Pretenţii. Decizia nr. 468/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 468/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 844/83/2012*
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 468/R
Ședința publică de la 05 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. S.
Judecător E. R.
Judecător M. F.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul-reclamant P. V., dom. în Satu M., ., nr. 14/2, jud. Satu M., și de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr._/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, la pronunțarea cauzei, nu se prezintă părțile.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 27.05.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de 03 iunie 2013, apoi la data de azi.
INSTANȚA
deliberând asupra recursurilor declarate constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/14.12.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE București - prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE SATU-M. și în consecință, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1375,5 lei reprezentând contravaloarea dobânzilor pe perioada termenului de 2 luni, ce exced celor 6 luni legale, admise de OG nr. 22/2002.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2498/13.04,2009, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Satu M. a dispus obligarea pârâtului Statului R., prin DGFP Satu M. la plata sumei de în de 126.969,80 lei către reclamantul-cumpărător P. V. al imobilului în speță.
Potrivit Deciziei civile nr. 185/19.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr._, se respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul-reclamant S. R., reprezentat de MFP București prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-M., obligând recurentul S.-R. să plătească intimatului P. V. și suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 185/2011.
Hotărârile judecătorești care constituie titlurile executorii în speță, au fost pronunțate în contradictoriu cu pârâtul-debitor, ca atare, acesta a luat la cunoștința la timpul potrivit despre obligațiile sale de plată.
Cu toate că Decizia civilă nr. 185 a fost pronunțată în data de 19.01.2011, iar pârâtul fiind parte știa de existența ei, acesta nu și-a manifestat intenția de a executa titlul executoriu, astfel că în data de 01.03.2011, reclamantul în temeiul drepturilor sale formulează cererea nr._ cu solicitarea către pârât de a achita datoria și cheltuielile de judecată aferente.
Potrivit Ordinului de plată din data de 31.08.2011, prin Trezoreria Satu-M., ca plătitor D.G.F.P. Satu M., pârâtul achită parțial suma datorată în valoare de 126.969,80 lei, fără cheltuielile de judecată.
Ori, potrivit art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituția dispune un termen legitim de 6 luni, legiferat prin actul normativ menționat: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată”.
Cuantumul sumei ce trebuie achitat de debitoare, este în conformitate cu dispozitivul sentinței, conținând în plus doar sumele ce reprezintă cheltuieli de judecată în recurs; în conformitate cu art. 3 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creditorul are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai daca acesta din urmă nu respectă termenul de plată prevăzut de lege: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.", ori pârâtul în calitate de debitor, nu probează în vreun fel diligențele depuse, în intenția de îndeplinire a obligației de plată, în termenul prevăzut de art. 2 din actul normativ mai sus menționat.
Dacă pârâtul-debitor era de bună credință și dorea să își achite obligațiile de plată ce i incumbă (conform titlului executoriu), proceda la demersurile aferente prevederilor art. 2 din actul normativ mai sus menționat, sau efectiv la plata acestora, întrucât de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la plata efectivă, a trecut o perioadă de 8 luni de zile, depășindu-se cu două luni termenul legitim de 6 luni, legiferat prin art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002. Executarea de bunăvoie a obligațiilor semnifică executarea acestora din proprie inițiativă, nicidecum prin formularea unei cereri către DGFP Satu M. pentru punerea în executare a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, despre care atât pârâtul-debitor, cât și reclamantul-creditor, au avut cunoștință pe tot parcursul derulării procesului.
Pe considerentele de mai sus, instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 261 C.proc.civ., art. 733 Noul Cod Civil, O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, a admis în parte acțiunea conform dispozitivului Sentinței civile nr._/2012.
Împotriva sentinței civile cu nr. de mai sus, au declarat recurs, atât reclamantul P. V., cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentant prin D.G.F.P. SATU M..
1. Prin recursul său, recurentul reclamant P. V., în conformitate cu prevederile art. 299-316 C.proc.civ. solicită admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței atacate potrivit art. 304 pct. 6 și 8 C.proc.civ. și rejudecând cauza, admiterea acțiunii așa cum a fost aceasta formulată în sensul obligării intimatului S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M. la plata sumei de 4.126,48 lei, sumă ce reprezintă dobânzile neîncasate de recurent pentru o perioadă de 6 luni, dacă intimatul i-ar fi achitat la termen obligațiile ce decurgeau din Sentința civilă nr. 2498/13.04.2009. De asemenea, recurentul solicită cheltuieli de judecata și în recurs.
În motivare, recurentul arată că a promovat acțiunea, deoarece suma la care era obligată D.G.F.P. Satu M., a primit-o doar după 8 luni de zile, fiind astfel privat de drepturile sale de a obține suma de bani în termen rezonabil.
Recurentul arată că instanța de fond nu i-a acordat și cheltuielile de judecată pe care le-a avut în acest proces, așa cum le-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Tot legat de prevederile art. 304 pct. 6 C.proc.civ., recurentul arată că instanța de fond nu i-a acordat întreaga sumă solicitată de 4.126,80 lei, ci numai suma de 1375,50 lei, deci dobânzile i s-au acordat doar pe 2 luni și nu pe 6 luni.
În ceea ce privește dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ. invocate, recurentul arată că se referă la modalitatea de interpretare a instanței de fond a prevederilor art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002. În acest sens, instanța de fond a interpretat într-un mod propriu, în aceea că pârâta, respectiv D.G.F.P. Satu M. ar avea un termen legitim de 6 luni de a plăti obligațiile acestuia instituite prin titluri executorii.
În opinia recurentului interpretarea strictă al articolului 2 din Ordonanța nr. 22/2002 este aceea că „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri ...”. Ori, în speță, el a solicitat restituirea sumei la care a fost obligată pârâta în data de 01.03.2011, după aproximativ o lună și jumătate de când s-a dat Decizia civilă nr. 185/19.01.2011, rămasă definitivă și irevocabilă, când pârâta avea posibilitatea să-și achite obligația. Mai mult, prin art. 2 din acest act normativ, se prevede clar că, dacă executarea creanței nu a început atunci când din lipsa de fonduri, numai atunci ea este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Pârâta, începând cu luna ianuarie 2011 a avut încasări suficiente ca să-și plătească obligația, deoarece în aceste luni se plătesc cele mai multe obligații ale cetățenilor față de bugetul de stat.
Mai mult, pârâta nu a dovedit la nici un termen că ea nu dispune de fonduri pentru a-și onora obligația față de el.
Recurentul menționează că ar fi înțeles dacă pârâta prezenta o situație contabilă că în perioada 19.01.2011 până în data de 31.08.2011 a strâns, colectat banii necesari pentru obligația față de el.
Apreciază că pârâta putea și era obligată, pentru a invoca termenul de 6 luni, să demonstreze că nu a avut în conturi banii solicitați de recurent și ca acești bani i-a colectat timp de 7 luni și jumătate.
Recurentul a crezut că pe cale amiabilă pârâta se va conforma hotărâri date în cauză și-i va restitui suma la care a fost obligată în termenul cel mai scurt, așteptând în acest fel o lună și jumătate, la care aceasta nici nu l-a contactat.
În cauză, recurentul reclamant invocă și jurisprudența CEDO care a statuat în nenumărate cazuri faptul că statul și organizațiile sale trebuie să execute din oficiu obligațiile ce le revin, cu atât mai mult când ele au fost impuse prin hotărâri judecătorești. Executarea unei sentințe trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul art. 6 din Convenție.
Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (în acest sens a se vedea caua V. I. împotriva României).
Recurentul consideră că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedecată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. Astfel în cauza S. P. împotriva României se arată că dreptul la acces la justiție protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți.
În acest sens recurentul a considerat că această întârziere provocată și încercând să fie acoperită printr-o prevedere legală a legislației române este excesivă și i-a creat un prejudiciu egal cu dobânzile solicitate.
Toate aceste prevederi ale jurisprudenței CDEDO se găsesc inserate în hotărârile date în cauze de către instanțele judecătorești din Satu M..
În vederea celor susținute, recurentul depune trei hotărâri (filele 5-12), în care în cadrul executării silite, instanțele judecătorești atât cele de la judecătorie cât și de la tribunal au respins contestațiile la executare, contestații care au fost motivate pe prevederile art. 2 și art. 3 din Ordonanța nr. 22/2002.
Față de cele de mai sus, recurentul reclamant solicită admiterea recursului său așa cum a fost acesta formulat.
2. Prin recursul depus la filele 16-18, S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Satu M., prin reprezentanții săi legali, în temeiul art. 304^1 C.proc.civ., solicită admiterea căii de atac promovate și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurentul apreciază că în mod eronat a reținut instanța de fond faptul că reclamantul a depus cererea nr._ în data de 01.03.2011, iar plata s-a onorat în data de 31.08.2011, depășind astfel termenul de 6 luni legiferate prin OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, întrucât:
- prin cererea nr._/01.03.2011, reclamantul a depus în copie, Sentința civilă nr. 2498/13.04.2009 pronunțată de către Judecătoria Satu M. în dosar nr._, Decizia civilă nr. 120/. pronunțată de către Tribunalul Satu M. în dosar nr._, precum și Decizia civilă nr. 185/2011/19.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr._ .
În acest context, recurentul arată că instituția debitoare, deîndată a pus în vedere reclamatului necesitarea completării documentației în conformitate cu Ordinul nr. 2626 pentru aprobarea procedurii operaționale PO-05.02 „Verificarea și plata obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești pe teritoriul Statului R.", care trebuie sa cuprindă:
„a) Cererea (petentului sau executorului judecătoresc) pentru plata voluntară sau executorie.
b) Hotărârile judecătorești investite cu formula executorie, cu mențiunea definitivă și/sau irevocabilă.
Dacă este o plată voluntară, hotărârile se depun în original, iar dacă este o plată prin executor judecătoresc, hotărârile pot fi depuse și în copie conform cu originalul, certificate de executorul judecătoresc, potrivit normelor Codului de procedură civilă privind executarea silită.
c) Comunicarea codului IBAN al contului în care se solicită plata, cu indicarea sucursalei/ filialei băncii la care a fost deschis;
d) Referatul de instrumentare a cauzei din care să rezulte evoluția litigiului de la cererea petentului până la data la care se solicită executarea;
e) C. de pe cartea de identitate a petentului/ei;
f) procură notarială prin care soțul/ soția petentului/ei se declară de acord că suma câștigată să fie virată pe numele petentului/ei, în original ori după caz, sentința de divorț în copie, și/sau certificat de deces”.
Mai mult, reclamantul s-a conformat, și prin cererea nr._ din data de 19.07.2011 și-a întregit documentația în vederea punerii în executare prin depunerea în original a hotărârilor judecătorești, a declarației notariale din care rezultă că este divorțat și a extrasului de cont emis de Banca Transilvania.
Așadar termenul de punere în executare, a început să curgă de la data de 19.07.2011, or în opinia recurentului pârât, având în vedere efectuarea plății în data de 31.08.2011, instituția debitoare a procedat la îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau într-un termen mai mult decât rezonabil.
Așadar, procedura a fost respectată, mai mult și prevederile art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituția recurentă dispunând un termen legitim de 6 luni, legiferat prin actul normativ menționat: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului".
Totodată, în conformitate cu art. 3 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creditorul are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai dacă acesta din urma nu respectă termenul de plată prevăzut de lege: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie."
Recurentul pârât apreciază în atare condiții, acțiunea ca fiind atât tendențioasă, cât și ireverențioasă. Nu exista 0 luni de punere în executare a oricărei plăți privind obligațiile bănești stabilite prin hotărâri judecătorești.
În concluzie, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, invocă dispozițiile legale la care a făcut referire în cererea de recurs.
La filele 23-24, P. V. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M., ca fiind nefondat; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimatul reclamant arată că el a solicitat ca instanța de fond să oblige pe recurenta pârâtă la plata dobânzilor pe o perioada de 6 luni, care este în suma de 4.126,48 lei, sumă calculată de Sucursala Satu M. a Băncii Transilvania, deoarece aceasta, după depunerea cererii în data de 01.03.2011, i-a rambursat suma de 128.969,80 lei doar pe data de 31.08.201
De asemenea, intimatul reclamant arată că recurenta pârâtă a fost citată legal la cele trei instanțe de judecată, respectiv Judecătoria și Tribunalul Satu M., precum și în recurs la Curtea de Apel Oradea.
Prin Decizia nr. 185/19.01.2011, Curtea de Apel Oradea a respins recursul formulat de către intimată în dosarul cu nr._ .
De la această dată a așteptat ca să investească hotărârile cu formulă executorie și doar la data de 01.03.2011 a depus cerere la D.G F.P. de a-i restitui suma solicitată. Deci intimatul reclamant a solicitat restituirea sumei după o lună și jumătate, iar recurenta pârâtă i-a restituit-o după 7 luni și jumătate.
Deci recurenta pârâtă a cunoscut mersul judecății pe tot parcursul acestuia, mai mult aceasta a făcut apel, cât și recursul în cauză.
Desigur că în conformitate cu prevederile art. 371(1) din vechiul Cod de procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună voie.
Intimatul reclamant menționează că el a considerat să se adresez direct recurentei pârâte, deoarece adresându-se executorului judecătoresc, sigur urmau contestațiile la executare care amânau plata la care a fost obligată.
În ceea ce privește invocarea de către recurenta pârâtă a procedurii operaționale PO-05.02, intimatul reclamant arată că toate aceste obligații pe care aceasta i le atribuie lui, nu-i sunt opozabile până când aceasta nu i le-a solicitat în momentul depunerii actelor. Menționează că nu are de unde să știe de la ce sume și până la ce sume de bani sunt obligate finanțele locale și de la ce sumă se achită de organele centrale.
Recurenta pârâtă nu are cum să dovedească că i-a solicitat cele arătate de aceasta, ci intimatul reclamant mergând și întrebând când poate să-și scoată banii, primea răspunsul că aceasta se face de către București. Când s-a apropiat termenul de 6 luni, pe care recurenta pârâtă îl tot invocă în cauză l-au căutat și în ultima zi i-au virat banii în contul intimatului reclamant.
Intimatul reclamant consideră că termenul de 7 luni și jumătate nu mai este un termen rezonabil, știind că recurenta pârâtă încasează zilnic și lunar taxe și impozite, nefiind în lipsa de fonduri.
În ceea ce privește interpretarea prevederilor art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002 intimatul reclamant arată că a detaliat-o în recursul formulat de el. În acest sens a depus și două hotărâri al instanțelor de judecată din cadrul Tribunalului Satu M..
Având în vedere cele de mai sus și toate motivele de recurs intimatul reclamant solicită admiterea recursului său așa cum a fost el formulat.
Prin concluziile scrise depuse la data de 28.05.2013 pentru termenul din 03.06.2013, recurentul reclamant P. V. solicită admiterea recursului său așa cum l-a formulat în sensul casării în totalitate a Sentinței civile cu nr. 10.805/2012 și admiterea acțiunii formulată în fața primei instanțe, respectiv să fie obligat pârâtul S. R. prin D.G.F.P. Satu M. la plata sumei de 4.126,48 lei, sumă ce reprezintă dobânzile aferente pentru întârzierea plății cu 6 luni a sumei de 126.969,80 lei, conform cu Sentința civilă nr. 2498/13.04.2009 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._ și la plata cheltuielilor de judecată, atât cele la judecarea cauzei în fond cât și în recurs, respectiv 516,00 lei (346 lei și 170 lei).
Totodată recurentul reclamant solicit respingerea recursului pârâtei.
Se mai arată că ultima decizie cu nr. 185/19.01.2011 dată de Curtea de Apel Oradea a respins recursul formulat de intimata-recurentă D.G.F.P. Satu M., fapt pentru care recurentul reclamant a depus actele la intimata pârâtă doar pe 01.03.2011 spre a-și recupera suma câștigată în proces.
Recurentul reclamant menționează că el a depus toate hotărârile în cauză, investite cu formula executorie, însă intimata pârâtă i-a virat banii la Banca Transilvania exact după 6 luni de zile, respectiv pe data de 31 08.2011.
Apreciază că motivele invocate de intimată nu au un suport logic, deoarece în cauza s-au judecat timp de trei ani, respectiv din anul 2008.
Modul în care înțelege S. R. să se achite față de cetățenii acestuia este relevant în aceasta cauză.
Recurentul reclamant depune acte din care rezultă că pe data de 18 mai 2013 s-a primit de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului o petiție îndreptată împotriva Statului R., la care a primit deja în data de 27.05.2013, un îndreptar prin care i se explică în mod detaliat toate actele ce urmează să le depună, inclusiv cererea sa cum să fie adresată Înaltei Curți. Răspunsul l-a primit în termen de 10 zile din Franța și din Satu M. în termen de 8 luni de zile. Consideră că toate motivele invocate de intimatul pârât nu au nici un suport logic și real.
Pretențiile sale în suma de 4.126,48 lei sunt dobânzile calculate de către Banca Transilvania unde recurentul reclamant are contul deschis și este banca cu care lucrează de peste 5 ani.
Suma solicitată nu a fost contestată de către intimată ca necorespunzătoare din punct de vedere a calculului, ci doar a faptului că reclamantul recurent nu a depus documentația la termen și au invocat prevederile art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002.
Interpretarea prevederilor art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002 este dată de toate instanțele de judecata atât la nivelul Judecătoriei Satu M., cât și a tribunalului. În acest sens a depus sentințele civile și o decizie a Tribunalului Satu M. care în mod constat au respins contestațiile la executare silită ale intimatei în diferite procese cu terțe persoane.
În cauza, recurent reclamant arată că a invocat și hotărâri ale CEDO cu privire la executarea hotărârilor judecătorești de către S. R..
Având în vedere cele prezentate, recurentul reclamant solicită admiterea recursului său și respingerea recursului intimatei.
Recursul reclamantului este fondat pentru următoarele motive care justifică totodată respingerea recursului declarat de DGFP Satu M.:
Debitorul și-a îndeplinit obligația de plată cu întârziere, termenul de 6 luni cuprins în OG nr.22/2002 referindu-se doar la executarea silită, nefiind suspensiv în ceea ce privește curgerea dobânzii.
Împrejurarea că creditorul a depus exact la 6 luni după înaintarea cererii de plată și titlul executoriu în original nu are relevanță, pe de o parte pentru că debitorul nu ar fi plătit în acest interval bazându-se pe actul normativ antemenționat, pe de altă parte pentru că debitorul fost parte în procesul finalizat prin hotărârea ce constituie titlu executoriu, situație în care pretenția ca creditorul să depună hotărârea judecătorească cu mențiunea definitivă și irevocabilă, investită cu formulă executorie apare ca excesivă din perspectiva art.6 CEDO care se aplică cu prioritate față de orice normă internă contrară (Cauza Ș. c. României). Nu se poate cere unui creditor al unei instituții publice de stat să recurgă la executare silită (inclusiv să investească hotărârea cu formulă executoria), debitorul având obligația de a îndeplini de bună voie obligația de plată.
În temeiul art.274 C.proc.civ., va fi obligată DGFP Satu M. la plata sumei de 516 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P. V., domiciliat în Satu M., ., nr. 14/2, împotriva Sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. SATU M., Piața Romană, nr. 3-5.
Respinge recursul declarat de pârât.
Modifică în parte sentința în sensul că admite în tot acțiunea civilă formulată de P. V. și obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.D.P. SATU M. la plata sumei de 126.969,80 lei.
Obligă pârâtul la plata sumei de 516 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantul-recurent.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 05 iunie 2013.
Președinte, G. D. S. | Judecător, E. R. | Judecător, M. F. |
Grefier, C. Z. |
Red: G.D. S. – 18.06.2013
Tehnored_NM / 28.06.2013
2 ex.
Jud.fond: M. T.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 199/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 350/2013.... → |
|---|
