Rectificare carte funciară. Decizia nr. 36/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 480/266/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 36/R
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Judecător G. D. S.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanții-reclamanți C. M., C. I., C. R., C. M. E., CORME V., C. M. A., toți dom. în loc. Cămârzana nr. 707, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 1622/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. A., C. I. și C. A., toți dom. în loc. Cămârzana nr. 701, jud. Satu M., având ca obiect rectificare de carte funciară.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 04.03.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi, când,
INSTANȚA
deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1622/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții C. M. decedată prin copiii, C. I., C. R., C. M. E., C. V., C. M. A. și prin mandatar C. Gr. M., împotriva pârâților C. A., C. I. și C. A., a vând ca obiect rectificare de carte funciară; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Terenul asupra căruia reclamanții solicită radierea dreptului de proprietate cu repunerea în situația anterioară pe vechii proprietari, se află înscris în CF 2138 Cămârzana, nr. cadastral 7548, 7649, 7650, extras de carte funciară ce se află la fila 6 din dosar și a cărui proprietari tabulari sunt părțile în coproprietate.
Verificând titlul juridic în baza căruia pârâții C. A., C. I. și C. A. și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, instanța de fond a constatat că acesta este Sentința civilă nr. 329/25.03.2009, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 614/R/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu M..
Această hotărâre judecătorească a devenit definitivă, irevocabilă și bineînțeles a intrat în puterea lucrului judecat, iar reclamanții nu au făcut dovada pe parcursul derulării dezbaterilor că ar fi fost modificată sau anulată. În baza acestei hotărâri judecătorești s-a operat înscrierea proprietății pârâților C. A., C. I. și C. A. în cartea funciară, prin Încheierea nr. 2239/15.04.2010 dată de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Negrești Oaș.
Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că titlul pârâților este o hotărâre judecătorească care a devenit autoritate de lucru judecat, iar atât timp cât această hotărâre judecătorească este intrată în circuitul civil, își produce efecte juridice și nu este modificată sau anulată, înscrierea în cartea funciară este valabilă, motiv pentru care instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților.
Împotriva Sentinței civile nr. 1622/2012, reclamanții C. M., C. I., C. R., C. M. E., C. V. și C. M. A., au declarat recurs conform prevederilor art. 312 alin. 2 C.proc.civ., dar și împotriva Încheierii de CF nr._/12.11.2012 a Oficiului de Cadastru Negrești-Oaș, considerându-le nelegale și abuzive.
În susținerea recursului, se arată că după cum s-a motivat și în cererea principală, recurenții reclamanți sunt împotriva intabulării abuzive din CF 2138 Cămârzana cu nr. top. 7548, 7649, 7650 data în baza Încheierii de Cf nr._/12.11.2012, dar și în urma Sentinței civile 329/2009 din dosar_ al Judecătoriei Negrești-Oaș și a Deciziei civile nr. 614/R/2009 a Tribunalului Satu M. care au rămas definitive și irevocabile, nemaiputându-se ataca din punct de vedere legislativ, așa, fiind trecut cu totul abuziv dreptul de proprietate privată de pe familia C. M. ș.a. pe pârâții C. A., C. I. și C. A., aceștia din urma profitând din plin de situația gravă în care s-a ajuns tot din pricina lor, adică a pârâților.
Decizia nr. 614/R/2009 a Tribunalului Satu M. nu a mai avut cum să fie atacată, acesta a fost motivul pentru care recurenții menționează că au început proces nou, să nu existe autoritate de lucru judecat, neputându-se spune că nu au încercat să-și apere în continuare dreptul de proprietate, însă cu toate procesele pe rol pârâții C. și-au intabulat terenurile din CF 2138 și CF 2267 Cămârzana în timpul proceselor avute pe rolul Judecătoriei Negrești-Oaș. Recurenții susțin că mai grav este că pârâții C. A., C. I. și C. A. le-au acaparat inclusiv terenul care face parte din CF 2267 Cămârzana pe lângă cel din CF 2138 Cămârzana, ambele făcând parte din același contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat în 12.02.1973.
Se susține că, de fapt pârâții le-au imputat cheltuieli peste cheltuieli de judecată în așa fel încât recurenții să-și piardă acest drept de proprietate în favoarea intimaților, deoarece nu au făcut altceva decât să-și apere proprietatea cumpărată de părinții lor defuncții C. M. și C. M. în baza contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat în 12.02.1973 de la vânzătoarea M. M. decedată și ea, care a vândut practic același teren de două ori la doi cumpărători diferiți, odată în 12.02.1973 familiei C. M. și M., iar în 1995 pârâților C. A. și defunctul C. G. care se presupune că au cumpărat restul de teren care se învecinează cu terenul recurenților după care intimații C. au vrut să acapareze toată suprafața, inclusiv proprietatea familiei C. care se învecina cu a lor. Deși prin Sentința civilă nr. 1224/2004 pronunțata în dosarul 1332/2003 al Judecătoriei Negrești-Oaș, rămasa definitivă și irevocabilă se validează contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 12.02.1973 cu privire la terenul în litigiu și se dispune serviciului de carte funciară intabularea dreptului de proprietate al numitului C. M. într-o nouă coala CF și totodată se constată nulitatea parțială absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/30.10.1995 încheiat între M. M. recăsătorită A. și A. loan în calitate de vânzători și pârâții C. G. și C. A. în calitate de cumpărători care au cunoscut foarte bine situația acestor imobile reprezentând terenuri arabile în extravilan Cămârzana, deși pârâții au cunoscut cine sunt proprietari ai acestui teren tot au cumpărat de la M. M. recăsătorită A., iar acest aspect a fost declarat inclusiv de fiica defunctei M. M. (A.) numita P. I. fiind audiată ca martor în proces.
Deși s-a dat o sentința favorabilă familiei C. M. ș.a., privind intabularea dreptului de proprietate privată asupra CF 2138 Cămârzana, totuși suprafața de 1476 mp cu nr. top. 7548/2 a rămas nesoluționată din vina unor funcționari de la OCPI Negrești-Oaș, iar de acest aspect au profitat pârâții C. A., C. I. și C. A. care au scos un executor, iar după mai multe amenințări și procese au luat abuziv și ilegal terenul din CF 2138 Cămârzana, dar și cel din CF 2267 Cămârzana.
Față de cele de mai sus, recurenții solicită admiterea recursului și pe cale de consecință rectificarea de carte funciară și a înscrierilor ilegale din CF 2138 Cămârzana, inclusiv anularea Încheierii nr._ /12.11.2012 de la OCOT Negrești-Oaș și repunerea părților în drepturile avute anterior acestor înscrieri abuzive și ilegale.
În drept, invocă art. 29, art. 34 pct. 4 – art. 37 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliara cu modificările și completările ulterioare.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații pârâți nu au formulat întâmpinare în cauză.
Prin Încheierea din 04 martie 2013, instanța, deliberând asupra legalității căii de atac, reținând și concluziile exprimate de părțile prezente, în temeiul art. 84 C.proc.civ. raportat la art. 282 C.proc. civ. și art. 50, art. 51 din Legea nr. 7/1995, a recalificat din recurs în apel calea de atac, raportat la obiectul cauzei.
Apelul nu este fondat și va fi respins conform art.296 C.proc.civ.
Judecătoria a soluționat cererea de chemare în judecată având în vedere legalitatea înscrierilor de carte funciară a căror modificare se solicită, legalitate dată de fundamentarea acestor înscrieri pe o hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, opozabilă părților (Sentința civilă nr.329/2009 a Judecătoriei Negrești Oaș, irevocabilă prin respingerea recursului). Promovarea de noi cereri nu poate avea ca efect înlăturarea puterii de lucru judecat a sentinței, aprecierile apelanților referitor la justificarea demersului lor judiciar, cuprinse în pârâgraful 2 din motivele cererii de apel, fiind vădit eronate.
În consecință, nefiind în prezența vreunui caz de rectificare prevăzut de art.34 din Legea nr.7/1996, în vigoare la data înscrierilor a căror rectificare se solicită, în mod corect s-a respins de către judecătorie acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții C. M., C. I., C. R., C. M. E., C. V., C. M. A., domiciliați în Cămârzana nr. 707, împotriva Sentinței civile nr. 1622/2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în contradictoriu cu intimații C. A., C. I. și C. A., domiciliați în Cămârzana nr. 701.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
E. R. G. D. S. C. Z.
Red: G.D. S. – 21.03.2013
Tehnored_NM / 11.04.2013
11 ex.
- se comunică câte un ex. cu: -C. M., C. I., C. R., C. M. E., C. V.
C. M. A., în Cămârzana, nr. 707, jud. Satu M.
-C. A., C. I. și C. A., în Cămârzana nr. 701, jud. Satu M.
Jud.fond: A.O.S. Ciobă
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2331/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2670/2013.... → |
---|