Pretenţii. Decizia nr. 832/2013. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 832/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 957/218/2011

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 832/R

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G. M.

Judecător T. T.

Judecător T. B.

Grefier L. D.

Pe rol fiind soluționarea perimării recursului civil declarat de recurenta-reclamantă T. A. domiciliată în A., Piața Arenei,nr.4, ., jud.A., împotriva Încheierii de suspendare din 21.06.2011, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. C. ACÂȘ, PREȘEDINTE AL COMISIEI LOCALE ACÂȘ DE APLICARE A LEG. 18/91- . ACÂȘ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATE ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ SATU M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 19.11.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de azi.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin Încheierea de suspendare din 21.06.2011 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._, s-a dispus suspendarea judecării cauzei formulată de reclamanta T. A., cu domiciliul în A., P-ța Arenei, nr. 4 B. C, ., în contradictoriu cu pârâții, P. C. ACÂȘ (Gereb N.) președinte al Comisiei locale Acâș de aplicare a Legii 18/1991 – . ACÂȘ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATE ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ SATU M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Satu M., P-ța 25 octombrie, nr. 1, jud. Satu M., având ca obiect pretenții, potrivit art.155 indice 1 C.pr.civilă.

Pentru a dispune în acest sens instanța de fond a reținut că reclamanta a fost citată cu mențiunea să-și precizeze cuantumul tuturor pretențiilor, dobânzi, cheltuieli de deplasare, cheltuieli de judecată, în vederea calculării taxei judiciare de timbru.

Susținerea reclamantei cum că prezenta acțiune ar fi scutită de la plata taxei de timbru deoarece ar deriva dintr-o cauză având ca obiect fond funciar nu poate fi primită, deoarece raportat la petitul acțiunii obiectul este clar stabilit și anume pretenții: transformare daune cominatorii în daune compensatorii, despăgubiri, obiecte care nu se regăsesc printre cele scutite de la plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea 146/1997. Reclamanta nu a dovedit nici faptul că pretențiile sale s-ar încadra în cele prevăzute de art. 17 lit. f1 și r) din Legea 146/1997.

Întrucât prin neîndeplinirea dispozițiilor date de instanță desfășurarea normală a procesului este împiedicată din culpa reclamantei care a cauzat situația în care nu se poate proceda la judecata cauzei, instanța a suspendat judecata cauzei potrivit art.155 ind.1 C.pr.civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs (fila 2) recurenta T. A., solicitând admiterea acestuia și admiterea cererii sale, în sensul reținerii scutirii de taxa de timbru și timbru judiciar, cu cheltuieli de judecată, arătând că potrivit art.42 din Legea nr.1/2000 introdus prin pct.43 art.I din Titlul VI din Legea nr.247/2005 – cererile sau acțiunile în justiție, cererile accesorii și incidente … rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare – sunt procese funciare și sunt scutite de taxa de timbru și timbru judiciar; ca și art.15 lit.r din Legea nr.146/1997, republicată – reglementează această scutire.

Constată că, cererea de repunerea pe rol a cauzei a fost înregistrată la Tribunalul Satu M., la data de 24.10.2013, așadar după împlinirea termenului de perimare, motiv pentru care nu întrerupe termenul de perimare.

Totodată, de la data suspendării judecății a expirat termenul de perimare de 1 an, fără ca aceasta să fi fost suspendată sau întreruptă, astfel încât, în temeiul art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere pe rol a recurentei T. A., domiciliată în A., Piața Arenei, nr.4, ., județul A..

Constată perimat recursul recurentei T. A. împotriva Încheierii de suspendare din 21.06.2011, pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații P. C. ACÂȘ, președinte al Comisiei Locale Acâș de aplicare a Legii nr.18/1991 – . ACÂȘ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. JUDEȚEANĂ SATU M. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 26.11.2013.

Președinte,

R. G. M.

Judecător,

T. T.

Judecător,

T. B.

Grefier,

L. D.

Red.T.T./20.12.2013.

Tehnored_VD /21.12.2013.

2 ex.

Jud.fond: M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 832/2013. Tribunalul SATU MARE