Succesiune. Decizia nr. 762/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 762/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 1508/218/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 762/R
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. B.
Judecător T. T.
Judecător R. G. M.
Grefier L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții-reclamanți P. G., P. D., P. C. domiciliați în Baia M., ., ., împotriva sentinței civile nr.1560/2013, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți F. I. domiciliată în Tășnad, Aleea Salcâmilor, ., jud.Satu M., PĂTRUȘEL V. domiciliat în Ianculești, nr.62, jud.Satu M., având ca obiect succesiune.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 22.10.2013, când părțile prezente au pus concluzii, ce s-au consemnat prin încheierea ședinței publice din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 29.10.2013 și apoi la data de azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil, de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1560/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții P. G., P. D., P. C. - toți cu domiciliul ales în Baia M., . A, ., în contradictoriu cu pârâta F. I., cu domiciliul în Tășnad, . Satu M. și cu intervenientul forțat P. V., având ca obiect succesiune (constatare calitate de moștenitor, constatare masă succesorală, partaj succesoral, reducțiune testamentară) și constatare nulitate contract de întreținere, și în consecință:
- s-a constatat că după defuncta P. S., născută la 19.01.1921, în A., județul A., cu ultim domiciliu în . M. decedată la 07.11.1983, are calitatea de moștenitor legal prin acceptare tacită numitul P. P., în calitate de soț supraviețuitor,
- s-a constatat că reclamanții P. G., P. D., P. C., pârâta F. I. și intervenientul P. V. sunt străini de moștenirea după defuncta P. S. prin neacceptarea expresă sau tacită a moștenirii;
- s-a constatat că după defuncta P. S. nu a rămas un activ succesoral, nefiind identificate bunuri imobile sau imobile care să compună masa succesorală;
- s-a constatat că după defunctul P. P., văduv, cu CNP_, decedat la data de 26.05.2004, cu ultim domiciliu în ., județul Satu M. a acceptat succesiunea pârâta F. I. - moștenitor testamentar, reclamanții P. G., P. D., P. C. și intervenientul P. V. fiind străini de moștenire prin neacceptare expresă sau tacită;
- s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul P. P. este compusă din următoarele bunuri mobile: carnetul CEC . nr._/15.08.1988 pe numele lui P. P. cu o valoare nominală de 70.000 lei, o cotă de 1/2 din carnetul CEC . nr._/03.03.1990 pe numele lui P. P. și a lui F. I., cu o valoare nominală de 70.000 lei (diferența de 1/2 fiind cota proprie a pârâtei F. I.);
- masa succesorală a fost atribuită pârâtei F. I..
Prin sentință, au fost respinse capetele de cerere privind:
- constatarea nulității absolute a contractului de întreținere autentificat sub încheierea nr. 353/01.03.2001 a Biroului Notarial Public Carei cu privire la imobilele înscrise în CF 19 N Ianculești, sub. nr. top. 242, 243, 241 (în natură casă de locuit în ., județul Satu M. cu terenul aferent) și nr. top. 2001 (teren arabil extravilan în suprafață de 28.400 mp.),
- includerea imobilelor susmenționate în masa succesorală rămasă după defunctul P. P.;
- constatarea calității de moștenitor a reclamanților P. G., P. D., P. C. și intervenientului P. V. după P. P. și P. S..
- reducțiune la cotitatea disponibilă a testamentului autentificat sub încheierea nr. 354/01.03.2001 a Biroului Notarial Public Carei.
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei câte 500 lei parte din cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții P. G., P. D., P. C., pârâta F. I. și intervenientul forțat P. V. sunt frați, copiii lui P. S. și ai lui P. P., aceste relații de rudenie nefiind negate de nici una dintre părți.
Din datele cunoscute de instanță domiciliul comun al celor doi soți era în Ianculești, nr. 65, imobilul proprietate proprie a lui P. P. înscris în CF 19 N Ianculești sub. nr. top. 242, 243, 241 (în natură casă de locuit în ., județul Satu M. cu terenul aferent) și că acesta din urmă mai deține și teren arabil extravilan în suprafață de 28.400 mp de sub nr. top. 2001 din aceeași coală.
Mama acestora P. S., născută la 19.01.1921, în A., județul A., cu ultim domiciliu în . M., a decedat la 07.11.1983, iar tatăl părților - P. P., văduv, a decedat la data de 26.05.2004 la Baia M. unde plecase la fiul său P. G..
Cu circa trei ani înainte de decesul său, P. P. a încheiat cu pârâta contractul de întreținere autentificat sub încheierea nr. 353/01.03.2001 a Biroului Notarial Public Carei cu privire la imobilele înscrise în CF 19 N Ianculești, sub. nr. top. 242, 243, 241 (în natură casă de locuit în ., județul Satu M. cu terenul aferent) și nr. top. 2001 (teren arabil extravilan în suprafață de 28.400 mp) și prin testamentul autentificat sub încheierea nr. 354/01.03.2001 a Biroului Notarial Public Carei a testat în favoarea pârâtei toate bunurile care urmau a forma masa succesorală la decesul său (făcându-se referire expresă la două carnete CEC a câte 70 mii lei și anume CEC . nr._/_ și CEC . nr._/_ ). În testamentul său, defunctul a menționat expres că mai are un fiu (deși în realitate, pe lângă fiică mai avea patru fii).
Ulterior decesului tatălui, s-a mai încercat dezbaterea succesorală după defunctul P. P. la cererea lui P. G., dar descendenții defunctului prezenți (inclusiv pârâta) nu aveau asupra lor actele de identitate și nici nu au căzut de acord cu privire la împărțirea moștenirii, frații pârâtei contestând valabilitatea actelor prezentate de aceasta prin care majoritatea potențialului activ succesoral deja ieșise din patrimoniul defunctului în baza unui contract de întreținere autentificat prin încheierea nr. 353/01.03.2001 la Biroul Notarial Public C. I. din Carei.
Profitând de împrejurarea că în testament acesta a menționat că mai are un singur fiu și de faptul că P. C. se afla în străinătate, F. I. a solicitat BNP „C.-C.-Hatvani” Carei dezbaterea succesiunii declarând în fals în sensul că alături de ea mai avea vocație succesorală numai P. C. și că nu mai existau alți frați. În acest scop a dus la biroul notarial doi martori (B. I. M. și P. M.) care au declarat în același sens (cu mențiunea că aceștia aveau convingerea că spun adevărul, neștiind că pârâta mai are în realitate nu unul, ci patru frați, toți în viață). În acest mod pârâta a obținut emiterea Certificatului de moștenitor nr. 45/2008 eliberat la 12.02.2008 de d-na notar public Hatvani H. de la BNP „C.-C.-Hatvani” prin înlăturarea celorlalți 3 frați de la moștenire, iar certificatul obținut a fost apoi pentru retragerea disponibilului din soldul celor două file CEC.
Aflând aceste lucruri, reclamanții au formulat plângere penală, în urma cercetărilor din dosar 1210/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei s-a stabilit că semnăturile de pe contractul de întreținere și testament aparțin defunctului nefiind false, pârâta fiind trimisă în judecată în dosarul nr._ al Judecătoriei Carei numai cu privire la falsul din declarațiile dat în fața notarului.
Aspectele referitoare la condițiile în care a fost emis certificatul de moștenitor și valabilitatea semnăturii pe de contractul de întreținere, respectiv testament, au fost constatate cu putere de lucru judecat prin Sentința penală 366/06.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Carei prin care pârâta a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită în art. 292 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e) Cod penal. Totodată în baza art. 348 C.proc.pen. s-au declarat și s-au desființat în tot înscrisurile constând în declarațiile date de inculpată la BNP „C.-C.-Hatvani” în dosarul succesoral 488/2007 și în baza art. 170 C.proc.pen. s-a declarat nul Certificatul de moștenitor nr. 45/2008 eliberat la 12.02.2008 de d-na notar public Hatvani H. BNP „C.-C.- Hatvani”.
În procesul penal susmenționat, instanța de fond nefiind investită în acest sens, nu a dispus cu privire la contractul de întreținere, pârâta fiind și în prezent proprietar tabular, astfel că, în condițiile în care părțile nu neagă relația de rudenie, își dispută în cadrul prezentului litigiu nu atât vocația succesorală după cei doi defuncți, cât calitatea de moștenitor și compunerea masei succesorale rămasă după aceștia și în special după P. P..
În acest sens, instanța de fond apreciază că trebuie analizate punctual în privința fiecăruia dintre copii defunctului manifestările de voință în sensul acceptării succesiunii, iar cu privire la contractul de întreținere, valabilitatea acestuia.
Potrivit art. 689 din Codul civil din 1864 (aplicabil în raport de data decesului), acceptarea succesiunii poate fi nu doar expresă, ci și tacită, în ultimul caz prin acte din care rezultă dincolo de orice dubiu intenția sa de acceptare a succesiunii („când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare”).
Deși după P. S. aveau vocație toți cei cinci copiii alături de soțul acesteia, nici unul dintre aceștia nu a acceptat expres succesiunea și nici nu a solicitat dezbaterea succesiunii, așa cum reiese din Încheierea nr. 129/12.09.2012 de verificare a evidențelor succesorale emisă de BNP „C.-C.-Hatvani” Carei.
Din depoziția părților rezultă că soții P. S. și P. P. au avut un domiciliu comun și că în perioada relevantă (de dinainte și după decesul lui P. S.), toți cei cinci copiii aveau alte domicilii, venind la casa părintească numai în concedii. În plus, din probele administrate în cauză nu rezultă dacă casa părintească și terenul extravilan în litigiu au constituit bun comun al soților sau bun propriu a lui P. P..
În aceste condiții, chiar dacă după defuncta P. S. nu a rămas un activ succesoral cunoscut (nefiind declarate sau identificate bunuri imobile sau imobile care să compună masa succesorală), se poate prezuma că numai P. P., în calitate de soț supraviețuitor a efectuat acte de acceptare tacită (fiind astfel singurul moștenitor legal după aceasta) și că reclamanții P. G., P. D., P. C., pârâta F. I. și intervenientul P. V. sunt străini de moștenirea după defuncta P. S. prin neacceptarea expresă sau tacită a moștenirii.
Cu privire la persoanele care dețin calitatea de moștenitor după P. P., trebuie arătat că este indubitabil că pârâta a acceptat moștenirea (chiar dacă certificatul de moștenitor a fost ulterior anulat).
În privința celor patru fii ai săi (cei trei reclamanți și intervenientul forțat), nici unul dintre ei nu a acceptat expres moștenirea, dar după decesul lui P. S. din anul 1983, P. P. s-a gospodărit o perioadă singur, pentru ca ulterior la casa părintească să se stabilească și P. C. (care potrivit scrisorii medicale de la fila nr. 97 este o persoană bolnavă psihic, dar care nu este pusă sub interdicție și nici nu are instituit un curator), iar din 1999 acolo a locuit sporadic și P. V. (de asemenea, având probleme medicale, dar de o gravitate mai redusă).
Prin urmare, întrucât la data decesului lui P. P. locuiau cu acesta cel puțin unul dintre fii, dacă nu doi, chestiunea posibilei acceptări tacite a moștenirii trebuie analizată în paralel cu chestiunea privind posibila nulitate absolută a contractului de întreținere. Această necesitate rezultă din aceea că pe de-o parte nulitatea absolută ar putea fi invocată în principiu de orice persoană, chiar și de un terț, sub condiția justificării unui interes (în cazul reclamanților includerea bunului în masa succesorală a defunctului), iar pe de altă parte, dacă nu se identifică motive de nulitate absolută folosirea imobilului după decesul lui P. P. nu poate fi analizată ca un posibil act de acceptare tacită a moștenirii în condițiile în care imobilul ar fi fost deja ieșit din patrimoniul defunctului încă înainte de deces.
Reclamanții au insistat că defunctul P. P. nu avea nevoie de întreținere (acesta având suficiente venituri), că această întreținere nici nu s-ar fi prestat, că defunctul își iubea în egală măsură copiii care oricum aveau cel puțin o obligație morală de întreținere față de tatăl lor, motive pentru care au apreciat că actul respectiv ar fi nul absolut.
Cu privire la primul motiv invocat de reclamanți instanța de fond a reținut că nu există o definiție clară obiectivă a conținutului noțiunii de întreținere, aceasta trebuind a fi interpretată în sens larg, însemnând în principiu asigurarea celor necesare traiului zilnic pentru o persoană. În funcție de diverse criterii obiective (vârstă, stare medicală, situație materială, perioadă de timp, starea imobilului în care locuiește etc.) sau subiective (preferințe sau tabieturi personale, capacitatea sau disponibilitatea de a avea grijă de sine) nevoile concrete ale fiecărei persoane pot îmbrăca o mulțime de forme și pot diferi în timp.
Împrejurarea că beneficiarul întreținerii are sau nu venituri suficiente pentru a-și asigura traiul nu are nici o relevanță în raport de nevoia sa de întreținere, așa cum s-a arătat prin Decizia civilă nr. 1915 din 19 septembrie 2002 emisă de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă.
Instanța de fond a mai reținut că într-o speță similară cu prezenta, prin Decizia civilă nr. 624/01.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. - Secția civilă s-a arătat că în cazul unui contract de întreținere izvorul obligației de întreținere este convenția dintre părți și nu reglementările specifice dreptului familiei, că atât timp cât întreținerea a fost prestată efectiv, nu se poate reține că încheierea contractului de întreținere s-a fondat pe o cauză falsă sau pe o cauză ilicită. S-a mai arătat că nici o dispoziție legală nu interzice încheierea unui contract de întreținere, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate, în schimbul unor prestații periodice (întreținere), între părinți și copii.
Cu privire la împrejurarea dacă în cauză s-a prestat sau nu întreținerea, instanța de fond a constatat că referitor la perioada 1983-1999, reclamanții P. G., P. D. recunosc faptul că au venit rar acasă (mai mult în concediu), dar susțin că P. P. a avut venituri din salariu, pensie și animalele pe care le-a crescut, că acesta s-a gospodărit singur având însă grijă și nu numai de el și de gospodărie, dar și de cei doi fii ai săi care locuiau cu el (P. C. și P. V.).
Cu toate acestea în explicațiile date în scris (acțiunea introductivă și notele ulterioare) sau verbal, dar și în interogatorii reclamanții P. G., P. D. au recunoscut că au venit pe acasă mai mult ocazional, că l-au ajutat pe tatăl lor mai mult la cerere, în concedii, i-au dus medicamente (P. D.), carne timp de doi ani (P. G.). Cei doi au mai recunoscut și că a existat o consăteană plătită de sora lor care mergea sau stătea la casa părintească, chiar dacă au susținut că aceasta ar fi avut numai rolul de a îngriji porcii pe care pârâta i-ar fi crescut acolo.
P. V. a recunoscut că a dormit/locuit la casa părintească numai ocazional, că și-a ajutat tatăl numai când acesta îi solicita ajutorul și că atunci când dormea acolo, nu existau alte persoane (susținere neverosimilă, fiind unanim recunoscut că împreună cu P. P. mai locuia cel puțin P. C., dacă nu și martora C. I. însoțită e una dintre fiice).
Pârâta F. I. a susținut însă o altă stare de fapt, pe care instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, aceasta fiind confirmată nu numai de recunoașterile parțiale ale reclamanților, dar și de depoziția martorei C. I. (fila nr. 98 dosar fond) care a arătat că pârâtă a angajat-o să aibă grijă de P. P. și de gospodărie (cu mențiunea că P. P. avea doar o vacă și câte un porc), că a primit ca plată bani mâncare și bani, că aproape 8 ani a locuit efectiv la P. P. (mai mult singură, și uneori împreună cu una dintre fiicele ei), că P. P. își primea și folosea pensia singur. Martora a mai arătat că în perioada în care stătea la P. P., ea îl îngrijea pe bătrân, spăla și făcea mâncare nu numai pentru ea, ci și pentru P. P. și P. C., dar că toate cele necesare în acest scop erau aduse de către pârâtă, în timp ce frații acesteia veneau mai rar prin Ianculești. De asemenea, martora a arătat că a stat acolo numai până în anul 1999, aspect care se coroborează cu recunoașterile reclamanților și depozițiile celorlalți martori, din care reiese că din anul 1999 P. P. a locuit o perioadă la fiica sa, pârâta F. I..
Din depoziția martorilor rezultă că la Tășnad, deși P. P. nu a locuit în aceeași casă cu fiica sa, ci într-un alt imobil deținut de aceasta (refuzând întrucât îi era jenă, având montată o sondă urinară), a fost în continuare îngrijit de F. I. atât personal, cât și cu ajutorul martorilor care îl ajutau de defunct să facă focul, l-au dus la spital, i-au dus mâncarea pregătită de pârâtă, etc.
În concluzie contrar susținerilor F. I. a prestat efectiv în favoarea lui P. P. o întreținere în natură.
Împrejurarea că P. P. a decedat la Baia M., unde a mers, fie pentru a sta o perioadă cu fiul său (indiferent de motiv), fie pentru a merge la medic, nu are o relevanță cu privire la acest aspect.
Cu privire la pretinsa nulitate absolută a contractului de întreținere instanța de fond a reținut că așa cum a indicat și pârâta, chiar dacă s-ar fi dovedit în cauză că nu s-ar fi executat contractul, această chestiune nu constituie un motiv de nulitate absolută, ci un motiv de rezoluțiune a contractului, care putea fi invocat numai de părți sau avânzi cauză, în termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, instanța de fond a reținut că prin interogatoriul dat pârâtul P. V. s-a declarat de acord cu contractul încheiat între tatăl și sora sa, recunoscând că sora sa l-a îngrijit pe tatăl lor.
Prin urmare instanța de fond a apreciat ca valabil încheiat contractul de întreținere autentificat sub încheierea nr. 353/01.03.2001 a Biroului Notarial Public Carei cu privire la imobilele în prezent înscrise în CF 19 N Ianculești, sub. nr. top. 242, 243, 241 (în natură casă de locuit în ., județul Satu M. cu terenul aferent) și nr. top. 2001 (teren arabil extravilan în suprafață de 28.400 mp).
Aceasta înseamnă că la data decesului lui P. P. în masa succesorală rămasă după el mai existau numai bunuri mobile.
Chiar dacă părțile au disputat proveniența sumelor de bani de pe două carnete de CEC (două librete reprezentând contravaloarea a două autoturisme), nici reclamanții nu au putut dovedi că unicul titular al sumelor de bani era defunctul, cum nici pârâta nu a putut dovedi că sumele depuse pe carnete proveneau din propriile ei venituri, dar ar fi fost depuse și/pe numele defunctului din diverse motive.
Astfel instanța de fond a apreciat că din masa succesorală rămasă după defunct fac parte numai carnetul CEC . nr._/15.08.1988 pe numele lui P. P. cu o valoare nominală de 70.000 lei, o cotă de 1/2 din carnetul CEC . nr._/03.03.1990 pe numele lui P. P. și a lui F. I., cu o valoare nominală de 70.000 lei (diferența de 1/2 fiind cota proprie a pârâtei F. I., care așa cum rezultă de pe carnetul CEC avea calitatea de titular).
Așa cum s-a arătat mai sus pentru a putea invoca acceptarea tacită a moștenirii prezumtivul moștenitor trebuie să dovedească că a efectuat acte din care rezultă dincolo de orice dubiu intenția sa de acceptare a succesiunii, de regulă acte de dispoziție cu privire la bunurile din masă (actele de conservare sau administrare lăsând loc echivocului).
A locui într-un imobil cu sau fără acceptul proprietarului nu constituie prin el însuși un act de dispoziție. În acest sens, faptul că având acceptul lui F. I., P. C. și P. V. au locuit în imobil după decesul lui P. P., sau că pensionari fiind, în cursul litigiului au locuit acolo și P. G., P. D. nu poate fi interpretat ca un act de acceptare tacită.
Prin urmare instanța de fond a apreciat că după defunctul P. P., a acceptat succesiunea numai pârâta F. I. - moștenitor testamentar care a efectuat demersuri clare pentru acceptare (chiar a solicitat dezbaterea succesorală), dar nu și reclamanții P. G., P. D., P. C. și intervenientul P. V., ultimii patru fiind străini de moștenire prin neacceptare expresă sau tacită.
Astfel întreaga masa succesorală rămasă după defunctul P. P. compusă din cele două file CEC susmenționate au fost atribuite unicei moștenitoare acceptante.
Raportat la modul de soluționare a capetelor principale de cerere, instanța de fond a apreciat că proba cu expertiza tehnică pentru evaluarea imobilului nu se mai impune, fiind inutilă cauzei, analizându-se chestiunile privind cererile accesorii.
Cu privire la aceste cereri, având în vedere că acțiunea civilă a reclamanților a fost admisă în parte, și doar cu privire la constatarea calității de moștenitoare, numai a pârâtei după defuncții părinți ai părților, fiind respinse toate celelalte capete de cerere formulate de reclamanți prin acțiunea introductivă și prin precizarea de acțiune (fila 37 dosar fond), fiind deci respinse în proporție covârșitoare pretențiile reclamanților, instanța de fond, în temeiul art. 276 C.proc.civ. vechi, a obligat reclamanții să plătească pârâtei câte 500 lei parte din cheltuielile de judecată, totalul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat fiind de 2.000 lei (filele nr. 14 și 44 dosar fond).
În consecință în temeiul art. 650 și urm. C.proc.civ. vechi instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P. G., P. D., P. C., în contradictoriu cu pârâta F. I., și cu intervenientul forțat P. V. având ca obiect succesiune (constatare calitate de moștenitor, constatare masă succesorală, partaj succesoral, reducțiune testamentară) și constatare nulitate contract de întreținere, conform dispozitivului Sentinței civile nr. 1560/2013.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P. G., P. D., P. C. și P. V. solicitând admiterea acestuia, constatarea nulității absolute a încheierii interlocutorii și, în consecință, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Solicită cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului, referitor la încheierea interlocutorie, în principal, recurenții solicită să se constate nulitatea acesteia în baza dispozițiilor art. 105 C.proc.civ., cu privire la partea prin care se dispune prin respingerea cererii asupra nulității contractului de întreținere, includerea imobilului în masa succesorală, constatarea calității de succesor al recurenților și reducțiunea contractului, cu trimiterea cauzei în rejudecare la instanța de fond.
Recurenții arată că în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 673 indice și art. 105 C.proc.civ., Judecătoria Carei rezolva fondul cererilor de la pct. 1-2-3-4 prin încheiere interlocutorie, în loc să o soluționeze prin sentință. Ori, potrivit dispozițiilor art. 673 indice 5 C.proc.civ. imperativ, instanța rezolvă prin încheierea interlocutorie numai cererile ce privesc bunurile, calitatea, cota parte - după care va forma loturi etc. Încălcând dispozițiile imperative, instanța de fond se pronunță asupra altor capete de cerere decât cele permise a fi soluționate potrivit art. 673 indice 5 C.proc.civ., înaintea soluționării fondului cauzei
Recurenții susțin că nulitatea încheierii determină și nulitatea hotărârii, în baza art. 105 C.proc.civ., fiind necesară casarea cu trimiterea în rejudecare.
Cu privire la nelegalitatea încheierii interlocutorii, recurenții arată că aceasta este nelegală, soluția instanței de fond fiind greșită cu privire la neacceptarea succesiunii de către recurenții reclamanți. Recurenții susțin că succesiunea a fost acceptată chiar tacit, prin faptele pe care le-au făcut pentru a lua calitatea de erede.
Astfel, recurenții reclamanți susțin că în timp util, după decesul tatălui lor se prezintă la Biroul Notarului Public C. din municipiul Carei și demarează procedura succesorală. În acest sens, în data de 23.11.2004 achită onorariul notarului C. pentru procedura succesorală, prin chitanța Sr SM VNX nr._. Ulterior, notarul nu eliberează certificat de moștenitor, susținând că nu există masă succesorală pentru că imobilul decedatului Patrusel P. a fost cedat prin contract de întreținere intimatei F. I..
Recurenții afirma că nelegalitatea încheierii interlocutorii, transmisă în sentință determină nelegalitatea acesteia și cum cauza nu a fost judecată în fond, concluzia corectă și legală este că recurenții reclamanți sunt acceptanți, cu stabilirea cotelor și partajul acestuia, astfel că se impune rejudecarea cauzei.
De asemenea, recurenții arată că a fost greșit soluționat fondul cauzei cu privire la compunerea masei succesorale și consideră că, referitor la capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de întreținere trebuia să fie rezolvat separat, prin disjungerea acestuia, înregistrarea lui în dosar separat și cu suspendarea judecății celorlalte capete de cerere care privesc moștenirea, ca depinzând de soluția ce se va pronunța cu privire la aceasta.
Mai arată că hotărârea atacată este greșită sub aspectele care stabilesc compunerea masei succesorale, atât din punct de vedere al imobilului, cât și din punctul de vedere al banilor depuși pe carnete CEC. În mod cert, ambele carnete CEC aparțin defunctului, depunerile sunt personal al defunctului, astfel că trebuiesc incluse în masa succesorală. De asemenea, trebuia stabilit nu valoarea nominala, ci valoarea actuală a sumei de pe carnetele CEC, fiind produse probe pentru reactualizarea sumei.
Cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la nulitatea contractului de întreținere, în principal, recurenții susțin că trebuia disjuns, judecat în dosar format separat și după soluționarea irevocabilă a acestei cerere să fie reluată judecata referitoare la calitatea, masa succesorală, partaj. În acest sens, recurenții arată că de soluționarea acestui capăt de cerere, depinde soluționarea cauzei succesorale, în sensul că imobilul se include sau nu se include în această masă.
Cu privire la soluția dată în fond pe cererea de nulitate a contractului de întreținere, recurenții arată că Judecătoria Carei a judecat cererea de nulitate atribuindu-i un alt caracter decât are și o altă natura decât a avut.
S-a atribuit cererii în nulitate natura unei cereri de rezoluțiune și s-a judecat ca atare. Ori, judecând în acest mod instanța de fond a greșit, pentru că nu s-a solicitat rezoluțiunea contractului de întreținere, ci nulitatea acestuia pentru lipsa obiectului și a cauzei. S-a arătat chiar în motivarea acțiunii în nulitate că, contractul nu a fost încheiat cu scop de întreținere, nici având obiect de întreținere, ci pentru ca un bun imobil să fie sustras din masa succesorală (cu, sau fără știrea tatălui părților decedat, care nu avea școală deloc, nu știa nici să citească nici să scrie) și scopul contractului era ca recurenții să fie înlăturați de la succesiune. În acest sens doveditoare sunt demersurile intimatei F. I., care a determinat mărturia mincinoasă în cauza succesorală din care recurenții au fost uitați, tocmai pentru ca, contractul de întreținere să nu poată să fie contestat (fiind ascuns) și pentru determinarea eliberării unui certificat de moștenire fals.
Certificatul de moștenitor eliberat astfel, în urma manoperelor penale a intimatei, a fost anulat în instanță, intimata condamnată la amendă penală, manoperele sale demonstrând clar lipsa obiectului și scopului întreținerii și planul de sustragere al imobilului din masa succesorală, inclusiv prin procedeul penal arătat care avea ca finalitatea chiar împiedicarea recurenților de a afla chiar de existența actului atacat.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 pct. 5, art. 105, art. 673 indice 5 C.proc.civ., art. 966 și urm., art. 841, art. 847, art. 274 Cod civil.
În probațiune, se depune chitanța Sr SM VNX nr._ BNP C..
Prin întâmpinare, intimata F. I. solicită respingerea recursului. Solicită cheltuieli de judecată.
În motivare arată că potrivit dispozițiilor art. 673 indice 5 C.proc.civ., dacă părțile nu se învoiesc instanța va stabili bunurile supuse împărțirii, calitatea de proprietar, cota parte ce se cuvine fiecăruia, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, instanța în temeiul celor stabilite în alin. (1) procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În art. 673 indice 6 C.proc.civ. în alin. (1) legiuitorul a stabilit că dacă instanța nu are evaluarea bunurilor și vor trebui efectuate evaluări, măsurători, va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 673 indice 5 pct. (1) întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258 C.proc.civ.
În atare situație, intimata consideră că instanța de fond nu și-a încălcat competența pentru că era obligată a se pronunța asupra „nulității contractului de întreținere", pentru că numai așa bunul imobil, casa și terenul, puteau fi readuse în masa succesorală solicitată după ambii părinți P. Sîntioana decedată în 1983 și P. P. decedat în 2004 (contractul de întreținere fiind încheiat la 01.03.2001).
În ceea ce privește soluția dată de instanța de fond asupra solicitării de nulitate a contractului de întreținere, intimata arată că instanța de fond a apreciat și a motivat, inclusiv și pe practica unor alte instanțe de control din țară, că atât timp cât întreținerea a fost prestată efectiv nu se poate reține că încheierea contractului de întreținere s-a fondat pe o cauză falsă sau pe o cauză ilicită.
Ori în speța s-a stabilit parțial prin recursurile reclamanților-recurenți, prin răspunsurile la interogatoriu că-l ajutau ocazional, doar la cerere, deci practic fără o prestație permanentă, ceea ce echivalează cu obligația legală a copiilor în întreținerea părinților. Dar din declarația martorei C. I. (fila 98 dosar fond), rezultă că intimata F. I. a fost cea care s-a ocupat efectiv de o îngrijire permanentă prin plata unei sume de bani către această martoră pentru îngrijirea defunctului, într-o perioadă în care defunctul nici nu încheiase actul de întreținere sau testase în favoarea pârâtei intimate.
Intimata arată că recurenții au solicitat nulitatea contractului pe lipsa obiectului (adică prestarea întreținerii în schimbul dobândirii proprietății) tocmai pentru că depășiseră termenul de prescripție de 3 ani, deoarece în opinia intimatei neexecutarea obiectului (adică prestarea întreținerii) are drept sancțiune rezoluțiunea contractului și nu nulitatea acestuia.
Recurenții nu au făcut nici o dovadă a acceptării tacite sau exprese a succesiunii după defunctul P. P. în termenul prevăzut de lege de 6 luni, în accepțiunea art. 689 din vechiul Cod civil, deoarece aceștia nu au făcut nici un act de conservare, de administrare a bunurilor succesorale, acte pe care nu le-ar fi putut face decât în calitatea de acceptanți a succesiunii. Faptul că au achitat o taxă la notar pentru dezbaterea succesiunii, dată la care pârâta a prezentat contractul de întreținere și testamentul, din anul 2004, când au achitat taxa și până la înaintarea prezentei cauze în instanța în 2012, au mai făcut o plângere penală la parchet pentru „fals", în sensul că semnătura de pe contractul de întreținere și testament nu aparține defunctului, aspect contrazis de expertiza grafologică. Dar toate acestea nu în termenul de acceptare a succesiunii de 6 luni.
În privința celor două carnete de CEC - unul aflat pe două nume, al intimatei și al defunctului lor tată și unul pe numele defunctului – intimata pârâtă consideră că a dovedit că banii de pe ambele CEC-uri erau ai intimatei, cu martorii audiați care au relatat că aceasta a avut o mașină pe care a vândut-o și banii au fost depuși la CEC. Dar chiar și în ipoteza că în întregime banii din CEC ar fi fost ai defunctului (deși la acea vreme nu avea decât pensie de la CAP), aceștia fac parte din masa succesorala testată în favoarea pârâtei-intimate acceptantă a succesiunii exprese și tacite, și de aceea nu s-a dispus reducțiunea testamentului din aceleași considerente ale neacceptării sub nici o forma a succesiunii în termenul legal de 6 luni.
Deși legal citat, intimatul intervenient P. V. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Criticile aduse sentinței recurate sunt nefondate.
I. Ca temei juridic al nulității încheierii interlocutorii se indică dispozițiile art. 105 C.proc.civ. care în aliniatul 2 dispune că actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale „se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”. Aceste dispoziții trebuie completate și interpretate coroborate cu cele ale art. 106 și art. 108 alin. 2 C.proc.civ.. Potrivit art. 106 aliniatul 2 se precizează că „Judecătorul va putea să dispună îndreptarea neregularităților săvârșite cu privire la actele de procedură” iar art. 108 alin. 3 dispune că „neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond această neregularitate”. Nulitatea invocată de către recurenți, ocrotind un interes particular al acestora este una de ordine privată ce nu poate fi invocată oricând, în orice stare a pricinii, inclusiv direct în calea de atac. Aceasta putea fi invocată numai în condițiile art. 108 alin. 3 C.proc.civ.. Din lucrările dosarului la instanța de fond se observă că încheierea interlocutorie a fost pronunțată la termenul din 28.05.2013. Prima zi de înfățișare ce a urmat acestui termen a fost la 18.06.2013, iar din procesul verbal al ședinței respective se poate observa că recurenții nu au invocat neregularitatea încheierii a cărei nulitate se solicită a fi constatată. Deci, invocarea neregularității direct în calea de atac nu poate fi reținută, fiind tardiv formulată față de dispozițiile legale exprese menționate mai sus. De altfel, această nulitatea este condiționată de existența unei vătămări a părții care o invocă, ori recurenții nu au indicat și nici nu au probat care ar fi vătămarea ce le-a fost cauzată.
II. Pe fondul litigiului soluția primei instanțe este temeinică și legală, instanța de control judiciar însușindu-și, în întregime argumentele reținute de judecătorie în susținerea soluției pronunțate. Corect s-a apreciat că recurenții nu au probat că ar fi acceptat, cel puțin tacit, succesiunea după părinții lor.
În ceea ce privește contractul de întreținere, recurenții au solicitat constatarea nulității acestuia dar au invocat motive de reziliere și nu de nulitate, acestea din urmă trebuind să se raporteze la momentul încheierii contractului și nu ulterior, în faza de executare. Prin urmare, cercetarea judecătorească a fost corespunzătoare motivelor invocate.
Critica potrivit căreia această cerere trebuia disjunsă și soluționată separat nu poate fi primită câtă vreme, la judecata în primă instanță, partea nu a invocat și nu a solicitat disjungerea și, pe de altă parte, această critică nu poate determina casarea sentinței.
Din aceste considerente în cauză nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. invocate, astfel că, reținând dispozițiile art. 312 alin. 1, recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat probat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții P. G., P. D. și P. C. domiciliați în Baia M., . A, ., în contradictoriu cu intimații F. I. domiciliată în Tășnad, ., . M. și P. V. domiciliat în Ianculești nr. 62, județul Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 1560/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimatei F. I. 1500 lei cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
Președinte, T. B. | Judecător, T. T. | Judecător, R. G. M. |
Grefier, L. D. |
Red: R.G.M. – 06.11.2013
Tehnored_NM / 12.11.2013
2 ex.
Jud.fond: Ț. I. R.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 853/2013. Tribunalul SATU MARE | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 111/2013.... → |
|---|
