Anulare act. Decizia nr. 242/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. B.

Judecător: T. T.

Grefier: A. M.

Pe rol se află pronunțarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant C. I., domiciliat în Negrești-Oaș, ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 301/19.03.2014 a Judecătoriei Negrești-Oaș pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât V. G., domiciliat în Negrești-Oaș, ., jud. Satu M., având ca obiect anulare act.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015, când susținerile părților, prin reprezentanți au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi;

INSTANȚA

DELIBERÂND:

Asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 301/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul C. I., împotriva pârâtului V. G., acțiune ce are ca obiect „declarare în fals și anulare”. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 2.440 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt pârâtul, în dosarul nr. 535 /2004 al Tribunalului Satu M., având ca obiect pretenții materiale formulate față de reclamantul cauzei, a depus în probațiune ca temei al pretențiilor sale, două înscrisuri sub semnătură privată, intitulate „minută” și „proces verbal”, ambele din data de 18.02.1998.

Reclamantul pe considerentul că semnăturile de pe înscrisurile susmenționate nu îi aparțin a sesizat caracterul fals al acestor înscrisuri prin plângerea penală ce a făcut obiectul dosarului nr. 535/P/2006 al Parchetului de pe lângă judecătoria Negrești Oaș.

În cursul urmăririi penale derulate în cadrul dosarului cu nr. 535/P/2006 au fost efectuate un număr de trei lucrări de specialitate identificare caracteristici grafice a scrisului de pe înscrisurile contestate de reclamant, după cum urmează:

1. Prin Raportul de constatare tehnică științifică nr._/10.10.2006 întocmit de specialiști IPJ Satu M., s-a constat că semnăturile de pe cele două înscrisuri „nu au fost executate de persoana cu următoarele date de identificare: C. I. dom. în Negrești Oaș, ., jud. Satu M.”.

2. Prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 116/29.06.2007 întocmit de Laboratorul Interjudețean Timișoara, s-a stabilit că „semnăturile de la rubrica C. I. de pe originalele actelor sub semnătură privată, intitulate „minută” și „proces verbal”, ambele încheiate la data de 18.02.1998, au fost probabil executate de titular, respectiv de reclamantul C. I.”.

3. Prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 222/15.10.2007 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice București se precizează că „Nu se poate stabili dacă C. I. a semnat ori nu cele două acte înaintate spre expertizare, respectiv „Minută” și Proces verbal, ambele date din data de 18.02.1998”.

La ultima expertiză se întocmește și o notă de constatare nr. 121/02.10.2007 întocmită de E. G., expert criminalist autorizat, cu calitatea de expert asistent la expertiza întocmită de I.N.E.C. București, în care se precizează că „semnăturile existente în finalului documentelor olografe, intitulate „minută” și „proces verbal”, ambele datate din data de 18.02.1998 nu au fost executate de C. I.”.

La această ultimă expertiză se întocmește și o a doua notă de constatare nr. 372/05.11.2007 de către numitul G. N., expert criminalist autorizat în expertiza grafică și tehnică a documentelor, cu calitatea de expert asistent la expertiza întocmită de I.N.E.C București, în care se precizează că „semnăturile existente în finalului documentelor olografe, intitulate „minută” și „proces verbal”, ambele datate din data de 18.02.1998 au fost executate de reclamantul C. I.”.

Prin Rezoluția procurorului din 14.06.2013 dată în dosarul 535/P/2006, se dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pârât V. G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Această soluție a rămas definitivă prin Sentința penală nr. 133/03.09.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._, apreciindu-se printre altele că „există un dubiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, de către învinuitul V. G., dubiu care coroborat cu prezumția de nevinovăție care îi profită acestuia”.

În dosarul 955/2001 aflat pe rolul Tribunalului Satu M. reclamantul prezentei cauze care are calitatea de pârât în dosarul aflat pe rolul Tribunalului la data de 14.02.2001 depune întâmpinare, fără a invoca că actele care stau la baza pretențiilor civile formulate de pârâtul cauzei față de reclamantul C. I., respectiv „minută” și „proces verbal” ar fi false, ori că semnătura de pe acest înscrisuri nu i-ar aparține. Dosarul 955/011 în urma declinării competenței a fost înregistrat sub nr._, care se află încă pe rolul Tribunalului Satu M..

La termenul de judecată din 25.02.2002 la cererea pârâtului C. I., instanța în același dosar a luat un interogatoriul pârâtului cauzei V. G., fără a se contesta veridicitatea înscrisurilor din litigiu.

Având în vedere că, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 116/29.06.2007 întocmit de Laboratorul Interjudețean Timișoara, s-a stabilit că „semnăturile de la rubrica C. I. de pe originalele actelor sub semnătură privată, intitulate „minută” și „proces verbal”, ambele încheiate la data de 18.02.1998”, au fost probabil executate de titular, respectiv de reclamantul C. I., precum și faptul că pe actele respective semnează doi martori - F. I. și C. G. (fratele părții vătămate), iar semnăturile ambilor martori s-a stabilit că le aparțin, instanța de fond nu a putut constata că acestea sunt false, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.

În temeiul art. 274 C.proc.civ. 1865, reclamantul fiind în culpă procesuală, prima instanță l-a obligat să plătească pârâtului suma de 2.440 lei cheltuieli de judecată, cheltuieli ce reprezintă onorariu avocat conform delegației de la fila nr. 46 din dosar fond.

Împotriva Sentinței civile nr. 301/2014, reclamantul C. I., prin avocat, având în vedere prevederile art. 282 și urm. C.proc.civ. (vechi), a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii conform prevederilor art. 184 alin. 1 C.proc.civ. (vechi) și desființarea totală a înscrisurilor intitulate „minută” și „proces-verbal”, întocmite la data de 18.02.1998, pentru caracterul fals al acestora, prin lipsa semnăturii sale. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxe judiciare de timbru la instanța de fond și apel.

În motivare, apelantul arată că hotărârea instanței este nelegală sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 184 alin. 1 C.proc.civ. (vechi), cât și nefondată sub aspectul reținerii unei greșite stări de fapt.

Menționează, privitor la starea de fapt, că se reține că pârâtul V. G., în dosar 535/2004 al Tribunalului Satu M., având ca obiect pretenții materiale formulate față de apelantul reclamant, a depus în probațiune ca temei al pretențiilor sale, doua înscrisuri sub semnătură privată, intitulate „minută" și "proces-verbal", ambele întocmite la 18.02.1998. Cum în dreptul numelui apelantului, pe fiecare din cele două înscrisuri, există o semnătură care nu îi aparține, a sesizat caracterul fals al acestor înscrisuri prin plângerea penala înregistrată la 11.08.2006 la P. de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, ce a făcut obiectul dosarului 535/P/2006.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat un număr de trei expertize grafologice, după cum urmează:

1. Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/10.10.2006, întocmit de specialiștii I.P.J. Satu M., prin care s-a constatat că semnăturile de pe cele două înscrisuri „nu au fost executate de persoana cu următoarele date de identificare: C. I., domiciliat în Negrești Oas, ., jud. Satu M.".

2. Raportul de expertiză criminalistică nr. 116/29.06.2007, întocmit de Laboratorul Interjudețean Timișoara, prin care s-a stabilit că: „semnăturile de la rubrica C. loan de pe originalele actelor sub semnătură privată, intitulate minută și proces-verbal, ambele încheiate la data de 18.02.1998, au fost probabil executate de titular, respectiv de C. loan".

3. Raportul de expertiză criminalistică nr. 522/15.10.2007, întocmit de I.N.E.C. București, prin care se precizează că: „nu se poate stabili dacă C. I. a semnat ori nu cele două acte înaintate spre expertizare, respectiv minuta și proces-verbal, ambele datate 18.02.1998".

La această din urmă expertiză se întocmește câte o notă de constatare de către expertul său asistent E. G., care susține că semnăturile nu îi aparțin, și respectiv, o notă de constatare de către un anume G. N., expert asistent din partea pârâtului V., care susține contrariul.

În motivarea hotărârii se mai reține faptul că prin Rezoluția procurorului din 14.06.2013 dată în dosar 535/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, existând „un dubiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată de către învinuitul V. G., dubiu care coroborat cu prezumția de nevinovăție, îi profita acestuia", astfel încât pârâtul nu este trimis în judecată. Apelantul consideră că acest lucru însă nu înlătură caracterul fals al înscrisurilor sub aspectul semnăturii din dreptul numelui său, chiar dacă nu s-a putut dovedi persoana care a executat falsul și nici persoana bănuită, respectiv V. G., falsul rămânând în mod indiscutabil ca evident și cert, de vreme ce prin nici una din cele trei expertize nu s-a confirmat fără echivoc că semnătura i-ar aparține. Acest aspect a fost ignorat de către judecătorul fondului, care a confundat lipsa de vinovăție a pârâtului V. G. cu inexistența falsului, fiind vorba de două lucruri diferite.

Apelantul susține că judecătorul fondului a mai reținut în motivarea hotărârii atacate trei concluzii profund eronate, în urma cărora a stabilit că: „instanța nu va putea constata că acestea sunt false, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiata cererea reclamantului". Aceste trei concluzii sunt următoarele și apelantul le combate, după cum urmează:

I. „În dosar 955/2001, aflat pe rolul Tribunalului Satu M., reclamantul prezentei cauze, care are calitatea de pârât în dosarul aflat pe rolul Tribunalului, la data de 14.02.2001 depune întâmpinare, fără a invoca că actele care stau la baza pretențiilor civile formulate de pârâtul cauzei, față de reclamantul C. loan, respectiv minuta și proces-verbal ar fi false, ori că semnătura de pe aceste înscrisuri nu i-ar aparține."

Apelantul susține că această concluzie este eronată, întrucât acțiunea civilă formulata de V. G. și înregistrată la 19.02.2001 la Tribunalul Satu M. în dosar 955/19.02.2001, nu a fost comunicată pentru că acțiunea nu a fost timbrată. După trei termene, reclamantul V. G. mai depune o precizare a acțiunii, înregistrată la 28.05.2001 și un proces-verbal de repartizare a profitului pe 1993, nedatat și o convenție din 02.11.1987.

D. urmare, la data depunerii întâmpinării din 14.02.2002 de către apelantul reclamant, acesta nu avea cum să se refere la înscrisurile intitulate „minuta" și „proces-verbal" datate 18.02.1998, întrucât ele nu i-au fost comunicate.

Potrivit încheierii de la fila 70 din dosar 955/2001 (la care judecătorul fondului a făcut referire mai sus), prin Sentința civilă 623/LC/25.03.2002, s-a dispus declinarea competenței soluționării acestei cauze privind pretențiile formulate de V. G. împotriva apelantului, în favoarea secției civile a Tribunalului Satu M.. În urma soluționării conflictului de competență, judecata s-a reluat la secția comercială a Tribunalului Satu M. în dosar nr. 535/2004.

Potrivit încheierii din 30.06.2004 de la fila 36, adică la al șaselea termen de judecată, se consemnează că: „Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, prezintă în original procesul-verbal încheiat între părți la 18.02.1998. (...)instanța semnând spre neschimbare pe originale. Totodată prezintă originalul minutei încheiată la 18.02.1998 și depune în probațiune copii de pe această minuta.". Așadar, apelantul arată că nestudiind dosarul cauzei, judecătorul fondului a tras o concluzie total greșită asupra momentului depunerii întâmpinării și al momentului depunerii în probațiune a înscrisurilor „minuta" și „proces-verbal", care este ulterioară cu trei ani momentului depunerii întâmpinării, fiind evident faptul că nu putea să conteste prin întâmpinare înscrisuri care vor fi depuse în viitor.

II. Potrivit celei de-a doua concluzii greșite din motivarea hotărârii, se reține că: „La termenul de judecată din 25.02.2002, la cererea pârâtului C. I., instanța în același dosar ia un interogatoriu pârâtului cauzei V. G., fără a se contesta veridicitatea înscrisurilor din litigiu."

Așa cum a menționat în interogatoriul formulat la data de 25.02.2002 reclamantului V. G., pentru pretențiile formulate asupra sa, apelantul arată că nu putea să îi adreseze întrebări cu privire la veridicitatea celor două înscrisuri, pe care acesta urma să le prezinte în instanța peste doi ani, adică la termenul de judecata din 30.06.2004. Aceste înscrisuri au fost contestate de către apelant în repetate rânduri, în timpul judecării dosarului 535/2004 al Tribunalului Satu M.. Astfel, la fila 113, în încheierea din 03.04.2006, se retine că: „Pârâtul C. I. nu a recunoscut niciodată acel act intitulat „minuta", solicită în probațiune citarea martorilor care au fost prezenți la întocmirea acelui înscris.". La același termen a fost solicitată în probațiune audierea în calitate de martor și a expertului H. A. G., care a fost contabilul părților în societățile comerciale ale acestora. Prin această încheiere, instanța „respinge cererea de probațiune formulată de reprezentantul pârâtului privind audierea expertului H. A. G., în calitate de martor, încuviințează cererea de probațiune formulată de reprezentantul pârâtului privind audierea în calitate de martor a numitului F. I., sens în care găsește necesar să acorde un nou termen de judecată". Acest martor nu a mai fost citat niciodată de către instanță.

III. Potrivit celei de-a treia concluzii greșite din motivarea hotărârii, se reține că: „Pe actele respective semnează doi martori, F. I. și C. G. (fratele părții vătămate), iar semnăturile ambilor martori s-a stabilit că le aparține."

Apelantul solicită a se avea în vedere faptul că din cele trei expertize efectuate în cauză în timpul urmării penale, doar în expertiza nr. 116/2007 a Laboratorului Interjudețean Timișoara, se menționează că semnăturile martorilor de pe actul intitulat „minută", respectiv F. I. și C. I., le-ar aparține acestora, celelalte două expertize nu tratează acest subiect și nu confirmă această ipoteză cu privire la semnăturile martorilor. De altfel, acest aspect nu are nici o relevanță asupra constatării caracterului fals al celor două înscrisuri în ceea ce privește contrafacerea semnăturii din dreptul numelui apelantului, deoarece acesta a avut calitatea de pârât în cauza promovată de către V. G. și față de apelant acesta a formulat pretenții civile exorbitante, fără nici un temei legal și nu față de martori. D. urmare, înscrisurile trebuiau să îi fie opozabile apelantului și nu martorilor.

Acest lucru rezultă și din încheierea întocmită la 03.04.2006 în dosar 535/2004 al Tribunalului Satu M., în care se precizează că reprezentantul reclamantului, respectiv a lui V. G. „arata ca obiectul acțiunii în pretenții este o minuta incheiata intre doua persoane fizice, exista și un act anex la acea minuta...".

Așadar, apelantul apreciază că argumentele avute în vedere de către judecătorul fondului cu privire la cele două înscrisuri, potrivit cărora „nu va putea constata că acestea sunt false", sunt în contradicție cu starea de fapt reală și cu probele administrate în cauză, care demonstrează fără echivoc că aceste înscrisuri nu au fost semnate de el. D. urmare, indiferent cine Ie-a semnat în locul său și chiar dacă nu s-a putut stabili vinovăția pârâtului V. G., prin soluția penală de netrimitere în judecată, apelantul susține că este cert faptul că acesta s-a folosit de cele două înscrisuri, depunându-le în probațiune într-o cauză comercială, urmărind producerea efectelor juridice care trebuie înlăturate prin constatarea caracterului fals al acestora.

În drept, cererea de apel nu este întemeiată pe text de lege.

Prin întâmpinare - filele 14-16, intimatul pârât V. G., prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Se susține că, în fapt, așa cum a făcut pe tot parcursul procesului civil de bază, apelantul a exagerat în tergiversare, a evitat cât a putut de mult ajungerea în situația de plătitor și a prezentat constant situații deformate spre a induce instanțele în eroare și caută și acum să păcălească, doar, doar va fi crezut.

O spune cu tristețe că abia acum a aflat, din trăiri proprii, cum poate să dureze un proces civil de pretenții, peste 14 ani (se referă la cauza dosar nr._ suspendat pentru soluția din acest dosar, al Tribunalului Satu M., acolo unde a solicitat instanței ca, apelantul din această cauză, să fie obligat să respecte actele încheiate și să-i plătească banii care i se cuvin) stând în nelucrare și în așteptarea soluționării unor fantezii ale pârâtului, apelant aici.

Cum se ajunge la o astfel de incredibilă situație o spun faptele apelantului, adică prin inducerea în eroare a instanțelor a organelor de justiție a organelor de cercetare și de judecată exact așa cum se încearcă și aici. Mai concret, în concluziile de fond s-a susținut că prezenta cerere de chemare în judecată s-a înregistrat imediat după ce a luat cunoștință despre acțiunea în care a fost pârât. Apelantul face acest lucru cu nonșalanță știind că între cele două acțiuni civile sunt 7 ani de zile și între ele se plasează și dosar 535/P/2006 care a stat în cercetări timp de alți 7 ani în total 14 ani, cum a spus mai sus.

În această situație, atât de evidentă fiind succesiunea în timp a investirii justiției cu cereri, intimatul se întreabă că oare cum stă în picioare susținerea din instanță a reprezentantului reclamantului cum că imediat după ce a devenit pârât a formulat plângerea penală și acțiunea de față, după cum și cine spune și cine nu spune, adevărul în fața justiției.

Iată cum se escamotează realitatea: chiar și astăzi apelantul susține în motivele apelului că numai la data de 18.02.1998 (deci după 4 ani de la pornirea procesului) a putut să se pronunțe privind caracterul fals al actelor pe care se întemeiază acțiunea, „întrucât nu i-au fost comunicate", dar în cererea de chemare în judecată, arată că „la data când ... s-a încheiat un proces-verbal și o minută".

Intimatul depune o precizare, prin avocat, la termenul din 28 mai 2001 în care este redat conținutul minutei și al procesului-verbal, iar pârâtul răspunde prin întâmpinarea depusă abia pentru termenul din 25.02.2002: „convenția pe baza căreia se solicită, este fals". Intimatul consideră că nu poate astăzi să susțină că a știut despre actele respective abia 18.02.1998 și că nu putea să repudieze în concret și procedural actele respective.

Astăzi, când deja s-a respins și de către instanță plângerea formulată contra soluției penale de n.u.p. contra sa și soluția penală a intrat în puterea lucrului judecat, intimatul menționează că este de mirare cum de se mai susține acțiunea civilă. Deoarece și astăzi, pus în fața realității, C. I., apelantul, susține la fel că nu a semnat el actele, dar este și fără relevanță, pentru el, precum că s-a dovedit că și martorii au semnat, susținând cinci argumente puternice de stare de fapt care conduc la dovedirea intenției de a induce în eroare justiția de către numitul C. I., dar și demonstrația fără echivoc a faptului că el a semnat cele două acte: acest rezultat putea fi atins numai printr-o preocupare profesionistă, care a lipsit din păcate cu desăvârșire procurorului de caz.

Intimatul susține că apelantul C. I. a „învârtit pe deget" (cum îi place lui să se laude) organul de cercetare penală și P. după cum a dorit, pentru ca cercetările să dureze mai bine de 5 ani și în final P. să-i facă totuși și tot lui un „dar" neprețuit: n.u.p. pentru denunțare calomnioasă, dar și lăsând sub mare echivoc semnătura lui pe actele doveditoare a pretențiilor intimatului.

1. Pe rolul Tribunalului Satu M. în cauza dosar nr. nr. 955/2001, pârâtul C. I., depune - la data de 14.02.2002 - întâmpinare și pomenește, doar în treacăt că actele care stau la baza pretențiilor civile formulate de către intimat față de el, respectiv „minuta" și „procesul verbal" ar fi false, fără însă a se înscrie în fals; spune doar că semnătura de pe aceste înscrisuri nu-i aparține. Prin urmare intimatul apreciază că apărarea formulată la acea dată de către pârâtul C. I., față de cele două înscrisuri, fără a le repudia în mod concret și procedural, echivalează în fapt cu o recunoaștere a lor de către pârât. În această stare de incertitudine a poziției procesuale, menține apoi instanța 5 ani.

Dosarul 955/2001 în urma declinării competenței a fost înregistrat sub nr. 533/2004, care se află încă pe rolul Tribunalului Satu M., suspendat până la soluția irevocabilă în acest dosar.

2. La termenul din 25 febr. 2002 la cererea pârâtului C. I. instanța, în același dosar, intimatului i se ia un interogator (în care i se pun tot felul de întrebări fără legătură cu cauza), dar nici o clipă apelantul nu lasă impresia că ar dori să repudieze (să se înscrie în fals) actele doveditoare ale pretenției intimatului, pentru că semnătura de pe acestea nu i-ar aparține. Nu i s-a pus deci nici o întrebare legat de acest lucru.

3. La termenul din data de 24.02.2003 același pârât C. I., în aceeași cauză civilă dosar nr. 955/2001 formulează obiective pentru expertiza contabilă ordonată în cauză, cu privire la cuantumul pretențiilor intimatului izvorâte din cele două înscrisuri: minută și proces-verbal.

Nici la această dată C. I. nu-și amintește și nu spune nimic de faptul că nu el ar fi semnatarul actelor.

Pârâtul își va „aminti" subit că totuși semnătura de pe acte nu i-ar aparține abia după 5 ani, adică la 11 aug. 2006, când depune plângerea penală. Faptul că și-a amintit atât de târziu un aspect esențial ce ar fi trebuit invocat în fața instanței civile - în urmă cu 5 ani - adică odată cu depunerea întâmpinării, reprezintă o nebuloasă pe care nici organul de cercetare penală și nici procurorul nu au găsit de cuviință să o lămurească. Aceasta însă este net în favoarea intimatului și cere a fi avută în vedere cel puțin acum printr-o motivare temeinică a respingerii acestei acțiuni.

4. Constant și repetat se susține - în actele procurorului din ambele dosare de cercetare (a falsului și a plângerii pentru denunțare calomnioasă) - în contradicție cu soluția dată (făcând dovada nesiguranței și a neîncrederii în propria soluție) că „nu s-a stabil cu certitudine că semnăturile de pe actele repudiate de partea vătămată aparțin părții acestuia". Pe de o parte acest lucru nu este întocmai așa deoarece și una din expertize și poziția unui expert asistent îl declară ca semnatar pe C. I.. Cum pe actele respective semnează și doi martori: F. I. și C. G. (fratele părții vătămate) și semnăturile ambilor martori s-a stabilit că le aparțin, astăzi vine apelantul și susține că o singură expertiză care stabilește că semnăturile martorilor aparțin celor doi, nu ar fi suficient și reproșează - nu se știe cui - că acest lucru este stabilit de „o singură expertiză" ( de parcă ar fi neapărată nevoie de 2, 3 sau chiar 4 lucrări de specialitate). Cine avea de contestat rezultatul expertizei, chiar apelantul, dar mai ales cei la care se referă, puteau să o facă.

Curios lucru cum apelantul nu vede importanța semnăturii martorilor pe actele încriminate de el în condițiile în care unul din martori este chiar fratele său. Instanța de fond a dat însă, importanța și greutatea specifică chestiunii astfel că soluția este bună inclusiv sub acest aspect, iar apelul neîntemeiat, solicitând respingerea acestuia.

Împotriva deciziei civile nr. 462/. pronunțată de instanța de apel, dosar nr._ părțile au promovat recurs, care a fost admis prin decizia civilă nr.115/R/26.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, dosar nr._, dispunându-se casarea deciziei cu trimiterea pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu M., în apel, în condițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 C.pr.civ. rap. la art. 312 alin. 1,3 C.pr.civ. în vederea cercetării fondului în apel în ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant C. I..

Referitor la recursul declarat de recurentul pârât V. G. s-a reținut că greșit instanța de apel a dispus schimbarea sentinței în întregime. Soluția de respingere a recursului fiind pe excepția inadmisibilității nu pe fond, aplicabile erau disp. art. 274 C.pr.civ. și păstrarea dispozitivului prin care recurentului-pârât îi fuseseră acordate cheltuieli de judecată.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub prezentul nr. unic de dosar_ .

Deliberând asupra apelului declarat, instanța apreciază că este nefondat.

Conform art.1169 din Codul civil din 1864 – care, cu toate că este defipt în codul civil este o regulă de procedură și este aplicabilă cauzei în baza art. 26 alin.1 din codul de procedură civilă din 2013 – cel care face o afirmație în fața primei instanțe este ținut să o dovedească.

Prin urmare, reclamantul-apelant are în sarcină dovada faptului că semnătura din cele două înscrisuri în discuție – „minută” și „proces-verbal” nu au fost semnate de el.

Mijlocul de probă adecvat pentru a stabili veridicitatea acestei susțineri este expertiza grafică.

În cadrul dosarului de urmărire penală nr. 535/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș s-au efectuat trei astfel de expertize, având însă concluzii contradictorii: semnăturile nu au fost efectuate de apelant; au fost probabil efectuate de apelant; nu se poate stabili dacă îi aparține sau nu apelantului cele două semnături, cu două note de constatare dintre care în una se afirmă că semnăturile aparțin apelantului în cealaltă se infirmă acest lucru.

Evident că instanțele nu au cunoștințele de specialitate necesare pentru a stabili care dintre cele trei expertize este cea corectă (altminteri nu ar fi nevoie de expertiză), situație în care nu rămâne altă soluție decât să se rețină că din trei lucrări, două sunt defavorabile poziției procesuale ale reclamantului-apelant, motiv pentru care instanța de apel, în unison cu prima instanță, va reține că nu s-a dovedit că semnăturile nu aparțin reclamantului-apelant.

În temeiul art. 274 alin.1 din C.pr.civ., instanța va respinge ca nefondată cererea apelantului privind acordarea de cheltuieli de judecată, respectiv, va obliga pe acesta din urmă să plătească intimatului 2.500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul apelantului C. I., domiciliat în Negrești-Oaș, ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 301/19.03.2014 a Judecătoriei Negrești-Oaș, din dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul V. G., dom. în Negrești-Oaș, ., jud. Satu M..

Respinge ca nefondată cererea apelantului privind acordarea de cheltuieli de judecată.

Obligă apelantul să plătească intimatului 2.500 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2015.

Red. T.T. – 29.06.2015

Tehnored_LI / 30.06.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -C. IOA și V. G.

Jud.fond: C. A. O. S.