Validare poprire. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 7356/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 41/R
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G. M.
Judecător T. B.
Judecător T. T.
Grefier L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-debitoare B. R. PENTRU DEZVOLTARE cu sediul în București, sector 1, ..1-7 prin B. R. PENTRU DEZVOLTARE SUCURSALA SATU M. cu sediul în Satu M., ..3, jud.Satu M., împotriva Încheierii nr.6924/2012, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant executorul JUDECĂTORESC M. B. cu sediul în Negrești Oaș, Aleea Trandafirilor, ., jud.Satu M., intimata-creditoare I. G. domiciliată în Căpleni, nr.722, jud.Satu M., intimatul-debitor S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr.3-5, jud.Satu M., având ca obiect validare poprire.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 08.01.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 15.01.2013 și apoi la data de azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil, de față, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 6924/04.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu-M. în dosar nr._ s-a luat act de renunțarea la judecată a acțiunii civile formulate de M. B., executor judecătoresc din circumscripția Judecătoriei Negrești Oaș, cu sediul în Negrești Oaș, Aleea Trandafirilor, ., în contradictoriu cu S. ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5 prin D.G.F.P. Satu M., cu sediul în Satu M., Piața Romană nr. 3-5 și terțul poprit B.R.D. cu sediul în București, .-7, sector 1 având ca obiect validare poprire în cadrul dosarului execuțional 97/2012; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că unul dintre principiile ce guvernează procesul civil român este cel al disponibilității părții. Ca expresie a acestui principiu este și dispoziția prevăzută în art. 246 C.proc.civ., reprezentând manifestarea de voință a reclamantului în sensul de a renunța la judecată. În speță, reclamantul prin cererea formulată în scris și depusă la dosarul cauzei a înțeles să se desesizeze de acțiunea promovată, drept pentru care instanța de fond în baza textului legal mai sus arătat a luat act de renunțarea la judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs terțul poprit B. ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a încheierii recurate în sensul obligării B. M. B. la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea recursului arată că prin încheierea recurata instanța a luat de act de renunțarea la judecata de către reclamant, dispunând, de asemenea, că nu se acordă cheltuieli de judecată.
Recurenta precizează că în calitate de intimată în fața instanței de fond a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens pentru al doilea termen de judecata - 4 septembrie 2012 - și acte doveditoare ale acestora. Cu toate acestea instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată, iar în considerente nu se regăsește motivul pentru care a respins cererea de acordare de cheltuieli de judecată.
Susține că în speța sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.proc.civ., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind expuse considerentele pentru care cererea recurentei intimate de obligare a reclamantului la cheltuieli a fost respinsă.
Potrivit art. 274 C.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la cheltuieli de judecată. Renunțarea la cererea de chemare în judecată echivalează implicit cu recunoașterea faptului că această cerere este neîntemeiată și, cu căderea în pretenții. În același sens art. 246 alin 3 C.proc.civ dispune în mod expres că în cazul în care recunoașterea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, reclamantul va fi obligat la cheltuieli de judecată la cererea pârâtului. În speța, renunțarea la cererea de chemare în judecată s-a realizat la al doilea termen în fața instanței de fond. Până la acel moment recurenta învederează că a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1383,38 lei, întrucât în urma primirii cererii de chemare în judecată a fost nevoită să angajeze un avocat care să-i reprezinte interesele în acest litigiu. La primul termen de judecată avocatul ales s-a prezentat în fața instanței de fond, deplasându-se din Cluj-N., fapt care i-a generat recurentei și alte cheltuieli. De asemenea, au fost redactate acte de procedură (întâmpinare) și formulate apărări în acest dosar în vederea susținerii și dovedirii poziției sale.
Mai mult, recurenta învederează că prevederile art. 246 alin. 3 C.proc.civ. sunt imperative („instanța ... va obliga pe reclamant la cheltuieli"*) astfel cum rezultă din formularea textului de lege, singura condiție necesară fiind renunțarea la cererea introductivă după comunicarea acesteia către partea adversă și bineînțeles dovedirea cheltuielilor. În speță, recurenta arată că a depus factura și extrasul de cont prin care a dovedit cheltuielile de judecată efectuate.
În consecință solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În drept, invocă textele de lege evocate în cererea de recurs.
Intimatul B.E.J. M. B., prin întâmpinare, solicită respingerea recursului.
În motivare arată că art. 274 alin. 4 C.proc.civ. presupune o culpă procesuală a părții căzute în pretenții. Executorului judecătoresc nu i se poate reține o culpă în formularea cererii de validare a popririi, atât timp cât terțul poprit a efectuat alte două plăți în două dosare execuționale dintr-un cont aparținând debitorului. Refuzul la plată comunicat nu s-a referit la motivele invocate pe parcursul derulării procesului care a dus la renunțarea cererii de validare a popririi. Mai mult B.R.D. a făcut tot posibilul pentru a evita plata sustrăgându-se de la obligațiile pe care le avea în calitate de terț poprit, acest lucru rezultând și din motivele de apel, inducând instanța în eroare cu existența doar a conturilor de salarii ale D.G.F.P.
Instanța are dreptul, potrivit art. 274 alin. (3) C.proc.civ., să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale atunci când există o disproporție între munca depusă de avocat și onorariul acestuia.
Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2012 prin încheierea pronunțată la data de 12.11.2012 a respins cererea terțului poprit reținând că este neîntemeiată motivându-se astfel: „În acest sens, are în vedere instanța dispozițiile cuprinse în Legea nr. 188/2000 care reglementează activitatea executorilor judecătorești și rolul executorilor judecătorești în cadrul procesului civil.” Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) „Executorii judecătorești sunt investiți să îndeplinească un serviciu de interes public", iar potrivit art. 6 alin. a) „Executorul judecătoresc are următoarele atribuții: a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii”.
În vederea îndeplinirii acestor atribuții, odată cu sesizarea sa de către creditor, executorul judecătoresc este investit să ia măsuri pentru a asigura satisfacerea drepturilor acestuia, actele procedurale fiind emise exclusiv în favoarea creditorului, iar nu spre satisfacerea unor drepturi proprii, efectele actelor sale producându-se în patrimoniul creditorului.
În ceea ce privește executarea silită prin poprire, dispozițiile art. 460 C.proc.civ. conferă legitimitate procesuală de a formula cererea de validare și executorului judecătoresc, fără a însemna prin aceasta că titularul acțiunii devine executorul judecătoresc, în condițiile în care efectele validării popririi se produc în patrimoniul creditorului.
In aceste condiții obligarea executorului judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită."
Art. 274 alin.(3) C.proc.civ., care permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Onorariul avocatului, care figurează în documentul existent la dosar, în cuantum de 1.384,03 lei, apare fără justificare în raport cu munca îndeplinită de apărător, deoarece toate dosarele inclusiv prezentul dosar au avut același termen de judecata, termen la care s-au depus întâmpinări, s-au formulat apărări și excepții de tip „copy-paste". Așa cum rezultă din actele depuse în copie xerox și nu în original așa cum prevede legea, avocata a primit suma de 24.000,00 lei pe care a împărțit-o pentru fiecare dosar în parte.
Totodată, practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României).
Jurisprudența C.E.D.O., este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă și anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
În același sens dispune și Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.proc.civ.
Având în vedere motivele de mai sus vă solicită respingerea recursului.
În drept, invocă art. 115 C.proc.civ.
Examinând recursul declarat din perspectiva motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Criticile aduse încheierii recurate sunt nefondate.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie validarea popririi, formulată în cadrul procedurii de executare silită. În cadrul acestei proceduri după sesizarea sa de către creditor, executorul judecătoresc este investit să ia măsuri pentru satisfacerea drepturilor acestuia, actele procedurale fiind emise exclusiv în numele și pe seama creditorului urmăritor și nu pentru satisfacerea unor drepturi proprii, efectele procedurii de executare silită producându-se în patrimoniul creditorului. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc îndeplinește un serviciu de interes public.
În ceea ce privește executarea silită prin poprire, dispozițiile art. 460 alin. 1 C.proc.civ conferă executorului judecătoresc legitimare procesuală activă numai în ceea ce privește formularea cererii de validare a popririi, cerere pe care o face în numele și pe seama creditorului urmăritor fără a deveni, însă, parte în proces. Aceasta rezultă din dispozițiile art. 460 alin. 2 C.proc.civ. potrivit cărora „Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit (…)”.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 274 C.proc.civ. presupun, în mod necesar, existența unei culpe procesuale. Ori, așa după cum s-a reținut, executorul judecătoresc nu pornește din proprie inițiativă executarea silită astfel că nu se poate reține că este „partea care a căzut în pretenții” iar în cauză recurenta nu a făcut dovada vreunei alte culpe procesuale a acestuia.
Din considerentele de mai sus, în cauză nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ. și, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, nefiind solicitate de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta B. ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. cu sediul în București, prin Sucursala Satu-M., cu sediul în Satu-M. .. 3 în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc M. B., cu sediul în Negrești Oaș, Aleea Trandafirilor ., județul Satu M., S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU-M., cu sediul în Satu-M., Piața Romană nr. 3-5 și I. G. domiciliată în localitatea Căpleni nr. 722, județul Satu-M., împotriva Sentinței civile nr. 6924/04.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu-M. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2013.
Președinte, R. G. M. | Judecător, T. B. | Judecător, T. T. |
Grefier, L. D. |
Red: R.G.M. – 24.01.2013
Tehnored_NM / 24.01.2013
2 ex.
Jud.fond: D. E.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 159/2013.... → |
|---|
