Grăniţuire. Decizia nr. 93/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 1145/266/2010
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 93/. publică de la 29 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Judecător I. M. C.
Grefier V. H.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul-pârât ȘTRANGO V., reprezentat de Societatea Civilă de Avocați HMCA, cu sediul în Satu M., .. 2, împotriva Sentinței civile nr. 1473/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în contradictoriu cu intimatul-reclamant INDRICUȚ N., domiciliat în G. M., ., județul Satu M., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
P. serviciul de registratură al instanței, la data de 29.05.2013, au fost depuse concluzii scrise din partea apelantului-pârât.
Se constată că judecarea apelului a avut loc în ședința publică din 22.05.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea la data de azi, când, în urma deliberării,
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.1473/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea reclamantului INDRICUȚ N. împotriva pârâtului ȘTRANGO V. și în consecință s-a stabilit linia de hotar între cele două proprietăți limitrofe aparținând părților în litigiu conform concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către ing.K. Z. A., respingându-se cererea reconvențională prin care s-a solicitat obligarea reclamantului la plata către pârât a unor despăgubiri în sumă de 5.000 lei pentru prejudiciul încercat de către acesta din urmă prin distrugerea de către reclamant a unor semne de hotar preexistente, în speță pomi fructiferi și arbuști, compensându-se cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că părțile în litigiu sunt vecini, că între aceștia au apărut neînțelegeri cu privire la linia de hotar dintre proprietăți, că s-a realizat o primă convenție de comun acord între părți, cu participarea reprezentanților Primăriei G. M. în legătură cu stabilirea liniei demarcatoare a acestor proprietăți, însă pentru clarificarea pe cale judiciară a aspectelor litigioase survenite s-a încuviințat administrarea în probațiune a unei lucrări de specialitate, instanța însușindu-și concluziile expertizei și admițând în parte acțiunea reclamantului.
În ce privește cererea reconvențională, prin care pârâtul reclamant a invocat un prejudiciu suportat ca urmare a conduitei culpabile din partea reclamantului pârât, în sensul că acesta din urmă ar fi distrus vegetația și semnele de hotar existente anterior amplasării actualului gard dintre cele două proprietăți, prima instanță a constatat că respectivul prejudiciu nu a fost dovedit în cauză.
Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termenul legal pârâtul reclamant solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale reconvenționale și al obligării intimatului reclamant pârât la plata unor despăgubiri în sumă de 5.000 lei.
În motivarea apelului se arată că intimatul reclamant a tăiat mai mulți meri și gutui care erau pe rod și care delimitau cele două proprietăți, iar instanța de fond în mod nelegal a apreciat că nu a fost dovedit niciun prejudiciu.
Intimatul reclamant se prezintă și depune întâmpinare (filele nr.14-15) motivând în fapt că a procedat la înlăturarea vegetației preexistente și la edificarea unui gard între cele două proprietăți în temeiul unei convenții încheiate cu apelantul pârât la data de 13.05.2009 și că în niciun caz vegetația arboricolă pe care a înlăturat-o nu a fost alcătuită din pomi fructiferi, solicitând astfel respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, a disp.art.295 alin.1 Cod de procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, în limitele investirii instanței de apel, tribunalul apreciază ca temeinică și legală dezlegarea dată de către instanța de fond cererii reconvenționale formulată în cauză și găsește nefondate criticile apelantului pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din cuprinsul convenției încheiate la data de 13.05.2009 între părțile în litigiu și semnate de acestea, precum și de către membrii unei comisii alcătuite special în acest scop din cadrului personalului Primăriei . semnată de asemenea de către aceștia din urmă (fila nr.31 din dosarul primei instanțe), coroborat cu răspunsurile la interogatorii date de părți (filele nr.20, 42 idem), rezultă că vecinii Indricuț N. și Ștrango V. s-au înțeles să stabilească o linie de hotar pe cale amiabilă conform măsurătorilor realizate la data de 13.05.2009, iar apelantul din prezenta cauză Ștrango V. s-a obligat să demonteze gardul de sârmă ghimpată și să curețe gardul viu, pentru ca intimatul Indricuț N. să poate executa gardul din plasă de sârmă, conform aliniamentului stabilit cu acea ocazie, gard pe care s-a obligat să-l execute în întregime singur (alin.3 și 4 din convenție).
Din cele de mai sus a rezultat că între cele două proprietăți exista un gard vechi de sârmă ghimpată și vegetație arboricolă alcătuită din gard viu și tufișuri, iar nu din pomi fructiferi așa cum a susținut apelantul.
În vederea clarificării acestui aspect, instanța de apel a încuviințat administrarea în probațiune a unei expertize tehnice judiciare având ca obiect tocmai determinarea întinderii prejudiciului încercat de către apelant, lucrare de specialitate întocmită de către exp.ing.M. D. M. (filele nr.47-49), ale cărei concluzii au fost însușite de către intimat, nu însă și de către apelant, acesta din urmă nefiind în măsură totuși să indice motive de nelegalitate în privința efectuării expertizei și nesolicitând administrarea în probațiune a unei contraexpertize.
Din cuprinsul expertizei de mai sus instanța de apel a reținut că expertul, cu ocazia deplasării la fața locului, a constatat că gardul desființat de către intimat a fost alcătuit dintr-un rând de țăruși de lemn cu sârmă ghimpată și platbandă (material fără valoare, conform celor arătate în expertiză) și un rând de gard viu alcătuit din arbuști de salcie (răchită) și gutui, având o vechime de circa de 45-47 ani, concluziile expertului fiind acela că plantele din gardul viu nu au îndeplinit rolul de delimitare a proprietăților, specia folosită nefiind corespunzătoare pentru a împiedica animalele să se deplaseze de la o proprietate spre alta (fila nr.48).
Față de cele de mai sus, tribunalul concluzionează pe de o parte că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în răspundere civilă delictuală, conduita intimatului reclamant neavând un caracter culpabil, ci ea realizându-se în acord cu convenția încheiată de părți la data de 13.05.2009, intimatul îndeplinind astfel și obligația asumată personal de către apelantul în cauză.
De asemenea, reținându-se și lipsa de valoare a materialului folosit în mod impropriu pentru delimitarea anterioară a proprietăților, tribunalul reține și inexistența prejudiciului, pe de altă parte.
P. prisma considerentelor ce preced instanța de control judiciar va respinge apelul, fără cheltuieli de judecată pentru intimat nefiind solicitate, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-pârât-reclamant ȘTRANGO V., dom. în com. G. M., ., jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 1473/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Negrești-Oaș în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant-pârât INDRICUȚ N., dom. în com. G. M., ., jud. Satu M..
Fără cheltuieli de judecată în apel pentru intimat, nefiind solicitate.
Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2013.
Președinte, E. R. | Judecător, I. M. C. | |
Grefier, V. H. |
Red.E.R./18.06.2013.
Tehnored_VD /18.06.2013.
4 ex. – ..cu: Ștrango V., Indricuț N.
Jud.fond: C. A. O. S.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 792/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3036/2013.... → |
---|